După prăbuşirea imperiului hitit la sfîrşitul secolului Xll î.e.n., micile regate rezultate din această destrămare care au luat fiinţă în sud-vestul Siriei şi Palestina erau supuse Egiptului aşa cum au scris şi iudeii în Tora(Iisus, Navi, lll, 10). Aflăm că Avraam cumpără de la hitiţi un loc lîngă Maqpela, aproape de un stejar unde era o ţarină şi o peşteră ce avea să slujească drept loc de îngropăciune pentru soţia lui Sara(Geneza XXlll, 3-20). Proprietarul hitit al acestui loc poartă numele de Efron, fiul lui Ţohar(Geneza, XXlll, 8, L, 13). Interesant este că Avraam numeşte pe hitiţi ,,popor al ţării acesteia” adică băştinaşi ai Palestinei(Geneza XXlll, 7). Mai tîrziu nepotul lui Avraam, fiul lui Isaac, Esav se căsătoreşte cu două neveste hitite(Geneza, XXXl, 34) care amărăsc mult pe soacra lor Rebeca şi pe socrul lor Isaac(Geneza XXVl, 35). Se pare că Ierusalimul a fost zidit şi locuit de hitiţi la început, fiindcă într-un capitol din Iezechel(XVl, 3), acesta adresîndu-se oraşului, spune că ,,tatăl tău e amorit şi mama ta hitită”, arătînd prin aceasta că cetatea a fost întemeiată de hitiţi şi amoriţi iar cînd ivriţii şi-au băgat nasul în ea, localnicii adorau zeii lor ce păzeau ţinutul, căci Ierusalimul este acuzat să se desfrînează ,,cu tot trecătorul”(Iezechel, XVl, 15) făcînd idoli ,,chipuri de bărbat”(Iezechel XVl, 17).
Într-un pasaj din Numerii, Xlll, 30 se arată că hitiţii locuiau în munţii din Palestina. Mai tîrziu, în secolul X î.e.n. Solomon a avut soţii de neam hitit(lll, Regi, Xl, 1) iar hitiţii sînt oşteni viteji, căci tatăl lui Solomon, David, are drept căpetenie a ostaşilor săi pe Urie Hititul(ll, Regi, Xl, 3) pe a cărui soţie Batseba, regele David o are ca amantă şi care îi dăruieşte un copil, pe viitorul rege Solomon, după ce devine regină(ll, Regi, Xll, 24). Astfel Solomon este fiul unei femei hitite şi fostă soţie a unei căpetenii militare hitite. Regele Solomon s-a căsătorit cu mai multe femei hitite pe care le-a adus în haremul său. Sînt şi alte informaţii cu privire la hitiţi în aceste texte, care dovedesc nebunia acelor sionişti ce susţin puritatea neamului lor ieşit pe neştiute din pustiurile Arabiei pe la mijlocul secolului Xll î.e.n. şi marea cultură destăinuită lor de către Iahwe. Ivriţii spun că învăţatul lor Moise, a fost un mare înţelept pe care l-a chemat Iahwe prin deşert să-l lumineze pentru a călăuzi neamul cel avea el la mare iubire. Dar în Faptele Apostolilor Vll 22 găsim una din sursele de inspiraţie sau plagiat ale acestor idei: ,,Şi a învăţat Moise toată înţelepciunea egipteană şi era puternic în cuvinte şi fapte” sau cum se spune în Midraş Tanchunma, 124, b şi Midraş Kohelet 7, 23 ,,înţelepciunea egipteană”, care a fost pusă în scrierile religioase mozaice. Desigur, în faţa evidenţei furtişagului egiptenii nu au protestat pentru că lucrărica s-a pus la cale în mare taină să nu iasă ceva fum. Sînt paralelisme evidente între Cîntecul harpistului şi cartea Kohelet(Eclesiastul), între Învăţăturile lui Amen-em-ope şi Proverbele lui Solomon. Rugăciunile mozaicilor se încheie cu cuvîntul amen, adică un cuvînt egiptean.
Dar preluări şi mai mari le-au făcut ivriţii după şederea lor în Babilon ce a durat 46 de ani. Facerea lumii, zidirea omului, existenţa raiului, potopul, ostilitatea din cei doi fraţi Cain şi Abel, primirea tablelor de legi sacre de către Moise, moartea şi iadul, multe din poruncile divine, lupta lui Iahwe cu balaurul, Iahwe prezentat ca un păstor, şi multe altele îşi au originea în cultura emeş/sumeriană sau în cultura geţilor. Totdeauna ei s-au sumeţit că sînt singurii moţaţi şi nimeni nu le poate trece prin faţă să le facă umbră. Numai că în faţa grecilor, egiptenilor şi romanilor, ivriţii nu făceau o ceapă degerată, iar aceste informaţii sînt ocultate şi astăzi de către istorici.
Istoricul grec Hecateu(540-470 î.e.n.) spune că evreii au fost izgoniţi odinioară din Egipt în timpul unei epidemii de lepră, de unde au plecat în Canaan sub conducerea înţeleptului Moşe. Manethon, preot egiptean din secolul lV î.e.n., afirmă că iudeii/ivriţii au fost izgoniţi din Egipt, pentru că ,,acest trib de leproşi” a fost obligat la muncă pentru faraonul Amenofis dar s-au răsculat. Conducătorul celor alungaţi era un preot eretic egiptean, ce le-a dat legi noi care le interziceau să cinstească pe zei. În scrierile egiptene s-a descoperit că în anul 1207 un grup de populaţie străină a fost alungat pentru că a adus lepra în Egipt unde a făcut mare prăpăd. Evreii spun că au ajuns în ţinutul Goşen-Delta Nilului pe timpul dinastiei XXl 1085-1000 î.e.n. care i-a făcu robi şi i-a pus să construiască cetatea Pi-Ramses, pentru că se înmulţeau foarte tare şi doreau să-i ocupe pe egipteni acesta a cerut înecarea noilor născuţi băieţi în Nil. Dacă mult timp, istoria şi cultura Europei au fost marcate puternic de minciunile şi născocirile din Tora ce aveau pretenţii de adevăruri divine, după 1900 tot mai mulţi oameni au vrut să se convingă după mintea lor de aceste ,,adevăruri divine” şi…mare dezamăgire au avut. Să mergem mai departe şi să vedem ce şi cum iese într-un loc ceva fum.
În anul 733 î.e.n. regatul lui Israel recunoaşte suzeranitatea asiriană, dar birurile mari îi determină pe ivriţi să se revolte în anul 722 şi în urma înfrîngerii suferite ţara este transformată în provincie sub un guvernator al acestui imperiu. Asirienii deportează cca 5000 de ivriţi în Babilon iar în locul lor sînt aduşi cuti. Această populaţie care locuia la izvoarele Tigrului şi Eufratului sînt acei guti care năvăleau din munţii din nord peste neamul emeş, reuşind să stăpînească Sumerul 100 de ani pe la sfîrşitul mileniului lll î.e.n. Chiar şi numele actual al statului iudeilor este luat de la aceşti cuţi, fiind amintit în documentele lui Hamurabi dar şi în scrierile egiptene cu mult înaintea menţionării lui în Tora. Dar roata istorie se învîrte şi în perioada 625-605 î.e.n. Asiria pierde mai multe bătălii cu regele Nabopalassar al Caldeei care, în alianţă cu mezii reuşeşte să distrugă şi capitala Ninive în 605 î.e.n. Nici regatul lui Iuda nu a avut zile bune cu asirienii, birurile plătite pentru armată a dus ţara în ruină. În anul 621 se începe refacerea unei părţi părăginite a Templului din Ierusalim iar preoţii pretind că au găsit printre ruine o veche ,,Carte a legilor” pe care o prezintă regelui Iosia unde se găseau chiar năzuinţele sale de redresare a Israelului? Această carte Deuteronomul trece drept testamentul lui Moşe cu poporul său înainte de moarte. Ea cuprinde istoria lui Israel pînă la moartea lui Mosie şi după acest eveniment. Ea impune că Dumnezeu nu poate fi slujit decît într-un singur oraş, Ierusalim şi într-un singur lăcaş, în Templul construit de Solomon(Şlomo). Declinul cultului lui Iahwe în această perioadă era atît de puternic încît idolatria se răspîndise peste tot în Israel iar nou-născuţii se jertfeau zeului Moloch! În anul 586 î.e.n. regele Nabucodonosor ll ocupă regatul lui Iuda şi deportează o parte a aristocraţiei sacerdotale în Babilon, regatul fiind transformat în provincie a imperiului caldeean. Au urmat alte răscoale pînă în 582 î.e.n. cînd o parte a preoţilor s-au refugiat în Egipt unde şi-a găsit scăparea şi profetul Ieremia. După dominaţia caldeeană a urmat cea persană care cucereşte Babilonul fără lupte în anul 539 î.e.n. desfiinţează imperiul şi în anul 539 î.e.n. regele Cirus cel Mare le dă voie iudeilor să se întoarcă în patria lor ajutîndu-i cu o sumă mare de bani la refacerea Templului. Aici în Babilon iudeii au intrat în contact cu cultura şi religia emeşilor de unde au luat mare parte din miturile pe care le-au inclus mult mai tîrziu în Tora sub numele de Geneza sau Facerea lumii. Tot în această perioadă pentru menţinerea identităţii religioase, începe elaborarea Mişnei şi Ghemarei care au format Talmudul babilonian ce a prins forma finală în oraşul Sura în anul 499 al erei creştine iar iudeii din Ierusalim au elaborat şi ei un Talmud cu 100 de ani mai devreme. Aceste tradiţii au circulat pe cale orală pentru că numai Tora trebuia fixată în texte fiind considerată o revelaţie divină iar celelalte învăţături trebuiau reţinute oral pentru că erau elaborate de oameni.
Cînd Cambise a cucerit Egiptul în anul 525 întreaga Palestină era provincie persană. După dsitrugerea imperiului persan şi moartea lui Alexandru Macedon în anul 320, Iudeea ajunge sub controlul Egiptului condus de Ptolemeu iar Samaria şi Galileea au trecut în Regatul lui Seleucos. Palestina a fost un ţinut rîvnit şi de seleucizi care au reuşit să-l ocupe în anul 182 î.e.n. iar populaţia din Ierusalim l-a primit ca pe un eliberator. Începe o elenizare puternică a clasei conducătoare evreieşti iar lîngă Templu se ridică un altar al lui Zeus unde se aduceau ofrande fiind o blasfemie pentru evrei. Antioh lV reuşeşte alipirea Iudeei la regatul iar limba şi cultura greacă au pătruns adînc în societatea iudaică pentru că mare parte dintre ei sau elenizat.
Prima conspiraţie împotriva neamului omenesc Iudaismul şi iudeo-creştinismul Să analizăm puţin situaţia etnică şi culturală din regiunea numită în istorie Palestina. În Iudeea ivriţii erau majoritari dar în Samaria şi Galileea numărul lor era destul de mic în comparaţie cu restul populaţiei formată din aramei, hitiţi, gali, greci şi alte neamuri în număr mai mic. În anul 174 Iudeea era condusă de Marele Preot Onias dar fratele său Iason care rîvnea la această funcţie, cere sprijinul regelui Siriei Antioh lV în schimbul unei sume mari de bani. Totodată el promite o elenizare totală a populaţiei mozaice iar acest lucru putea fi realizat foarte uşor prin unificarea celor două religii – greacă şi iudaică - într-o nouă religie cu aspiraţii universale.
În această perioadă autocraţia sacerdotală a iudeilor pune la cale planul lor de a se constitui în poporul ales de Dumnezeu care să conducă lumea. Trei ani mai tîrziu, Iason este înlocuit de Menelas care propune regelui sirian aceleaşi planuri ca predecesorul său iar faptele ce se vor petrece dovedesc continuitatea ideilor în timp. Această elenizare forţată a dus la răscoala haşmoneilor care, după înfrîngeri şi victorii a scos Iudeea de sub controlul sirienilor dobîndindu-şi independenţa în anul 137 î.e.n. iar în anul 63 î.e.n. intră sub influenţa directă a Romei. În timpul regatului haşmoneilor societatea iudeilor cunoaşte o reaşezare spirituală prin apariţia celor două curente religios-filozofice: fariseii şi saduceii. Renumele de exegeţi ai Torei, le conferea fariseilor o autoritate recunoscută în ce priveşte modul de îndeplinire a prescripţiilor Legii. Ei aveau o influenţă puternică nu numai asupra poporul fiind cei mai avuţi din ţară, ci şi asupra saduceilor, care avînd opinii diferite, se simţeau constrînşi să urmeze curentul majoritar atunci cînd oficiau în Templu. Deşi nemurirea sufletului nu este afirmată nicăieri în Tora, fariseii au făcut din această idee un element de bază al doctrinei lor. Mai aveau ca o contradicţie gravă faţă de scrierile religioase pe care le slujeau, existenţa îngerilor şi răsplata judecăţii cereşti după înviere. Dar aceste idei au pătruns în cultura şi religia iudeilor farisei de la galii stabiliţi în Galileea cu 150 de ani în urmă şi care se despărţiseră de prietenii lor geţi pe la anul 279 î.e.n. Ei au dus religia geţilor în această regiune iar Josephus Flavius cînd descrie religia esenilor în lucrarea Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, spune fără să aibă îndoială că aceasta seamănă cu a preoţilor geţi poleistai. Chiar dacă iudeii în orgoliul lor nebun, mai bine ar prefera să-şi taie limba decît să recunoască adevărul, tăbliţele de plumb ale geţilor îi obligă să înghită şi asemenea fapte confirmate de istorie. Toate aceste idei se găsesc într-un alt curent filozofic-religios care spun iudeii că a ieşit tot de sub freza lor plină de revelaţii şi isteţime numindu-i pe adepţi cu numele de eseni. Primul care a reuşit să pună în practică ideile lui Iason şi Menelas dar şi să pornească la construirea unei asemenea monstruozităţi a fost iudeul elenizat Filon ce locuia în colonia mozaică din oraşul Alexandria.
Filon(20 î.e.n. – 50 e.n.), considerat cel mai mare gînditor iudeu, a continuat conspiraţia strămoşilor săi, urmărind să contopească într-un singur sistem religios cultul esenilor/geţilor, mozaismul, platonismul, pitagorismul, stoicismul şi misterele religiei greceşti iar noua dogmă să fie slujită de preoţii ivriţi şi îmbrăţişată de toată civilizaţia din jurul Mediteranei dar nu numai. Ca să fie sigur pe sprijinul fariseilor din Ierusalim dar şi a altor grupuri interesate, a făcut mai multe vizite în oraşul unde îşi avea rădăcina neamul său. Prin intermediul şcolii de cateheţi –Didaskaleion - din Alexandria , Filon a exercitat o mare influenţă asupra viitoarei teologii creştine iar scrierile lui au marcat puternic operele lui Clement Alexandrinul, Origene, Ambrosius şi Augustinus. În neobrăzarea lor fără margini, Filon şi Clement – urmaşul său întru plăsmuiri nebune şi ticăloase – au scris că Platon s-a inspirat în scrierile lui din Tora!!! Prin traducerea Torei în limba greacă de către grupul fariseilor din Alexandria, s-a realizat o influenţă evidentă asupra culturii greceşti şi romane iar scriitorii iudei elenizaţi toţi legaţi de acest oraş, au trecut de la susţinerea şi apărarea iudaismului la o hotărîtă ofensivă împotriva cultelor şi culturii acestor popoare. Sute de mii de învăţăcei care au trecut prin această şcoală timp de trei secole, au fost arma principală a răspîndirii fanatismului iudaic şi a iudeo-creştinismului în imperiul Roman. Un rol identic l-a avut Cominternul în răspîndirea comunismului prin mulţimea de organizaţii oculte răspîndite în toată lumea care aşteptau numai semnalul pentru a porni dezordinile şi acţiunile criminale numite de ei revoluţii. Ambele acţiuni au fost lucrătura exclusivă a mozaicilor.
Să încercăm o înţelegere a istoriei acelei regiuni şi acelor vremuri după surse istorice cunoscute dar puse în judecată cu manuscrisele descoperite la Qumran.
După moartea lui Irod(37-4 î.e.n.) Sanhedrinul a hotărît prin Sfatul bătrînilor iudei să trimită o delegaţie la Roma care îl ruga pe Octavianus Augustus să preia ţara sub stăpînirea sa ca regatul iudeu să fie cîrmuit de împăratul romanilor. Acesta a împărţit ţara în patru regenţe sau tetrarhii, conduse de moştenitorii direcţi ai fostului rege dar prezenţa străinilor ca stăpîni în Iudeea nu a fost acceptată în sufletul lor de toţi mozaicii. Romanii au impus un recensămînt al populaţiei în anul 6 al erei noastre care a generat nemulţumire fiind germenele unei mişcări naţionaliste avînd în frunte pe fariseul Sadoc şi pe Iuda din Galileea. Înconjurîndu-se de mulţimi de adepţi pe care le fanatizau cu cuvîntările lor Iuda Galileanul şi Sadoc fariseul, au fost creatorii fanatismului iudaic întreţinînd în societate o fierbere sălbatică împotriva Romei şi a tuturor Neamurilor, atitudine care avea să-i ducă la dezastru! Ei sînt părinţii istorici ai mişcării zeloţilor pe care a hulit-o atît de mult J. Flavius dar numai după ce ei au pierdut confruntarea cu romanii pentru că înainte a fost şi el adeptul curentului fanatic naţionalist-religios şi a revoltei.
Mozaicii îi considerau pe toţi cei de altă religie, chiar şi pe samariteni, spurcaţi şi vrednici numai de dispreţ şi asta se găseşte foarte explicit atît în Vechiul şi Noul Testament cît şi în manuscrisele de la Marea Moartă unde ei cloceau conspiraţia împotriva romanilor şi a întregului neam omenesc. Acest viespar iudeu care numai a blîndeţe nu duhnea, a fost aţîţat de nebuniile şi nelegiuirile lui Filon pentru realizarea religiei universale. Toţi susţinătorii lui au fost iudei elenizaţi din Alexandria dar a găsit destui adepţi şi în Iudeea, pentru că trebuia anihilată religia crucii practicată de galii şi geţii din Galileea care au ajuns pînă în marginea Iudeei, la Qumran. După cum spune mitul solomonarilor mioritici, cei ce se făceau bute de carte în cetatea Babarului din Carpaţi se duceau în Orient – la centrele ce formau o Frăţie şi care era legată de Frăţia din Carpaţi – unde se aşezau la o masă de piatră şi scriau toată înţelepciunea lumii pe care ne-o spune un document din partea locului – o scriere esenă – o răspîndeau printre fiii oamenilor ca fiecare să poată alege calea de urmat în viaţă pentru a găsi chemarea Tatălui Ceresc şi a Maicii Pămîntene. Mozaicii au hotărît că răul trebuie stîrpit de la rădăcină şi au pornit acţiunea de infiltrare şi confiscare a centrelor locuite şi administrate de eseni. După ce au pus stăpînire pe Qumran în anul 26 prin acţiunea lui Apolo trimis de Filon, a urmat cearta cu galii şi geţii, stăpînii şi mentorii spirituali ai acestor lăcaşe de cult iar în anul 30 îl răstignesc pe Ili marele preot al geţilor şi conducătorul Frăţiei din Sarmisetuza fiind şi conducătorul spiritual al Frăţiei lui Enoh. Fanaticii farisei după ce s-au înstăpînit pe Qumran, au uzurpat şi titlul de mare preot iar scrierile esene au fost înlocuite cu cele mozaice. Cloceala lui Filon se răspîndea tot mai mult în societatea iudaică iar mulţi zăluzi se considerau chemaţi de Iahwe să schimbe lumea chiar dacă vor trebui să ucidă pe toţi care nu sînt tăiaţi împrejur. Aceşti turbaţi considerau comunitatea de la Qumran ,,casa adevărului’’, membrii ei se ţineau de ,,aleşi’’ sau ,,fiii adevărului’’ iar preoţii lor se numeau ,,fii lui Sadoc”, în amintirea întemeietorului acestui curent fanatic, religios şi naţionalist, fiind cunoscuţi în societate ca ,,zeloţi ” adică cei ce ţin cu zel curăţenia şi dreapta religie a lui Iahwe. Ei se considerau adevărata comunitate a lui Israel, însărcinată cu misiunea clară de a păstra Legea şi Legămîntul lui Iahwe, într-o epocă de apostazie şi confuzie, de a aduce oamenii pe calea cea dreaptă înainte de Judecata de Apoi şi de a purta ultima bătălie împotriva celor lipsiţi de credinţă, fiind organizată într-o adevărată ,,biserică’. J. Flavius pune acest fanatism naţional şi religios pe seama unei noi gîndiri numind-o ,,a patra filozofie” ca o formă directă de nesupunere faţă de romani şi avea ca precept zicerea că Iahwe – este unicul stăpîn şi rege iar ei nu trebuie să se supună altei autorităţi! Despre ei iudeul amintit mai înainte spune în Războiul iudeilor cu romanii ll, 259: ,,Şarlatani şi impostori, sub pretextul unei inspiraţii divine, au căutat să provoace schimbări revoluţionare şi să convingă mulţimea să se lase pradă nebuniei, îi conducea pe oameni în deşert spunîndu-le că acolo Iawhe le va arăta semnele mîntuirii”. În Antichităţi iudaice acelaşi autor la XVlll,9 îi pune din nou sub ghilotina istoriei susţinînd că acest curent este cauza ruinei ţării, ,,deoarece Iuda şi Sadok care au întemeiat la noi cea de-a patra şcoală filozofică, şi s-au înconjurat cu nenumăraţi adepţi, au tulburat prin răzvrătirea lor întreaga ţară, nu numai în clipa aceea, ci au sădit şi rădăcinile viitoarelor nenorociri”. Chemarea deşertului ca fundament al acestui curent religios este o temă care incumbă numai existenţa iudeilor şi renaşterea religiei lor. Ea înseamnă atît o suferinţă cît şi un act purificator. Proclamînd venirea regatului lui Iahwe, fanaticii spuneau că trebuie să se purifice pentru a fi primiţi în tărîmul fericirii veşnice chiar dacă este nevoie de exterminarea întregului neam omenesc. Comunitatea de la Qumram prin scrierile de după anii 50 a fost factorul ce a ,,croit un nou drum” pentru fanatici. Textul scrierii ,,Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului” a fost ,,programul de luptă” al fanaticilor iudei nu numai împotriva romanilor dar şi împotriva Neamurilor iar evenimentele care au urmat s-au desfăşurat pînă la un moment dat conform acestui plan de luptă al iudeilor împotriva neamului omenesc. De aici au apărut iluminaţi precum Theudas care împreună cu adepţii lui se retrăgeau adesea în deşert pentru a se purifica. Molima s-a răspîndit cu repeziciune în rîndul iudeilor astfel că mulţimile mergeau în deşert pentru a se purifica şi a aştepta venirea lui Iahwe spre a-i mîntui. Dar alţii mai iuţi de mînă – sicarii – au pus cuţitele la îndemînă căutîndu-şi singuri mîntuirea prin trimiterea romanilor pe lumea cealaltă. Exaltarea mistică nu era numai în Iudeea ci peste tot unde ei constituia o comunitate compactă şi toţi aşteptau venirea lui Iahwe să-i pună pe năsălie pe romani şi pe Neamuri. Această formă de fanatism şi naţionalism religios a marcat perioada de timp care a dus la distrugerea Templului şi a fost factorul de unitate a iudaismului şi mozaismului împotriva întregii lumi. Considerînd scrierile lor religioase drept unicele izvoare de credinţă şi istorie adevărată, ei încercau în nebunia lor să rescrie realitatea după minciunile din Tora şi alte sminteli cu pretenţii de adevăruri absolute! Au fost numiţi zeloţi/zeloşi, pentru că se considerau singurii care urmăreau adevăratele scrieri sacre considerîndu-se ostaşii lui Iahwe fiind binecuvîntaţi şi avînd o protecţie specială! Cuvîntul de ordine al lor era: ,,Nici un stăpîn în afară de Iahwe” expresie care se situează în cea mai fanatică gîndire mozaică de unde a ieşit iudaismuil iar peste secole sionismul, ideologie din cauza căreia nici astăzi lumea nu poate respira. Să amintesc faptul că în acest cuib al urii şi fanatismului religios şi naţional nemaiîntîlnit în istoria lumii, a adăstat pentru adîncă cugetare şi purificare sufletească Saul – cunoscut şi ca apostolul Pavel – pe la anii 32 şi J. Flavius, autorul scrisorelelor hulitoare tocmai asupra celor care l-au primit şi format să fie unul dintre cei mai mari mincinoşi a istoriei. Să analizăm istoria Palestinei la începutul primului secol al erei noastre pentru a înţelege mai bine cum se limpezesc faptele.
În anul 19, evreii au fost alungaţi din Roma din porunca împăratului Tiberius(14-37) pentru că jucau bîza cu răbdarea romanilor în reveriile lor divine, dar supărarea n-a durat mult fiindcă atunci cînd Filon vizitează cetatea în anul 40 îşi găseşte coreligionarii ciopor în inima duşmanului lor de moarte!
În anul anul 35 iudeii din Alexandria pun palalaia focului la gioalele romanilor dar aceştia consideră pornirea total neserioasă şi o sting cu mult sînge. Trei ani mai tîrziu, mozaicii nu au astîmpăr şi le fac grecilor din acelaşi oraş o paranghelie de le-a mers vestea. Grecii care erau al doilea neam constitutiv al imperiului roman – avînd aceleaşi drepturi cu romanii - cer acestora să bage sabia cît mai adînd în mozaici pînă le vor potoli năbădăile şi anularea tuturor privilegiilor primite de iudei în anul 56 î.e.n. de la Cezar. Acesta le-a acordat iudeilor o serie de privilegii cum ar fi: libera exercitare a religiei, dreptul de a se întruni în sinagogi, scutirea de serviciul militar şi de obligaţia de a se prezenta în faţa unui tribunal în ziua a şaptea, dreptul de a colecta fonduri băneşti pentru Templu. Iudeii care îşi urmăreau planurile lor, s-au simţit descoperiţi rău şi au luat drumul Romei să nu piardă ceva din ceea ce au cîştigat în urmă cu 84 de ani de la Cezar trimiţînd în anul 40 o delegaţie formată din 5 persoane în frunte cu Filon către cetatea duşmanului de moarte pentru a unge încheieturile care scîrţîiau asurzitor. Au reuşit iarăşi să-i lase pe greci cu ochii în soare pentru că au cumpărat bunăvoinţa unor senatori romani ce se bucurau de influenţă pe lîngă împăratul Caligula! Istoricul latin Suetoniu(71-140) spune că împăratul Claudius(41-54) ,,i-a alungat pe iudeii care se răsculau mereu la instigarea unui anume Crestos” – dacă informaţia nu este cumva strecurată de o peană creştină ce a copiat manuscrisul – şi a veşnicilor scandaluri puse la cale contra celor ce nu le înghiţeau inepţiile chiar dacă acest împărat i-a protejat mult pe mozaici. În tot locul unde iudeii locuiau împreună cu grecii sau cu alte seminţii mai puţin aplecate să le accepte tîmpeniile sau să fie cumpărate, existau conflicte permanente sfîrşite de multe ori cu masacre reciproce.
În anul 46 funcţia de procurator al Iudeei este ocupată de iudeul renegat Alexandru Tiberiu, fiul Alexandru Lisimah unul dintre cei mai bogaţi oameni din Alexandria şi nepotul filozofului lui Filon. Frăţia de la Qumran defila în Iudeea cu flamurile tot mai sus iar prozeliţii lor numai la conspiraţii se gîndeau astfel că în anul 50 Alexandru Tiberiu a răstignit pe fii lui Iuda Galileeanul – Iacob şi Simon – care instigau pe mozaici că trebuie să se supună numai lui Iahwe, fiind o acţiune făţişă de nesupunere faţă de puterea romană! Zumzăiala nemulţumirii şi conspiraţiei se auzea tot mai puternic dar încă nu se pregătea plecarea viesparului de la Qumran şi instalarea lui la Ierusalim.
În anul 52 o mulţime de iudei s-au adunat pe muntele Măslinilor unde ascultau predica unui profet venit din Egipt, de la faimoasa Didaskaleion - din Alexandria înfiinţată de Filon pentru a scoate prozeliţi ai religiei universale cîtă frunză şi iarbă. Romanii i-au împrăştiat cu şpăngile şi săbiile iar pe profet l-au trimis în lumea pe care o propovăduia. Josephus Flavius în cartea amintită ne spune că pe la anii 52 un prooroc prea vesel la minte ce-şi revendica numele de Mîntuitor a reuşit să păcălească mult norod cu predicile lui pe muntele măslinilor. Dacă el chema curăţenia sufletului în nisipurile deşertului, unde steagul Frăţiei de la Qumran se ridica tot mai sus, trebuie să acceptăm ideea că era un fel de repetitor îndrumat de aceştia să vadă cum sînt înţeleşi de populaţie. Dar la Qumran, nu le stătea mintea numai la cele veşnice şi miloase pentru că firea lor nu era asta şi în umbra zidurilor şi izolarea nisipurilor ei au conceput planul de distrugere a lumii organizîndu-se într-o forţă militară, socială dar şi religioasă ce urmărea să-i elimine pe conducătorii religioşi şi politici iudei care s-au vîndut romanilor, să pornească un război în care ei să pună stăpînire pe întreaga lume distrugînd în primul rînd puterea romană, dar nebunia lor se uita şi în ograda altora. Mai aveau ei o socoteală veche de peste 600 de ani şi chiar mai mult cu neamurile lui Gog şi Magog, adică cu sciţii şi geţii care erau încuibaţi sub nasul lor în Galileea şi sudul Siriei în comunităţile Frăţiei şi îi dădeau la tălpi lui Iahwe prin răulenii eseni. Odată cu instalarea stăpînirii zeloţilor la Qumran, strigau către cele patru zări că va veni Vîrsta de Aur în care ei vor conduce prin sabie şi foc toată lumea, procedeu practicat de comuniştii cazari/jidani care au îndobitocit prin minciună şi teroare o bună parte a lumii contemporane.
La începutul verii anului 66, fanaticii de la Qumran, declanşează războiul împotriva neamului omenesc fiind prima conspiraţie de acest fel concepută şi pusă în practică de către o grupare mînată cu sălbăticie de fanatism religios şi naţionalism belicos. Un grup de sicari au cucerit de la romani Masada iar preoţii Templului au oprit sacrificiile care se făceau în Templu în onoarea lui Augustus, din caseta imperială, ambele fapte producîndu-se sub comanda ,,fiilor lui Sadoc”. Alăturată fanatismului noii renaşteri a religiei mozaice prin Frăţia de la Qumran, a urii maniacale împotriva Neamurilor şi faţă de stăpînirea romană, toate acestea au dus la declanşarea revoltei iudeilor împotriva tuturor. Despre aceste fapte istoricul roman Tacitus în Istorii , V,13 spune despre iudei: ,,această naţiune, adversară a oricărui cult religios şi care se dedă superstiţiilor” nu a găsit de cuviinţă să îndepărteze pericolul războiului cu romanii ,,prin făgăduinţe sau jertfe expiatorii”.Dar nu este numai atît. În Vieţile cezarilor. Doisprezece cezari, Suetoniu care a cunoscut aproape direct aceste evenimente spune despre revolta iudeilor că a avut un alt motiv, cel care se găseşte în manuscrisele descoperite la Qurman, cuibul fanaticilor iudei şi spune în Cartea a opta, despre Vespasian astfel: ,,4 …În tot Orientul se răspîndise o veche şi statornică credinţă că destinul hotărîse imperiul lumii pentru oameni proveniţi din Iudeea în această epocă. Crezînd că această prevestire se referă la ei – în realitate ea se referea la un comandant roman, aşa cum avea să arate evenimentele – iudeii s-au revoltat, l-au ucis pe guvernatorul lor şi l-au respins, capturînd o acvilă, pe legatul consular al Siriei care venise în ajutor”. Aceste informaţii ale lui Suetoniu sînt dovada istorică de netăgăduit a faptului că iudeii, în fanatismul şi nebunia lor au vrut să pună mîna pe imperiul roman pentru a-şi impune schisma satanistă aşa cum vor face după 2000 de ani cu cel ţarist unde au impus o altă schismă satanistă – comunismul. Revolta a izbucnit simultan în toate locurile cu populaţie mozaică mai numeroasă din provinciile Egipt, Iudeea, Idumeea, Siria, Samaria şi Galileea. Zeci de oraşe au fost cuprinse de flacăra măcelurilor. Începutul a fost fulminant pentru mozaici ucigînd în cîteva săptămîni pînă să se dezmeticească Neamurile, 220000 de persoane cum spune Dio Casius. Iar200000 au fost măcelărite separat în Cipru. Chiar dacă cifrele lui Dio Casius pot fi considerate ca exagerate, ele demonstrează că acţiunea a fost planificată cu multă grijă – aşa cum dovedesc chiar planurile lor de luptă, cunoscutele scrisorele descoperite după 1947 în peşterile de la Qumran – şi a reuşit datorită surprizei. În Egipt revolta lor a fost înăbuşită într-o baie de sînge de către Alexandru Tiberiu care ocupa funcţia de procurator, la fel întîmplîndu-se cu toate cetăţile din afara Palestinei. La această revoltă au luat parte şi idumeeni, populaţie arabă din sud-estul Iudeei, care a fost trecută la iudaism cu sabia în anul 129 î.e.n. de către Ioşua Hyrcan, regele Iudeei după cucerirea ţinutului acestora. Împotriva zeloţilor şi a idumeeinilor Rabinul şef Hanan a ridicat poporul astfel a început războiul civil care a durat pînă romanii au început asediul Ierusalimului în vara anului 70. În această perioadă de timp de peste trei ani iudeii s-au tăiat între ei pe săturate dar s-au tăiat şi cu cei pe care i-au chemat în ajutor – idumeenii care au părăsit Ierusalimul în anul 67, oraşul fiind stăpînit de terorismul zeloţilor.
Încă de la începutul revoltei, ea s-a transformat într-un adevărat război civil între fanaticii naţionalişti-religioşi, teocraţia care era împotriva mişcării şi regalitatea formală acceptată de Roma prin Agripa ll, ajungînd să se dea lupte chiar în incinta sacră din Templu. Răsculaţii înving trupele regelui şi legiunea procuratorului Siriei trimise să-i aducă la ascultare pe iudei iar aceste victorii au adus în tabăra lor o adevărată beţie a nebuniei. Ei ocupă Galileea şi îi incită pe idumeeini împotriva romanilor astfel că la sfîrşitul anului 66 răsculaţii controlau Iudeea, Galileea şi Idumeea. Nu au reuşit – deşi au încercat – în Samaria cu populaţia ei majoritar arameică-scitică ce practica o religie diferită de mozaism. Trebuie menţionată povestea cetăţii Skithopolis (Beth Skean) din sudul Galileei care a fost atacată de mai multe ori de către fanaticii iudei fără a reuşi să o cucerească şi să aducă Neamurile din ea, cu sabia la sînul lui Iahwe Romanilor nu le venea a crede că primeau atîta recunoştinţă din partea poporului ce se bucura de atîtea privilegii faţă de celelalte popoare ale imperiului. Împăratul Nero îl numeşte pe Vespasian să-i potolească pe iudei şi acesta ajunge în Antiohia, capitala provinciei Siria iar de aici pleacă spre Samaria în fruntea legiunilor V şi X împreună cu trupele regilor clientelari unde se întîlneşte cu fiul său Titus care era însoţit de legiunea XV. Galileea a fost recucerită de către romani cu legiunile V, X, şi XV, o legiune avea 6100 de infanterişti şi 120 de călăreţi. După o lună de asediu, Iotapata, cea mai puternică cetate din Galileea este cucerită la 20 iulie 67 şi distrusă pînă la temelii iar masacrarea bărbaţilor a fost făcută de romani cu mult sîrg fiind iertaţi numai copii şi femeile care au fost vînduţi ca sclavi. Josephus Flavius care conducea armata răsculaţilor cade prizonier şi va avea acest statut pînă în decembrie 69 cînd va fi eliberat. Romanii cuceresc şi celelalte cetăţi din Galileea, Iudeea şi Idumeea pînă la sfîrşitul anului 67, încercuind total Ierusalimul dar opresc campania de cucerire a oraşului pentru că încep tulburările la Roma după sinuciderea lui Nero la 9 iunie 68. Într-un an se perindă pe tronul imperiului Galba, Otho şi Vitelius iar în decembrie 69 Vespasian devine împărat. La cucerirea Ierusalimului au participat legiunile V, X, XV şi Xll venită din Siria care a fost înfrîntă în Galileea în anul 66 de către răsculaţi şi dorea să-şi spele ruşinea. La începutul lunii iunie a anului 68, Ierusalimul se afla încercuit de trupele romane care erau poziţionate la distanţe între 35 şi 60 km faţă de oraş, doar zona de sud-est către deşert unde se afla şi Masada era încă penetrabilă pentru iudei. În primăvara anului 69 Ierusalimul era complet izolat de restul teritoriilor iar trupele romane aveau poziţiile la 5-35 de kilometri faţă de cetate. Povestea lui J. Flavius privind venirea a peste un milion de evrei de Paşti la Ierusalim în anul 70 pentru omagierea sărbătorii şi pe care romanii i-ar fi măcelărit pînă la unul este…o poveste mozaică! La începutul anului 70 la Ierusalim a reizbucnit cu şi mai mare violenţă războiul civil care a dus la incendierea proviziilor de grîu adunate ca bir în incinta Templului, ce puteau asigura hrana oraşului pe cîţiva ani. În Războiul iudeilor cu romani V,25 J. Flavius spune că: ,,Întreaga zonă din jurul Templului a căzut pradă flăcărilor, oraşul s-a transformat într-un pustiu, pradă războiului civil, iar toate grînele care s-ar fi dovedit salvatoare pentru cîţiva ani de asediu au fost în cele din urmă mistuite de flăcări”. Incendierea oraşului în timpul războiului civil s-a petrecut în luna ianuarie 70 cînd romanii în frunte cu Titus încă nu plecaseră din Alexandria. Numărul total al luptătorilor iudei din cetate a fost evaluat de J. Flavius la 23400 oameni dintre care 5000 de idumeeni veniţi din nou în ajutorul iudeilor. Vedem cum singur se contrazice mincinosul iudeu, la o populaţie de peste un milion de oameni ce pretinde că erau în Ierusalim cum vrea el să ne convingă, au avut curajul să pună mîna pe arme numai 18000 pentru apărarea Templului lui Iahwe. Dar restul ce făceau? Jucau zaruri, puneau de vreo afacere sau se gîndeau ce bine va fi în împărăţia lui Iahwe! Prea neobrăzat s-a arătat mozaicul cu pretenţii de profet faţă de adevărul istoric. O parte din populaţia civilă a reuşit să fugă la romani dar străjile puse peste tot de zeloţi au oprit acţiunile de evadare din oraş. După cum prezintă J. Flavius războiul, cea mai mare parte a victimelor au fost făcute chiar de către iudei în războiul fratricid pe care l-au continuat timp de trei ani! Titus le-a propus iudeilor de trei ori să se predea ca să salveze distrugerea totală a oraşului care a fost incendiat chiar de către ei, pentru a-i opri pe romani şi amplificat de aceştia pentru a-l cuceri. Oraşul a fost cucerit la data de 25 septembrie 70, zidurile au fost distruse în totalitate s-a arat pe ruine să nu mai fie locuit vreodată. O proorocire făcută cu aproape 40 de ani înainte de către adevăraţii eseni spunea că faptele se vor întîmpla chiar aşa! Femeile şi copii sub şaptesprezece ani au fost vînduţi ca sclavi, bărbaţii bătrîni, neputincioşi sau răniţi au fost ucişi, alegîndu-se un număr de unsprezece mii pentru jocurile din amfiteatre sau pentru triumful de la Roma. Înfrîngerea evreilor şi distrugerea Ierusalimului din Ierusalim a fost primită cu mare bucurie de către greci şi celelalte neamuri din imperiu sperîndu-se că s-a pus capăt fanatismului iudeo-mozaic şi urii faţă de Neamuri. J. Flavius după ce şi-a trădat neamul, fiind convins de darul profeţiei şi considerîndu-se un al doilea Ieremia s-a pus să scrie fel de fel de minciuni care să schimbe istoria lumii şi a neamului său prin prezentarea falsă a realităţii! A mai existat o scriere a acestui război făcută de către Justus din Pistos, unul dintre conducătorii partidului antiroman din Galileea şi care prezintă revolta total diferit faţă de ce a scris Flavius fiind foarte nefavorabilă iudeilor, dar textul a rezistat pînă în secolul X după care a dispărut.
În Antiohia, cetăţenii cer lui Titus expulzarea iudeilor din cetate şi ţinuturile aparţinătoare pentru veşnicele răzvrătiri, dar acesta le dă următorul răspuns: ,,Da, dar patria lor, unde ar trebui să fie retrimişi ca iudei, a fost distrusă iar nici un alt teritoriu nu ar putea să-i primească”. Dezamăgiţi, locuitorii au cerut atunci măcar să le fie distruse tăbliţele de bronz pe care erau scrise drepturile iudeilor, însă şi această cerere a fost refuzată. Am copiat acest citat spre a distruge încă o minciună pe care se bazează istoria mitologic-scornitoare a iudeilor, nu Titus i-a împrăştiat în toată Asia şi Europa ci lăcomia şi dorinţa lor de a trăi numai pentru a aduna avere. Citind Faptele apostolilor scrise tot de un iudeu şi cu ceva ani înainte de izbucnirea revoltei din anul 70, constatăm cu surprindere că erau rsăpîndiţi în toate oraşele din Asia, Siria, Mesopotania, Misia, Capadocia, Galaţia, Egipt, Grecia, Macedonia şi chiar la Roma în inima duşmanului lor de moarte! Dacă Ierusalimul în acea vreme avea o populaţie cam de 70000 de suflete, în Alexandria trăiau cam 50000 de mozaici, în Roma cam 25000 mozaici, în Babilon cam 10000 mozaici, ei fiind răspîndiţi cam două treimi printre Neamuri şi numai o treime în Iudeea, care avea o populaţie formată în majoritate din ivriţi. Iar această împrăştiere a lor s-a făcut lent în funcţie de cine deţinea puterea în zonă şi de drumurile comerciale din fiecare epocă istorică. Titus după cum am arătat mai sus, dacă nu i-a protejat pe toţi iudeii, nu i-a împrăştiat în lume aşa cum vreau ei să-şi justifice lipsa totală de ataşament faţă de ţara de baştină.
Pentru mozaici, afacerea este patria şi aurul este Dumnezeu!
Acum, după atîta burzuluială şi viforniţă de gînduri, să ne aşezăm la un luminiş de vorbă şi să adunăm firul timpurilor sub al cerurilor cort.
- la începutul secolului Vl î.e.n. printre geţii din jurul Carpaţilor s-au aşezat mai multe triburi de gali, care au trecut şi la religia crucii practicată de aceştia după Cartea Sfîntă a lui Enoh. Clerul din Sarmisetuza era constituit într-o Frăţia care trăia după legile lui Enoh.
- la anul 275 î.e.n. geţii din Geţia şi Mesia au rupt prieteşugul cu galii pentru ceva răutăţi de ei ştiute, alungîndu-i către sud, dar fiind aşteptaţi cu sabie şi la marginea Macedoniei, au trecut Dardanelele întemeind în Asia Mică statul Galatia iar alţii au coborît mai către sud întemeind Galileea la anul 271 î.e.n.
- prima menţionare a religiei geţilor în aceste ţinuturi ale galilor ce locuiau într-un fel de mănăstiri sau frăţii – termenul de eseni a fost folosit din secolul l î.e.n. pînă în prezent – în scrierile rabinice este la anul 185 î.e.n. Tot cam în aceeaşi perioadă în mozaism apare schisma fariseilor, numită de ei ,,filozofie”, unde se găsesc multe elemente luate din religia geţilor, nemurirea sufletului, îngerii, raiul şi iadul, judecata de apoi. În aceste centre religioase ale galilor ei copiau manuscrisele lor sfinte în limbile locului – aramanică şi ebraică răspîndindu-le printre cei cunoscători de carte.
- În secolul ll î.e.n. unor capete înfierbîntate din fruntea teocraţiei mozaice le-a venit ideea să pună ei de o religie universală pe care să o înghită toţi pe nemestecate dar baza să fie mozaismul cu ceva lipituri de pe la greci iar ei să rămînă slujitorii altarului. Şi-au pus în Tora fel de fel de minciuni şi trăsnăi care de care mai grozave, amestecate cu ceva istorie pentru a aburi orice minte mai săracă în informaţii şi a se prezenta pe ei ca un popor unic şi cu merite deosebite în cultura antichităţii. Au tradus-o în greacă să poată gusta şi ţîfnoşii eleni din bunătăţile mozaismului. Născocirea a murit pentru că cei care trebuiau să o pună în practică aveau alte gînduri mai pămîntene.
- La sfîrşitul secolului l î.e.n. Filon din Alexandria învie mortăciunea şi pentru a-i da mai multă viaţă, înfiinţează o şcoală de cateheţi să fie slujitori de nădejde plăsmuirii. Este sprijinit de toţi mozaicii puternici care doreau o stăpînire universală cu o religie universală unde ei să fie cei mai prima-ntăi.
- Pentru reuşită ei trebuiau să confişte religia geţilor pe structura căreia îşi concepuse magistrul făcătura şi să transforme în bastioane ale noului cult mănăstirile esenilor din Galilllea care le stăteau iudeilor ca cuiul în talpă. Acţiunea este realizată prin violenţă în anul 25 sau 26 cînd centrul de la Qumran cade în mîinile acestei bande de impostori şi tîlhari. În anul 26, Ili marele preot al geţilor pleacă în Palestina să îndrepte situaţia dar după mai bine de trei ani de confruntări cu mişeii sprijiniţi de farisei şi rabini, acesta este crucificat de către mozaici. Crima este cunoscută din scrierile biblice unde s-a falsificat atît originea etnică a martirului cît şi numele lui. Însă în evanghelii el este amintit de 14 ori cu numele de Elu, cuvînt rezultat din adaptarea lui Ili la limbile aramaică şi ebraică în care au fost scrise textele. Acţiunea de confiscare nu le-a reuşit pe deplin pentru că manuscrisele adevăraţilor eseni care au scăpat de urgia lor şi a creştinilor greci şi latini, arată că aceştia au dăinuit în celelalte centre din acele ţinuturi pînă în secolul Vl al erei creştine. Frăţia înjghebată de iudei la Qumran, a fost părăsită de aceştia în vara anului 68 înainte de venirea legiunii X, care făcea parte din trupele romane sosite pentru reprimarea revoltei ivriţilor.
- pretinsele revelaţii ale celor care au scris textele ce constituie baza iudeo-creştinismului, sînt copieri sau preluări din textele cărţilor lui Enoh, ale esenilor şi geţilor cu adăugiri din mozaism sau după minţile născocitorilor. Dar contradicţiile flagrante dintre textele cultice şi practicile ortodoxe în special sînt atît de numeroase încît pe oricine aplecat să înţeleagă originile creştinismului îl lasă cu o puternică nedumerire. Zeci de studii privind textele biblice, făcute după mijlocul secolului XX arată fără dubii că influenţele scrierilor lui Enoh şi ale esenilor asupra Noului Testament, sînt mai mult decît evidente iar numărul lor este foarte mare pe cînd în aceste scrieri nu există nici o urmă de iudaism. Chiar şi în Tora – Vechiul Testament se găsesc influenţe clare ale cărţii lui Enoh.
- acţiunea de distrugere a textelor esenilor şi geţilor a fost continuată şi în secolele următoare odată cu interzicerea lor atît de mozaici cît şi de creştini. Le era frică să nu se afle de monstruozitatea pusă la cale pe seama religiei geţilor. Puţinele manuscrise scăpate de la acest genocid împotriva culturii strămoşilor noştri sînt mărturia de necontestat a faptelor arătate mai sus iar noi avem datoria morală să aducem adevărul la lumină şi să distrugem plăsmuirea iudeo-greco-romană!
Conceptual, religia geţilor regăsită prin tăbliţele de plumb, Cărtile lui Enoh, manuscrisele de la Marea Moartă şi Evanghelia esenilor – deocamdată atît se cunoaşte în cultura română dar în lume sînt cîteva zeci de cărţi cu aceste scrieri – dovedesc faptul că cele două sisteme religioase – religia crucii practicată de geţi şi eseni şi mozaism - nu numai că sînt incompatibile dar se exclud iremediabil. Cînd Tatăl Ceresc i-a dat cărţile lui Enoh i-a spus îngerului Pravuil[pravilă în romană veche are sensul de Lege scrisă]: „Adu-mi acele cărţi din raft cît şi trestie de scris şi dă-i-le lui Enoh. Dă-i şi cărţile alese de tine, cele care alină.” Iudeul cu pretenţii de profet Josephus Flavius în lucrarea Contra lui Apion defineşte legea lui Moise în toată puritatea ei, căci ,,ea situează în Iahwe puterea şi forţa”, iubirea şi mila sînt numai pentru demagogie sau pentru exterminarea Neamurilor.
Mitul poporului ales apare numai în scrierile Noului Testament ce au fost ticluite după anul 50 al erei noastre dar Ovidiu, un latin care numai necazul l-a împins să cunoască lumea geţilor, scria pe la anul 15 al erei noastre despre strămoşii noştri că este neamul scoborîtor din zei. Şi sensul expresiei ,,poporul ales”, conceptual este foarte diferit în cele două religii. La geţi el vine din naşterea primilor oameni din unirea îngerilor cu femeile pămîntenilor aşa cum se găseşte la emeşi şi au ca datorie sfîntă să răspîndească tuturor fiilor oamenilor înţelepciunile din scrierile lui Enoh şi religia crucii, la mozaici mitul are ca scop punerea întregii omeniri sub stăpînire iudaică chiar dacă trebuie folosită sabia şi moartea din belşug.
Istorie falsificata II
Şi în acele vremuri cînd se clocea marea făcătură a fariseilor au existat şi contestatari ce nu vroiau să înghită vicleşugul fabricat în şcoala din Alexandria. Filozoful platonician roman Celsus, a trăit la Roma în secolul ll al erei creştine fiind contemporan cu naşterea plăsmuirii iudeilor numită creştinism. Opera lui s-a pierdut intenţionat la fel ca a tuturor criticilor creştinismului sau iudaismului, dar găsim cîteva citate din ea la Origene, în lucrarea Contra Celsus. În cartea Doctrina Adevărului scrisă pe la anii 170-180 poate în Alexandria, Celsus critică cu ironie şi maliţie iudaismul şi creştinismul pentru lipsa de logică, de argumentaţie şi de coerenţă a dogmelor ce aveau pretenţii de adevăruri sacre. Cercetînd Tora o consideră o înşiruire de poveşti şi alegorii iar autorii ei ,,istorisesc un mit oarecare ca pentru nişte femei bătrîne’’. Din fragmentele recuperate a operei lui Celsus se disting:
- a) originea incertă şi suspectă a creştinismului,
- b) falsificarea bazelor doctrinare creştine,
- c) caracterul nul al valorilor şi doctrinei creştine.
El care a fost contemporanul acestui proces de falsificare şi confiscare a religiei crucii de către iudeii farisei, fiind singura voce ce a străbătut timpul pînă la noi. Dacă el considera originea creştinismului incertă dar mai ales suspectă în lumea ideilor şi religiei mozaice, înseamnă că el ştia adevărul pe care meseriaşii în falsificarea istoriei şi fabricarea alteia convenabile au lucrat sîrguincios să le fie vrerea lege. Îi acuză pe doctrinarii creştinismului că au falsificat bazele acestei religii,ori ca să faci un fals trebuie să ai un original despre care biserica iudeo-creştină a avut grijă să nu se mai ştie nimic.
Trebuie să mai amintesc faptul că cel care a început înfăptuirea acestei monstruozităţi – iudeo-creştinismul – a fost Filon, iudeu elenizat din Alexandria fiind sprijinit de toată teocraţia iudaică. Clocelile lui Filon au fost scuipatul la furca pricepuţilor în revelaţii ce i-au bîntuit precum bolboroseala burţii plină de fasole şi au luat-o razna cu scrierile lor apostolice şi evanghelice! El se considera un al doilea Moise ce dădea lumii o religie universală de data aceasta, faţă de strămoşul lui care a dat o religie tribală şi aceea unei cete de prăpădiţi fiind cel mai mic popor dintre popoare. Pentru a reuşi în acţiunea lui a pornit o furibundă manipulare prin care urmărea să pună mozaismul ca cea mai veche şi mai demnă de urmat cultură a lumii antice făcînd o apologie sălbatică şi dementă a iudaismului pe care romanii dar mai ales grecii o găseau bună numai pentru glume josnice. În Antichităţi iudaice l,13 Josephus Flavius – al doilea părinte al iudaismului – scria despre acţiunea de mistificare grosolană şi manipulare a istoriei că: ,,Trebuie, de altfel, să umplu o lacună în bibliotecile greceşti rezumînd cinci mii de ani de istorie iudaică plină de peripeţii neprevăzute, de capriciile războaielor, de strălucitoare fapte de arme ale conducătorilor de oşti, precum şi de revoluţii politice de la naşterea primului om pînă la al doisprezecelea an de domnie al lui Nero, cu toate cîte ni s-au întîmplat nouă iudeilor, în Egipt, în Siria şi în Palestina, tot ceea ce am avut de suferit de la asirieni şi babilonieni, şi după ei romanii”.Această politică de falsificare şi manipulare a istoriei iudeilor numai în favoarea lor şi pe cea a Neamurilor numai în defavoarea acestora, se găseşte scrisă în textele părinţilor iudaismului, în manuscrisele de Marea Moartă, în scrierile fondatorilor sionismului născut la mijlocul secolului XlX şi în Protocoalele Înţelepţilor Sionului, dovedind că timp de 2000 de ani iudeii ;i cazarii au urmărit să-i mintă şi să-i înjosească pe toţi nemozaicii. Istorici contemporani refuză să trateze cu responsabilitate acest subiect lăsînd cîmp liber sioniştilor să scrie cîte în lună şi în stele despre prigonirile suferite din partea egiptenilor, sirienilor, grecilor şi romanilor sau a prigonitorilor moderni, ei fiind mereu victime numai pentru că sînt mozaici şi pe ei i-a ales Iahwe să conducă lumea. Ca să vezi, crapă lumea de necaz că Iahwe s-a oprit asupra lor şi îi iubeşte cu patimă!
Textele bisericii creştine primare nu numai că au paralelisme numeroase cu textele cărţilor lui Enoh şi scrierilor esene dar şi forma de organizare este luată din acestea iar primii creştini din Palestina îşi numeau în siriacă, biserica edah ori pe tăbliţele geţilor edia erau preoţii judecători care cumpăneau conflictele între muritorii comunităţii după legile sfinte, forma siriacă a cuvîntului fiind o adaptare a celui get. În textele ebraice apar cuvintele Iezer ţob – fîntîna Luminii sau învăţătura bună – ori iezer în română este un lac adînc de munte de unde ies cele mai curate izvoare, iar ţob vine de la tobă cu sensul de plin de înţelepciune; şi iezer ra avînd sensul de izvorul întunericului sau învăţătură rea, adică identic cu cel din limba română. Mai aveau sha’ar ce înseamnă poarta cetăţii, loc unde se făceau judecăţile iar în română cuvîntul şar este linia dreaptă călăuzitoare sau hotarul dintre proprietăţi. Expresia or tom din textele aramaice are sensul de lumina desăvîrşită dar o găsim pe tăbliţe sub forma domoz tomu ca fiu al crucii strălucitoare iar la emeşi or are sensul de lumină iar tomu are sensul de cruce strălucitoare, perfecţiune. Mai au iudeii un fel de rugăciune foarte veche numită alenu dar noi avemaleanu cu sensul de durere sau suferinţă iar în eme-gi avem a-la-an care înseamnă stejar. La români stejarul este arborele sfînt folosit la înmormîntare iar sub el în vechime se ţineau judecăţile. Istoria arată că noi şi galii am fost cîteva sute de ani în Galileea şi Palestina dar niciodată iudeii în Carpaţi, iar împrumutul s-a făcut numai în această direcţie. Celsus, aminti mai sus, după ce îi pune la zid cu infamia lor, le-o spune de la obraz pe la anul 170 al erei noastre că pretinsele lor revelaţii sînt inspirate sau furate din învăţăturile lui Zamolxe!
Scriitorul latin Lucius Ampelius care a trăit în secolul ll al erei creştine a scris un foarte scurt rezumat al faptelor vrednice de ţinut minte, numit Liber Memorialis, în capitolul Vl zice că ,,Cele mai vrednice popoare din Asia sînt: indienii, serii, perşii, mezii, parţii, arabii, bitinii, frigienii, capadocienii, cilicii, sirii şi licii. În Europa cel mai vestite popoare sînt:sciţii, sarmaţii, germanii, dacii, moesii, tracii, macedonenii, panonii, dalmaţii, ilirii, grecii, italienii, galii şi spaniolii. În Libia popoarele cele mai vestite: etiopienii, maurii, numizii, punii, getulii, garamanţii, nasamonii şi egiptenii”. Textul arată că nebunia iudaică nu o lua nimeni în seamă în secolul ll chiar dacă răcneau că este trimisă de Iahwe, autorul nu-i aminteşte pe iudei considerîndu-i un popor nevrednic de ţinut minte pentru că nu a adus culturii antice nimic în afară de ură şi viclenie. Pe cînd neamuri vrednice de ţinut minte sînt o mulţime din seminţia cea mare a ariminilor: bitinii, frigienii, sciţii, sarmaţii, dacii, moesii, tracii, macedonenii, panonii, dalmaţii, ilirii, getulii. Prea rău ne-am şonţit istoria!
Persecuţii şi prigoniri este strigătul de disperare pe care fiii lui Israel îl scot atunci cînd cineva îi prinde cu mîţa în sac sau le arată că umblă cu părul în ochi. Ei fiind ,,poporul ales” al lui Iahwe, în tot ce fac nu sînt decît uneltele executante ale unor porunci divine iar cei care văd numai strîmbătăţi în conduita lor au ceva cu religia mozaică. Minciuna a funcţionat cu ceva rezultate în antichitate dar a devenit infailibilă după al doilea război mondial cînd comunismul şi sionismul au fost marii învingători ai măcelului. Dar să-i vedem cum au trecut ei prin istoria antică şi cum ne-o prezintă astăzi, printre sughiţuri şi lacrimi de crocodil.
În anul 586 î.e.n. Nabucodonosor cucereşte cu armele regatul Iuda şi îl aduce sub stăpînirea sa deportînd în Babilon grupul conducător împreună cu regele iar la Ierusalim a rămas un regişor fidel caldeenilor. Dar iudeii au găsit că este timp de hîrjoană cu sabia prin faţa caldeenilor şi tot i-au zgîndărit cu răzmeriţe pînă ce în anul 581 î.e.n. ei transformă ţinutul în provincie babiloniană condusă de către un satrap. Mai deportează în Babilon un alt grup de iudei şi de rău ce le-au fost printre duşmani s-au întors în 532 – cînd imperiul babilonian fusese distrus de către perşi – mai puţin de jumătate cu o sumă mare de bani din partea ,,regelui regilor” pentru refacerea templului din Ierusalim. Un alt grup al populaţiei din Iudeea, după ce aceasta a fost transformată în provincie asiriană, a şters-o în Egipt la cei care i-au robit rău în trecut după cum spun ei în Tora. O scrisoare din anul 407 î.e.n. către guvernatorul persan Bagaos al Iudeei, din partea ivriţilor stabiliţi în urmă cu 174 de ani în Elephantina spune că preoţii egipteni au dat foc Templului lor pentru că jertfeau tauri, consideraţi sfinţii de credincioşii zeului Apis. Cu fanatismul lor religios şi belicos după ce egiptenii i-au primit ca pe nişte plîngăcioşi ce nu aveau nici acoperiş deasupra capului, iudeii cu timpul au început să se considere egalii băştinaşilor şi chiar superiorii lor atitudine pe care o găsit la ei şi în epoca contemporană. După asemenea mulţumiri din partea veneticilor, egiptenii i-au poftit cu foc şi sabie să-şi mute şatra în alte ţări în care ei să-şi poată face de cap după pofta inimii. Din cercetările arheologice ale templului din Elephantina, s-a constatat că nu au fost morţi cu ocazia incendierii lăcaşului de cult mozaic dovedind că iudeii au înţeles foarte bine că răutăţile lor nu sînt tolerate peste tot pe unde fiii lui Israel îşi găsesc vremelnicia. Dar au uitat să le dea în cap egiptenilor cu antisemitismul, nazismul şi fascismul aşa cum le-a intrat în sînge să-i spurce pe cei ce nu le înghit fărădelegile. Mentorul lor religios din România Moses Rosen, spune în Eseuri biblice, Hasefer 1992 la p. 33, capitolul Drumul istoriei următoarele: ,,…În cumplita beznă a Diasporei, în mijlocul deşertului urii pe care îl evocă prima noastră peregrinare prin deşert din cartea a patra a Torei; în mijlocul pogromurilor şi holocausturilor ce le-am îndurat şi pe care începem să le plîngem în ,,cele trei săptămîni de doliu după Ierusalim”, ne-a călăuzit ,,Iahwe al istoriei” şi certitudinea existenţei Sale ne-a dat-o pe aceea că veni-va vremea mîntuirii” Chiar aşa, toate Neamurile vă pîndeau să se înfrunte din stîrvurile voastre pentru că erau de mare leac şi le fericeau în draci! Cît priveşte mîntuirea voastră, sînt convins că foarte multe neamuri o doresc cel puţin din punct de vedere religios.
După prăbuşirea imperiului persan sub loviturile armatelor lui Alexandru Macedon, grecii şi macedonenii devin stăpînii acestui imperiu din anul 332 î.e.n. iar după moartea conducătorului, noul imperiu se scindează în mai multe regate. Iudeea şi Samaria au fost incluse cînd în regatul Egiptului cînd în cel seleucid iar în anul 63 î.e.n. teritoriile trec sub controlul imperiului roman. În anul 56 î.e.n. iudeii primesc de la Caius Iulius Cezar mai multe privilegii cum ar fi: libera exercitare a religiei, dreptul de a se întruni în sinagogi, scutirea de serviciul militar şi de obligaţia de a se prezenta în faţa unui tribunal în ziua a şaptea, dreptul de a colecta fonduri băneşti pentru Templu. Pentru care servicii au primit ei asemenea înlesniri este greu de găsit o explicaţie logică dacă o excludem pe cea firească – mituirea cu sume mari de bani.
Prima expulzare a iudeilor din Roma a avut loc în anul 19, din porunca împăratului Tiberius(14-37) dar au revenit cu toţii şi chiar mai mulţi pentru că le era foarte rău la sînul duşmanului de moarte. Suetoniu, în lucrarea amintită mai sus ne spune despre eveniment următoarele în Cartea a treia: ,,36 A interzis religiile străine, cultele egiptene şi iudaice, constrîngîndu-i pe adepţii superstiţiilor egiptene să-şi ardă hainele şi obiectele sacre. A răspîndit în provincii cu climă aspră neamul iudeu sub pretextul serviciului militar iar pe ceilalţi membri ai neamului acesta pe cei care aveau un cult similar i-a izgonit din Roma sub ameninţarea unei servituţi perpetue dacă nu se supuneau „”. Trăind majoritatea printre străini – deşi nu-i obliga nimeni – au încercat să-şi facă de cap pe seama grecilor din Alexandria Egiptului care erau majoritari în acest oraş. Obrăznicia lor faţă de fudulii greci, i-a adus pe aceştia în conflict deschis cu iudeii şi a degenerat într-o mare vărsare de sînge în anul 35 al erei noastre. Grecii i-au reclamat la Roma că nu mai au linişte în oraşul lor de răul iudeilor care se adunaseră de peste tot şi erau la 50000 de suflete. Iudeii pentru a-şi menţine neatinse privilegiile, trimit în capitala imperiului să le apere interesele, în anul 40 o delegaţie în frunte cu Filon care reuşeşte să-i ungă pe viclenii şi lacomii romani cu untură de aur astfel că grecii au trebuit să se mulţumească cu reproşurile. Dar vrăjmăşia lor împotriva tuturor l-a supărat amarnic pe împăratul Caligula care îi alungă din Roma în acelaşi an. Însă s-au întors înapoi pe ascuns la ceas de întuneric şi taină pentru că următorul împărat Claudius(41-54) dă şi el un ordin prin care iudeii sînt alungaţi iarăşi din acest oraş considerat de iudeii cel mai blestemat loc de pe pământ. Dacă oraşul era atît de ticălos şi depravat de ce ei după ce erau alungaţi se strecurau ca şerpii să se aciueze înapoi la sînul romanilor? Nu se leagă deloc realitatea istorică cu mincinoasa realitate iudaică. După irumperea mesianismului iudaic şi pornirea revoltei împotriva romanilor care în primă fază a degenerat într-un sîngeros război civil cu caracter religios între iudei, romanii cuceresc cetatea Ierusalim pe care o distrug. Mozaicii, începînd cu secolul XlX scot din pălărie o altă minciună în legătură cu împrăştierea lor prin lumea din jurul Mediteranei şi chiar mai departe susţinînd că Titus le-a distrus patria şi i-a alungat în cele patru zări. Unii mozaici cu pretenţii de gornişti ai adevărului lipsiţi de orice simţ al istoriei spun că au trebuit să fugă pînă în China şi India ca să poată scăpa de săbiile romanilor. Ba alţii au ajuns tîrîş-grăpiş chiar pe Volga unde s-a regenerat iudaismul în forma sălbatică a sionismului şi comunismului cazar. Ca această obrăznicie să nu aibă margini, s-au sumuţat ciracii să ne tîmpească cu o poveste deocheată rău – în imperiul roman erau în secolul ll al erei creştine 6 milioane de iudei şi încă 6 milioane de prozeliţi, adică nimeni nu cunoaşte adevărata lor istorie decît ei! Am arătat că iudeii nu numai că nu au fost deportaţi de Titus, ci chiar apăraţi de furia grecilor care au fost rău hăcuiţi de fiii lui Israel cînd au pornit nimicirea Neamurilor în anul 66, odată cu pornirea răscoalei împotriva romanilor. Generalul roman le-a refuzat grecilor cererea de a-i deporta pe iudei din oraşele unde neiudeii erau majoritari datorită conflictelor veşnice pe care le provocau iubiţii lui Iahwe celorlalţi pe care îi urau de moarte, motivînd că aceştia nu au altă patrie. Înainte de pornirea răscoalei antiromane iudeii erau aşa de ataşaţi de glia străbună că două treimi dintre ei trăiau în afara acestor teritorii iar cei mai mulţi erau în Alexandria 50000 de suflete pe care nu i-a deportat nimeni, 25000 trăiau la Roma în cartierul Delta de pe Tibru, care reveneau ciopor după fiecare expulzare ordonată de cîte un împărat, cam 10000 locuiau în Babilon dar toate oraşele mai răsărite din provinciile imperiului roman unde era o activitate susţinută meşteşugărească şi de comerţ, ei erau prezenţi în număr mare. Cea mai bună infirmare a acestei minciuni este scrierea Faptele apostolilor avînd ca autor tot un iudeu şi care prezintă în mare, oraşele cu populaţie mozaică dar înainte de anul 60. Ele sînt răspîndite atît în Asia Mică dar şi în Grecia şi Macedonia la care trebuie să adăugăm Egiptul şi Italia. Dar ei nu au fost niciodată nişte pîrliţi în imperiul roman pentru că nu puteau primi privilegiile de la Cezar fără a veni cu nimic în sprijinul puterii romane. Vedem că la numai 7 ani de la transformarea Iudeei în provincie romană Cezar îi miluieşte cum n-a mai fost miluit nici un popor de către romani în lunga istorie a imperiului. Ei au avut totdeauna un statut privilegiat în imperiu chiar faţă de greci pe care romanii îi respectau pentru cultura lor. Puterea iudeilor în faţa romanilor a constat totdeauna în sumele de bani cu care îi mituiau pe senatorii romani sau pe comandanţii militari. În anul 40 cînd Filon a venit la Roma să salveze privilegiile primite de la Cezar mituind mai mulţi senatori. Filon avea ca frate pe Alexandru Lisimah – tatăl lui Alexandru Tiberiu, general roman şi procuratorul Iudeei şi al Egiptului – de apucătură vameş, ce a avut destui bani ca să o împrumute pe mama împăratului Claudius(41-54). Către sfîrşitul secolului l al erei creştine iudeii devin a treia naţiune constitutivă a imperiului roman, eveniment istoric ocultat de toţi istoricii contemporani pentru că nu dă bine la minciuna persecuţiilor şi prigonirilor. Mai vin cu un exemplu la fel de explicit pentru a arăta pretinsa persecuţie a mozaicilor în imperiul roman, în secolul ll al erei noastre administratorul treburilor financiare din Panonia - praepositus stationis – era un iudeu. Dacă la strămoşii noştri numărăm zeci de lupte pe care le-au purtat cu romanii pentru a-şi apăra libertatea şi identitatea de neam, iudeii erau infiltraţi în puterea romană încă de la mijlocul secolului l î.e.n. iar în cel următor îşi zornăiau arginţii chiar pe la urechile împăraţilor şi a generalilor romani, povestea neaducînd deloc a persecuţie ci a privilegiu. După ce grecii şi latinii le-au luat şi făcătura pentru care au luptat mai bine de trei sute de ani – iudeo-creştinismul – iudeii care între timp au început să vorbească o latină păsărească, şi-au văzut distrusă munculiţa lor de a controla din umbră puterea romană. Mutîndu-se capitala în Bizanţ, fiind alungati si de aici in anul 630 iar puterea ajungînd în mîinile grecilor, iudeii, mai ales după prăbuşirea imperiului roman de apus, au rămas fără protecţie. Şi-au rotit ochii în largul zărilor şi au văzut un popor care roia prin nisipuri şi dealuri golaşe căutînd o geamă de umbră venită din cerurile înainte. S-au apropiat de acest neam – fraţii lor arabi – şi stînd ei la cioace, au pus din nou de o acţiune prin care să cucerească lumea. Astfel iudeii s-au ,,lipit” de o putere în formare şi au participat alături de ei, unii cu banii alţii cu sabia, la cucerirea Egiptului între anii 639-641, a întregului nord al Africii iar între anii 711-718 au pus sub sabie arabă şi pungă mozaică în cea mai mare parte din Iberia. A rămas nesupusă noilor stăpîni doar provincia Asturia care a fost şi locul naşterii ,,Reconquistei” ce s-a încheiat în anul 1492 odată cu recucerirea oraşului Granada. Regele spaniol i-a poftit pe arabi şi mozaici, ori să treacă la creştinism ori să părăsească ţara. Cea mai mare parte a arabilor şi mozaicii au părăsit ţara iar aceştia din urmă au venit să trăiască sub pulpana sultanului turc instalîndu-se la Istambul. Au părăsit Spania cam 200000 de iudei dar în istoria lor spune că au fost alungaţi pentru că spaniolii creştini erau nişte antisemiţi feroce. O golănie mai mare nici că se putea, trăind numai în minciună şi pentru minciună ei consideră că restul lumii este o turmă de dobitoace şi au uitat că iudeii au invadat Iberia alături de armatele prădătoare ale arabilor iar băştinaşii cînd le-au venit la mînă să-i alunge nu au uitat că au fost două popoare de cuceritori – arabi şi ivriţi – chiar dacă unii erau cu sabia iar alţii cu punga.
Din imperiul otoman ei s-au deplasat dar în grupe foarte mici în Italia, Franţa şi Anglia pe parcursul secolelor XVll-XVlll.
Un număr mic de mozaici a reuşit să supravieţuiască după prăbuşirea imperiului roman de apus în Italia şi de aici s-au răsfirat în timp şi în alte state feudale europene.
În anul 1066 Wilhelm Cuceritorul vine din Normandia în Anglia cu gînduri de moştenire şi de stăpînire, aducînd cu el cîteva sute de mozaici ivriţi cărora le-a dat pe mînă baterea monezilor în numele statului. În anul 1290 cămătarii Cuceritorului au fost alungaţi cu toţii din Anglia după un proces pe care ivriţii îl consideră o persecuţie religioasă şi o scorneală englezească. Fiind neam strîngător şi totdeauna excesiv de strîngător, mozaicii au zis că ar fi foarte bine să călpuiască monezile pentru că englezii tot aveau alte preocupări. Astfel unele monede ajunseseră la numai 60% din greutatea normală. Majoritatea nobililor şi-au pierdut castelele şi pămînturile datorită împrumuturilor făcute la ivriţi pe care nu mai reuşeau să le plătească. Situaţia era de nesuportat şi pentru rege care ajunsese la fel de sărac ca şi nobilii pentru că în ţară în afară de mozaici nimeni nu mai avea bani, rabinul lor fiind cel mai bogat om din regat. Regele a ordonat ca toate contractele să fie scrise numai în ebraică şi engleză, să fie rupte pe verticală astfel ca fiecare parte să aibă o bucată din înscris care să nu mai poată fi falsificat. La monetărie a pus soldaţi englezi ca să supravegheze baterea monedelor şi mişcarea banilor. În scurt timp samavolniciile şi prăduiala mozaicilor au ieşit la iveală printr-o anchetă ordonată de rigă. Văzînd ce jaf au făcut în ţară, regele a cerut gîdelui să le achipuie gîtul cu satîrul la 86 de fii ai lui Iahwe şi 23 de englezi sadea iar pe restul i-a alungat peste mare din care cei mai mulţi au ajuns în mare. În 1305 au fost alungaţi din Franţa, în anul 1630 din Mantua iar în 1670 din Viena. Un comportament de neiertat pentru creştini era practicarea de către ivriţi a poligamia în ghetourile lor din Europa pînă către sfîrşitul secolului Xll. Ghetou-ul specific ivriţilor, mozaicii din Apusul Europei, nu a fost o decizie a creştinilor aşa cum mint ei acum ci o regulă a lor impusă frăţiilor în care trăiau ca să nu se amestece cu cei pe care îi considerau spurcaţi iar acest obicei vine din Asia Mică, Egipt, Grecia, Roma şi Macedonia unde ei locuiau în cartiere închise separate de ale Neamurilor. În Răsăritul Europei nu a existat fenomenul ghetou pentru că neamul cazarilor – ramura de est a mozaismului din secolul lX – era un popor de stepă ce locuia în corturi şi nu a stat în oraşe cu creştinii decît începînd cu secolul Xll. Dar cine sînt cazarii de pe Volga ?
Cazarii/jidanii În Facerea din Tora se spune că unul din fiii lui Iafet se numea Aşkenaz şi după descrierea celorlalţi îi aşează pe toţi în jurul Mării Negre. În mitologia popoarelor germanice de nord cuprinsă în Edda se aminteşte de Dan şi Danp care sînt socotite nume legendare ale unor regi danezi. Cel de-al doilea nume a fost creat după cel al localităţii Danparstadir, ceea ce ar însemna ,,lăcaşul lui Danp”, adică ,,un loc de pe Nistru”. Locuitorii din Danparstadir sînt menţionaţi într-un cînt, păstrat în Hervararsaga, care vorbeşte de lupta dintre goţi şi huni dată în apropierea acestei ape pe la anul 245. Dan era unul dintre nepoţii lui Rig, primul rege nordic. Pe tăbliţele strămoşilor noştri se aminteşte că Diogio a cerut în vara anului anul 106 ajutor militar împotriva romanilor de la iazigii care se aflau undeva în nod-estul Mării Negre. Ei erau un trib din marea familie a neamurilor germanice venite din Gotia, regiune din sudul Scandinaviei şi cunoscute în istorie cu numele de goţi. Din acest amestec al goţilor cu neamul scitic uzii, ciuvaşii şi alte seminţii ce roiau prin regiune s-a format neamul cazarilor. În imperiul bizantin existau ceva semiţi iudaici care nu erau văzuţi cu ochi dulci de greci şi aceştia le-au cerut în anul 630 să o termine cu şonţirea moţului bărbăţiei altfel îi poftesc să-şi caute alt loc sub soare. Şi aşa s-a întîmplat, toţi mozaicii din Bizanţ au plecat unii în Califatul arab iar alţii în regatul cazarilor. După mai bine de 100 de ani, cazarii au trecut la mozaism dar după Pentateuh, la început pătura conducătoare urmînd-o apoi tot poporul. S-au format ca putere statală pe la anul 650 şi cuprindea în perioada maximei extinderi, regiunile din nordul Mării Negre şi a Mării Caspice avînd centrul de putere în oraşele cetăţi Itil şi Saksin situate pe cursul inferior al fluviului Volga aproape de vărsarea în mare. Pentru a se apăra de varegi au construit în secolul lX pe Don cetatea Sarkel. Regatul lor a fost distrus în anul 1221 de către tătarii mongoli iar cazarii au început să se împrăştie către nord şi nord-vest. Dar infiltrări sporadice către aceste regiuni au început chiar în secolul Xl atît în Polonia cît şi în Lituania. Ei au vorbit tot timpul un idiom german numit idish care în timp a împrumutat şi cuvinte din limbile populaţiilor cu care convieţuiau. Caracteristica modului lor de viaţă este lipsa ghetou-ului pentru că ei nu aveau încă formată ideea de rasă superioară şi nu-i considerau pe creştini o turmă de dobitoace. Au fost cunoscuţi de către celelalte populaţii din jur sub numele de jidani iar la noi mai apar şi sub numele de jidovi, termenul de cazar fiind folosit rar mai ales înainte de dispariţia regatului lor. În epoca modernă pentru a se deosebi de sefarzi – ivriţii care au migrat din Palestina în sudul şi vestul Europei şi care trăiau după toate preceptele religiei mozaice, adică ortodocşi – jidanii îşi spuneau şi neologi, adică adepţii Noii Legi.
A doua conspiraţie împotriva neamului omenesc. Sionismul şi comunismul După răscoala cazacilor din anul 1648 împotriva polonezilor condusă de Bogdan Hmelniţki, Ucraina răsăriteană – ţinuturile din jurul Kievului şi cele din stînga Niprului s-au alipit la Rusia la anul 1667 şi astfel o parte a populaţiei cazare a ajuns în imperiul rus. După împărţirea Poloniei 1772-1795 şi Ucraina apuseană este încorporată în imperiul ţarist, ocupînd peste jumătate din fostul regat polonez, restul fiind împărţit între Germania şi Austria. Cea mai mare parte a populaţiei cazare a ajuns astfel în imperiul ţarist dar ruşii nu s-au bucurat deloc de ei şi i-au împins tot mai către vest adică în Lituania, vestul Bielorusiei, vestul Ucrainei, Polonia şi Crimeea iar după 1812 au ajuns în valuri în Basarabia. Ei nu aveau voie să se stabilească în Rusia Mare.
În anul 1804 ţarul Alexandru l a vrut să impună cazarilor mozaici un amplu program de reforme sociale, economice, culturale şi religioase susţinut cu fonduri publice dar cazarii în special rabinii l-au boicotat iar planul a eşuat. Drept represalii în anul 1815 ţarul le-a redus zona de locuire, interzicîndu-le să se stabilească în Rusia Mare sau în provinciile din afara teritoriului impus de ordinele ţariste. Viaţa cazarilor din Rusia era în bună măsură marcată de constrîngerile din Palie – document în baza căruia fusese delimitat coridorul larg dintre Marea Baltic şi Marea Neagră ce urma graniţa cu Polonia şi în interiorul căruia erau siliţi să trăiască cei mai mulţi dintre ei. Pe la începutul secolului XlX, cazarii din imperiul ţarist au început o migrare amplă către centrul şi vestul Europei iar teritoriile vizate au fost imperiul german şi imperiul austriac iar după 1850 în Ţările Române. Totodată în sînul elitei cazarilor a apărut o formă de revoltă amestecată cu ură sălbatică şi fanatism religios care a dus la apariţia celor două ideologii – comunismul şi sionismul – ce au marcat atît de profund istoria Europei dar şi a lumii. Ei doreau să fie recunoscuţi în statele unde poposeau ca o naţiune de sine dar bucurîndu-se de toate drepturile populaţiei majoritare, considerînd că este un drept natural care li se cuvine pentru că ei au fost aleşi de Iahwe să conducă lumea. Nebunia, deşi era vînturată de unele minţi descreierate, încă nu a fost asumată în public de către jidani ca fundament al faptelor pe care le vor înfăptui.
Manifestul Partidului comunist a apărut în februarie 1848, a fost scris de cazarii Karl Marx şi Frederick Engels la cererea ,,Ligii comuniştilor” – organizaţie masonică clandestină – şi a servit drept text de propagandă pentru revoluţiile de la 1848 din Europa. Ulterior el a fost înălţat la rang de text sacru – ca şi făcăturile din Tora - de către cazarii satanişti cînd au dat în clocot cu comunismul bolşevic. În lucrarea istoricului şi etnografului Helfert Asupra chestiunii confesionale din Austria apărută în anul 1876 la Viena se spune: ,,… Dacă evreii se plîngeau de fanatism religios de pe atunci, ei alterau, cu ştire ori fără ştire, punctul principal al chestiunii: ei trebuie consideraţi ca naţiune, dar naţionalitate cu dispoziţii netăgăduit favorabile şi cu facultăţi intelectuale, dar: precum zice Mommsen
În această ciripeală mozaică, creştinii au avut ocazia să ştie că li se cocea ceva dar ceva cu implicaţii catastrofale pentru multe populaţii ale Europei şi lumii întregi. Dau misiva lor care ne sperie şi astăzi cînd ştim ce au făcut: ,,Alianţa noastră nu este nici europeană, nici asiatică, nici africană, nici americană, nici australiană, ea este universală. Împrăştiaţi în mijlocul unor popoare care sînt duşmane drepturilor şi intereselor noastre, vom rămîne membri ai poporului ales.Naţionalitatea noastră este religia părinţilor noştri şi nu recunoaştem alta. Trăim în ţări străine şi nu ne putem îngriji de interesele vremelnice ale acestor ţări – întrucît interesele noastre morale şi materiale sînt în primejdie. Religia lui Israel trebuie să cuprindă într-o bună zi pămîntul întreg. Creştinismul, duşmanul nostru de veacuri, zdrobit în luptă e aproape îngenuncheat. Pe zi ce trece reţeaua pe care jidanii o aruncă asupra Pămîntului se întinde şi măreţele profeţii ale cărţilor noastre sfinte se vor îndeplini. Nu este departe timpul în care toate bogăţiile Pămîntului vor fi ale noastre. O nouă împărăţie mesianică, un nou Ierusalim trebuie să se ridice în locul celor trei cetăţi, a Împăraţilor, a Papilor şi a Patriathilor”.
Dacă Protocoalele Înţelepţilor Sionului [vezi ,,Arhiva"] au fost tăgăduite mereu de mozaici, autenticitatea acestui apel nu a fost pusă în discuţie niciodată. Este înspăimîntătoare ura şi fanatismul religios care răzbate din chemarea lor pentru nimicirea creştinilor şi asta în plin secol al luminilor unde ei urlau din toţi bojogii că le curge umanitatea peste tot şi nu pot trăi fără ai ferici pe toţi muritorii iar toate popoarele trebuie să pună botul şi să guste din bunătatea satanistă. Ideile acestui apel sînt fundamentele din Protocoalele Înţelepţilor Sionului care aveau să apară după 42 de ani în Rusia. Acest cult al urii a fost dezvoltat pînă la nivelul unei mari religii sataniste, care a îngrozit lumea după lovitura de stat dată de cazarii bolşevici în Rusia în octombrie 1917 şi pînă la prăbuşirea sistemului comunist în anii 1990. Lumea trăieşte într-o manipulare totală pentru că acceptă minciuna mozaicilor, în Rusia comunismul a fost o evoluţie socială curat rusească iar restul sînt poveşti antisemite!
În anul 1867 apare Capitalul –evanghelia cazarilor bolşevici şi în ordine cronologică a treia lucrare după Manifestul partidului comunist şi Apelul – care împreună cu celelalte cărţi sataniste încep să contureze tot mai limpede orizontul de acţiune a grupărilor criminale mozaice pentru stăpînirea lumii prin declanşarea unei revoluţii nimicitoare. Următoarele trei volume ale Capitalului au apărut postum sub numele Teoria plusvalorii acestea fiind leagănul spiritual al comunismului criminal, dezvoltat de cazarul Lenin la o nouă religie ce a cerut aproape optzeci de milioane de vieţi omeneşti ca jertfă în timp de 70 de ani!!!
În monografia despre neamul izraeliţilor, apărută în anul 1875, cazarul botanist M. I. Schleiden spune următoarele: ,,Izraeliţii sucombară unei puteri înspăimîntătoare. Naţionalitatea lor fu nimicită, poporul iudeu fu împrăştiat în lumea întreagă, de la China şi Indii pînă la extremul Occident al lumii pe atunci cunoscută, trecînd prin Africa şi Europa. Dar acest popor rămas unic, împreunînd pe toţi membrii săi prin legături indisolubile şi în dezvoltarea vieţii lor morale şi intelectuale se îndreaptă totdeauna către un centru comun unde se întîlneau toţi izraeliţii. Oriunde venea mozaicul găsea fraţi ce împărtăşea credinţa şi sentimentele sale; era sigur că va fi primit şi ajutat cu simpatie”. Aici vedem că lumea lor nebună de ură şi venin începe să dea în clocot iar minciuna este singurul adevăr cu care ei lucrează; au fost împrăştiaţi în China şi India şi peste tot pe unde era neam omenesc de parcă ar fi fost cel mai numeros neam din lume, cum au pretins chiar cîteva ţăcălii mozaice după 1900. Se laudă el că izraeliţii au supravieţuit unor legături ,,indisolubile” dar manuscrisele de la Qumran au dezvăluit că este vorba de forma lor de organizare în frăţii oculte care conspiră totdeauna împotriva majorităţii unde locuiesc aşa cum arăta şi filozoful şi juristul Giorgio Del Vecchio – mozaic botezat, deci trădător – după vreo 60 de ani şi cum se constată fără nici o greutate în Protocoalele Sionului.
Profesorul german Henric de Treitchke publică mai multe articole în revista ,,Preussische Jahrbücher în anul 1879 şi 1880, pe care Eminescu le reproduce în Timpul din 26 şi 29 ianuarie şi 1 februarie 1880. Pentru a înţelege conspiraţia mozaicilor dau în continuare citate din aceste texte al cărui autor, după realitatea trăită a intuit ideile ce se găsesc cu fidelitate în Protocoale: ,,…Despre defectele naţionale ale germanilor, francejilor sau altor popoare putea scrie cineva fără sfială oricît de aspru; cine însă ar îndrăzni de a vorbi drept şi cu moderaţie despre vreuna din netăgăduitele slăbiciuni ale caracterului jidovesc este numaidecît stigmatizat de către toată presa ca barbar şi persecutor al religiei…E mult noroi şi multă cruditate în lucrurile acestea şi nu scapă cineva de greaţă cînd observă că multe din acele scrieri incendiare sînt scrise de pene evreieşti chiar; căci se ştie că de la Pfefferkorn şi Eisenmenger mîncătorii de evrei au avut reprezentanţi între evreii din născare…Izraeliţii de la apus şi de la miazăzi sînt mai cu seamă din gintea evreilor spanioli, o ginte care are îndărătul ei o istorie în comparaţie mai glorioasă şi care se adaptează uşor cu maniera de a fi a Occidentului; ei au devenit într-adevăr în marea lor majoritate buni franceji, engleji, italieni – pe cît adică se poate aştepta aceasta în mod echitabil. Noi germanii însă avem a face cu acel neam polonez de evrei căruia îi sînt adînc imprimate urmele unei tiranii care-au ţinut sute de ani; acest neam e, după cum dovedeşte experienţa, cu mult mai străin manierei de a fi a Europei şi îndeosebi a germanilor…Rămîne netăgăduit că numeroase şi puternice sfere ale jidovimii noastre nu au deloc voinţa hotărîtoare de-a deveni de-a dreptul germane. E penibil de-a vorbi despre asemenea lucruri; chiar cuvîntul cel mai pacinic poate fi răstălmăcit în rău. Cred însă că mulţi dintre amicii mei evrei vor trebui cu părere de rău să-mi conceadă ceea ce susţin, că în timpul mai nou s-au trezit în sferele evreieşti un periculos spirit de înălţare de sine însuşi, că influenţa jidovismului asupra vieţii noastre naţionale, care în alţi timpi au produs şi cîte ceva bun, astăzi se dovedeşte a fi stricăcioasă în multe privinţe. Citească cineva Istoria evreilor de Graetz: ce furie fanatică contra ,,inamicului moştenit”, contra creştinismului, ce ură de moarte contra celor mai curaţi şi mai puternici reprezentanţi ai geniului german de la Luther începînd şi pînă la Göthe şi Fichte! Ce deşartă, ce injurioasă ridicare de sine! În continue şi amare înjurături Gaetz dovedeşte că naţia lui Kant abia prin evrei a învăţat umanitatea, că limba lui Lessing şi a lui Göthe abia prin Boerne şi prin Heine a devenit capabilă de frumuseţe, spirit şi umor! Care evreu englez ar îndrăzni vreodată să calomnieze astfel ţara care îl apără şi îl ocroteşte? Şi acest înrădăcinat dispreţ contra goimilor germani nu e deloc opinia unui fanatic izolat. Nu e oraş de negoţ german în care să nu existe firme de negoţ evreieşti onorabile şi considerate; dar netăgăduit este că jidovimea are o mare parte de minciuna şi înşelăciunea, la obraznica lăcomie a întreprinderilor frauduloase, o grea complicitate la materialismul înjositor al zilelor noastre, materialism care tratează orice muncă ca afacere şi încearcă a înăduşi vechia şi prietenoasa bucurie de muncă a poporului nostru; în mii de sate germane stă evreul care-şi cumpără vecinul prin cămătărie….Mai periculoasă decît oriunde este precumpănirea evreilor în presă – o fatală urmare a strîmtelor noastre legiuiri vechi….Virtuozitatea gazetarilor evrei în injurii şi batjocuri contra creştinismului e de-a dreptul revoltătoare, iar aceste injurii şi batjocuri i se vînd poporului german ca cele mai noi producte ale civilizaţiei germane! Abia se emancipaseră şi numaidecît au cerut zapis, au cerut paritate ad litteram în toate celea, nevoind să înţeleagă că noi, germanii sîntem la urma urmelor un popor creştin şi că evreii sînt minoritate între noi; am trăit s-ajungem a vedea pretinzîndu-se depărtarea icoanelor creştine din şcolile mixte, ba chiar introducerea serbării sîmbetei….Abisul între occidentali şi semiţi există de cînd lumea, de cînd Tacitus se plîngea odinioară asupra lor numindu-i odium generis humani; vor exista totdeauna evrei care nu vor fi decît orientali care vorbesc nemţeşte; ba chiar o cultură specific jidovească va înflori totdeauna, ca putere cosmopolită ea are chiar un preţ istoric. Însă aversiunea se poate îmblînzi dacă evreii care vorbesc atît de mult de toleranţă vor deveni ei înşişi într-adevăr toleranţi şi vor manifesta oarecare pietate pentru credinţa, datinile şi sentimentele poporului german. Cum că această pietate lipseşte unei părţi a jidovimii noastre negustoreşti şi literare e cauza finală a pasionatei oţărîri de astăzi…Dar deodată cu emanciparea, pretenţia evreilor de a fi o naţiune de capul ei a căzut cu totul….De la pagina întîi pînă la cea din urmă pagină Graetz predică ură, sălbatică ură contra creştinismului, şi un îngînfat provocator dispreţ contra poporului german…D.l Gaetz e un venetic pe pămîntul <<întîmplătoarei sale patrii>> un oriental care nici pricepe poporul nostru, nici voieşte să-l priceapă; el n-are nimic comun cu noi decît dreptul nostru de cetăţenie şi nu se serveşte de limba noastră maternă decît…spre a ne batjocori…La sfîrşit d-l Gaetz mai relevează că evreii sînt poporul lui Dumnezeu şi-şi rezumă astfel planurile:
Istorie falsificata III
La începutul lunii martie 1881 a fost asasinat ţarul Alexandru ll, de gruparea ilegală Narodnaia Volia. Ziarele i-au acuzat pe mozaici că au pus la cale atentatul, dar ei au sărit ca arşi strigînd că nu au mîncat usturoi. La şase săptămîni după asasinarea ţarului, au început atacurile asupra bunurilor cazarilor din Elisabetgrad apoi s-a extins cu repeziciune în toată Ucraina. După aceste evenimente nenorocite începe migrarea cazarilor către S.U.A şi în cîteva zeci de ani vor forma în această ţară cel mai puternic grup de influenţă din lume ajungînd să fie mai mulţi decît în Israel. Mici grupuri de zeci de persoane se îndreaptă spre Palestina dar migrarea lor este nesemnificativă faţă de cea către America. Începînd cu anul 1883 lordul Edmond de Rothchild din Paris sprijină cu sume mari de bani colonizarea mozaicilor în Palestina.
În anul 1896, oculta cazară în linia Protocoalelor pe care europenii le vor cunoaşte puţin mai tîrziu, întrunită la Praga sub conducerea rabinului Reichorn pune la punct o strategie de iudaizare a proprietăţilor funciare după cum urmează: «în numele justiţiei sociale şi a egalităţii, vom împărţi marea proprietate la ţărani care, fiind lipsiţi de mijloace de exploatare, se vor adresa nouă, devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră». Documentul rabinului Reichorn a fost descoperit târziu lumii creştine, într-o sinagogă din Madrid, şi publicat de ziarul italian Accecicilo Tardi din 8 Octombrie 1938. Arendaşii români au urmat cu mare grijă acest plan iar răscoala din 1907 a fost în primul rînd împotriva lor care urmăreau să sufoce agricultura României pentru a provoca o răscoală ţărănească. Aceeaşi mişcare s-a făcut de Lenin în Rusia pentru a sprijini lovitura de stat dar după cîţiva ani pămînturile au fost confiscate ţăranilor de către bolşevici. Dar acest plan a fost aplicat chiar mai înainte cu vreo 20 de ani în Galiţia şi Bucovina care a dus la pierderea a peste 800000 de imobile ale ţăranilor români şi ruteni către cămătarii jidani şi migrarea păgubiţilor în S.U.A.
În anul 1897, într-un secret absolut s-a ţinut la Basel primul Congres al mişcării sioniste mondiale. Aici a fost discutat planul lor de acaparare a puterii în întreaga lume prin metode dintre cele mai josnice care aveau caracter criminal şi de înfiinţare a statului Israel, documente care au ajuns printr-o împrejurare încă nelămurită, în mîinile goimilor/creştinilor şi cunoscute după 1902 sub numele de Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Conducătorul mişcării sioniste a fost alesTheodor Hertzl, cazar născut în Ungaria. Despre acest Congres spune el în propriile memorii următoarele: ,,Dacă mi-aş propune să rezum importanţa Congresului de la Basel într-un cuvînt – pe care m-aş feri să-l pronunţ în public – aş spune; la Basel am întemeiat statul evreiesc. Dacă aş pronunţa astăzi aceste cuvinte cu voce tare, aş declanşa un rîs universal. Dar poate peste cinci ani şi în mod sigur peste cincizeci de ani toţi vor accepta spusele mele”.Mărturisirea a apărut în public abia în anul 1990 la Paris prin lucrarea ,,Journal 1895-1904, Le fondateur de sionisme parle" şi vine să completeze lungul şir de probe care dovedesc conspiraţia mozaicilor în epoca modernă împotriva creştinilor. Tot acum au hotărît introducerea cuvîntului evreu cu sensul de mozaic dar care i-au dat şi o coloratură etnică. Europenii cunoşteau două popoare practicante ale cultului mozaic, izraeliţii în vestul şi sudul Europei care erau vechii iudei, integraţi mai bine în societatea occidentală şi jidanii – neam germanic de pe Volga ce a migrat în centrul Europei la începutul secolului XlX. Dacă şi mozaicii ar fi respectat în continuare această distincţie foarte clară, nu mai puteau revendica Palestina decît pentru izraeliţi care erau cel mult 500000 pe la 1897 ca urmaşi ai vechilor iudei iar cazarii – cam 6000000 de suflete atunci – rămîneau pe dinafară. Pînă pe la 1900, cazarii se făceau foc dacă-i numeai semiţi, după această dată conform noilor ordine primite de la sataniştii sionişti, ei trebuiau obligatoriu să-şi asume noua identitate etnică altfel nu mai pupau pămîntul lui Iuda. Aşa a apărut poporul evreu, de etnice mincinoasă şi cu istorie falsificată în totalitate ca să le slujească numai lor interesele. Dacă ei obligă pe creştini să le înghită asemenea gugumănii, între mozaici unii îşi spun cazari iar alţii ivriţi aşa cum făcea şi profesorul A. N. Poliak ce preda istoria la Tel Aviv după cărţile sale scrise în ebraică şi intitulată una ,,Trecerea cazarilor la iudaism” apărută în anul 1941 şi a doua intitulată ,, Cazaria, istoria unui regat ebraic în Europa” apărută în anul 1951. Aici vedem cum un cazar spune negru pe alb că, cuvîntul ebreu, evreu are sensul de mozaic sau de religie mozaică. Deci ei ştiu foarte bine cine sînt numai noi nu avem dreptul să ştim şi să spunem adevărul pentru că le demascăm marile minciuni care stau la baza istoriei lor, născocire diabolică din scrierile Frăţiei - comunităţii.
Vedem mai încolo cum şi-au pus planul în aplicare pe spinarea goimilor dar şi cu complicitatea şi lăcomia acestora.
În anul 1903, Partidul social-democrat al muncitorilor din Rusia la Congresul ll ţinut la Londra se scindează în partidul bolşevic condus de Lenin şi partidul menşevic condus de Markov şi Troţki. Lenin preconiza o organizaţie mondială iar celelalte partide să fie secţii ale acestui monstru criminal. Dar la congres a participat şi Uniunea Muncitorilor Evrei din Rusia –Bund, care a cerut un sistem de organizare de tip federaţie, recunoaşterea lor ca naţiune în cadrul imperiului rus odată cu specificul culturii idiş, pentru că ei controlau toate organizaţiile din coridorul Marea Baltică - Marea Neagră şi noile aşezări din sudul Ucrainei. La acest congres mai bine de jumătate dintre participanţi erau cazari. În timp Bundul a sprijinit partidului menşevic pînă ce acesta a ajuns la putere în primăvara anului 1917. Cazarii sionişti care sprijineau sistemul organizatoric internaţionalist l-au sprijinit pe Lenin astfel apărînd partidul bolşevic structurat ca o adevărată reţea subversiv-criminală. Plehanov unul dintre conducătorii mişcării socialiste spunea despre atitudinea lui Lenin de la Congres: ,,Din aluatul acesta sînt plămădiţi cei de teapa lui Robespierre” şi nu a greşit cu nimic. După certurile de la CongresTroţki s-a despărţit de Lenin numindu-l Maximilien Lenin spunînd despre el că este un ,,exploatator de profesie a oricărei manifestări de înapoiere din mişcarea muncitorească rusă…În prezent întreaga structură a leninismului se bazează numai pe minciuni şi poartă în sine seminţele otrăvite ale propriei distrugeri”. Şi totuşi el a fost autorul loviturii de stat din octombrie 1917 şi tot el a declanşat împreună cu Lenin, Teroarea Roşie care a dus la măceluri fără seamăn istoria omenirii. Fanatismul şi ura cazarilor împotriva ruşilor în particular şi a neamului omenesc în general deşi a început să răzbată în public, nimeni nu a luat-o în seamă. Unul din cele mai clare exemple este Isak Blumchen cu cartea ,,Le droit de la rase superieure – Dreptul rasei superioare” apărută la Cracovia în anul 1914, unde ne spune pătimaşul cazar că atît natura cît şi viaţa socială stă sub puternica influenţă mozaică, iar Franţa a fost prima lor ţintă pe care au cucerit-o pentru că francezii s-au lăsat dominaţi şi deci nu merită să fie liberi, luminîndu-ne cu nebuniile lui de la paginile 5-10: ,,În şcoala primară, la liceu, la Sorbona, în marile instituţii de învăţămînt superior, se formează toate clasele naţiunii, acolo gloata prinde cele cîteva noţiuni după care va trăi toată viaţa, acolo burghezimea adună cele cîteva idei pe care le socoteşte toată viaţa ca adevăruri definitive. Noi am acaparat cu pricepere toate gradele instrucţiunii publice, înainte de a dezvălui scopul nostru politic. Universitatea, consiliile ei, programele, sînt în mîinile noastre. Cele mai modeste manuale de clasă primară ca şi la Şcoala Normală Superioară ca şi la Şcoala Politehnică, oamenii noştri controlează totul şi hotărăsc despre toate. O mare parte din editori, care publică cărţi şcolare, sînt evrei; iar profesorii indigeni care sînt în solda lor, trebuie să se poarte după gîndirea noastră. [Vezi gîndirea lui V. Pîrvan şi gîndirea mozaicilor de la Cultura Naţională unde şi-a publicat el Getica]. Sorbona întreagă ne este devotată. Colegiul Franţei tremură înaintea noastră…Noi am curăţat istoria Franţei de toate mîndriile ei gloriase. Prin voinţa noastră indigenii Franţei nu mai cunosc sau se leapădă de secolele din trecutul lor, [la fel este şi situaţia românilor precum şi a istoriei lor, falsificată în totalitate cu bună ştiinţă], care a precedat ridicarea noastră la putere. Ei cred că Franţa era înainte cufundată în barbarie, în fanatism, în robie, în mizerie[aşa am fost şi sîntem îmdobitociţi şi noi să credem] pînă cînd jidanii liberaţi [la noi ciocoii fanarioţi numiţi masoni iar după ceva ani puhoiul de cazari din imperiul ţarist şi după 1944 criminalii bolşevici] s-au hotărît să o elibereze[prin revoluţii succesive]. Istoria Franţei nu este decît cucerirea de către jidani a Franţei, începînd prin intervenţia lojilor masonice la finele secolului XVlll, şi sfîrşind în apoteoză cu secolul XX….Ei bine, noi am făcutr din Sorbona, un cuib jidovesc, din marile şcoli din Franţa tot atîtea cuiburi jidoveşti. La Şcoala de Înalte Studii Sociale, care este un gheto, tinerii francezi din clasele de sus sau avute, învaţă a gîndi, învaţă a trăi viaţa publică, învaţă a-şi modela gîndirea, după gîndirea evreiască, învaţă a-şi şterge instinctele lor moştenite, în faţa voinţei evreieşti, şi se exercită a juca singurul rol ce le permitem să aibă, şi anume rolul de servitori zeloşi, de slugi desăvîrşite ale lui Israel….[Aşa am fost şi noi îndobitociţi de liftele cazare – zeloşii slujitori ai Satanei – şi aşa sîntem şi acum în democraţia originală şi capitalismul de codru] Cucerirea noastră e de pe acum un fapt împlinit. Am explicat(în cartea A nous la France – Franţa noastră; iar nouă ne-au băgat pe gît în anul 2000 ticăloşia unei Românii israelite) că nu voim să scoatem francezii din Franţa, cum au spus-o cu îndrăzneală unii dintre a-i noştri, exaltaţi de victorie. Noi nu vom suprima decît francezii rebeli dominaţiei nostre, adică un pumn de energumeni. Masa supusă şi muncitoare a indigenilor ne este necesară, cum erau necesari hiloţii spartanilor în Laconia, precum hinduşii sînt necesari englezilor în Hindustan….Pagina 44:Noi sîntem poporul ales. Căci aşa este scrie în tratatul Hid:
Numele lui Troţki a fost asociat mereu cu termenul de revoluţie permanentă dar ideea a fost lansată de Alexander Hephant zis Parvus, cazar născut la Odesa în anul 1869, în tinereţe a plecat în Occident şi se întoarce în Rusia în 1905 să facă o revoluţie. Scriitor şi gazetar el a luat ideea din arsenalul tartorilor comunismului Marx şi Engels. Este condamnat şi exilat în Siberia dar evadează şi o şterge în Germania, unde face o avere considerabilă din care a finanţat la greu gruparea bolşevică a lui Lenin aflată în exil în Elveţia şi tot el a aranjat cu serviciile secrete germane transferul lui Lenin în Rusia să destabilizeze armata şi statul ţarist. Agenţii cei mai apropiaţi ai lui Lenin, Ganeski şi Kozloski au primit mari sume de bani de la Parvus, cu care au reuşit să scoată 17 ziare cu un tiraj de 300000 de exemplare pentru otrăvirea minţilor proştilor. Poliţia ţaristă a stabilit că doamna Somenson, ruda lui Ganeski a primit numai în cursul anului 1916, în contul său de la persoane particulare din străinătate în special din S.U,A. suma de 750000 ruble, o avere uriaşă pentru un muritor proletar! Parvus a făcut parte în anii 1920 din guvernul cazarilor bolşevic care se intitula al U.R.S.S. Primul război mondial a fost şansa unică a cazarilor de a-şi pune în practică planul lor criminal de dominare a lumii. După trei ani de lupte puterile beligerante erau stoarse de putere şi nu ştiau cum să încheie conflictul. Ţarul abdică pe 2 martie 1917 iar puterea este trecută în mîinile unui guvern provizoriu sub puterea Dumei de stat, condus de prinţul Lvov. Germanii consideră că dau o lovitură de moarte imperiului ţarist şi trimit într-un tren special grupul de conspiratori bolşevici în frunte cu Lenin şi o sumă uriaşă de bani din Elveţia la Petrograd să bată pe maica Rusia la tălpi pentru toate relele suferite de cazari. Tîlharul de putere ajunge în Santk Petersburg/Petrograd la 3 aprilie. Odată cu abdicarea ţarului zeci de ziare bolşevice finanţate de către germani şi sionişti au inundat străzile oraşelor promiţînd cîte în lună şi în stele în numele poporului muncitor care trebuia să fie fericit pentru că sosise Veacul lui Israel. Bolşevicii organizează o mare demonstraţie la 3 şi 4 aprilie pentru a prelua puterea dar guvernul provizoriu condus de cazarul Kerenski arestează cîţiva conducători iar capul răutăţilor – Lenin – este ,,scăpat” în străinătate.
Revoluţia este ratată dar cerberul Troţki pleacă la începutul lui aprilie 1917 la New-York de unde recrutează o adevărată armată de invadatori criminali şi în luna mai se reîntoarce la Petrograd cu aceste bande de gangsteri sionişti şi sume uriaşe de bani vărsate cu largheţe de B’nai B’rith, Joint, Alianţa Universală Izraelită şi alte grupări sioniste din America. Vladimir Burţev, membru al Partidului Revoluţionar Rus, martor al acestor evenimente tragice şi umilitoare din istoria Rusiei spunea următoarele despre legăturile bolşevicilor cu germanii de la care au primit peste 70 milioane de mărci începînd cu august 1914, adică inamicii Rusiei în primul război mondial: ,,În ultimii ani am declarat că trebuie să-i urmărim şi să-i înfrîngem pe bolşevici…Încă din vara anului 1917, i-am acuzat pe faţă şi în presă pe Lenin şi tovarăşii lui – Troţki, Kamenev, Zinoviev, Ganeţki, Kollontai, Lunacearski, Nahamkes, Ioffe, Rakowski şi alţii – de trădare faţă de Rusia şi de întreţinerea de relaţii cu Germania în timpul războiului şi am cerut să fie arestaţi şi judecaţi”. În iulie 1917 Guvernul provizoriu a hotărît arestarea celor menţionaţi mai sus dar acţiunea a fost mult întîrziată dîndu-le posibilitatea să se ascundă sau să plece în străinătate cum a făcut Lenin, dar o parte tot au ajuns la puşcărie unde au stat doar cîteva zile. Generalul Lukomski, şef de stat major al lui Kornilov îşi aminteşte că după evenimentele din iulie 1917, ,,spre consternarea generală, guvernul provizoriu al luiKerenski, după ce a zdrobit demonstraţia bolşevică s-a arătat nepermis de slab. Lenin care putea fi arestat cu uşurinţă a fost lăsat să fugă. Troţki a beneficiat de eliberare pe cauţiune. Trădătorii de ţară finanţaţi de nemţi, care cereau pe faţă să se pună capăt războiului şi să se încheie pace fără anexiuni şi reparaţii, nu numai că nu erau pedepsiţi cu toată asprimea dar aveau posibilitatea să-şi reînceapă activitatea destructivă în capitală şi în sînul armate”.
În noaptea de 25 octombrie 1917, bolşevicii au luat cu asalt palatul de iarnă unde era baricadat guvernul provizoriu şi astfel printr-o lovitură de stat cazarii bolşevici şi liftele sioniste aduse de la New-York au ajuns stăpînii imperiului rus. Atunci a revenit şi Lenin în oraş. În lovitura de stat rolul principal l-a avut Troţki. Bolşevicii au evitat totdeauna subiectul ajungerii lor la putere iar cine îl avea pe limbă era sigur uşurat de zile. În timpul războiului mondial zeci de ziare aduceau acuzaţii foarte grave privind trădarea şi spionajul făcut de bolşevici în favoarea germanilor şi trădarea jidanilor care erau priviţi ca duşmani ai ruşilor. Chiar pe frontul din Moldova cînd au început dezordinile în armata rusă, soldaţii şi-au vîndul armele nemţilor cu care aceştia îi atacau pe români aliaţii ruşilor! Există o cantitate uriaşă de dovezi care incriminează trădarea cazarilor bolşevici în favoarea germanilor numai pentru a pune mîna pe putere în Rusia. Pentru a avea sprijinul armatei care era formată din ţărani, după preluarea puterii cazarii bolşevici, au început confiscarea marilor proprietăţi agricole şi împărţirea lor către ţărani. Acest proces a durat pînă în anul 1919 dar după ce s-au înstăpînit pe ţară i-au jupuit şi pe micii agricultori prin colectivizarea din 1929. Existau printre bolşevici unii care îi acuzau pe menşevici că erau ,,un partid evreiesc” pentru că foarte mulţi dintre ei proveneau din Bundul cazar, dar în şatra lor era altceva? În decembrie 1917 bolşevicii în frunte cu Lenin şi Troţki au declanşat Teroarea Roşie, după un plan pus la cale de Lenin au înfiinţat CEKA o structură teroristă, fiind o organizaţie de spionaj atît în străinătate dar şi împotriva populaţie din interior. Organizatorul CEKA a fost Dzerjinski iar unul dintre naşi Walter Krivişki/Samuel Ghinzburg, după ce a slujit gruparea teroristă mulţi ani, organizînd acţiuni criminale şi atentate peste tot, i s-a înmuiat inima de atîta sînge vărsat, a dezertat de la cazarii bolşevici scriind o carte unde demasca monstruoasa faţă a comunismului pentru care cutezanţă tovarăşii l-au acuzat de trădare şi i-au făcut felul. Februarie 1922, CEKA devine GPU sau OGPU. Toţi cei care au ajuns în Comintern deveneau imediat şi agenţi ai CEKA, OGPU, NKVD luptînd cu fanatism pentru ,,eliberarea proletariatului de sub jugul capitalismului”. Prin aceste ,,partide frăţeşti” care erau în realitate agenţii de spionaj, terorism şi sabotaj ale serviciilor secrete bolşevice de la Moscova, toată Europa a fost împînzită de o vastă reţea de spionaj. Dar o parte a populaţiei Rusiei s-a prins de şmecheria cazarilor şi au început să-i pescuiască pentru hahamul Israel. Un raport CEKA din 19 mai 1919 din regiunea Kiev, Ucraina spune că membrii jidani cekişti din districtul Uman au fost prinşi de populaţie şi împuşcaţi, satele erau împotriva Sovietelor iar unităţi ale Armatei Roşii s-au răsculat executînd pe jidanii prinşi sub lozinca: ,,Bateţi-i pe jidani, zdrobiţi CEKA – aceştia sînt duşmanii voştri”. Declanşarea Terorii Roşii a fost răspunsul lui Lenin la revolta ruşilor de a nu se lăsa traşi pe sfoară de cohortele jidoveşti. Ţăranii care au primit pămînturile moşierilor în scurt timp au fost ruinaţi de impozitele şi taxele puse de cazarii bolşevici – stăpînii ţării – care i-au sărăcit complet iar din urmă a venit războiul civil cu tot cortegiul lui de nenorociri.
După dezastrul războiului mondial a urmat o pace şi mai dezastruoasă pentru ruşi în particular dar şi pentru alte state europene. La Conferinţa de pace de la Paris din anul 1919 cazarii Rothschild şi Baruch au aranjat ploile astfel ca numai lor să le fie bine iar pe ceilalţi să-i ia Dracu pentru că sînt turma de dobitoace goime. Această întrunire a fost coordonată şi condusă din umbră de către "consilierii" secreţi mozaici ai reprezentanţilor celor trei mari puteri: Statele Unite ale Americii, Anglia şi Franţa. Sfetnicul preşedintelui S.U.A., Woodrow Wilson, a fost bancherul cazar Bernard Baruch, care a avut un rol deosebit de activ în tot timpul războiului. În acelaşi timp sfetnicii primului ministru al Angliei, David Lloyd George, era un membru al familiei Rothschild, anume Philip Sassoon, iar al primului ministru francez, Georges Clemenceau, era chiar bancherul jidan Jeroboam Rothschild, deghizat sub numele Georges Mandel. Deşi înregimentat în tabăra ocultei iudeo-masonice, preşedintele american Wilson, dezvăluise cu câţiva ani mai devreme, în 1913, situaţia de fapt: "De când am intrat în politică, mulţi oameni mi-au încredinţat opiniile lor. Unii din cei mai importanţi oameni din Statelor Unite ale Americii se tem de ceva sau de cineva. Ei ştiu că există undeva o putere atât de organizată, atât de solidă, de atentă, de concretă, universală, încât preferă să vorbească în şoaptă atunci când îşi exprimă dezaprobarea" (W. Wilson, The New Freedom). Dacă pe nimeni nu l-a luat durerile de cap nu este prea tîrziu nici acum să se dezmeticească. Majoritatea analiştilor consideră mărturisirea voalată a preşedintelui S.U.A., Woodrow Wilson, drept mărturia faptului că încă din 1913 Statele Unite Americane erau deja la cheremul ocultei universale aşa cum afirmă şi Henry Ford în anul 1921. Benjamin Freedman, un evreu creştinat, este cel care a demascat, la nivelul istoriei, marea conspiraţie "khazară", prin care evreii sionişti acţionează pentru a-şi subordona întreaga civilizaţie. B. Freedman şi-a petrecut viaţa în oligarhia şi în cercurile sioniste evreieşti şi, astfel, fusese strâns asociat cu Bernard Baruch, cu Samuel Untermayer şi cu preşedinţii marionete ai S.U.A. mânuiţi de aceştia. Chiar din surse cazare aşa cum rezultă din textul de mai sus, Protocoalele Înţelepţilor Sionului au primit verdictul de netăgăduit al autencităţii lor. El mai afirmă că a existat un tîrg murdar între Marea Britanie şi oculta sionistă pentru a refuza încheierea păcii cu Germania fiindcă nemţii vor fi învinşi de către SUA – care încă nu intrase în război – cu condiţia ca englezii să înfiinţeze un stat al cazarilor mozaici în Palestina. În S.U.A. evreii deţineau atunci, dar şi acum presa de mare circulaţie şi le suceau minţile americanilor după cum le cereau interesele lor.
În partea a doua a anului 1918 bolşevicii ruşi au trimis mari sume de bani în Germania unde cazarii autohtoni dar credincioşi cauzei bolşevismului sionist trebuiau să coacă de o revoluţie, drept mulţumire pentru că serviciile secrete germane i-au ajutat să dea lovitura de stat în Rusia. Cazarii din Rusia i-au susţinut şi pe cei unguri cu revoluţia lor criminală iar în anul 1920 au încercat să bolşevizeze Polonia dar generalul Pilsudski a ştiut cu cine are de-a face şi i-a ciuruit fără reţinere pe toţi cazarii sau polonezii bolşevici. În aprilie 1921, greva generală din Germania s-a lăsat cu o insurecţie armată a minerilor din Mansfeld dar a fost înăbuşită de către cătane, turbaţii cazari care se înroşiseră de atîta venin au fost executaţi iar liniştea restabilită. Bolşevicii cazari – stăpînii absoluţi ai imperiului ţarist – au rămas cu buza umflată. După aceste tulburări a apărut la Berlin în noiembrie 1921 broşura Bolşevismul evreiesc scrisă de Alfred Rosenberg unde autorul îşi propune să dovedească faptul că revoluţia rusă, prin conţinut, ideile şi conducerea sa este o întreprindere jidovească. ,,Încă din ziua de cînd a fost conceput, bolşevismul a constituit o întreprindere evreiască”. Citînd numărul comisarilor evrei, autorul a demonstrat că ,,planul de a institui dictatura proletariatului asupra unui popor ameţit, ruinat, înfometat şi terorizat a fost elaborat de lojile evreieşti din Londra, Berlin şi New-York”. Principalii lui executanţi s-au recrutat tot din rîndul evreilor conducători fiind Lenin şi Troţki care urmăreau să pornească o revoluţie mondială controlată de evrei. Distrugerea Bisericii Ortodoxe Ruse care făcea parte din Protocoale a fost ordonată printr-o scrisoare din 19 martie 1922 trimisă către toţi comisarii poporului şi pusă în practică o lună mai tîrziu. S-au confiscat toate obiectele de cult şi cărţile religioase, preoţii şi călugării care s-au opus au fost executaţi pe loc iar ceilalţi trimişi în Gulag, lăcaşurile de cult fiind transformate în depozite, grajduri. Executantul acestui ordin criminal a fost cazarul Troţki, Să amintesc faptul că sinagogile cazarilor nu au avut de suferit de pe urma acestui ordin!. Obiectele confiscate, foarte multe de patrimoniu, au fost vîndute iar banii au finanţat revoluţia mondială din ţările vecine printre care şi România. În conclavul satanist ce îl avea în frunte pe Lenin, s-au alăturat Troţki, Kamenev, Zinoviev şi Lejava, toţi cazari.
Generalul Ludendorff, care a lucrat în Înaltul Comandament Militar German a scris lucrarea Kriegfűhrung und Politik, apărută 1922 despre primul război mondial şi înfrîngerea Germaniei. La p. 51 spune despre puterea ocultei mozaice: ,,Mînă în mînă cu Franţa şi cu Anglia luară conducerea supremă a poporului jidovesc. Poate această conducere dirijează ambele state. Această conducere priveşte cel de-al doilea război mondial ca un mijloc de a-şi atinge scopurile politice şi economice şi anume: de a dobîndi pentru jidani recunoaşterea lor ca popor în Palestina ridicată la rangul de stat evreiesc , şi de a asigura evreilor din Europa şi din America o supremaţie peste toate statele şi peste toate organizaţiile capitaliste. Aflîndu-se pe calea ce duce la atingerea acestor ţinte, jidanii din Germania căutau să dobîndească şi aici aceeaşi situaţie pe care o au în ţările dominate de ei. De aceea poporul jidovesc avea nevoie de înfrîngerea Germaniei”. Previziunile generalului german s-au adeverit în cea mai mare parte, numai că el uită să amintească în toată această monstruozitate criminală numită comunism cel mai important amănunt, germanii l-au ajutat pe Lenin să dea lovitura de stat în Rusia primind de la cazarul bolşevic răsplata cuvenită. Anglia aflată sub o mare influenţă jidovească, a fost prima mare putere care a reluat relaţiile cu Rusia bolşevică în anul 1921, chiar rupînd relaţiile cu Franţa. Tot el ne mai spune în memoriile sale din 1919 că: ,,Ajutîndu-l pe Lenin să se întoarcă în Rusia prin Germania, guvernul nostru şi-a asumat o mare răspundere. Din punct de vedere militar, acţiunea era justificată, Rusia trebuia doborîtă”, dar din punct de vedere istoric a fost una dintre cele mai mari erori din existenţa poporului german pe care a plătit-o nu numai cu mult sînge dar şi cu o robie de 45 de ani a unei părţi din populaţie.
Ieşirea lui Lenin din bîrlogul elveţian a fost făcută de către comunistul elvetian Fritz Platten ce a organizat călătoria acestuia împreună cu alte lepădături bolşevice din Elveţia în Rusia prin Germania şi ţările scandinave. El a lucrat mînă în mînă cu Parvus, încheind o înţelegere în acest sens cu serviciile secrete germane. Încă din noiembrie 1917 Maxin Gorki scria despre Lenin că a devenit iacobinul şef al revoluţiei, ,,este un orator talentat, cu calităţi de conducător dar şi o totală lipsă de moralitate, o atitudine nemiloasă şi necruţătoare cînd este vorba de viaţa maselor”.
La 1 ianuarie 1918, Lenin împreună cu Platten înscenează un atentat asupra lui din partea ,,grupurilor anarhist-teroriste” pentru a dovedi prostimii că ei sînt cei aleşi de destin fiind motivul declanşării Marii Terori a cazarilor bolşevici. Noi românii trebuie să ne aducem aminte de teroriştii din decembrie 1989 şi de marea liftă Ion Iliescu ce s-a vrut şi el un salvator al urgisiţilor din ghearele tiranului. Dar nu toţi au înghiţit făcătura. Maxim Gorki scria la sfîrşitul lui ianuarie 1918 în ziarul Novaia Jizn: ,,Toată lumea îşi aminteşte fără îndoială că un derbedeu sau un ins fără ocupaţie să zgîriei cu briceagul caroseria automobilului care-l transporta pe Lenin, pentru ca Pravda să considere această zgîrîere un atentat la viaţa lui Vladimir Ilici şi să declare pe ton ameninţător:
La 5 ianuarie urma să se deschidă Adunarea Constituantă unde bolşevicii aveau numai 59 de voturi – 25% - fiind eliminaţi din jocul puterii. La numai o zi de la deschiderea şedinţei, Lenin a dat ordin de dizolvare, după ce instalase în oraş starea de asediu. Iarăşi asemănări cu ,,revoluţia şi reforma” lui Ilicescu dîmboviţeanul. Într-un articol de la începutul anului 1918 intitulat În atenţia muncitorilor Maxim Gorki scria: ,,Vladimir Lenin stabileşte în Rusia o origine socială în stilul lui Neceaev sau
În timpul războiului civil din Rusia pornit de grupările criminale ale cazarilor bolşevici se estimează că 6 milioane de persoane au fost ucise iar 7,5 milioane au plecat din ţară. Este cel mai mare dezastru demografic din istoria Rusiei, fiind în totalitate pus la cale şi executat de cazarii bolşevici dar şi nenorocirile ce au urmat după moartea tiranului în anul 1924, ca o consecinţă a ,,realizărilor” acestuia şi locotenenţilor Troţki, Zinoviev şi Kamenev iar Stalin împreună cu Hruşciov, Molotov, Kaganovici şi alţii fiind răspunzători de dezastrele produse după anii 1936.
S-a afirmat de numeroşi bolşevici, atunci la început cînd mai aveau dreptul să vorbească, că Lenin s-a înconjurat numai de bolşevici jidani. Un simpatizant al bolşevicilor pe nume Makari Vasiliev, membru al mişcării Voinţa poporului i-a trimis în august1918 lui Lenin o telegramă în care scria: ,,Pentru a salva bolşevismul trebuie să vă lipsiţi de un număr de bolşevici care se bucură de o mare popularitate, guvernul sovietic va avea numai de cîştigat prin demisia lui Kamenev, Zinoviev şi Troţki,a căror prezenţă în funcţiile cele mai înalte şi mai influente nu reflectă principiul autodeterminării naţionale…îndepărtarea lui Sverdlov, Ioffe, Steklov şi înlocuirea lor cu oameni de origine rusă”. Ura împotriva evreilor a fost remarcată de gazetarul rus Boris Savinkov aflat atunci la Varşovia. ,,Sînt ţărani care îi urăsc pe evrei pentru că vreo cîţiva comisari le rechiziţionează/jefuiesc grînele şi vitele. În Armata Roşie există oameni care îi urăsc pe evrei pentru că nişte comisari politici evrei îi trimit la măcel. Sînt şi voluntari care urăsc întreg poporul evreu pentru că cekiştii evreii le-au executat familiile”. Numai liftele urlă că mozaicii cazari nu au avut nici un amestec în lovitura de stat din Rusia din octombrie 1917, de parcă toată lumea a înnebunit iar Iahwe le-a dat lor calea înţelepciunii veşnice. O scrisoare scrisă în ebraică, descoperită în buzunarul unui ofiţer bolşevic cazar, mort în anul 1918 în Petrograd cînd au izbucnit luptele de stradă, a uluit lumea prin conţinutul ei. Textul este un fel de ordin circular dat de către ,,Comitetul central al secţiunii Petersburg al Ligii internaţionale Israelite”,
,,Fii ai lui Israel,
Ora victoriei noastre supreme este aproape. Sîntem înaintea pragului dominaţiunii universale. [Chiar aşa glăsuia şi apelul lui Cremieux dat la 1860 către acelaşi neam blestemat ce urmărea să cucerească lumea prin distrugerea civilizaţiei europene]. Ceea ce era altădată de domeniul visurilor noastre, este acum e pe punctul de a se realiza. Din slabi şi neputincioşi cum eram, catastrofa mondială ne-a făcut tari, şi graţie ei, putem să ne ridicăm fruntea cu trufie. [Catastrofă mondială unde ei nu au dat năvală să-şi verse sîngele dar de pe urma căreia au profitat cel mai mult i-a ajutat prin nemernicia germanilor altfel ar fi rămas ceea ce au fost din totdeauna – o grupare religioasă plină de ură şi venin împotriva creştinilor]
Totuşi trebuie să fim prudenţi. Se poate cu siguranţă prooroci că, după ce am păşit peste ruine şi am zdrobit altare şi tronuri, vom urmări înaintarea noastră pe drumul ce ne-am trasat. [Acum se ştie foarte exact drumul vostru; înfiinţarea statului Israel şi dominaţia mondială prin comunismul bolşevic]
Dar autoritatea religiei stranii a doctrinelor pe care le-am propagat cu atîta succes, este supusă criticilor violente şi batjocurii. Noi am zguduit - cu toate acestea – cultura, civilizaţia, tradiţiile şi tronurile naţiunilor creştine. Am făcut totul pentru a supune poporul rus la jugul puterii jidoveşti şi în cele din urmă l-am îngenuncheat înaintea noastră.
Opera noastră, în această privinţă este aproape terminată, dar trebuie să fim totuşi foarte prudenţi, căci Rusia subjugată este duşmana noastră, cea mai mare. Victoria cîştigată prin superioritatea noastră intelectuală, se poate întoarce contra noastră de către o nouă generaţie. Rusia este cucerită şi ţinută la pământ; ea trage să moară sub cizma noastră, dar nu uitaţi un singur moment că trebuie să fiţi atenţi şi prevăzători. Grija sacră a siguranţei noastre nu ne îngăduie să practicăm nici milă nici iertare. Este o necesitate de a menţine poporul rus în mizerie şi lacrimi. Luîndu-i proprietăţile şi aurul noi l-am adus la sclavie. [Acesta este ţelul suprem al neamurilor care se închină lui Iahwe, cazari, ivriţi, falaşi şi caraiţi]
Fiţi prudenţi şi tăcuţi! Să nu avem nici o milă de duşmanul nostru. Noi trebuie să exterminăm cele mai bune elemente ale poporului rus, aşa ca ţara să nu-şi mai poată găsi nici căpetenii, nici conducători[Peste tot pe unde aţi răsădit acest blestem al omenirii de care voi sînteţi foarte mîndri – comunismul cazaro-bolşevic – aţi procedat la fel, aţi exterminat pe cei care gîndeau şi se opuneau monstruozităţii voastre]. Îi vom lua orice putinţă de a rezista puterii noastre. Trebuie să provocăm ura între lucrătorii de la oraşe şi ţărani. Războiul, lupta de clasă vor distruge tezaurele de cultură ale popoarelor creştine[Nu ajung blestemele tuturor popoarelor pe care le-aţi umilit şi le-aţi batjocorit istoria şi cultura ca să arate cît de ticăloşi sînteţi]. Dar, fii ai lui Israel, să fim prevăzători şi rezervaţi! Victoria noastră se apropie, pentru că puterea noastră politică şi economică, precum şi influenţa noastră asupra maselor, fac progrese repezi. Sîntem, stăpînii finanţelor şi a aurului guvernelor, prin urmare avem atotputernicia pungii asupra tuturor guvernelor şi a Statelor. Puterea se află în mîinile noastre. Dar să nu ne încredem în trădători şi lucrători pe dedesupt.
Bronstein, Apfelbaun, Rosenfeld, Steinberg, sînt, printre atîţea alţii, adevăraţii fii ai lui Israel. Puterea noastră în Rusia este fără margini. În oraşe, comisarii şi comisiile de alimente, de locuinţe, etc. sînt la dispoziţia noastră. Dar să nu ne îmbete victoria! Să fim prudenţi şi neîncrezători, căci în afară de noi nu ne putem sprijini pe nimeni[Sînteţi foarte conştienţi de conspiraţia criminală împotriva neamului omenesc!].
Aduceţi-vă aminte că noi nu ne putem încrede în armata rusă, care poate într-o bună zi să întoarcă armele contra noastră.
Fii al lui Israel, ceasul victoriei asupra Rusiei, atît de mult aşteptat, a sunat. Strîngeţi-vă rîndurile. Propagaţi politica naţională a rasei noastre. [Şi ce v-aţi dat în stambă neam ticălos după ce ruşii au ajuns robii voştri, aţi băgat sîmbăta ca zi de odihnă, aţi distrus sau transformat bisericile în cuiburi de depravare iar sinagogile au rămas ca locuri sfinte unde aduceaţi Satanei mulţumiri pentru reuşită!] Luptaţi pentru idealul nostru. Păstraţi cu sfinţenie vechile noastre legi ce ne-au fost hărăzite. Inteligenţa noastră, geniul nostru, să ne ocrotească şi să ne călăuzească!” Tainicele înţelepciuni se găsesc toate scrise cu mare grijă în Protocoale aşa că negarea autenticităţii lor sînt doar o manevră de manipulare.
La 29 octombrie 1918 într-un articol din publicaţia Novaia Jizn, intitulat Bolşevicii la putere se spune: ,,Lovitura de stat din 25 octombrie i-a avut drept principali autori pe Lenin şi pe Troţki, dar adevăraţii iniţiatori au fost Kerenski şi Ţereteli…Oamenii frontului sînt cei aflaţi acum la putere. Dar numai un observator extrem de superficial ar putea crede că au gând să joace această operă comică pînă la sfîrşit. În realitate asistăm la cea mai mare dintre tragedii, care ameninţă ţara cu suferinţe nesfîrşite şi distrugerea cuceririlor noastre revoluţionare…Respingem în totalitate metodele de acaparare a puterii aplicate de forţele izolate ale bolşevicilor cu ajutorul ,,operaţiunilor” militare. Convulsiile uriaşe, aşa cum susţine programul bolşevic sînt inevitabile”. Şi a urmat dezastrul războiului civil aşa cum am arătat mai sus. Pentru a-şi întări puterea cît mai repede Lenin şi Troţki au creat Cominternul, organizaţie ce se dorea continuatoarea Internaţionalei l înfiinţată de Marx şi Engels în anul 1864 şi a Internaţionalei ll înfiinţată de Engels în anul 1889. Naşii Cominternului care l-au clocit în 2 martie 1919 credeau că revoluţia mondială va izbucni peste tot pe unde se mănîncă fasole şi se nasc nenorociri iar ei vor trebui doar să înteţească pîrjolul şi să strîngă chingile cît mai tare ca să nu le scape din mîini. Visînd să stăpînească lumea au chemat la Moscova, cîţiva vîntură-brîu ce au spus că ei reprezintă vîna sănătoasă şi credincioasă a clasei muncitoare – spuma criminalilor cazari – şi au pus de o teroare mondială numită Internaţionala lll botezată imediat Comintern. În afară de Lenin, Troţki, Zinoviev, Buharin, Stalin şi încă vreo două lifte bolşevice, mai apare cîte o maimuţă ce-şi spune suedez, alta norvegian, alta german şi două fantome ale partidului comunist elveţian ce se va înfiinţa în anul 1921. Pe 4 martie liftele au proclamat că au ţinut primul Congres al Internaţionalei Comuniste care se va numi Comintern. La încheierea primului congres al Cominternului Lenin decreta: ,,Victoria revoluţiei proletare în întreaga lume este garantată. În curînd va fi întemeiată Republica Sovietică Internaţională”. Aşa se spune negru pe alb şi în Protocoale numai că broşurica a apărut cu 17 ani mai devreme ceea ce ne face să nu fim cu capul în nori şi să judecăm că toată povestea s-a desfăşurat chiar cum scrie la carte. Bolşevicii şi-au fixat ca direcţii de răspîndire a revoluţiei mondiale în vest, sud şi est. Despre bani nu se plîngeau ei pentru că aveau ,,bahatu” după cum scria Lenin unui vechi bolşevic Elava căruia îi cerea să clocească o revoluţie în Turkestan. ,,Banii nu constituie o problemă, vom trimite suficient aur şi valută…Chestiunea trebuie rezolvată în cel mai deplin secret aşa cum lucram pe vremea ţarului. Salutări, Lenin”.
Această organizaţie era de la început concepută astfel că cei care intrau în ea îşi pierdeau orice urmă de autonomie şi deveneau nişte marionete criminale în mîinile celor care o conduceau – cazarii bolşevici. Primul tartor numit de Lenin, care a condus această organizaţie criminală – pe lîngă care naziştii erau nişte novici – a fost prietenul lui de conspiraţii Zinoviev.
Cominternul a fost în realitate un departament al CEKA, OGPU, NKVD deşi a îndeplinit şi alte funcţii ce treceau de serviciile secrete bolşevice. Comuniştii internaţionalişti alcătuiau arma gata de luptă a serviciilor speciale bolşevice, situaţie pe care Occidentul o ştia. Ei negau cu vehemenţă această realitate. Iar cei care se săturau de statutul de unealtă criminală în mîna satrapilor jidani moscoviţi, ştiau că vor fi asasinaţi fără ruşine aşa cum s-a întîmplat cu cunoscutul comunist cazar cu paşaport polonez Ignacy Ludwig numit şi Reiss. Despre unii se mai ştie cîte ceva dar cei mai mulţi au avut o moarte cruntă numai pentru că erau slavii clicii criminale cazare de la Moscova şi duşmanii neamului omenesc care nu vroia să înţeleagă ce fericire îi paşte în comunismul bolşevic.
Istorie falsificata IV
Partidele frăţeşti fantomă, ilegale sau care s-au constituit mai tîrziu şi au aderat la această structură criminală, au acceptat conştient să fie sclavele stăpînilor de la Moscova care cloceau revoluţia mondială. Sediul şi l-a stabilit în vila ambasadei Germaniei la Petrograd, unde cu aproape un an în urmă a fost asasinat ambasadorul Mirbach de către cazarul Iacob Blumkin, care va participa de la început la activităţile Cominternului, va organiza mai multe acţiuni teroriste în Europa, apoi va fi pus să-l spioneze pe Troţki şi pentru că i-a rămas credincios acestuia, tătucu îl va trimite pe lumea cealaltă. Evenimentul cel mai important din istoria acestei organizaţii criminale dar şi din istoria mondială comunistă a fost hotărîrea ultrasecretă a Cominternului elaborată de Lenin, prin care acestor terorişti li se încredinţează bijuteriile aparţinînd tezaurul imperial rus care se păstra în Palatul Armelor din Kremlin, Moscova. În anul 1918, Troţki primise de la Bazilevici, un funcţionar special al Sovnarkomului un inventar care suna astfel: ,,Prin prezenta vă aduc la cunoştinţă că în ziua de 8 martie, la sala de arme din Kremlin, în momentul deschiderii seifurilor care conţineau bunurile fostei împărătese, reprezentînd depozitele statelor, Cinariov a descoperit un tezaur în valoare de 300 milioane ruble-aur. Bijutierii Kotlear şi Franţ au făcut evaluarea pe baza următoarelor calcule: dacă s-ar găsi un cumpărător să achiziţioneze acest tezaur sub formă de obiecte, valoarea lor ar fi de 458,7 milioane ruble-aur…Iar valoarea tezaurului care se află în două seifuri separate este apreciată la peste 7 milioane ruble”. Troţki a înaintat actul către Lenin care a dispus ca banii să fie folosiţi pentru revoluţia mondială. Un an mai tîrziu, A. Alski, cazar de neam, şeful depozitului de stat, raporta că s-a dat în plus Cominternului 2,2 milioane în bijuterii în cea mai mare parte sub formă de bijuterii în vederea vînzării.
La 26 mai 1919 un funcţionar al Kremlinului trimite Cominternului briliante pure de 64 de carate, o mare cantitate de inele de aur cu briliante, cercei coliere, brăţări, broşe şi alte bijuterii, iar scrisorica cu pricina a fost descoperită în arhiva organizaţiei criminale abia în anul 1992!!! Nu există în această arhivă nici un document care să dovedească unde au fost vîndute, ce valoare s-a încasat pe ele şi cum a fost cheltuită. Cum cei care au dat lovitura de stat şi au preluat puterea în imperiul ţarist nu erau ruşi ci cazari bolşevici adică jidani după limba noastră dar şi după cea rusească, pe ei îi interesa revoluţia mondială şi stăpînirea lumii şi nu patrimoniul cultural al poporului rus. Prin această acţiune criminală Lenin a hotărît ca bogăţiile de patrimoniu ale Rusiei să fie folosite pentru finanţarea terorismului internaţional. S-au descoperit documente scrise chiar de mîna lui Lenin prin care sume uriaşe erau trimise unui anume partid frăţesc pentru finanţarea acţiunilor teroriste din ţara respectivă sau dintr-o anumită regiune. O altă scrisoare din 9 septembrie 1921, se referă la vărsămintele regulate din fondurile Partidului bolşevic din Rusia cu titlu de ,,subvenţii pentru partidele frăţeşti” Gunoaiele societăţii europene şi americane s-au revărsat valuri-valuri către Moscova pentru a primi ceva din marea pomană cu condiţia să pună şi ei la cale ceva sabotaje, acţiuni teroriste sau de o revoluţie prin baştina lor aşa cum au făcut cazarii la noi timp de 20 de ani pînă au devenit stăpînii ţării pe care au umilit-o încă 20 de ani! Tînărul american cazar Armand Hammer a fost unul dintre marii profitori ai confiscării comorilor imperiului ţarist şi folosirea lor pentru finanţarea revoluţiei mondiale şi a terorismului internaţional iar colaborarea lui cu structurile comuniste moscovite a durat pînă ala moartea lui din 1990. Hammer a fost prieten la cataramă cu Lenin, Stalin şi chiar Gorbaciov, puterea banilor din propria pungă fiind singura valoare care l-a interesat. Dar el nu a fost singurul american cazar ce s-a înfruptat din comorile ruşilor prădate de cazarii bolşervici, această bandă de căpcăuni cu pretenţii de mari democraţi finanţau din acest comerţ al crimei şi ororii pe ,,revoluţionarii de profesie” care apăruseră peste tot ca ciupercile după ploaie. Acolo unde este closet trebuie să fie şi duhoare!
În arhiva Cominternului se află şi ,,Regulile de conspirativitate ale partidului” ,,strict confidenţiale”. Dau cîteva citate dintre aceste mari taine ale liftelor roşii.
,,…Scopul conspiraţiei este de a garanta partidului posibilitatea de a duce o muncă de organizare, agitaţie şi propagandă, pînă la răsturnarea de la putere a exploatatorilor de către proletariat, sub conducerea partidului. [Aşa este drăguţilor, altceva nu v-a mai bîntuit freza plină numai de ură şi venin împotriva neamului omenesc, pe care cu ceva vreme înainte o numeaţi umanism şi mureaţi de dragul ei]
…Grija pentru interesul personal este prea puternică în societatea burgheză, torturile din temniţe, frica de moarte înfrîng uneori voinţa unor oameni slabi. [Acest punct dezvoltat de departamentul NKVD care se ocupa de Comintern în toiul terorii staliniste, este impresionant].
…Este necesar ca orice individ să fie considerat nesigur pînă la proba contrarie…În juristprudenţă este la modă prezumţia de nevinovăţie. În activitatea partidului, dimpotrivă, orice individ trebuie considerat nesigur… Încrederea în el trebuie demonstrată. Simpla lipsă a unor date compromiţătoare nu trebuie considerată ca o dovadă că se poate avea încredere în cineva. Este mai bine să fie aleşi militanţi mediocri, fără experienţă dar bine cunoscuţi, decît persoane mai dotate, dar mai puţin cunoscute. Astfel, este imposibilă constituirea unei organizaţii solide şi trainice. [Adică comunismul a fost băgat în capul ruşilor şi apoi al celorlalte popoare ,,eliberate” cu sprijinul turmelor de proşti obraznici şi golănoşi, aşa s-a întimplat şi la noi, ei nu aveau nevoie de oameni care să gîndească. Pentru comunişti, a gîndi avea acelaşi sens cu subversiune]
Partidul legal trebuie să aibă o rezervă de militanţi noi necompromişi în munca în legalitate, care să fie folosiţi în activitatea clandestină a partidului.
Copiilor militanţilor partidului trebuie să li se explice necesitatea conspirativităţii. Experienţa demonstrează că există copii dotaţi în vîrstă de şapte ani sau puţin mai mari, care se pot dovedi buni ilegalişti, cu condiţia desigur, ca ei să fie instruiţi cu răbdare…Cei mai periculoşi sînt cei cu vîrste între trei şi cinci ani, dar, chiar şi la aceste vîrste, majoritatea copiilor dacă sînt instruiţi cu iscusinţă, nu încalcă regulile conspirativităţii. …[Aminteşte-ţi române de isprăvile Securităţii noastre!]
Fiecare membru al organizaţiei(adică nu simplul membru de partid ci militantul) trebuie să aibă un pseudonim de partid – o poreclă…Pseudonimul trebuie ales astfel încît să fie neutru din punct de vedere politic pentru cineva din afară şi să amintească de un prenume sau de un nume de familie obişnuite. …Militanţii deosebit de importanţi trebuie să aibă mai multe pseudonime: unul pentru organizaţia locală, unul pentru relaţiile cu exteriorul, unul pentru legăturile cu organizaţiile oficiale, unul pentru convorbirile telefonice, etc…
Tuturor acuzaţiilor infame lansate de propaganda burgheză referitor ala activitatea subversivă şi antipopulară al activităţilor noastre le răspundem cu cuvintele lui Lenin:
Urmînd orbeşte şi cu un fanatism care întrece orice putere de înţelegere a minţii omeneşti, cominterniştii au pus paie pe foc în Estonia, Letonia şi Ungaria în 1919, în România în anul 1920 cînd au organizat atentatul din Senat, Bulgaria, Austria şi Germania în 1923, dar nu a ieşit decît fum şi ură. Cominternul avea o secţie specială secretă condusă de cazarul Serghei Spiegelglass a căror agenţi îi aducea la tăcere pe cei care aveau mîncărimi la limbă sau gîndaci sub freză. Totodată desfăşurau şi activitate de spionaj, paralel cu NKVD. Într-un articol scris de Troţki şi publicat după 1940, postum intitulatComintern şi GPU acesta spune: ,,Se coordonează reciproc deşi Cominternul nu dă ordine GPU-ului, ci mai degrabă invers, GPU domină în totalitate Cominternul. Mulţi comunişti din diferite ţări, fiind dependenţi din punct de vedere politic şi financiar, execută ordinele ruşinoase şi criminale ale GPU”. Săracul nu avea nici o ruşine să denunţe acţiunile criminale ale acestei instituţii de care a fost atît de legat şi a contribuit la înfiinţarea ei. Obrăznicie tipic cazară!
Constituţia Rusiei bolşevice din anul 1918, la art. 3 ne luminează ce înseamnă bolşevismul cazar: a) Spre a realiza socializarea pămînturilor, proprietatea particulară asupra solului este desfiinţată şi toate imobilele sînt considerate ca aparţinînd naţiunii întregi şi se transmit lucrătorilor fără nici o despăgubire, conform principiului egalităţii de folosinţă….c) Ca cel dintîi pas către luarea în stăpînire a tuturor fabricilor, uzinelor, minelor, căilor ferate şi a altor izvoare de producţie, precum şi a mijloacelor de transport, de către Republica muncitorească şi ţărănească a Sovietelor, s-a sancţionat legea, promulgată de Soviet, privind controlul muncitoresc şi Consiliul superior al economiei naţionale, spre a asigura puterea lucrătorilor asupra exploatatorilor”.
Constituţia URSS 1924. ,,Crearea Uniunii Sovietice a constituit un nou pas decisiv pe calea unirii muncitorimii din toate ţările într-o Republică sovietică socialistă mondială” Că au avut totdeauna gîndul de a stăpîni lumea aşa cum scrie în manuscrisele descoperite la Marea Moartă dar şi în Protocoalele Înţelepţilor Sionului spre lămurire dau cîteva rînduri din gîndirea acestei fiinţe odioase – Reiss – preluată de la marele Lucifer Ilici sau de la alţii şi de care s-ar fi temut chiar Talpa Iadului: ,,Victoria noastră[Lovitura de stat din Octombrie] va fi solidă numai atunci cînd cauza noastră va fi triumfat în întreaga lume, căci noi am trecut la fapte[lovitura de stat care pretind că este revoluţie] bizuindu-ne numai pe revoluţia mondială” spunea Lenin: <
Toţi emigranţii comunişti care se aflau la Moscova şi cloceau de zor rezoluţia mondială şi sclavia generală, locuiau în hotel Lux fiind de lux la propriu faţă de cum trăiau restul moscoviţilor sau a poporului rus.
Dau în continuare bucăţi din scrierea americanului Henry Ford, candidat la preşedinţia S.UA. care a scris The International Jew - Jidanul internaţional în 1920, lucrare citată de Ioan Moţa din limba germană Der internaţionale Jude cînd a tradus în limba română în anul 1923 Protocoalele Înţelepţilor Sionului. În prefaţa cărţii autorului american se spune: ,,Chestiunea evreiască nu atinge numai lucruri cunoscute de toţi, precum stăpînirea prin finanţe şi comerţ, cucerirea puterii politice, monopolizarea tuturor bogăţiilor şi influenţarea după bunul plac a întregii prese din SUA; ci această chestiune pătrunde în domeniul vieţii culturale şi astfel devine o chestiune vitală a tuturor americanilor. Paginile 31-32, vol. l: …Nici un guvern din lume, nici puterea vreunei Biserici nu ar putea să strămute, un sfert de milion, o jumătate de milion, un milion de oameni dintr-o parte a Pămîntului în altă parte, cum face un general cu armatele lui. Numai jidanii pot să facă aceasta, pentru ei nu este decît o chestiune de tonaj. Din Polonia se pregăteşte acum o strămutare mare de populaţie evreiască către Apus. O parte din această masă de oameni este direct îndreptată către America de Sud, altă parte va fi puţin aclimatizată în Statele Unite şi apoi va fi transportată în vapoare către Sudul Americii… Pagina 154: …Este o chestiune americană, că oraşele despre care se spune tineretului în şcoală că sînt centrele libertăţii şi fortăreţele americanismului, că aceste oraşe, din punct de vedere financiar şi politic, devin aşezăminte semite şi centre de recrutare ale bolşevismului mondial…Pagina 146: …Bolşevismul rus s-a dezvoltat în cartierele de est ale New-York-ului şi a fost promovat prin încurajarea religioasă, morală şi financiară a personalităţilor conducătoare ale evreimii. Leon Troţki e originar din Est-New-York. [Era originar din sudul Ucrainei, sat la cîteva zeci de kilometri de Odesa, dar şi-a vînturat nasul şi prin oraşul american]. Puterile care l-au sprijinit aveau centrul lor în Kehillah – organizaţie secretă jidovească. Această organizaţie şi comitetul american jidovesc aveau interes ca puterea, care fusese aliată Statelor Unite în război, să se prăbuşească. Bolşevismul rus a fost susţinut – şi este încă – de aurul jidovesc din Statele Unite…Paginile 79-83 din vol. ll: …Jidanul este adversarul oricărei întocmiri care nu este jidovească. Cînd dă frîu liber înclinaţiilor lui, el este republican în monarhie, socialist în republică iar faţă de socialism este bolşevic. Care sînt motivele acestei acţiuni dizolvante. Întîi, o lipsă totală a unei convingeri democratice. Jidanul, după firea lui este despot. [Mai încape vorbă! Toată Tora este plină de răzbunări ale lui Iahwe pe poporul ales dar plin ochi de rele sau de măcelurile puse la cale de ivriţii unşi cu un pretins drept divin de a ucide, împotriva celorlalte popoare pe care istoria le-a scos în calea lor iar J. Flavius scria despre stăpînul lui din ceruri că este forţă şi putere] Democraţia este bună pentru restul omenirii; pe cînd jidanul, oriunde s-ar afla, constituie o aristocraţie de un fel sau altul. Democraţia este numai instrumentul, pe care agitatorii jidani îl pun în mişcare, spre a se ridica ei la nivelul general, sub care pînă atunci erau confundaţi. Îndată ce au ajuns la acest nivel, încep imediat spre a face sforţări spre a dobîndi privilegii, ca şi cum ar avea dreptul la o situaţie privilegiată: un exemplu de cel mai înspăimîntător de care s-au bucurat, ni-l oferă situaţia ce au avut-o la Conferinţa de Pace după războiul mondial. [Dar manipularea lor este atît de mare iar dispreţul creştinilor pentru adevăr aşijderea că pe nimeni nu mai interesează ce s-a întîmplat atunci de parcă ce se întîmplă acum nu are nici o legătură cu trecutul] Jidanii sînt astăzi singura naţiune, ale cărei privilegii speciale şi extraordinare au fost asigurate la acea Conferinţă… Pagina 100, vol ll …Propaganda contra Rusiei din cauza
Pecetea jidovească pe Rusia Roşie
,,Într-o lume în care unităţile de stat sînt complet organizate, evreul are numai două posibilităţi de reuşită: el va trebui sau să doboare pilaştrii întregului sistem de state naţionale, sau atunci va trebui să întemeieze un stat propriu independent. În Europa orientală bolşevismul şi sionismul se pare că prosperă cot la cot…şi aceasta nu fiindcă evreul s-ar interesa de partea pozitivă a teoriei radicale, sau că ar voi să participe la naţionalismul ne-evreiesc şi la democraţiei neevreiască – ci fiindcă orice formă de stat neevreiască îi este odioasă”.(Gustave Percy)
Dacă cineva ar voi să cunoască ceea ce gîndesc şi ceea ce vor conducătorii evrei ai Statelor Unite, sau ai altor state, atunci nu trebuie să dea importanţă cuvintelor destinate pentru neevrei, ci cuvintele destinate poporului lor propriu. [Cea mai bună dovadă a veridicităţii afirmaţiilor lui Ford sînt manuscrisele descoperite la Qumran şi întitulate Formularul binecuvîntării, Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Manualul de disciplină pentru viitoarea Frăţie a Israelului, Noul Legămînt şi Judecata de Apoi, Apelul lui Cremieux şi Protocoalele Înţelepţilor Sionului] Dacă evreul se consideră sau nu ca fiind ales pentru a stăpîni lumea; dacă se simte sau nu membru al unui popor şi al unei rase, care se deosebeşte cu desăvîrşire de celelalte popoare şi rase; dacă evreul priveşte sau nu omenirea neevreiască drept un teren al său legal de muncă, unde are voie să jefuiască în numele unor legi de o moralitate inferioară faţă de acele legi prin care îi este prescris să se călăuzească în raporturile cu poporul său propriu, dacă, în sfîrşit, tot el cunoaşte sau nu principiile Protocoalelor sau dacă le pune în aplicare, răspunsul autentic la toate întrebările acestea se poate găsi numai în cuvintele pe care conducătorii evrei le adresează evreilor iar nu neevreilor.
Numele cunoscute evreieşti, care se întîlnesc mai des în presă, nu ni-i arată nicidecum pe toţi liderii iudaismului, ci numai o grupare selecţionată a reprezentanţilor secţiunii pentru propagandă, sub formă de donaţii pentru opere de caritate creştineşti, şi uneori de teorii liberale cu privire la chestiuni religioase, sociale şi politice. Sub orice formă s-ar manifesta activitatea propriu-zisă a cercurilor conducătoare evreieşti, această activitate se înfăţoşează sub masca actelor care atrag privirile recunoscătoare ale neevreilor. Părerile şi constatările expuse în lucrarea de faţă, se sprijină întotdeauna pe dovezi şi confirmări neechivoce culese chiar din declaraţiile conducătorilor evrei. De aceea, dacă evreii vor ataca aceste constatări, atunci vor ataca fapte confirmate de ei. Aceasta se explică prin faptul că evreii cred că cercetările noastre încă nu au pătruns pînă la adîncimea ce ţin să tăinuiască lumii.
Afirmaţia care se contestă cu mai multă energie decît oricare alta, este aceea că bolşevismul, fie în Rusia, fie în Statele Unite, este jidovesc. Tăgăduirea aceasta este un exemplu cît se poate de limpede al duplicităţii lor îndrăzneţe. Faţă de neevrei, se tăgăduieşte caracterul semitic al bolşevismului;[este corect pentru că bolşevismul a ieşit din ideologia mozaică şi a fost pus în aplicare de cazari –neam germanic şi schismaticii neologi – însă textul nu se referă la acest subterfugiu semantic] dar în sînul şi în liniştea comunităţilor evreieşti, se mărturiseşte cu mîndrie poporului propriu că bolşevismul este evreiesc, mărturisire ascunsă fie în dialectul iudaic, fie în presa naţională evreiască.
Pentru a scăpa cu toate frazele lor mincinoase de umanitarism, de acuzaţiile ce li se aduc, privind asasinate, vandalisme morale, tîlhării, omor şi pedeapsă prin foamete, din Rusia de azi – fapte care nu se pot descrie şi nici închipui în toată grozăvia lor – pentru a scăpa de toate acestea, propaganda evreiască se agaţă de două fire de paie: în primul rînd se afirmă că Kerenski, care se găsea în fruntea bolşevicilor nu ar fi evreu. Ei bine, aproape nu există o dovadă mai puternică asupra caracterului evreiesc al bolşevismului, decît afirmaţia jidovească trîmbiţată în gura mare, că doi inşi dintre conducătorii revoluţiei nu ar fi evrei. Este, fără îndoială, compromiţător faptul că se contestă dintre sute de inşi numai doi; şi, în afară de aceasta, o simplă tăgăduire nu modifică întru nimic naţionalitatea lui Kerenski. Numele său este Adler. Tatăl său a fost jidan şi mama jidancă. Adler, tatăl, muri – şi mama se căsători cu un rus sub numele Kerenski, pe care a început să-l poarte şi adoptatul. Printre radicalii care l-au avut ca avocatul lor, printre potenţialii care l-au însărcinat să lovească primul cui în coşciugul Rusiei, printre soldaţii care s-au luptat sub el – originea şi caracterul pur jidovesc niciodată nu a fost pusă la îndoială.
<< Dar Lenin – spun evreii conducători – Lenin, capul, înţelepciunea tuturor, Lenin nu este jidan!>> Posibil. Dar de ce lasă el pe copiii săi să vorbească iddisch? De ce îşi publică el proclamaţiile sale în limba evreiască? [Evreii nu reprezentau nici 1% din populaţia imperiului bolşevic] De ce a suprimat ziua creştină a Duminicii şi de ce a introdus Sîmbăta evreiască?
Faptul că s-a căsătorit cu o evreică, ar putea fi una din explicaţiile pentru aceasta. A doua este, că el însuşi este jidan. E sigur, că nu este un nobil rus, după cum s-a afirmat întotdeauna. Ceea ce el însuşi susţine în privinţa asta, este o minciună. Afirmaţia că n-ar fi evreu este cel putin îndoielnică. [Astăzi nimeni nu mai tăgăduieşte că Lenin a fost jidan!]
Pînă acum nimeni nu s-a îndoit de naţionalitatea lui Troţki. El este evreu şi de fapt se numeşte Branstein. De cîtva timp se povesteşte neevreilor, că Troţki însuşi ar fi spus, că el nu aparţine nici unei confesiuni. Poate să fie adevărat. Dar la ceva trebuie să aparţină; altfel de ce s-au făcut din bisericile creştine ruseşti grajduri, măcelării şi săli de dans, în timp ce sinagogile evreieşti rămîneau neatinse? Şi preoţii creştini de ce au trebuit să împlinească munci de stradă, în timp ce rabinii rămâneau nestînjeniţi în slujba lor? Poate că Troţki nu mai aparţine nici unei confesiuni, cu toate acestea el este evreu. Nu este nicidecum o încăpăţînare ne-evreiască, ce ar stărui asupra faptului că Troţki este evreu – el e considerat ca atare de către toate autorităţile evreieşti.
Ni s-ar putea obiecta, că repetăm prea de multe ori lucruri îndeobşte cunoscute. Există însă şi astăzi nenumăraţi oameni, care nu ştiu ce este bolşevismul şi de aceea, cu tot riscul de a deveni monotoni, va trebui să luminăm încă odată punctele esenţiale. În afară de aceasta, scopul nu este numai acela de a lămuri situaţia din Rusia, ci şi de a da un semnal de alarmă cu privire la ceea ce se petrece în alte state. La sfîrşitul verii din anul 1920, cînd, prin contrabandă, a ajuns în posesia autorităţilor creştine ultima dare de seamă, guvernul lor este alcătuit aproape exclusiv din jidani. Această situaţie s-a schimbat prea puţin de atunci. Pentru a dovedi adevărata stare de lucruri vom da numai cîteva dovezi. Nu trebuie nicidecum să se creadă, că membrii neevrei ai guvernului ar fi cumva ruşi. Numai foarte puţini ruşi au astăzi un cuvînt în afacerile ţării lor. [Situaţia a fost identică şi pentru români după ocupaţia armatei bolşevice şi instalarea marii secături cazare Ana Pauker cu hoarda ei se scursuri, ca stăpîni absoluţi ai României în toamna anului 1944] Aşa numita ,,dictatură a proletariatului” în care proletariatul nu are să se amestece întru nimic, este rusească numai în sensul acela, că s-a înfiripat în Rusia. Ea nu este rusească fiindcă nu a pornit de la poporul rus şi nici nu dăinuieşte în interesul poporului rus. Bolşevismul este programul internaţional al Protocoalelor, pe care o mînă de oameni trebuie să-l realizeze în fiecare ţară.[Ford gîndea mai limpede în anul 1920, decît orice român care a trăit comunismul pînă în anul 1990, din a cărui iad nu a înţeles nimic şi nici nu-l interesează]. Evenimentele din Rusia sînt ca o probă generală ce se dă înainte de reprezentarea piesei înaintea publicului.
Conducerea bolşevicilor după etnie, primul nume este cel conspirativ, după bară este numele adevărat: 1. Lenin, Ulianov/? [Ulianov vine de la localitatea Ulianova unde s-a născut marele tartor dar el era curat cazar mozaic], 2. Troţki/Braunstein, 3. Steklov/Nathankiss, 4. Martov/Zederbaun, 5. Zinoviev/Apfelbaum, 6. Gussiev/Dropkin, 7. Kamenev/Rosenfeld, 8. Suhanov/Ghimmer, 9. Sagarski/Krachmann, 10. Bogdanov/Silberstein, 11. Garev/Goldmann, 12. Uritzki/Radomiilski, 13. Volodarski/Kohen, 14. Sverdlov/Sverdlov, 15. Kamkov/katz, 16. Sanetzki/Furstenberg, 17. Daun/Gurevici, 18. Mescovski/Gildberg, 19. Parvus/Helfant, 20. Riazanov/Goldenbach, 21. Martinov/Zimber, 22. Cernomorski/Cernomordik, 23. Piantzki/Levin, 24. Abramovici/Rein, 25. Solutzev/Blechmann, 26. Zverdici/Fonstein, 27. Radek/Sobelson, 28. Litvinov,Finkelstein/Wallak, 29. Maklakovski/Rosemblum, 30. Lapinski/Levenson, 31. Vobrov/Natauson, 32. Ortodox/Axelrod, 33. Garin/Gelfeld, 34. Glatanov/Schultze, 35. Lebedeva/Simson, 36. Jolfe/Joffe, 37. Kamenski/Hoffmann, 38. Naut/Ginzberg, 39. Zaguki/Grahmaliuk, 40. Izoev/Goldman, 41. Vladimirov/Feldman, 42. Bumskov/Fundaminţki, 43. Manuilski/Manuilski 44. Larin/Luri, toţi cei 44 arătaţi pînă acum sunt jidani, 45. Lamaciarski/Lamaciarski, 46. Kolontai/Kolontai, 47. Krassin/Krassin, 48. Cicerin/Cicerin, 49. Gangovski/Gancovski, de la numărul 45, cei cinci sînt ruşi iar Peters/Peters este leton. [Se pare că liftele cazare începutului de secol XX şi-au amintit de strămoşii lor din secolele Vll-lX cînd îi ţineau sub sabie pe ruşi şi le percepeau biruri. Şi un tabel privind stăpînirea evreiască în Rusia.]
Numărul membrilor Număr evrei Procent evrei
Consiliul comisarilor poporului 22 17 77
Comisariatul de război 43 33 77
Comisariatul pentru afaceri străine 16 13 81
Comisariatul de finanţe 30 24 80
Comisariatul de justiţie 21 20 95
Comisariatul de instrucţie publică-procuratura 52 42 79
Comisariatul de ocrotiri sociale 6 6 100
Comisariatul de muncă 8 7 88
Delegaţi ai Crucii Roşii bolşevice în Berlin, Viena
Varşovia, Bucureşti, Copenhaga 8 8 100
Comisari de provincie 23 21 91
Gazetari guvernamentali 41 41 100
Cifrele acestea sînt instructive. Participarea evreilor nu scade sub 75%. E ciudat că procentul cel mai scăzut al evreilor se găseşte la comisariatul de război. Dar în comitetele care vin în contact direct cu masele poporului, în comitetele de apărare a ţării şi în acelea de propagandă, evreii ocupă literalmente toate locurile. Să ne gîndim la ceea ce spun Protocoalele despre stăpînirea asupra presei, să ne reamintim ce spune despre aceasta baronul Montefiore – şi să ne uităm apoi la procentele gazetarilor guvernului. Cu propaganda bolşevismului este încredinţată numai pana jidovească. Şi apoi delegaţii Crucii Roşii, care nu sînt altceva decît nişte agenţi revoluţionari în oraşele menţionate mai sus, sînt de asemenea cu toţii evrei. Comisariatul Ocrotirilor sociale de care depinde fericirea sau nefericirea a zeci de mii de oameni, se compune din 6 membri şi toţi aceşti 6 sînt evrei. Dintre cei 53 de membri ai Comisariatului de instrucţie publică, 11 sînt arătaţi ca neevrei. Nu se specifică însă ce anume fel de neevrei sînt aceştia. Poate că sînt neevrei ca Lenin al căror copii întrebuinţează idişul ca limbă maternă. În tot cazul, faptul că bolşevicii au încuviinţat toate şcolile ebraice, că le-au condus mai departe fără nici o modificare şi că au dispus să se predea limba ebraică veche – aruncă o lumină cît se poate de caracteristică asupra atitudinii lor. Ebraica veche este instrumentul de realizare pentru tainele mai adînci ale programului mondial.
Şi ce se va întîmpla cu copii ruşi? Aceşti distinşi educatori evrei spuneau că: „Pe ei îi vom învăţa şase lucruri deodată. Vom mătura din capul lor orice nedumerire. Vom învăţa adevărul tuturor lucrurilor”. Se împotriveşte a descrie pînă şi ceea ce înţelegeau ei prin asemenea adevăruri. Atunci, cînd Ungaria fu eliberată de sub bolşevismul roşu al lui Bela Kuhn sau Cohen, desigur că au fost ucişi şi evrei nevinovaţi – şi evreii cam au dreptate cînd numesc ,teroarea albă” evenimentelor ce au urmat după prăbuşirea încercării lor de a desfăşura şi în Ungaria tragedia rusă. Există însă un material copleşitor de argumente pentru a dovedi, că nimic nu a contribuit într-o măsură atît de mare la izbucnirea ,,terorii albe’’, decît disperarea şi furia părinţilor, ai căror copii au fost tîrîţi cu de-a sila prin toate mocirlele în timpul dominaţiei bolşevice. [Poporul român a fost 45 de ani tîrît prin mocirla bolşevică şi nu-i prea pare rău, majoritatea chiar regretă că nu mai au unde să se bălăcească şi să-şi verse urdorile prostiei]
Evreii americani nu prea ascultă cu plăcere lucrul acesta. O aversiune oarecare din partea lor le-ar face numai cinste, dacă nu s-ar apuca, să apere numai decît pe oamenii care au comis faptele de mai sus. E ştiut că în faţa tinerimii şi bărbaţilor evrei, castitatea tinerimii feminine creştine nu se bucură de o dotă atît de ridicată, ca acea a fecioarelor evreieşti. Atunci ar fi cel puţin plăcut, dacă am auzi, că toţi evreii condamnă ceea ce s-a petrecut în Rusia şi Ungaria sub numele de ,,educaţie’’. Deoarece însă influenţele principale, care depravează astăzi tinerimea neevreiască din America, pornesc de la evrei, şi deoarece, pe deasupra mai stă scris şi în Protocoale că ,,depravarea tinerilor necredincioşilor’’ este una din metodele de luptă – chestia, într-adevăr, nu poate fi lămurită numai prin aceea, că evreii răspund la toate acestea numai prin injurii şi dezminţiri.
Istorie falsificata V
Gravitatea acuzării nu se îndreaptă împotriva sistemului economic al bolşevismului şi nici împotriva înşelăciunii sau a rătăcirii disperate în care a fost aruncat poporul. Nu. Acuzarea se îndreaptă împotriva murdăriei animalice, care răzbeşte prin toate şi iată unde se deosebeşte în mod esenţial concepţia morală neevreiască şi cea evreiască. Mai bine să nici nu vorbim despre grozăvia nemaipomenită care se leagă de toate acestea; redăm pur şi simplu următoarea lămurire exprimată în presa evreiască:
Ni se pune întrebarea:
Dr. George A. Simons, preot în slujba unei comunităţi bisericeşti americane din Petrograd, a fost martorul izbucnirii terorii bolşevice. Redăm o parte din declaraţiile sale:
Senatorul Nelson:
Senatorul Nelson: <>
Dr. Simons: .
Senatorul Nelson:
Dr. Simons:
Willian Chapin Hunington, ataşatul comercial al Legaţiei Statelor Unite din Petrograd, mărturisi: << După părerea mea cam două treimi dintre conducătorii mişcării sînt evrei…Bolşevicii sînt internaţionalişti şi idealurile naţionale speciale ale ruşilor le erau indiferente>>. [Această declaraţie arată caracterul tiranic şi dispreţuitor al cazarilor care i-au pus pe ruşi în jug şi la noi au procedat la fel după 1944 pînă ce şi-au pus coada pe spinare cea mai mare parte din ei, dar şi în prezent sînt lifte care ne toarnă sare în ochi]”.
Wiliam W. Welch, funcţionar al Băncii Naţionale Urbane, declară: <<În Rusia este îndeobşte cunoscut, că trei sferturi dintre conducătorii bolşevici sînt evrei. Există cîţiva – puţini, dar totuşi cîţiva ruşi adevăraţi; - sub ruşi adevăraţi înţeleg oameni născuţi ruşi şi nu jidanii ruşi>>.
Roger E. Simons, expert comercial la Departamentul Comercial al Statelor Unite declară acelaşi lucru. Cartea albă englezească sub titlul ,,Rusia’’, nr. 1, conţine: „O colecţie de rapoarte despre bolşevismul rusesc, predată Parlamentului Maiestăţii sale în aprilie 1919” – şi o sumedenie de alte depoziţii similare, toate de la martori oculari.
Revista Asia ce se bucură de o deosebită consideraţie, publică în numerele sale din februarie şi martie 1920, un studiu, care pe lîngă alte informaţii preţioase, conţine următoarele: <<Şefii tuturor instituţiilor principale bolşevice sînt evrei. Grumberg, subcomisarul Instrucţiei Primare, abia ştie ruseşte. Evreii au noroc în toate şi-şi ating scopurile. Ei se pricep în a realiza şi a menţine o supunere completă. Dar ei sînt îngînfaţi şi dispreţuitori cu toată lumea – şi faptul acesta irită grozav poporul împotriva lor. Actualmente există printre evrei o puternică însufleţire naţională şi religioasă. Ei sînt convinşi că se apropie timpul cînd poporul ales va stăpîni Pămîntul. Ei au legat una cu alta iudaismul şi revoluţia mondială. În extinderea revoluţiei ei văd împlinirea cuvintelor: Chiar dacă voi distruge toate popoarele printre care te-am risipit pe tine, ţie nu-ţi voi da sfîrşitul>>.
Opţiunile evreieşti asupra bolşevismului au variat foarte mult. La început bolşevismul fu salutat cu entuziasm. În timpurile acelea, ale introducerii noului regim, nimic nu fu tăinuit în afară de participarea evreilor. Rînd pe rînd ieşiră la iveală adunări publice, consfătuiri foarte importante şi adevărate. De asemenea n-au încercat să tăinuiască nici nume. Apoi, veni timpul cînd omenirea fu cuprinsă de groaza provocată de evenimentele din Rusia – şi pentru o clipă se făcu linişte în sînul lui Iuda. Abia una sau două dezminţiri convulsive. Pe urmă un nou torent de glorificări. Ele destăinuiesc însă în sînul evreimii, dar faţă de neevrei, jidanii afişează o profundă deprimare şi vorbesc chiar de ,,persecuţii’’. Noi ne-am aşteptat, ca într-o bună zi, jidanii să facă pe victima şi să explice mai tîrziu bolşevismul ca ,,persecuţii antisemite’’. [Astăzi trăim timpul cînd şi jidanii se consideră victimele comunismului aşa cum este la noi Silviu Brucan prezentat ca un martir al anticomunismului – osanale ridicate de Radu Ioanid, alt cazar – cînd se poate dovedi că lifta cazară a fost unul dintre cei mai sălbatici şi mai ticăloşi bolşevici].
În 1920 în articolul intitulat Sionism contra bolşevism – lupta pentru sufletul poporului evreu pînă şi Winston Churchillîi identifica pe bolşevici drept ,,…conjuraţii evreimii internaţionale…Iată că acum această bandă de personalităţi extraordinare din lumea interlopă a metropolelor europene şi americane a înşfăcat poporul rus de chică, devenind, practic, stăpîna necontestată a acelui imperiu enorm”.
În anul 1921, Lenin marele satanist îşi lumina ciracii astfel: ,,Noi avem o armată comunistă în lumea întreagă. Ea este puţin instruită, puţin organizată. A uita acest adevăr sau a refuza să-l recunoaştem ar aduce cel mai mare prejudiciu cauzei noastre. Trebuie ca, de o manieră concretă, combătînd cu cea mai mare prudenţă şi vigoare, studiind experienţa mişcării noastre proprii, să instruim convenabil această armată, s-o organizăm adecvat, s-o supunem probei prin diverse manevre, în diverse lupte, în operaţii ofensive şi defensive. Fără această şcoală lungă şi dură, victoria este imposibilă”.
În anul 1924 moare Lenin şi începe lupta pentru putere între Troţki, Zinoviev, Kamenev şi Stalin. În 1925 Stalin, prin maşinaţii neaoş leniniste îl scoate pe Zinoviev de la conducerea bolşevicilor din Leningrad înlocuindu-l cu Kirov, în octombrie 1926 se asociată cu Zinoviev şi Kamenev reuşind să-l excludă pe Troţki din partid ulterior reuşind să-l destituie şi pe Zinoviev de la conducerea Cominternului înlocuindu-l cu Buharin. În anul 1929 Troţki este obligat să părăsească Rusia iar toată puterea va trece în numai cîţiva ani în mîinile lui Stalin, eliminîndu-i cîte unul pe Zinovieiv şi Kamenev care vor fi judecaţi şi executaţi.
În anul 1927 Cominternul îşi înfiinţează o secţie pentru Europa Occidentală la Berlin care după venirea naziştilor va fi transferată la Paris unde va activa pînă în 1943 cînd va fi preluată de NKVD. În anul 1927 Isaac Lamdan, evreu din Polonia , se adresa generaţie sale dezamăgită crunt în speranţele ei universaliste de lovitura de stat cazară din Rusia, cu un poem în care lăuda eroii de la Masada şi chemarea către toţi credincioşii în Iahwe să pună umărul pentru zidirea unui Israel veşnic astfel ca aceasta să nu mai cadă niciodată.
La sfîrşitul anului 1927 satele din Rusia erau ameninţate cu foametea, în vara anului 1928 începe represiunea împotriva ţăranilor care se opuneau confiscării cerealelor şi animalelor de către bolşevici, au fost ucise 400000-500000 de persoane – numărul exact nu se ştie nici astăzi, satele răsculate au fost bătute cu tunul sau mitraliate iar aproape 4 milioane de ţărani au fost deportaţi în Siberia în temutele lagăre de muncă forţată fără a fi judecaţi. Teroarea bolşevică a pus stăpînire peste satele Rusiei dar şi pe întreaga societate. Foştii tovarăşi de arme şi ticăloşii ai lui Stalin pe care i-a îndepărtat de la putere îl comparau cu Gingis Han.
După anul 1928 Stalin are în anturajul său mai mulţi caucazieni, precum şi pe Molotov, Voroşilov, deosebindu-se de Lenin care avea numai cazari. El era pentru georgieni un fel de tată după modelul din patria lui chiar dacă suferise un proces de rusificare.
În anul 1929 începe colectivizarea forţată a pămînturilor şi industrializarea după capul lor de ziditori de noi lumi. A fost un dezastru nemaiîntîlnit în istoria omenirii dar pe care şi astăzi liftele comuniste îl ridică în slăvi ca o mare realizare a geniului acestui monstru. ,,Brigăzi de muncitori” erau trimise în sate pentru a confisca toate produsele agricole şi animalele iar cine se opunea era împuşcat pe loc. Peste tot în lumea satului s-a instalat teroarea, săracii îi turnau pe cei avuţi, copii pe părinţi iar aceştia între ei. După foametea din 1932-1933 în care au murit peste 3 milioane de oameni numai în Rusia, teroarea de la sate a mai slăbit în intensitate. Dar în Ucraina situaţia a fost catastrofală, în timpul colectivizării lui Stalin 1928 foametea a provocat peste 7 milioane de victime iar cea din 1947 peste 3 milioane de victime.
Unul dintre puţinii critici al bolşevismului criminal instalat în Rusia de Lenin şi ajuns sub Stalin la teroare de masă, a fostMartemian Riutin care scria într-un text clandestin la 1932: ,,A ajuns Stalin să aibă astăzi în Comintern statutul unui papă infailibil? Da, dar nu pentru că partidele comuniste l-ar considera o adevărată autoritate în domeniul teoriei marxist-leniniste, ci dimpotrivă! Tocmai pentru că toţi îşi dau seama de slaba lui pregătire ideologică şi teoretică! Nu pentru că ar avea dreptate, ci pentru că are putere, nu pentru că ar inspira încredere, ci pentru că provoacă teamă. Stalin ţine în mînă toate cadrele de conducere ale Cominternului, atît din Moscova, cît şi aiurea, iar acesta este argumentul decisiv care-i confirmă invincibilitatea în domeniul teoretic”
La 21 iunie 1935 s-a deschis la Paris Congresul internaţional pentru apărarea culturii, în realitate pentru proslăvirea sistemului criminal comunist al lui Stalin şi a statului terorist. Iniţiatorii de faţadă erau Louis Aragon, Jean-Richard Bolch şi André Malraux. Adevăraţii iniţiatori erau la Moscova iar Mihail Kolţov ca cel mai cunoscut ziarist bolşevic, a înmînat din Partea Cominternului o mare sumă de bani pentru cheltuielile maimuţărelii. Au venit la acest praznic satanist toată crema cea vestită a trădătorilor neamului omenesc: G. B. Show, Herbert Wells, Thomas Mann, Georges Duhamel, Georges Cogniot, Henri Barbusse, Romain Rolland, Upton Sincler, Jules Romain, Heinrich Mann, Bertold Brecht, André Gide, Paul Eluard, Aldous Huxley, André Chamson, Jean Casson, Lion Feuchtwanger, Tristan Tzara, Selma Lagerlőf, Robert Musil, Max Brod, Arthur Koestler, Pearl Buck, Theodor Dreiser şi mulţi alţii. Din partea sovieticilor au participat Ilia Ehrengurg, Alexei Tolstoi, Isaac Babel şi Boris Pasternak. Îmbătat de această uriaşă circărie, Barbusse a venit la Moscova să-i cînte tătucului de aproape dar a murit subit şi suspect, sigur otrăvit de NKVD. Serviciile secrete bolşevice descoperiseră prin oamenii lor de la Paris, din citirea unor manuscrise că franţuzul avea năravul de a gîndi ceea ce la ei era cea mai gravă crimă, dar şi mai grav este că ideile nu ,,mergeau pe calea luminoasă a leninism-stalinismuluI”.
La data de 25 noiembrie 1936 se încheie Pactul anticomintern între Germania şi Japonia iar la 6 noiembrie 1937 a aderat Italia. În anul 1939 pactul s-a transformat într-o alianţă militară.
La procesul din 1936 înscenat lui Zinoviev şi Kamenev au apărut pe banca acuzării nişte figuri total necunoscute publicului: Friş David, Valentin Olberg, Richard Pinkel, Conon Berman Iurin, Moise Lurie şi Natan Lurie. Toţi cazari unul şi unul, agenţi secreţi ai Cominternului care umblau prin toată lumea sub identităţi false şi răspîndeau microbul revoluţiei mondiale sau asasinau pe cine suferea de limbarniţă ori devia de la ,,calea luminoasă”. Dar toţi aveau şi funcţii în aparatul Cominternului iar Friţ David pe numele său adevărat Ilia Izraelovici Kruglianski, era înalt demnitar al acestei organizaţii criminale.
În anul 1937 Cominternul şi NKVD au apelat la mai mulţi scriitori comunişti din străinătate să scrie ode şi imnuri tartorului comuniştilor bolşevici şi URSS. Foarte puţini au făcut această umilinţă oribilă fată de ideea de demnitate şi libertate. S-au remarcat în această josnicie în primul rînd majoritatea scriitorilor francezi arătaţi mai sus! După anul 1937 foarte mulţi europeni nu au mai vrut să mai vadă în comunismul mondial marele duşman pentru că apăruse altul la fel de fioros – nazismul, dar la această manipulare rolul determinant la avut Cominternul şi intelectualii internaţionalişti.
Represiunea lui Stalin din anii 1937-1938 a fost hotărîtă la plenara Comitetului Central al PCUS din februarie - martie 1937 şi pusă în practică printr-o rezoluţie din 2 iulie 1937 a Biroului Politic. Troicile – grupul de trei NKVD-işti care judecau cazul şi dădeau sentinţa – au făcut ravagii în tot imperiul bolşevic. Ejov fixa cota de persoane ce trebuiau asasinate pentru fiecare oraş sau sat. În demenţa lor nebună se lăudau cu depăşiri de plan la descoperiri şi executări de ,,duşmani ai poporului” sau complotişti împotriva lui Stalin ori a statului sovietic. Teroarea a durat şi în anul 1938 iar studiile făcute în această direcţie spun că au fost executaţi cel puţin 500000 de persoane şi pînă în anul 1953 au mai fost executate cel puţin 1500000 persoane. Ejov a fost executat din ordinul lui Stalin la începutul lui 1939 iar locul lui este luat de Beria. În această represiune fără precedent în istoria lumii au fost executaţi şi cei mai mulţi ofiţeri superiori ai armatei bolşevice, astfel că războiul a prins armata într-un adevărat dezastru. Molotov şi Kaganovici au fost alături de Ejov şi Beria, criminalii care l-au ajutat pe Stalin la marea teroare din anii 1937-1938. Molotov a avut un rol însemnat şi în Comintern.
Prin anii 1939 Cominternul avea ca secretar pe Dmitri Manuilski, canalie cazară ce a trimis la moarte fără dureri de cap pe mulţi gladiatori care aşteptau veşnicia bolşevică. Oare Manuilă al nostru care a ocupat funcţia de director la Institutul Naţional de Statistică între anii 1930-1945, şi unde fiinţa cel mai puternic cuib de secături comuniste pînă să vină aceştia la putere, nu este din aceeaşi plămadă cu odiosul slujbaş cominternist? Ştim că după ce cazarii bolşevici s-au înstăpînit pe România acesta a luat ceva acte şi a şters-o în SUA.
Pe 28 august 1939 Molotov semnează pactul secret de alianţă cu Germania care pecetluieşte soarta Basarabiei şi a Bucovinei. Victor Suvorov agent al serviciilor secrete militare bolşevice spune în cartea Le Brise-glace Paris apărută la Paris în anul 1989, p. 312 că Stalin avea pregătit un plan care prevedea atacarea şi cucerirea Europei la începutul lunii mai 1941 şi instalarea comunismului de unde să înceapă cucerirea lumii. Planul este unul din punctele Protocoalelor.
Pe 22 iunie 1941 Germania atacă URSS. Stalin a dat ordin la începutul lunii iunie ca toţi evreii din faţa trupelor germane care înaintau către est, să fie evacuaţi cu trenul şi duşi în Kazahstan, Uzbekistan şi alte republici din Asia Centrală, scăpîndu-i de la moarte sigură(Isaac Deutcher, Esai sur le probleme juif, Paris, Payot, 1968, p. 98-99). În Basarabia şi Bucovina din peste 483000 de evrei care existau după scripte în iunie 1941, armata română au mai găsit numai aproape 60000 restul au fugit cu cei pe care i-au slujit cu atîta zel dar cam 45000 au fost ajunşi din urmă prin Ucraina şi întorşi înapoi la baştină!
In martie-aprilie 1940, a avut loc asasinarea conducerii armatei poloneze la Katyn, ordin dat de Stalin, fiind o hotărîre a Biroului Politic al PCUS, act care trebuie pus în categoria celor de genocid.
Stalin a pregătit în mare taină la mijlocul anului 1939 un grandios proces al ,,diplomaţilor” unde urmau să fie acuzaţi Maksin Litvinov, comisar pentru afaceri externe, Matvei Berman fost adjunctul lui Litvinov şi şef absolut al Gulagului, Boris Stern ambasador în Franţa, Konstantin Umanski ambasador în SUA, Alexandra Kollontai ambasador în Suedia, Ivan Maiski ambasador în Marea Britanie, Iacob Suriţ ambasador în Germania, Marcel Rosengberg consul general la Barcelona, Leonid Stark, Evgheni Ghirşfeld preşedintele Asociaţiei Unionale pentru Legături cu Străinătatea, Vera Inber nepoata lui Troţki – toţi cazari de soi care luptau în draci pentru statul mondial sionist-bolşevic. Sînt numai o parte dintre cei cîţiva zeci de acuzaţi iar cei mai mulţi aui fost lichidaţi în anul 1940.
Vladimir Bogdanovici Resun zis Viktor Suvarov, agent KGB, sărind gardul la burjui a început să-şi dea pe goarnă clica de unde venea într-un interviu din Der Spiegel din 5.02.1996 spunînd: ,,Hotărîrea definitivă de a începe războiul împotriva lui Hitler a fost luată de Stalin la 19 august 1939. Tot el ne indică şi data ofensivei 6 iulie 1941”. Germanii au tras cu urechea la uşă şi s-au pregătit să le-o ia înainte bolşevicilor cazari, atacînd primii iar Rusia a mimat numai surpriza şi a luat poziţia de victimă.
La sfîrşitul anului 1941 Stalin temîndu-se că va pierde războiul, i-a încredinţat lui Sudoplatov – general în conducerea NKVD – misiunea de a lua legătura cu ambasadorul bulgar la Moscova, pentru a-i comunica lui Hitler faptul că ruşii renunţă la ţările baltice, Bielorusia şi Ucraina în favoarea Germaniei şi sînt dispuşi să încheie o pace separată.
Stalin creează în anul 1942 Comitetul antifascist evreiesc condus de către Mikhoëls care avea ca scop să ţină legături puternice cu organizaţiile sioniste din afară în special din SUA de unde URSS a primit sume mari de bani şi ajutor material. Instituţia va fi desfiinţată în noiembrie 1948 odată cu declanşarea afacerii ,,Crimeea”.
La data de 20 februarie 1943, printr-o scrisoare transmisă lui Stalin de către Roosevelt prin intermediul conducerii B’nai B’rith care se afla la Moscova, preşedintele SUA a dat mînă liberă tătucului să recupereze teritoriile ,,pierdute” în 1918 başca un port la Mediterană dacă susţine întemeierea statului Israel! Depozitată în arhivele Ministerului de Externe al Spaniei, scrisoarea a fost publicată pentru prima dată în anul 1951 de către ziarul Figaro din Paris. Tot atunci ei prezintă un plan elaborat de organizaţiile sioniste şi semnat de partea americană potrivit căruia mai bine de jumătate din germani – cam 35000000 de persoane – trebuiau exterminaţi astfel ca acest neam să nu mai aibă niciodată puterea de a mai porni războaie. Actul a fost semnat şi de Churchill care după scurt timp a renunţat la acest înscris criminal unic în istoria omenirii cerînd şi americanilor să renunţe la el. Încă odată mozaicii au dovedit dorinţa lor de a extermina o cît mai mare parte din omenire pentru a fi singurii stăpîni de pe pământ tot aşa cum au stăpînit aproape 30 de ani imperiul ţarist sau cum ,,îndrumă” din umbră fratele mai mare pe care noi îl ştim că se numeşte SUA iar ei Eretz Israel. B’nai B’rith avea legături frăţeşti cu criminalii bolşevici pentru că organizaţia lor criminal-teroristă Cominternul înfiinţată în martie 1919, era fratele mai mic şi mult mai roşu al organizaţiei americane. De aici au venit ciopoarele de lifte sioniste care au dat lovitura de stat în Rusia şi apoi au creat această organizaţie ce a îngrozit lumea cu crimele ei. Fără ajutorul B’nai B’rith în imperiul ţarist nu ar fi existat ciuma bolşevică şi chiar ei o recunosc ca pe un act de mîndrie al întregului neam al lui Iuda!
În vara anului 1943 la cererea lui Roosevelt şi Churchill, Cominternul a fost desfiinţat formal – fiind considerat de aceştia ca organizaţie teroristă – trecînd total sub control NKVD, ruşii recunoscînd oficial la insistenţele celor doi parteneri, Biserica Ortodoxă Rusă care practic a fost lichidată de bolşevicii lui Lenin in anul 1919.
Războiul al doilea mondial s-a încheiat cu victoria militară a URSS şi SUA, dar cu victoria politică a comunismului şi sionismului. Începînd cu sfîrşitul anului 1944, propaganda comunistă şi cominternistă a Moscovei lucra cu toate puterile pentru demascarea crimelor nazismului împotriva ,,popoarelor iubitoare de pace” din URSS. Cu această nouă plăsmuire au fost însărcinaţi ofiţerii NKVD Ilya Ehrenburg, V. Grosman, L. Ozerov V. Lidin care şi-au intitulat făcătura Cartea Neagră apărută şi în limba română în 1946 iar fanteziile acestora au fost capetele de acuzare împotriva tuturor celor care au luptat cu imperialismul bolşevicilor cazari. Un volum al acestei cărţi a fost scris şi publicat tot în anul 1946 de Matatias Carp, fostul secretar al Federaţiilor comunităţilor evreişti din România care spun că numai în actualul teritoriu al ţării, românii au ucis peste 300000 de jidani numai pentru faptul că erau mozaici, 200000 persoane au ucis în Basarabia şi Bucovina iar 280000 au ucis în Transnistria!!! Minciuna este atît de mare încît îşi taie respiraţia dar nu şi istoricilor români care au băgat capul în pământ în faţa mîrşăviei cazare. Şi au ţinut-o aşa cu făcăturile lor pînă au ajuns la 6000000 de mozaici ucişi de fasciştii germani, unguri şi români, cifră pe care Stalin a bătut-o în cuie pentru veşnicia istoriei. România are în responsabilitate cam 50000-70000 de persoane decedate în urma deportărilor în Transnistria dar cele mai multe datorate bolilor şi alimentaţiei proaste iar pentru restul Europei cercetările din anii 1990 şi după apreciază că au fost ucişi 600000-1000000 de mozaici în timpul războiului. Ehrenburg era un comunist fanatic şi un stalinist feroce dar în Israel este considerat ca un adevărat erou naţional pentru că a reuşit să mintă toată lumea iar minciuna lui este adevăr istoric tot aşa cum minciunile lui Saul/Paul sînt revelaţii divine! Dar cartea lui mai are o mare ciudăţenie, măcelul mondial este prezentat ca unul împotriva mozaicilor – cum rezultă din concluziile cărţii -,,care a marcat apogeul urii faţă de fiii lui Israel în timpul războiului”, iar Iahwe i-a ajutat din nou să învingă pe creştini! Ruşii nu au înghiţit povestea şi au interzis această formă de apologie a sionismului dar au păstrat cifra de 6000000 de martiri mozaici. Făcătura a fost preluată de propaganda stalinistă şi de mişcarea sionistă ca cifră cabalică pentru cinstirea victimelor holocaustului! Dar cifrele foarte exacte ale pierderilor tuturor populaţiilor se pot determina – şi sînt convins că se va face un asemenea studiu – comparînd recensămintele tuturor statelor din Europa înainte şi după război, prin acest procedeu se va elimina orice dubiu. Dacă pînă în anul 1990, datele statistice din fostele ţări comuniste erau secrete de stat, acum ele pot fi studiate şi comparate de cine vrea să facă lumină în această întunecime creată de sioniştii cazari.
URSS a fost cel mai mare susţinător al creării statului Israel şi au reuşit să impună acest interes al lor şi al sioniştilor tuturor celorlalţi. Stalin a sperat că prin acest pinten comunist instalat în Orient va deveni arbitru şi în această zonă, la fel cum spera ca printr-o acţiune militară fulgerătoare să poată cuceri întreaga Europă şi să o convertească la comunismul cazar. Milovan Djilas un fost comunist iugoslav care a suferit ceva temniţă pentru că a hulit ideile bolşevice, în cartea Întilniri cu Stalin apărută şi la noi în anul 1994 spune despre tartorul roşu la p. 124: ,,Istoria nu cunoaşte un despot atît de brutal şi cinic cum a fost Stalin. El este metodic, mai cuprinzător şi mai total decît Hitler. El este unul dintre acei rari dogmatici înfiorători care sînt capabili să nimicească nouă zecimi din omenire pentru a o ,,ferici” pe a zecea…. Una peste alta, Stalin este un monstru care, urmărind nişte idei abstracte, absolute şi în esenţa lor utopice, nu ştia şi nu putea admite în practică decît un singur lucru, şi acesta era succesul, violenţa, distrugerea fizică şi spirituală” Sioniştii erau mai puternici ca niciodată în istoria lor şi le mai trebuia un pas pînă la înfiinţarea statului. S-au grupat în trei organizaţii teroriste - Haganah, Irgun şi Stern – care au intrat în Palestina susţinute cu bani de la sionişti şi cu arme de la ruşii care au dat poruncă Cehoslovaciei să le dea armament de care poftesc ca să le facă de petrecanie englezilor ce aveau mandat ONU. Există indicii că parte din arme au fost plătite de români sub semnătura Anei Pauker. Fanaticii mozaici le-au făcut mare rău englezilor pînă ce au plecat în mai 1948 iar grozăviile masacrelor făcute de cazarii ajunşi în Palestina le întrec pe cele ale naziştilor pentru că aşa au fost ei din totdeauna ,,umanişti”.
Cum ţări comuniste nu erau prea multe să susţină ideea Moscovei, dar în fapt a sioniştilor, s-au hotărît să cumpere voturile ţărilor ce nu aveau interes direct în această afacere, astfel ca voinţa lor să fie impusă ca lege în faţa lumii. Ei i-au cerut lui Rothschild să scoată mălai gras pentru a cumpăra voturile multor state din Adunarea Generală ONU dar acesta a refuzat. Sioniştii l-au ameninţat că îl dau pe goarnă cu afacerile făcute cu naziştii cînd mulţimi dintre fiii lui Israel erau trimise lunar de aceştia prin coşurile camerelor de gazare drept la pieptul lui Iahwe cel îndurător. Tartorul sionist le-a spus că de vor scoate în lume asemenea venin în veci nu se va mai înfiinţa statul Israel. Pînă la urmă întunecaţii s-au înţeles, afacerea a mers şnur, dar după planul mozaic din Protocoale nu după dorinţa ,,tătucului”, i-au tras pe sfoară şi pe arabi reuşind să cumpere suficiente voturi pentru a trece rezoluţia prin care Palestina era împărţită în două state. Prin hotărîrea Adunării Generale a O.N.U. din 29.11.1947 Palestina este împărţită între; Israelul cu mozaicii şi Palestina cu arabii. Cînd Stalin a văzut că mozaicii plecaţi în valuri din centrul şi estul Europei cu sprijinul lui, nu se omoară cu comunismul clocit de ei în Rusia, a început să treacă la o bănuială că va fi păcălit şi chiar aşa s-a întîmplat. Pentru a-l călca şi mai rău pe bătătură pe Marele Satalin, sioniştii din imperiul bolşevic în februarie 1948 prin fruntaşii Comitetului antifascist jidovesc Mikhoëls, Fefer şi Hofstein trimit o scrisoare tătucului prin care îi cer ca recompensă pentru ce au făcut ei pentru ţara sovietelor să le facă şi lor acolo, în Crimeea o republică unde să-l poată cinsti în linişte pe Iahwe. Stalin a fost uimit de cutezanţa cazarilor şi nu-i venea a crede că este în fundul gol dar se va lumina curînd, cînd, la 15 mai 1948 se proclamă statul Israel şi izbucneşte războiul cu arabii, teritoriile arabilor palestinieni sînt ocupate iar un milion de arabi sînt obligaţi de către jidani să plece de la casele şi pămînturile lor. Aceasta este adevărata faţă a iudaismului, mozaismului şi sionismului. Stalin se vede păcălit şi schimbă sprijinul pentru vitregiţii arabi dar situaţia nu mai poate fi schimbată. Conflictul se încheie printr-un armistiţiu încheiat în prima parte a anului 1949. Izraeliţii erau prea siguri pe ei ca să mai aibă nevoie de sprijinul lui Satlin, Israelul fiind înfiinţat printr-o hotărîre ONU, chiar dacă frauduloasă. Pe Stalin l-a fulgerat groaza, în împărăţia lui, cazarii ocupau cele mai importante funcţii atît în instituţiile statului, cultură, presă cît şi în economie. A dat poruncă straşnică să nu mai existe picior de cazar în funcţii de decizie în tot imperiul bolşevic. Pe dată i-a acuzat de conspiraţie pe doritorii cazari de un pământ al făgăduinţei în imperiul său – chiar dacă mozaicii neagă acest lucru şi se fac că nu ştiu despre ce se vorbeşte – şi astfel la 20 noiembrie 1948, Comitetul antifascist evreiesc este desfiinţat, toată conducerea arestată şi se dă frîu liber să-i caute de ţară pe toţi cei care îşi spunea mozaici, lăsîndu-se şi cu 13 condamnări la moarte. Au fost arestate principalele personalităţi de limbă idish în frunte cu Mikhoëls, academicianul Lina Stern, fioroşii cominternişti Goldstein şi Grinberg care după ce au fost prelucraţi de către NKVD au mărturisit că numitul Comitet mozaic desfăşura activităţi antisovietice şi crearea unei republici cazare în Crimeea cu ajutorul sioniştilor din SUA. A fost arestată şi Paulina soţia lui Molotov ce făcea parte din Comitet, cazară de obîrşie ce a făcut mai bine de un an de puşcărie şi trei de exil, în timp ce soţul ei era mîna dreaptă a lui Stalin. A fost acuzată că a folosit comitetul împreună cu preşedintele acestuia pentru crearea republicii în Crimeea şi că avea relaţii suspecte cu Golda Meir, ambasadoarea statului Israel la Moscova şi veche prietenă a Paulinei. Afirmaţia este corectă numai dacă considerăm că trasul pe sfoară la care a fost supus Stalin de către cazari este o activitate antibolşevică. În anturajul lui Stalin şi în secretariatul său erau numeroşi evrei care l-au înceţoşat pe dictator să nu vadă unde duc drumurile cazarilor. În faţa istoriei Stalin trebuie trecut ca părintele statului Israel, fără el nu am fi avut astăzi această farsă istorică în care cazarii să se pretindă semiţi şi în umbra acestei minciuni să revendice Palestina unde neam de neamul lor nu a pus piciorul pînă în secolul XX.
În ianuarie 1953 în ziarul Pravda se anunţa arestarea unui grup de medici sabotori, 14 la număr, cei mai mulţi cazari, care ar fi pus la cale ultimul drum al lui Stalin. În martie 1953 Stalin moare dar imperiul bolşevic va mai dăinui încă 37 de ani. Procesul cunoscut sub numele de ,,halatele albe” s-a lăsat cu condamnări la moarte după metodele statuate încă de tartorul cazar Lenin. După anul 1945, mozaicii au scris mii de cărţi prin care arată mesianismul şi umanismul iudaismului, sionismului şi mozaismului – aşa cum au procedat cu milionul de arabi palestinieni în anul 1948 – şi lipsa totală de apetenţă a fiilor lui Israel la comunism! Nu există popor în lume care să fi minţit mai mult ca ivriţii şi cazarii cu privire la istoria lor. În antichitate ivriţii au ieşit ca răpciugoşii în faţa lui Antiohos lV să stăpînească lumea cu Tora şi alte gugumănii dar şmecheria n-a ţinut, apoi au mai adăugat împreună cu amicii lor greci nişte polologhii bune pentru babe smintite, prezentîndu-le romanilor drept revelaţii cu titlul de Noul Testament. Aceştia au înţeles făcătura dar au luat hoţia pentru trebuinţa lor iar pe furi i-au îndemnat să adulmece ceva damfuri de cămilă. De sub freza lor înveninată au ieşit să otrăvească lumea iudaismul ca formă fanatică de naţionalism religios ivrit şi iudeo-creştinismul ca cea mai mare monstruozitate a istoriei omenirii făcută împotriva unui popor – neamul nostru strămoşesc – şi a culturii lui. În epoca modernă au plecat la cucerirea lumii, celălalt neam trecut la mozaism în secolul lX – cazarii de neam germanic de pe Volga – care au ticluit în anul 1848 Manifestul partidului comunist iar după apropare 20 de ani Capitalul. Cu aceste noi Biblii, cu viclenie, obrăznicie şi violenţă au reuşit să stăpînească Rusia şi să cucerească o mare parte a Europei Centrale formînd un mare imperiu satanist dar domnia lor a fost scurtă, alegîndu-se totuşi din aceasta cu înfiinţarea statului Israel. Ei au dat lumii sionismul – ce mai fanatică şi mai sălbatică formă de bigotism – şi comunismul ca o religie socială controlată toată de cazari. Au urmărit să fie totdeauna puterea din umbra puterii dar au reuşit numai în imperiul roman în secolele ll-lll şi în epoca modernă prin lovitura de stat din Rusia dată în octombrie 1918 şi pînă în anii 1930 cînd au controlat absolut imperiul bolşevic şi după anul 1945 în cîteva ţări devenite gubernii comuniste. În prezent cu cei 6 milioane de pîrîţi mozaici din SUA au o mare influenţă în acest stat, fiind în fapt fratele mai mare al Israelului adică Eretz israel.
Cele 6000000 de victime mozaice amintite mai sus şi pretinse de către propaganda bolşevică şi sionistă a fi fost ucise în al doilea război mondial sînt justificate ca o realitate statistică de Institutul de cercetări a evreimii contemporane din Tel Aviv, care ne dă următoarea poveste dar precizînd că aceste date sînt după calculele lor –deci au refuta recensămintele statelor unde locuiau aceştia. În anul 1882 erau după ei în toată lumea – 8 milioane, 1900 – 11 milioane, 1914 – 14 milioane, 1925 – 15 milioane, 1939 – 16,5 milioane, 1948 – 11 milioane, 1955 – 12 milioane, 1970 – 13 milioane, 1995 – 13 milioane. În intervalul 1882-1939 pe o perioadă de 57 ani cînd erau prigoniţi, tăiaţi în săbii, ciuruiţi de gloanţe, ţinuţi cu sula în coaste, rupţi de către populaţiile majoritare antisemite din centrul Europei şi din Rusia, peste care a trecut şi un război mondial, populaţia mozaică a crescut cu peste 100% adică peste 8 milioane iar în intervalul 1948-1995 ce cuprinde 47 de ani, mozaicii au crescut cu numai 18%, adică 2 milioane persoane. Doar nebunii, bolşevicii şi sioniştii pot crede asemenea mîrşăvii statistică. Ca să le dovedesc minciuna, vin cu datele statistice din anul 1871 pentru populaţia mozaică din Europa după calculele făcute pe date oficiale de Morpurgo; în Spania erau 6000 suflete, în Italia 40000, în Franţa 49439, în Anglia 45000, în imperiul german 520575 persoane, în imperiul austro-ungar 275690 persoane, imperiul otoman 250000 persoane şi în imperiul ţarist 3313296 persoane. O altă sursă Compendiu general de statistică apărut la Gratz în 1871 de B. Alessandre, ne dă aceleaşi informaţii iar mozaicii erau în total 4500000. În anul 1882 această populaţie trecea puţin peste 5000000 persoane. În afara Europei dacă era un milion de mozaici cei mai mulţi fiind în SUA, în total ei depăşeau cu puţin de 6000000 persoane, deci pentru sionişti şi statistica este pusă în slujba minciunii. Chiar şi o dublare a populaţiei mozaice pentru intervalul 1880-1940 nu depăşeşte cifra de 12000000 persoane. Din acest total nu mai avea cum să fie ucise 6000000 de mozaici în timpul războiului şi să rămînă în viaţă 11000000 în anul 1948!!!. Dar pentru anul 1939 sau 1940 cît şi pentru 1948 se poate reface foarte exact populaţia Europei pe etnii din recensămintele oficiale şi astfel s-ar demasca această făcătură satanistă pusă la cale de gangsterii sionişti în anul 1943, aflîndu-se fără greşeală cîţi au murit în timpul războiului şi din ce etnie şi cît de mare este minciuna sionistă!
Dau mai jos cîteva informaţii despre unele dintre cele mai sinistre figuri cazare care au participat la marea conspiraţie bolşevică împotriva neamului omenesc şi au lăsat să se ştie cîte ceva despre ei.
Babel Isaak(1894-1941), prieten apropiat cu Ehrenburg, a scris romane, piese de teatru şi eseuri, a fost asasinat din ordinul lui Stalin, fiind acuzat de trădare. Pe listă figura şi lacheul stalinist Ehrenburg care a reuşit să se strecoare prin urechile acului, turnîndu-şi prietenii mai abitir decît au făcut-o ei faţă de el, aşa cum era obiceiul locului.
Dzerjinski Felix 1877-1926, a înfiinţat în anul 1917 CEKA ca instrument de teroare a partidului bolşevic împotriva populaţiei, din 1923 se va numi OGPU, din 1934 NKVD, din 1953 KGB. A închinat steagul în anul 1926, conducînd cu mînă de fier această organizaţie criminală.
Ehrenburg Ilya 1891-1967, scriitor mediocru şi ziarist autorizat de PCUS să prezinte activitatea Cominternului, agent NKVD a făurit plăsmuirea privind uciderea celor 6 milioane de mozaici în Cartea Neagră apărută şi la noi în anul 1946 dar dispărută la scurt timp datorită exaltărilor sionismului ca învingător al nazismului. Lifta spunea un mare adevăr, sionismul era încingătorul măcelului mondial alături de avortonul lor comunismul bolşevic. Cartea a fost tipărită în Franţa la Paris în anul 1995 la editura Solit/Actes Sud. A fost unul dintre cei mai fanatici publicişti stalinişti şi bolşevici.
Gottweald Klement1896-1953 a condus comuniştii cehoslovaci, între 1946-1948 a fost vicepreşedintele ţării iar între 1948-1953 preşedinte. A transformat ţara într-o gubernie sovietică, practicînd epurări şi excluderi împotriva tuturor care nu se supuneau voinţei lui care de cele mai multe ori s-a lăsat cu trimiteri pe lumea cealaltă.
Gruzenberg, redactorul –şef al ziarului Moscow News este arestat în anul 1949. Avea statutul unui personaj misterios, cu o poziţie specială în ierarhia Comintern care îndeplinea misiunile cele mai secrete ale NKVD. A îndeplinit numeroase misiuni de spionaj din anul 1917 pînă la arestarea sa. Odată cu el a fost arestat şi fiul Norman Gruzenberg care era şeful Direcţiei ll din NKVD adică a contraspionajului bolşevic.
Kaganovici Lazar Moisevici s-a născut într-o familie de mozaici săraci din satul Kabana, gubernia Kiev. La propunerea lui Stalin Kaganovici este numit secretar general al Partidului Comunist din Ucraina, format în cea mai mare parte din cazari şi ceva ruşi din regiunile industrializate. Tinerii ruşi şi evrei formau mai bine de jumătate din studenţii institutelor de învăţămînt din Ucraina, fiind vădită rusificarea populaţiei de origine ucraineană. În anul 1928, la cererile unor ucraineni din conducerea bolşevicilor, Kaganovici este chemat la Moscova. El a condus colectivizarea forţată a Ucrainei şi a altor regiuni din imperiul bolşevic iar prezenţa lui însemna totdeauna moarte şi deportare, fiind considerat de toţi drept mîna dreaptă a lui Stalin în acele timpuri. El a condus comisia care a făcut epurări în masă în sînul partidului comunist din anii 1933 şi a continuat cu marea teroare din anii 1937-1938.
Karacaş a fost unul dintre conducătorii revoluţiei bolşevice din Ungaria, care a dat mii de condamnări la moarte în numele tribunalelor revoluţionare dar în anul 1932 a fost condamnat la numai la 3 ani de închisoare! După ispăşirea pedepsei s-a refugiat la Moscova unde şi-a continuat cîţiva ani buni activitatea teroristă împotriva neamului omenesc.
Kun/Cohen Bela fiul lui Mor Kon şi al Rozaliei Goldenberg, născut în actualul judeţ Sălaj. Comisar pentru afaceri externe în guvernul Republicii Sovietice Ungare din anul 1919, s-a remarcat prin viclenie, sadism, cruzime şi fel de fel de intrigi. După ce şandramaua lui a fost dărîmată de armata română, canalia s-a refugiat la Moscova unde a ocupat funcţii importante în Comintern dar şi în aparatul de partid al bolşevicilor din Rusia. În anul 1920 ucigaşul care a scăldat în sînge Ungaria cîteva luni, după ce a ajuns la Moscova, Lenin l-a trimis să treacă prin foc şi sabie Crimeea cucerită de bolşevici. Acolo, împreună cu Rozalia Zemliacika – bolşevică din anul 1904 - a masacrat cu o sălbăticie fără seamăn zeci de mii ,,duşmani” şi de cetăţeni paşnici, participînd personal la execuţii. Pînă şi Lenin care nu era cu mila în buzunar, a condamnat comportamentul lui excesiv de sîngeros. L-au ajutat în acest masacru grupurile bolşevice ale cazarilor din Odesa dintre care mulţi jucau ,,fripta” cu noi peste Nistru. Toată această şleahtă de secătuiri se turnau pe capete unii pe alţii iar dosarul fiecăruia devenea tot mai gros la NKVD. Aşa că Stalin a hotărît să aerisească o leacă această cloacă de viespi turbate. Este aresta la 28 iunie 1937 fiind acuzat că spiona pentru români, unguri englezi şi germani şi executat la 29 august 1938. După Kun au urmat şi alţii pe calea izbăvirii. Dintre oamenii lui Kun au scăpat Varga şi Georg Lukacs.
Marty André cetăţean francez. membru în conducerea Partidului Comunist Francez, deputat în Adunarea Naţională, dar mai tot timpul şi-l petrecea la Moscova pentru că făcea parte din conducerea Comintern fiind şi agent NKVD. Îi turna pe tovarăşii lui din Comintern către NKVD, de le mergeau zilele precum clipele. Începuse Marea Turnătorie din această organizaţie criminală în care foarte mulţi şi-au găsit sfîrşitul. Au scăpat care au fost cei mai ticăloşi dintre ticăloşi. Şi alţi intelectuali francezi şi-au arătat public devotamentul faţă de monstruozitatea comunismului bolşevic. Cînd această ideologie criminală a fost demascată în două lucrări de către ,,renegaţii bolşevici” Boris Souvarine şi Victor Serge care au preferat să închine steagul în iadul capitalist decît în raiul satanist al comuniştilor, Georges Cogniot, dar nu numai el, s-au năpustit ca nişte fiare asupra dezvăluirilor făcute de aceştia astfel că foarte puţini le-au crezut. Mai amintesc pe secăturile Henri Barbusse şi Romain Rolland care au închinat zeci de panegirice călăului Stalin. Mîrşăvia se întîmpla prin anii 1938 în plin măcel stalinist. Turnătoria oribilă devenise o normalitate în toate partidele frăţeşti, membrii de rînd îi turnau pe conducători, aceştia se turnau între ei şi toate se adunau ca un mîl ucigător în dosarele NKVD.
Meier Trilisser a fost una dintre cele mai sinistre figuri ale Cominternului care îndeplinea şi funcţia de secretar executiv, personaj care a pus la cale mai multe atentate asupra ţărilor unde comunismul trebuia să fie stăpîn. Acest criminal era în 1921 într-un înalt post din CEKA de unde a trecut în celălalt cuib de asasini păstrîndu-şi în totalitate atribuţiile din serviciul secret fiind considerat ca transferat într-o secţie a acestuia. Una din faimoasele atentate este dinamitarea catedralei din Sofia din septembrie 1923 unde se afla regele împreună cu întregul guvern, iar cominternistul şi NKVD-istul Dimitrov dorea să pună de o revoluţie. Pentru că nu a reuşit a şters-o la Moscova apoi în alte ţinuturi păstorite subteran de bolşevici unde el se mişca precum peştele în apă. În anul 1927 l-a ucis pe fostul secretar al lui Stalin care se refugiase la Paris. În 2 februarie 1940 i-a venit şi lui rîndul fiind executat alături de alte sinistre figuri din Comintern, ziaristul Mihail Kolţov colaborator NKVD, Robert Eihe şi alţii. Pe atunci colaborarea cu NKVD era un act de mîndrie şi de patriotism cazaro-sionist.
Műnzenberg Willy, unul dintre conducătorii Partidului Comunist German, a început de prin anii 1935 să aibă rătăciri de la calea luminoasă bolşevică şi atunci satrapii de la Moscova au hotărît că trebuie redus la tăcere. Acţiunea a fost dusă la îndeplinire în Franţa la începutul lunii octombrie 1940 unde se refugiase neascultătorul german. După documentele NKVD, asasinii au fost Ingnacy Goldstein, evreu din Viena, resortisant polonez, Moise Rechal, evreu din Riga ce locuia la Paris şi era membru PCF, Samuel Spivak, evreu rus. Aceştia s-au mai ocupat de activităţile unor organizaţii precum: Asociaţia Amicii URSS, Federaţia Studenţilor Revoluţionari, Uniunea Prietenilor Patriei Sovietice şi Ajutorul Roşu, toate din Franţa. Asemenea cuiburi frăţeşti au apărut în mai toată Europa, mai ales acolo unde cazarii erau activi şi înregimentaţi în organizaţia lor conspirativă numită pentru goimi Comunitatea iar pentru ei Frăţia şi colaborau cu cele arătate mai sus. Din aceste organizaţii de trădători şi ucigaşi şi-a recrutat NKVD şi Cominternul marea majoritate a agenţilor. Mii de asasinate au fost ordonate de Kremlin şi executate în orice colţ al lumii acolo unde răzvrătitul a crezut că poate scăpa de braţul nevăzut al terorii bolşevice. Faptul că Cominternul a executat aceste asasinate arată că ei trebuie judecaţi alături de banda de criminali de la Lubianka.
Radek Karl pe numele lui adevărat de cazar Karl Berngardovici Somelson, a lucrat în Comintern între 1920 şi 1924 apoi a trecut în gazetărie de unde era mai greu de descoperit activitatea lui criminală. Între 1933-1934 Radek a desfăşurat misiuni ultrasecrete de apropiere a lui Hitler de Stalin. Rezultatul s-a văzut abia în anul 1937 cînd Kandelaki s-a întors la Moscova cu proiectul de protocol Hitler-Stalin care va fi semnat în anul 1939 iar noi românii ştim ce ne-au clocit aceşti mari ucigaşi. Nu a păcălit chiar pe toată lumea fiind considerat printre cele mai influente persoane din URSS pînă ce în 1939 Stalin s-a săturat de el şi l-a pus pe gîde să-i achipuie gîtul cu satîrul. Dau cîteva rînduri din gîndirea acestei fiinţe odioase preluate de la marele mentor Ilici sau de la alţii care te îngrozesc prin oroarea lor: ,,Victoria noastră[Revoluţia bolşevică din Octombrie] va fi solidă numai atunci cînd cauza noastră va fi triumfat în întreaga lume, căci noi am trecut la fapte bizuindu-ne numai pe revoluţia mondială” spunea Lenin”. ,,Internaţionala Comunistă[Cominternul] este partidul insurecţiei internaţionale a proletariatului internaţional…Internaţionala Comunistă consideră cauza Rusiei Sovietice ca fiind propria ei cauză. Proletariatul internaţional nu-şi va vîri sabia în teacă pînă ce Rusia Sovietică nu va deveni o verigă a Federaţiei republicilor sovietice din întreaga lume”.
Rotştein Fiodor 1871-1953, a fost un caz aparte şi neverosimil, a emigrat în anul 1890 în Anglia unde a pus bazele Partidului Socialist şi ulterior fiind fondator al Partidului Comunist din Marea Britanie. A lucrat în diplomaţia sovietică între deceniile al treilea şi al cincilea, scăpînd de teroarea lui Stalin!
Slanski/Salzmann Rudolf 1901-1952, secretar general al partidului comunist din Cehoslovacia din anul 1945, a fost acuzat de complot şi executat.
Umanski Kanstantin, 1902-1945, născut în Basarabia a trăit în România pînă în anul 1929, pleacă în Austria unde stă un an şi este chemat la Moscova unde devine între 1931-1936 director al presei şi informaţiilor, din 1941 este ambasador în SUA iar din 1943 este ambasador în Mexic, moare în 1945 într-un accident de avion. Acest exemplu arată cît de ,,nevinovaţi” erau cazarii din România interbelică şi cum în sînul lor au dezvoltat o reţea de spionaj, diversiune, propagandă bolşevică şi antiromânism fanatic. Fiind membru al comuniştilor din România era şi agent Comintern cu instructaje speciale în cadrul GPU sau NKVD. Pe unde şi-a purtat paşii această canalie a avut ca primă datorie spionajul chiar şi atunci cînd avea şi calitatea de ambasador.
În anul 1948 Tito, conducătorul Iugoslaviei şi Dimitrov conducătorul Bulgariei, s-au gîndit că ar fi bine să se formeze o federaţie din aceste ţări la care să adere mai tîrziu România şi Grecia. Ideea l-a supărat rău pe Stalin şi l-a costat viaţa pe Dimitrov un an mai tîrziu. A fost invitată şi Ana Pauker să adere la această idee dar s-a făcut că nu înţelege, turnîndu-i la Moscova pentru gîndire nesănătoasă.
Printre toţi aceşti conspiratori siniştri iar numărul lor este de sute de mii şi printre oamenii lor de încredere, puţini sînt cei care, după ce au ocupat posturi importante sau au luat parte la acţiuni semnificative în numele ordinii comuniste mondiale, şi-au mărturisit sincer faptele din trecut. Despre fiecare în parte se poate scrie cîte un roman al groazei şi ororii.
În anii 1991, ,,partidele frăţeşti” printre care şi cel român, au primit din arhiva Cominternului copii şi chiar originale ale documentelor care le vizau dar au fost imediat ascunse ca lumea să nu ştie cine au condus aceste state timp de peste 50 de ani. La noi ar fi foarte necesare chiar astăzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Zic si eu ceva :