Protocoale ale celor taiati pe undeva

Protocoalele I



Apelul lansat către mozaici de Cremieux, ministru de justiţie al Franţei şi Montefiore, ministru al Italiei pentru fondarea ,,Alianţei Universale Israelite” apărut în ziarul L’Eclair din Paris în 1860.


APEL
al evreilor Cremieux din Paris şi Montefiore din Roma,
membri fondatori ai Alianţei Universale Israelite

Alianţa noastră nu este nici europeană, nici asiatică, nici africană, nici americană, nici australiană, ea este universală.
Împrăştiaţi în mijlocul unor popoare care sunt duşmane drepturilor şi intereselor noastre, vom rămîne membri ai poporului ales.
Naţionalitatea noastră este religia părinţilor noştri şi nu recunoaştem alta.
Trăim în ţări străine şi nu ne putem îngriji de interesele vremelnice ale acestor ţări – întrucît interesele noastre morale şi materiale sunt în primejdie.
Religia lui Israel trebuie să cuprindă într-o bună zi pămîntul întreg.
Creştinismul, duşmanul nostru de veacuri, zdrobit în luptă e aproape îngenuncheat.
Pe zi ce trece reţeaua pe care evreii o aruncă asupra Pămîntului se întinde şi măreţele profeţii ale cărţilor noastre sfinte se vor îndeplini.
Nu este departe timpul în care toate bogăţiile Pămîntului vor fi ale noastre.
O nouă împărăţie mesianică, un nou Ierusalim trebuie să se ridice în locul celor trei cetăţi, a Împăraţilor, a Papilor şi a Patriathilor.

Cremieux şi Montefiore


Protocoalele înţelepţilor Sionului este o scriere ce a circulat la începutul secolului al XX-lea în Europa, şi care descria planurile de dominare a întregii lumi puse la cale de mozaici/jidani/evrei. A fost publicată pentru prima dată în foileton între28 august şi 7 septembrie (stil vechi) 1902 în ziarul Znamia din Sankt Petersburg şi publicată sub forma unei mici cărţi ce a dispărut imediat de la vînzare. Apare menţionată la British Museum în august 1906, cu precizarea că este a doua ediţie din anul 1905. Se publică în engleză în decembrie 1919 pentru care ziarul Times face ample comentarii în lunile aprilie şi mai 1920 fiind vîndută cu succes, dar editorii Eyre & Spottiswoode refuză să tipărească o nouă ediţie.
Un număr de studii ale internaţionaliştilor şi specialiştilor în istorii plăsmuite pretind că textul este un fals care a fost pus în circulaţie de agenţi ai Ohranei - poliţia secretă a guvernului Rusiei imperiale - ca o diversiune contra mulţimii de organizaţii oculte subversive, majoritatea conduse de mozaici, prezentîndu-le, pe baza antisemitismului manifestat în Rusia în acea vreme, drept agitaţii ale jidanilor la cererea "iudaismului internaţional". Dacă se pretinde aşa cum am arătat mai sus, de către istoricii importanţi că textul este un fals, atunci am să-i poftesc pe aceşti pricepuţi să declare false şi manuscrisele descoperite în anul 1947 la Marea Moartă, intitulate ,,Manualul de disciplină pentru viitoarea Frăţie a lui Israel” şi „Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului”. Ideile din aceste texte se găsesc în totalitate în ,,Protocoale Înţelepţilor Sionului” iar ambele scriituri apărute la distanţă de peste 1850 de ani, au aceeaşi sursă: cultura iudeo-fariseică!! Ori poate plăsmuitorii ohranei ţariste care se presupune că au făcut falsul pe la 1902, erau mari iniţiaţi şi avînd ceva revelaţii sub freză au anticipat evenimente care s-au întîmplat după 1902: lovitura de stat dată de cazari asupra imperiului ţarist şi preluarea puterii prin formarea primului stat bolşevic, planurile de expansiunea a acestuia asupra Polonie, României, Bulgariei, Ungariei şi înfiinţarea statului Israel, principiile de bază ale statului bolşevic, etc. În presa vremii nu există nici o referire la această carte, ori o acţiune de manipulare iniţiată de un stat nu se face cu cîteva sute de cărţi. Ca să dovedesc că este o gogoaşă sionistă, voi aminti faptul că Lenin în timpul Guvernului Provizoriu din Rusia al cazarului Kerenski, numai în Petrograd a scos începînd cu martie 1917, un număr de 17 publicaţii cu un tiraj de 300000 de exemplare iar în restul imperiului a mai scos 18 ziare cu acelaşi tiraj uriaş pentru acele vremuri. Pe cei necredincioşi îi invit să facă o comparaţie a ,,Protocoalelor” cu Manuscrise descoperite la Marea Moartă menţionate mai sus şi cu scrisoarea primită de Garibaldi în anul 1860 care a fost făcută publicată în anul 1890, primele două texte care ar fi opera aceleiaşi organizaţii oculte sînt atît de diferite de al treilea încît obligă la o singură concluzie, au autori şi sisteme conceptuale diferite şi chiar scopurile diferă.
Ziarul Times of London din 8 mai 1920 scria următoarele:
Există şi a existat de secole întregi o organizaţie politică internaţională a mozaicilor.
Spiritul acestei organizaţii pare a fi o ură tradiţională, eternă, împotriva creştinătăţii şi o ambiţie
uriaşă de a stăpîni lumea.
Scopul urmărit în cursul veacurilor, e distrugerea statelor naţionale şi înlocuirea lor cu o stîpînire
mozaică internaţională.
Metoda întrebuinţată pentru a slăbi, pentru a distruge statele politice existente, constă în a le
injecta idei care sfîrşesc prin a le dezagrega, urmărind o progresie calculată cu dibăcie, de la
liberalism la radicalism, pe urmă la socialism, la comunism şi în sfîrşit la anarhie.
Noile dogme politice din Europa creştină, politica ei şi Constituţiile democratice, sunt toate la fel
de dispreţuite de bătrînii sau ,,înţelepţii” lui Israel. Pentru ei, guvernarea este o artă sublimă şi e
rezervată unei elite reduse, în vreun sanctuar ocult După această concepţie despre guvernămînt,
masele nu sunt decît o turmă de dispreţuit, iar conducătorii politici ai Goimilor, nu sunt
decît nişte simple păpuşi în mîinile bătrînilor lui Israel: cel mai adeseori sunt corupţi,
totdeauna neputincioşi, uneori robiţi prin măguliri, prin ameninţări sau prin şantaj în folosul
dominaţiei mozaice.
Presa, Teatrul, Bursa, Ştiinţa, Legea, în mîinile celor care posedă tot aurul lumii, sunt tot
atîtea mijloace pentru a înnebuni opinia publică, pentru a produce o aţîţare generală la
viciu şi a distruge aspiraţiile idealiste (cultura creştină), pentru crearea cultului banilor,
pentru răspîndirea scepticismului materialist şi a cinicei pofte de plăceri”.

Protocoalele conţin planurile concepute de secole de francmasoni mozaici, pentru realizarea visului lor de stăpânire a întregii planete. Protocoalele constau in 24 de procese-verbale încheiate de diferitele secţiuni ale Marelui Congres Masonic, care s-a ţinut în Elveţia, la Bâle (Basel), în 1897, şi formează programul masonic mozaic de cucerire mondiala, program elaborat şi comunicat unor anumiţi "iniţiaţi", pentru a se păstra o urmă scrisă a acelor convorbiri ultrasecrete.
Despre modalitatea în care au căzut în mâinile "profanilor" aceste Protocoale, există doua versiuni: prima, că au fost copiate de o femeie, soţie sau amanta a unui "iniţiat", fiind apoi comunicate creştinilor pentru ca aceştia să se pună în gardă şi să ia măsuri de apărare; a doua, că au fost ridicate dintr-un seif pe care francmasonii îl aveau într-o casă dintr-un oraş alsacian.
Pericolul iudeo-masonic a început să fie dezvăluit lumii în anul 1902, când profesorul rus Serghei Nilus a scos o prima ediţie a Protocoalelor, ediţie care însă a dispărut imediat, fiind distrusă de francmasoni. În epilogul cărţii autorul prezintă o hartă cu drumul ce a fost şi va fi parcurs de către Şarpele care simbolizează mersul progresiv al neamului ivrit.Primul popas este Grecia lui Pericle la 429 î.e.n, apoi Roma pe la mijlocul domniei lui Augustus, urmează Madridul sub Carol Quintul, Parisul la sfîrşitul domniei lui Ludovic XlV, Londra la căderea lui Napoleon, Berlinul în 1871 după tratatul de la Versailles, tot acest drum fiind parcurs de iudei/ivriţi/sefarzi. Din partea răsăriteană a Europei s-au ivit cazarii/jidanii/aşchenazii care i-au încolţit pe ruşi la 1881 la Petrograd cînd au pus la cale – după surse ale politiei ruse – asasinarea ţarului, apoi vine cu proorocirile lui năucitoare şi spune că vor cădea şarpelui mozaic din nou Petrograd, Moscova, Odesa, Kiev, Bucureşti, Balcanii şi Constantinopolul poposind lighioana în Palestina, locul de unde a plecat să nimicească Europa. Ori acesta este drumul iadului bolşevic în răspîndirea lui europeană!!! Adică şi iadul comunist este un fals? În 1905 a apărut o altă ediţie a cărticelei buclucaşe, din care un singur exemplar figurează în catalogul lui British Museum din Londra. În 1907, scriitorul rus C. .Butmi, cu ajutorul fratelui său At. Butmi, a scos o noua ediţie a Protocoalelor, intitulata "L'ennemi du genre humain" ("Duşmanul neamului omenesc" – expresie pe care a folosit-o şi Tacit în urmă cu aproape 1900 de ani, cu privire la gîndurile iudeilor de a controla lumea pentru că ei au fost aleşi de Iahwe). După lucrarea lui Serghei Nilus a apărut o altă ediţie în 1911, la mănăstirea Sf. Sergiu, ediţie care a fost tradusă şi de americani. Alte ediţii au apărut în anii 1911, 1912 si 1917, ultima dintre acestea fiind distrusă de bolşevici. În 1920 a apărut la Berlin altă ediţie iar editorul P. S. Bork făcea afirmaţia că Guvernul Provizoriu condus de miniştrii Cernov şi Kerenski , ,,care s-au aşezat la conducerea Rusiei timp de şase luni, a înşelat şi a trădat patria prin actele sale”. Cartea a apărut şi în limba franceză. Serghei Nilus, în introducerea făcută la ediţia din 1917, declara ca foile continînd Protocoalele erau scrise în limba franceză şi că i-au fost remise de către Alexis Nicolaevici Susotin, care le-a dat şi lui C.Butmi. În 1901, doctorul mason T. Hertzl, preşedintele Alianţei Universale Israelite anunţa Comitetul Masonic că anumiţi "dezertori", au permis "păgânilor" (creştinilor) să cunoască tainele Protocoalelor, ceea ce confirmă sustragerea acestor documente din arhivele Francmasoneriei. [Vezi memoriile lui mentionate in articolul ,,Stanta minciuna"]
Protocoale sunt în număr de douăzeci şi patru. Sunt mai mult nişte învăţături sau maxime, decât procese-verbale. Se pare că autorul sau autorii au urmărit să prezinte în douăzeci şi patru de lecţii doctrinele francmasonice, ţinta pe care o urmăresc din cele mai îndepărtate timpuri şi amănuntele celui din urmă plan de acţiune pentru cucerirea puterii mondiale, atunci când totul va fi pregătit pentru a începe lupta hotărâtoare.

Ideile fundamentale ale Protocoalelor sunt:
1. - Francmasonii mozaici nu admit alt drept decât cel dat de forţă; liberalismul propagat de ei printre creştini a distrus religia creştină şi autoritatea statului, ei slăvesc autoritarismul de stat.
2. - Aurul a intrat în mâinile sioniştilor si, cu ajutorul lui, aceştia au pus mâna pe presă, dominând opinia publică ce comandă guvernele în statele democrate. Se expune planul de luptă pregătit metodic pentru asigurarea dominaţiei mondiale.
3. - Priviri profetice asupra înfăptuirii apropiate a părţilor mai însemnate asupra acestui plan.

Comentariile din paranteză [] incluse în textul protocoalelor, îmi aparţin.


CAPITOLUL 1

Dreptul, în viziunea francmasonilor, constă în forţă. Libertatea este o idee himerica. Liberalismul si anarhia. Credinţa. Autonomia. Despotismul exercitat prin intermediul capitalului. Duşmanul intern. Mulţimea trebuie sa fie păcălita. Anarhia si efectele ei. Politica si morala nu trebuie sa aibă nimic comun. Dreptul trebuie să fie al celui mai tare. Puterea ascunsă francmasonică trebuie să fie de neînvins. Scopul francmasonic justifică întotdeauna mijloacele. Mulţimea este oarbă şi de aceea poate sa fie atât de uşor manipulata de francmasoni. Alfabetul politic secret. Discordiile partidelor. Forma de guvern care conduce cel mai bine la scopul principal urmărit de francmasoni este autocraţia. Lichiorurile tari şi băuturile alcoolice în exces, care fac să slăbească conştiinţa creştinilor. Clasicismul. Desfrâul generalizat. Principiul si regulile principale ale guvernului superstatal francmasonic. Necesitatea terorii. Libertate, Egalitate, Fraternitate sau marea minciuna. Principiul guvernului dinastic. Privilegiile aristocraţiei creştine trebuie sa fie cât mai repede nimicite. Noua aristocraţie care trebuie să apară. Un calcul psihologic folosit de francmasoni. Abstracţia utopică a libertăţii. Amovibilitatea (revocarea) reprezentanţilor poporului.
Sa lăsăm la o parte vorbele goale şi să cercetăm fiecare idee în sine, să luminăm situaţia prin comparaţii şi deducţii. Eu vă voi arăta, deci, sistemul nostru, atât din punctul nostru de vedere, cât şi din acela al creştinilor.
Trebuie cunoscut că oamenii care au instincte si porniri rele, sunt mult mai numeroşi decât cei care au porniri bune. De aceea, cele mai bune rezultate se ating guvernând pe oameni prin violenţă şi teroare, nu prin discuţii academice. Fiecare om este însetat de putere, fiecare ar voi sa se facă dictator, dacă ar putea. În acelaşi timp, sunt foarte mulţi cei care ar fi oricând gata sa jertfească bunurile celorlalţi, pentru a-si atinge propriul lor bine.
Ce lucru a ţinut şi tine în frâu fiarele sălbatice care se numesc oameni? Ce i-a călăuzit până acum? La început ei s-au supus puterii oarbe a pumnului, mai târziu legii, care nu este decât aceeaşi putere, dar mascată. De aceea ajungem la concluzia că dreptul e în forţă, dreptatea este de partea puterii.
Libertatea este o idee, un gând, un fapt. Trebuie ştiut cum să se fluture aceasta idee, când este nevoie să fie atras poporul în cursa vicleana a unei idei, în jurul unui anumit partid, mai ales daca acest partid are de gând să îl zdrobeasca pe cel aflat la putere. Problema aceasta devine uşoară dacă adversarul îşi găseşte puterea în ideea de libertate, în ceea ce se numeşte liberalism, şi mai ales dacă îşi jertfeşte ceva din putere pentru aceasta idee. Iată în ce va constata atunci triumful teoriei instituite de noi: frânele slăbite ale puterii sunt luate în mână de către alţii, deoarece forţa oarbă a maselor nu poate rămâne nici o singură zi fără să fie strunită şi pentru că noua putere nu face decât să ia locul celei vechi, deja slăbite prin ideea de liberalism.
În zilele noastre, puterea aurului a înlocuit puterea guvernelor liberale. A fost o vreme când domnea credinţa. Ideea de libertate este acum irealizabilă, deoarece nimeni nu ştie să se foloseasca de ea într-o măsura dreaptă. Este suficient sa fie lăsat poporul să guverneze câtva timp singur, pentru că această autonomie să se transforme de îndată în destrăbălare. Iar în clipa aceea se nasc dezbinări care se transforma foarte repede în lupte sociale, în care Statele se mistuie şi unde mărimea lor se preface în cenuşă.
Fie ca Statul se istoveşte de propriile lui frământări, fie ca certurile sale lăuntrice îl aduc în stare de a fi la bunul plac al duşmanilor din afara, din acel moment el poate fi socotit ca pierdut şi fără de scăpare. El intră astfel în stăpânirea noastră. Puterea capitalului, care acum este în întregime în mâinile noastre, îi apare atunci acestui Stat ca o luntre de scăpare, de care este silit să se agaţe pentru a nu se îneca.
Pe aceia pe care sufletul lor simţitor i-ar face sa considere netrebnice aceste gânduri, i-as întreba: dacă un Stat are doi duşmani şi dacă îi este îngăduit să folosească împotriva unuia dintre ei, duşmanul din afară, toate mijloacele de luptă, ca de pildă: de a nu-i aduce la cunoştinţă planurile de atac si de apărare, de a-l surprinde noaptea, sau cu puteri mai mari, fără ca toate acestea să fie privite ca imorale; de ce, aceleaşi măsuri întrebuinţate de noi împotriva unui duşman şi mai rău, care urmăresc să dărâme ordinea socială şi proprietatea, ar fi privite ca neîngăduite şi imorale?
O minte bine cumpanită poate oare nadajdui sa aiba sansa sa cârmuiasca cu folos popoarele prin îndemnuri cuminti sau prin convingere atunci când calea e deschisa contrazicerii, fie chiar nesocotita si fara însemnatate, dar totusi ademenitoare pentru poporul care întelege totul numai usurel, la suprafata? Oamenii, fie ca fac parte din pătura de jos, fie ca nu, sunt cârmuiţi de micile lor patimi, de obiceiurile, de tradiţiile si de teoriile lor sentimentale. Sunt robi inconştienţi ai împărţirii în partide care se împotrivesc înţelegerii celei mai cuminţi. Orice hotărâre a mulţimii atârna de o majoritate întâmplătoare şi este mai mereu superficiala. Fără a cunoaşte tainele politice, mulţimea ia hotărâri fără rost; si atunci un fel de anarhie sapa pe dedesubt guvernul.
Politica nu are nici o legătura cu morala. Guvernul, care se lasă condus de morala, nu este politic şi, prin urmare, puterea lui este şubredă. Acela care vrea sa domneasca trebuie sa se folosească de viclenie şi făţărnicie. Marile însuşiri ale poporului - sinceritatea şi cinstea - sunt defecte pentru politică, pentru ca ele doboară regi şi tronuri mai uşor decât duşmanul cel mai puternic. Aceste însuşiri trebuie să le lăsăm regatelor creştine; noi nu trebuie în nici un caz să le luăm drept călăuza.
Scopul nostru este sa avem în mâna puterea. Cuvântul Drept este o idee abstracta pe care nimic nu o îndreptateste. Acest cuvânt nu înseamna decât atât: "Da-mi ceea ce vreau, pentru a putea dovedi ca sunt mai tare decât tine". Unde începe si unde se sfârşeşte dreptul?
Într-un Stat unde puterea este rău organizata, unde legile de guvernare au devenit impersonale şi uşor de ocolit, în urma drepturilor nenumărate întemeiate de liberalism, eu socotesc că este un nou drept al meu să mă arunc, pe baza legii celui mai tare, asupra tuturor ordinelor şi asupra tuturor regulilor stabilite, şi să le răstorn; să pun mâna pe legi, să clădesc toate instituţiile şi să mă fac stăpânul celor care mi-au predat mie drepturile pe care le dăduse forţa lor şi de care s-au lepădat de buna voie, din liberalism.
Din pricina slăbiciunii de astăzi a tuturor puterilor, stăpânirea noastră va fi mai trainică decât oricare alta, pentru că ea nu va putea fi înfrântă. Pentru aceasta este însă necesar ca ea să se fi înrădăcinat atât de bine, încât nici un şiretlic să nu o mai poată dărâma.
Din răul trecător pe care suntem siliti să-l facem acum, se va naşte ulterior binele unui guvern neclintit care va restabili mersul regulat al mecanismului existenţei naţionale, tulburat de liberalism. Rezultatul îndreptăţeşte mijloacele. Să ne orientam cu luare aminte în planurile noastre, mai puţin asupra celor bune şi morale şi cel mai mult asupra celor trebuincioase şi folositoare.
Avem înaintea noastră un plan, în care este trasă în mod strategic linia de care nu ne putem îndepărta, fără a primejdui opera mai multor veacuri.
Pentru a găsi mijloacele care duc la acest scop, trebuie să ţinem seama de laşitatea, de nemernicia, nestatornicia mulţimii, ne neputinţa ei de a înţelege şi cumpăni posibilităţile şi împrejurările propriei sale vieţi şi ale bunăstării sale. Trebuie să înţelegem că puterea mulţimii este oarba, nesăbuită, cel mai adesea ea nu gândeşte, ci se ia dupa orice zvon. Un orb nu poate călăuzi un alt orb fără ca să-l ducă la prăpastie. Tot astfel, membrii mulţimii, ieşiţi din popor - oricât le-ar fi mintea de genială -, nu pot pretinde să conducă poporul fără a-l pierde în întregime, din pricina că ei nu înţeleg nimic din politică.
Numai un individ pregătit încă din copilărie pentru autocraţie poate recunoaşte graiul politicii şi realitatea ei. Un popor lăsat pe seama lui proprie, adică pe seama celor ridicaţi din sânul său, se ruinează prin certurile partidelor aţîţate de setea de putere, şi prin dezordinile care se nasc de aici. Este oare cu putinţă ca poporul să judece liniştit, fără duşmanii lăuntrice şi să conducă afacerile ţării, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ei apăra împotriva duşmanilor din afară? Nu, e cu neputinţă! Un plan împărţit în atâtea capete câte are mulţimea îşi pierde unitatea, devine de neînţeles şi fără putinţă de a fi înfăptuit.
Numai un autocrat (un singur stăpân atotputernic) poate alcătui planuri mari şi limpezi, poate aşeza la locul sau fiecare lucru, în mecanismul maşinii guvernamentale. Să recunoaştem, deci, ca un guvern folositor ţării şi în stare să-şi atingă scopul propus, trebuie să fie condus de un singur individ responsabil. În anarhia absolută, civilizaţia nu poate exista. Ea nu este opera poporului ci a conducătorului ei, oricare ar fi el. Mulţimea este un barbar ce îşi arată barbaria la orice prilej. Îndată ce poporul apucă în mâini libertatea, ea se transformă foarte repede în anarhie, care e treapta cea mai deplină a barbariei.
Închipuiţi-va dobitoacele acelea umane îmbibate de alcool, năucite de vin, cărora li se va da dreptul de a bea fără măsura, în acelaşi timp în care li se va da libertatea. Noi nu putem îngădui ca ai noştri sa decadă până la o asemenea treaptă. Popoarele creştine sunt îndobitocite de băutură. Tinereţea le este irosită şi înjosită de studiile clasice complet inutile şi de desfrânarea precoce la care i-au impus agenţii noştri: profesorii, oamenii de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi însăşi negustorii noştri şi chiar femeile noastre din localurile de petrecere ale creştinilor. [După primul război mondial, majoritatea bordelurilor din România erau ţinute de mozaice]. În rândul acestora din urma eu numar si pe aşa zisele "femei din lumea buna", care la rândul lor imita de buna voie, ca nişte maimuţe, luxul si desfrânarea celor dintâi.
Cuvântul nostru de ordine este putere cu orice preţ şi făţărnicie. [Mai încape vorbă, şi iudeul Josephus Flavius spunea la fel despre neamul vostru!]. Singura puterea poate învinge în politica, mai ales când este ascunsa în talentele trebuincioase oamenilor de Stat. Violenta trebuie să fie un principiu, viclenia şi făţărnicia o regula pentru guvernele care nu vor să-şi predea coroana în mâinile agenţilor unei noi puteri. Acest rău este singurul mijloc de a ajunge la scopul pe care îl urmărim noi. De aceea, noi nu trebuie să ne oprim în faţa mituirii, înşelătoriei, trădării, ori de câte ori ele ne pot servi atingerii scopului nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a şovăi, mai ales dacă poţi obţine prin acest mijloc supunerea si puterea. [Amintiţi-vă români cum s-au aruncat hienele asupra ţării iar gangsterii care erau puşi să ne apere de ei, au vîndut averea neamului pe nimic dacă lor le-au curs în buzunare zeci de milioane de euro]
Statul nostru, în această cucerire paşnică, are dreptul să înlocuiască grozăviile războiului prin condamnări la moarte mai putin văzute şi mai folositoare, necesare adeseori pentru a întretine teroarea aceasta care face popoarele să asculte orbeste. [Teroarea şi crima cazarilor comunişti au lăsat în urmă numai în URSS peste 35 milioane de morţi chiar dacă ţara nu a fost atacată din exterior iar în celelalte state intrate sub stăpînirea lor după 1944 au căzut victimă acestui sistem criminal peste 2 milioane de persoane. China are şi ea vreo 35 milioane răstigniţi în numele acestei ideologii a crimei şi terorii]. O neînduplecare constantă, dar straşnică este cel mai mare susţinător al puterii unui Stat; prin urmare, nu este numai în folosul nostru, este chiar de datoria noastră să ne ţinem de acest program al violentei şi făţărniciei. O asemenea doctrină bazată pe calcul este tot atât de folositoare ca şi mijloacele pe care le întrebuinţează. Nu numai prin aceste mijloace, dar şi prin această doctrina a neînduplecării, vom învinge si vom robi Guvernului nostru Suprem toate celelalte guverne. [Şi v-aţi ţinut de plan întunecaţilor: în anul 1917 i-aţi înşfăcat de chică pe ruşi şi i-aţi băgat în robia comunistă; în anul 1919 i-aţi încercat pe unguri şi dacă nu era nebunia lui Kun şi intervenţia românilor poate reuşeaţi şi aici; în anul 1939 a venit rîndul balticilor să intre sub jugul robiei cazaro-bolşevice; în anul 1944 i-aţi robit pe polonezi, cehoslovaci, unguri, români iar ca părtăşag la tîlhărşag au venit germanii, bulgarii, iugoslavii şi albanezii cu ai lor dar şcoliţi tot de voi. După ce aţi încolăcit cu şarpele mozaic o mare parte a Europei, dihania – cu sprijinul hotărîtor al lui Stalin şi a clicii sioniste din SUA – a poposit in Palestina unde spune că şi-a stabilit cuibul răului]. Va fi îndeajuns să se ştie că suntem neînduplecaţi, pentru ca orice nesupunere să înceteze. [Nimeni nu se îndoieşte de acest adevăr şi am să amintesc isprava voastră de terorism internaţional din iunie 2006. După ce doi mozaici au fost înşfăcaţi de ciuf de către miliţiile palestiniene din Liban pentru că moţăiau în flintă, aţi pus bombardeaua pe ei asasinînd 3000 de civili şi distrugînd infrastructura ţării în proporţie de 75%. Tot timpul aţi avut neobrăzarea să spuneţi că v-aţi apărat de terorişti, dar numai americanii au înghiţit asemenea nemernicie].
Noi, încă din vechime, am aruncat poporului cuvintele: Libertate, Egalitate, Fraternitate, cuvinte repetate de atâtea ori de catre papagalii inconştienţi care, atraşi din toate părţile de aceasta momeală, nu s-au folosit de ea decât pentru a nimici prosperitatea lumii si adevărata libertate individuala, altădată atât de bine asigurată prin constrângerea mulţimii. Oamenii care s-au crezut inteligenţi, n-au ştiut să descurce înţelesul ascuns al acestor cuvinte şi n-au văzut deloc că ele se contraziceau, ei nu au văzut că în realitate nu exista egalitate în natura şi că nu poate să existe libertate, că natura însăşi a creat inegalitatea minţilor, a caracterelor şi a inteligenţelor, atât de mult supuse legilor ei. Aceşti oameni nu au înţeles că mulţimea este o putere oarba şi că parveniţii pe care şi-i alege pentru a o guverna, nu sunt mai puţini orbi în politică decât ea însăşi. N-au înţeles că iniţiatul, cel introdus în tainele politicii, fie el chiar un prost, poate guverna, în vreme ce mulţimea neiniţiaţilor, fie chiar plini de geniu, nu înţeleg nimic din politica. Toate aceste gânduri nu le-au venit deloc în minte creştinilor. Totuşi, pe aceasta se întemeia principiul guvernământului drastic. Tatăl, Domnitorul, transmitea fiului său secretele politicii, necunoscute, în afara de membrii familiei domnitoare, pentru ca nimeni să nu le poată trăda. Mai târziu, obiceiul transmiterii adevăratelor principii ale politicii, s-a pierdut. Izbânda operei noastre s-a mărit mult prin aceasta.
Totuşi, în lumea întreaga, cuvintele Libertate, Egalitate, Fraternitate au adus în rândurile noastre, prin mijlocirea agenţilor noştri orbi, legiuni întregi de creştini care ne purtau cu însufletire steagurile. Aceste cuvinte erau pentru ei nişte viermi care rodeau prosperitatea tuturora, distrugând peste tot pacea, solidaritatea, stăpânind pe dedesubt toate institutiile Statului. Veţi vedea din cele ce urmează să vă comunicăm, că aceasta ne-a folosit cel mai mult noua. Acest aspect ne-a dat, printre altele, putinţa de a obţine cheia cea mai importantă sau, mai bine zis, de a desfiinţa privilegiile pe care era întemeiată aristocraţia creştinilor şi singurul mijloc de apărare ce-l aveau împotriva noastră popoarele şi naţiunile. Pe ruinele jalnice ale aristocraţiei naturale şi ereditare noi ne-am ridicat aristocraţia noastră, a inteligentei şi a banului. Am luat drept bază a acestei noi aristocraţii bogăţia, care depinde de noi, şi ştiinţa, care este îndrumată de maeştrii noştri.
Izbânda noastră a mai fost mult uşurată şi prin faptul că, în legăturile noastre cu oamenii de care aveam nevoie, am ştiut întotdeauna să atingem şi să influenţăm corzile cele mai sensibile ale sufletului oamenilor: meschinăria, lăcomia, neîndestularea, lipsurile materiale, fiecare dintre aceste slabiciuni omeneşti, luate în parte, fiind în stare să înăbuşe gradat neatârnarea gândului, punând voinţa oamenilor în slujba celor care astfel le cumpără sufletul.
Ideea abstracta a libertăţii ne-a dat putinţa de a face mulţimea să înţeleagă că un guvern nu este altceva decât un locţiitor al proprietarului ţării, adică al poporului, şi că poate fi schimbat aşa cum se schimbă mănuşile învechite.
Amovibilitatea (faptul de a fi revocat) reprezentanţilor poporului îi pune totdeauna la dispoziţia noastră; ei depind de alegerea noastră.

CAPITOLUL ll

Toate razboaiele economice sunt de fapt temelia suprematiei mozaicilor. Administraţia vizibila si "Consilierii secreţi care acţionează din umbra". Succesul foarte mare al tuturor doctrinelor distrugatoare. Asimilarea anumitor principii în politica. Rolul de manipulator eficient al maselor care revine presei. Preţul socotit al aurului şi valoarea victimelor omeneşti. Este în interesul nostru ca războaiele să nu urmărească, dacă se poate, câştiguri teritoriale. Războiul fiind astfel mutat pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre şi situaţia va pune pe cei doi vrăjmaşi la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri. Atunci drepturile noastre internaţionale vor covârşi drepturile naţionale, în adevăratul înţeles al cuvântului, şi ele vor guverna popoarele la fel cum reglementează dreptul civil al Statelor legăturile dintre supuşii lor.
Administratorii, aleşi cu grijă din popor de către noi dintre creştinii inconştienţi cei mai slugarnici, nu vor fi niciodată oameni competenţi pentru administraţia tarii. În acest chip ei vor deveni nişte păpuşi trase de aţă de către inteligenţii şi genialii noştri sfetnici, de către specialiştii noştri, crescuţi şi pregătiţi încă din copilărie în vederea administrării afacerilor lumii întregi. Voi ştiţi că specialiştii noştri şi-au câştigat cunoştinţele necesare administrării şi punerii în practică a planurilor noastre politice, din experienţa istoriei, din studiul tuturor evenimentelor importante.
Creştinii nu se orientează după practica observaţiilor imparţiale culese din istorie, ci după o rutină teoretică, incapabilă de a ajunge la vreun rezultat real. De aceea niciodată noi nu ne vom orienta după ei; să-i lăsăm să-şi mai petreacă încă ceva timp ca să se mai hrănească cu noi nădejdi şi noi petreceri, sau cu amintirea plăcerilor trecute. Să-i lăsăm să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiinţei, la teorii. Tocmai de aceea propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarba în aceste legi. Clasa inteligentă a creştinilor va fi mândră de cunoştinţele sale şi, fără a le examina în mod logic, ea va pune în aplicare toate învăţăturile ştiinţei născocite de către agenţii noştri pentru a le călăuzi minţile în direcţia care ne este trebuincioasă nouă.
Să nu credeţi nici o clipă că aceste afirmaţii sunt fără o bază serioasă: gândiţi-vă la succesul pe care l-am ştiut făuri cu Darwinismul, Marxismul, Nietzscheismul. Însă numai nouă influenţa cu adevărat rea a acestor tendinţe trebuie să ne fie cunoscută.
Trebuie permanent să ţinem cont de ideile, caracterele, tendinţele moderne ale popoarelor, pentru a nu face greşeli în politica şi în administrarea afacerilor. Sistemul nostru, ale cărui părţi pot fi alcătuite în mod deosebit după popoarele pe care le întâlnim în drumul nostru, nu poate reuşi dacă realizarea sa practică nu este bazată pe confruntarea rezultatelor trecutului cu prezentul.
Statele de astăzi au o mare putere ce poate fi influenţată foarte mult: presa. Rolul presei este de a arăta nemulţumirile aşa-zise intolerabile, de a aduce la cunoştinţa plângerile poporului, de a crea nemulţumiţi şi de a le pune la dispoziţie un glas.
Presa întruchipează în aparenţă libertatea cuvântului. Dar Statele nu au ştiut să folosească această putere şi acum ea a căzut aproape în întregime în mâinile noastre. Prin ea noi am obţinut o mare trecere, cu toate că am stat în umbră, mulţumită ei am strâns în mâinile noastre aurul, în ciuda valurilor de sânge şi de lacrimi în mijlocul cărora am fost siliţi să ni-l agonisim. Dar toate acestea le-am răscumpărat, până la urmă, jertfind pe mulţi dintre ai noştri. Fiecare victimă din rândurile noastre, valorează cât mii de creştini înaintea lui Dumnezeu.

CAPITOLUL III

Şarpele simbolic şi semnificaţia lui secretă. Nestabilitatea urmărită a balanţei constituţionale. Teroarea necesara care se inoculează în palate. Puterea şi ambiţia. Maşinile ridicole de vorbit, parlamentare şi pamfletele. Abuzurile curente ale puterii. Sclavia economica. "Adevărul poporului". Acaparatorii şi aristocraţia. Armata secretă a francmasonilor mozaici. Accelerarea prin toate mijloacele a degenerării creştinilor. Foamea generalizata şi dreptul de neclintit al capitalului. Venirea şi încoronarea "stăpânului Lumii". Scopul fundamental secret al programelor viitoarelor scoli populare ale francmasonilor. Secretul ştiinţei ordinii sociale. Criza economică generală provocată de francmasoneria mozaică. Siguranţa celor care sunt de ai "Noştri". Despotismul prestabilit al francmasonilor şi domnia necesară a raţiunii. Pierderea unui călăuzitor. Francmasoneria şi cum a provocat chiar ea în realitate "Marea" Revolutie Franceza. Regele despot este din sîngele Sionului. Cauzele atotputerniciei francmasoneriei. Libertatea este o himera.
Vă pot anunţa că suntem deja aproape de ţintă. Încă puţin timp şi cercul se va închide. Când cercul va fi închis, toate Statele Europei vor fi cuprinse în el ca în nişte cătuşe puternice. [Şi iarăşi se fălesc liftele sioniste cu urgiile lor făcute pe seama creştinilor. După repetiţia din anul 1905 din Rusia pentru revoluţia mondială, în toamna lui 1917 cu complicitatea puterii provizorii, cazarii din imperiul ţarist cît şi armata de invadatori venită cu Troţki din ghetourile New-Yorkului au dat lovitura de stat înrobind poporul rus. Au urmat încercările de răzmerită din Germania şi Austria care s-au lăsat cu destrămarea celor două imperii, teroarea din Ungaria din 1919, atentatele din România din 1920 şi Bulgaria 1923… şi tot aşa. Carele vas-zică totul era socotit la secundiţă, săbiile date la tocilă, goarnele umflate către cele patru zări urlînd că mozaicii sunt peste tot prigoniţi, persecutaţi, persecutaţi, persecutaţi şi nu le tihneşte cloceala ce o pun la cale pentru o revoluţie mondială, Afirmaţia că ,,suntem deja aproape de ţintă” este încă o probă a autenticităţii textului care a apărut în 1902 iar ţelul lor final a început să prindă contur în octombrie 1917. În perioada cînd a apărut textul Protocoalelor în imperiul ţarist existau sute de organizaţii subversive şi oculte care organizau comploturi, incitau muncitorii şi ţăranii la revoltă, prin activitatea lor sfredelind statul în toate direcţiile astfel ca la data hotărîtă să fie uşor de prăbuşit].
Balanţa constituţională va fi în curând răsturnată, deoarece noi am falsificat-o în aşa fel ca să se aplece când într-o parte, când într-alta, până ce, în sfârşit, se va prăbuşi. Creştinii credeau că au făurit-o destul de puternică şi aşteptau întotdeauna ca cele două talere să fie în echilibru. Acum persoanele domnitoare sunt puse la zidul infamiei de către reprezentanţii lor, care fac neghiobii şi se lasă târâţi de către puterea lor, fără control şi fără responsabilitate. Aceşti reprezentanţi îşi datorează puterea terorilor prin care sunt stăpânite Palatele. Persoanele domnitoare, nemaiavând deloc legătură cu poporul lor, nu se mai înţeleg cu el şi nu se pot apăra împotriva persoanelor lacome după putere. Puterea clarvăzătoare a persoanelor domnitoare şi puterea oarbă a poporului fiind acum despartite de către noi, şi-a pierdut toată însemnătatea; separate, sunt în prezent tot atât de neputincioase precum orbul fără toiag.
Pentru a îndemna pe ambiţioşi să abuzeze de putere, noi am pus faţă în faţă toate fortele, dezvoltând şi amplificând toate înclinaţiile lor liberale către independenţă. În acest scop am încurajat orice acţiune rea, am înarmat toate partidele, am făcut din putere ţinta tuturor ambiţiilor. Am transformat în arene de lupta Statele unde se dezvoltă şi se manifestă astfel de tulburări. Încă puţină vreme şi dezordinea, împreună cu falimentul, vor apare peste tot.
Neobosiţii limbuţi au transformat şedinţele Parlamentelor şi adunărilor administrative în sterile lupte oratorice. Ziariştii îndrăzneţi, pamfletari fără ruşine, atacă zilnic personalul administrativ. Abuzurile puterii vor pregăti prăbuşirea în final a tuturor institutiilor şi atunci totul va fi răsturnat sub loviturile mulţimii înnebunite.
Popoarele sunt înlănţuite prin munca grea, cu mai multă eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie. Drepturile pe care noi le-am înscris în constituţii sunt himerice închipuiri pentru mulţime deoarece ele sunt neadevarate. Toate aceste aşa-zise "drepturi ale poporului" nu pot exista decât în închipuire, fiindcă în realitate ele nu pot fi înfăptuite niciodata. Pentru muncitorul proletar, încovoiat şi epuizat de munca lui grea, zdrobit de o cruda soartă, ce preţ are dreptul dat vorbăreţilor de a flecări, dreptul dat ziariştilor de a scrie tot soiul de nerozii alături de lucruri serioase, din moment ce proletariatul nu trage alt folos din constituţie decât nenorocitele fărâmituri pe care i le aruncăm de la masa noastră îmbelşugată, în schimbul unui vot favorabil planurilor complicilor şi agenţilor noştri? Drepturile republicane sunt o amăgire pentru bietul om: nevoia unei munci aproape zilnice nu-i îngăduie să se folosească de ele; în schimb, aceste drepturi îi iau şi garanţia unui câştig statornic şi sigur, punându-l la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor.
Sub conducerea noastră, poporul a distrus aristocraţia (nobilimea), care-i era ocrotitoarea şi mama hrănitoare naturală, de a cărei înflorire depindea şi bunăstarea poporului. Acum când aristocraţia este distrusă, poporul a căzut sub stăpânirea hrăpăreţilor, a speculanţilor îmbogăţiţi, care îl apasă într-un chip nemilos.
Noi vom apărea mai târziu muncitorului ca nişte eliberatori de acest jug, când îi vom propune să intre în rândurile acestei armate de socialişti, de anarhişti de comunişti pe care, sub pretext de solidaritate, o susţinem totdeauna înfruntând printre ei membrii francmasoneriei noastre sociale. Aristocraţia, care se bucura de dreptul asupra muncii lucrătorilor, avea interes ca muncitorii să fie sătui, sănătoşi şi puternici. Interesul nostru este, dimpotrivă, ca toti creştinii să degenereze cât mai repede. Puterea noastră izvorăşte din lipsuri, din foame cronică, din slăbiciunea muncitorului, deoarece toate acestea îl supun voinţei noastre şi îl fac să-şi piardă şi puterea şi hotărârea de a se împotrivi acestei voinţe. Foamea dă capitalului mai multe drepturi asupra muncitorului decât căpătase aristocraţia de la puterea regilor şi a legilor. Prin mizerie şi prin ură pe care o produce ea, noi îndrumăm mulţimile, ne folosim de mâinile lor pentru a zdrobi pe cei ce se împotrivesc planurilor noastre.
Atunci când va veni vremea ca regele nostru universal, al întregii planete, să fie încoronat, toate aceste mâini vor mătura din calea noastră tot ceea ce ar putea fi o piedică.
Creştinii aproape ca au pierdut obişnuinţa de a gândi fără ajutorul sfaturilor noastre ştiinţifice.[Fundamentul ideologic al comunismului a fost tocmai îndobitocirea absolută a mulţimii căreia i-aţi cerut mereu: SĂ NU GÎNDEŞTI, SĂ FACI CE ŢI SE SPUNE!] Iată de ce ei nu văd trebuinţa grabnică de a face ceea ce vom face noi atunci când ne va fi sosit domnia şi anume de a propovădui în şcolile primare singura ştiinţă adevărată, care e cea dintâi dintre toate ştiinţele ordinii sociale, ale vieţii omeneşti şi ale existenţei sociale, ştiinţa care arată diviziunea muncii şi împărţirea oamenilor în clase şi condiţii deosebite. [Ideea de bază a violenţei comuniste].
Trebuie ca fiecare să ştie că niciodată nu poate exista egalitate în urma deosebitelor feluri de munca la care sunt supuşi oamenii, că nu pot fi toţi deopotrivă răspunzători înaintea legii; că, de pildă, răspunderea nu e aceeaşi pentru acela care nu aduce atingere decât cinstei lui proprii. Adevarata ştiinţă a ordinii sociale, în taina căreia noi nu lăsăm să pătrundă creştinii, ar arăta tuturor că locul şi munca fiecăruia trebuie să fie diferită, pentru a nu fi un izvor de încurcături în urma lipsei de potrivire dintre educaţie şi muncă. Învăţând această ştiinţă (şi încă din şcolile primare) popoarele se vor supune de buna voie puterilor şi ordinii sociale stabilite de către ei în Stat. Dimpotrivă însă, în starea de azi a ştiinţei, aşa cum am faurit-o noi, poporul încrezându-se orbeşte în cuvântul tipărit nutreşte, în urma neadevarurilor pe care le crede şi cu care îi întreţinem prostia, o ură împotriva tuturor poziţiilor pe care le crede a fi deasupra lui, deoarece el nu înţelege importanţa fiecărei poziţii sociale.
Aceasta duşmănie va creşte încă în urma crizei economice, care se va sfârşi prin încetarea operaţiunilor de bursă şi a mersului industriei. Când vom da naştere (cu ajutorul tuturor mijloacelor ascunse de care dispunem, prin aurul care se află în întregime în mâinile noastre) unei crize economice generale, atunci vom arunca în stradă mulţimi întregi de muncitori în aceeaşi zi, în toate ţările Europei. [Pentru cei care au uitat istoria sau nu au ştiut-o niciodată, le amintesc de marea criză economică din anii 1929-1933 cînd zeci de milioane de salariaţi au fost aruncaţi în stradă]
Aceste mulţimi nemulţumite vor vărsa cu sete sângele acelora pe care, în simplitatea neştiinţei lor, îi pizmuiesc încă din copilărie şi ale căror bunuri le vor putea atunci jefui. Ele însă nu se vor atinge de ai noştri, deoarece momentul atacului ne va fi cunoscut dinainte şi vom lua toate masurile pentru a ne pune la adăpost.
Am spus ca progresul îi va supune pe toti creştinii domniei raţiunii. Astfel va fi manifestat despotismul nostru; el va şti să liniştească toate frământările prin măsuri straşnice şi exemplare; el va şti să gonească liberalismul din toate instituţiile.
Când poporul vede că i s-au făcut, în numele libertăţii, atâtea concesiuni şi avantaje, îşi închipuie prosteşte că el este stăpânul şi se aruncă avid asupra puterii dar, bineînţeles, se izbeşte de o mulţime de piedici. Atunci el nu se gândeşte să se întoarcă de unde a plecat, ci începe să-şi caute un nou conducător şi, astfel, fără să-şi dea seama, el îşi depune toate puterile la picioarele noastre. Amintiţi-vă de Revoluţia Franceza, căreia noi i-am dat numele de "Mare"; tainele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute deoarece ea a fost în întregime opera noastră.
De atunci noi ducem poporul de la o dezamăgire la alta, cu scopul ca să se lipsească chiar şi de ceea ce este bun, în folosul viitorului Rege-despot, pe care în viitor îl pregătim lumii.
Astăzi suntem atotputernici ca putere internaţională, căci dacă suntem atacaţi într-un Stat, suntem apăraţi de celelalte. [Mai ales noi ar trebui să ne amintim vremurile cînd mozaicii din România născoceau permanent , prigoniri, persecuţii şi împilări iar presa lor din Budapesta, Berlin, Viena, Paris şi Londra striga către milostivul Iahwe să-şi salveze fii din mijlocul sîngeroşilor români de parcă noi i-am chemat să se reverse în puhoaie peste ţinuturile românilor între anii 1850-1890]. Laşitatea nesfârsită a popoarelor creştine care se târăsc înaintea puterii, care sunt nemiloase faţă de mici slăbiciuni şi greşeli, dar complet iertătoare faţă de nelegiuirile cele mari, care nu vor să recunoască contradicţia dintre ideea libertăţii, care sunt răbdătoare până la jertfă în faţa puterii brutale a unui despot îndrăzneţ - iată ce ne înlesneşte din plin neatârnarea noastră. Aceste popoare creştine suferă şi rabdă de la prim-miniştrii lor nedreptăţi evidente pentru care ar fi tăiat capul la douăzeci de regi.
Cum se poate explica pentru noi un asemenea fenomen ce pune în evidenţă o asemenea inconsecvenţă a maselor populare în faţa unor stări de lucruri care par a fi de aceeaşi natură? Fenomenul acesta se explică prin faptul că aceşti dictatori - primii miniştri - fac ca să se spună la urechea poporului, prin agenţii lor, că, dacă ei pricinuiesc neajunsuri mari Statelor, toate acestea le fac numai pentru scopul final de a asigura ulterior fericirea popoarelor, înfrăţirea lor internaţională, solidaritatea, drepturile egale pentru toti. Bineînţeles, niciodată nu li se spune că aceasta înfrăţire nu trebuie să se facă decât sub ghidarea şi stăpânirea noastră.
Şi iată cum poporul osândeşte pe cei drepţi şi-i iartă pe cei foarte vinovaţi, încrezându-se din ce în ce mai mult că doar el singur poate face tot ceea ce îi place. În asemenea împrejurări, până la urma, poporul nimiceşte orice orânduire liniştita şi dă naştere la nedreptate şi neorânduire la fiecare pas.
Cuvântul Libertate împinge repede la lupta societăţile omeneşti împotriva oricărei puteri, fie ea chiar a lui Dumnezeu şi a firii. Iată pentru ce, după ridicarea noastră la domnie, va trebui să fie scos acest cuvânt din vocabularul omenesc ca fiind principiul brutalităţii, care schimbă mulţimile în fiare sălbatice. Este adevărat că aceste fiare adorm totdeauna dupa ce s-au adăpat cu sânge şi că atunci e uşor să le prinzi în lanţuri. Dar dacă nu li se dă sânge, atunci ele nu dorm, ci luptă.

CAPITOLUL IV

Diferitele stadii necesare ale unei Republici. Francmasoneria exterioară şi secretele sale. Libertatea şi credinţă. Concurenta internaţională a comerţului şi industriei în viziunea francmasoneriei. Rolul esenţial al speculaţiei. Cultul aurului ca valoare fundamentală la francmasoni.
Fiecare Republica trece prin diferitele trepte de dezvoltare, prin diferite stadii. Primul stadiu cuprinde cele dintâi zile de nebunie ale unui orb care se aruncă în dreapta şi în stânga. Al doilea este cel al demagogiei din care se naşte anarhia; apoi vine în mod inevitabil despotismul; nu un despotism legal şi pe faţă şi, prin urmare, răspunzător, ci un despotism nevăzut şi necunoscut, dar totuşi eficient şi foarte simţit; despotismul desfăşurat de către o organizaţie secretă care acţionează cu scrupule cât mai puţine şi care operează sub scutul cât mai multor agenţi, a căror înlăturare la momentul necesar nu numai că nu-i face nici un rău (acestei organizaţii), ci chiar o ajută, scutind-o să-şi cheltuiască mijloacele sale cu răsplătirea unor servicii prea îndelungate.[România trăieşte asemenea momente fiind condusă din umblă de Compania Marelui Jaf din care fac parte toate partidele politice, iar acţiunile de prădăciune se fac prin democraţia noastră originală unde proştii şi analfabeţii îşi aleg liftele care să-i conducă. Dar restul neamului nu are drept să ştie pe ce drum vrea să meargă?]. Cine ar putea răsturna o putere nevăzută? Căci puterea noastră este una de felul acesta. Francmasoneria exterioară, de la suprafaţă, nu serveşte decât pentru acoperirea planurilor noastre; planul final al actiunii acestei puteri, ba chiar şi locul organizaţiilor sale, vor rămâne totdeauna necunoscute poporului.
Libertatea în sine ar putea fi complet nevătămătoare şi ar putea exista într-un Stat fără a aduce vreun rău bunăstării popoarelor, dacă ea s-ar sprijini pe legile credintei în Dumnezeu şi ale frăţiei omeneşti, străină de acea egalitate care este dezminţită chiar de legile firii, care a statornicit înfrânarea şi supunerea. Având o asemenea credinţă, poporul s-ar lăsa guvernat de către autoritatea parohiilor şi ar merge înainte, umil şi paşnic, sub conducerea păstorului său sufletesc, împăcat cu împărţirea făcuta de Dumnezeu a bunurilor acestei lumi. Iată de ce trebuie să dărâmam complet credinţa în cele divine şi trebuie să smulgem din mintea creştinilor însuşi gândul Dumnezeirii şi al Sufletului, pentru a le înlocui cu meschine calcule şi lipsuri materiale.
Pentru ca cele mai alese şi elevate suflete ale creştinilor să nu aibă aproape de loc timp să cugete şi să observe,trebuie să-i abatem pe creştini de la aceste preocupări, împingându-i numai către grijile industriei şi ale comerţului. În acest chip toate naţiunile îşi vor urmări doar câştigurile lor şi, luptând fiecare cu îndârjire pentru propriile foloase, nu vor băga de seamă care este duşmanul lor comun. Însă, pentru ca libertatea să poată astfel dezbina şi nimici în întregime societatea creştinilor, trebuie să facem din speculaţie baza industriei. [Aminteste-ti cititorului de marea criza din 1929-1933 si cea din septembrie 2008 ca sa poti constata cu groaza ca planul se deruleaza cu mare fanatism] Procedând astfel, nici una dintre bogăţiile pe care industria le va scoate din pământ nu va rămâne în mâna industriaşilor, ci toate se vor spulbera în speculaţii, adică, în final, vor cădea în pungile noastre. Lupta tenace şi înfierbântată pentru expansiune şi loviturile vieţii economice a creat şi va crea societăţi dezamăgite, reci şi fără suflet. Aceste societăţi vor avea o spontană groază de politica morală şi superioară şi de religie. Singura lor călăuză va fi calculul meschin, adică aurul pentru care vor avea un adevarat cult din pricina bunurilor materiale pe care le poate procura. [Textul subliniat este o descriere fidelă a societăţii în care trăim şi numai jegurile puturoase ar putea spune că nu se regăsesc în această zicere]. Atunci clasele de jos ale popoarelor ne vor urma în lupta noastră împotriva clasei inteligente a creştinilor de la putere, care sunt potrivnicii noştri, şi ei vor face aceasta nu de dragul binelui şi nici pentru a pune mâna pe bogăţii, ci numai din ura ce o poartă celor supuşi.

CAPITOLUL V

Crearea unei cât mai puternice centralizări a Guvernului. [Această caracteristică a fost esenţială atît în statul ciocoismului liberal făurit de masonii noştri în frunte cu Brătianu şi Rosetti, a comunismului de cazarmă cît şi a neociocoismului roşu]. Mijloacele tainice de a-si însuşi puterea care sunt specifice francmasoneriei. De ce adeseori statele nu se pot înţelege între ele. Elitismul generator de mândrie al francmasonilor. Aurul şi banii sunt totdeauna motorul principal care face să se mişte toate mecanismele în state. Monopolurile create de francmasoni în comerţ şi în industrie. Importanta nebănuită a criticii. Instituţiile statului aşa "cum se vad". Oboseli şi plictiseli cauzate de excesul de cuvântări.Cum se poate pune pe deplin stăpânire pe opinia publica? Importanta deosebita a initiativei particulare. Guvernul Suprem.
Ce forma de administratie se poate da unor State în care stricăciunea, corupţia a pătruns peste tot, unde nu poti ajunge la bogatie decât prin acele viclene surprize îndemânatice care sunt pe jumatate pungăşii? Unde domneşte neînfrânarea moravurilor, unde moralitatea şi cinstea nu se susţin decât cu pedepse şi legi aspre, iar nu pentru că ar fi înţelese şi primite de bună voie; unde simţămintele de Patrie şi Religia sunt înăbuşite de credinţe cosmopolite? [Amintesc aici acţiunile televiziunii publice de ocultare şi falsificare a istoriei şi culturii româneşti precum şi punerea la dispoziţia unor lepădături a emisiunilor de denigrare a neamului şi credinţelor lui. Fel de fel de gunoaie şi întîrziaţi la minte organizaţi în ciopoare, s-au aciuat pe banii noştri în acest cuib al trădării naţionale]. Ce altă formă de guvernare să se dea acestor societăţi, decât forma despotică pe care o vom descrie mai departe? Noi vom călăuzi atunci în mod mecanic viaţa politica a supusilor nostri prin legi noi. Aceste legi vor lua înapoi, una câte una, avantajele si prea marile libertati care au fost împartite de catre crestini, iar domnia noastra va pune temeliile unui despotism atât de maret, încât doar el va fi în stare, oricând si oriunde, sa impuna tacere crestinilor care vor voi sa ni se împotriveasca si care vor fi nemultumiti.
Ni se va spune că despotismul despre care vorbesc nu ţine seamă de progresele moderne. Vom dovedi contrariul.
Atunci când popoarele considerau persoanele domnitoare ca o întruchipare a Vointei Dumnezeiesti, ele se supuneau fără murmur absolutismului regilor, dar din ziua în care le-am picurat în suflet gândul propriilor lor drepturi au considerat persoanele domnitoare ca pe nişte simpli muritori de rând. Ungerea Sfântă n-a mai împodobit capul regilor, deoarece i-am luat poporului credinţa în Dumnezeu; autoritatea a fost târâtă în stradă, adică într-un loc de proprietate publică, iar noi am pus astfel îndată mâna pe ea. Mai mult încă, arta noastră de a guverna masele şi pe indivizi cu ajutorul unei teorii şi a unor jocuri de cuvinte meşteşugit alcătuite, ori prin reglementări ale vieţii sociale şi prin tot felul de alte mijloace dibace - pe care creştinii nu le înţeleg deloc - face şi ea parte din geniul nostru administrativ, crescut în spiritul de analiză, de observaţie şi de o mare eficienţă în concepţii, cum până acum nimeni nu a mai avut şi nu ni se poate asemăna. La fel, nimeni nu se poate compara cu noi în alcătuirea planurilor de acţiune politică şi de solidaritate a noastră. [Ba vă contrazic întunecaţilor, vă întrece Satana – chiar dacă voi îi spuneţi altfel – doar sunteţi toţi fiii lui!]. Numai Iezuiţii ar putea să stea alături de noi în această privinţă, dar noi am reuşit să-i discreditam în faţa mulţimii stupide, din pricina că ei formau o organizaţie vizibila, în timp ce noi rămânem mereu în umbra împreună cu organizaţia noastră secreta. De altfel noi ştim că lumii nu-i pasă ce stăpân are. Ce însemnătate are că acesta ar fi şeful catolicismului, sau despotul nostru din sîngele Sionului? Însă pentru noi, care suntem poporul ales, lucrul acesta are o deosebită însemnătate. [Dar bine intunecatilor iesiti din strafundurile iadului, getii care erau recunoscuti de antichitate ca poporul zamislit de Sintu/Creatorul/Dumnezeu, il stiau pe dragutul de Iahwe al vostru drept Belial/Satana]
O alianţă trainica între toţi creştinii din lume ne-ar putea opri oricând pentru câtva timp, dar acum noi ştim că suntem scutiţi de această primejdie prin rădăcinile adânci de neînţelegere pe care nu le mai poate nimeni smulge din inima creştinilor. Noi am pus faţă în faţă calculele individuale şi naţionale ale creştinilor, urile religioase şi etnice pe care le-am aţâţat şi le-am ţinut aprinse de douăzeci de veacuri. [Mărturisesc ei cu mare fală că cotonogesc la creştini de douăzeci de secole, adică scrisorelele au fost ticluite pe la începutul anului 1900 aşa cum au şi apărut informaţiile stricăcioase despre ele. Dar această afirmaţie ne mai spune că protocoalele se referă la o organizaţie ocultă – o Frăţie mozaică aşa cum apare în manuscrisele descoperite la Marea Moartă – vechi de aproape 1900 de ani şi nu la masoneria care este menţionată ca o breaslă a constructorilor în secolul XlV]. De aceea nici un guvern nu va găsi ajutor nicăieri; vom acţiona astfel încât fiecare va socoti ca o înţelegere sau o acţiune împotriva noastră este dăunătoare propriilor sale interese. Noi trebuie să devenim atotputernici în aceasta lume, pentru ca de noi să se ţină mereu socoteala. Puterile trebuie să ajungă să nu poată încheia nici cea mai neînsemnată înţelegere fără ca noi să nu luăm de îndată parte la ea.[Amintesc faptul că mozaicii din România care au venit într-o adevărată invazie a întunericului începînd cu anii 1860, a făcut mare tămbălău pe la curţile europene unde ei aveau trecere, ca acestea să nu recunoască independenţa cîştigată cu atîta vărsare de sînge în anul 1878 dacă nu le dă cetăţenie puhoaielor de venituri din imperiul ţarist sau habsburgic. Acelaşi lucru l-au făcut şi în anul 1919 cerînd recunoaşterea unirii teritoriile locuite de români numai dacă ei vor primi cetăţenia română indiferent de cînd locuiesc pe aceste teritorii şi de legalitatea aşezării lor! Această politică antiromânească a fost dominanta majorităţii mozaicilor din România].
Profeţii noştri au spus că noi suntem aleşi de Iahwe pentru a stăpîni întregul Pământ. El ne-a dat geniul, minţile mari, pentru ca să putem duce la bun sfîrşit această sarcină. Dacă s-ar găsi vreun geniu în tabăra duşmană, ar putea lupta împotriva noastră, dar totuşi acest nou ostaş nu preţuieşte mai mult decît unul vechi; cu toate acestea vom lupta cu el şi lupta va fi cruntă, aşa cum omenirea n-a mai văzut pînă acum. Dar aceşti oameni vor veni prea tîrziu. [Niciodată nu este prea tîrziu blestemaţilor!] Toate rotiţele mecanismului guvernamental depind de un motor care este acum în mâinile noastre Şi acest motor este aurul. Ştiinţa economiei politice, întemeiată de către maeştrii noştri[Marx şi Engels], ne dovedeşte de multă vreme puterea uriaşă a aurului.
Capitalul, pentru a avea mâinile libere şi puternice trebuie să obţină monopolul industriei şi al negoţului; o mâna nevăzută este pe cale de a înfăptui toate acestea, în toate părţile lumii. Aceasta libertate va da în curând putere politica industriaşilor. Poporul le va fi supus. Trebuie mai degrabă să dezarmăm astăzi popoarele decât să le împingem la război, să le deşteptăm patimile fierbinţi şi să le canalizăm în folosul nostru decât să le liniştim; mai degrabă este necesar să punem stăpânire pe ideile lor şi să le răstălmăcim decât să ne prefacem că nu le luam în seamă.
Ţinta de căpetenie a acţiunilor noastre este să slăbim spiritul public al creştinilor prin critică, să-i facem să-şi piardă obiceiul de a cugeta adânc, deoarece gândirea profundă dă naştere împotrivirii fata de noi. Să obosim, din contra, puterile gândului în vane hărţuieli oratorice.
De când lumea, popoarele, ca si orice om, au luat cuvintele drept fapte, au putut fi cu uşurinţă înşelate deoarece ele se mulţumesc cu aparenţa lucrurilor şi îşi dau foarte rar silinţa de a cerceta dacă promisiunile în legătură cu viaţa sociala au fost îndeplinite. Iată de ce aşezămintele noastre vor avea totdeauna o frumoasă înfăţişare la suprafaţă, care va dovedi şi va păcăli poporul îndeajuns cu privire la binefacerile lor în ceea ce priveşte progresul.
Noi vom împrumuta fără să ezităm haina tuturor partidelor, ale tuturor tendinţelor şi vom îmbrăca cu ele pe oratorii noştri, care vor vorbi atât de mult încât toata lumea va fi dezorientată şi obosită să-i mai asculte.
Pentru a dezbina si a câştiga opinia publica, trebuie să o buimăcim răspândind din diferite părţi şi vreme îndelungata atâtea păreri care se bat cap în cap, încât creştinii vor sfârşi prin a se pierde în labirintul acesta şi vor sfârşi prin a considera că este mult mai bine să nu ai nici o părere în politica. Vor recunoaşte în final că acestea sunt fapte care nu privesc deloc societatea şi că ele nu sunt menite a fi cunoscute decât de acela care o conduce. Acesta este primul secret.
Al doilea secret, necesar pentru a guverna cu succes prin dezbinare, constă în a înmulţi în aşa fel greşelile poporului, apoi obiceiurile rele, patimile şi regulile vieţii în comun, încât nimeni să nu mai fie în stare să descurce acest haos şi oamenii să ajungă să nu se mai înţeleagă unii cu alţii. Această tactică va mai avea ca urmare răspândirea discordiei în toate partidele, risipirea în direcţii divergente a tuturor forţelor colective care nu vor încă să ni se supună. Ea va descuraja de asemenea orice iniţiativă personală oricât de genială şi va fi mai puternică decât milioane de oameni printre care a împrăştiat suspiciunea şi neînţelegerea. Trebuie să îndrumăm permanent educaţia societăţilor creştine în aşa fel încât mâinile lor să cadă în jos obosite, într-o neputinţă deznădăjduită, în faţa oricărui lucru care va cere iniţiativă, perseverenţă şi voinţă.
Sforţările, eforturile, care sub regimul libertăţii se desfăşoară nestânjenite şi neîngrădite, sunt neputincioase în acest caz, deoarece se izbesc de eforturile libere şi contrarii ale altora. De aici se nasc apoi dureroase conflicte morale, dezamăgiri şi înfrângeri. Noi vom obosi atât de mult pe creştini cu aceasta libertate, încât îi vom sili să ne ofere o stăpânire internaţionala a cărei natură va fi aşa de eficientă încât va putea îngloba în mod abil, fără o luptă făţişă, toate Statele lumii pentru a forma Guvernul Suprem care va conduce întreaga planeta. În locul guvernelor de astăzi noi vom pune câte un Guvern fantoma care se va chema Administraţia Guvernului Suprem. Mâinile sale vor fi întinse în toate părţile ca nişte cleşti, iar organizaţia sa va fi atât de mare, încât până la urma nici un popor nu se va putea feri ci i se va supune.

CAPITOLUL VI

Monopolurile; averile tuturor creştinilor vor ajunge în curând să depindă de aceste monopoluri. Aristocraţia slăbită va fi lipsită de bogăţia funciara. Comerţul, industria şi speculaţia ca mijloace francmasonice de îmbogăţire fără munca. Luxul care înrobeste. Marirea salariului şi scumpirea imediat ulterioara a obiectelor de primă necesitate. Anarhia întreţinută şi beţia generalizată. Înţelesul secret al propagandei unor teorii economice năucitoare.
În curând vom întemeia uriaşe monopoluri, care vor fi izvoare de bogăţii colosale şi de care vor depinde chiar şi marile averi ale creştinilor într-o aşa măsură, încât vor fi înghiţite de ele, cum se întâmplă cu creditul Statelor a doua zi după o prăbuşire politică. [Această afirmaţie, pe lîngă altele, dovedeşte că textele protocoalelor sunt autentice. Trusturile au apărut înainte de anul 1900 iar primele legi antitrust au fost date în anul 1932]. Domnii economişti care sunt de faţă vor şti să aplice şi să preţuiască însemnătatea acestei combinaţii. Trebuie să mărim prin toate mijloacele cu putinţă însemnătatea Guvernului nostru Suprem, înfăţişându-l ca pe ocrotitorul şi răsplătitorul tuturor celor care i se supun de buna voie.
Nobilimea creştinilor, în ceea ce priveşte puterea ei politică, a dispărut. Nu ne mai temem de ea; dar ca proprietara de bunuri teritoriale, ea ne poate dăuna în măsura în care izvoarele ei de câştig pot fi independente de noi. Trebuie deci, cu orice preţ, să-i luam din stăpânire pământurile. Cel mai bun mijloc pentru acest scop este de a mări impozitele pe proprietate funciară, pentru a îndatora prin aceasta pământul. Aceste măsuri inteligente vor ţine proprietatea funciară într-o stare de supunere desăvârşită. [Aceleaşi măsuri a aplicat şi ciocoimea liberală pentru a despuia pe boieri de pămînturi].
Aristocraţia creştinilor, din tată în fiu, neştiind să se mulţumească cu puţin, va fi uşor de ruinat. În acelaşi timp trebuie să ocrotim negoţul şi industria cu multă putere şi mai ales să promovăm speculaţia, al cărei rol serveşte de contra-greutate industriei. Fără speculaţie industria ar înmulţi capitalurile particulare, ar îmbunătăţi agricultura, eliberând pământurile de datoriile create prin împrumuturile băncilor funciare. Trebuie ca industria să răpească pământului roadele muncii sale ca şi ale capitalului şi, prin speculaţie, să ne pună la dispoziţie noua banii lumii întregi. [De asemenea politică au avut parte ţăranii români de cînd s-a înfiinţat statul ciocoilor numit România şi pînă în prezent]. Fiind astfel aruncaţi în rândurile proletarilor, toţi creştinii se vor pleca înaintea noastră pentru a obţine cel puţin dreptul de a trai modest.
Pentru a nimici industria creştinilor vom mări speculaţia, gustul luxului, al acelui lux inutil care înghite totul. Vom face să se mărească salariile, care totuşi nu vor aduce nici un folos muncitorilor, deoarece vom face să apară în acelaşi timp şi o scumpire a bunurilor de prima necesitate, datorită (vom spune noi) decăderii agriculturii şi a crescătorilor de vite. Mai mult chiar, vom submina cu dibacie şi în profunzime temeliile productiei, obişnuind pe muncitori cu anarhia şi cu băuturile spirtoase, în vreme ce vom lua toate măsurile cu putinţă pentru a îndeparta de pe pamânturile si întreprinderile lor pe creştinii inteligenţi. [Aceste ticăloşii au făcut cazarii în vestul Rusiei, Ucraina, Galiţia şi Basarabia timp de vreo trei sute de ani fiind şi principalul motiv al pretinselor prigoniri suferite – băştinaşii le cereau să se lase de năravurile lor parşive şi să pună mîna pe muncă pentru că palmele lor nu aveau niciodată bătături. Cînd au năvălit în valuri în România după 1860 s-au ţinut de aceleaşi apucături stricăcioase, în sprijinul afirmaţiei putem invoca zeci de mărturii româneşti dar şi străine. Şi aceste idei dovedesc autenticitatea textului protocoalelor].
Pentru ca situaţia să nu fie văzută prea devreme sub adevarata ei lumină, vom ascunde adevăratele noastre intenţii sub masca pretinsei dorinţe de a răspândi şi face accesibil lumii marile principii economice pe care le învăţăm astăzi. [Tocmai pentru că i-aţi considerat pe creştini nişte proşti, ei s-au prins de şmecherie şi v-au croit de atîtea ori la mir].

Protocoalele II




CAPITOLUL VII

Pentru ce trebuie de fapt să fie sporite mereu armamentele. Nemulţumiri, discordii, duşmănii care există în lumea întreagă. Constrângerea unei eventuale opoziţii a "creştinilor" prin războiul general. Presa ca mijloc important de influenţă în masa şi modul în care este influenţată opinia publică. Tunurile americane, japoneze si chineze.
Înmulţirea înarmărilor şi a personalului poliţienesc este o întregire necesară a planului ce l-am expus. În toate Statele trebuie ca, în afară de noi, să nu se găsească decât masele de proletari, câţiva milionari devotaţi nouă, poliţişti şi soldaţi.
În întreaga Europa, ca si pe celelalte continente, trebuie să întreţinem agitaţia, suspiciunea, neînţelegerea şi ura. Câştigul atunci ne este îndoit. Pe de o parte, prin aceasta ţinem în frâu toate ţările, care vor şti că noi putem, după bunul nostru plac, să provocăm dezordinea sau să stabilim ordinea: toate aceste ţări se vor obişnui astfel, la un moment dat, să ne considere ca o sarcină trebuincioasă.
Pe de alta parte, uneltirile noastre ascunse vor încurca toate corzile care vor fi întinse în cabinetele de Stat, şi toate acestea se vor realiza de către noi cu ajutorul politicii, al contractelor economice şi al datoriilor financiare. Pentru a ne atinge în întregime scopul, va trebui să dăm dovadă de o mare viclenie în cursul tratativelor şi a negocierilor; dar în ceea ce se cheamă "limba (atitudinea) oficiala" noi vom urmări o tactică opusă şi vom părea a fi cinstiţi şi concilianţi. În acest fel, popoarele şi guvernele creştinilor, pe care le-am obişnuit să nu privească decât acea faţă a lucrurilor pe care le-o arătăm noi, ne vor lua încă o dată drept binefăcătorii şi mântuitorii neamului omenesc. La orice împotrivire, va trebui să fim în stare să-i facem pe vecini să declare război ţării care ar îndrăzni să ne stea în cale; iar dacă şi aceşti vecini s-ar gândi să se întovărăşească împotriva noastră va trebui să-i înfrângem repede pe toţi într-un război universal (mondial) al lumii întregi.[Să amintesc aici cum a fost încolţită România în vara anului 1919 de armata bolşevicilor cazari care îşi spuneau unguri şi de cei conduşi de Lenin care îşi spuneau ruşi, ambele urdii urmărind dezmembrarea statului român. Pentru că nu au reuşit, au aşteptat ceva timp pînă au aruncat într-un măcel fără seamăn întreaga Europă şi odată cu ea lumea toată aşa cum a fost planificat în minţile sataniştilor bolşevici].
Cea mai sigură cale a noastră spre succes în politică este secretul, tăinuirea iniţiativelor: cuvântul diplomatului francmason nu trebuie să se potrivească deloc cu faptele sale.
Va trebui chiar să silim guvernele creştine să lucreze dupa planul nostru amplu alcătuit şi care în curând va fi aproape de ţel. La aceasta ne va ajuta opinia publică, această opinie publică pe care "marea putere", presa, a pus-o deja pe ascuns în mâinile noastre. Într-un cuvânt, pentru a rezuma sistemul nostru de constrângere eficientă a guvernelor creştine ale Europei, îi vom dovedi unuia dintre ele puterea noastra prin atentate, adica prin teroare; iar tuturor, daca cumva aproape toate se vor revolta împotriva noastră, le vom raspunde prin glasul tunurilor americane, chinezesti ori japoneze. [Într-adevăr, după planul vostru satanist aţi umplut Europa de atentate şi teroare: 1917 –lovitura de stat în Rusia urmată de marea teroare lansată de Lenin şi Troţki; 1919 teroarea din Ungaria declanşată de hoardele criminale ale grupării cazare condusă de Bela Kun ; atentatul de la Senatul României din 1920, atentatele din Bulgaria şi Germania din 1923 şi cîteva sute de atentate executate asupra persoanelor fizice].

CAPITOLUL VIII

Utilizarea intenţionat echivocă a dreptului juridic de către francmasoni. Colaboratorii apropiaţi ai regimului francmason. Şcolile particulare ca mijloc de educaţie superioară cu totul specială. Economişti şi milionari. Cui ar trebui să fie încredinţate toate posturile de răspundere în Guvern?
Trebuie să ne însuşim în întregime toate armele pe care le-ar putea întrebuinţa duşmanii împotriva noastră. Va trebui să găsim în subtilităţile şi tertipurile limbii juridice o îndreptăţire pentru cazul când vom fi siliţi să dăm pedepse care ar putea părea prea îndrăzneţe şi nedrepte, deoarece este nevoie ca acestea să fie exprimate în termeni care să aibă aerul că sunt nişte maxime morale foarte înalte, având totodată şi o înfăţişare legala. Stăpânirea noastră trebuie să se înconjoare de toate puterile civilizaţiei, în mijlocul cărora va trebui să lucreze. Ea va aduna în jurul său publicişti, juristconsulţi experimentaţi, administratori, diplomaţi şi, în sfârşit, oameni pregătiţi printr-o educaţie superioară în şcoli speciale. Aceşti oameni vor cunoaste toate tainele vieţii sociale, vor cunoaste toate felurile de a vorbi întrebuintând litere şi cuvinte politice, vor avea cunoştinţă despre toate dedesubturile firii omeneşti, despre toate corzile simţitoare, pe care va trebui să ştie a cânta. Asemenea corzi sunt, de pildă, înfăţişarea spiritului creştinilor, tendinţele lor înnăscute, lipsurile, viciile şi caracteristicile lor, apoi particularităţile de clasă şi de condiţie. Este de la sine înţeles că aceşti sprijinitori geniali ai guvernământului nostru nu vor fi aleşi dintre creştini care sunt obişnuiţi să-şi facă munca administrativa fără a se îngriji de utilitatea ei. Administratorii blazaţi ai creştinilor semnează hârtiile fără a le citi; ei servesc din interes sau din ambiţie
Vom înconjura guvernul nostru cu o întreagă mulţime de economişti. Iată de ce trebuie ca francmasonii să înveţe în primul rând ştiinţele economice. Vom fi de asemenea înconjuraţi de o ceata întreagă de bancheri, industriaşi, capitalişti şi mai ales de milionari, deoarece, în fond, totul va fi hotărât cu ajutorul cifrelor.
Un anumit timp, până ce va sosi momentul când nu va fi deloc primejdios să încredinţăm posturile de răspundere ale Statelor fraţilor noştri mozaici, le vom încredinţa unor indivizi a căror trecut şi caracter vor fi de asemenea natură încât să existe o prăpastie între ei si popor; unor astfel de oameni le vom da puterea, cărora în caz de abatere de la ordinele noastre să nu le rămână altceva de aşteptat decât condamnarea sau exilul, pentru că ei să fie siliţi să ne apere plini de devotament interesele până la ultima suflare. [Să amintesc ocupaţia bolşevică şi zelul cu care i-au slujit bandele de cazari şi care au făcut în România un adevărat genocid cultural dar şi o distrugere a fiinţei neamului românesc. După ce au umblat cu ceva trădări în dauna comunismului şi în favoarea lui Eretz Israel, bolşevicii dar şi mioriticii autohtoni au început să se uite strîmb la ei. Fără a avea dureri de cap pentru crimele şi monstruozităţile făcute pe seama românilor, şi-au pus coada pe spinare şi…duşi au fost].

CAPITOLUL IX

Aplicarea atenta a principiilor francmasonice secrete în scopul de a reface educaţia popoarelor. Cuvântul tainic de ordine francmason. Importanţa nebănuită a antisemitismului. Din nou despre teroare. Ce îi aşteaptă pe cei care servesc francmasoneria. Forţa cea "inteligentă" şi forţa cea "oarbă" a regatelor creştine. Împărţirea aparentă a puterii cu poporul. Misterele arbitrarului liberal. Uzurparea gradată a instrucţiunii şi a educaţiei. Interpretarea diferita a legilor. ,,Metropolitanele”.
Aplicând în practica principiile noastre, trebuie să fiţi cu luare aminte la caracterul poporului în mijlocul căruia vă veţi găsi şi veţi lucra; aplicarea generală, uniformă, a acestor principii, înainte de a fi făcută educaţia poporului, nu poate avea pentru noi succes. Dar, punându-le cu tenacitate în practică, n-or să treacă zece ani fără ca să se fi schimbat chiar şi caracterul cel mai îndărătnic şi fără ca să avem la dispoziţie un popor foarte mult supus nouă.
Când va veni domnia noastră planetară, vom înlocui liberalul nostru cuvânt de ordine: Libertate, Egalitate, Fraternitate, nu cu un alt cuvânt de ordine, ci cu aceleaşi cuvinte reduse la rangul lor de idei. Vom zice: Dreptul la libertate, Datoria egalităţii, Idealul fraternităţii. Vom apuca astfel taurul de coarne. De fapt, am distrus deja toate guvernele afară de cel al nostru, deşi de drept există multe. Dacă astăzi câteva state îşi ridica glasul împotriva noastră, aceasta o fac numai de formă, uneori la dorinţa şi ordinul nostru, deoarece ne este folositor antisemitismul, pentru a guverna în siguranţă pe fraţii noştri mai mici. [Fără urmă de jenă, în categoria turmei care trebuie controlată şi mulsă de stăpînire, intră şi ,,fraţii lor mai mici” adică mulţimea de mozaici prăpădiţi şi sărăciţi chiar de către iluminaţii lor înţelepţi. Spre dreaptă cumpătare amintesc faptul că Israelul s-a constituit ca stat mozaic, prin migrarea a 3,5 milioane de săraci din estul şi centrul Europei, din SUA şi Canada au venit 96000 de iubitori de Iahwe dintr-o populaţie de peste 6 milioane iar din Europa de vest au migrat aproape 500000].
În realitate nu mai avem nici o piedică înaintea noastră. Guvernul nostru Suprem exista deja în conditii extra-legale, care de obicei sunt cuprinse în cuvântul puternic şi energic - dictatură. [Statul bolşevic format de către cazari în locul imperiului ţarist se intitula un stat al dictaturii proletariatului mondial, în realitate era un stat creat pe concepte terorist-criminale]. Pot spune cu deplină convingere că astăzi noi suntem legislator. Noi dăm hotărâri judecătoreşti, noi osândim la moarte şi noi graţiem. Suntem comandanţii tuturor trupelor noastre[Acelaşi lucru spunea Lenin în anul 1919 după înfiinţarea Cominternului, despre armata lui de complotişti, spioni, sabotori şi criminali răspînită în toată lumea care aştepta numai semnalul de insurecţie], încălecaţi pe calul generalului sef. Vom guverna mereu cu o mână de oţel, deoarece ţinem în mâini rămăşiţele unui partid altadata puternic, astazi subjugat noua. Tinem în mâini şi îi dominăm pe toţi prin pofte nemăsurate, lăcomii arzătoare, răzbunări nemiloase, uri neîmblânzite.
De la noi porneşte teroarea care a cotropit totul. Avem în slujba noastră oameni din toate orientările şi din toate doctrinele: restauratori de monarhii, demagogi, socialişti, comunişti şi tot soiul de utopişti. Am înhămat pe toata lumea la lucru: fiecare sapă hotărât la locul lui ultimele rămăşite ale puterii şi, fără să-şi dea seama ce face, se sileşte să dărâme tot ce mai stă în picioare. Toate Statele, în urma acestor uneltiri abile, cer linişte, sunt gata să jertfească totul pentru pace, dar noi nu le vom da pace atâta timp cât ele nu vor recunoaste deschis şi cu umilinţă Guvernul nostru Suprem.
Poporul a început deja să strige că trebuie să se rezolve problema socială cu ajutorul înţelegerii internaţionale. Împărţirea poporului în partide i-a pus pe toţi la dispoziţia noastră deoarece, pentru a susţine o lupta pentru putere, trebuiesc bani, iar banii sunt toţi sub controlul nostru.
Ne-am putea teme numai de înţelegerea dintre puterea înţeleaptă a persoanelor domnitoare şi puterea oarbă a poporului, dar am luat toate măsurile cu putinţă împotriva unei asemenea eventualităţi. Între aceste două puteri am ridicat un zid, adică o teroare reciproca. În acest chip puterea oarbă a poporului ramâne sprijinul nostru, iar noi îi vom fi singurii călăuzitori; din această cauză noi vom şti să o îndreptăm cu abilitate spre ţelul nostru. [De această manipulare s-a folosit Lenin pentru a uzurpa puterea în Rusia iar după ce a format CEKA – serviciul secret al poliţiei politice bolşevice – l-a pus şi pe tovarăşul popor cu botul pe labe].
Pentru ca mâna orbului să nu se poate lepăda de conducerea şi ghidarea noastră, trebuie că, din când în când, să intrăm în legătură directă cu el, dacă nu personal, cel puţin prin fraţii noştri cei mai credincioşi. Când vom fi o putere unanim recunoscută, vom vorbi noi în persoană cu poporul în pieţele publice şi vom da învăţături despre afacerile politice, dar în înţelesul care ne va fi nouă folositor.
Cum ar putea ei verifica ceea ce-i vom învăţa noi în şcolile de la sate? [O spunem noi care am trăit 45 de ani sub teroarea acestei ideologii criminale. Nu poţi contrazice cu probe nebuniile comuniste pentru că accesul la alte forme de informare decît cele dogmatice a fost interzis iar curajoşilor sau curioşilor li s-a oferit prilejul obligatoriu să mediteze la puşcărie] Iar ceea ce va spune trimisul Guvernului sau persoana domnitoare ea însăşi, nu va întârzia să fie cunoscut îndată de Statul întreg, deoarece se va răspândi repede prin gura poporului. Pentru a nu nimici înainte de vreme fundaţiile creştinilor, noi ne-am atins de ele cu o mâna prevăzătoare, am luat în mâini resorturile mecanismelor lor. Aceste resorturi erau asezate într-o ordine neclintită, dreaptă; noi am înlocuit-o cu o dezordine arbitrară. Ne-am preocupat astfel în secret de jurisdicţie, de alegeri, de presă, de libertatea individuala şi mai ales de învăţământ şi educaţie, care sunt reazemul vieţii libere. [Şi calea sigură spre îndobitocirea absolută!].
Am înşelat, demoralizat, năucit şi corupt tineretul creştin printr-o educaţie greoaie şi inutilă bazată pe învăţăminte şi teorii pe care noi demult le ştim că sunt false, fiind născocite şi răspândite chiar de către noi.
Rămânând deasupra legilor existente, fără a le schimba în esenţa lor, dar desfigurându-le numai, prin interpretări contradictorii, am obţinut repede rezultate minunate pentru noi. Aceste rezultate au constat mai întâi prin faptul ca aceste comentarii năucitoare au mascat legile şi, mai târziu, le-au ascuns în întregime dinaintea ochilor guvernelor incapabile să se mai orienteze într-o legislaţie atât de încurcată.
De aici s-a născut teoria tribunalului conştiinţei. Unii spun că lumea se va răscula împotriva noastră cu armele în mâini, daca va descoperi prea repede despre ce este vorba. Pentru acest caz noi avem, în ţările din Occident, o arma atât de îngrozitoare, încât chiar şi cele mai îndrăzneţe suflete vor tremura înaintea ei: metrourile, care vor fi introduse pâna atunci în toate capitalele, care împreuna cu tunelele lor vor fi folosite de noi pentru a azvârli astfel în aer toate organizaţiile şi toate sediile duşmanilor noştri din toate ţările lumii.

CAPITOLUL X

Forţa tainică a lucrurilor în politică. "Genialitatea” diabolică a josniciei. Ce modificări promite după aceea lovitura de stat francmasonică. De ce apreciază francmasonii sufragiul universal. Stima de sine însuţi. Şefii francmasoni şi promovarea lor. Conducătorul cel genial al francmasoneriei. Instituţiile statului şi funcţiile lor. Otrava cea puternica a liberalismului. Constituţia este totdeauna şcoala neînţelegerilor ce apar între partide. Noua era republicana. Preşedinţii statelor sunt aproape totdeauna creaturi "de paie" ale francmasoneriei. Responsabilitatea limitata a presedintilor statelor. "Panamaua". Rolul important al camerei deputaţilor şi al preşedintelui statului. Francmasoneria este totodată şi o forţă legislativă. Noua constituţie republicană şi rolul acesteia. Trecerea ulterioara la "autocraţia" francmasonica. Momentul secret al proclamării "regelui universal". Inocularea criminala cu microbi si virusi ale diferitelor boli precum si alte fapte malefice ale francmasoneriei.
Încep astăzi repetându-va ceea ce v-am mai spus anterior şi va rog să vă aduceţi aminte că guvernele şi popoarele nu văd decât aparenţa, înfăţişarea de la suprafaţă a lucrurilor. Cum ar putea ele să descurce înţelesul ascuns al lucrurilor şi situaţiilor când reprezentanţii lor se gândesc mai mult la petreceri înainte de orice? Este foarte important pentru politica noastră să cunoaştem acest amănunt. Ne va fi de folos când vom trece la discuţia diviziunii puterii, a libertăţii cuvântului, a presei, a libertăţii de conştiinţă, a dreptului de asociere, a egalităţii înaintea legii, a inviolabilităţii proprietăţii şi a locuinţei, a impozitului şi, în sfârşit, la discuţia retrospectivă a legilor. Toate aceste probleme sunt de o asemenea natură încât nu trebuie să te atingi de ele de-a dreptul şi pe faţă, înaintea poporului. În cazul când suntem siliţi să luăm contact cu ele, nu trebuie să fie înşirate una câte una, ci trebuie să declarăm în bloc că principiile dreptului modern sunt respectate şi recunoscute de către noi. Însemnătatea acestei omiteri constă în aceea că, un principiu căruia nu i-ai spus pe nume, ne lasă libertatea de a exclude din el câte ceva fără ca aceasta să se observe, pe când, dacă le-am enumera tot ceea ce vrem să excludem, toate acestea ar putea fi primite cu rezervă.
Poporul credul şi prost are o deosebită şi o mare stimă pentru geniile politice şi răspunde tuturor actelor de violenţă ale acestora prin cuvinte: "E ticălos, grozav de ticălos, dar cât de dibaci! Iată aici este numai un joc abil, dar cât de viclean este jucat, cât este de obraznic!"
Noi socotim că este necesar să atragem toate naţiunile la zidirea unui noi edificiu fundamental al cărui plan îl avem acum gata. Iată de ce trebuie că, înainte de toate, să dăm dovada de aceasta îndrăzneală şi de aceasta putere a minţii care, prin persoana influentă a actorilor noştri, va sfărâma în scurt timp toate piedicile din calea noastră.Când undeva vom fi dat, atunci când este cazul, lovitura noastra de Stat, vom spune si vom repeta popoarelor: "totul merge îngrozitor de rău, toţi au suferit mai mult decât poate răbda un om. Noi vom îndepărta acum pricinile suferinţelor voastre, adică naţionalităţile, graniţele şi diversitatea banilor. Bineînţeles că sunteţi liberi de a ne jura sau nu credinţă, însă puteţi voi oare face aceasta pe bună dreptate, daca o faceţi înainte de a fi văzut ceea ce vă oferim noi?" [Desfiinţarea naţiunilor şi formarea poporului sovietic împreună cu omul nou este o continuare a misticii sioniste a poporului evreu – cuvînt care se referă la religie nu la etnie – şi a omului nou, sminteală ce a apărut în partea a doua a secolului XlX. Tot comuniştii strigau că doresc să formeze Federaţia Statelor Sovietice unde nu vor mai fi graniţe iar tartorii vor stăpîni lumea din Moscova]. Atunci ei ne vor slavi si ne vor purta în triumf într-o însufleţire înnebunită de nădejdi. Votul public, din care am făcut arma ridicării noastre la putere şi cu care i-am obişnuit pe oameni prin diferite uniuni şi tovărăşii (până şi unităţile cele mai mici ale membrilor omenirii), îşi va juca o ultimă dată rolul, pentru a exprima dorinţa întregii omeniri de a ne cunoaşte mai de aproape înainte de a ne judeca.
Iată de ce trebuie să împingem toată lumea la votul public, fără deosebire de clasă şi de cens electoral, pentru a putea întrona absolutismul majorităţii, pe care nu-l poţi obţine de la clasele censitare inteligente. Dupa ce vom fi obişnuit în acest chip toata lumea cu ideea propriei sale valori, vom nimici însemnătatea familiei creştine şi valoarea ei educaţională, de asemenea nu vom lăsa să se ridice individualităţile, cărora mulţimea, călăuzita de noi, nu le vor îngădui să iasă la iveală şi nici chiar să vorbească. [Aşa a fost în timpul coicoismului liberal, aşa a fost în comunismul de cazarmă şi aşa este în prezent între graniţele statului mafiot, un veşnic circ al nulităţilor, lichelelor, proştilor, hoţilor şi ambiţioşilor iar oamenii de valoare sunt îngropaţi de vii în uitare şi derizoriu]. Ea va fi pentru aceasta obişnuită să nu asculte decât pe noi, care îi plătim supunerea şi atenţia. În acest fel vom face din popor o forţă atât de oarbă, încât nu va fi în stare să se mişte în nici o parte, fără a fi călăuzită de agenţii noştri, puşi în locul conducătorilor săi. El se va supune acestui regim, deoarece va şti că de aceşti noi conducători vor depinde câştigurile sale, darurile gratuite şi tot felul de privilegii pe care le va avea. [Model perfect pentru actualele generaţii de români ieşiţi din clocitoarele comuniste puse la cale de voi].
Un plan unic de guvernare trebuie să iasă dintr-un singur cap, deoarece ar fi incoerent şi fără legătură, dacă mai multe minţi şi-ar împărţi sarcina de a-l stabili. De aceea, noi trebuie să cunoaştem acest plan de acţiune, dar nu trebuie să-l discutăm decât noi între noi, pentru a nu-i distruge caracterul genial, legătura dintre părţile sale, puterea practică şi înţelesul tainic al fiecăruia dintre punctele sale. Dacă este discutat şi schimbat prin votul public, atunci planul nostru va păstra urma tuturor concepţiilor false ale minţilor care nu vor putea pătrunde adâncimea şi legătura scopurilor urmărite. Planurile noastre trebuie să fie secrete, puternice şi bine concepute. De aceea noi nu trebuie să aruncăm munca genială a conducătorului nostru la picioarele mulţimii şi, de asemenea, nu trebuie niciodată să o încredinţăm nici măcar unei societăţi restrânse.
Aceste planuri nu urmăresc deocamdată răsturnarea instituţiilor moderne şi a statelor existente. Ele le vor schimba numai economia şi, prin urmare, toată dezvoltarea lor, care astfel va ajuta mult realizarea planurilor noastre.
Structuri aproape identice există, sub diferite denumiri, în toate ţările: Reprezentanta, Ministerele, Senatul, Consiliul de Stat, Corpul Legislativ si Corpul Executiv. Nu trebuie să vă explic acum mecanismul legăturilor dintre aceste instituţii, deoarece îl cunoaşteţi prea bine. Observaţi numai că fiecare din aceste instituţii corespunde unei anumite funcţii importate a Statului şi vă rog să mai observaţi că ceea ce este foarte important este nu instituţia, ci funcţia. Aşadar funcţia şi nu instituţiile sunt importante. Instituţiile şi-au împărţit toate funcţiile guvernamentale: funcţii administrative, legislative, executive. De aceea ele lucrează în organismul Statului ca şi organele în corpul omenesc. Daca stricăm complet o anumită parte a maşinii Statului, aceasta va cădea bolnava, şi la fel ca în cazul corpului omenesc mai devreme sau mai târziu Statul va muri.
Când am introdus în organismul Statului otrava liberalismului, toată construcţia sa politică s-a schimbat; Statele au căzut bolnave de o boala mortală: descompunerea sângelui lor vital şi nu ne mai rămâne acum decât să aşteptăm sfârşitul agoniei lor. Din liberalism s-au născut guvernele constituţionale care au înlocuit, pe seama credulităţii creştinilor, autocraţia salvatoare cu Constituţia care, dupa cum ştiţi, nu este altceva decât o şcoală de discordii, de neînţelegeri, de discuţii, de deosebiri de vederi şi de frământări sterpe ale partidelor. Într-un cuvânt aceasta este şcoala a tot ce face ca un Stat să îşi piardă individualitatea şi personalitatea. Atât tribuna cât şi presa a condamnat pe conducători la inactivitate şi la slăbiciune. Ea a făcut astfel din ei nişte elemente puţin necesare, nefolositoare. Prin aceasta se explică uşurinţa cu care se va realiza răsturnarea lor. Epoca republicană a devenit atunci posibilă, fiindcă am înlocuit pe guvernator cu o caricatură a guvernului, cu un presedinte luat din mulţime, din mijlocul creaturilor noastre, al sclavilor noştri. Aici se află fundamentul minei săpate de către noi sub poporul creştinilor, sau mai bine zis sub popoarele creştinilor.
Într-un viitor apropiat vom întemeia în acelaşi mod responsabilitatea preşedinţilor de republica. Atunci vom putea introduce fără teamă anumite schimbări ce ne vor fi favorabile nouă, de care nu va răspunde decât aceasta creatură a noastră care va fi o marioneta. Ce ne pasa nouă dacă rândurile celor ce aleargă după putere vor deveni mai rare sau dacă se vor produce, în lipsa de preşedinţi, încurcături capabile de a dezorganiza în întregime tara?
Pentru a ajunge la acest rezultat, care ne avantajează, vom unelti şi manevra alegerea de preşedinţi care au în trecutul lor o pată ascunsă, vreo ,,panama” oarecare. Teama de o asemenea descoperire, dorinţa proprie fiecărui om odată ajuns la putere de a-şi menţine privilegiile, foloasele şi onorurile legate de noua sa condiţie, vor face din aceştia servitorii credincioşi ai poruncilor noastre. Camera deputaţilor va acoperi, va apăra, va alege preşedinţi, dar noi îi vom retrage dreptul de a propune legi sau de a le schimba. Acest drept va fi dat în realitate numai preşedintelui responsabil, care va fi o jucărie în mâinile noastre.
Puterea guvernului va deveni astfel fără îndoială ţinta tuturor atacurilor. Noi îi vom da, pentru a se apăra, dreptul de a apela la hotărârea poporului, fără sa mai treacă prin intermediarul reprezentanţilor săi, cu alte cuvinte îi vom da dreptul de a recurge la serviciul nostru ca un orb ce apelează la majoritate. Afara de acestea, vom da preşedintelui dreptul de a declara război. Vom motiva acest drept spunând că preşedintele, ca şef al întregii armate a ţării, trebuie să o aibă la dispoziţia sa, pentru a apăra noua Constituţie republicană, al cărei reprezentant direct răspunzător va fi.
În aceste împrejurări, şeful guvernului unui stat va fi în mâinile noastre şi nimeni, în afară de noi, nu va mai conduce indirect puterea legislativă.
Vom retrage de asemeni Camerei, introducând noua Constituţie republicana, dreptul de interpelare, sub pretext de a apăra secretul politic. Vom restrânge prin noua Constituţie numărul reprezentanţilor la minimum, aspect care va avea drept urmare de a micşora cu atât mai mult pasiunile politice şi pasiunea pentru politica. Dacă, contrar oricăror aşteptări ale noastre, ele totuşi se trezesc chiar în situaţia acestui mic numar de reprezentanţi, îl vom reduce la minimum printr-un apel la majoritatea poporului.
De preşedintele republicii va depinde numirea preşedinţilor şi a vicepreşedinţilor Camerei şi ai Senatului. În locul sesiunilor parlamentare constante, vom margini şedinţele Parlamentelor la câteva luni. Mai departe, vom acţiona astfel ca preşedintele, ca şef al puterii executive, să aibă dreptul de a convoca sau dizolva Parlamentul şi, în cazul dizolvării, de a amâna momentul unei noi convocări. Dar pentru ca urmarile tuturor acestor actiuni, în realitate inegale, să nu cadă asupra responsabilităţii, stabilite de către noi, a preşedintelui (lucru care ar fi daunator planurilor noastre), vom îndemna pe miniştri şi pe ceilalţi funcţionari care înconjoară pe preşedinte să treacă peste hotărârile acestuia, prin măsuri nejuste luate pe propria lor răspundere; în acest chip, ei vor fi vinovaţi şi răspunzători în locul său. Noi vă sfătuim de a încredinţa acest rol mai ales Senatului, Consiliului Miniştrilor, mai bine decât unui singur individ.
Preşedintele-marionetă va interpreta dupa voinţa noastră legile existente, care dupa cum se ştie pot fi interpretate în mai multe feluri. El le va anula când îi vom spune noi că trebuie şi va avea dreptul de a propune legi provizorii şi chiar o noua schimbare a Constituţiei, sub pretextul binelui suprem al Statului.
Aceste măsuri stabilite aici şi puse în practică ne vor da putinţa de a nimici încetul cu încetul, pas cu pas, tot ceea ce vom fi fost siliţi să introducem în Constituţiile Statelor, înainte de apucarea frânelor puterii; vom trece astfel pe nesimţite la suprimarea oricarei Constituţii, când va fi sosit timpul de a grupa toate guvernele sub autocratia noastra.
Recunoaşterea autocraţiei noastre poate sosi şi înainte de suprimarea Constituţiei, dacă popoarele, obosite de neorânduielile şi caracterul uşuratic al conducătorilor lor, vor ajunge sa strige: "Alungaţi-i şi daţi-ne un rege universal, care să ne poată uni pe toţi şi să distrugă cauzele neînţelegerilor noastre: graniţele naţiunilor, religiile, calculele Statelor; un rege care să ne dea acea pace şi acea siguranţă pe care nu o putem obţine de la conducătorii şi reprezentanţii noştri."
Ştiţi foarte bine că, pentru a face posibile asemenea dorinţe, trebuie să tulburăm în asemenea mod neîntrerupt, în toate ţările, legăturile dintre popor şi guvern pentru a ajunge să obosim întreaga lume prin dezbinare, duşmănie, ură şi chiar prin martiraj, foamete, răspândirea bolilor, pentru ca creştinii să nu vadă alta scăpare decât aceea de a recurge la suveranitatea noastră absolută şi întreagă. [Aşa au instaurat bolşevismul în Rusia iar în celelalte ţări europene l-au înstăpînit cu forţa armelor. Exportul de comunism a fost stipendiat cu sume uriaşe].
Daca dăm poporului timp să răsufle, momentul prielnic nu va veni poate niciodată.

CAPITOLUL XI

Programul tainic al noii Constituţii. Câteva amănunte secrete asupra loviturii de stat plănuită. Creştinii sunt în general naivi, prosti si mici. Francmasoneria secreta din umbra si lojile sale exterioare de "faţada".
Consiliul de Stat va fi menit să sprijine părerea guvernului. Sub înfăţişarea unui corp legiuitor, el nu va fi în realitate decât un comitet de redactare a legilor şi decretelor guvernatorului. [După acest program a fost condusă România timp de 45 de ani în care cuvîntul român era cuvînt de ocară iar românii erau robii unei puteri prezente dar nevăzute].
Iată care este programul noii Constituţii pe care noi o pregătim: vom crea Legea, Dreptul si Tribunalul: 1) sub forma de propuneri ale corpului legislativ; 2) prin decrete ale Preşedintelui (republicii) sub forma de ordine generale, prin acte ale Senatului şi prin decizii ale Consiliului de Stat, sub forma de ordine ministeriale; 3) în cazul când vom găsi că este folositor,sub forma de lovitura de Stat.
Acum, dupa ce am stabilit în mod aproximativ acest modus agendi (modalitate de acţiune), să ne ocupăm cu amănuntele măsurilor care ne vor servi să terminăm transformarea Statului în înţelesul pe care l-am expus. Vreau să zic că ne vom ocupa cu mai multă atenţie de libertatea presei, de dreptul de asociaţie, de libertatea conştiinţei, de principiul electiv şi de multe alte lucruri care vor trebui să dispară din repertoriul omenirii şi care urmează să fie cu desăvârşire schimbate de îndată ce noua Constituţie a noastră va fi proclamată.
Numai în acest moment vom putea publica nestânjeniţi toate ordinele noastre. Mai târziu, orice schimbare considerabilă va fi primejdioasă. [Mentalitatea tipică a dogmatismului şi fanatismului mozaic şi justificările comportamentului tiranic explicat mai jos]. Dacă această schimbare se face în sensul unei asprimi care nu poate fi îndurată, ea poate atrage dupa sine o deznădejde foarte mare pricinuită de teama de noi schimbări de acelaşi fel.
Daca, dimpotrivă, schimbarea se îndeplineşte în sensul unor îngăduinţe ulterioare, se va zice că noi înşine ne-am recunoscut greşelile, iar acest lucru va întuneca faima înaltei inteligenţe, a puterii noastre, sau se va zice că ne-a fost teamă şi că am fost siliţi să facem concesii, pentru care nimeni nu ne va mulţumi, deoarece toţi vor crede că de fapt au avut dreptul la ele. Atât una cât şi cealaltă din aceste eventualităţi, ar fi deci păgubitoare pentru noua noastră Constituţie.
Noi vrem ca, din ziua proclamării ei, când popoarele vor fi năucite de lovitura de Stat, care se va fi operat, când încă vor fi sub puterea terorii şi a nedumeririi, noi vrem ca din acel moment să recunoască cu toţii că noi suntem atât de puternici, atât de invulnerabili, atât de tari, încât nu vom sta în nici un caz la tocmeală cu dânşii; că, nu numai că nu vom da nici o însemnătate părerilor şi dorinţelor lor, [aşa aţi făcut ucigaşilor peste tot pe unde aţi înfipt steagul roşu satanist] dar că suntem gata şi că avem posibilitatea să înăbuşim cu o forţă şi cu o autoritate indiscutabilă orice încercare, orice manifestare a acestor dorinţe şi păreri; că am ştiut să punem mâna dintr-o singură lovitură pe tot ceea ce ne era necesar, şi că nu vom împărţi în nici un caz puterea noastră cu ei. [Acesta a fost planul după care aţi procedat cînd aţi dat lovitura de stat în Rusia, după ce i-aţi folosit pe soldaţii ruşi în scopurile criminale ţinute în ascuns, şi aţi înfiinţat CEKA să puteţi controla ţara prin teroare, le-aţi închis gura tuturor celor care s-au dezmeticit din nebunia cazară. Imediat aţi scos la mezat dar tot în lumea voastră, comorile de patrimoniu ale ruşilor iar cu banii strînşi aţi continuat consolidarea puterii sataniste cît şi finanţarea altor revoluţii prin Europa. Totul trebuia transformat într-un uriaş pîrjol aşa cum aţi făcut în Basarabia şi Bucovina în vara anului 1941]. Atunci resemnaţi ei îşi vor închide ochii şi vor aştepta desfăşurarea ulterioară a evenimentelor.
Creştinii naivi sunt ca nişte oi iar noi suntem pentru ei nişte lupi. Sunt convins că ştiţi ce păţesc oile când pătrund lupii în staul.
Deoarece resemnaţi ei vor închide ochii înaintea oricarui lucru, spre a-i păcăli le vom promite că le înapoiem toate libertăţile luate, dar aceasta numai când duşmanii păcii vor fi potoliţi, iar partidele existente reduse la neputinţă.
Nu mai trebuie să vă spun că, în realitate, ei vor aştepta mult şi zadarnic această întoarcere spre trecut.
Pentru ce altceva am fi oferit şi inspirat creştinilor toată această politică, fără a le da în realitate putinţa de a o pătrunde, dacă nu doar penru a câştiga pe ascuns, ceea ce noi fără acest mod de a proceda nu puteam câştiga pe faţă? Acest aspect fundamental a servit mereu ca bază organizării francmasoneriei noastre secrete, care nu este cunoscută şi ale căror planuri nu sunt nici măcar bănuite de dobitoacele creştine, atrase de noi în organizaţia vizibila a francmasoneriei, pentru a îndepărta astfel de la noi privirile bănuitoare ale fraţilor lor.
Dumnezeu ne-a dat nouă, poporul său ales, răspîndirea pe întreg glob al Pămîntului, dar din această slăbiciune a rasei noastre, s-a născut puterea care ne-a adus pe pragul dominaţiei universale. Nu ne-a mai rămas decît puţin de zidit pe aceste teme. [Cînd au fost publicate Protocoalele, textul lor dovedeşte că planul de a porni o acţiune sălbatică asupra Rusiei era terminat şi se lucra la punerea lui în practică. Evenimentele istorice dovedesc cu prisosinţă acest lucru].

CAPITOLUL XII

Interpretarea masonică secretă a cuvântului "libertate". Viitorul diferit al presei în timpul domniei planetare a francmasonilor. Controlul strict şi total al presei atunci. Agenţiile corespondenţilor. Ce este în realitate progresul pentru francmasoni? Solidaritatea francmasonilor aşa cum se manifestă ea în presa moderna. Aţâţarea şi întreţinerea pretenţiilor "sociale" provinciale. Infailibilitatea noului regim.
Cuvântul libertate, care poate fi tălmăcit în diferite feluri, noi îl vom defini astfel: "Libertatea este dreptul de a face numai ceea ce permite legea". O astfel de tălmăcire a acestui cuvânt, făcută la timpul potrivit, va pune toată libertatea în mâinile noastre, deoarece legile vor nimici sau vor face cu putinţă ceea ce o să ne fie nouă plăcut, urmărind punerea în practică a programului de mai sus.
Ce rol joacă astăzi presa? Ea serveşte adeseori la aţâţarea patimilor şi la întreţinerea egoismelor de partid. Ea este plină de deşertăciune, nedreptăţi şi minciuni, iar cea mai mare parte a oamenilor nu-i înţeleg deloc menirea. Noi mai întâi o vom subjuga şi îi vom pune oprelişti puternice, iar apoi vom face la fel şi cu celelalte lucrări tipărite, căci la ce ne-ar servi subjugarea presei, dacă nu ne vom pune la adăpost şi de focul aţâţător al broşurii şi al cărţii? Vom transforma publicitatea, care ne costa astăzi foarte scump, deoarece numai prin ea putem cenzura ceea ce se scrie în ziare, într-un izvor de venit pentru Statul nostru. Vom înfiinţa un impozit special asupra presei. Vom sili să se plătească o garanţie atunci când se înfiinţează ziare sau tipografii. Astfel sperăm că va fi scutit guvernul nostru francmasonic de orice atac din partea presei, iar când se va ivi vreun prilej, vom da amenzi fără milă. Timbrele, garanţiile şi amenzile, toate acestea vor aduce Statului nostru venituri uriaşe.
Este drept că ziarele de partid ar putea trece uşor peste asemenea pierderi băneşti şi de aceea pe acestea le vom desfiinţa, îndată ce ne vor fi atacat a doua oară. Nimeni nu se va putea atinge nepedepsit de aureola atotputernicului guvern al nostru. Pretextul pentru a desfiinţa un ziar va fi că aţâţă la revoltă şi destabilizează Statul fără motiv şi fără dreptate. Va rog să nu va surprindă că printre ziarele care ne vor ataca, vor fi şi cele întemeiate de noi, dar ele fiind ghidate de noi din umbră vor ataca numai acele puncte ale căror schimbări le vom dori.
Nimic nu va putea fi adus la cunoştinţa lumii fără supravegherea noastră. Acest rezultat este deja atins din zilele noastre prin faptul că toate ştirile şi noutăţile sunt primite de către mai multe agenţii care le adună din toate părţile lumii. Aceste agenţii vor fi atunci fără deosebire numai ale noastre şi nu vor publica decât ceea ce le vom îngădui noi.
Dacă deja de pe acum am ştiut să câştigăm de partea noastră pe membrii societatilor creştine în aşa măsură, încât aproape toti privesc întâmplările lumii prin sticla cu anticipaţie colorată a ochelarilor pe care chiar noi i-am pus pe nas, daca deja de pe acum nu mai există pentru noi uşi zăvorâte care să ne împiedice cunoaşterea acelor lucruri pe care creştinii le numesc prosteşte secrete de Stat, ce va fi atunci când vom fi stapânii recunoscuţi ai acestei planete şi vom conduce prin persoana Marelui Suveran?
Atunci oricine va voi să fie editor, bibliotecar sau proprietar de tipografie ori să se ocupe de industria tipografică, va trebui să primească o diplomă, care, în cazul că posesorul ei se va face vinovat de vreo nelegiuire oarecare împotriva noastră, va fi luata numaidecât înapoi. Cu asemenea măsuri, instrumentul gândirii de masă - presa - va deveni un mijloc de manipulare şi educaţie în mâinile noastre, care nu va mai îngădui gloatelor, poporului să bată câmpii asupra binefacerilor progresului. Care dintre noi nu ştie oare că aceste binefaceri sunt închipuite şi multe dintre ele duc de-a dreptul la nişte aspiraţii care pentru noi sunt absurde? Din aceste aspiraţii şi vise s-au născut atât raporturile anarhice ale oamenilor între ei cât şi cu stăpânirea, deoarece progresul sau mai bine zis ideea progresului, a dat naştere ideilor tuturor emanciparilor, fără a le face deloc cu putinţă realizarea. Toţi acei pe care noi îi numim liberali sunt de fapt anarhişti, dacă nu în fapte cel puţin în gândurile lor. Fiecare dintre ei urmăreşte ideea libertăţii şi până la urmă toţi cad în anarhie, protestând din simpla plăcere de a protesta.
Dar să revenim acum la presă. O vom îngreuna, ca şi tot ce se tipăreşte, cu impozite şi preţuri foarte mari pentru fiecare foaie tipărită cât şi cu alte garanţii. Cărţile cu mai puţin de 30 de pagini vor fi taxate dublu. Le vom înregistra în categoria broşurilor pentru ca, pe de o parte, vom reuşi prin aceasta să reducem numărul revistelor care sunt pentru noi otrava cea mai primejdioasă, iar pe de alta parte, această măsură îi va sili pe scriitori să producă lucrări atât de lungi, încât vor fi puţin citite, mai ales din cauza preţului lor foarte mare. Dimpotrivă, ceea ce vom edita şi tipări noi pentru călăuzirea minţilor în direcţia pe care o vom stabili, va fi ieftin şi astfel va fi citit de către toata lumea. Impozitul foarte mare va înăbuşi dorinţa multora de a scrie, iar teama de pedeapsă va face pe literaţi să atârne de noi.
Dacă totuşi se vor găsi unele persoane care doresc să scrie împotriva noastră nu se va găsi în schimb nimeni să le tipărească scrierile. Înainte de a accepta o lucrare pentru tipărit, editorul va trebui să meargă la autorităţi pentru a obţine încuviinţarea scrisă de a o face. În acest chip vom cunoaşte dinainte cursele care ni se întind şi le vom zadarnici dând dinainte lămuriri asupra subiectului tratat în care suntem atacaţi.
Literatura şi ziaristica sunt cele doua forte educative mai însemnate, de aceea guvernul nostru va trebui să fie proprietarul celor mai multe ziare. Prin aceasta, înrâurirea dăunătoare nouă a presei private va fi îndepărtată, iar noi vom câstiga o influenţă uriaşă asupra majorităţii minţilor. Dacă încuviinţăm să apară 10 ziare noi, îndată vom întemeia 30 de ale noastre şi aşa mai departe. Publicul cititor este naiv şi nu va bănui nimic. Toate ziarele ediate de noi vor fi în aparenţă de tendinţe şi opinii total opuse, lucru care va trezi în cazul majorităţii credule încrederea în ele şi astfel va antrage în jurul lor pe duşmanii noştri nebănuiţi. Astfel ei vor cădea în cursă şi vor fi făcuţi inofensivi prin diferite mijloace pe care le ştim.
Publicaţiile cu caracter oficial vor sta în rândul întâi. Ele vor veghea întotdeauna interesele noastre şi de aceea influenţa lor, care ne va fi favorabila nouă, va rămâne uriaşă. În rândul al doilea vor sta publicaţiile oficioase, ale căror rol va fi de a atrage pe nepăsători şi pe cei fără vlaga. În al treilea rând vom pune aşa numita opoziţie a noastră. Cel puţin un ziar din acestea va fi cu desavârsire potrivnic ideilor noastre. Duşmanii noştri vor lua pe acest fals opozant drept un tovarăş de luptă şi astfel ne vor descoperi toate uneltirile lor datorită acestui tertip. Ziarele noastre vor fi de toate tendinţele: unele aristocratice, altele republicane, altele revoluţionare sau chiar anarhiste, bineînţeles atât timp cât va dăinui Constituţia. Ele vor manifesta în multiple moduri influenţa noastră şi vor avea, ca zeul Vishnu, o sută de mâini, care fiecare va grăbi schimbarea societăţii după cum urmărim noi. Aceste mâini vor călăuzi prin sugestii adecvate opinia în direcţia care duce la scopul nostru, deoarece un om foarte întărâtat pierde putinţa de a raţiona şi cade cu uşurinţă sub puterea sugestiei.Neghiobii manipulaţi care vor crede că repetă opinia ziarului partidului lor vor repeta şi răspândi de fapt părerea noastră, ori aceea care ne va place nouă să se spună. Ei îşi vor închipui, datorită naivităţii, că urmează planul partidului lor, pe când în realitate nu vor servi decât steagul pe care îl vom ridica pe ascuns chiar noi pe seama lor.
Pentru a conduce în această direcţie armata noastră de ziarişti va trebui să organizăm cu deosebită grija instituţia aceasta. Sub numele de Birou Central al Presei vom pune la cale şedinţe literare, în care agenţii noştri vor da cuvântul secret de ordine şi cu diferitele semnale cunoscute numai de francmasoni, fără ca cineva să poată să bage de seamă. Discutând şi în aparenţă contrazicând iniţiativa noastră, dar în mod superficial, fără a intra în miezul lucrurilor, ziarele noastre vor susţine o polemică prefăcută cu organele oficiale, pentru a ne da prin aceasta putinţa de a ne pronunţa şi mai limpede decât am putea-o face în primele noastre declaraţii oficiale, întărind astfel sugestiile făcute de noi. Aceste atacuri înscenate de noi vor face ca supusii noştri să creadă că pot vorbi liber; iar pe de altă parte agenţii noştri vor putea spune pretutindeni, că organele care se declară împotriva noastră nu fac decât să clevetească în mod prostesc deoarece nu pot găsi pricini adevărate pentru combaterea serioasă a măsurilor noastre.
Prin aceste mijloace abile de manipulare nebănuite şi nevăzute de către opinia publică, dar foarte sigure, vom câstiga în orice situaţie atenţia şi încrederea publică. Prin ele, dupa caz, vom întărâta sau vom linişti, după cum avem nevoie, spiritele în probleme politice, le vom convinge sau le vom amăgi, scoţând de sub tipar când adevărul, când minciuna, când ambele abil combinate, adeverind sau dezminţind faptele, dupa înrâurirea pe care urmărim ca acestea să o aibă asupra publicului, pipăind totdeauna cu mare prudenţă şi grija locul, înainte de a pune cu fermitate piciorul pe el. Acţionând astfel îi vom învinge pe duşmanii noştri fără doar şi poate, deoarece ei nu vor avea la dispoziţie publicaţii prin care să-şi poată spune cuvântul până la sfârşit sau denigrând nu le vom permite să dea nici o replică în ziar în urma măsurilor pe care le-am arătat. Astfel, prin campanii mincinoase lansate contra duşmanilor noştri nici nu va mai trebui să-i combatem cu temeinicie. În caz de nevoie îi vom combate cu tărie prin ziarele noastre oficiale recurgând chiar la calomnii distrugătoare ce vor fi lansate prin presa noastră din categoria a treia.
Încă de pe acum, cel puţin în cadrele presei, există o puternică solidaritate francmasonică. Toate organele presei sunt legate între ele prin secret profesional. Ca şi străvechii auguri, nici unul dintre membrii ei nu destăinuie secretul şi cunoştinţele sale dacă nu i se porunceşte. Nici un ziarist nu se va încumeta să trateze public şi să divulge această taină, deoarece nici unul dintre ei nu va fi primit în rândul scriitorilor dacă nu are vreo pată ruşinoasă în trecutul său, care să poată fi îndată făcută publică în caz de trădare sau necredinţă. Atâta vreme cât aceste păcate sunt păstrate în taină de către anumiţi oameni, scriitorul, prin faima sa, poate atrage şi focaliza în jurul lui admiraţia şi simpatia majorităţii ţării, care îl va urma cu însufleţire.
Socotelile noastre în ceea ce priveşte recrutarea de noi francmasoni se întind cu deosebire asupra provinciei. Acolo noi trebuie să aţâţăm nădejdi şi dorinţe potrivnice celor din capitala careia îi vom spune că acestea sunt nădejdile şi dorinţele adevărate ale provinciilor, deşi este lesne de înteles că izvorul central al dezbinărilor nu porneşte decât de la noi. Să ştiţi că, atâta timp cât nu ne vom bucura încă de o putere deplină va fi adesea nevoie de a înăbuşi glasul capitalelor prin acela al majorităţii, al poporului din provincii, care va fi cu abilitate aţâţat de către agenţii noştri. Va trebui ca, în momentul psihologic stabilit de noi, capitalele să nu mai aibă nici un cuvânt de spus asupra faptului împlinit, din simplul motiv că acesta va fi deja primit cu mult mai repede de către majoritatea poporului, prin intermediul oraşelor din provincie.
Când vom intra în noua orânduire de Stat care va pregăti domnia noastră asupra întregii planete, nu vom putea lăsa să se mai descopere prin presă necinstea publică. Va trebui să se creadă atunci că noua noastră stăpânire a mulţumit atât de bine pe toata lumea, încât au dispărut chiar şi crimele. Cazurile de izbucnire a criminalităţii nu vor trebui atunci să fie cunoscute decât de victimele lor şi de martori întâmplători.

CAPITOLUL XIII

Nevoia pâinii zilnice. Chestiunile politice care apar. Chestiunile industriale. Petrecerile ca mijloc de deviere. Casele poporului. Adevărul este unul. Marile probleme care survin.
Nevoia pâinii zilnice îi face pe creştini să tacă şi să fie servitorii noştri umili. Agenţii noştri din presă vor discuta, la porunca noastră, măsurile şi schimbările pe care ne-ar fi cam greu să le dăm publicităţii dintr-odată, pe neaşteptate. Noi, în acest timp, folosindu-ne de zgomotul pricinuit de aceste discuţii, vom înfăptui măsurile dorite şi le vom prezenta publicului ca pe un fapt împlinit. Nimeni nu va avea îndrăzneala să ceară nimicirea celor hotărâte, mai ales că vor fi prezentate ca fiind un real progres. De altfel, presa va face atunci un joc util nouă şi va atrage îndată atenţia publicului spre chestiuni senzaţionale noi (căci, dupa cum ştiţi, noi am obişnuit oamenii de a căuta totdeauna ceva nou şi schimbător). Câţiva neghiobi, închipuindu-şi că sunt uneltele sorţii, se vor năpusti asupra acestor noi chestiuni fără a şti că ei nu înteleg nimic din ceea ce noi vrem în realitate să se discute. Chestiunile politicii nu sunt deschise nimănui, în afară de aceia care i-au dat naştere, încă înainte cu multe veacuri şi care o conduc chiar şi acum în taină.
Din toate acestea puteţi vedea că, prefăcându-ne uneori că cerem părerea mulţimii, noi nu facem altceva decât să ne uşurăm înfăptuirea planurilor noastre. De asemenea puteţi observa că noi căutăm totdeauna aprobarea nu a faptelor, ci a cuvintelor noastre rostite la cutare prilej. Noi trebuie să spunem pretutindeni şi totdeauna că, în toate măsurile noastre ne ghidăm după speranţa unită cu siguranţa de a fi folositori binelui tuturor.
Pentru a abate cu abilitate atenţia oamenilor prea îngrijoraţi de problemele politice, vom scoate la iveală problemele economice senzaţionale înainte de aşa zisele probleme politice noi. Îi vom lăsa atunci pe toti să-şi descarce furiile lor asupra acestui subiect. Gloatele se vor învoi să rămână liniştite, să se odihnească după închipuita lor activitate politică (cu care i-am obişnuit noi înşine, pentru ca să putem lupta prin mijlocirea lor cu guvernele creştine), cu condiţia de a avea noi distracţii şi ocupaţii. În aceste noi distracţii şi ocupaţii îi vom îndrepta apoi aproape pe aceleaşi căi politice. Vom face aceasta pentru ca aceste gloate ale poporului să nu ajungă la nimic profund prin cugetare. Eventual îi vom opri eficient de la gândire prin petreceri şi sport, prin jocuri, prin desfătări vicioase, prin înlănţuiri de patimi şi prin case de toleranţă publice. Îndată vom pune apoi prin presă concursuri banale de arte şi tot felul de sporturi. Aceste preocupări de masa vor îndepărta pentru totdeauna spiritele de la chestiunile elevate unde am avea mult de luptat cu ele. Oamenii, dezobişnuindu-se din ce în ce mai mult să gândească spontan şi independent numai prin ei înşişi vor ajunge sa vorbească datorita propagandei noastre tocmai aşa cum gândim noi.Datorită superficialităţii şi a lenei lor de a gândi noi vom fi singurii care vom da impulsuri şi îndrumări cugetării mai ales prin intermediul anumitor persoane care, bineînteles, nu vor fi deloc bănuite de a avea legături strânse cu noi.
Rolul utopiştilor liberali va fi pentru totdeauna sfârsit, atunci când va fi recunoscut regimul nostru francmasonic planetar. Până atunci vor aduce multe foloase nouă. De aceea, adeseori îi vom îndemna mult mai mult pe oameni să născocească tot felul de teorii complet ireale şi fantastice, considerate noi, sau aşa zise progresiste, căci astfel vom suci cu o mare uşurinţă capetele acestor creştini, cu ajutorul cuvântului progres. Nu găsiţi aproape nici unul printre ei care să înţeleagă că sub acest cuvânt se ascunde o greşeală, afara de cazurile când este vorba de descoperiri materiale, deoarece adevărul este numai unul singur şi neschimbat, şi nu poate prin urmare să progreseze. Progresul, ca o idee greşită, serveşte la întunecarea adevărului, pentru ca nimeni să nu-l cunoască, în afara de noi aleşii lui Dumnezeu care suntem păzitorii lui.
Când domnia noastră planetară va fi sosit, oratorii noştri vor vorbi cu patos poporului despre marile probleme misterioase care au frământat omenirea pentru a o duce, în sfârşit, la regimul nostru mântuitor. Nimeni nu va bănui atunci că toate aceste probleme au fost născocite de către noi, după un plan politic pe care nimeni nu l-a ghicit în tot cursul lungilor veacuri. [Mai va mişeilor, că v-a sunat şi vouă ceasul, iar planul criminal pe care l-aţi clocit a fost ,,mirosit” şi demascat]

CAPITOLUL XIV

Religia cea noua a viitorului. Sclavia viitorului. Imposibilitatea de a cunoaşte misterele religiei viitorului. Pornografia necesara si viitorul cuvântului tipărit.
Când va fi sosit domnia noastră planetară, nu vom recunoaşte nici o altă religie afara de aceea a Dumnezeului nostru unic, de care ne este legat destinul, deoarece noi suntem poporul ales prin care acest destin este unit cu soarta lumii. Din acest motiv va trebui să nimicim toate credinţele. Faptul că prin această nimicire a credinţei se sporeşte numărul ateilor din zilele noastre, nu ne va stânjeni străduinţele, ci din contră va servi drept pilda generaţiilor care vor asculta predicile noastre asupra religiei lui Moise, al cărei sistem stoic conceput de noi va izbuti să cucerească toate popoarele. Vom spune atunci tuturor că în această constă adevărul ei mistic, în care zace toată forţa ei educatoare. Atunci vom publica la toate prilejurile articole în care vom asemăna regimul nostru mântuitor cu cele ale trecutului. Binefacerile unei odihne câştigate după veacuri de frământări vor scoate la iveala însuşirile plăcute ale stăpânirii noastre. Greşelile administratorilor creştini vor fi zugrăvite de noi în culorile cele mai vii. Vom da naştere la o aşa de mare scârbă faţă de aceste administraţii, încât popoarele vor prefera odihna robiei în locul drepturilor mult trâmbiţatei libertăţi care i-a zăpăcit atât de mult şi care le-a răpit mijloacele de trai făcându-i să fie exploataţi de către o ceată de aventurieri, neştiutori de ceea ce fac. Nefolositoarele schimbări de guvern, la care îi îndemnăm noi pe creştini atunci când voim să săpăm temeliile lor de guvernământ, vor obosi în această vreme atât de mult popoarele, încât ele vor prefera să îndure orice din partea noastră, numai să scape de noi frământări. Vom arăta atunci cu stăruinţă greşelile istorice ale guvernelor creştine care, în lipsa adevăratului bine, au ameţit omenirea în cursul atâtor veacuri, urmărind un bine social iluzoriu, fără a-şi da seama că planurile lor înrăutăţesc, în loc să îmbunătăţească, condiţiile vieţii omeneşti pe această planetă.
Filozofii noştri vor discuta toate greşelile credinţelor creştine, dar nimeni niciodată nu va discuta religia noastră sub adevărata ei înfăţişare, deoarece nimeni nu o va cunoaste cu adevărat, afară de cei ai noştri, care nu vor îndrăzni niciodată să-i descopere tainele. [Minciuna, furtul şi impostura nu au taine ci numai conjuncturi de perpetuare. Atît conducerea bisericii catolice cît şi cea greco-ortodoxă au avut interes să se continue această monstruozitate. Dar sigur va veni vremea adevărului şi atunci se va cutremura lumea de ce se ascunde în spatele pretinselor revelatii si a scrierilor sfinte mozaice şi creştine].
În ţările zise înaintate, am dat deja naştere unei literaturi nebune, murdare, mârşave. Aceasta o vom răspândi câtva timp, chiar şi după ce am ajuns la putere, pentru a scoate mai mult la iveală deosebirea dintre discursurile, dintre programele noastre şi aceste nemernicii ale creştinilor. Iniţiaţii noştri, crescuţi pentru a conduce pe creştini, vor alcătui discursuri, planuri, memorii, articole care ne vor da înrâurirea deplină asupra acestor oameni şi ne vor îngădui să-i îndreptăm către ideile şi cunoştinţele pe care vom voi atunci ca ei să le însuşească.

CAPITOLUL XV

Viitoarea lovitură de stat mondială. Condamnările la moarte. Soarta viitoare a tuturor francmasonilor creştini. Caracterul legendar şi mistic al puterii. Înmulţirea rapida a lojilor francmasonice. Administraţia centrala Înţelepţilor. Tainica afacere Azeff. Francmasoneria este călăuza tuturor societăţilor secrete. Importanta tainica a succesului public. Colectivismul inerent. Victimele. Condamnarea la moarte a francmasonilor. Prăbuşirea prestigiului legilor şi al autorităţii. De ce suntem noi un popor ales? Scurtimea Şi limpezimea exemplara a legilor care vor fi promulgate. Supunerea faţă de autorităţi. Măsuri împotriva abuzului de putere. Cruzimea pedepselor. Limita de vîrstă pentru cei judecători. Liberalismul judecătorilor şi al puterii vor dispare. Absolutismul francmasoneriei. Dreptul de casaţie. "Aspectul" patriarhal al viitorului "guvern". Îndumnezeirea srtăpînirii noastre. Dreptul celui mai tare este singurul drept. Regele lui Israel va fi patriarhul lumii. Cînd vom începe în sfîrşit să luăm puterea în mînă cu ajutorul loviturilor de Stat - pregătite în aceeaşi zi - şi după ce vom fi hotărît desfiinţarea tuturor guvernelor existente (iar pînă atunci va mai trece multă vreme), vom căuta să împiedicăm uneltirile şi comploturile împotriva noastră. În acest scop, vom osîndi la moarte pe toţi aceia care vor întîmpina venirea noastră la putere cu armele în mîini. [Rădăcinile stăpînirii Europei prin mai multe lovituri de stat de către grupările criminale şi teroriste ale fanatismului mozaic – bolşevic, se găsesc în acest plan. El a fost pus în practică timp de aproape 50 de ani şi chiar atunci cînd s-a dovedit cu probe de netăgăduit complicitatea lor la impunerea comunismului, propaganda de intoxicare şi manipulare a funcţionat perfect mai ales că ei şi-au stabilit noul sediu după 1920 în SUA şi de acolo au influenţat pînă în prezent soarta unor ţări. Aşa cum şi-au propus, toţi cei care s-au opus comunismului au fost trimişi la moarte iar numărul lor se apropie de 38 milioane în toată Europa, ori pentru acest genocid împotriva neamului omenesc nimeni nu are curajul să le ceară socoteală]. De asemenea orice înfiinţare de noi societăţi secrete, va fi pedepsită cu moartea. Acelea care există în zilele noastre şi care ne sunt cunoscute, ori care ne-au servit şi ne servesc încă, vor fi desfiinţate, iar rămăşiţele trimise în continente depărtate de Europa. La fel ne vom purta cu toţi masonii creştini, care au ajuns să ştie prea multe lucruri, aceia pe care îi vom cruţa pentru un motiv oarecare, vor trăi sub o veşnică ameninţare a surghiunului. [Aceste rînduri arată că textul Protocoalelor este compus de o organizaţie ocultă mozaică de tipul Frăţiei de la Qumran iar masonii creştini sunt numai nişte maimuţoi pentru a face faţa lor, dar după preluarea puterii vor fi şi aceştia executaţi. Clar ca lumina zilei, există o masonerie de faţadă a creştinilor şi o masonerie – sau organizaţie ocultă necunoscută dar foarte puternică a mozaicilor care prin Protocoale şi-a propus să distrugă religia, cultura şi statele creştine ale Europei iar de aici, prin comunism să domine întreaga lume. Acţiunea propusă a fost cu bătaie lungă -,,dar pînă atunci va mai trece ceva vreme” – realizată cu fanatism şi sălbăticie fără margini]. Vom publica o lege care va sili pe toti foştii membri ai societăţilor secrete, să părăsească Europa, centrul stăpînirii noastre. Hotărîrile noastre vor fi definitive şi fără drept de apel. În societăţile creştine în care am vîrît aşa de adînci rădăcini de neînţelegere şi protestantism, nu poate fi restabilită atitudinea decît prin măsuri nemiloase, doveditoare a unei puteri neclintite; nu trebuie să luăm în seamă jertfele căzute pentru binele viitor. Rolul fiecărui guvern care recunoaşte că există, nu este numai de a culege roadele privilegiilor sale, ci şi de a-şi îndeplini datoriile, pentru a ajunge la înfăptuirea anumitor scopuri, fie chiar cu preţul celor mai mari jertfe. Pentru ca un guvern să ajungă să fie neclintit, trebuie să-şi mărească la maximum aureola puterii sale, iar aceasta aureolă nu se cîştigă decît printr-o măreaţă inflexibilitate a puterii, care trebuie să poarte semnele unei atotputernicii mistice ale alegerii lui Iahwe. Aşa era, pînă în vremurile din urmă, autocraţia rusească - singurul nostru duşman din întreaga lume alături de Papalitate. Aduceţi-vă aminte de pilda Italiei înecate în sînge, care totuşi nu s-a atins de nici un fir de păr al lui Sylla, cel care a vărsat acest sînge. Sylla, prin puterea sa uluitoare, s-a ridicat pînă la cea mai înaltă treaptă în ochii poporului chinuit şi jertfit chiar de către el, iar întoarcerea lui îndrăzneaţă în Italia, l-a făcut şi mai inviolabil. Poporul nu se atinge niciodată de acela care-l hipnotizează prin îndrăzneala şi tăria voinţei lui.
Asteptînd însă venirea noastră la putere, vom înfiinţa şi vom înmulţi societăţile francmasonice în toate tarile din lume, vom atrage în ele pe toti aceia care sunt sau pot fi nişte buni agenţi. [În Rusia aceste organizaţii oculte au distrus societatea şi statul pregătind terenul pentru lovitura de stat din octombrie 1917, dar practica aceasta au continuat-o bolşevicii prin fel de fel de asociaţii, fundaţii şi organizaţii toate subordonate Cominternului adică NKVD.].Aceste grupări, aceste "loji" vor fi centrul nostru principal de informaţii şi manipulare a maselor ignorante, fiindcă ele vor rămîne mijlocul cel mai eficient al activităţii noastre. [Aşa a fost ucigaşilor iar istoria confirmă în totalitate aceste idei şi felul cum au fost ele puse în practică de către cazarii bolşevici]. Vom centraliza toate aceste societăţi [noi cei de astăzi ştim şi denumirea ocultei numită Comintern] cunoscută numai de noi şi condusă de înţelepţii noştri. Lojile vor avea fiecare cîte un reprezentant numit de noi, în dosul căruia se va ascunde administraţia de care am vorbit, iar acest reprezentant va fi acela care va da cuvîntul de ordine şi va alcătui programul de muncă. [Prin muncă trebuie să înţelegem acţiuni de spionaj, atentate, sabotaj, diversiune, zvonuri, teroare]. Vom face din aceste societăţi furnicarul tuturor elementelor revoluţionare şi liberale. Ele vor fi alcătuite din oameni care vor proveni din toate straturile societăţii. Planurile politice cele mai secrete ne vor fi astfel aduse nouă totdeauna la cunoştinţă şi vor cădea în mîna şi sub conducerea noastră din prima zi a apariţiei lor. Printre membrii acestor loji vor fi cuprinşi aproape toţi agenţii poliţiei naţionale şi internaţionale, deoarece serviciile lor sunt de neînlocuit pentru noi, avînd în vedere că poliţia poate nu numai să ia măsuri rapide împotriva nesupuşilor, dar să şi acopere faptele noastre, să găsească pretexte de nemulţumiri etc… Aceia care intră în societăţile secrete sunt de obicei nişte ambiţioşi sau aventurieri şi în general oameni uşuratici, cu care nu ne va fi greu să ne înţelegem pentru înfăptuirea planurilor noastre.
Dacă se nasc dezordini într-un Stat, aceasta înseamnă că a fost nevoie ca noi să-l tulburăm, pentru a nimici o solidaritate prea mare. Dacă se va pune la cale un complot în sînul său, conducătorul acestei uneltiri va fi unul dintre cei mai credincioşi servitori ai noştri. [Vezi cazul lui Ana Rabinshon/Pauker care în anul 1920 a aruncat în aer Senatul României şi a reuşit să fugă din ţară iar în anul 1936 cînd a fost judecată, puhoaie de pretinşi intelectuali – toţi trădători de neam şi ţară – au dat năvală să apere lifta cazară fără onorariu. Din toamna anului 1944 pînă în 1952 ea a fost regina neîncoronată a Guberniei bolşevice România]. Este absolut firesc ca noi singuri, fără amestecul altora, sa fim aceia care conduce francmasoneria, pentru că numai noi ştim unde mergem şi cunoaştem scopul final al fiecărei fapte, în vreme ce creştinii nu ştiu nimic nici chiar rezultatul imediat; [Încă odată organizaţia ocultă mozaică repetă că masoneria creştină este numai paravanul după care sioniştii îşi fac de cap chiar şi atunci cînd unii creştini cred că le-au plesnit tărtăcuţele de atîta înţelepciune]. Ei se mulţumesc de obicei cu un succes momentan, de amor propriu, în înfăptuirea planurilor lor, fără a observa că acest plan nu porneşte din iniţiativa lor ci le este sugerat de către noi.
Protocoalele III




Creştinii se înscriu în loji din curiozitate sau cu nădejdea de a gusta din praznicul public cu ajutorul lor, iar unii chiar numai pentru a-şi putea expune înaintea unui public visurile lor irealizabile, care în realitate nu se sprijină pe nimic: sunt însetaţi de emoţia succesului şi al aplauzelor cu care noi nu suntem niciodată zgîrciţi. Noi le dăm acest succes pentru a ne folosi ulterior de mulţumirea de sine care este legata de el, şi datorită căreia oamenii primesc foarte uşor sugestiile noastre fără a băga de seamă, fiind în acelaşi timp convinşi că exprimă fără greş ideile proprii şi că ei nici nu ar putea fi în stare să şi le însuşească pe ale altora. Nici nu va puteţi închipui cît de uşor şi cum pot cădea chiar şi cei mai inteligenţi oameni care se află şi rămîn într-o stare de naivitate plină de inconştienţă, cu condiţia de a-i face să fie cît mai mulţumiţi de ei înşişi. În acelaşi timp doar noi ştim cît este de uşor să-i descurajezi prin cel mai mic insucces, fie chiar numai prin încetarea aplauzelor, şi astfel să-i robeşti unei supuneri slugarnice numai pentru a putea obţine mai mereu noi succese.
Pe cît de mult dispreţuiesc ai noştri succesul, pentru ca în schimb să-şi poată impune planurile, pe atît de mult sunt gata creştinii să-şi jertfească toate planurile, numai pentru a obţine succes. Acest fel de a vedea, ne uşurează foarte mult sarcina de a-i conduce. Aceşti tigri la înfăţişare au în realitate sufletul unei turme de oi, iar capetele cu desăvîrşire goale. Le-am dat drept cal de bătaie, aşa cum dai unui copil o jucările, visul absorbirii complete a individualităţii omeneşti de catre unitatea simbolică a colectivismului. Încă n-au ajuns să înţeleagă şi nici nu vor înţelege curînd ca această jucărie le-a absorbit deocamdată cu totul atenţia. Este aici o încălcare a celei mai importante legi a naturii care, din prima zi a Creaţiei, a făcut pe fiecare fiinţă deosebită de cealaltă, tocmai pentru a-si afirma în mod creator individualitatea. Faptul că i-am orbit în aşa măsură nu ne dovedeşte oare deosebit de limpede cît de puţin dezvoltat este spiritul lor faţă de al noastră? Acest lucru este cea mai importanta garanţie a succesului nostru. Cît de clarvăzători erau înţelepţii noştri spunînd că, pentru a atinge un scop nu trebuie să te opreşti în faţa mijloacelor şi nu trebuie să-ţi precupeţeşti numărul victimelor jertfite! Noi n-am numarat jertfele dobitoacelor creştine şi cu toate că am sacrificat mulţi dintre ai noştri, am dat poporului nostru pe acest pământ o putere pe care n-ar fi îndrăznit să o viseze vreodată.. Jertfele noastre relativ puţine, l-au scăpat de la pieire.
Moartea este sfîrşitul de neînlăturat al fiecăruia. Mai bine să grăbim moartea acelora care se opun operei noastre, decît să murim noi, cei care am dat naştere acestei opere. Noi osîndim la moarte şi executăm pe francmasoni aşa, încît nimeni afară de fraţii lor,[încă o dovadă că este vorba de două francmasonerii, una creştină şi una mozaică] nu poate să bănuiască ceva, nici chiar victimele condamnării noastre, ei mor toţi, cînd trebuie, ca moarte naturală…Ştiind acestea, ceilalţi tovarăşi nu îndrăznesc să protesteze. Aceste masuri au înlăturat din sînul francmasoneriei orice urmă de împotrivire şi nesupunere. Tot predicînd creştinilor liberalismul, noi ţinem poporul evreiesc şi pe agenţii noştri într-o supunere desăvîrşită. Prin înrîurirea noastră, executarea legilor creştine e redusă la minimum posibil. Prestigiul şi tăria legilor sunt zdruncinate de interpretările liberale, pe care le-am introdus noi în ele. La cazurile şi chestiunile de politică şi de principiu, tribunalele hotărăsc aşa cum le prescriem noi, văd lucrurile sub lumina în care le arătăm noi. Noi ne servim pentru aceasta de persoanele pentru care se crede că nu avem nimic în comun, de opinia ziarelor şi încă de alte mijloace. Înşişi senatorii şi administraţia superioară primesc orbeşte sfaturile noastre. Spiritul cu desăvîrşire animalic al creştinilor, nu e capabil de analiză şi observaţie, şi cu atît mai puţin e în stare să prevadă la ce sfîrşit poate să ducă un anumit fel de a prezenta chestiunile.
În această deosebire între felul nostru de a cugeta şi cel al creştinilor, se poate vedea limpede însuşirea noastră de popor ales şi semnul care ne deosebeşte de ceilalţi oameni. Spiritul creştinilor e instinctiv animalic. Ei văd dar nu prevăd şi nu inventează decît lucruri materiale. Din aceasta se vede uşor că însăşi natura ne-a sortit să conducem şi să îndrumăm lumea. Cînd va sosi vremea stăpînirii noastre, şi cînd vom putea arăta binefacerile guvernării noastre, vom schimba toate legile: ele vor fi scurte, limpezi, neclintite, fără comentarii, aşa că oricine le va putea înţelege uşor. Trăsătura de căpetenie al acestor legi va fi supunerea totală faţă de stăpînire, împinsă pînă la măreţie. Atunci vor înceta toate abuzurile, în urma responsabilităţii tuturor pînă la cel din urmă, înaintea autorităţii superioare a reprezentantului puterii. Abuzurile de putere ale funcţionarilor inferiori vor fi pedepsite atît de aspru, încît fiecăruia îi va pieri cheful de a-şi încerca puterile. Vom pîndi cu ochii neclintiţi orice act de administraţie, de care depinde mersul maşinii guvernamentale, deoarece necinstea din administraţie dă naştere tuturor celorlalte nelegiuiri; toate cazurile de ilegalitate, orice abuz or fi pedepsite aşa ca să formeze o pildă. Sustragerile de bani, complicitatea solidară între funcţionarii administraţiei, vor înceta după cele dintîi exemple de pedepse rodnice, adică crude, pentru cea mai mică încălcare a legilor, deoarece orice asemenea încălcare a legii pătează bunul nume al stăpînirii. Osînditul, dacă va fi prea aspru pedepsit pentru greşeala sa, va fi un soldat căzut pe cîmpul de luptă administrativ, pentru Autoritate, Principii şi Lege, nu pot îngădui ca interesul particular să covîrşească funcţia publică, chiar din partea acelora care conduc mersul societăţii. Judecătorii noştri vor şti că, vrînd să se laude cui o prostească milă, ei încalcă legile dreptăţii, care au fost făcute pentru a întări pe oameni pedepsindu-le greşelile, iar nu pentru ca judecătorii să-şi arate bunătatea inimii lor. E îngăduit să se folosească oamenii de aceste însuşiri în viaţa particulară, dar nu pe teren public, care e temelia educaţiei omeneşti.
Judecătorii noştri nu vor servi decît pînă la vîrsta de cincizeci de ani, deoarece, mai întîi, bătrînii ţin cu prea mare încăpăţînare la părerile lor vechi şi sunt mai puţin gata de a se supune noilor ordine, şi apoi, vom putea pe calea aceasta să reînnoim personalul mai uşor, acela care va voi să-şi păstreze slujba, va trebui să asculte orbeşte pentru a merita această favoare. În general, judecătorii noştri vor fi aleşi de către noi dintre aceia care ştiu prea bine că sarcina lor e de a pedepsi şi de a aplica legile, iar nu de a face liberalism în dauna statului, cum fac astăzi creştinii. Mutările vor contribui şi ele la slăbirea solidarităţii colective a colegilor, şi îi vor lega pe toţi de interesele guvernelor de care va depinde soarta lor. Noua generaţie de judecători va fi crescută în aşa fel, încît va socoti ca admisibile abuzurile care ar putea aduce vreo atingere ordinii stabilite între legăturile dintre supuşii noştri. [Să ne amintim ce au făcut mulţi judecători în perioada comunistă şi faptul că orice candidat la facultatea de drept trebuia să aibă avizul Securităţii altfel îi era respins dosarul. Iar după 1990, în democraţia noastră originală şi a capitalismului de codru, judecătorii au devenit cei mai fideli susţinători ai jafului şi corupţiei prin legalizarea acelor acte criminale în baza deciziilor care le-au dat, încălcînd orice principiu de drept. În România domniei ciocoimii roşii, abuzul a devenit normă de drept iar şpaga singura dovadă în faţa căreia toţi se pleacă].
În zilele noastre judecătorii creştini, neavînd o idee exactă despre menirea lor, arată milă pentru toate crimele, deoarece stăpînitorii de azi, numindu-i pe judecători nu-şi iau grija de a le inspira simţămîntul datoriei şi conştiinţa operei pe care sunt chemaţi a o îndeplini. Ca acele animale care îşi trimit puii în căutarea prăzii, tocmai aşa fac creştinii dîndu-le supuşilor posturi aducătoare de bun cîştig, fără a se îngriji să le explice cu ce scop a fost întemeiat acest post. Iată de ce se nimicesc guvernele creştine prin propriile lor puteri, prin faptele propriei lor administraţii.
Să scoatem aşadar, din rezultatele acestor fapte, o lecţie mai mult pentru viitoarea noastră stăpînire. Vom expulza liberalismul din toate posturile de căpetenie ale administraţiei noastre, de care va atîrna educarea celor mai mici în vederea ordinii noastre sociale. Nu vor fi îngăduiţi a ocupa aceste posturi decît acei pe care îi vom fi crescut noi înşine pentru guvernămîntul administrativ. [Principiul a fost aplicat cu sălbăticie de către liftele cazare bolşevice dar şi de către nemernicii români începînd cu anii 1945 şi a funcţionat pînă după 1965. Cel care nu avea origine sănătoasă – nu era sărac lipit, turnător şi ticălos – nu putea ocupa un post de decizie la stat, pentru unii erau închise orice posturi de birou]. Nu se poate spune însă că concedierea foştilor funcţionari va costa mult vistieria. Răspundem, că mai întîi, li se va găsi dinainte un serviciu particular pentru a-l înlocui pe acela cel pierd; în ai doilea rînd, toţi banii din lume fiind strînşi în mîinile noastre, guvernămîntul nostru nu va trebui să se teamă vreodată de cheltuieli prea mari. Absolutismul nostru va fi consecvent în toate. Iată de ce marea noastră voinţă va fi respectată şi împlinită fără murmur, ori de cîte ori vom porunci ceva. Ea nu va ţine seamă de nici o împotrivire, de nici o nemulţumire; va înăbuşi orice revoltă prin pedepse exemplare.
Vom desfiinţa dreptul de casaţie, de care vom dispune noi singuri, conducătorii, deoarece nu trebuie să lăsăm să se nască în popor gîndul că o judecată nedreaptă ar putea fi dată de către judecătorii numiţi de noi. Dacă totuşi s-ar întîmpla ceva semănător, vom casa noi înşine sentinţa, dar vom pedepsi totodată atît de straşnic pe judecătorul care nu şi-a cunoscut datoria şi menirea, încît asemenea cazuri nu se vor mai repeta. Stăruiesc în a vă spune încă odată că noi vom cunoaşte fiecare pas al administraţiei noastre, care e de ajuns să fie astfel supravegheată, pentru ca poporul să fie mulţumit de noi, deoarece el are dreptul să ceară de al un bun guvernămînt un bun funcţionar.
Guvernămîntul nostru va avea înfăţişarea unui scut părintesc, patriarhal, din partea stăpînitorului nostru. Poporul şi supuşii vor vedea în el un părinte care se îngrijeşte de toate necazurile, de toate faptele, de toate legăturile dintre supuşii săi, ca şi de legăturile lor cu stăpînirea. Atunci se vor pătrunde atît de mult de gîndul că le este peste putinţă de a se lipsi de acest scut şi de această îndrumare, dacă vor să trăiască în pace şi bună înţelegere, încît vor recunoaşte autocraţia domnitorului nostru ca o veneraţie apropiată de adorare, mai ales cînd vor ajunge să se convingă că funcţionarii noştri nu-i înlocuiesc puterea lui cu a lor, ci nu fac altceva decît să ducă orbeşte la îndeplinire poruncile sale. Ei vor fi foarte mulţumiţi că am orînduit totul în viaţa lor, cum fac părinţii înţelepţi, care vor să-şi crească copiii în simţămîntul datoriei şi al supunerii. Căci popoarele, faţă de tainele politicii noastre, sunt ca nişte copii veşnic minori, atît ele cît şi conducătorii lor de acum…
După cum vedeţi, eu bazez despotismul nostru pe drept şi datorie, dreptul de a pretinde îndeplinirea datoriei e cea dintîi datorie a unei stăpîniri, care e un părinte pentru supuşii săi. Această stăpînire are în mîinile ei dreptul celui mai tare, şi trebuie să se folosească de el pentru a conduce omenirea către ordinea stabilită de natură, către supunere. Totul se supune în această lume, dacă nu oamenilor, cel puţin împrejurărilor sau propriei sale naturi, şi în orice caz, celui mai tare. Să fim dar noi cei mai tari în vederea binelui.
Va trebui să ştim să jertfim, fără şovăire cîţiva indivizi izolaţi, care vor fi păcătuit împotriva ordinii stabilite, căci pedepsirea exemplară a răului are în sine o mare putere educatoare.
Cînd regele lui Israel îşi va pune pe capul sfinţit, coroana pe care i-o va Europa, atunci va deveni patriarhul lumii. [Pasarea malai viseaza si calicul praznic!]Jertfele necesare făcute de el, din cauza utilităţii lor, nu vor atinge niciodată numărul celor jertfiţi în cursul veacurilor, din pricina nebuniei măririlor, de către rivalitatea guvernelor creştine.
Regele nostru va fi într-o veşnică înţelegere cu poporul; îi va adresa cuvîntări de la tribună, pe care renumele le va purta odată peste tot cuprinsul Pămîntului. [Să ne luminăm şi noi cum vin treburile, mozaicii în totalitatea lor vor fi goarna acestui rigă scos tot de sub antereul întunecaţilor şi-i vor împrăştia neghiobiile în cele patru zări].

CAPITOLUL XVI

Universităţile reduse la neputinţă. Înlocuirea clasicismului. Educaţia şi profesiunea. Proslăvirea autorităţii ,,guvernatorului" în scoli. Desfiinţarea învăţământului liber. Noile teorii. Independenta gândirii. Învăţămîntul prin imagini. [Acest program a fost aplicat în România cînd a fost ocupată de armata rusă şi de uneltele lor ticăloase – cazarii bolşevici.]
Cu scopul de a nimici toate forţele colective în afară de ale noastre, vom desfiinţa Universităţile, prima etapă a colectivismului şi vom întemeia altele, într-un nou spirit. Conducătorii şi profesorii lor vor fi pregătiţi în taină pentru munca lor, prin programe de acţiuni secrete şi amănunţite, de la care nu se vor putea abate întru nimic. Vor fi numiţi cu o deosebită băgare de seamă şi vor fi în întregime dependenţi de guvernămînt. [Aşa au procedat cînd au ocupat România iar acum fel de fel de nemernici ne vorbesc de faimoasa cultură din perioada comunistă dar toată ieşită din ţăcăliile netoate ale acestor gunoaie vorbitoare]. Ideea greşită pe care o au cei mai mulţi oameni despre chestiunile politice, dă naştere la utopişti şi la cetăţeni răi; puteţi vedea voi înşivă ce au făcut din creştini educaţia lor generale. [De parcă fanatismul fariseic şi turbarea comunistă nu au fost tot nişte utopii care au costat numai Europa zeci de milioane de morţi]. A trebuit să introducem în educaţia lor toate acele principii care au slăbit atît de mult ordinea lor socială. Atunci însă cînd vom veni noi la putere, vom înlătura din educaţie toate obiectele din învăţămînt care pot pricinui frămîntări şi vom face din tineret nişte copii care ascultă de autorităţi, iubind pe acei care-i îndrumă, ca pe un sprijin şi o nădejde de pace şi linişte. Vom înlocui clasicismul, ca şi orice studiu al istoriei vechi, care cuprinde mai multe pilde rele decît bune, rpin studiul programului viitorului. Vom şterge din amintirea oamenilor toate faptele vremurilor apuse, care nu ne sunt plăcute, nepăstrînd decît pe acelea care zugrăvesc greşelile guvernelor creştine. [Aşa aţi făcut întunecaţilor după lovitura de stat din Rusia şi înfiinţarea statului bolşevic. Odată cu extinderea ciumei roşii peste alte meleaguri şi modelul social s-a întins ca o înfiorătoare molimă. Chiar înainte de a ajunge bolşevicii să ne transforme în turmă comunistă, s-au găsit printre noi destui trădători care, pentru bani au scris în dauna neamului român. În anul 1913 apare postum lucrarea lui N. Densuşianu Dacia preistorică, care are la bază mii de texte cercetate de autor, toate din izvoare greceşti latine şi bizantine. El dovedeşte, cu informaţiile posibile la acea vreme, că suntem autohtoni pe acest pământ şi limba pe care o vorbim este limba strămoşilor geţi. În anul 1923, Iosef Bercovitz, publică la Paris, lucrarea lui de doctorat intitulată Chestiunea israeliţilor în România unde lifta cazară spune despre români că sunt un neam străin pămîntului pentru că populaţia băştinaşă a fost exterminată de către armatele Romei. Zice el, că noi cei de azi suntem urmaşii colonilor romani aduşi să populeze noile teritorii ale imperiului roman, precum şi din veteranii care s-au stabilit în Dacia. Iar în aceste categorii de pripăşiţi pe meleagurile mioritice, au fost puzderie de iudei! Este o aiureală să mai comentezi după atîţea ani asemenea ticăloşii. În anul 1926, Vasile Pîrvan care se pretindea cel mai mare istoric al românilor, publică marea lui plăsmuire numită Getica un fel de evangheliar al minciunii după sfîntul Tomaschek. Nemernicul nu suflă un cuvînt despre falsificarea istoriei românilor de către cazarul Iosef Bercovitz şi se aruncă plin de ură asupra scrierii lui Densuşianu. Folosind minciuna şi falsul pentru a denigra lucrarea Dacia preistorică, trădătorul de neam şi ţară Vasile Pîrvan susţine în totalitate ticăloşiile mişelului cazar: dacii au fost nimiciţi pînă la ultimul de către romani şi în locul lor au fost aduse alte populaţii. Cartea lui Pîrvan a apărut la Fundaţia Cultura Naţională finanţată de trustul bancar Marmorosch-Blank. Ca să înţelegem cît de naţională era această fundaţie şi mai ales ce cultură promova, am să citez dinProtocoalele înţelepţilor Sionului tradusă din germană de Ioan Moţa şi tipărită în anul 1923, comentarii la capitolul XVl: ,,Cum se manifestă aceleaşi tendinţă de a jidovi cultura română? Din fericire jidanii nu au ajuns la noi să stăpînească învăţămîntul ca în Franţa; dar caută prin toate mijloacele să-şi atragă simpatiile tineretului, cum a făcut Banca Marmorosch-Blank, aducînd înlesniri de trai şi studenţilor români de la Paris; caută prin toate mijloacele să atragă intelectuali, profesori universitari, academicieni, de partea lor, făcîndu-le reclamă care satisface vanitatea, dar adoarme conştiinţa de român, punîndu-i în consiliile de administraţie ale diferitelor bănci şi mai ales la societatea aşa zisă Cultura Naţională finanţată de Blank”. Pîrvan a fost cîţiva ani buni directorul Institutului de Arheologie din Bucureşti înainte de a muri în 1927, unde erau ascunse tăbliţele de plumb ale geţilor descoperite la Sinaia în 1875. S-a manifestat ca un fanatic împotriva publicării oricărei informaţii asupra tăbliţelor iar pe cei care i-a bănuit că ar avea ceva gînduri rebele, i-a ameninţat că îi va desfiinţa sau distruge profesional dacă vor scrie despre acest subiect. În contextul informaţiilor arătate mai sus şi a minciunilor şi falsurilor oribile din – Getica – plăsmuirea lui cu iz ticălos, Pîrvan a fost unealta criminală a sioniştilor folosită împotriva românilor. Textul Protocoalelor Înţelepţilor Sionului copiat aici de mine, este după cartea tipărită de Ioan Moţa în anul 1923]. Viaţa practică a ordinii sociale naturale, legăturile oamenilor dintre ei, obligaţia de a ocoli pildele rele şi egoiste, care seamănă sămînţa răului, şi alte asemenea chestiuni pedagogice vor sta în fruntea programului de învăţămînt, deosebit pentru fiecare meserie şi care nu va generaliza învăţămîntul fără nici un rost. Acest fel de a pune chestiunile are o însemnătate deosebită.
Fiecare clasă socială trebuie să fie crescută într-o aspră îngrădire, după menirea şi lucrul care o aşteaptă. Întîmplătoarele genii au ştiut totdeauna să se strecoare din clasa lor într-o clasă mai înaltă; însă a lăsa liberă trecerea tuturor nechemaţilor, dintr-o clasă în alta, a îngădui acestora să ocupe locuri care aparţin prin naştere şi profesiuni altei clase mai sus puse, numai de dragul prevenirii nedreptăţii geniilor, e o adevărată nebunie. Ştiţi prea bine la ce sfîrşit au ajuns creştinii prin această absurditate.
Pentru ca stăpînirea să ocupe locul ce i se cuvine în inimile şi sufletele supuşilor săi, va trebui tot timpul să se arate întregului popor, în şcoli şi în pieţele publice, care-i este însemnătatea, care-i sunt datoriile şi întrucît aduce activitatea ei binele poporului.
Vom desfiinţa orice învăţămînt liber. Studenţii vor avea dreptul de a se întruni, împreună cu părinţii lor, ca la club, în aşezămintele şcolare; în timpul acestor adunări, în zilele de sărbătoare, profesorii vor ţine conferinţe aşa zise libere, asupra legăturilor care trebuie să-i unească pe oameni între ei, asupra legilor imitaţiei, asupra nenorocirilor pricinuite de concurenţa neînfrînată şi în sfîrşit asupra filozofiilor noilor teorii, necunoscute încă lumii. [Vezi art. 35 din Instrucţiunile NKVD]. Vom face din aceste teorii o dogmă şi ne vom servi de ea pentru a-i converti pe oameni la credinţa noastră. [Dogma s-a numit comunismul bolşevic şi prin ea au vrut să cucerească lumea prin foc şi sabie lăsînd în urma lor munţi de oameni morţi şi civilizaţii distruse sau grav mutilate. Acesta a fost din totdeauna mozaicul, un tiran care a urît cu fanatism tot ce nu era de neamul sau religia lui]. Cînd voi fi sfîrşit expunerea programului nostru de lucru pentru zilele de acum şi pentru viitor, o să vă arăt şi baza acestor teorii. Într-un cuvînt, ştiind, prin experienţa mai multor veacuri, că oamenii trăiesc şi se conduc după idei, şi că aceste idei nu sunt semănate în minţile oamenilor decît cu ajutorul educaţiei, dar cu un egal succes la toate vîrstele – vom absorbi şi vom întrebuinţa în folosul nostru ultimele licăriri de cugetare independentă, pe care de altfel le îndreptăm deja demult spre materiile şi ideile care ne trebuie. Sistemul înăbuşirii gîndirii e deja în vigoare, în aşa numitul învăţămînt prin imagini, care are menirea de a transforma pe oameni în animale blînde, care nu cugetă ci aşteaptă reprezentarea în imagini a lucrurilor pentru a le înţelege…În Franţa, unul din cei mai buni agenţi ai noştri, Bourgeois, a proclamat deja noul program de educaţie prin imagini.

CAPITOLUL XVII

Baroul. Inrîurirea preoţilor creştini. Libertatea conştiinţei. Regele mozaicilor va fi simultan Patriarh şi Papă.Mijloacele de lupta împotriva bisericii de astăzi. Problemele presei contemporane. Organizarea poliţiei. Politia voluntara. Spionajul şi turnatoria după modelul aceluia al societăţii jidoveşti. Abuzurile de putere.
Baroul, cariera de avocat, dă naştere la oameni reci, cruzi, încăpăţînaţi, fără principii, care stau la orice prilej pe un teren impersonal. Sunt obişnuiţi a suci toate lucrurile în folosul apărării, iar nu în acela al binelui social. De obicei ei nu refuză nici o apărare, se străduiesc să obţină achitarea cu orice preţ, agăţîndu-se de subtilităţile juristprudenţei, prin aceasta demoralizează tribunalul. Iată de ce, nepermiţînd această presiune decît în limite scrîmte, vom face din membrii ei funcţionari executivi.
Avocaţii ca şi judecătorii vor fi lipsiţi de dreptul de a comunica cu pîrîţii, ei vor primi cauzele de la tribunal, le vor cerceta după memoriile şi documentele rapoartelor judecătoreşti şi îşi vor apăra clienţii după interogarea lor în faţa tribunalului, odată ce faptele au fost limpezite. Ei vor primi onorarii independente de calitatea apărării. În acest chip vom avea o apărare cinstită şi imparţială, călăuzită nu de interese, ci de convingere. Aceasta va duce să înceteze între altele, corupţia actuală a asesorilor, care vor înceta de a mai scăpa de pedeapsă pe aceia care îi plătesc.
Ne-am îngrijit deja să discredităm clasa preoţilor creştini şi să le dezorganizăm astfel misiunea, care ne-au putea astăzi stînjeni mult. [După ce aţi ajuns stăpîni pe Rusia primul lucru a fost interzicerea religiei creştine şi a învăţămîntului teologic, dar mozaismul era liber să se dezvolte şi să înflorească. Bisericile le-aţi transformat în magazii, săli de dans, cluburi pentru tîmpiţi, obiectele de cult le-aţi vîndut ca să puteţi finanţa revoluţia mozaicilor satanişti iar pe preoţii care nu aţi avut timp să-i împuşcaţi i-aţi trimis în puşcării pentru restul vieţii. Aşa aţi procedat şi în celelalte ţări cînd le-aţi adus în robia comunist-satanistă]. Astăzi libertatea conştiinţei e pretutindeni proclamată. Prin urmare nu mai e decît un anumit număr de ani care ne desparte de căderea religiei creştine[istoria ne arată că erau vreo 16 ani]; celelalte religii le vom dărîma şi mai uşor, dar e încă prea devreme să vorbim despre aceasta. Vom aşeza puterea bisericească şi preoţimea, în nişte cadre atît de strîmte, încît înrîurirea lor va fi nulă faţă de aceea pe care a avut-o altă dată..
Cînd va veni momentul de a distruge pe veşnicie curtea papală, atunci degetele unei mîini nevăzute va arăta popoarelor această curte. Dar cînd popoarele se vor azvîrli asupra ei, noi vom apărea ca apărători ai acestei curţi, pentru a nu îngădui vărsarea de sînge. Prin această diversiune vom pătrunde înăuntrul cetăţii papale, din care nu vom mai ieşi pînă ce nu o vom fi nimicit în întregime.
Regele mozaicilor va fi adevăratul stăpîn al lumii, patriarhul bisericii internaţionale. [Prea rau v-ati pus poalele in cap si vi se vede toata uriciunea puturoasa si odioasa]
Dar atîta timp cît nu vom fi crescut tineretul în noile credinţe de tranziţie, şi apoi în a noastră, nu ne vom atinge pe faţă de Bisericile existente, ci vom lupta împotriva lor prin critică, arătînd neînţelegerile.
În general, presa noastră contemporană va dezvălui afacerile de stat, religiile, neputinţa creştinilor şi toate acestea în termenii cei mai necinstiţi, cu scopul de a le înjosi în toate felurile, cum numai rasa noastră de geniu o ştie face. [Că vă consideraţi nu numai ,,poporul ales de Satana” dar şi rasă superioară o spune nelegiuitul vostru Isak Blumchen în Le droit de la rase superieure – Dreptul rasei superioare, Cracovia 1914, pag. 4].
Regimul nostru va fi apologia stăpînirii lui Vishnu, care îi serveşte de simbol; cele o sută de mîini ale noastre, vor ţine fiecare un resort al maşinii sociale. Noi vom vedea totul, fără ajutorul poliţiei oficiale, care, aşa cum am alcătuit-o noi pe seama creştinilor, împiedică vederea guvernelor de astăzi. În programul nostru, o treime a supuşilor va supraveghea pe ceilalţi numai din sîmţămîntul datoriei, pentru a servi de bună voie statul. [La noi turnătoria comunistă nu a cuprins chiar o treime dar sigur mai bine de 10% din populaţie iar simţămîntul datoriei se plătea în lei].Atunci nu va mai fi deloc ruşinos să fii spion şi denunţător, dimpotrivă, va fi demn de laudă.
Agenţii noştri, vor fi aleşi atât din înalta societate, cît şi din clasele de jos din mijlocul clasei administrative, apoi dintre editori, tipografi, librari, comercianti, muncitori, birjari, etc.
Această politie lipsită de drepturi, neautorizată de a acţiona prin ea însăşi, şi prin urmare fără putere, nu va face altceva decît să dovedească şi să denunţe; verificarea mărturisirilor şi arestărilor vor depinde de un grup responsabil de controlori ai afacerilor poliţiei, iar arestările însăşi vor fi făcute de corpul jandarmilor şi al poliţiei municipale. Acela care nu-şi va fi făcut raportul asupra celor auzite şi văzute de el în legătură cu chestiunile de politică, va fi considerat tot atît de vinovat de tăinuire şi complicitate, ca şi cum ar fi săvîrşit el însuşi aceste crime. [Textul este năucitor pentru cei care cunosc istoria comunismului, în el se găsesc ideile care au stat la baza terorii bolşevice declanşată de Lenin şi Troţki după ce le-a reuşit lovitura de stat din octombrie 1917 şi înfiinţarea CEKA, precum şi a Marii Terori declanşată de Stalin după 1937. Ce dovezi mai trebuie aduse privind autenticitatea textului ştiind că cei care au dat lovitura de stat în Rusia şi au confiscat statul pentru interesul unui grup criminal, au fost cazarii bolşevici finanţaţi de neamul lor din toată Europa şi SUA]
După cum astăzi fraţii noştri sunt obligaţi, sub propria lor responsabilitate, să-şi denunţe comunităţii pe renegaţii lor, [practică amintită la iudei de către Josephus Flavius şi menţionată cu putere de lege în textele manuscriselor descoperite la Marea Moartă. Serghei Nilus nu putea să născocească asemenea trăsnăi pentru că el nu a pătruns în întunericul întunecaţilor lumii, ceea ce dovedeşte că textele sunt autentice. O altă confirmare în acest sens privind statul sui generis al mozaicilor indiferent unde îşi aveau popasul, este scrierea lui Giorgio Del Vecchio - filozof juridic, evreu botezat – pe care creştinii nu au luat-o în serios pentru că propaganda sionistă a mers perfect. Pretutindeni, comunităţile mozaice apar ca un stat în stat, sub forma de ,,comunitate” sau religie ori sinagogă], sau pe persoanele care întreprind ceva împotriva comunităţii – tot astfel în regatul nostru universal, va fi obligatoriu pentru toţi supuşii noştri să servească Statul în acest fel. [De aceea v-aţi numit organizaţia voastră ocultă: Alianţa Universală Israelită, ca să înţeleagă tot natul care nu umblă cu părul în ochi că voi, fiii Satanei, aţi pus de o dominaţie mondială].
O asemenea organizaţie va înlătura abuzurile puterii, ale corupţiei, şi tot ceea ce sfaturile şi teoriile noastre asupra drepturilor supraomeneşti au introdus în obiceiurile creştinilor. Dar cum am fi putut ajunge pe altă cale la înmulţirea cauzelor de dezordine în administraţie? Prin ce alte măsuri?.. Unul dintre cele mai importante mijloace de felul acesta, sunt agenţii însărcinaţi cu restabilirea ordinei. Acestora li se va lăsa putinţa de a arăta şi desfăşura capriciile şi pornirile lor rele, de a abuza de putere şi mai ales de a primi mită.

CAPITOLUL XVIII

Masurile de siguranţă. Supravegherea conspiratorilor. O pază pe faţă ruinează puterea. Paza regelui mozaicilor. Prestigiul mistic al puterii. Arestarea la cea dintîi bănuială.
Când vom simţi necesitatea de a întări măsurile de apărare poliţienească – care ruinează atît de repede prestigiul puterii - vom pune la cale dezordini fără nici un rost, manifestări de nemulţumire aţîţate de către buni oratori. Cei ce vor nutri aceleaşi sentimente ca şi noi, se vor alătura lor. Aceasta ne va servi de motiv pentru a pune la cale percheziţii şi supravegheri făcute de către agenţii pe care îi avem în poliţia creştină.
Cum cea mai mare parte dintre conspiratori lucrează din dragoste pentru artă, din dragoste pentru flecării, nu-i vom tulbura înainte de a înfăptui ceva din planul lor, ne vom mulţumi de a introduce în mijlocul lor elemente de supraveghere. Nu trebuie să uităm că prestigiul puterii scade dacă se descoperă adesea comploturi împotriva sa, aceasta atrage după sine o mărturisire a neputinţei sale, sau, ceea ce e şi mai rău, a nedreptăţii propriei sale cauze. Voi ştiţi prea bine că noi am nimicit prestigiul, bunul nume al domnitorilor creştini, prin dese atentate puse la cale de către agenţii noştri,miei orbi din turma noastră; e foarte uşor, cu ajutorul a cîtorva fraze liberale, să instigi pe creştini la crimă, cu condiţia numai să-i dai o culoare politică. Îi vom sili pe conducători să-şi recunoască neputinţa prin măsurile făţişe de siguranţă luate pe faţă, iar cu acest mijloc vom izbuti să ruinăm prestigiul puterii.
Guvernul nostru va fi apărat de către o gardă aproape nevăzută, deoarece noi nu îngăduim nici măcar gîndul că ar putea exista vreo uneltire, contra căreia n-ar fi în stare să lupte şi să-l silească să se ascundă. Dacă am îngădui acest gând, cum au făcut-o şi o fac încă creştinii, am iscăli o sentinţă de moarte, dacă nu însuşi aceea a suveranului nostru, atunci cel puţin aceea a dinastiei sale dintr-un viitor apropiat. După aparenţele strict observate, guvernul nostru nu se va folosi de puterea sa decît în vederea binelui poporului, iar nicidecum pentru foloasele lui personale ori dinastice. Iată de ce , observînd această înscenare, puterea lui va fi respectată şi păzită chiar de către supuşii săi; va fi adorat de către poporul care va avea credinţa că bunăstarea fiecărui cetăţean depinde de le, căci de el va depinde ordinea din economia socială.
A păzi pe rege pe faţă, înseamnă a recunoaşte slăbiciunea organizaţie guvernamentale. Regele nostru, când va fi în mijlocul poporului, va fi totdeauna înconjurat de o ceată de bărbaţi şi de femei care vor fi luaţi drept nişte simpli curioşi, ocupînd ca din întîmplare, primele rînduri din jurul său şi care vor împiedica şi potoli rîndurile celor din urmă, ca pentru a face să se respecte ordinea cuvenită. Prin aceasta vor da o pildă de stăpînire de sine. Dacă se va găsi în popor vreunul care se sileşte să aducă regelui o jalbă, deschizîndu-şi un drum prin mulţime, primele rînduri vor trebui să primească această plîngere şi, sub ochii celor ce-au adus-o, s-o dea regelui, pentru ca toţi să ştie că ceea ce i se adresează ajunge la destinaţie, şi că există prin urmare un control făcut de însuşi regele. Aureola puterii pretinde ca poporul să-şi poată zice: ,,Dacă ar şti regele, sau Regele o va şti”.
Înfiinţînd garda de pază oficială, dispare prestigiul mistic al puterii, fiecare om îndrăzneţ, va crede că e temut şi că este stăpîn pe această putere, peste a cărei pază el se crede în stare de a trece, uneltitorul cunoscîndu-şi forţa şi dibăcia, pîndeşte prilejul de a săvîrşi un atentat împotriva acestei puteri. Cu toate că noi nu propovăduim printre creştini asemenea fapte totuşi vedem la ce rezultate au dus măsurile de apărare luate în văzul tuturor…
Vom aresta pe criminali la cea mai mică bănuială, mai mult ori mai puţin fondată; teama de a ne înşela nu poate fie un motiv pentru a da putinţa de a fugi oamenilor bănuiţi de un delict sau de o crima politica faţă de care vom fi cu adevărat nemiloşi. Dacă în crime obişnuite s-ar putea, forţînd puţin înţelesul lucrurilor, să se admită cercetarea motivelor care au împins la săvîrşirea lor – nu poate fi în schimb nici un fel de îngăduinţă pentru persoanele care se ocupă de chestiuni pe care nimeni, afară de guvern, nu le poate înţelege cîtuşi de puţin. Chiar mai mult: adevărata politică nu sunt capabile de a înţelege toate guvernele.

CAPITOLUL XIX

Dreptul de a prezenta cereri şi proiecte. Uneltirile revoluţionare. Crimele politice judecate de către tribunale. Reclama pentru crimele politice.
Dacă noi nu îngăduim ca fiecare să se ocupe direct de politică, vom încuraja în schimb orice raport, orice cerere care ar ruga guvernul să îmbunătăţească starea poporului: aceasta ne va permite să vedem lipsurile şi închipuirile supuşilor noştri, cărora le vom răspunde fie cu îndeplinirea cererilor făcute, fie cu o respingere bine cugetată, care va urmări totodată să dovedească greşeala de judecata a celor ce le-au alcătuit.
Uneltirile revoluţionare cel mai adesea nu sunt altceva decât lătratul unui căţeluş împotriva unui elefant. Pentru un guvern care este bine organizat nu atât din punct de vedere poliţienesc, ci social, lătratul acestui căţeluş n-are însemnătate şi se produce numai pentru că dobitocul nu-şi cunoaşte de fapt nici locul şi nici însemnătatea lui. Va fi de-ajuns să se dovedească, printr-un exemplu sugestiv, atât importanţa unuia cât şi a celuilalt, pentru ca aceşti căţei să înceteze de a mai lătra şi să înceapă să dea din coada de îndată ce zăresc elefantul.
Pentru a răpi crimei politice faima ei de faptă vitejească, vom avea grijă să o punem înaintea judecatorilor pe aceeaşi treaptă cu furtul, omorul şi împreună cu orice altă nelegiuire mârşavă şi josnică. Atunci opinia publică va confunda în gândul ei această categorie de crime cu ruşinea tuturor celorlalte, şi va sfârşi prin a le privi cu acelaşi dispreţ. Noi ne-am propus şi într-o anumită măsură credem că am izbutit să-i împiedicam pe creştini de a lupta împotriva uneltirilor noastre revoluţionare.
În acest scop, atât prin presă, cât şi prin cuvântările noastre publicate, în manuale de istorie bine alcătuitei, am făcut reclama pentru aşa zisa jertfire de sine care a fost sau este făcută de către cei răzvrătiţi în vederea binelui obştesc. Această reclamă a mărit numărul liberalilor şi a aruncat mii de creştini în rândurile turmei noastre.

CAPITOLUL XX

Program financiar. Impozitul progresiv. Perceperea progresiva în timbre. Casa de fonduri a hîrtiilor de valoare şi stagnarea banilor. Curtea de conturi. Desfiinţarea formalităţilor de reprezentare. Stagnarea capitalurilor. Emisiunea banilor. Schimbul aurului. Schimbul costului muncii. Bugetul. Împrumuturile statului. Seria de hârtii cu interese de 1%. Hârtiile industriale. Conducătorii creştinilor: favoriţii. Agenţii francmasonilor.
Astăzi vom vorbi despre programul financiar pe care l-am păstrat pentru sfârşitul raportului, ca fiind punctul cel mai greu, culminant şi hotărîtor al planurilor noastre. Începând să vă vorbesc despre el, vă voi aduce mai întâi aminte ceea ce v-am mai spus odată, sub forma de aluzie, că, suma actelor noastre se rezolva printr-o chestiune de cifre.
Când vom pune mâna pe putere, guvernul nostru absolut se va feri în interesul său propriu de a încărca prea mult poporul cu dări; el nu va uita atunci să pozeze cu multă abilitate în rolul său de părinte şi apărător. Dar, cum organizaţia guvernamentală costă scump, va trebui totuşi să găsim mijloace de întreţinere a ei. Iată de ce trebuie pregătit echilibrul financiar cu o deosebită grijă.
În guvernămîntul nostru, regele ales va avea ficţiunea legală şi proprietăţii legale a tot ceea ce se găseşte în statul său - lucru uşor de înfăptuit - el va putea, dacă recurge la confiscarea legală a tuturor sumelor de bani pe care el va crede necesare pentru a regulariza circulaţia bănească statului.
Se vede din aceasta că impunerea va trebui să consiste mai întîi dintr-un impozit progresiv asupra proprietăţii. În acest fel impozitele vor fi încasate fără greutate şi fără a ruina pe cetăţeni, într-o proporţie la sută relativă cu posesiunea. Cei bogaţi trebuie să înţeleagă că datoria este de a pune o parte din belşugul lor, la dispoziţia statului, de vreme ce acesta le garantează siguranţa asupra restului şi dreptul unui cîştig cinstit – zic al unui cîştig cinstit deoarece controlul asupra proprietăţii va înlătura un jaf legal. Această reformă socială trebuie să pornească de sus, deoarece ia- sosit vremea şi e necesară, ca o garanţie a păcii. Impozitul asupra omului sărac, e o sămînţă de revoluţie şi e dăunătoare statului, care pierde venituri mari pentru a alerga după cîştiguri mici. Afară de aceea, impozitul asupra capitaliştilor va micşora creşterea bogăţiilor persoanelor particulare, în mîinile cărora le-am îngrămădit astăzi pentru a contrabalansa forţa guvernamentală a creştinilor, adică finanţele statelor. Un impozit progresiv va aduce un venit cu mult mai mare decît impozitul proporţional de astăzi, care nu ne foloseşte decît la provocarea de tulburări şi de nemulţumiri printre creştini.
Puterea pe care se va sprijini regele nostru, va consta în echilibrul şi garanţia păcii. Capitaliştii trebuie să jertfească o mică parte din veniturile lor, pentru a asigura funcţionarea maşinilor guvernamentale. Lipsurile statului trebuie acoperite de către aceia cărora bogăţiile lor le îngăduie să o facă fără greutate. Această măsură va nimici ura celui sărac împotriva bogatului, în care el va vedea o putere financiară folositoare statului, un sprijin al păcii şi al bunăstării. Pentru ca bogaţii care vor trebui să facă aceste plăţi noi, să nu fie prea nemulţumiţi, li se va da cîte o dare de seamă asupra destinaţiei acestor sume, afară, bineînţeles, de sumele care vor fi împărţite pentru trebuinţele tronului şi ale aşezămintelor administrative.
Regele nu va avea proprietăţi personale de vreme ce toată averea din stat este a lui, dacă nu, ar contrazice pe cealaltă; veniturile personale ar anula dreptul de proprietate asupra posesiunilor tuturor. Rudele persoanei domnitoare, în afară de moştenitorii săi, care sunt şi ei întreţinuţi pe cheltuiala statului, trebuie să se aşeze în rîndurile simplilor servitori ai statului, sau să lucreze pentru a cîştiga dreptul de proprietate: prilejul de a face parte din familia regală nu trebuie să servească de pretext pentru a jefui vistieria.
Cumpărarea unei proprietăţi, primirea unei moşteniri, vor fi impuse cu un drept de timbru progresiv. Transmiterea unei proprietăţi în bani sau în alte, nedeclarată prin acest drept de timbru, care trebuie să fie nominal, va fi îngreunată de o impunere de atîta la sută în socoteala vechiului proprietar, începînd de la data transmiterii pînă în ziua depunerii fraudei. Titlurile de transmitere vor trebui să fie prezentate în fiecare săptămînă la vistieria din localitate, cu indicarea pronumelui, a numelui de familie şi a domiciliului noului şi vechiului proprietar. Această înregistrare nu va fi impusă decît cu începere de al o anumită sumă fixă, depăşind cheltuielile normale de cumpărare şi vînzare a lucrului, celelalte neavînd de suportat decît un drept de timbru destul de mic pentru fiecare unitate.
Socotiţi cu cît vor întrece impozitele acestea veniturile de astăzi ale statelor creştine.. Casa fondurilor statului va trebui să conţină un anumit capital de rezervă, iar tot ceea ce va depăşi acest capital, va trebui pus din nou în circulaţie. Se vor organiza cu aceste rezerve lucrări publice. Iniţiativa lucrărilor venind din partea statului, va lega puternic clasa muncitoare de interesele statului şi de persoanele domnitoare. O parte a acestei sume va fi întrebuinţată la acordarea de prime pentru invenţii şi producţie.
În afară de sumele fixate, nu trebuie să se reţină nici un ban în casele statului, deoarece banii sunt făcuţi pentru a circula şi orice strangulare a lor are repercusiuni primejdioase asupra mecanismelor statului, ale cărei roţi sunt meniţi a le unge încontinuu: lipsa unsorii poate opri mersul regulat al mecanismului. Înlocuirea unei părţi a banilor cu hîrtii de valoare, a produs tocmai o asemenea stagnare. Urmările acestui lucru sînt îndeajuns deja simţite.
Vom avea de asemenea şi o Curte de Conturi în care guvernul nostru va găsi totdeauna o dare de seamă completă despre veniturile şi cheltuielile statului, cu excepţia contului încă neîncheiat al lunii curente şi a contului încă nepredat al lunii precedente.
Singura persoană care nu are interes de a jefui banii statului, e proprietarul lor, stăpînul nostru. Iată de ce, controlul său va face cu neputinţă pierderea şi risipa. Puterea lui nu va mai stat la bunul plac al favoriţilor care înconjoară tronul pentru a-i da strălucire şi măreţie, şi pentru a-şi satisface interesele lor şi nu pe acelea ale statului.
Crizele economice ale creştinilor au fost produse de noi, cu scopul de a retrage bani din circulaţie. Uriaşele capitaluri stătea pe loc, sustrăgându-se banii statului, care era obligate să se adreseze tot acestor capitaluri pentru a dispune iarăşi de bani. Aceste împrumuturi îngreunează finanţarea statelor prin plata intereselor, ele le robeau capitalului. Concentrarea industriei în mâinile creştinilor, care au ucis mica industrie, a supt toate puterile poporului ci în acelaşi timp pe acelea ale statului.
Emisiunea actuală a banilor nu corespunde în general cifrei pe care o reprezintă consumaţia tuturor locuitorilor, şi prin urmare nu poate îndestula toate trebuinţele muncitorilor. Emisiunea banilor trebuie să fie în raport cu creşterea populaţiei, şi trebuie trecuţi în această socoteală şi copiii, deoarece aceştia consumă şi costă de îndată ce se nasc. Revizuirea emisiunilor monetare este o chestiune de căpetenie pentru toată lumea. Ştiţi prea bine că schimbul aurului a fost primejdios pentru statele care l-au primit, deoarece el nu poate îndestula consumaţia de bani, cu deosebire de cînd am început noi să retragem din circulaţie cît am putut mai mult aur. Trebuie să introducem o monedă creată asupra muncii, indiferent că va fi de hîrtie roi de lemn. Vom face o emisiune de bani după trebuinţele oricărui supus, mărind această cantitate la fiecare naştere şi micşorînd-o la fiecare deces. Fiecare judeţ, fiecare municipiu îşi va face socoteli în acest scop. Pentru ca să nu se întîmple întîrzieri la înmînarea banilor pentru trebuinţele statului, sumele şi dat plăţii lor vor fi stabilite printr-un decret al guvernului; cu acest mijloc se va înlătura protectoratul ministerului de finanţe, care nu va putea favoriza o regiune în dauna alteia.
Aceste reforme plănuite de noi le vom scoate la iveală în aşa fel, încît să nu alarmeze pe nimeni. Vom dovedi necesitatea reformelor noastre prin încurcătura la care au ajuns creştinii din pricina dezordinii financiare de pe vremea lor. Cea dintîi dezordine, vom zice noi, constă în aceea că ei stabilesc un simplu buget care însă creşte din an în an din motivul următor: se cheltuieşte acest buget pînă la jumătatea anului; se cere apoi un buget rectificat, care e risipit în trei luni şi pe urmă trebuie să se ceară un buget suplimentar, iar toate acestea se sfîrşesc cu un buget de lichidare. Iar cum bugetul anului viitor e stabilit după totalul bugetului general, deosebirea anuală normală e tocmai de 50%, adică bugetul se triplează la fiecare zece ani. Mulţumită unor asemenea procedee, tolerate de nepăsarea statelor creştine, casele acestora sunt totdeauna goale. [Expunerea acestui plan de reformă economică şi fiscală arată că profesorul Serghei Nilus ori era un mare specialist în acest domeniu ori protocoalele sunt autentice prin însăşi conţinutul lor care nu poate proveni de la un profesor sau de la agenţi ţarişti]. Împrumuturile care au urmat au înghiţit resturile şi au împins toate statele la bancrută. Fiecare împrumut dovedeşte slăbiciunea statului şi neînţelegerea drepturilor sale. Împrumuturile stau permanent deasupra capetelor guvernanţilor precum o sabie a lui Damocles, în loc să ia ceea ce trebuie de la supuşii lor, printr-un impozit vremelnic, vin cu mâna întinsă să ceară pomană de la bancherii noştri. Împrumuturile externe sunt întocmai ca nişte lipitori care nu se mai pot dezlipi de pe trupul statului dacă nu cad singure sau dacă statul nu le leapădă cu hotărîre. Dar statele creştine nu numai că nu şi le smulg jos, ci continuă să-şi pună altele, tot mai multe, aşa încît vor trebui să moară în urma acestor sîngerări de bună voie. [Situaţie caracteristică României de după 1990 cînd a încăput pe mîna tîlharilor de drumul mare şi a trădătorilor de ţară, care au înrobit-o finanţelor străine].
Într-adevăr, ce alt înţeles să aibă oare împrumutul şi mai ales împrumutul extern?.. Împrumutul e o emitere de poliţe, din partea guvernului, conţinînd o obligaţie cu un anumit procent proporţional cu suma capitalului împrumutat.
Dacă împrumutul e taxat cu 5%, în douăzeci de ani statul va plăti fără nici un folos interese egale cu împrumutul, în patruzeci de ani o sumă dublă, în şaizeci de ani o sumă triplă iar datoria rămîne tot o datorie neplătită. Din acestea se poate vedea că sub forma unui impozit individual, statul ia ultimii bani ai cetăţenilor săraci, pentru a-i plăti unor bogătaşi străini, de la care a împrumutat banii, în loc de a-şi strînge bogăţiile pentru trebuinţele sale, fără de a plăti dobînzile. [Treziţi-vă români din somnul prostiei şi puneţi mîna pe ghioagă altfel vor fi robi şi nepoţii voştri!].
Atîta vreme cât împrumuturile au rămas interne, creştinii nu făceau decît să treacă banii din punga săracului în cea a bogatului, toţi din aceeaşi ţară.. Dar de cînd am cumpărat pe oamenii care ne trebuiau, pentru a transpune împrumuturile pe un teren străin, de atunci toate bogăţiile statelor trec în pungile noastre şi toţi creştinii începură să ne plătească un tribut de supunere. Dacă nechibzuinţa conducătorilor creştini în ceea ce priveşte afacerile statului, dacă corupţia miniştrilor şi nepriceperea financiară a celorlalţi conducători, au încărcat ţările lor cu datorii pe care nu le mai pot plăti caselor noastre de unde le-au împrumutat - trebuie să înţelegeţi cîţi bani şi cîte oboseli ne-au costat toate acestea… Nu vom lăsa ca banii să stagneze, de aceea nu vor exista obligaţiuni asupra statului, afară de o serie de obligaţiuni de 1%, pentru ca plata intereselor să nu dea putinţă lipitorilor să stoarcă vlaga statului. Dreptul de a emite valori va fi rezervat în mod exclusiv asociaţiilor industriale., care vor putea plăti uşor interesele din beneficiile lor, căci statul nu scoate din banii împrumutaţi nici un cîştig, din vreme ce el împrumută pentru a cheltuii iar nu pentru a face operaţii productive.
Hârtiile industriale – acţiunile - vor fi cumpărate chiar de stat, care, din tributar de impozite - cum este astăzi -, va deveni un împrumutător pentru cîştig. O asemenea măsura va face să înceteze stagnarea banilor, parazitismul şi presa care ne erau folositoare atât timp cât creştinii erau independenţi, dar care nu sunt de dorit sub domnia noastră. Cît de bine de vede de aici lipsa de judecată a creierilor pur animalice ale creştinilor! Ei împrumutau de la noi cu dobînzi fără a se gîndi că vor trebui să scoată chiar aceşti bani, plus dobînzile, tot din buzunarele statului, pentru a se achita faţă de noi!
Din faptul că am ştiut să le prezentăm noi, se vor deosebi prin limpezimea şi siguranţa lor, şi vor arăta tuturor îndeajuns folosul schimbărilor făcute de noi. Se vor pune capăt abuzurilor, mulţumită cărora ţinem noi pe creştini în mîini, dar care nu pot fi tăgăduite în regatul nostru. Vom pune baze atît de sănătoase sistemului nostru de conturi, încît nici guvernatorul, nici cel mai mic funcţionar, nu vor putea abate vreo sumă oricît de mică de la destinaţia ei, fără să se bage în seamă, nici să o îndrepte spre o altă destinaţie decît aceea care a fost indicată odată pentru totdeauna în planul nostru de acţiune. Nu se poate guverna fără un plan stabilit. Înşişi eroii care urmează o cale sigură, însă fără rezerve bine socotite, pier de acum. Conducătorii creştinilor, cărora le dădeam noi sfatul de a se mai odihni de grija ce le dădea conducerea statului, prin participarea la recepţiile reprezentative, de etichetă, şi prin alte petreceri – nu erau decît nişte paveze în dosul cărora se ascundea stăpînirea noastră. Dările de seamă ale favoriţilor, care îi înlocuiau pe conducători, erau făcute pentru aceştia de către agenţii noştri şi mulţumea întotdeauna spiritele puţin clarvăzătoare prin promisiuni că viitorul va aduce cu sine economii şi îmbunătăţiri... Economii de ce anume?.. ar fi putut întreba, dar nu întrebau niciodată aceia care citeau dările de seamă şi proiectele noastre…Ştiţi la ce rezultate i-a adus o asemenea nepăsare, la ce dezordine financiară au ajuns, cu toată activitatea admirabilă a popoarelor lor.

CAPITOLUL XXI

Împrumuturile interne. Pasivul şi impozitele. Conversiile. Casele de economii şi renta. Suprimarea bursei fondurilor publice. Taxarea valorilor industriale.
Voi mai adăuga la cele ce vi le-am spus în capitolul precedent, o explicare amănunţită a împrumuturilor interne. Despre împrumuturile externe n-o să vă mai spun nimic, deoarece acestea umpleau casele noastre cu banii naţionali ai creştinilor, iar pentru statul nostru viitor nu vor mai exista străini, adică nu va mai fi nimic extern. [Şi organizaţia lor ocultă se numeşte Alianţa Universală Israelită, adică peste tot Pămîntul iar dacă se poate şi în ceruri să fie numai al lor]. Noi ne-am folosit de corupţia administratorilor şi de neglijenţa conducătorilor, pentru a primi sume duble, triple şi uneori chiar şi mai mari, împrumutînd guvernele creştine bani de care statele lor nu aveau nevoie deloc. Cine oare ar putea face acelaşi lucru ca noi? Iată de ce nu voi vorbi în amănunt decît despre împrumuturile interne.
Cînd fac un împrumut statele deschid o subscripţie pentru cumpărarea obligaţiilor lor. Pentru ca acestea să poată fi cumpărate de oricine, se tipăresc astfel de hîrtii de la o sută pînă la o mie, în acelaşi timp se face o reducere pentru subscrierea celor dintîi. A doua zi are loc o ridicare de preţuri artificială, pentru că toată lumea se aruncă asupra lor. Cîteva zile mai tîrziu, casele trezoreriei sunt, zice-se pline, şi nici nu se mai ştie unde să se pună atîţea bani. Subscripţiile întrec de multe ori emisiunea împrumutului, atît de mare e încrederea în poliţele guvernului. Dar cu ce comedia s-a jucat, statul se trezeşte în faţa unui pasiv, a unui pasiv foarte greu. Pentru a plăti dobînzile, trebuie să se recurgă la noi împrumuturi care nu absorb şi măresc numai datoria principală. [Vezi situaţia României adusă în această robie a datoriei publice interne şi externe de bandele securisto-comuniste în frunte cu I. Iliescu şi A. Năstase]. Cînd creditul e epuizat, trebuie, prin noi impozite, să se acopere nu împrumutul în sine ci numai dobînzile împrumutului. Aceste impozite sînt un pasiv, întrebuinţat pentru a acoperi un alt pasiv. .Vine apoi vremea conversiunii, a preschimbărilor, care nu fac altceva decît să micşoreze plata intereselor/dobînzilor, dar nu acoperă datoriile, şi care, ce-l mai grav, nu pot fi făcute fără învoirea împrumutătorilor; anunţînd o preschimbare a titlurilor, se oferă a se plăti banii celor ce nu se învoiesc să-şi preschimbe valorile. Dacă toţi şi-ar arăta dorinţa de a-şi lua înapoi banii, guvernele ar fi prinse în propriile lor laţuri, şi s-ar găsi în imposivbilitatea de a plăti banii pe care îi oferă. Din fericire, supuşii guvernelor creştine, puţin pricepuţi în afacerile financiare[eu cred că mai puţin pricepuţi în minciună şi furt], au preferat totdeuna oarecare pierdere asupra cursului şi o micşorare a intereselor, riscului unor noi investiri a banilor, iar prin aceasta au dat adesea putinţă guvernelor de a scăpa de un pasiv de mai multe milioane.
Cu datoriile externe, creştinii nu îndrăznesc însă să facă tot aşa, deoarece ştiu că noi ne-am cere toţi banii. De asemenea, o bancnotă recunoscută, va dovedi odată pentru totdeauna statelor, lipsa de legătură dintre interesele popoarelor şi acelea ale guvernelor de astăzi.
Vă atrag atenţia asupra acestui lucru, subliniind următoarele: astăzi toate împrumuturile interne sînt consolidate prin datorii numite flotante, adică prin datorii al căror scadenţe sînt mai mult ori mai puţin apropiate. Aceste datorii sînt banii depuşi la tezaurele de rezervă. Cum aceste fonduri rămîn multă vreme în mîinile guvernului, ele se evaporează pentru a se plăti cu ele interesele împrumuturilor externe, şi în locul lor se pune o sumă echivalentă de depuneri de rentă. Acestea din urmă umplu toate golurile din tezaurile statului creştin. [Comentariile de strictă specialitate economică privind impozitul individual şi cel progresiv, întocmirea bugetelor, emisiunile de bani, manipularea bursei şi crizele economice, revizuirea emisiunilor monetare, hîrtiile de valoare, introducerea monedei avînd ca bază bunurile materiale şi munca eliminînd aurul ca unic etalon, împrumuturile interne şi externe precum şi efectele lor asupra populaţiei, toate acestea dovedesc faptul că sunt parte componentă a unui amplu plan ce viza situaţie Europei şi nu numai. Doar tîmpiţii pot crede că asemenea dezbateri de strictă specialitate şi de un nivel profesional atît de ridicat la care ajunseseră în acele timpuri foarte puţine persoane, le putea face un anonim profesor – Serghei Nilus – sau nişte agenţi ai ohranei ţariste]. Cînd ne vom urca pe tronul lumii, toate aceste învîrteli financiare vor fi desfiinţate fără a lăsa vreo urmă, deoarece ele corespund intereselor noastre, vom desfiinţa de asemenea toate bursele de efecte publice, deoarece nu vom îngădui ca prestigiul puterii să ne fie clătinat prin variaţia preţurilor valorilor. Ele vor fi declarate prin lege la preţul valorii lor complete, fără vreo fluctuaţie posibilă.. Vom înlocui bursele prin nişte mari stabilimente de credit special a căror menire va fi de a taxa valorile industriale după vederile guvernului. Aceste aşezăminte vor fi în stare să arunce zilnic pe piaţă valori de cîte cinci sute de milioane. În felul acesta, toate întreprinderile industriale vor depinde de noi. Vă puteţi închipui ce putere cîştigăm prin aceasta.

CAPITOLUL XXII

Taina viitorului. Răul secular este temelia binelui viitor. Aureola puterii şi adorarea ei misticã.
În tot ceea ce v-am expus pînă aici, m-am străduit să vă arăt secretul întîmplărilor din trecut şi de astăzi; ele anunţă un viitor deja aproape de a se înfăptui. V-arătat secretul legăturilor noastre cu creştinii şi al operaţiunilor noastre financiare. Îmi mai rămîn puţine lucruri de spus în legătură cu acestea. Noi avem în mîini cea mai mare putere modernă, aurul: îl putem scoate în două zile din depozitele noastre în ce cantitate ne va plăcea.
Mai trebui oare să dovedim că stăpînirea noastră e predestinată de Iahwe? Oare nu vom dovedi că prin o asemenea bogăţie că tot răul pe care am fost siliţi să-l facem în cursul atîtor veacuri, a contribuit în sfîrşit la adevăratul bine, la punerea în ordine a tuturor lucrurilor?… Iată confuzia dintre noţiunile binelui şi răului. Ordinea va fi restabilită, cu oarecare violenţă, dar va fi restabilită. Vom şti dovedi că suntem nişte binefăcători, noi cei care am redat lumii chinuite adevăratul bine, libertatea omului care se va putea bucura de odihnă, de demnitatea raporturilor, cu condiţia bineînţeles, de a se supune legilor stabilite de către noi. În acelaşi timp vom explica oamenilor că libertate nu înseamnă desfrîu şi drept la destrăbălare; de asemenea demnitatea şi puterea omului nu înseamnă dreptul fiecăruia de a proclama principii distructive[numai ei au avut dreptul de a proclama comunismul ca religie universală şi să tîrască în acest iad sute de milioane de oameni fără ca aceşti să fi avut dreptul de a se opune!!!], cum ar fidreptul conştiinţei, dreptul egalităţii şi altele asemănătoare, şi iarăşi nici dreptul omului nu constă în dreptul de a se aţîţa pe sine şi de aţîţa pe alţii, făcînd paradă cu talentele sale oratorice în adunări zgomotoase. Adevărata libertate constă în inviolabilitatea persoanei care se supune cu cinste şi exactitate tuturor legilor în comun, demnitatea omenească constă în conştiinţa drepturilor pe care le are şi totodată în aceea a drepturilor pe care nu le are individul, iar nu în singura desfăşurare după bunul său plac a temei eului său.
Puterea noastră va fi glorioasă, deoarece va fi mare, va stăpîni şi îndruma, şi nu se va lăsa tîrîtă de şefi de partide şi de oratori care zbiară cuvinte nebune, pe care le numesc principii înalte, dar care nu sunt la drept vorbind, decît nişte utopii. Puterea noastră va fi stăpîna ordinii din care se va naşte toată fericirea lumii. Aureola acestei puteri îi va cîştiga o adoraţie mistică şi veneraţia poporului. Adevărata forţă nu stă la tîrguială cu nici un fel de drept, nici chiar cu cel divin, de aceea nimeni nu îndrăzneşte să o atace şi să-i răpească nici cea mai mică părticică a puterii ei.

CAPITOLUL XXIII

Reducerea producţiei obiectelor de lux. Mica industrie. Şomajul. Oprirea beţiei. Condamnarea la moarte a societăţii vechi, pentru o învia sub o lată formă. Alesul lui Dumnezeu.
Pentru ca popoarele să se obişnuiască cu supunerea, trebuie să fie obişnuite la un moment dat cu modestia şi tocmai pentru aceasta trebuie să fie micşorată atunci producţia obiectelor de lux. Prin aceasta vom îmbunătăţi moravurile stricate de rivalitatea luxului. Vom restabili mica industrie, care va aduce atingere capitalurilor particulare fabricanţilor. Acest lucru e trebuincios şi pentru motivul că marii fabricanţi conduc, adesea fără a o ştie ce-i drept, avântul maselor împotriva guvernului. Un popor care se ocupa cu mica industrie nu cunoaşte şomajul, lipsa de lucru e legată de ordinea existentă şi prin urmare de puterea stăpînirii. Şomajul este lucru cel mai periculos guvern. Pentru noi, însemnătatea lui va pieri de îndată ce puterea va trece în mîinile noastre. Beţia va fi de asemenea oprită prin lege şi pedepsită ca o crimă împotriva omenirii, deoarece oamenii care cad în ea sunt transformaţi în dobitoace sub influenţa alcoolului.
Supuşii, o repet încă odată, nu se supun decît unei mîini hotărîte, cu desăvîrşire independente de ie, în care văd o sabie care-i apără şi un sprijin împotriva nenorocirilor sociale…Ce nevoie este să vadă în regele lor un suflet generos? Ei trebuie să vadă în el întruparea puterii şi a tăriei. Domnitorul care va lua locul guvernelor de astăzi, care îşi tîrăsc viaţa în mijlocul societăţilor demoralizate de către noi, care au tăgăduit chiar puterea lui Iahwe, şi în sînul cărora se ridică din toate părţile focul anarhiei, acest domnitor va trebui înainte de toate să stingă această flacără mistuitoare. De asemenea el va trebui să osîndească la moarte asemenea societăţi, chiar dacă ar trebui să le înece în propriul lor sînge, pentru a învia sub forma unei armate bine organizate, luptînd cu conştiinţă împotriva oricărei infecţii capabile de a îmbolnăvi trupul statului. [Cînd românii i-au deportat în anul 1941 pe cazarii din Basarabia şi Bucovina care au atacat trupele române în anul 1940, aceştia îi ameninţau pe militari şi jandarmi cu expresiile: ,,astăzi voi ne beţi sîngele cu linguriţa dar mîine o să vi-l bem noi pe al vostru cu polonicul” sau ,,acum ne călcaţi voi lacrimile în pământ dar în curînd noi o să vă amestecăm sîngele vostru cu pămînt”, după ce ruşii au ocupat România, ei şi-au dus la îndeplinire proorocirile sataniste].
Acest ales al lui Iahwe e numit de sus, pentru a sfărîma puterile nesăbuite, mişcate de instincte iar nu de raţiune, de bestialitate iar nu de umanitate. Aceste puteri triumfă astăzi, jefuiesc, săvîrşesc tot felul de violenţe, sub pretextul libertăţii şi al unor drepturi. Ele au nimicit orice ordine în societate pentru a ridica peste aceste dărîmături, tronul regelui lui Israel, dar rolul lor va fi încheiat în momentul ridicării pe tron a regelui nostru.
Atunci vom putea spune popoarelor: mulţumiţi lui Iahwe şi plecaţi-vă înaintea aceluia care poartă pe faţa lui semnul acelei predestinări, spre care însuşi Iahwe i-a îndreptat steaua, pentru că nimeni, afară de el, să nu vă poată descătuşa din lanţurile tuturor volnicilor şi ale tuturor relelor. [Intunecatilor, cultul lui Iahwe se bazeaza numai pe minciuna, viclenie, lacomie si violenta si ati reusit cu ceasta monstruozitate numai datorita romanilor si grecilor care v-au luat jucarica si au pus-o in capul supusilor imperiului roman iar voua v-a tras un pumn in cap si un sut in cur si cu asemenea stimulente ati ajuns la arabi unde ati clocit o noua revolutie!]

CAPITOLUL XXIV

Întărirea rădăcinilor regelui David. Pregătirea regelui. Îndepărtarea moştenitorilor direcţi. Regele şi cei trei iniţiatori ai săi. Regele destin. Curăţenia obiceiurilor exterioare ale regelui evreilor. Acum vom trece la mijloacele asigurării rădăcinii dinastice ale regelui. Aceleaşi principii ne vor conduce, care au dat pînă acum Înţelepţilor noştri tainele tuturor treburilor lumii. Noi vom îndruma gîndirea întregii omeniri. [Numai sceleratii si canaliile au putut gandi asemenea aberatii si mai ales au urmarit sa le puna in capul unor popoare. Dar cum voi cazarii sunteti un popor mancurtizat, nu mai are nimeni cu ce sa va frece ridichea!]
Mai mulţi membri ai rasei lui David[din acest neam sunt numai ivriţii/iudeii/sefarzi iar cazarii/aşchenazii sunt mozaicii cu părul roşu sau blond şi pielea albă, baştina lor fiind pe cursul inferior al fluviului Volga, etnia lor este germanică, limba vorbită - idish este un idiom german cu multe cuvinte din limba gotă] vor pregăti pe regi cît şi pe moştenitorii lor, alegînd nu după dreptul ereditar, ci după însuşirile lor strălucite, îi vor iniţia în tainele ascunse ale politicii, în planurile de guvernămînt, cu condiţia totuşi ca nimeni să nu cunoască aceste secrete. Scopul acestui fel de a lucra este ca toată lumea să ştie că conducerea nu poate fi încredinţată celor care nu sunt iniţiaţi în misterele artei sale.
Numai aceste persoane vor putea învăţa aplicarea planurilor politice, învăţămintele experienţei veacurilor, toate observaţiile noastre asupra legilor politico-economice şi asupra ştiinţelor sociale într-un cuvînt întregul spirit al acestor legi, pe care natura însăşi le-a făcut neclintite, pentru a egaliza raporturile dintre oameni. Moştenitorii vor fi adesea înlăturaţi de la tron, dacă în timpul lor de studii, dau dovadă de uşurinţă, de blîndeţe şi de alte însuşiri primejdioase pentru putere, care îl fac incapabil de guvernare, şi care sunt dăunătoare funcţiunii regale.
Numai acei care sunt absolut capabili de guvernare hotărîtă, neînduplecată pînă la cruzime, vor putea primi frîiele de la Înţelepţii noştri. În caz de boală care ar pricinui slăbirea voinţei, regii vor trebui să remită frîiele stăpînirii după cum spune legea, în alte mîini care vor fi capabile.
Planurile de acţiune ale regelui, planurile sale imediate, nu vor fi cunoscute nici chiar de aceia care vor purta numele de prim-sfetnici ai tronului. Singurul regele şi cei trei Înţelepţi ai săi vor cunoaşte viitorul.
În persoana regelui, stăpîn pe sine însuşi şi pe omenire, mulţumită unei voinţe neclintite, toţi vor crede că văd destinul cu căile lui necunoscute. Nimeni nu va şti ce vrea să atingă regele prin poruncile sale, şi de aceea nimeni nu va îndrăzni să se pună de-a curmezişul drumului necunoscut. Trebuie, bineînţeles, ca inteligenţa regelui să corespundă planului de guvernămînt care-i este încredinţat. Iată pentru ce nu se va putea urca pe tron decît după ce îi va fi fost pusă la încercare de către Înţelepţi despre care am vorbit. Pentru ca poporul să-şi cunoască şi să-şi iubească regele, trebuie ca acesta să vorbească poporului în pieţele publice. Aceasta dă naştere unirii necesară celor două forţe, pe care astăzi le-am despărţit prin teroare. Această teroare ne-a fost indispensabilă cîtva timp, pentru ca aceste două forţe să cadă, separat, sub influenţa noastră.
Regele din neamul lui David, nu trebuie să stea sub puterea patimilor, şi mai ales sub puterea voluptăţii: el nu trebuie să dea prin nici o latură a caracterului său întîietate instinctelor asupra inteligenţei. Voluptatea lasă înrîuriri primejdioase asupra facultăţilor intelectuale şi asupra limpezimii vederilor, întorcînd gîndurile omului asupra părţii celei mai rele şi mai animalice a activităţii omeneşti.
Stîlpul omenirii – în persoana regelui universal din sămînţa sfîntă a lui David – trebuie să jertfească poporului toate gusturile sale personale. Suveranul nostru trebuie să fie de o corectitudine exemplară.

Pe internet sunt puse mai multe variante ce se pretind toate a fi Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Unele sunt trunchiate rău iar altele după ce au fost hăcuite, nişte pricepuţi au rescris în parte textul înlăturat prin care să-i convingă pe neştiutori că aceste scrieri ar veni de la masoneria creştină şi nu de la o organizaţie ocultă mozaică aşa cum dovedeşte fără putinţă de tăgadă textul tradus şi publicat de Ioan Moţa în anul 1923 şi scris de mine mai sus.

.