despre anti----------------

Mişcarea comunistă europeană şi evreii
Publicat de Jethro | Etichete: Jethro, nazism, originile antisemitismului, Protocoalele Inteleptilor, stalinism
Am analizat într-o serie de trei articole publicată sub titlul «Mişcarea comunistă europeană şi evreii» principalele componente ale teoriei fasciste a complotului iudeo-masonic-bolşevic împotriva întregii «omeniri creştine». Absurdităţile evidente scoase în evidenţă cu acest prilej nu mai lasă loc nici unei posibile contraargumentari care ar pretinde că analizează ştiinţific problema, lăsând în acelaşi timp sub semnul ridicolului teoriile fasciste, care de altfel nici nu pretind a avea dovezi atunci când se lansează într-o astfel de polemică. Comunismul este o doctrină care s-a format în mijlocul civilizaţiei europene, având numeroase influenţe în structura sa şi împrumutând o parte din trăsăturile principalelor curente de gândire din epocă. Primele teorii comunist-utopice închegate apar în perioada formării capitalismului, ca o expresie a aspiraţiilor maselor ţărăneşti şi ale sărăcimii oraşelor către o societate echitabilă, dreaptă şi lipsită de exploatare. Principalii socialişti şi comunişti utopici au fost, în perioada Renaşterii, Th. Morus (termenul «socialism utopic» provine de la titlul cărţii Utopia, în care Th. Morus descria viitoarea societate ideală) şi Campanella, în sec. 17-18, Meslier, Mably, Morelly, Babeuf în Franţa, Winstanley în Anglia.

După revoluţiile burgheze, în perioada postrevoluţionară, a evidenţierii contradicţiilor capitalismului, s-au afirmat cei trei mari socialişti utopişti: Saint-Simon, Charles Fourier şi Robert Owen, precum şi Dézamy, Cabet etc. Dezvoltarea ideilor acestora a fost facută ulterior în operele a doi mari gânditori: Karl Marx şi Friedrich Engels. Aceştia au mai fost influenţaţi în teoria lor şi de dialectica lui Hegel, filosofia lui Immanuel Kant, materialismul lui Ludwig Feuerbach, economia politică clasică engleză (Adam Smith şi David Ricardo) dar şi de evoluţionismul lui Charles Darwin. O influenţă importantă au avut-o ideile lui Jean-Jacques Rousseau şi teoriile lui Pierre-Joseph Proudhon.

Revoluţionarii socialişti, social-democraţi (deşi social-democraţii nu sunt tocmai revoluţionari), comunişti şi anarhişti au militat consecvent de-a lungul timpului împotriva oricăror forme de discriminare, pentru progres şi pentru egalitatea oamenilor, ideile de stânga situându-se întotdeauna în avangarda procesului de modernizare au fost astfel o sursă de inspiratie pentru numeroase personalităţi remarcabile precum: Romain Rolland, Anatole France, Emile Zola, George Bernard Shaw, H.G. Wells, Herbert Marcuse, Jean-Paul Sartre, John Steinbeck, Pablo Neruda, Oscar Wilde, Jack London, Gabriel Garcia Marquez, Pablo Picasso, André Malraux sau Albert Einstein. Militanţii de origine evreiască s-au alăturat mişcării revoluţionare din rândul popoarelor în care trăiau, participând împreună cu acestea la încercările de schimbare a regimurilor politice şi sociale cu speranţa că un nou tip de societate şi de guvernare le vor oferi o viaţă mai bună şi mai onorabilă.

În Rusia, de exemplu, evreii au fost o minoritate persecutată. Ei au îndurat o formă de segregare rasială fiind obligaţi să se limiteze după 1791 la aşa-numita Regiune de Colonizare Evreiască (Черта постоянной еврейской оседлости), în engleză «Pale of the Settlement», precum si prin pogromurile sporadice. În perioada 1881 - 1920, mai mult de două milioane de evrei au părăsit Rusia. La fel şi în România - într-o scrisoare a PCR redactată după rebeliunea legionară către Internaţionala a III-a se descriu astfel de manifestări îngrozitoare: «Legionarii au jefuit în voie Văcăreşti, Oţeşti şi alte raioane. Pe strada (bulevd.) Domniţei legionarii au organizat o orgie. În mijlocul legionarilor care dansau ca nişte turbaţi a fost aruncat un grup de evrei şi evreice şi astfel „dansând” legionarii îi omorau pe aceşti oameni cu drugi de fier. La abator evreii au fost atârnaţi în cârlige în care se atârnau şi tăiau vitele. Avem unele fotografii pe care vi le trimitem.» A.C. Cuza, de exemplu, «specializat» de multe decenii în «problema evreiască», dădea adesea interviuri sau făcea declaraţii în care clama imperativul unei «SOLUŢII UNITARE», de genul colonizării evreilor într-un spaţiu extra-european (Uganda, Madagascar, Rodesia, Palestina).

Ca o reacţie în faţa acestor fenomene, dar şi datorită dorinţei de integrare a acestei minorităţi în viaţa socială şi politică a României şi aspiraţiilor ei de emancipare, unii reprezentanţi ai minorităţii evreieşti s-au alaturat mişcărilor de stânga. Cu toate acestea, evreii nu au reprezentat niciodată majoritatea printre comunişti, iar in comunitatea evreiească, evreii comunişti erau o minoritate. Marea masă de evrei a fost atrasă in principal de mişcări politice mai conformiste, convenţionale sau «mainstream» (liberale, conservatoare, democrate, etc.), în măsura în care acestea li s-au adresat, în mod asemănător cu majoritatea locuitorilor ţărilor în care trăiau. În 1933, în România, comunitatea evreiască avea 750.000 de persoane dintre care doar 303 erau comunişti. Aceşti 303 reprezentau 18,22% din totalul de 1665 de membri, câţi număra atunci PCR. În Rusia, în ajunul Revoluţiei din Februarie, partidul bolşevic avea aproximativ 10.000 de membri, dintre care doar 364 erau de etnie evrei, iar potrivit recensământului din cadrul partidului din 1922, erau 19.564 membri evrei, adică 5,21% din total. Walter Laqueur spunea în cartea sa Faţa schimbătoare a antisemitismului: De la începuturi şi până în prezent: «Faptul că alte minorităţi au fost, de asemenea, disproporţionat de puternic reprezentate, nu a contat foarte mult (…). De asemenea, nu a contat că evreii erau la fel de puternic reprezentaţi şi în alte partide de stânga anti-comuniste, cum ar fi menşevicii şi Socialiştii Revoluţionari, sau că opoziţia anti-stalinistă a fost într-o măsură considerabilă de origine evreiască.»

Pornit ca o mişcare radicală de stânga cu ţeluri generoase, comunismul a degenerat în URSS, teroarea stalinistă care a urmat acestei perioade a eliminat, practic, toţi evreii din poziţiile guvernamentale de nivel înalt din interiorul Uniunii Sovietice. În anii ‘30, a existat o singură persoană de origine evreiască în Biroul Politic: Lazar Kaganovici. (S-ar mai putea menţiona Oblastul Autonom Evreiesc înfiinţat în 1934 de Stalin sub pretextul că orice grup naţional are dreptul la un teritoriu, dar în realitate acesta a fost înfiinţat în estul îndepărtat al Rusiei pentru a-i menţine pe evrei cât mai departe de centrele puterii.) În acest timp însă, presa fascistă de la noi şi de pretutindeni tuna şi fulgera cum că «pentru evreii din România, raiul bolşevic constituie un mare punct de atracţie, foarte mulţi evrei au trecut în Basarabia; aşa că sub dominaţie bolşevică Chişinăul ajunsese să aibă aproape un milion de locuitori». Realităţile însă erau cu totul altele. Populaţia evreiască a avut de suferit de pe urma ocupării Basarabiei şi Bucovinei în vara anului 1940 de către armata şi administraţia sovietică. Regimul opresiv stalinist a deportat un număr de 1468 de persoane, dintre care 32,62% erau evrei. (În HISTORIA nr. 93, dr. Petre Ţurlea citează din arhivele Inspectoratului General al Jandarmeriei, pentru a arăta că din documentele strânse până în vara lui 1941 reiese că, în ciuda imaginii vehiculate în ţară, potrivit căreia cei care i-au sprijinit pe bolşevici au fost doar evrei, un număr foarte mare de etnici români din teritoriile ocupate au intrat în această categorie, unii cu funcţii importante: judecători, avocaţi, consilieri, un fost deputat ţărănist, iar printre cei 71 de români care au comis atentate împotriva armatei române se numără un fost prefect şi deputat din Socola!)

Asemenea date clare, care demonstrează fără drept de apel inexistenţa unui complot între evrei şi regimul stalinist, nu erau însă pe placul promotorilor fascismului în România. Crimele stalinismului nu s-au extins numai asupra populaţiei evreieşti sau asupra duşmanilor politici , ci chiar şi asupra comuniştilor. Un exemplu de proces instrumentat de stalinişti pentru a-şi consolida dominaţia a fost cel al lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Stalinismul a fost o doctrină criminală, care a avut foarte puţine în comun cu ideile originale care au inspirat stânga politică de-a lungul timpului. Stalinismul a fost opusul libertaţii şi al egalităţii pe care le promovau primii socialişti.

În cele trei articole pe care le-am prezentat sub denumirea de «Mişcarea comunistă europeană şi evreii» am urmărit originile teoriei care pretinde că evreii s-ar afla în mijlocul unui complot împotriva intregii omeniri. Am dedicat aşadar partea întâi Portocoalelor Înţeleptilor Sionului. Aceasta broşură, creată în laboratoarele ohranei ţariste din Paris, a fost una din principalele surse de inspiraţie atât pentru Teroarea Albă din Rusia, cât şi pentru nazism şi legionarism. Un fals notoriu, Protocoalele subzistă ca o formă de cultură populară în anumite segmente ale populaţiei, rămânând în general în afara oricarei analize critice sau logice. Asemenea profeţiilor lui Nostradamus, Protocoalele nu pot să prezică nimic pentru viitor, ci se pretează numai la o reinterpretare a trecutului (o cosmetizare a istoriei cu textul protocoalelor in faţă). Ele sunt scrise voit într-o manieră care lasă loc pentru interpretari şi sunt pline de platitudini care permit mularea pe orice evenimente istorice. Un fapt relevant este că nu conţin informatii concrete.

Originile antisemitismului merg însă mult mai departe de aici. Le găsim în scrierile «tradiţionaliştilor » catolici care cred că evreii sunt «dușmanii lui Cristos» şi că protestantismul a fost finanţat de evrei ca să distrugă catolicismul. Aceste teze sunt cunoscute si aprecitate si de catre ortodocșii fanatici de pe plaiurile carpato-danubiano-pontice, mari amatori de legionarism. Ei sunt cei care cred ca Protocoalele Înțelepților Sionului semnifică „dovada” majoră că există conspirații împotriva lor şi condamnă şi comunismul ca pe o invenţie masonică. Nu este însă foarte clar care este legatura comuniştilor cu masoneria, de vreme ce aceasta este interzisă de către regimul comunist începand din 1948! Astfel de «detalii» însă nu ocupă minţile celor fanatizaţi fie de legionarism fie de teoriile conspiraţioniste propovăduite de la amvon de popi.

În încheiere, concluzia Raportului final al Comisiei Internaţionale asupra Holocaustului în România mi se pare relevantă: «Aspectele analizate susţin ideea că „iudeo-bolşevismul” sau „iudeo-comunismul”, departe de a fi repere conceptuale pentru a clarifica şi evalua geneza şi transformările comunismului ca mişcare, partid sau putere politică în România, au reprezentat în epocă şi sunt şi astăzi expresii ale propagandei antisemite, totalitare şi naţionaliste. Cei doi termeni au ajuns instrumente banale în panoplia naţionaliştilor şovini, prin care se urmăreşte deturnarea de la probleme reale, politice sau economice, spre un mental primitiv încorsetat de prejudecăţi etnice şi rasiale.»