Asa ne zis-a Eminescu II

De loc. Dacă cultura se joacă după scriitori, atunci vom trebui să constatăm, cu părere de rău, că Eliad şi Asachi ştiau de zece ori mai multă carte decît d-nii C.A. Roseti, Costinescu, Carada şi Fundescu, că Anton Pann era un scriitor cu mai mult talent şi mai de spirit decît o sută dintre ofticoşii cari fac astăzi ,,esprit” prin gazete, că singura comedie ,,Buna educaţie” a lui C. Bălăcescu e mai originală decît toate scrierile ale d-lui V. A Ureche la un loc apoi să nu uităm că de generaţia aceea a urgisiţilor boieri se ţine pleiada scriitorilor noştri celor mai buni: Alecsandri, C. Negruzzi, Bolintineanu, Donici, Bălcescu, ş.a., că oamenii ştiau o limbă frumoasă, vrednică şi înţeleasă de opincă ca şi de Vodă. Apoi exista autoritate şi ascultare. De ziceau Vodă un cuvînt era bun zis, iar azi…? Azi porunceşte cîinelui, cîinele pisicii, pisica şoarecelui, iar şoarecele de coadă îşi atînă porunca. Azi găseşti prin sate ordine ministeriale cărora nu li se dă nici o urmare, deşi d. primari au scris pe dînsele ,,se va urma în conformitate cu ordinele d-lui ministru”. Azi se împlinesc ordinele numai cînd d. prefect sau subprefect voiesc să se răzbune asupra unui conservator. Statul e azi maşina prin mijlocul căreia cei laşi se răzbună asupra potrivnicilor lor politici. Iată în ce hal am ajuns cu suveranitatea poporului, libertate, egalitate, fraternitate. Apoi bune sunt? Bune numai au un cusur. Nu se potrivesc. 3. BĂTRÎNII ŞI TINERII Cu greu pricepe o minte de rînd că nu este în lumea aceasta nici o stare de lucruri şi nici un adevăr social vecinic. Precum viaţa consistă din mişcare, aşa şi adevărul social, oglinda realităţii, este de-a pururi în mişcare. Ceea ce azi e adevăr, mîine e îndoielnic, şi pe roata acestei lumi nu suie şi coboară numai sorţile omeneşti, ci şi ideile. În această curgere obştească a împrejurărilor şi a oamenilor stă locului numai arta, adică, ciudat lucru, nu ceea ce e-n folosul oamenilor, ci ceea ce este spre petrecerea lor. Citim astăzi cu plăcere versurile bătrînului Omer cu care petreceau odată neamurile de ciobani din Grecia, şi imnele din Rig-Veda pe care păstorii Indiei le îndreptau luminei şi puterilor naturei. Pentru a le lăuda şi a cere de la dînsele iarbă şi turme de vite. Tot aşa privim cu plăcere plăsmuirile celui mai mare poet pe care l-au purtat pămîntul nostru, plăsmuirile lui Schakespeare, şi ne bucurăm de frumuseţea lor atîta, ba poate mai mult încă decît contimporanii lui, şi tot astfel privim statuele lui Fidias şi-ale lui Praxiteles, icoanele lui Rafael şi ascultăm muzica lui Palestrina. Tot astfel ne bucură portretul pe care-l face Grigore Ureche Vornicul lui Ştefan Voievod cel Mare, încît simţim şi astăzi plăcerea ce vrednic şi ce virtute de român a fost Măria Sa. Dar nu tot astfel sunt gîndurile care ating folosul oamenilor, bunul lor trai şi petrecerea lor unul lîngă altul fără a se prigoni şi fără a-şi amărî viaţa ei în de ei. Întroducînd legile cele mai perfecte şi mai frumoase într-o ţară în care nu se potrivesc, deci socotesc de rîpă, oricît de curat ţi-ar fi cugetul şi de bună inima. Şi de ce asta? Pentru că viu, e organic şi trebuie să te porţi cu el ca şi cu orice alt organism. Iar orice organic, se naşte, creşte şi se poate îmbolnăvi, se însănătoşeşte, moare chiar. Şi precum sunt deosebite soiuri de constituţii, tot aşa locuirea se face într-astfel, şi, pe cînd Stan se însănătoşează de o buruiană, Bran se îmbolnăveşte de dînsa şi mai rău. Cum numim însă pe cei care zic că au descoperit o singură doftorie, pentru toate boalele din lume, un leac fără greş, care, de eşti nebun, te face cu minte, de-ai asurzit, te face s-auzi, în sfîrşit, orice-ai avea, pecingine, chelie, ciupituri de vărsat, degerătură, perdea la ochi, durere de măsele, tot cu o alifie te unge şi tot cu un praf te îndoapă. Pe un asemenea doftor l-am numi şarlatan. Ce să zicem acum de doftorii poporului românesc, care la toate neajunsurilor noastre tot c-un praf te îndoapă, care cine ştie de ce o fi bun? Da’-i şoseaua rea, încît ţi se frînge caru-n drum? Libertate, egalitate şi fraternitate şi toate vor merge bine. Dar se înmulţesc datoriile publice? Libertate, egalitate şi fraternitate dă oamenilor şi s-or plăti. Da’-i şcoala rea, da’ nu ştiu profesorii carte, dar ţăranul sărăceşte, dar breslele dau înapoi, dar nu se face grîu, da’-i boală de vite?…Libertate, egalitate şi fraternitate, şi toate or merge bine ca prin minune. Am arătat într-un rînd, că aceste prafuri şi alifii ale liberalilor le-am luat de ni-i acru sufletul de ele şi tot rău. Or fi bune ele buruienile acestea pentru ceva, dar se vede că nu pentru ceea ce ne lipseşte tocmai nouă. Să vedem acum cum au ajuns liberalii la reţeta lor, bună pentru toate boalele şi pentru nici una. În veacul trecut a fost în ţara franţuzească tărăboi mare pentru că statul încăpuse prin risipa curţii crăieşti într-atîtea datorii încît se introdusese monopolul pînă şi pentru vînzarea grîului. Ajunsese cuţitul la os prin mulţimea dărilor şi prin tot soiul de greutăţi pe capul oamenilor, încît nu mai era chip decît să dai cu parul şi, sau să scapi, sau să mori, decît să duci aşa viaţă. La noi, Vodă Ştirbei, pleacă din domnie, lăsînd 16 milioane în vistieria ţării şi 3 milioane la cutiile satelor. Nu se potriveşte! În Franţa toate dările erau date în antrepriză, şi antreprenorii storceau toate clasele societăţii, pentru a hrăni curtea cu trîntorii ei. La noi, dările se strîngeau mare parte de-a dreptul, iar Vodă era boier cu stare, care trăia de pe moşiile lui şi nici nu făcea vreun lux de-acătărea. Iar nu se potriveşte! În Franţa locurile de judecători şi din armată se cumpărau cu bani, şi dreptatea asemenea, la noi fiecine, după cîtă carte învăţase şi minte avea, putea să ajungă alături cu coborîtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării. Iar nu se potriveşte! [După atîta libertate, egalitate şi fraternitate, astăzi judecătorii îşi cumpăr locurile iar noi cumpărăm de la ei dreptatea, dar numai cine are destui bani să-i mulţumească!] În Franţa nemulţumirea era la culme căci fiecăruia îi trebuia mai mult decît avea. Luxul şi modele istoveau averile cele mari. La noi, boierul moştenea o blană de samur de la străbunul său, un sal turcesc de la bunu-său, un antereu de citarea de la tată-său, avînd de gând să le lase toate şi nepotu-său, ca să se fudulească şi el cu dînsele şi fiecare avea strînsură pentru iarnă şi parale albe pentru zile negre; c-un cuvînt fiecare avea mai mult decît îi trebuia, căci pe atunci toată ţara era ,,conservatoare”. Iar nu se potriveşte! Oare ce făcuseră moşnegii ca să merite urgia liberalilor? Ce să facă? Ia pe cît îi ajunsese şi pe ei capul. Biserici, mănăstiri, şcoli, spitale, fîntîni, poduri, să li se pomenească şi lor numele cînd va creşte iarba pe deasupra lor…şi încă una, pe care mai că era s-o uit. Mulţi din ei au scos punga din buzunar şi au trimis pe băieţii ce li se păreau mai isteţi ,,înlăuntru”, ca să înveţe carte să se procopsească spre fericirea neamului. Şi-au crescut şerpi în sîn cu alte cuvinte. Căci acest tineret s-au fost dus într-o ţară bolnavă în privinţa vieţii sociale. Clasele superioare putred de bogate au ajuns acolo la o rafinare de plăceri nemaipomenită în alte colţuri ale pămîntului, producerile sănătoase în literatură şi artă făcuseră loc picanteriilor de tot soiul, în sfîrşit orişice era mai căutat decît apa limpede şi răcoritoare de izvor. Apă cu parfum, apă cu zahăr, apă cu migdale, apă cu otravă, tot ce pofteşti numai apă de izvor nu. Acolo, în loc să-nveţe lucruri folositoare, adică cum se ară şi samănă mai cu spor, cum faci pe copii să priceapă mai bine cartea, cum se lecuieşte o durere de stomac, cum se ţese pînza şi se toarce inul, cum se fac talpe trainice la cisme şi alte lucruri folositoare de acest soi, s-au pus aproape toţi pe politică , să afle adică şi să descopere cum se fericesc neamurile şi cum se pun la cale ţările, adică au adunat multă învăţătură din ,,Figaro”, ,,Petite Republique Française” şi, cu capul ol şi punga item, s-au întors rînduri-rînduri în ţară ca să ne puie la cale. Această tinerime veselă şi uşoară, trăieşte în România şi se trezeşte în Franţa, trăieşte într-o ţară săracă şi au deprins cu toate acestea obiceiurile bogatei clase de mijloc din Franţa, are trebuinţe de milionari şi bani mai puţini decît cinstita breaslă a ciobotarilor din acele ţări. Acest tineret ce se caracterizează printr-o rară lipsă de pietate faţă cu nestrămutata vrednicie a lucrurilor strămoşeşti, vorbind o păsărească coruptă în locul frumoasei limbi a strămoşilor, măsurînd oamenii şi împrejurările cu capul lor strîmt şi dezaprobînd tot ceea ce nu încape în cele 75 de dramuri de creier cu care i-a-nzestrat răutăcioasa natură, acest tineret, zic, a deprins ariile teatrelor de mahala din Paris şi, înarmat cu această vastă ştiinţă, vine la noi cu pretenţia de a trece de a doua zi între deputaţi, miniştri, profesori de universitate, membri la Societatea Academică şi cum se mai cheamă acele mii de forme goale cu care se îmbracă bulgărimea de la marginea Dăunării! Căci cei mai mulţi din aceşti lăudaţi tineri sunt feciori de greci şi bulgari aşezaţi în această ţară şi au urmat întru românizarea lor următorul recept: ia un băiat de bulgar, trimite-l la Paris şi rezultatul chimic e un june ,,român”. Pe la 1840, Eliad bătrînul, pe cînd încă nu se numea ,,Heliade-Rădulesco” adică pe cînd încă nu-l ameţise atmosfera Parisului, scrie marelui ban M. Ghica următoarele: ,,Sunt tată de familie, n-am unde să-mi cresc copiii decît în aceste aşezăminte, (ale ţării) pentru că, şi de-aş avea mijloace a-i creşte aiurea, planul meu nu este ca eu să-i cresc străineşte şi apoi ei să trăiască româneşte, voi să fac din ei români şi trebuie să ştie cele româneşti şi legi şi obiceiuri. Ticăloşi au fost părinţii şi ticăloşi fii care orbeşte s-au crescut pentru ,,alt veac” şi pentru ,,altă ţară” şi au trăit apoi în ,,alt veac” şi în ,,altă ţară”. În mod precis abia se poate arăta ce lipseşte acestor indivizi pe care geograficeşte, şi pentru că ei o spun, îi numim români. Le lipseşte simţul ,,istoric”, ei se ţin de naţia românească prin împrejurarea că s-au născut pe cutare bucată de pământ, nu prin limbă, obiceiuri, sau manieră de a vedea. Astfel vin pătură după pătură în ţara noastră, cu ideile cele mai ciudate, scoase din cafenelele franţuzeşti sau din scrierile lui Saint-Simon şi ale altor scriitori ce nu erau în toate minţile iar formele vieţii noastre de astăzi au ieşit din aceste capete sucite care cred că în lume poate exista adevăr absolut şi că ce se povesteşte în Franţa se potriveşte şi la noi. Cînd au sosit la graniţă, bătrînii-i aşteptau cu masa-ntinsă şi cu lumînări aprinse, habar n-aveau de ce-i aşteaptă şi de ce belea şi-au adus pe cap. Bucuria lor că venise atîţea băieţi tobă de carte scoşi ca din cutie şi frumoşi nevoie mare! Dar ce să vezi? În loc să le sărute mîinle şi să le mulţumească, ei se fac de către pădure şi încep cu libertatea, egalitatea, fraternitatea şi suveranitatea, încît bătrînii-şi pierd cu totul călindarul. Parcă se pornise morile de pe apa Siretului. Şi le povesteau cîte în lună şi în soare, cîţi cai verzi pe pereţi toţi, cu un cuvînt cîte prăpăstii toate. Cum să nu-i ameţească? Cap de creştin era acela, unde se mai pomenise atîtea asupra lui? Apoi s-au pus pe iscodit porecle bătrînilor. Ba strigoi, ba baccele, ba cioroi, ba retrograzi, ba cîte altele toate, pînă ce au ajuns să le zică: că nu mai sunt nici români, că numai d-lor care ştiu pe Saint-Simon pe de rost, sunt români iar bătrînii sunt altă mîncare. Vorba ceea: nu crede ceea ce vezi cu ochii, crede ceea ce-ţi zic eu! Şi, cu toate acestei ei nu fuseseră decît numai români. De aceea, în dreptul vorbind, nici nu pricepeau bine acuzarea ce li se făcea. Neam de neamul lor trăind în ţară, nepricepînd altă limbă decît cea românească, închinîndu-se în această limbă, vorbind cum se vorbeşte cu temei şi sănătos, ci auzind –ţiunile, şi –ţionile, imperatorele, redaptorele, admisibilile, şi propriamentele, au gîndit în gîndul lor: ,,De, frate, noi om fi fost proşti. Noi socotim că, dacă ştim ceaslovul şi psaltirea, cum se ară gospodăreşte un ogor, cum se cresc vite şi cum se strîng banii, apoi ştim multe. Da’ ia auzi-i, că nu ştim nici măcar româneşte”. Şi în loc să ia biciul din cui să le arate cum li-i popa lor, au zis: ,,De, dragii moşului aşa o fi. N-om fi ştiind nici româneşte…Dar de acum mult au fost, puţin au rămas, şi în locul nostru voi veţi stăpîni lumea şi veţi orîndui-o cum vă va plăcea vouă”. Şi, luîndu-şi ziua bună de la lume ca de la cel codru verde, s-au strecurat acolo unde nu le mai zice nimeni că au fost răi români, mai fericiţi decît noi, care am fost meniţi să ajungem zilele acestea de ticăloşie, în care ţara se înstrăinează pe zi ce merge în gîndire şi-n avutul ei, şi cînd toţi se fălesc de a fi români fără a mai fi. Uimitoarea putere a frazelor, împrejurarea că mulţi dintre liberali erau chiar copii de-ai lor, care aşteptau numai ca ei să închidă ochii pentru ca să bată la tălpi averea moştenită, credinţa că cei ce venise tobă de carte ar fi mai folositori decît dînşii, patriotismul lor dintotdeuna încercat şi dovedit prin cinci veacuri de cînd au stătut stîlpi acestei ţări, i-au făcut să tacă molcum şi să se retragă din viaţa publică fără zgomot, fără opoziţie, fără mînie. I-au tras liberalii pe sfoară, cum îi trăsese cu un veac şi ceva înainte fanariotul Mavrocordat. Acest domn şiret nu putea pune biruri pe ţărani pentru că erau vecini şi cisla, care-i ajungea pentru plata dării către Poartă, prea puţin mai ieşea. Ce va fi fost vecinătatea aceea nu ştim bine nici astăzi, dar, tocmai pentru că n-o ştim, ni se pare că trebuie să fi fost o măsură luată de Domni, după vremi de mare turburare şi de invazii, ca să statornicească oamenii, să nu umble din loc în loc cu bejenia. De-ar fi fost vreun rău pe capul oamenilor ne-o spuneau cronicarii, care totdeauna revarsă cuvinte de mînie asupra orînduielilor ce asupreau norodul. Precum liberalii le ziceau boierilor ,,strigoi” şi alte celea, asemenea le-au zis şi domnul fanariot că sunt vînzători de sclavi, tirani, etc. şi le-au luat ochii, încît ei s-au adunat şi, cu mitropolit în frunte, au ridicat vecinătatea şi s-au legat cu jurămînt că neam de neamul lor, n-a mai înfiinţa-o. Atît au şi aşteptat domnul. Nemaifiind oameni boiereşti erau a nimănuia şi de a doua zi le-a pus biruri ce nu le-au mai avut niciodată, biruri pe care apoi le-au încincit şi înzecit preste cîţiva ani. Şi, ca şi la începutul veacului trecut, urmările bunei lor credinţe au fost cumplite. Bătrînii aveau gură de lup şi inimă de miel;au venit liberalii cu gura de miel, plină de cuvinte amăgitoare, dar cu inima de lup. Ce-au făcut vom vedea mai pe urmă. 4. ILUSTRAŢII ADMINISTRATIVE Dacă i-au apucat liberalii pe boieri înainte, se-nţelege că opinia publică din ţară s-ar porni asupra lor. Nu înţelegea nimenea atunci la noi, şi abia acum au început să înţeleagă pe ici pe colo, că temeiul unui stat e munca, şi nu legile. Nu înţelegea aproape nimeni, că bogăţia unui popor stă, nici în bani ci iarăşi în muncă. Banul ,,reprezentează” numai munca, nu este ea însăşi, şi, aducînd bani mulţi cu ciubărul într-o ţară în care munca lipseşte, veri ajunge să plăteşti o zi de lucru cu un napoleon, o pereche de cisme cu cinci, şi-acolo tot povestea veche, adică tot sărac, dovadă ţările cu mine de aur din America. Căci dintre cel ce cîştigă 10 şi cheltuieşte 11 şi cel ce cîştigă 12 şi cheltuieşte 1, acest din urmă e cel bogat, iar cel dintîi e sărac. Apoi se mai răspîndise încă o părere greşită, care era, ba mai este încă aproape generală, că ţara noastră e cumplit de bogată şi că poţi cheltui din greu, ea tot o să aibă de unde plăti. Nu-nţelegea nimeni că bogăţia nu este în aer sau pământ, ci în braţe şi că, unde lipsesc braţele sau calitatea producţiei e proastă, nu poate fi nici vorbă măcar de ţară bogată. Deci în ţară săracă am voit să introducem de-a gata toate formele civilizaţiei apusene. Trebuie şcoli. Prin ce le putem înfiinţa? După cum am spus, buruiana noastră de leac – prin muncă. Trebuie ca şcoalele puţine, cîte erau, să se ridice la cel mai înalt grad de dezvoltare cu putinţă, precum se începuse treaba în vremea în care d-nii Laurian, M. Cogălniceanu ş.a. nu erau decît simpli profesori de liceu. Pentru atîta treabă erau şi buni. Generaţia ce le-ar fi urmat ar fi făcut altele mai bune şi mai multe şi, în treizeci de ani cît sunt de atunci, aveam astăzi şcoli destul de multe şi bune şi o generaţie sănătoasă care ar şti să gîndească limpede şi cu temei şi să-nşire două cuvinte potrivite pe hîrtie. Aceasta ar fi fost calea de dezvoltare prin muncă. Am luat calea contrară. Pe vechii profesori de liceu i-am prefăcut în profesori de universitate, deşi nu se potriveau de loc, căci nu se ocupase toată viaţa c-un singur obiect, apoi am făcut o mulţime de şcoli secundare, pe care le-am umplut cu care cum ne-au ieşit înainte, apoi mii de şcoli primare, la numirea personalului cărora chiar de cap ne-am făcut. Afirmăm că sunt sute de învăţători care nu ştiu să despartă cuvintele unul de altul, nici să puie punct şi virgulă unde trebuie. Nu mai pomenim de sintaxă sau de ortografie, căci în privirea aceasta e vavilonie curată, şi fiecine crede că poate scrie cum îi place. Ne-au trebuit o administraţie mai bună. Boierii – îşi procopseau vechilii de moşie făcîdu-i zapcii. Rău şi fără cale, n-o tăgăduim, dar ce au făcut liberalii? Au numit pe orişicine, numai să fi ştiut a înnoda două slove, adică tot pe acei vechili, numai că le dădură dreptul de a juca pe autoritatea statului faţă de foştii lor stăpîni. Ce treabă avea însă zapciul vechi? Să îngrijească ca oamenii să-şi semene toţi pămîntul, să depuie partea lor în coşurile de rezervă şi din cînd în cînd, îi mai scotea şi cîte un drum a cărui facere o poruncise domnia. Bun, rău – atîta treabă ştia să facă. Dar se mai potriveau ei cu noua stare de lucruri, cu cerinţe mai mari? Cîtu-i lumea şi pămîntul nu. Căci fiind astăzi omul liber de a nu ţinea coşare de rezervă şi de a nu-şi semăna ogorul propriu, adică liber de a muri de foame cît i-a plăcea, subprefectul, care azi nu are o idee mai clară de ceea ce trebuie să facă decît profesorul lui, nu mai are nici o treabă, ci e curat un agent de corespondenţă între prefectură şi primării, iar prefectura este un biurou de corespondenţă între minister şi subprefecturi, şi în linie din urmă, primăria e un biurou de corespondenţă între autorităţi şi particulari, o treabă pe care serviciul poştal o îndeplineşte mai bine şi mai repede. Afară de aceasta mai sunt încă ceva, agenţi electorali faţă de care îşi vînd votul. Li s-au luat atribuţiunile simple pe care le aveau zapcii vechi şi li s-au dat altele, pe care nu le pricepeau deloc, căci administraţia este o ştiinţă, iar subprefectul de azi nu ştie mai mult decît a scrie neortografic şi a încurca slovele pe hîrtie fără a şti ce zice într-însele. A administra? Dar întrebatu-s-au vreunul din geniile universitare ale liberalismului ce va să zică a administra? Ce va să zică bunăstarea populaţiunii ca pe un lucru încredinţat înţelepciunii şi vegherii sale? Să gîndeşti pentru cel ce nu gîndeşte, să pui la cumpănă dările comunale, să le deschizi oamenilor ochii ca să nu puie dări peste dări, ba butucărit, ba stupărit, ba văcărit ba cîte comedii toate îi trec primarului pentru a stoarce şi cea din urmă picătură de sînge din ţăran? Ce era mai firesc decît ca liberalii să se întrebe ce înseamnă a administra? Îndată ce ar fi făcut această întrebare ar fi văzut ce gingaş lucru e administraţia şi cît de necesar ca un subprefect să ştie atîta carte cît şi un profesor de administraţie şi de economie politică, şi pe lîngă aceasta îi trebuie şi o deprindere cu locul în care trăieşte, pentru a şti să implice ceea ce ştie. Excepţie făcînd de ţara noastră, administratorul pretutindenea, e un adevărat părinte al populaţiei rurale. El are să judece cînd scade populaţia, de ce scade cînd dă îndărăt producţia, de ce dă; cînd e un drum de făcut, pe unde să-l facă; cînd e o şcoală de înfiinţat unde s-o aşeze mai cu folos, şi în sfîrşit el e autoritatea care cu vorbă bună poate convinge pe ţăran că trebuie să aleagă de primar în sat pe cel mai harnic, mai de treabă şi mai cuminte român, iar nu pe cel mai hărţăgos, mai bun de gură şi mai rău de treabă; el vede dacă notarul şi învăţătorul ştie carte şi dacă popa îşi vede de biserică ş. a. m. d. Pentru sarcina de subprefect se cere atîta ştiinţă, atîta dezinteresare, atîta patriotism şi cît le poate avea numai un om cu multă şi temeinică cultură. Cum că vor fi şi între cei de azi oameni cumsecade admitem, dar, în orice caz, o cultură temeinică şi o experienţă lungă sunt o garanţie mai mare decît nici o cultură şi nici o experienţă. Dar fiindcă la aproape toate posturile din ţară poate aspira orice cenuşer, de aceea fiecine care a-nvăţat două buchii lasă plugul, cotul şi calupul în ştirea lui Dumnezeu şi rîvneşte a se face roată la carul statului. S-au făcut ei, nu-i vorbă, mii de locuri în care să încapă, dar nu-i încape pe toţi, încît acum au de gând să mai scoată la maidan alt moft, descentralizarea şi efectivizarea funcţionarilor publici, ce, cel puţin pe rînd, să încapă în pita lui Vodă, adică vor să creeze un guvern de zece ori mai scump, c-un personal de zece ori mai numeros şi mai netrebnic decît cel de azi, care să se schimbe din trei în trei ani şi să se sature toţi, căci numai cu libertatea, egalitatea şi fraternitatea sadea nu se cîrpesc toate coatele rupte. Dar să nu uităm vorba. Oamenii care nu ştiu scrie şi citi sunt mulţi în ţara noastră şi vor fi din ce în ce mai mulţi. Toţi au dreptul de a fi funcţionari ai statului sub diferite forme şi toţi aspiră ca măcar subprefecţi să li se dea Dumnezeu să ajungă. De acolo au interes ca liberalii să vie la guvernul central, pentru c-atunci se mătură ţara de la un capăt pînă la altul, atunci e vremea ca un avocat fără pricini să se facă director de şcoală secundară, un altul primar de oraş, iar al treilea revizor de şcoale, un al patrulea prefect. Dar odată intraţi în pîine ei au interes să ţie mult guvernul liberal şi, fiindcă aceasta atîrnă de Camere, deci de alegeri, ei se fac luntre şi punte ca să-şi scoată prietenii deputaţi. Dar prietenii în mare parte sunt sau ei înşişi arendaşi ai statului, sau rude cu arendaşii, sau antreprenori de lucrări publice, sau advocaţi de antreprenori, sau au procese cu statul, deci caută să fie aleşi, ca să tremure miniştrii de dînşii şi să le facă treburile. Băcanul, negustorul, preotul care nu ştiu istoriile astea, îşi dau votul pentru că ,,libertatea” e în primejdie şi mai ales pentru că liberalii promit totdeauna că nu se va mai plăti nici o dare; nici timbru n-are să mai fie în vremea lor, nici capitaţie, nici monopol de tutun, nici armată, nici dări pe băuturile spirtoase, ci numai posturi multe, în care să încapă toţi, şi Paştele Domnului, Paştele libertăţii de la un capăt al ţării la altul. Asa ne zis-a Eminescu I Cine uită istoria, îi va repeta greşelile! AŞA NE ZIS-A EMINESCU! ICOANE VECHI ŞI NOUĂ 1. ACTUALITATEA Sociologia nu este o ştiinţă, dar ea se bazează pe un axiom care e comun tuturor cunoştinţelor omeneşti, că adică îmtîmplările concrete din viaţa unui popor sunt supuse unor legi fixe, care lucrează în mod hotărît şi inevitabil. Scriitorii cari în privirea ideilor politice sunt foarte înaintaţi au renunţat totuşi de-a mai crede că statul şi societatea sunt lucruri convenţionale, răsărite din libera învoială între cetăţeni; nimeni afară de potaia de gazetari ignoranţi nu mai poate susţine că libertatea votului, întrunirile şi parlamentele sunt temelia unui stat. De sunt acestea sau de nu sunt, statul trebuie să existe şi e supus unor legi ale naturii, fixe, îndărătnice, neabătute în cruda lor consecinţă. De asemenea este că în viaţa constituţională lupta pentru existenţa grupurilor societăţii care ştiu puţină carte găseşte răsunet, pe cînd în statul absolutist acea luptă e regulată prin o luptă mult mai înaltă, a moralului adică, a cărui interes ca toate clasele să steie bine şi ca lupta să nu fie nimicitoare pentru vreuna. Nimic nu arată că spiritul public nu e copt decît discuţiile asupra teoriilor constituţionale. Această copilărie a spiritului nostru public se arată de la începutul dezvoltării noastre moderne, din zilele în care cei dintîi tineri rău sau deloc preparaţi s-au întors de la Paris, unde, uimiţi de efectele strălucite a unei vieţi istorice de o mie şi mai bine de ani şi uitînd că pădurea cea urieşească de averi, ştiinţă şi industrie are un trecut foarte lung în urmă-i, au socotit a introduce aceeaşi stare la noi, introducînd formulele scrise ale vieţii publice de acolo. E o zicală veche, că, de-ai sta să numeri foile din plăcintă, nu mai ajungi s-o mănînci. Drept că e aşa, dar cu toate acestea, acele foi există. Şi dacă n-ar exista n-ar fi plăcintă. Asemănarea e cam vulgară, dar este meritul de a fi potrivită. Condiţiile plăcintei noastre, constituţionale, a libertăţilor publice de care radicalii se bucură atîta, sunt economice; temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care puind mîna pe o bucată de piatră, îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statuă, din in pînzătură fină, din fier maşine, din lînă postavuri. Este clasa noastră de mijloc în aceste condiţii? Poate ea vorbi de interesele ei? Clasa noastră de mijloc consistă din dascăli şi din ceva mai rău din advocaţi. [Şi astăzi tot ei umplu Parlamentul. Într-o instituţie ce are ca principale atribuţii elaborarea de legi, îmbunătăţirea celor existente şi supravegherea administrării corecte a banului public, 80% dintre parlamentarii României de după 1990 au fost profesori. Ce caută aceşti indivizi fără pregătire şi fără simţul responsabilităţii în diriguirea treburilor neamului si a banului public? Pe lîngă ei au venit destui medici, ingineri şi chiar cîntăreţi. Adică facerea legilor la români este o nesfîrşită hîrjoană lăsată de fiecare dată cu mare veselie cînd fraierii sînt chemaţi să voteze!]. D. X bunăoară e plătit de stat ca să înveţe pe studenţii de la universitate limba română din punct de vedere filologic şi istoria românilor două obiecte pe care nu le cunoaşte deloc. Să ne-nţelegem. Nu avem pretenţiunea ca profesorii noştri să fie genii, Departe griva de iepure. Dar, în împrejurări normale, acest domn ajuns din întîmplare profesor s-ar fi pus pe învăţat carte şi, fiindcă nu este cu tot mărginit, încît să aibă nevoie de a fi instalat într-un spital de nevolnici, ar fi ajuns să poată împărtăşi studenţilor ceea ce au aflat alţii, mai cuminţi, încît s-ar fi împlinit teoria unui pedagog francez, că un şcolar poate învăţa de la profesorul său mai mult decît ştie acesta însuşi. Atunci nu l-am fi auzit susţinînd pe d. X autenticitatea cronicii lui Hurul, autenticitatea unei scrieri care, pentru filologi elementari chiar, e o galimatie deplină şi un falsificat greoi, pe care-l cunoşti ca atare la cea dintîi vedere. Dar împrejurările nefiind normale d. X nu învaţă nimic, ci face politică. Drepturile imprescriptibile, libertatea alegerilor, responsabilitatea ministerială, suveranitatea poporului sunt cuvinte care se învaţă pe de rost într-un sfert de ceas şi care-l ridică pe om la noi în ţară, făcînd de prisos orice muncă intelectuală. Căci natura comună nu munceşte decît de silă. Silit de împrejurări mormale, d. X ar fi devenit un profesor mediocru, nesilit de nimeni, se simte în sat fără cîini şi umblă cu mîinile în şolduri, lasă şcoala pustie şi vine la Bucureşti, ca să-şi facă mendrele şi să-şi deie o importanţă pe care natura n-au voit să i-o deie. [De aceea, după 150 de ani de cînd este capitala ţării a ajuns şi rădăcina răului neamului românesc. Toţi răii şi tîlharii s-au îmbulzit de peste toate meleagurile mioritice la ciolanul puterii să poată înşfăca pe cît mai mult.] Tot astfel e d. Y şi bună parte din camarazii universităţilor. Am luat profesori de universitate pentru că un institut înalt de cultură poate ilustra mai clar starea noastră de decadenţă. Şi cine plăteşte oare pe aceşti domni din clasa de mijloc a căror mîni şi inteligenţă nu produc valori de un ban roşu măcar? În linia di urmă munca ţăranului care, ca dorobanţ moare pe cîmpul de război, ca muncitor se speteşte plătind dări, pentru a ţinea pe umerii lui o clasă de trîntori netrebnici. Ce să mai zicem de advocaţi? Întorşi din străinătate, ei nu şi-au dat silinţa să înveţe legile şi datinile pămîntului, să codifice obiceiurile naţiei româneşti, ci au introdus pur şi simplu codicele pe care le învăţaseră la Paris, ca şi cînd poporul românesc a fost în trecut un popor de vite, fără legi, fără obiceiuri, fără nimic, şi trebuie să i se aducă toate cele de-a gata din cea mai renumită fabrică. Dar în genere advocaţii sunt inteligenţele cele mai stricate din lume. Căci, într-adevăr ce credinţe poate aveau un om care azi susţine, mîine combate unul ş-acelaşi lucru, un om a cărui meserie este să dovedească că negru-i alb şi albu-i negru? Oricît de bună morişcă intelectuală ar avea, ea se strică cu vremea şi devine incapabilă de a afla adevărul. De aceea, cel mai multe din discuţiile Adunărilor au caracterul de cîrciocuri şi apucături advocăţeşti, de căutare de noduri în papură, de vorbe înşirate şi fire încurcate. Acestea sunt elementele cărora legile noastre franţuzeşti le dau în stăpînire ţara. Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţarea de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi parlamentari, toţi aceştia plătiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vîndă pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român. Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului vor să cîştige avere şi onoruri, pe cînd statul nu este nicăieri altceva decît organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, cumulînd cîte trei, patru însărcinări publice dintre cari n-ar putea să îndeplinească nici pe una în deplină conştiinţă? Ce caută d. X profesor de universitate care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atîtea cunoştinţe pozitive pe cîte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care cu toate acestea pretinde a fi mare politic şi om de stat? Ce caută? Vom spune noi ce caută. Legile noastre sunt străine; ele sunt făcute pentru un stadiu de evoluţiune socială care în Franţa, a fost, la noi n-a fost încă. Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre neavînd destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, cari să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşi şi haimanalele, oameni a căror muncă şi inteligenţă nu plătesc un ban roşu, stîrpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oameni cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd şi mai înjosit în oraşele poporului românesc, căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte, trei civilizaţii deosebite; cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepădăturile Occidentului şi Orientului, greceşti, jidoveşti, bulgăreşti, se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii noştri. Şi, cînd loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău român. Într-adevăr, d. Serurie care a scris un volum de poezii ,,greceşti”, d. Andrunopulos, care batjocoreşte armata noastră puind-o să joace la circ, d-nii C. A. Roseti, Carada, Candiano, tot nume vechi de care foieşte textul cronicilor României, sunt singurii români adevăraţi, iar noi ţăranii mici şi mari, căci, la urma urmelor tot ţărani suntem, noi băştinaşii din ţările acestea suntem străini cari vindem ţara cui dă mai mult pe ea. Liberalii sunt smîntîna şi temeiul României, noi suntem nişte rămăşiţe din vechile populaţiuni autohtone, care nu merită să fie băgate în seamă. De! iertaţi-ne boieri, Arioneşti şi Cărădeşti, că ni s-a părut şi nouă biet că trăim în ţara noastră şi avem de zis o vorbă. Iertaţi-ne pentru că nu băgasem de seamă că suntem în Bulgaria, iertaţi-ne apoi pentru că n-am voit să ne batem pentru bieţii greci şi bulgari. Nu vedeţi că ne-am supus stăpînilor? Nu vedeţi că ne-am trimis copiii la junghiere pentru că d. Anghelescu să poată culege lauri pe pielea lor? Ba au ajuns ca pînă şi cioro-horo, rumânaş de laiie, alb ca pana corbului, să scoată gazetă, în care să ne batjocorească în toate zilele. Nu vă e destul milostivi stăpîni? Dar acum, de ne veţi fi iertat sau nu, să stăm la vorbă gospodărească şi să vă întrebăm ce poftiţi d-vostră? Şi, ca să ştim că aveţi dreptul de a pretinde, să vă întrebăm ce produceţi? Arătaţi-ne în Adunările d-vostră pe reprezentanţii capitaliilor şi fabricilor mari, pe reprezentaţii clasei de mijloc care să se deosebească de fabrica de mofturi ale ,,Telegrafului” şi ale ,,Românului” şi de fabrica d-vostră de palavre din Dealul Mitropoliei. Căci nu credem să puteţi cere ca noi să considerăm mătăsurile de Lyon cu blagomaniile d-lui N. Ionescu, nici postavurile de Manchester cu isteţiile d-lui Popovici-Ureche. Ciudată ţară într-adevăr! Pe cei mai mulţi din aceşti domni statul i-au crescut, adică i-au hrănit prin internate, ca după aceea să-şi cîştige, printr-un meşteşug cinstit, pîinea de toate zilele. Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. După ce aceşti domni şi-au mîntuit aşa-numitele studii, vin iar la stat şi cer să-i căpătuiască, adică să-i hrănească pînă la sfîrşitul vieţii. Dar nu-i numai atît. Domnia lor vrea să facă pe boierii, 3-4-500 de franci pe lună nu-i liniştesc şi nu-i fac să se puie pe muncă pentru a deveni folositori naţiei de pe spinarea căreia trăiesc. Sunt născuţi pentru lucruri mai înalte, pentru deputăţii, ministerii, ambasade, catedre de universitare, scaune în Academie, tot lucruri mari la cari cinstiţii lor părinţi, care vindeau bragă şi rahat cu apă rece sau umblau cu patrafirul şi sfiştocul din casă în casă, nici nu visaseră şi nici n-aveau dreptul să viseze, căci nu dedeseră naştere unor feţi-frumoşi cu stele-n frunte, ci unor băieţi groşi la ceafă şi tîrzii la minte, de rînd, adesea foarte de rînd. Căci din două una. Sau aceşti oameni sunt toţi genii şi prin ,,calitatea” muncii lor intelectuale merită locul pe care-l ocupă, sau, neproducînd nici o valoare, nereprezentînd nici un interes general decît pe al stomacului lor propriu, trebuie respinşi în întunericul ce li se cuvine. Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cît negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decît coborîtorii din neamurile cel mai vechi ale ţării. De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scînteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru că, în momentul în care s-ar dezmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mîntui cu domnia demagogilor. [Şi astăzi este la fel, ne-au falsificat limba şi istoria, ne-au tîlhărit ţara de nu a rămas piatră pe piatră, ne-au tîrît în jugul hedonismului şi depravării astfel că nu mai ştim cine sîntem. Iar dacă cineva are curajul să se trezească din această abureală şi să iasă prin propriile puteri din mocirla în care ne-au afundat, toţi sar ca arşi într-o solidaritate înspăimîntătoare să te nimicească.] Într-adevăr, cum li sar deschide oamenilor ochii cînd unul ar zice: ,,Ia staţi oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învaţă copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintre dînşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi, ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stăpîn care să-i ţie în frîu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creindu-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe cînd ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit. N-ar fi mai bine ca să stăpînească cei ce n-au nevoie de averile voastre, avînd pe ale lor proprii? Sau cel puţin oameni care, prin mintea lor bine aşezată, vă plătesc ce voi cheltuiţi cu dînşii? De aceea alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine să vă economisească pe voi toţi. 2. PARALELE ECONOMICE Trebuie să admitem că între anii 1830 şi 40 vor fi existat abuzuri şi neajunsuri îndestule în ţările noastre, pentru că neajunsurile se ţin din natura lumii acesteia, încît oricînd ne putem ruga, ca bătrînii, ca să nu dea Dumnezeu omului atîta necaz cît poate duce. În epoca aceea în care s-a născut Regulamentul şi-au ivit capul şi cele dintîi ideii liberale şi, ca totdeauna, relele de atunci au fost atribuite claselor stăpînitoare. Dacă mergea lumea rău, boierii erau de vină. Căci lipseau garanţiele, lipsea suveranitatea poporului, lipsea controlul, abuzurile erau la culme, toţi furau şi liberalii ziceau: Daţi-ne nouă ţara pe mînă şi veţi vedea ce om face dintr-însa, cerul pe pământ nu altceva! Ca şi acum ei făgăduiau marea cu sarea, ca şi acum cauza tuturor relelor era că clasele privilegiate domneau, că dispuneau fără control de avuţia ţării, că jupuiau lumea şi-şi făceau de cap. Bun. S-au dus privilegiile. Astăzi naţiunea controlează tot ce se face. Nu mai există abuzuri, nici hoţii, suntem stăpîniţi de legi absolut drepte, cari ne garantează toate libertăţile ce ne sunt cu putinţă. Să facem deci izvodul averilor noastre. Avem în avere: Camere, consilii comunale şi judeţene, primari, notari, advocaţi, profesori de universitate, etc. etc., toate plătite cu bani în numărătoare. Avem la datorii; o jumătate de miliard de franci datorie publică, o scădere regulată atît a muncitorilor agricoli cît şi a breslaşilor, o despoiere mai neîndurată a ţăranului, ba sărăcirea claselor de sus, produsă prin sărăcirea generală, iar negoţ şi meserii în mîni străine. Am admis legiuiri străine? Ei bine, nu le-am admis pentru român, cu trebuinţele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi cari ştiu a se folosi de dînsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare. Căci azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile nouă nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încît trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern. Suntem ţărani, curată socoteală, şi ţărăneşte ar fi trebuit să gospodărim. Ţăranul, oricît seu la rărunchi ar avea, bani n-are, şi statul modern are nevoie de bani. Un pas pe care-l face deputatul în Cameră, o prostie pe care o zice, costă pe ţară bani şi banul e muncă. Un şir scris de un ajutor de ajutor de primar la sat costă bani şi banul e muncă. O prelegere rea ţinută la universitate costă bani şi banul e muncă – în sfîrşit banul este pretutindeni şi tălmăcirea citeaţă a muncii, într-însul e sudoare şi putere musculară şi precum arătătorul pe ceasornic spune la numărul cutare cîte ceasuri au trecut, asemenea suma din buzunarul meu arată cît s-au muncit pentru mine în societatea omenească. Dar va zice cineva. Ei şi? Cu munca românului nu pot face stat constituţional cu libertate, egalitate, fraternitate şi suveranitate? Franţujii sunt farmazoni de au putut-o face, - şi noi să nu putem? Nu suntem noi oameni şi nu putem să ne luăm după dînşii? Adică ei să fie mai cu cap decît noi? Adevărat. Franţuzul nu-i mai cu cap decît noi…dar este un cusur la mijloc care ne-mpiedică sau ar fi trebuit să ne-mpiedice. Franţuzul ia o bucată de metal în preţ de 50 de parale şi-ţi face din ea un ceasornic pe care ţi-l vinde cu doi napoleoni; d-ta îi vinzi ocaua de lînă cu un franc şi el ţi-o trimite înapoi sub formă de postav şi-ţi ia pe aceeaşi oca 20 de franci; franţuzul ia paie de orez, care nu-l ţin nimic, şi-ţi împleteşte din ele o pălărie pe care nevasta dumitale dă trei sau patru napoleoni. Nu-i mai cu cap, pentru că mintea nu se mănîncă cu lingura, ci o moşteneşte omul de la tată şi de la mumă, încît un mocan poate fi tot atît de isteţ şi deschis la cap ca un ceasornicar din Paris, numai vorba e că mocanul n-au deprins meşteşugul şi de aceea cîştigă într-un an cît cîştigă meşterul din străinătate într-o zi. De aceea însă meşterul din Paris are de unde plăti Camere, universităţi, teatre, biblioteci, ba chiar brînză de iepure, de ar avea poftă de dînsa poate s-o aibă. Dar noi popor de ţărani, nu le putem avea toate acestea decît cu încetul, şi unde franţuzul e cu dare de mînă noi trebuie să legăm paraua cu trei noduri, pentru că ceea ce nu are niciodată un popor agricol sunt banii. Căci ce se-ntîmplă într-adevăr? Ai vîndut ocaua de lînă cu un franc, pe care-l ai în mînă şi-l poţi da iar, dar ea cînd ţi-a venit înapoi, te ţine nu unul ci 20 de franci. Cu ce-mplineşti cusurul de la anul pînă la 20, de unde mai iai pînă la 19? Neapărat că din alte producte şi nu din lînă, deci din grîu. Dar grîul se produce cu osteneală multă şi spor puţin. Spre a produce un fir de grîu îţi trebuie o vară-ntreagă, şi atunci încă atîrnă de la ploaie şi de la vînt de ce va face sau nu, pe cînd meşterul străin au lucrat ocaua de lînă şi i-au dat o valoare înzecită în cîteva ceasuri. De acolo vine că ţăranul trebuie să muncească o vară pentru a plăti un obiect de lux comandat în străinătate. Calitatea muncii industriale e alta. Un zugrav face o icoană bună, o vinde şi trăieşte cu-ndestulare 10 ani de pe dînsa; un tăietor de lemne munceşte zi cu zi şi abia-şi ţine zilele de azi pe mîine. Şi apoi ce deosebire între muncă şi muncă? Unul munceşte uşor şi cu plăcere sufletească şi cîştigă mult; cellalt munceşte din greu şi cîştigă puţin. Este vreo deosebire între unul şi cellalt? Poate, tăietorul de lemne a cărui muncă prin calitatea ei preţuieşte aşa de puţin, să se măsoare vreodată cu zugravul? Dar aşa-i şi naţia. O naţie care produce grîu poate trăi foarte bine, nu zicem ba, dar niciodată nu va putea să-şi îngăduie luxul naţiilor industriale înaintate. Neapărat că nu trebuie să rămînem popor agricol, ci trebuie să devenim şi noi naţie industrială, măcar pentru trebuinţele noastre; dar vezi că trebuie ca omul să înveţe mai întîi carte şi apoi să calce a popă, trebuie să fii naţie industrială şi după aceea să ai legile şi instituţiile naţiei industriale. Să zicem bunăoară, că cineva are un palat cît al lui Vodă, şi venituri numai de pe un petec de 50 de pogoane. Va putea el să ducă trai de Domn, să ţie slugi multe de pe petecul lui de moşie? Şi ce-i într-adevăr o naţie agricolă pe lîngă una industrială? Cît un răzaş, oricît de vrednic fie, pe lîngă un boier cu 100000 de pogoane într-un hotar. Poate să fie răzaşul, cît de isteţ cît de bun de gură şi cît de harnic, să ducă traiul boierului tot nu-l ţin curelele, pentru că de unde nu-i nici Dumnezeu nu poate lua. Acum poate înţelege oricare om cu minte ce fel am putut produce la noi instituţiile străinătăţii. Păpuşării, care, ca păpuşării chiar, sunt cumplit de scumpe pentru noi, căci de-a putere-a fi tot n-am putut face nimic. Acum, după ce am văzut că suveranitatea, egalitatea, fraternitatea ne ţine o jumătate de miliard datorie şi opt zeci de milioane de franci pe an, să vedem cît ne ţinea pe noi, popor sărac, ocîrmuirea jefuitoare a boierilor. Douăzeci şi vro două de milioane pentru amîndouă ţările cu două scaune domneşti. Dar aceşti bani poate erau cheltuiţi în zadar. Populaţia săracă şi rău administrată poate că se stingea mai rău decît astăzi şi la o vreme de foamete, Doamne păzeşte, mureau oamenii pe uliţe? Ia să vedem. Deschidem ,,Curierul românesc” pe la 1840 no. De la 5 august şi citim următoarele: În anii 1837, 38, 39 s-au născut 139263, au murit 90207 – va să zică în trei ani au fost 43993 de oameni spor în populaţie, sau cifră rotundă 50000 numai în Muntenia, să punem pentru Moldova 40000 căci populaţia se înmulţea acolo în acelaşi mod regulat ca şi dincoace. Dar populaţia se-nmulţea în pătrat, nu în progresiune aritmetică. Dacă ţinea tot guvernul jefuitor al boierilor, astăzi aveam 8000000 de locuitori, pe cînd n-avem nici patru bune – din contra populaţia românească a ţării noastre e azi mai mică decît la 1840. Dar ce mai citim încă în ,,Curierul românesc”? În magaziile de rezervă se află depuse în vreme de trei ani din urmă 4441106 chile porumb 299700 chile mei. Ce avem astăzi în magaziile noastre de rezervă? Tot pe atîtea chile de palavre liberale. Dar ce mai citim încă? Capitolul ,,cutiile satelor” din Principate s-a văzut în catagrafia din urmă la 2357483 lei. Cîţi lei avem noi în cutiile satelor? Datorii cîtă frunză şi iarbă, căci astăzi şi comunele rurale sunt datoare cu cîte 10-20000 de franci, precum statul e dator cu cinci sute de milione. Dar boierii prădau şi erau răi zic liberalii. Hai să le facem pe plac şi să zicem şi noi că erau para focului şi varga lui Dumnezeu, zicînd-o, pe noi nu ne ţine parale, iar liberalilor le facem o plăcere. Nu rămîne însă mai puţin sigur că populaţia se înmulţea, că ea, întîmplîndu-se ani răi, nu era expusă să moară de foame, că erau nunţi şi cumetrii multe şi prohoade puţine, încă şi popa era mai cîştigat, pentru că la nunţi şi cumetrii mai mult chef se face decît la prohoade, şi toate erau cu spor, pînă şi cărările, pentru că părintele cînd se-ntorcea de la vreun botez, în loc de a umbla pe una, umbla pe cinci. Dar poate avem azi mai multe garanţii de dreptate? Ia să vedem. Stan găseşte azi o pungă înainte de a fi pierdut-o Bran. Care-i urmarea judecătorească. Se discopere lucrul şi Stan mănîncă mai întîi bătaie de la primar şi de la subprefect, apoi e închis preventiv, pierde zece zile de lucru, cîte un franc, fac zece franci. Judecătorul de instrucţie îşi pierde ziua cu dînsul, în loc de-a se ocupa de-un client mai complicat, deci punem leafa lui zece franci, fac 20. Judecata tribunalului corecţional ţine 10, fac 30. Stan e închis pe două luni de vară, cîte un franc ziua fac 60, la un loc 90. Stan se întoarce acasă şi-şi găseşte ogorul pîrloagă şi via paragină, pierzînd munca unei veri, fac zicem 100, la un loc 190. Stan găseşte dările neplătite şi-şi angajează munca pe un an, ca să le plătească ş.a.m.d. c-un cuvînt. Stan e ruinat pe cîţiva ani pentru că au găsit o pungă înainte de a o fi pierdut Bran, bez bătaia primarului şi subprefectului pe deasupra. Cum era înainte? Bran pîra pe Stan la boier şi-şi primea punga îndărăt, iar Stan căpăta în schimbul pungii cinci beţe sănătoase, pe care le ţinea minte, ş-apoi se ducea să-şi vadă de trebi. Scurt, drept şi…gratis. Azi mănîncă două trei bătăi şi-şi pierde şi tot rostul. Dar apoi îndeobşte legi franţuzeşti ne-au trebuit nouă? Pentru împresurarea ce pătimeşte un loc despre megieşi, pentru pescuirea unui lac, pentru neîngăduirea la posesie, pentru a li se alege părţile, pentru un vad de moară, ş.a. trebuie legi franţuzeşti, în care să se vorbească despre ,,lapini”, trebuiau miile de advocaţi, miile de primari şi ajutori de primari, notari, consilii şi paraconsilii. Asta e curată socoteală de mofluz. Asa ne zis-a Eminescu III Acuma, cumu-i omul, de se gîndeşte mai întîi la sine, el nu vede legăturile în care stau toate lucrurile cu munca şi punga lui, nu vede că toţi liberalii nu speculează decît să trăiască de la dînsul, pentru că nu au nimic şi nu ştiu nimic, ci crede ci-i spun gazetele, care ies ca ciupercile asupra alegerilor şi tipografii jidoveşti, tipărite pe datorie, şi astfel omul, besmeticit, alege cinstitele obraze propuse şi se-ncheagă Camera liberală. Acum adunătura de gheşeftari din Dealul Mitropoliei se pune să judece lumea. Mai întîi, toţi din guvernul trecut, fie miniştri, fie funcţionari, au fost cel puţin hoţi, stabilesc d-nia lor. De aceea, proces tuturor, iar funcţionarilor – destituirea. Dacă unui nu-i găseşti nici măcar cusurul pe care-l are soarele şi dacă are mai multă ştiinţă decum s-ar cere pentru serviciul lui, îi desfiinţezi deocamdată postul pentru că trebuie făcute economii, apoi reînfiinţezi cînd ţara e iar bogată şi-ţi pui ciracul în locul găsit vacant, ca din întîmplare. În predmetul alegerilor li se face primarilor cu ochiul de a proteja la muncile agricole pe cei ce ţin cu guvernul, pe rudele miniştrilor şi prefecţilor, iar la ceilalţi rechiziţii şi percheziţii şi ordin verbal, ca nu cumva ţăranul să le lucreze pe moşie. Pentru acest scop se desfiinţează legea tocmelilor, pentru ca cei ce au dat bani ţăranilor să n-aibă lucrători, iar cei ce n-au dat să-i angajeze cu te miri şi mai nimica, cu înscrisurile pline de clauze penale, pe care apoi tot subprefectul liberal le judecă în absenţa împricinatului ţăran şi-l condamnă să-i dea arendaşului liberal pînă şi cenuşa din vatră. Familii ultraliberale s-au deprins şi cu treaba asta. Au tras la sorţi, să vadă care dintre ei să fie ,,conservator” şi apoi acela face treaba celorlalţi cîndu-s conservatorii la putere, iar restul roşilor face trebile celui unul cînd sunt liberalii la putere. Şi astfel mii de oameni rîvnesc în ţara aceasta să capete avere şi onoruri pe calea statului sau cel puţin să trăiască de la dînsul. Prin ideea curat negativă a libertăţii, care nu însemnează nicăieri alta decît să nu fiu oprit de a munci, adică de a produce bunuri reale, liberalii din România au ajuns la ideea pozitivă că libertatea trebuie să le dea şi de mîncare şi încălţăminte şi lux şi tot ce le pofteşte inima, iar clasele muritoare?…Pe apa Sîmbetei neagră! Cît lumea n-avem să trăim, nu-i aşa? Cît vom trăi, să ne curgă laptele-n păsat…După aceea, bun e Dumnezeu şi va avea grijă de clasele pe care le sărăcim şi le stoarcem. Aceasta e liberalismul la noi în ţară. Cei care nu sunt nimic, nu reprezintă nimic, şi nu au nimic formează o societate pe acţii(un abonament la ,,Românul” sau la ,,Telegraful”), formează apoi comitete prin judeţe, un fel de filiale, cu liste exacte a domeniilor statului şi-a funcţiilor existente, deschid jurnale în care arată ,,naţiunii suverane” că libertatea e în pericol, amăgesc mulţimea, care totdeauna se luptă cu greutatea vieţii, făcînd-o să creadă că ei sunt mîntuirea, fac alegerile şi-apoi, cînd ajung sus…ţin-te bine. [Astăzi este la fel, numai că pe lîngă liberali au mai apărut şi alte cete de prădători ce-şi spun social-democraţi sau democraţi-liberali, dar toţi sunt o apă şi-un pămînt] De la un capăt al ţării pînă la altul se corupe orice simţire curată, orice om onest. Ici unul e aruncat pe uliţi cu o familie grea, pe care o ţinea de pe o zi pe alta cu leafa lui, pentru ca să vadă pus în locul lui pe un om care ştie tot atîta sau şi mai puţin decît dînsul; dincolo un arendaş, e dat afară de pe moşia statului, pentru că, deşi are o avere întreagă băgată în semănături, n-a plătit la termen şi un deputat vrea să ia moşia cu preţul jumătate şi să se folosească de semănăturile omului…şi tot aşa in infinitum. Conservatorii au încercat ani îndelungaţi de zile a cîrpi o clădire a cărei temelie chiar e o mare greşeală. Astfel i-am văzut că înspăimîntaţi de delapidările de bani publici, de plastografii liberale ş.a. au botezat crimele delicte, ca să vie înaintea tribunalelor, adică înaintea unor oameni care aveau conştiinţa crimelor, au voit să reducă prefecturile, au redus primăriile la sate, pentru a putea controla mai de aproape pe primari, notari şi perceptori, erau pe calea de-a înfiinţa şcoli reale şi de meserii în care să intre progenitura acestei generaţii corupte şi să-nveţe ceva cu care să se poată hrăni…Aş! De-a doua zi cum au venit liberalii, au suflat în ele şi au dispărut ca şi cînd n-ar fi fost de cînd lumea. De cîte ori le arăţi toate isprăvile zic: ,,Apoi noi n-am fost decît foarte puţin la guvernare”. Dar un palat zidit în zece ani se strică în două zile, d-nii mei, şi dac-aţi fost în stare să treceţi într-o bună dimineaţă cu buretele preste toată dezvoltarea istorică a ţărilor, cu atît mai mult veţi izbuti întru aceasta, neavînd de risipit decît reparaturile făcute cu greu de conservatori. 5. ABECEDARUL ECONOMIC De cîte ori un creştin s-apucă la noi să scrie un rînd ca să lumineze neamul – presa este lumina, după cum zid d-nia lor– de atîtea ori pune mîna-n raft şi scoate la iveală o carte nemţească sau una franţuzească şi răsfoieşte pînă ce găseşte ce-i trebuie. Precum ni s-aduc toate d-a gata din străinătate şi n-avem alt chin decît să băgăm mîinile în mînecile paltonului venit de la Viena şi piciorul în cizma pariziană, fără a ne preocupa mai departe din cîte elemente economice se compun lucrurile, tot astfel facem şi cu cunoştinţele; le luăm frumos din cărţi străine, le aşternem pe hîrtie în limbă păsărească şi facem ca negustorul care nu-şi dă seama de unde-i vine marfa, numai să se treacă. Chiar învăţaţii noştri cînd vor să polemizeze, polemizează cu citate. Cutare minune a străinătăţii, d. X sau Y, a vorbit cutare lucru, deci trebuie să fie neapărat adevărat şi să se potrivească, pentru că au ieşit dintr-o minunată morişcă de creier. Să fie d. X sănătos, împreună cu toată casa, dar de se potriveşte, e altă discuţie. La gazetarii români, mai ales la cei liberali, lucru e şi mai simplu. Îşi pune mai întîi degetul în gură şi vede cîte ,,cuvinte” îi vin în minte. La chemarea aceasta se deschide dicţionarul nepaginat al capului, compus din prea puţine file, pe care stau scrise libertate, egalitate, fraternitate, suveranitate şi alte cuvinte tot cu atîta cuprins material şi după aceea le-nşiră, mai puind pe la soroace şi cîte un Ştefan sau Mihai Viteazul, din buzunările cărora scoatem ce ne pofteşte inima. Bietul Ştefan Vodă! El ştia să facă fărîme pe turci, tătari, leşi şi unguri, ştia niţică slavonească, avea mai multe rînduri de neveste, bea bine la vin vechi de Cornar şi din cînd în cînd tăia capul vreunui boier sau nasul vreunui prinţ tătărăsc. Apoi descăleca tîrguri de-a lungul rîurilor, dăruia panţirilor şi dărăbanilor locuri bune pentru păşunare, hergheliilor de cai moldoveneşti, a turmelor de oi şi de vite albe, făcea mănăstiri şi biserici, şi apoi iar bătea turcii, şi iar descăleca tîrguri şi iar se însura, pînă ce şi-au închis ochii în cetate la Suceava şi l-au îngropat cu cinste la mănăstirea Putnei. Ce-şi bătea el capul cu idei cum le au d-alde gazetari de-ai noştri, ce ştia el de subţietura de minte din vremea de astăzi! Pînă la fanarioţi n-am avut cod, semn că nici trebuia. Ce-i drept şi ce-i strîmb ştia fiecare din obiceiul pămîntului şi judecată multă nu se încăpea. Ţară săracă, stăpînire puţină, biruri mai de loc, cară cu două oişti, să se poată înjuga boii la venirea tătarilor şi dintr-o parte şi dintr-alta, după cum l-apuca pe om vremea pe cale de munte, case de vălătuci acoperite cu paie, pentru a li se da foc la călcarea duşmanului, ba se da foc ierbei şi se-nveninau fîntînile, pentru ca să moară duşmanii de flămîngiune şi de secetă, iar oamenii se trăgeau la munte şi lăsau cîmpul limpede în urma lor, pînă ce venea Vodă de-i amăgea pe duşmani prin glas de buciume în văi şi prin codri, şi-apoi vai de capul lor! Îi mersese vestea voivodului românesc şi moldovenilor că nu deprinşi a sta pe saltea turcească, ci sunt totdeauna gata de război, oameni vîrtoşi, care nu ştiu multă carte dar au multă minte sănătoasă, averi mari iar n-au, dar nici săraci nu sunt. Şi tot astfel au fost pînă în vremea noastră, pînă la Regulament, cea dintîi legiuire importantă şi plăsmuită. Românii au fost popor de ciobani şi, dacă voieşte cineva o dovadă anatomică despre aceasta, care să se potrivească pe deplin cu teoria lui Darwin, n-are decît să se uite la picioarele şi la mîinile lui. El are mîini şi picioare mici, pe cînd naţiile care muncesc mult au mîinile şi picioarele mari. De acolo multele tipuri frumoase în părţile unde ai noştri n-au avut amestec cu nimenea, de acolo cuminţenia românului, care ca cioban au avut multă vreme ca să se ocupe cu sine însuşi, de acolo limba statornică şi plină de figuri, de acolo simtămîntul adînc pentru frumuseţile naturii, prietenia lui cu codrul, cu calul frumos, cu turmele bogate, de acolo poveşti, cîntece, legende, c-un cuvînt de acolo un popor plin de originalitate de o feciorească putere formată prin o muncă plăcută, fără trudă, de acolo însă şi nepăsarea lui pentru forme de civilizaţie care nu i se lipesc de suflet şi n-au răsărit din inima lui. Au venit grecii ş-au domnit o sută de ani. Cînd au ieşit din ţară nici urmă n-a mai rămas prin sate. Parc-a fost trecut cu buretele peste kolakiile şi bizantinismul acestor damblagii. Poporul nostru, au rămas nepăsător la reformele greceşti, ruseşti, franţuzeşti şi nu-şi dă nici azi bucuros copii la şcoală, pentru că simte ce soi de şcoli avem. Ci înainte acest sentiment de sănătoasă barbarie era predominant. Radu Vodă cel Mare adusese în ţară pe sf. Nifon patriarhul, ca să ne puie la cale. Se-ntreba şi el ce-o mai fi civilizaţia şi voia s-o vadă cu ochii. Dar sfîntul, venind, începu să dea sfaturi pentru schimbarea legilor şi obiceiurilor, pentru introducerea paragrafelor ş.a. încît Vodă-i zice într-o zi: ,,Ia slăbeşte-ne popo că ne strici obiceiurile”. Sfînt, nesfînt, vedea el pe cine nu văzuse de nu pleca în ţara cui l-au fost avut! Acesta-i sentimentul oricărui popor sănătos căruia-i propui să-i altoieşti ramuri străine pe cînd el e dispus a-şi produce ramurile sale proprii şi frunzele sale proprii încet şi în mod firesc. Ce ar zice liberalii de la noi dacă le-am spune că, pe cînd ei introduc istorii franţuzeşti în instituţii, limbă şi datini, tot pe atunci în Rusia de amiazăzi se introducea pe zi ce merge datinile româneşti printre malorosieni, care au îndrăgit felul de a fi al românului? Dar aici se iveşte totodată întrebarea: ce i-au putut veni la minte de a introduce toate formele costisitoare ale apusului într-o ţară agricolizată, abia pe la 1830? Oare crezut-au reformatorii că lucrurile acestea nu vor ţinea bani? Şi dacă ştiau că vor ţinea, n-au ştiut de unde, cum şi cine îi va plăti? Nu ştia absolut nimenea cum stat, armată, biserică, cultură, c-un cuvînt tot ce e comun al naţiei, se plăteşte numai şi numai din prisosul gospodăriei private, cum că din acest prisos se hrănesc toate formele civilizaţiei şi că, dacă istoveşti pre aceasta, atunci începi a mînca însuşi capitalul de muncă al oamenilor, condiţiile existenţei lor private, şi-i ucizi economic, deci trupeşte şi sufleteşte? Apoi de ce munceşte omul? Ca să aibă el din ce trăi. Dacă ascultă vioara sau petrece sărbătorile, cheltuieşte prisosul timpului şi banilor lui, nu însă ceea ce-i trebuie pentru ca să-şi ţie sufletul lui ş-al copiilor. Dar puterea fizică a uni om e restrînsă, căci natura n-au făcut calculul că această putere va avea de hrănit din prisosul ei liberali, advocaţi, pierde-vară şi alte soiuri de paraziţi, ci i-au dat fiecăruia atîta putere ca să se poată ţine bine şi să mai pună şi ceva la o parte, pentru ca mîine să poată reîncepe munca cu mijloace mai multe. Va să zică prisosul pe care muncitorul în poate pune la dispoziţia civilizaţiei şi a junilor crescuţi la Paris e foarte mic. Dl. C. A. Rosetti, în cuvîntul său de la circ, vorbea cu dispreţ despre calitatea cea mai bună care o aveau boierii. ,,Ţara? –întreba d-lui – 40 de boieri mari, 40 de boieri mici iată ţara pe cînd eram eu tînăr”. Ţinem seamă de aceste cuvinte. Ţara n-avea pe umerii ei decît 80 de oameni care umblau cu zilele în palmă şi ţineau neatîrnarea ţării prin isteţie şi adesea prin sacrificiul persoanei sau al averii lor, adică compensau pe deplin munca socială care-i purta. Astăzi avem zeci de mii de liberali care nici umblă cu zilele-n palmă, pentru că nici turc, nici leah, nici ungur nu caută să-i taie, nici de vreun duh aşa de subţire nu se bucură, nici compensează prin ceva muncă socială, pe care o istovesc din rădăcini, mîncînd chiar condiţiile de existenţă a claselor producătoare, nu prisosul lor. Moţul din Ardeal e un negustor foarte cuminte, lui nu-i trebuie la negoţ nici un fel de samsar, nici chiar banul. El face ciubere şi doniţe, trece în Ţara Ungurească şi nu se mai încurcă, ci le schimbă de-a dreptul pe…grîu. Atîtea doniţe de grîu pe o doniţă de lemn, atîtea ciubere de grîu pe un ciubăr de lemn. Dacă am face şi noi socoteala moţului din Ardeal am zice: Atîtea mii de chile de grîu ne ţine o chilă de fraze liberale, atîtea chile ne ţin mărfurile importate din străinătate, atîtea chile ne ţin tinerii de-şi pierd vremea prin străini, atîtea mii de chile ne ţine Constituţia, atîtea ne ţin legile franţuzeşti, cu un cuvînt toate liberalismurile. Prisoasele economiilor individuale construiesc o sumă certă. Dacă vei hrăni cu ele cîteva mii de stîrpituri liberale, de unde îţi mai rămîn condiţii pentru întreţinerea unei culturi sănătoase şi temeinice? Două sute de nebuni mănîncă desigur mai mult decît un singur înţelept. Deci abecedarul nostru economic zice: Natura i-a dat omului putere mărginită, socotită numai pentru a se ţinea pe sine şi familia. El produce ceva mai mult decît consumă. În acest ,,ceva” mai mult, în acest prisos sunt cuprinse: întîi ceea ce-i trebuie pentru o reproducere, va să zică condiţiile muncii de mîine, şi dincolo un prea mic prisos, care-l poate pune la dispoziţia societăţii sub formă de dare. Din acest prea mic prisos al gospodăriei producătorului trăieşte toată civilizaţia naţională. Dacă hrănim cu acest prisos, străinătatea de idei, de instituţii şi de forme lipsite de cuprins al căror complex liberalii au apucat al numi ,,tot ce este românesc” atunci nu ne mai rămîne nimic pentru ceea ce este într-adevăr românesc, pentru cultura naţională în adevăratul înţeles al cuvîntului. 6. FRAZĂ ŞI ADEVĂR Nimic n-ar putea mai natural decît ca oamenii să ia lucrurile aşa cum sunt şi să nu caute în nouri ceea ce-i dinaintea nasului lor. Cu toate acestea tocmai calea contrară urmează. Înainte de-a da exemple din ţară, dăm unul din străinătate. Socialistul Bebel, în foaia sa ,,Volksstaat” anul 1873, spune următoarele: ,, Sau există Dumnezeu, ş-atunci suntem traşi pe sfoară, sau nu există, ş-atunci putem face ce-om pofti”. Fraza întoarsă nu va fi nici mai clară şi mai cuprinzătoare de cum e. Să zicem: ,,Sau nu există Dumnezeu ş-atunci suntem traşi pe sfoară, sau există ş-atunci putem face ce-om pofti”. Tot astfel sunt toate frazele radicalismului. Oricum le-ai întoarce, cuprinsul lor nu s-adaugă, pentru că nu-l au, ba adesea contrariul lor cuprinde mai mult adevăr decît ele înşile. ,,Luminează-te şi vei fi”. Poate contrariul e adevărat. ,,Fii şi te vei lumina”. Căci o existenţă lungă şi sigură va avea drept fruct al ei cunoştinţă, adică lumină. Tot aşa-i şi cu ,,Voieşte şi vei putea”. ,,Să poţi, şi-atunci vei şi voi”, căci omul vrea ceea ce poate, iar cînd vrea ceea ce nu poate nu-i în toate minţile. Dar, fie cum o fi, cu vorbe nu-l încălzeşti pe nimenea şi vorbe rămîn toate abstracţiunile şi, cu cît mai abstracte sunt, cu atît sunt curată vorbă de clacă. Dar cu asemenea cultură din gazete au început reformatorii noştri. Căci nu mai este îndoială că n-au învăţat mai nimic de la străini decît să vorbească subţire, şi să puie lumea la cale cu fraze. Cultura frazelor o puteau învăţa bine din gazetele străine. Oamenii scot acolo gazete în toate zilele şi neavînd ce spune, abstracţiunile le vin foarte bine la îndemînă, căci prin mijlocul lor poţi scrie coli întregi fără să spui nimic. Şi nu ne înşelăm. Beţia de cuvinte din gazetele româneşti, e numai întrecerea beţiei de cuvinte din cele străine. Mai puţin culţi, deci avînd mai puţin de împărtăşit decît străinii, gazetarii noştri au şi mai multă nevoie de gură decît de cap, dar şi în străinătate lucrează în mare parte gura, fără ca creierii să ştie mult despre aceasta. Că în străinătate în genere nu prea i-au oamenii în serios întrucît s-atinge de partea lor internaţională. Se ştie că sunt făcute pentru a trezi patimile societăţii şi a crea în public atmosfera ce-i trebuieşte guvernului sau adversarilor săi spre a inaugura suirea unora şi coborîrea altora; în sfîrşit presa nu-i cu mult mai mult decît o fabrică de fraze cu care făţărnicia omenească îmbracă interese străine de interesul adevărat al poporului. Căci ce este statul şi ce scop are el? Nu din carte – aievea. Iasă cineva pe uliţă sau la cîmp şi va vedea ce e. Acolo unul vinde, altul cumpără, unul croieşte, altul coase, sau un al treilea bate fierul pînă-i cald, la cîmp se ară, se samănă, se seceră, acolo meliţă cînepa, ţes, tund oi şi numai în zi de sărbătoare stau mîinile şi lucrează creierul. Atunci se foloseşte omul de prisosul liber al unei vieţi de muncă, merge la biserică, după aceea la horă, în sfîrşit săptămîna toată e a stomacului, sărbătoarea e a creierului şi a inimii. Materia vieţii de stat e munca, scopul muncii trai, averea, deci acestea sunt esenţiale. De aceea se şi vede care e răul cel mai mare: sărăcia. Sărăcia e izvorul a aproape tuturor relelor din lume, boală, darul beţiei, furtişagul, zavistuirea bunurilor altuia, traiul rău în familie, lipsa de credinţă, răutatea, aproape toate sunt cîştigate sau prin sărăcie proprie sau, atavistic, prin sărăcia strămoşilor. Sărăcia trebuie luată în înţelesul ei adevărat. Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decît are. Că este aşa ne e dovadă suma de cuvinte care însemnează relele morale prin cuvinte împrumutate sărăciei şi boalei. Mişel, altă dată însemna sărac, azi înseamnă lipsă de calităţi morale. Tot astfel, ,,miserable” francez şi ,,elend” german. Odată voievozii româneşti dăruiau prin hrisoave pe ,,mişei” în înţelesul lor, astăzi mişeii în înţelesul nostru stăpînesc toată ţara de la un capăt la altul. Calităţile morale ale unui popor atîrnă – abstrăgînd de climă şi de rasă – de la starea sa economică. Blîndeţea caracteristică a poporului românesc dovedeşte că în trecut el a trăit economiceşte mulţămit, c-au avut ce-i trebuia. Deci condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic e curat muncă zadarnică. [Intrarea în UE este exact această situaţie] Dar aşa au făcut liberalii noştri. În loc de a-şi arunca privirile la răul esenţial al societăţii s-au ţinut de relele accidentale şi fără însemnătate. În veacul nostru se-nmulţeau trebuinţele, deci trebuia înmulţită producţia şi braţele producătoare. Din contră am urmat. Numărul producătorilor, care în ţara noastră sunt absolut numai ţărani, dă îndărăt, deci e supus la o trudă mult mai mare decît poate purta; şi se-nmulţeşte – cine? Cei care precupeţesc munca lui în ţară şi în afară şi clasele parazite. La ţară putrezesc grînele omului nevîndute, în oraş plăteşti pîinea cu preţul cu care se vinde la Viena sau Paris. Căci firul de grîu trece prin douăzeci de mîini de la proprietar la consumator şi pe această cale se scumpeşte, pentru că acele două zeci de mîini corespund cu cinci zeci de guri care, avînd a trăi de pe dînsul produc o scumpete artificială. Va să zică, înmulţindu-se trebuinţele, trebuiau înmulţite izvoarele producţiunii şi nu samsarlîcul, căci la urma urmelor tot negoţul nu e decît un soi de samsarlîc între consumator şi producător, un fel de manipulare care scumpeşte articole. În această manipulare naţia agricolă totdeauna pierde, pentru că productele ei sunt uniforme în privinţa valorii şi, dacă constituiesc o trebuinţă generală, nu e mai puţin adevărat că sunt cel mai general articol de producţiune, adică acela care se face pretutindeni. Pe cînd naţia agricolă plăteşte atît transportul cît şi vama şi cîştigul comerciantului la cumpărătura unui articol industrial, tot în aceeaşi vreme vamă, transportul şi cîştigul comerciantului se scad din preţul cu care naţia agricolă îşi vinde productele, va să zică ea păgubeşte dublu în toate tranzacţiile ei, la vînzarea productelor ei, la cumpărarea celor străine. Apoi e cumplit de mare diferenţa între valori. Încărcînd 500 de vagoane cu grîu capeţi în schimb o jumătate de vagon de obiecte de lux. C-un cuvînt naţia agricolă e expusă de-a fi exploatată de vecinul industrial, ba de a pierde pe zi ce merge clasele sale de manufacturieri, care, neputînd concura cu fabrica devin proletare. Dovada cea mai bună pe continent e chiar poporul nostru. Samsarlîcul care mijloceşte schimbul între productele noastre şi cele străine încape pe zi ce merge în mîinile străinătăţii. Oameni bătrîni n-ar avea decît să asemăneze fizionomia de azi a Bucureştilor cu aceea pe care o avea înainte de cincizeci de ani. Nu-i vorbă, nu erau aşa de străluciţi Bucureştii pe atunci, dar erau româneşti, azi…? Ce să mai zicem de Iaşi, şi în genere de oraşele Moldovei? Toate împrejurările acestea nu se schimbă prin legi civile care, regulează modul în care se face tranzacţiunea X între indivizii A şi B, nu se schimbă prin axiomul că toţi oamenii sunt liberi prin drept înnăscut şi imprescriptibil, nici prin regula că ei toţi sunt născuţi egali, nici prin participarea tuturor la afacerile guvernării. Evul mediu avea o formă pentru păstrarea fiecărei ramuri de producţiune, ş-aceasta era autonomia breslelor şi îngrădirea lor faţă cu orice agresiune de din afară. La noi evul mediu au ţinut pînă mai ieri-alaltăieri, şi mulţi bătrîni vor fi ţinut minte epoca în care un străin nu putea fi breslaş. Nu mai pomenim că pricinile între breslaşi se hotărau la staroste şi se întăreau numai de Vodă; nu mai pomenim apoi că instituţia au fost atît de puternică încît împărăţia, totdeauna foarte diplomată a Austriei şi-au introdus consulatele în ţară sub numele şi forma de ,,stărostii de breaslă”. Deci salus republicae summa lex esto. Puţin ne pasă pe baza căror principii metafizico-constituţionale s-ar fi putut realiza bunul trai al claselor Românei, destul că avem dovada că pe calea liberalismului mergem tocmai dempotrivă. Căci statul are nevoie de clase puternice, şi liberalismul le-au adus la sapă de lemn. Înainte de 30-40 de ani aveam o clasă puternică de ţărani, nu bogată dar cuprinsă şi începuturile unei clase de mijloc. Azi ţăranul scade pe zi ce merge, proprietarul, al cărui interese sunt identice cu ale ţăranului, asemenea, bresle nu mai avem, negoţul încape pe mîini străine încît, mîine să vrem să vindem ce avem, găsim cumpărători străini chiar în ţară şi am putea să ne luăm lucrurile la spinare şi să emigrăm în America. Chiar ar fi bine să ne luăm de pe acuma o bucată de loc, în Mexico, în care să pornim cu toate ale noastre, cînd nu vom mai avea nimic în România. Să nu ne facem iluzii. Prin atîrnarea noastră economică am ajuns ca toate guvernele, spună ele ce or pofti, să atîrne mai mult ori mai puţin de înrîuriri străine. Nu doar c-ar sta în relaţii cu consulii, această acuzare ar fi prea gravă pentru ca s-o facem cuiva. Ne înnegrim unii pe alţii – vorbesc de naturile mai nobile, fie ele în orice parte, nu de stîrpituri, ne înnegrim, zic, unii pe alţii, pentru că simţim că starea poporului românesc e nesuferită şi că ne-am încurcat rău. Dar în această încurcătură vina istorică şi blestemul urmaşilor să cază asupra celor ce-au făptuit tot răul, asupra liberalilor de orice nuanţă, care au format cadre goale, în care au intrat tot gunoiul societăţii, au creat guvern reprezentativ pentru ca să-l împle oameni ce abia ştiu a îndruga două cuvinte, au făcut ca clasa de mijloc, în loc de a căuta să muncească şi să înflorească, să se azvîrle toată asupra puterii statului, ca să domnească. Răul esenţial au fost că se înmulţeau trebuinţele fără a se înmulţi producţia, sau fără a se urca în mod considerabil valoarea ei; inegalitatea claselor şi nelibertatea, apoi neparticiparea la guvernul ţării erau rele cu totul neesenţiale. Daţi-mi statul cel mai absolutist în care oamenii să fie sănătoşi şi avuţi, îl prefer statului celui mai liber în care oamenii vor fi mizeri şi bolnavi. Mai mult încă, în statul absolutist, compus din oameni bogaţi şi sănătoşi, aceştia vor fi mai liberi, mai egali decît în statul cu legile cele mai liberale, dar cu oameni mizeri. Căci omul are pe atîta libertate şi egalitate pe cîtă avere are, iar cel sărac e totdeauna sclav şi totdeauna neegal cu cel ce stă deasupra lui. Text publicat în Timpul în perioada 11-23 decembrie 1877. Comentariile din paranteze îmi aparţin. Concepţia cu privire la natura statului stă şi la baza polemicii cu liberalii pe tot parcursul publicisticii sale. Poetul îi învinovăţea că priveau statul între oameni şi invocau autoritatea lui Jean Jacques Rousseau şi a altor gînditori. Statul are în concepţia lui Eminescu două componente: corpul statului şi sufletul statului. Corpul statului îl formează spaţiul geografic pe care îl locuieşte un popor, cu istoria sa. Sufletul statului îl formează poporul, cu clasele sociale care îi conferă caracterul naţional. Sufletul statului român îl formează în concepţia sa, populaţia autohtonă, creatoarea limbii române, înainte de constituirea formaţiunilor statale şi păstrarea tradiţiilor seculare. Nu întîmplător ţărănimea reprezintă în concepţia sa, expresia virtuţilor poporului român. Congresul de pace de la Berlin iunie-iulie 1878 impunea recunoaşterea independenţei României în schimbul acceptării ca cetăţeni a tuturor evreilor aflaţi atunci pe teritoriul ţării chiar dacă unii veniseră în valuri masive în urmă cu 10-20 de ani alungaţi tocmai din ţările care ne cereau aşa ceva – Austria(Galiţia prin Bucovina) şi Rusia(prin Basarabia). În acelaşi timp turcii, după ce au pierdut războiul, erau alungaţi din teritoriile bulgăreşti chiar dacă locuiau pe ele de 300-400 de ani iar bunurile geamiilor era vîndute la preţuri de nimic! Aşa păţeşte oricine care nu ştie să trăiască din minciună, în minciună şi să facă propagandă mincinoasă! Eminescu îşi asumă răspunderea demascării afacerii Warszawsky-Mihalescu care privea rechiziţionările făcute de guvernul liberal pe seama ţărănimi în campania din Bulgaria din anii 1877-1878. Ţăranii îşi pierd în aceste transporturi animalele, uneltele lor de muncă şi se ruinează pentru mai multe generaţii. Statul nu i-a despăgubit pentru această nenorocire. Apelul lansat către mozaici de Cremieux, ministru de justiţie al Franţei şi Montefiore, ministru al Italiei pentru fondarea ,,Alianţei Universale Israelite” apărut în ziarul L’Eclair din Paris în 1860. APEL al evreilor Cremieux din Paris şi Montefiore din Roma, membri fondatori ai Alianţei Universale Israelite Alianţa noastră nu este nici europeană, nici asiatică, nici africană, nici americană, nici australiană, ea este universală. Împrăştiaţi în mijlocul unor popoare care sunt duşmane drepturilor şi intereselor noastre, vom rămîne membri ai poporului ales. Naţionalitatea noastră este religia părinţilor noştri şi nu recunoaştem alta. Trăim în ţări străine şi nu ne putem îngriji de interesele vremelnice ale acestor ţări – întrucît interesele noastre morale şi materiale sunt în primejdie. Religia lui Israel trebuie să cuprindă într-o bună zi pămîntul întreg. Creştinismul, duşmanul nostru de veacuri, zdrobit în luptă e aproape îngenuncheat. Pe zi ce trece reţeaua pe care evreii o aruncă asupra Pămîntului se întinde şi măreţele profeţii ale cărţilor noastre sfinte se vor îndeplini. Nu este departe timpul în care toate bogăţiile Pămîntului vor fi ale noastre. O nouă împărăţie mesianică, un nou Ierusalim trebuie să se ridice în locul celor trei cetăţi, a Împăraţilor, a Papilor şi a Patriathilor. Cremieux şi Montefiore Protocoalele înţelepţilor Sionului este o scriere ce a circulat la începutul secolului al XX-lea în Europa, şi care descria planurile de dominare a întregii lumi puse la cale de mozaici/jidani/evrei. A fost publicată pentru prima dată în foileton între28 august şi 7 septembrie (stil vechi) 1902 în ziarul Znamia din Sankt Petersburg şi publicată sub forma unei mici cărţi ce a dispărut imediat de la vînzare. Apare menţionată la British Museum în august 1906, cu precizarea că este a doua ediţie din anul 1905. Se publică în engleză în decembrie 1919 pentru care ziarul Times face ample comentarii în lunile aprilie şi mai 1920 fiind vîndută cu succes, dar editorii Eyre & Spottiswoode refuză să tipărească o nouă ediţie. Un număr de studii ale internaţionaliştilor şi specialiştilor în istorii plăsmuite pretind că textul este un fals care a fost pus în circulaţie de agenţi ai Ohranei - poliţia secretă a guvernului Rusiei imperiale - ca o diversiune contra mulţimii de organizaţii oculte subversive, majoritatea conduse de mozaici, prezentîndu-le, pe baza antisemitismului manifestat în Rusia în acea vreme, drept agitaţii ale jidanilor la cererea "iudaismului internaţional". Dacă se pretinde aşa cum am arătat mai sus, de către istoricii importanţi că textul este un fals, atunci am să-i poftesc pe aceşti pricepuţi să declare false şi manuscrisele descoperite în anul 1947 la Marea Moartă, intitulate ,,Manualul de disciplină pentru viitoarea Frăţie a lui Israel” şi „Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului”. Ideile din aceste texte se găsesc în totalitate în ,,Protocoale Înţelepţilor Sionului” iar ambele scriituri apărute la distanţă de peste 1850 de ani, au aceeaşi sursă: cultura iudeo-fariseică!! Ori poate plăsmuitorii ohranei ţariste care se presupune că au făcut falsul pe la 1902, erau mari iniţiaţi şi avînd ceva revelaţii sub freză au anticipat evenimente care s-au întîmplat după 1902: lovitura de stat dată de cazari asupra imperiului ţarist şi preluarea puterii prin formarea primului stat bolşevic, planurile de expansiunea a acestuia asupra Polonie, României, Bulgariei, Ungariei şi înfiinţarea statului Israel, principiile de bază ale statului bolşevic, etc. În presa vremii nu există nici o referire la această carte, ori o acţiune de manipulare iniţiată de un stat nu se face cu cîteva sute de cărţi. Ca să dovedesc că este o gogoaşă sionistă, voi aminti faptul că Lenin în timpul Guvernului Provizoriu din Rusia al cazarului Kerenski, numai în Petrograd a scos începînd cu martie 1917, un număr de 17 publicaţii cu un tiraj de 300000 de exemplare iar în restul imperiului a mai scos 18 ziare cu acelaşi tiraj uriaş pentru acele vremuri. Pe cei necredincioşi îi invit să facă o comparaţie a ,,Protocoalelor” cu Manuscrise descoperite la Marea Moartă menţionate mai sus şi cu scrisoarea primită de Garibaldi în anul 1860 care a fost făcută publicată în anul 1890, primele două texte care ar fi opera aceleiaşi organizaţii oculte sînt atît de diferite de al treilea încît obligă la o singură concluzie, au autori şi sisteme conceptuale diferite şi chiar scopurile diferă. Ziarul Times of London din 8 mai 1920 scria următoarele: Există şi a existat de secole întregi o organizaţie politică internaţională a mozaicilor. Spiritul acestei organizaţii pare a fi o ură tradiţională, eternă, împotriva creştinătăţii şi o ambiţie uriaşă de a stăpîni lumea. Scopul urmărit în cursul veacurilor, e distrugerea statelor naţionale şi înlocuirea lor cu o stîpînire mozaică internaţională. Metoda întrebuinţată pentru a slăbi, pentru a distruge statele politice existente, constă în a le injecta idei care sfîrşesc prin a le dezagrega, urmărind o progresie calculată cu dibăcie, de la liberalism la radicalism, pe urmă la socialism, la comunism şi în sfîrşit la anarhie. Noile dogme politice din Europa creştină, politica ei şi Constituţiile democratice, sunt toate la fel de dispreţuite de bătrînii sau ,,înţelepţii” lui Israel. Pentru ei, guvernarea este o artă sublimă şi e rezervată unei elite reduse, în vreun sanctuar ocult După această concepţie despre guvernămînt, masele nu sunt decît o turmă de dispreţuit, iar conducătorii politici ai Goimilor, nu sunt decît nişte simple păpuşi în mîinile bătrînilor lui Israel: cel mai adeseori sunt corupţi, totdeauna neputincioşi, uneori robiţi prin măguliri, prin ameninţări sau prin şantaj în folosul dominaţiei mozaice. Presa, Teatrul, Bursa, Ştiinţa, Legea, în mîinile celor care posedă tot aurul lumii, sunt tot atîtea mijloace pentru a înnebuni opinia publică, pentru a produce o aţîţare generală la viciu şi a distruge aspiraţiile idealiste (cultura creştină), pentru crearea cultului banilor, pentru răspîndirea scepticismului materialist şi a cinicei pofte de plăceri”. Protocoalele conţin planurile concepute de secole de francmasoni mozaici, pentru realizarea visului lor de stăpânire a întregii planete. Protocoalele constau in 24 de procese-verbale încheiate de diferitele secţiuni ale Marelui Congres Masonic, care s-a ţinut în Elveţia, la Bâle (Basel), în 1897, şi formează programul masonic mozaic de cucerire mondiala, program elaborat şi comunicat unor anumiţi "iniţiaţi", pentru a se păstra o urmă scrisă a acelor convorbiri ultrasecrete. Despre modalitatea în care au căzut în mâinile "profanilor" aceste Protocoale, există doua versiuni: prima, că au fost copiate de o femeie, soţie sau amanta a unui "iniţiat", fiind apoi comunicate creştinilor pentru ca aceştia să se pună în gardă şi să ia măsuri de apărare; a doua, că au fost ridicate dintr-un seif pe care francmasonii îl aveau într-o casă dintr-un oraş alsacian. Pericolul iudeo-masonic a început să fie dezvăluit lumii în anul 1902, când profesorul rus Serghei Nilus a scos o prima ediţie a Protocoalelor, ediţie care însă a dispărut imediat, fiind distrusă de francmasoni. În epilogul cărţii autorul prezintă o hartă cu drumul ce a fost şi va fi parcurs de către Şarpele care simbolizează mersul progresiv al neamului ivrit.Primul popas este Grecia lui Pericle la 429 î.e.n, apoi Roma pe la mijlocul domniei lui Augustus, urmează Madridul sub Carol Quintul, Parisul la sfîrşitul domniei lui Ludovic XlV, Londra la căderea lui Napoleon, Berlinul în 1871 după tratatul de la Versailles, tot acest drum fiind parcurs de iudei/ivriţi/sefarzi. Din partea răsăriteană a Europei s-au ivit cazarii/jidanii/aşchenazii care i-au încolţit pe ruşi la 1881 la Petrograd cînd au pus la cale – după surse ale politiei ruse – asasinarea ţarului, apoi vine cu proorocirile lui năucitoare şi spune că vor cădea şarpelui mozaic din nou Petrograd, Moscova, Odesa, Kiev, Bucureşti, Balcanii şi Constantinopolul poposind lighioana în Palestina, locul de unde a plecat să nimicească Europa. Ori acesta este drumul iadului bolşevic în răspîndirea lui europeană!!! Adică şi iadul comunist este un fals? În 1905 a apărut o altă ediţie a cărticelei buclucaşe, din care un singur exemplar figurează în catalogul lui British Museum din Londra. În 1907, scriitorul rus C. .Butmi, cu ajutorul fratelui său At. Butmi, a scos o noua ediţie a Protocoalelor, intitulata "L'ennemi du genre humain" ("Duşmanul neamului omenesc" – expresie pe care a folosit-o şi Tacit în urmă cu aproape 1900 de ani, cu privire la gîndurile iudeilor de a controla lumea pentru că ei au fost aleşi de Iahwe). După lucrarea lui Serghei Nilus a apărut o altă ediţie în 1911, la mănăstirea Sf. Sergiu, ediţie care a fost tradusă şi de americani. Alte ediţii au apărut în anii 1911, 1912 si 1917, ultima dintre acestea fiind distrusă de bolşevici. În 1920 a apărut la Berlin altă ediţie iar editorul P. S. Bork făcea afirmaţia că Guvernul Provizoriu condus de miniştrii Cernov şi Kerenski , ,,care s-au aşezat la conducerea Rusiei timp de şase luni, a înşelat şi a trădat patria prin actele sale”. Cartea a apărut şi în limba franceză. Serghei Nilus, în introducerea făcută la ediţia din 1917, declara ca foile continînd Protocoalele erau scrise în limba franceză şi că i-au fost remise de către Alexis Nicolaevici Susotin, care le-a dat şi lui C.Butmi. În 1901, doctorul mason T. Hertzl, preşedintele Alianţei Universale Israelite anunţa Comitetul Masonic că anumiţi "dezertori", au permis "păgânilor" (creştinilor) să cunoască tainele Protocoalelor, ceea ce confirmă sustragerea acestor documente din arhivele Francmasoneriei. [Vezi memoriile lui mentionate in articolul ,,Stanta minciuna"] Protocoale sunt în număr de douăzeci şi patru. Sunt mai mult nişte învăţături sau maxime, decât procese-verbale. Se pare că autorul sau autorii au urmărit să prezinte în douăzeci şi patru de lecţii doctrinele francmasonice, ţinta pe care o urmăresc din cele mai îndepărtate timpuri şi amănuntele celui din urmă plan de acţiune pentru cucerirea puterii mondiale, atunci când totul va fi pregătit pentru a începe lupta hotărâtoare. Ideile fundamentale ale Protocoalelor sunt: 1. - Francmasonii mozaici nu admit alt drept decât cel dat de forţă; liberalismul propagat de ei printre creştini a distrus religia creştină şi autoritatea statului, ei slăvesc autoritarismul de stat. 2. - Aurul a intrat în mâinile sioniştilor si, cu ajutorul lui, aceştia au pus mâna pe presă, dominând opinia publică ce comandă guvernele în statele democrate. Se expune planul de luptă pregătit metodic pentru asigurarea dominaţiei mondiale. 3. - Priviri profetice asupra înfăptuirii apropiate a părţilor mai însemnate asupra acestui plan. Comentariile din paranteză [] incluse în textul protocoalelor, îmi aparţin. CAPITOLUL 1 Dreptul, în viziunea francmasonilor, constă în forţă. Libertatea este o idee himerica. Liberalismul si anarhia. Credinţa. Autonomia. Despotismul exercitat prin intermediul capitalului. Duşmanul intern. Mulţimea trebuie sa fie păcălita. Anarhia si efectele ei. Politica si morala nu trebuie sa aibă nimic comun. Dreptul trebuie să fie al celui mai tare. Puterea ascunsă francmasonică trebuie să fie de neînvins. Scopul francmasonic justifică întotdeauna mijloacele. Mulţimea este oarbă şi de aceea poate sa fie atât de uşor manipulata de francmasoni. Alfabetul politic secret. Discordiile partidelor. Forma de guvern care conduce cel mai bine la scopul principal urmărit de francmasoni este autocraţia. Lichiorurile tari şi băuturile alcoolice în exces, care fac să slăbească conştiinţa creştinilor. Clasicismul. Desfrâul generalizat. Principiul si regulile principale ale guvernului superstatal francmasonic. Necesitatea terorii. Libertate, Egalitate, Fraternitate sau marea minciuna. Principiul guvernului dinastic. Privilegiile aristocraţiei creştine trebuie sa fie cât mai repede nimicite. Noua aristocraţie care trebuie să apară. Un calcul psihologic folosit de francmasoni. Abstracţia utopică a libertăţii. Amovibilitatea (revocarea) reprezentanţilor poporului. Sa lăsăm la o parte vorbele goale şi să cercetăm fiecare idee în sine, să luminăm situaţia prin comparaţii şi deducţii. Eu vă voi arăta, deci, sistemul nostru, atât din punctul nostru de vedere, cât şi din acela al creştinilor. Trebuie cunoscut că oamenii care au instincte si porniri rele, sunt mult mai numeroşi decât cei care au porniri bune. De aceea, cele mai bune rezultate se ating guvernând pe oameni prin violenţă şi teroare, nu prin discuţii academice. Fiecare om este însetat de putere, fiecare ar voi sa se facă dictator, dacă ar putea. În acelaşi timp, sunt foarte mulţi cei care ar fi oricând gata sa jertfească bunurile celorlalţi, pentru a-si atinge propriul lor bine. Ce lucru a ţinut şi tine în frâu fiarele sălbatice care se numesc oameni? Ce i-a călăuzit până acum? La început ei s-au supus puterii oarbe a pumnului, mai târziu legii, care nu este decât aceeaşi putere, dar mascată. De aceea ajungem la concluzia că dreptul e în forţă, dreptatea este de partea puterii. Libertatea este o idee, un gând, un fapt. Trebuie ştiut cum să se fluture aceasta idee, când este nevoie să fie atras poporul în cursa vicleana a unei idei, în jurul unui anumit partid, mai ales daca acest partid are de gând să îl zdrobeasca pe cel aflat la putere. Problema aceasta devine uşoară dacă adversarul îşi găseşte puterea în ideea de libertate, în ceea ce se numeşte liberalism, şi mai ales dacă îşi jertfeşte ceva din putere pentru aceasta idee. Iată în ce va constata atunci triumful teoriei instituite de noi: frânele slăbite ale puterii sunt luate în mână de către alţii, deoarece forţa oarbă a maselor nu poate rămâne nici o singură zi fără să fie strunită şi pentru că noua putere nu face decât să ia locul celei vechi, deja slăbite prin ideea de liberalism. În zilele noastre, puterea aurului a înlocuit puterea guvernelor liberale. A fost o vreme când domnea credinţa. Ideea de libertate este acum irealizabilă, deoarece nimeni nu ştie să se foloseasca de ea într-o măsura dreaptă. Este suficient sa fie lăsat poporul să guverneze câtva timp singur, pentru că această autonomie să se transforme de îndată în destrăbălare. Iar în clipa aceea se nasc dezbinări care se transforma foarte repede în lupte sociale, în care Statele se mistuie şi unde mărimea lor se preface în cenuşă. Fie ca Statul se istoveşte de propriile lui frământări, fie ca certurile sale lăuntrice îl aduc în stare de a fi la bunul plac al duşmanilor din afara, din acel moment el poate fi socotit ca pierdut şi fără de scăpare. El intră astfel în stăpânirea noastră. Puterea capitalului, care acum este în întregime în mâinile noastre, îi apare atunci acestui Stat ca o luntre de scăpare, de care este silit să se agaţe pentru a nu se îneca. Pe aceia pe care sufletul lor simţitor i-ar face sa considere netrebnice aceste gânduri, i-as întreba: dacă un Stat are doi duşmani şi dacă îi este îngăduit să folosească împotriva unuia dintre ei, duşmanul din afară, toate mijloacele de luptă, ca de pildă: de a nu-i aduce la cunoştinţă planurile de atac si de apărare, de a-l surprinde noaptea, sau cu puteri mai mari, fără ca toate acestea să fie privite ca imorale; de ce, aceleaşi măsuri întrebuinţate de noi împotriva unui duşman şi mai rău, care urmăresc să dărâme ordinea socială şi proprietatea, ar fi privite ca neîngăduite şi imorale? O minte bine cumpanită poate oare nadajdui sa aiba sansa sa cârmuiasca cu folos popoarele prin îndemnuri cuminti sau prin convingere atunci când calea e deschisa contrazicerii, fie chiar nesocotita si fara însemnatate, dar totusi ademenitoare pentru poporul care întelege totul numai usurel, la suprafata? Oamenii, fie ca fac parte din pătura de jos, fie ca nu, sunt cârmuiţi de micile lor patimi, de obiceiurile, de tradiţiile si de teoriile lor sentimentale. Sunt robi inconştienţi ai împărţirii în partide care se împotrivesc înţelegerii celei mai cuminţi. Orice hotărâre a mulţimii atârna de o majoritate întâmplătoare şi este mai mereu superficiala. Fără a cunoaşte tainele politice, mulţimea ia hotărâri fără rost; si atunci un fel de anarhie sapa pe dedesubt guvernul. Politica nu are nici o legătura cu morala. Guvernul, care se lasă condus de morala, nu este politic şi, prin urmare, puterea lui este şubredă. Acela care vrea sa domneasca trebuie sa se folosească de viclenie şi făţărnicie. Marile însuşiri ale poporului - sinceritatea şi cinstea - sunt defecte pentru politică, pentru ca ele doboară regi şi tronuri mai uşor decât duşmanul cel mai puternic. Aceste însuşiri trebuie să le lăsăm regatelor creştine; noi nu trebuie în nici un caz să le luăm drept călăuza. Scopul nostru este sa avem în mâna puterea. Cuvântul Drept este o idee abstracta pe care nimic nu o îndreptateste. Acest cuvânt nu înseamna decât atât: "Da-mi ceea ce vreau, pentru a putea dovedi ca sunt mai tare decât tine". Unde începe si unde se sfârşeşte dreptul? Într-un Stat unde puterea este rău organizata, unde legile de guvernare au devenit impersonale şi uşor de ocolit, în urma drepturilor nenumărate întemeiate de liberalism, eu socotesc că este un nou drept al meu să mă arunc, pe baza legii celui mai tare, asupra tuturor ordinelor şi asupra tuturor regulilor stabilite, şi să le răstorn; să pun mâna pe legi, să clădesc toate instituţiile şi să mă fac stăpânul celor care mi-au predat mie drepturile pe care le dăduse forţa lor şi de care s-au lepădat de buna voie, din liberalism. Din pricina slăbiciunii de astăzi a tuturor puterilor, stăpânirea noastră va fi mai trainică decât oricare alta, pentru că ea nu va putea fi înfrântă. Pentru aceasta este însă necesar ca ea să se fi înrădăcinat atât de bine, încât nici un şiretlic să nu o mai poată dărâma. Din răul trecător pe care suntem siliti să-l facem acum, se va naşte ulterior binele unui guvern neclintit care va restabili mersul regulat al mecanismului existenţei naţionale, tulburat de liberalism. Rezultatul îndreptăţeşte mijloacele. Să ne orientam cu luare aminte în planurile noastre, mai puţin asupra celor bune şi morale şi cel mai mult asupra celor trebuincioase şi folositoare. Avem înaintea noastră un plan, în care este trasă în mod strategic linia de care nu ne putem îndepărta, fără a primejdui opera mai multor veacuri. Pentru a găsi mijloacele care duc la acest scop, trebuie să ţinem seama de laşitatea, de nemernicia, nestatornicia mulţimii, ne neputinţa ei de a înţelege şi cumpăni posibilităţile şi împrejurările propriei sale vieţi şi ale bunăstării sale. Trebuie să înţelegem că puterea mulţimii este oarba, nesăbuită, cel mai adesea ea nu gândeşte, ci se ia dupa orice zvon. Un orb nu poate călăuzi un alt orb fără ca să-l ducă la prăpastie. Tot astfel, membrii mulţimii, ieşiţi din popor - oricât le-ar fi mintea de genială -, nu pot pretinde să conducă poporul fără a-l pierde în întregime, din pricina că ei nu înţeleg nimic din politică. Numai un individ pregătit încă din copilărie pentru autocraţie poate recunoaşte graiul politicii şi realitatea ei. Un popor lăsat pe seama lui proprie, adică pe seama celor ridicaţi din sânul său, se ruinează prin certurile partidelor aţîţate de setea de putere, şi prin dezordinile care se nasc de aici. Este oare cu putinţă ca poporul să judece liniştit, fără duşmanii lăuntrice şi să conducă afacerile ţării, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ei apăra împotriva duşmanilor din afară? Nu, e cu neputinţă! Un plan împărţit în atâtea capete câte are mulţimea îşi pierde unitatea, devine de neînţeles şi fără putinţă de a fi înfăptuit. Numai un autocrat (un singur stăpân atotputernic) poate alcătui planuri mari şi limpezi, poate aşeza la locul sau fiecare lucru, în mecanismul maşinii guvernamentale. Să recunoaştem, deci, ca un guvern folositor ţării şi în stare să-şi atingă scopul propus, trebuie să fie condus de un singur individ responsabil. În anarhia absolută, civilizaţia nu poate exista. Ea nu este opera poporului ci a conducătorului ei, oricare ar fi el. Mulţimea este un barbar ce îşi arată barbaria la orice prilej. Îndată ce poporul apucă în mâini libertatea, ea se transformă foarte repede în anarhie, care e treapta cea mai deplină a barbariei. Închipuiţi-va dobitoacele acelea umane îmbibate de alcool, năucite de vin, cărora li se va da dreptul de a bea fără măsura, în acelaşi timp în care li se va da libertatea. Noi nu putem îngădui ca ai noştri sa decadă până la o asemenea treaptă. Popoarele creştine sunt îndobitocite de băutură. Tinereţea le este irosită şi înjosită de studiile clasice complet inutile şi de desfrânarea precoce la care i-au impus agenţii noştri: profesorii, oamenii de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi însăşi negustorii noştri şi chiar femeile noastre din localurile de petrecere ale creştinilor. [După primul război mondial, majoritatea bordelurilor din România erau ţinute de mozaice]. În rândul acestora din urma eu numar si pe aşa zisele "femei din lumea buna", care la rândul lor imita de buna voie, ca nişte maimuţe, luxul si desfrânarea celor dintâi. Cuvântul nostru de ordine este putere cu orice preţ şi făţărnicie. [Mai încape vorbă, şi iudeul Josephus Flavius spunea la fel despre neamul vostru!]. Singura puterea poate învinge în politica, mai ales când este ascunsa în talentele trebuincioase oamenilor de Stat. Violenta trebuie să fie un principiu, viclenia şi făţărnicia o regula pentru guvernele care nu vor să-şi predea coroana în mâinile agenţilor unei noi puteri. Acest rău este singurul mijloc de a ajunge la scopul pe care îl urmărim noi. De aceea, noi nu trebuie să ne oprim în faţa mituirii, înşelătoriei, trădării, ori de câte ori ele ne pot servi atingerii scopului nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a şovăi, mai ales dacă poţi obţine prin acest mijloc supunerea si puterea. [Amintiţi-vă români cum s-au aruncat hienele asupra ţării iar gangsterii care erau puşi să ne apere de ei, au vîndut averea neamului pe nimic dacă lor le-au curs în buzunare zeci de milioane de euro] Statul nostru, în această cucerire paşnică, are dreptul să înlocuiască grozăviile războiului prin condamnări la moarte mai putin văzute şi mai folositoare, necesare adeseori pentru a întretine teroarea aceasta care face popoarele să asculte orbeste. [Teroarea şi crima cazarilor comunişti au lăsat în urmă numai în URSS peste 35 milioane de morţi chiar dacă ţara nu a fost atacată din exterior iar în celelalte state intrate sub stăpînirea lor după 1944 au căzut victimă acestui sistem criminal peste 2 milioane de persoane. China are şi ea vreo 35 milioane răstigniţi în numele acestei ideologii a crimei şi terorii]. O neînduplecare constantă, dar straşnică este cel mai mare susţinător al puterii unui Stat; prin urmare, nu este numai în folosul nostru, este chiar de datoria noastră să ne ţinem de acest program al violentei şi făţărniciei. O asemenea doctrină bazată pe calcul este tot atât de folositoare ca şi mijloacele pe care le întrebuinţează. Nu numai prin aceste mijloace, dar şi prin această doctrina a neînduplecării, vom învinge si vom robi Guvernului nostru Suprem toate celelalte guverne. [Şi v-aţi ţinut de plan întunecaţilor: în anul 1917 i-aţi înşfăcat de chică pe ruşi şi i-aţi băgat în robia comunistă; în anul 1919 i-aţi încercat pe unguri şi dacă nu era nebunia lui Kun şi intervenţia românilor poate reuşeaţi şi aici; în anul 1939 a venit rîndul balticilor să intre sub jugul robiei cazaro-bolşevice; în anul 1944 i-aţi robit pe polonezi, cehoslovaci, unguri, români iar ca părtăşag la tîlhărşag au venit germanii, bulgarii, iugoslavii şi albanezii cu ai lor dar şcoliţi tot de voi. După ce aţi încolăcit cu şarpele mozaic o mare parte a Europei, dihania – cu sprijinul hotărîtor al lui Stalin şi a clicii sioniste din SUA – a poposit in Palestina unde spune că şi-a stabilit cuibul răului]. Va fi îndeajuns să se ştie că suntem neînduplecaţi, pentru ca orice nesupunere să înceteze. [Nimeni nu se îndoieşte de acest adevăr şi am să amintesc isprava voastră de terorism internaţional din iunie 2006. După ce doi mozaici au fost înşfăcaţi de ciuf de către miliţiile palestiniene din Liban pentru că moţăiau în flintă, aţi pus bombardeaua pe ei asasinînd 3000 de civili şi distrugînd infrastructura ţării în proporţie de 75%. Tot timpul aţi avut neobrăzarea să spuneţi că v-aţi apărat de terorişti, dar numai americanii au înghiţit asemenea nemernicie]. Noi, încă din vechime, am aruncat poporului cuvintele: Libertate, Egalitate, Fraternitate, cuvinte repetate de atâtea ori de catre papagalii inconştienţi care, atraşi din toate părţile de aceasta momeală, nu s-au folosit de ea decât pentru a nimici prosperitatea lumii si adevărata libertate individuala, altădată atât de bine asigurată prin constrângerea mulţimii. Oamenii care s-au crezut inteligenţi, n-au ştiut să descurce înţelesul ascuns al acestor cuvinte şi n-au văzut deloc că ele se contraziceau, ei nu au văzut că în realitate nu exista egalitate în natura şi că nu poate să existe libertate, că natura însăşi a creat inegalitatea minţilor, a caracterelor şi a inteligenţelor, atât de mult supuse legilor ei. Aceşti oameni nu au înţeles că mulţimea este o putere oarba şi că parveniţii pe care şi-i alege pentru a o guverna, nu sunt mai puţini orbi în politică decât ea însăşi. N-au înţeles că iniţiatul, cel introdus în tainele politicii, fie el chiar un prost, poate guverna, în vreme ce mulţimea neiniţiaţilor, fie chiar plini de geniu, nu înţeleg nimic din politica. Toate aceste gânduri nu le-au venit deloc în minte creştinilor. Totuşi, pe aceasta se întemeia principiul guvernământului drastic. Tatăl, Domnitorul, transmitea fiului său secretele politicii, necunoscute, în afara de membrii familiei domnitoare, pentru ca nimeni să nu le poată trăda. Mai târziu, obiceiul transmiterii adevăratelor principii ale politicii, s-a pierdut. Izbânda operei noastre s-a mărit mult prin aceasta. Totuşi, în lumea întreaga, cuvintele Libertate, Egalitate, Fraternitate au adus în rândurile noastre, prin mijlocirea agenţilor noştri orbi, legiuni întregi de creştini care ne purtau cu însufletire steagurile. Aceste cuvinte erau pentru ei nişte viermi care rodeau prosperitatea tuturora, distrugând peste tot pacea, solidaritatea, stăpânind pe dedesubt toate institutiile Statului. Veţi vedea din cele ce urmează să vă comunicăm, că aceasta ne-a folosit cel mai mult noua. Acest aspect ne-a dat, printre altele, putinţa de a obţine cheia cea mai importantă sau, mai bine zis, de a desfiinţa privilegiile pe care era întemeiată aristocraţia creştinilor şi singurul mijloc de apărare ce-l aveau împotriva noastră popoarele şi naţiunile. Pe ruinele jalnice ale aristocraţiei naturale şi ereditare noi ne-am ridicat aristocraţia noastră, a inteligentei şi a banului. Am luat drept bază a acestei noi aristocraţii bogăţia, care depinde de noi, şi ştiinţa, care este îndrumată de maeştrii noştri. Izbânda noastră a mai fost mult uşurată şi prin faptul că, în legăturile noastre cu oamenii de care aveam nevoie, am ştiut întotdeauna să atingem şi să influenţăm corzile cele mai sensibile ale sufletului oamenilor: meschinăria, lăcomia, neîndestularea, lipsurile materiale, fiecare dintre aceste slabiciuni omeneşti, luate în parte, fiind în stare să înăbuşe gradat neatârnarea gândului, punând voinţa oamenilor în slujba celor care astfel le cumpără sufletul. Ideea abstracta a libertăţii ne-a dat putinţa de a face mulţimea să înţeleagă că un guvern nu este altceva decât un locţiitor al proprietarului ţării, adică al poporului, şi că poate fi schimbat aşa cum se schimbă mănuşile învechite. Amovibilitatea (faptul de a fi revocat) reprezentanţilor poporului îi pune totdeauna la dispoziţia noastră; ei depind de alegerea noastră. CAPITOLUL ll Toate razboaiele economice sunt de fapt temelia suprematiei mozaicilor. Administraţia vizibila si "Consilierii secreţi care acţionează din umbra". Succesul foarte mare al tuturor doctrinelor distrugatoare. Asimilarea anumitor principii în politica. Rolul de manipulator eficient al maselor care revine presei. Preţul socotit al aurului şi valoarea victimelor omeneşti. Este în interesul nostru ca războaiele să nu urmărească, dacă se poate, câştiguri teritoriale. Războiul fiind astfel mutat pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre şi situaţia va pune pe cei doi vrăjmaşi la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri. Atunci drepturile noastre internaţionale vor covârşi drepturile naţionale, în adevăratul înţeles al cuvântului, şi ele vor guverna popoarele la fel cum reglementează dreptul civil al Statelor legăturile dintre supuşii lor. Administratorii, aleşi cu grijă din popor de către noi dintre creştinii inconştienţi cei mai slugarnici, nu vor fi niciodată oameni competenţi pentru administraţia tarii. În acest chip ei vor deveni nişte păpuşi trase de aţă de către inteligenţii şi genialii noştri sfetnici, de către specialiştii noştri, crescuţi şi pregătiţi încă din copilărie în vederea administrării afacerilor lumii întregi. Voi ştiţi că specialiştii noştri şi-au câştigat cunoştinţele necesare administrării şi punerii în practică a planurilor noastre politice, din experienţa istoriei, din studiul tuturor evenimentelor importante. Creştinii nu se orientează după practica observaţiilor imparţiale culese din istorie, ci după o rutină teoretică, incapabilă de a ajunge la vreun rezultat real. De aceea niciodată noi nu ne vom orienta după ei; să-i lăsăm să-şi mai petreacă încă ceva timp ca să se mai hrănească cu noi nădejdi şi noi petreceri, sau cu amintirea plăcerilor trecute. Să-i lăsăm să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiinţei, la teorii. Tocmai de aceea propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarba în aceste legi. Clasa inteligentă a creştinilor va fi mândră de cunoştinţele sale şi, fără a le examina în mod logic, ea va pune în aplicare toate învăţăturile ştiinţei născocite de către agenţii noştri pentru a le călăuzi minţile în direcţia care ne este trebuincioasă nouă. Să nu credeţi nici o clipă că aceste afirmaţii sunt fără o bază serioasă: gândiţi-vă la succesul pe care l-am ştiut făuri cu Darwinismul, Marxismul, Nietzscheismul. Însă numai nouă influenţa cu adevărat rea a acestor tendinţe trebuie să ne fie cunoscută. Trebuie permanent să ţinem cont de ideile, caracterele, tendinţele moderne ale popoarelor, pentru a nu face greşeli în politica şi în administrarea afacerilor. Sistemul nostru, ale cărui părţi pot fi alcătuite în mod deosebit după popoarele pe care le întâlnim în drumul nostru, nu poate reuşi dacă realizarea sa practică nu este bazată pe confruntarea rezultatelor trecutului cu prezentul. Statele de astăzi au o mare putere ce poate fi influenţată foarte mult: presa. Rolul presei este de a arăta nemulţumirile aşa-zise intolerabile, de a aduce la cunoştinţa plângerile poporului, de a crea nemulţumiţi şi de a le pune la dispoziţie un glas. Presa întruchipează în aparenţă libertatea cuvântului. Dar Statele nu au ştiut să folosească această putere şi acum ea a căzut aproape în întregime în mâinile noastre. Prin ea noi am obţinut o mare trecere, cu toate că am stat în umbră, mulţumită ei am strâns în mâinile noastre aurul, în ciuda valurilor de sânge şi de lacrimi în mijlocul cărora am fost siliţi să ni-l agonisim. Dar toate acestea le-am răscumpărat, până la urmă, jertfind pe mulţi dintre ai noştri. Fiecare victimă din rândurile noastre, valorează cât mii de creştini înaintea lui Dumnezeu. CAPITOLUL III Şarpele simbolic şi semnificaţia lui secretă. Nestabilitatea urmărită a balanţei constituţionale. Teroarea necesara care se inoculează în palate. Puterea şi ambiţia. Maşinile ridicole de vorbit, parlamentare şi pamfletele. Abuzurile curente ale puterii. Sclavia economica. "Adevărul poporului". Acaparatorii şi aristocraţia. Armata secretă a francmasonilor mozaici. Accelerarea prin toate mijloacele a degenerării creştinilor. Foamea generalizata şi dreptul de neclintit al capitalului. Venirea şi încoronarea "stăpânului Lumii". Scopul fundamental secret al programelor viitoarelor scoli populare ale francmasonilor. Secretul ştiinţei ordinii sociale. Criza economică generală provocată de francmasoneria mozaică. Siguranţa celor care sunt de ai "Noştri". Despotismul prestabilit al francmasonilor şi domnia necesară a raţiunii. Pierderea unui călăuzitor. Francmasoneria şi cum a provocat chiar ea în realitate "Marea" Revolutie Franceza. Regele despot este din sîngele Sionului. Cauzele atotputerniciei francmasoneriei. Libertatea este o himera. Vă pot anunţa că suntem deja aproape de ţintă. Încă puţin timp şi cercul se va închide. Când cercul va fi închis, toate Statele Europei vor fi cuprinse în el ca în nişte cătuşe puternice. [Şi iarăşi se fălesc liftele sioniste cu urgiile lor făcute pe seama creştinilor. După repetiţia din anul 1905 din Rusia pentru revoluţia mondială, în toamna lui 1917 cu complicitatea puterii provizorii, cazarii din imperiul ţarist cît şi armata de invadatori venită cu Troţki din ghetourile New-Yorkului au dat lovitura de stat înrobind poporul rus. Au urmat încercările de răzmerită din Germania şi Austria care s-au lăsat cu destrămarea celor două imperii, teroarea din Ungaria din 1919, atentatele din România din 1920 şi Bulgaria 1923… şi tot aşa. Carele vas-zică totul era socotit la secundiţă, săbiile date la tocilă, goarnele umflate către cele patru zări urlînd că mozaicii sunt peste tot prigoniţi, persecutaţi, persecutaţi, persecutaţi şi nu le tihneşte cloceala ce o pun la cale pentru o revoluţie mondială, Afirmaţia că ,,suntem deja aproape de ţintă” este încă o probă a autenticităţii textului care a apărut în 1902 iar ţelul lor final a început să prindă contur în octombrie 1917. În perioada cînd a apărut textul Protocoalelor în imperiul ţarist existau sute de organizaţii subversive şi oculte care organizau comploturi, incitau muncitorii şi ţăranii la revoltă, prin activitatea lor sfredelind statul în toate direcţiile astfel ca la data hotărîtă să fie uşor de prăbuşit]. Balanţa constituţională va fi în curând răsturnată, deoarece noi am falsificat-o în aşa fel ca să se aplece când într-o parte, când într-alta, până ce, în sfârşit, se va prăbuşi. Creştinii credeau că au făurit-o destul de puternică şi aşteptau întotdeauna ca cele două talere să fie în echilibru. Acum persoanele domnitoare sunt puse la zidul infamiei de către reprezentanţii lor, care fac neghiobii şi se lasă târâţi de către puterea lor, fără control şi fără responsabilitate. Aceşti reprezentanţi îşi datorează puterea terorilor prin care sunt stăpânite Palatele. Persoanele domnitoare, nemaiavând deloc legătură cu poporul lor, nu se mai înţeleg cu el şi nu se pot apăra împotriva persoanelor lacome după putere. Puterea clarvăzătoare a persoanelor domnitoare şi puterea oarbă a poporului fiind acum despartite de către noi, şi-a pierdut toată însemnătatea; separate, sunt în prezent tot atât de neputincioase precum orbul fără toiag. Pentru a îndemna pe ambiţioşi să abuzeze de putere, noi am pus faţă în faţă toate fortele, dezvoltând şi amplificând toate înclinaţiile lor liberale către independenţă. În acest scop am încurajat orice acţiune rea, am înarmat toate partidele, am făcut din putere ţinta tuturor ambiţiilor. Am transformat în arene de lupta Statele unde se dezvoltă şi se manifestă astfel de tulburări. Încă puţină vreme şi dezordinea, împreună cu falimentul, vor apare peste tot. Neobosiţii limbuţi au transformat şedinţele Parlamentelor şi adunărilor administrative în sterile lupte oratorice. Ziariştii îndrăzneţi, pamfletari fără ruşine, atacă zilnic personalul administrativ. Abuzurile puterii vor pregăti prăbuşirea în final a tuturor institutiilor şi atunci totul va fi răsturnat sub loviturile mulţimii înnebunite. Popoarele sunt înlănţuite prin munca grea, cu mai multă eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie. Drepturile pe care noi le-am înscris în constituţii sunt himerice închipuiri pentru mulţime deoarece ele sunt neadevarate. Toate aceste aşa-zise "drepturi ale poporului" nu pot exista decât în închipuire, fiindcă în realitate ele nu pot fi înfăptuite niciodata. Pentru muncitorul proletar, încovoiat şi epuizat de munca lui grea, zdrobit de o cruda soartă, ce preţ are dreptul dat vorbăreţilor de a flecări, dreptul dat ziariştilor de a scrie tot soiul de nerozii alături de lucruri serioase, din moment ce proletariatul nu trage alt folos din constituţie decât nenorocitele fărâmituri pe care i le aruncăm de la masa noastră îmbelşugată, în schimbul unui vot favorabil planurilor complicilor şi agenţilor noştri? Drepturile republicane sunt o amăgire pentru bietul om: nevoia unei munci aproape zilnice nu-i îngăduie să se folosească de ele; în schimb, aceste drepturi îi iau şi garanţia unui câştig statornic şi sigur, punându-l la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor. Sub conducerea noastră, poporul a distrus aristocraţia (nobilimea), care-i era ocrotitoarea şi mama hrănitoare naturală, de a cărei înflorire depindea şi bunăstarea poporului. Acum când aristocraţia este distrusă, poporul a căzut sub stăpânirea hrăpăreţilor, a speculanţilor îmbogăţiţi, care îl apasă într-un chip nemilos. Noi vom apărea mai târziu muncitorului ca nişte eliberatori de acest jug, când îi vom propune să intre în rândurile acestei armate de socialişti, de anarhişti de comunişti pe care, sub pretext de solidaritate, o susţinem totdeauna înfruntând printre ei membrii francmasoneriei noastre sociale. Aristocraţia, care se bucura de dreptul asupra muncii lucrătorilor, avea interes ca muncitorii să fie sătui, sănătoşi şi puternici. Interesul nostru este, dimpotrivă, ca toti creştinii să degenereze cât mai repede. Puterea noastră izvorăşte din lipsuri, din foame cronică, din slăbiciunea muncitorului, deoarece toate acestea îl supun voinţei noastre şi îl fac să-şi piardă şi puterea şi hotărârea de a se împotrivi acestei voinţe. Foamea dă capitalului mai multe drepturi asupra muncitorului decât căpătase aristocraţia de la puterea regilor şi a legilor. Prin mizerie şi prin ură pe care o produce ea, noi îndrumăm mulţimile, ne folosim de mâinile lor pentru a zdrobi pe cei ce se împotrivesc planurilor noastre. Atunci când va veni vremea ca regele nostru universal, al întregii planete, să fie încoronat, toate aceste mâini vor mătura din calea noastră tot ceea ce ar putea fi o piedică. Creştinii aproape ca au pierdut obişnuinţa de a gândi fără ajutorul sfaturilor noastre ştiinţifice.[Fundamentul ideologic al comunismului a fost tocmai îndobitocirea absolută a mulţimii căreia i-aţi cerut mereu: SĂ NU GÎNDEŞTI, SĂ FACI CE ŢI SE SPUNE!] Iată de ce ei nu văd trebuinţa grabnică de a face ceea ce vom face noi atunci când ne va fi sosit domnia şi anume de a propovădui în şcolile primare singura ştiinţă adevărată, care e cea dintâi dintre toate ştiinţele ordinii sociale, ale vieţii omeneşti şi ale existenţei sociale, ştiinţa care arată diviziunea muncii şi împărţirea oamenilor în clase şi condiţii deosebite. [Ideea de bază a violenţei comuniste]. Trebuie ca fiecare să ştie că niciodată nu poate exista egalitate în urma deosebitelor feluri de munca la care sunt supuşi oamenii, că nu pot fi toţi deopotrivă răspunzători înaintea legii; că, de pildă, răspunderea nu e aceeaşi pentru acela care nu aduce atingere decât cinstei lui proprii. Adevarata ştiinţă a ordinii sociale, în taina căreia noi nu lăsăm să pătrundă creştinii, ar arăta tuturor că locul şi munca fiecăruia trebuie să fie diferită, pentru a nu fi un izvor de încurcături în urma lipsei de potrivire dintre educaţie şi muncă. Învăţând această ştiinţă (şi încă din şcolile primare) popoarele se vor supune de buna voie puterilor şi ordinii sociale stabilite de către ei în Stat. Dimpotrivă însă, în starea de azi a ştiinţei, aşa cum am faurit-o noi, poporul încrezându-se orbeşte în cuvântul tipărit nutreşte, în urma neadevarurilor pe care le crede şi cu care îi întreţinem prostia, o ură împotriva tuturor poziţiilor pe care le crede a fi deasupra lui, deoarece el nu înţelege importanţa fiecărei poziţii sociale. Aceasta duşmănie va creşte încă în urma crizei economice, care se va sfârşi prin încetarea operaţiunilor de bursă şi a mersului industriei. Când vom da naştere (cu ajutorul tuturor mijloacelor ascunse de care dispunem, prin aurul care se află în întregime în mâinile noastre) unei crize economice generale, atunci vom arunca în stradă mulţimi întregi de muncitori în aceeaşi zi, în toate ţările Europei. [Pentru cei care au uitat istoria sau nu au ştiut-o niciodată, le amintesc de marea criză economică din anii 1929-1933 cînd zeci de milioane de salariaţi au fost aruncaţi în stradă] Aceste mulţimi nemulţumite vor vărsa cu sete sângele acelora pe care, în simplitatea neştiinţei lor, îi pizmuiesc încă din copilărie şi ale căror bunuri le vor putea atunci jefui. Ele însă nu se vor atinge de ai noştri, deoarece momentul atacului ne va fi cunoscut dinainte şi vom lua toate masurile pentru a ne pune la adăpost. Am spus ca progresul îi va supune pe toti creştinii domniei raţiunii. Astfel va fi manifestat despotismul nostru; el va şti să liniştească toate frământările prin măsuri straşnice şi exemplare; el va şti să gonească liberalismul din toate instituţiile. Când poporul vede că i s-au făcut, în numele libertăţii, atâtea concesiuni şi avantaje, îşi închipuie prosteşte că el este stăpânul şi se aruncă avid asupra puterii dar, bineînţeles, se izbeşte de o mulţime de piedici. Atunci el nu se gândeşte să se întoarcă de unde a plecat, ci începe să-şi caute un nou conducător şi, astfel, fără să-şi dea seama, el îşi depune toate puterile la picioarele noastre. Amintiţi-vă de Revoluţia Franceza, căreia noi i-am dat numele de "Mare"; tainele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute deoarece ea a fost în întregime opera noastră. De atunci noi ducem poporul de la o dezamăgire la alta, cu scopul ca să se lipsească chiar şi de ceea ce este bun, în folosul viitorului Rege-despot, pe care în viitor îl pregătim lumii. Astăzi suntem atotputernici ca putere internaţională, căci dacă suntem atacaţi într-un Stat, suntem apăraţi de celelalte. [Mai ales noi ar trebui să ne amintim vremurile cînd mozaicii din România născoceau permanent , prigoniri, persecuţii şi împilări iar presa lor din Budapesta, Berlin, Viena, Paris şi Londra striga către milostivul Iahwe să-şi salveze fii din mijlocul sîngeroşilor români de parcă noi i-am chemat să se reverse în puhoaie peste ţinuturile românilor între anii 1850-1890]. Laşitatea nesfârsită a popoarelor creştine care se târăsc înaintea puterii, care sunt nemiloase faţă de mici slăbiciuni şi greşeli, dar complet iertătoare faţă de nelegiuirile cele mari, care nu vor să recunoască contradicţia dintre ideea libertăţii, care sunt răbdătoare până la jertfă în faţa puterii brutale a unui despot îndrăzneţ - iată ce ne înlesneşte din plin neatârnarea noastră. Aceste popoare creştine suferă şi rabdă de la prim-miniştrii lor nedreptăţi evidente pentru care ar fi tăiat capul la douăzeci de regi. Cum se poate explica pentru noi un asemenea fenomen ce pune în evidenţă o asemenea inconsecvenţă a maselor populare în faţa unor stări de lucruri care par a fi de aceeaşi natură? Fenomenul acesta se explică prin faptul că aceşti dictatori - primii miniştri - fac ca să se spună la urechea poporului, prin agenţii lor, că, dacă ei pricinuiesc neajunsuri mari Statelor, toate acestea le fac numai pentru scopul final de a asigura ulterior fericirea popoarelor, înfrăţirea lor internaţională, solidaritatea, drepturile egale pentru toti. Bineînţeles, niciodată nu li se spune că aceasta înfrăţire nu trebuie să se facă decât sub ghidarea şi stăpânirea noastră. Şi iată cum poporul osândeşte pe cei drepţi şi-i iartă pe cei foarte vinovaţi, încrezându-se din ce în ce mai mult că doar el singur poate face tot ceea ce îi place. În asemenea împrejurări, până la urma, poporul nimiceşte orice orânduire liniştita şi dă naştere la nedreptate şi neorânduire la fiecare pas. Cuvântul Libertate împinge repede la lupta societăţile omeneşti împotriva oricărei puteri, fie ea chiar a lui Dumnezeu şi a firii. Iată pentru ce, după ridicarea noastră la domnie, va trebui să fie scos acest cuvânt din vocabularul omenesc ca fiind principiul brutalităţii, care schimbă mulţimile în fiare sălbatice. Este adevărat că aceste fiare adorm totdeauna dupa ce s-au adăpat cu sânge şi că atunci e uşor să le prinzi în lanţuri. Dar dacă nu li se dă sânge, atunci ele nu dorm, ci luptă. CAPITOLUL IV Diferitele stadii necesare ale unei Republici. Francmasoneria exterioară şi secretele sale. Libertatea şi credinţă. Concurenta internaţională a comerţului şi industriei în viziunea francmasoneriei. Rolul esenţial al speculaţiei. Cultul aurului ca valoare fundamentală la francmasoni. Fiecare Republica trece prin diferitele trepte de dezvoltare, prin diferite stadii. Primul stadiu cuprinde cele dintâi zile de nebunie ale unui orb care se aruncă în dreapta şi în stânga. Al doilea este cel al demagogiei din care se naşte anarhia; apoi vine în mod inevitabil despotismul; nu un despotism legal şi pe faţă şi, prin urmare, răspunzător, ci un despotism nevăzut şi necunoscut, dar totuşi eficient şi foarte simţit; despotismul desfăşurat de către o organizaţie secretă care acţionează cu scrupule cât mai puţine şi care operează sub scutul cât mai multor agenţi, a căror înlăturare la momentul necesar nu numai că nu-i face nici un rău (acestei organizaţii), ci chiar o ajută, scutind-o să-şi cheltuiască mijloacele sale cu răsplătirea unor servicii prea îndelungate.[România trăieşte asemenea momente fiind condusă din umblă de Compania Marelui Jaf din care fac parte toate partidele politice, iar acţiunile de prădăciune se fac prin democraţia noastră originală unde proştii şi analfabeţii îşi aleg liftele care să-i conducă. Dar restul neamului nu are drept să ştie pe ce drum vrea să meargă?]. Cine ar putea răsturna o putere nevăzută? Căci puterea noastră este una de felul acesta. Francmasoneria exterioară, de la suprafaţă, nu serveşte decât pentru acoperirea planurilor noastre; planul final al actiunii acestei puteri, ba chiar şi locul organizaţiilor sale, vor rămâne totdeauna necunoscute poporului. Libertatea în sine ar putea fi complet nevătămătoare şi ar putea exista într-un Stat fără a aduce vreun rău bunăstării popoarelor, dacă ea s-ar sprijini pe legile credintei în Dumnezeu şi ale frăţiei omeneşti, străină de acea egalitate care este dezminţită chiar de legile firii, care a statornicit înfrânarea şi supunerea. Având o asemenea credinţă, poporul s-ar lăsa guvernat de către autoritatea parohiilor şi ar merge înainte, umil şi paşnic, sub conducerea păstorului său sufletesc, împăcat cu împărţirea făcuta de Dumnezeu a bunurilor acestei lumi. Iată de ce trebuie să dărâmam complet credinţa în cele divine şi trebuie să smulgem din mintea creştinilor însuşi gândul Dumnezeirii şi al Sufletului, pentru a le înlocui cu meschine calcule şi lipsuri materiale. Pentru ca cele mai alese şi elevate suflete ale creştinilor să nu aibă aproape de loc timp să cugete şi să observe,trebuie să-i abatem pe creştini de la aceste preocupări, împingându-i numai către grijile industriei şi ale comerţului. În acest chip toate naţiunile îşi vor urmări doar câştigurile lor şi, luptând fiecare cu îndârjire pentru propriile foloase, nu vor băga de seamă care este duşmanul lor comun. Însă, pentru ca libertatea să poată astfel dezbina şi nimici în întregime societatea creştinilor, trebuie să facem din speculaţie baza industriei. [Aminteste-ti cititorului de marea criza din 1929-1933 si cea din septembrie 2008 ca sa poti constata cu groaza ca planul se deruleaza cu mare fanatism] Procedând astfel, nici una dintre bogăţiile pe care industria le va scoate din pământ nu va rămâne în mâna industriaşilor, ci toate se vor spulbera în speculaţii, adică, în final, vor cădea în pungile noastre. Lupta tenace şi înfierbântată pentru expansiune şi loviturile vieţii economice a creat şi va crea societăţi dezamăgite, reci şi fără suflet. Aceste societăţi vor avea o spontană groază de politica morală şi superioară şi de religie. Singura lor călăuză va fi calculul meschin, adică aurul pentru care vor avea un adevarat cult din pricina bunurilor materiale pe care le poate procura. [Textul subliniat este o descriere fidelă a societăţii în care trăim şi numai jegurile puturoase ar putea spune că nu se regăsesc în această zicere]. Atunci clasele de jos ale popoarelor ne vor urma în lupta noastră împotriva clasei inteligente a creştinilor de la putere, care sunt potrivnicii noştri, şi ei vor face aceasta nu de dragul binelui şi nici pentru a pune mâna pe bogăţii, ci numai din ura ce o poartă celor supuşi. CAPITOLUL V Crearea unei cât mai puternice centralizări a Guvernului. [Această caracteristică a fost esenţială atît în statul ciocoismului liberal făurit de masonii noştri în frunte cu Brătianu şi Rosetti, a comunismului de cazarmă cît şi a neociocoismului roşu]. Mijloacele tainice de a-si însuşi puterea care sunt specifice francmasoneriei. De ce adeseori statele nu se pot înţelege între ele. Elitismul generator de mândrie al francmasonilor. Aurul şi banii sunt totdeauna motorul principal care face să se mişte toate mecanismele în state. Monopolurile create de francmasoni în comerţ şi în industrie. Importanta nebănuită a criticii. Instituţiile statului aşa "cum se vad". Oboseli şi plictiseli cauzate de excesul de cuvântări.Cum se poate pune pe deplin stăpânire pe opinia publica? Importanta deosebita a initiativei particulare. Guvernul Suprem. Ce forma de administratie se poate da unor State în care stricăciunea, corupţia a pătruns peste tot, unde nu poti ajunge la bogatie decât prin acele viclene surprize îndemânatice care sunt pe jumatate pungăşii? Unde domneşte neînfrânarea moravurilor, unde moralitatea şi cinstea nu se susţin decât cu pedepse şi legi aspre, iar nu pentru că ar fi înţelese şi primite de bună voie; unde simţămintele de Patrie şi Religia sunt înăbuşite de credinţe cosmopolite? [Amintesc aici acţiunile televiziunii publice de ocultare şi falsificare a istoriei şi culturii româneşti precum şi punerea la dispoziţia unor lepădături a emisiunilor de denigrare a neamului şi credinţelor lui. Fel de fel de gunoaie şi întîrziaţi la minte organizaţi în ciopoare, s-au aciuat pe banii noştri în acest cuib al trădării naţionale]. Ce altă formă de guvernare să se dea acestor societăţi, decât forma despotică pe care o vom descrie mai departe? Noi vom călăuzi atunci în mod mecanic viaţa politica a supusilor nostri prin legi noi. Aceste legi vor lua înapoi, una câte una, avantajele si prea marile libertati care au fost împartite de catre crestini, iar domnia noastra va pune temeliile unui despotism atât de maret, încât doar el va fi în stare, oricând si oriunde, sa impuna tacere crestinilor care vor voi sa ni se împotriveasca si care vor fi nemultumiti. Ni se va spune că despotismul despre care vorbesc nu ţine seamă de progresele moderne. Vom dovedi contrariul. Atunci când popoarele considerau persoanele domnitoare ca o întruchipare a Vointei Dumnezeiesti, ele se supuneau fără murmur absolutismului regilor, dar din ziua în care le-am picurat în suflet gândul propriilor lor drepturi au considerat persoanele domnitoare ca pe nişte simpli muritori de rând. Ungerea Sfântă n-a mai împodobit capul regilor, deoarece i-am luat poporului credinţa în Dumnezeu; autoritatea a fost târâtă în stradă, adică într-un loc de proprietate publică, iar noi am pus astfel îndată mâna pe ea. Mai mult încă, arta noastră de a guverna masele şi pe indivizi cu ajutorul unei teorii şi a unor jocuri de cuvinte meşteşugit alcătuite, ori prin reglementări ale vieţii sociale şi prin tot felul de alte mijloace dibace - pe care creştinii nu le înţeleg deloc - face şi ea parte din geniul nostru administrativ, crescut în spiritul de analiză, de observaţie şi de o mare eficienţă în concepţii, cum până acum nimeni nu a mai avut şi nu ni se poate asemăna. La fel, nimeni nu se poate compara cu noi în alcătuirea planurilor de acţiune politică şi de solidaritate a noastră. [Ba vă contrazic întunecaţilor, vă întrece Satana – chiar dacă voi îi spuneţi altfel – doar sunteţi toţi fiii lui!]. Numai Iezuiţii ar putea să stea alături de noi în această privinţă, dar noi am reuşit să-i discreditam în faţa mulţimii stupide, din pricina că ei formau o organizaţie vizibila, în timp ce noi rămânem mereu în umbra împreună cu organizaţia noastră secreta. De altfel noi ştim că lumii nu-i pasă ce stăpân are. Ce însemnătate are că acesta ar fi şeful catolicismului, sau despotul nostru din sîngele Sionului? Însă pentru noi, care suntem poporul ales, lucrul acesta are o deosebită însemnătate. [Dar bine intunecatilor iesiti din strafundurile iadului, getii care erau recunoscuti de antichitate ca poporul zamislit de Sintu/Creatorul/Dumnezeu, il stiau pe dragutul de Iahwe al vostru drept Belial/Satana] O alianţă trainica între toţi creştinii din lume ne-ar putea opri oricând pentru câtva timp, dar acum noi ştim că suntem scutiţi de această primejdie prin rădăcinile adânci de neînţelegere pe care nu le mai poate nimeni smulge din inima creştinilor. Noi am pus faţă în faţă calculele individuale şi naţionale ale creştinilor, urile religioase şi etnice pe care le-am aţâţat şi le-am ţinut aprinse de douăzeci de veacuri. [Mărturisesc ei cu mare fală că cotonogesc la creştini de douăzeci de secole, adică scrisorelele au fost ticluite pe la începutul anului 1900 aşa cum au şi apărut informaţiile stricăcioase despre ele. Dar această afirmaţie ne mai spune că protocoalele se referă la o organizaţie ocultă – o Frăţie mozaică aşa cum apare în manuscrisele descoperite la Marea Moartă – vechi de aproape 1900 de ani şi nu la masoneria care este menţionată ca o breaslă a constructorilor în secolul XlV]. De aceea nici un guvern nu va găsi ajutor nicăieri; vom acţiona astfel încât fiecare va socoti ca o înţelegere sau o acţiune împotriva noastră este dăunătoare propriilor sale interese. Noi trebuie să devenim atotputernici în aceasta lume, pentru ca de noi să se ţină mereu socoteala. Puterile trebuie să ajungă să nu poată încheia nici cea mai neînsemnată înţelegere fără ca noi să nu luăm de îndată parte la ea.[Amintesc faptul că mozaicii din România care au venit într-o adevărată invazie a întunericului începînd cu anii 1860, a făcut mare tămbălău pe la curţile europene unde ei aveau trecere, ca acestea să nu recunoască independenţa cîştigată cu atîta vărsare de sînge în anul 1878 dacă nu le dă cetăţenie puhoaielor de venituri din imperiul ţarist sau habsburgic. Acelaşi lucru l-au făcut şi în anul 1919 cerînd recunoaşterea unirii teritoriile locuite de români numai dacă ei vor primi cetăţenia română indiferent de cînd locuiesc pe aceste teritorii şi de legalitatea aşezării lor! Această politică antiromânească a fost dominanta majorităţii mozaicilor din România]. Profeţii noştri au spus că noi suntem aleşi de Iahwe pentru a stăpîni întregul Pământ. El ne-a dat geniul, minţile mari, pentru ca să putem duce la bun sfîrşit această sarcină. Dacă s-ar găsi vreun geniu în tabăra duşmană, ar putea lupta împotriva noastră, dar totuşi acest nou ostaş nu preţuieşte mai mult decît unul vechi; cu toate acestea vom lupta cu el şi lupta va fi cruntă, aşa cum omenirea n-a mai văzut pînă acum. Dar aceşti oameni vor veni prea tîrziu. [Niciodată nu este prea tîrziu blestemaţilor!] Toate rotiţele mecanismului guvernamental depind de un motor care este acum în mâinile noastre Şi acest motor este aurul. Ştiinţa economiei politice, întemeiată de către maeştrii noştri[Marx şi Engels], ne dovedeşte de multă vreme puterea uriaşă a aurului. Capitalul, pentru a avea mâinile libere şi puternice trebuie să obţină monopolul industriei şi al negoţului; o mâna nevăzută este pe cale de a înfăptui toate acestea, în toate părţile lumii. Aceasta libertate va da în curând putere politica industriaşilor. Poporul le va fi supus. Trebuie mai degrabă să dezarmăm astăzi popoarele decât să le împingem la război, să le deşteptăm patimile fierbinţi şi să le canalizăm în folosul nostru decât să le liniştim; mai degrabă este necesar să punem stăpânire pe ideile lor şi să le răstălmăcim decât să ne prefacem că nu le luam în seamă. Ţinta de căpetenie a acţiunilor noastre este să slăbim spiritul public al creştinilor prin critică, să-i facem să-şi piardă obiceiul de a cugeta adânc, deoarece gândirea profundă dă naştere împotrivirii fata de noi. Să obosim, din contra, puterile gândului în vane hărţuieli oratorice. De când lumea, popoarele, ca si orice om, au luat cuvintele drept fapte, au putut fi cu uşurinţă înşelate deoarece ele se mulţumesc cu aparenţa lucrurilor şi îşi dau foarte rar silinţa de a cerceta dacă promisiunile în legătură cu viaţa sociala au fost îndeplinite. Iată de ce aşezămintele noastre vor avea totdeauna o frumoasă înfăţişare la suprafaţă, care va dovedi şi va păcăli poporul îndeajuns cu privire la binefacerile lor în ceea ce priveşte progresul. Noi vom împrumuta fără să ezităm haina tuturor partidelor, ale tuturor tendinţelor şi vom îmbrăca cu ele pe oratorii noştri, care vor vorbi atât de mult încât toata lumea va fi dezorientată şi obosită să-i mai asculte. Pentru a dezbina si a câştiga opinia publica, trebuie să o buimăcim răspândind din diferite părţi şi vreme îndelungata atâtea păreri care se bat cap în cap, încât creştinii vor sfârşi prin a se pierde în labirintul acesta şi vor sfârşi prin a considera că este mult mai bine să nu ai nici o părere în politica. Vor recunoaşte în final că acestea sunt fapte care nu privesc deloc societatea şi că ele nu sunt menite a fi cunoscute decât de acela care o conduce. Acesta este primul secret. Al doilea secret, necesar pentru a guverna cu succes prin dezbinare, constă în a înmulţi în aşa fel greşelile poporului, apoi obiceiurile rele, patimile şi regulile vieţii în comun, încât nimeni să nu mai fie în stare să descurce acest haos şi oamenii să ajungă să nu se mai înţeleagă unii cu alţii. Această tactică va mai avea ca urmare răspândirea discordiei în toate partidele, risipirea în direcţii divergente a tuturor forţelor colective care nu vor încă să ni se supună. Ea va descuraja de asemenea orice iniţiativă personală oricât de genială şi va fi mai puternică decât milioane de oameni printre care a împrăştiat suspiciunea şi neînţelegerea. Trebuie să îndrumăm permanent educaţia societăţilor creştine în aşa fel încât mâinile lor să cadă în jos obosite, într-o neputinţă deznădăjduită, în faţa oricărui lucru care va cere iniţiativă, perseverenţă şi voinţă. Sforţările, eforturile, care sub regimul libertăţii se desfăşoară nestânjenite şi neîngrădite, sunt neputincioase în acest caz, deoarece se izbesc de eforturile libere şi contrarii ale altora. De aici se nasc apoi dureroase conflicte morale, dezamăgiri şi înfrângeri. Noi vom obosi atât de mult pe creştini cu aceasta libertate, încât îi vom sili să ne ofere o stăpânire internaţionala a cărei natură va fi aşa de eficientă încât va putea îngloba în mod abil, fără o luptă făţişă, toate Statele lumii pentru a forma Guvernul Suprem care va conduce întreaga planeta. În locul guvernelor de astăzi noi vom pune câte un Guvern fantoma care se va chema Administraţia Guvernului Suprem. Mâinile sale vor fi întinse în toate părţile ca nişte cleşti, iar organizaţia sa va fi atât de mare, încât până la urma nici un popor nu se va putea feri ci i se va supune. CAPITOLUL VI Monopolurile; averile tuturor creştinilor vor ajunge în curând să depindă de aceste monopoluri. Aristocraţia slăbită va fi lipsită de bogăţia funciara. Comerţul, industria şi speculaţia ca mijloace francmasonice de îmbogăţire fără munca. Luxul care înrobeste. Marirea salariului şi scumpirea imediat ulterioara a obiectelor de primă necesitate. Anarhia întreţinută şi beţia generalizată. Înţelesul secret al propagandei unor teorii economice năucitoare. În curând vom întemeia uriaşe monopoluri, care vor fi izvoare de bogăţii colosale şi de care vor depinde chiar şi marile averi ale creştinilor într-o aşa măsură, încât vor fi înghiţite de ele, cum se întâmplă cu creditul Statelor a doua zi după o prăbuşire politică. [Această afirmaţie, pe lîngă altele, dovedeşte că textele protocoalelor sunt autentice. Trusturile au apărut înainte de anul 1900 iar primele legi antitrust au fost date în anul 1932]. Domnii economişti care sunt de faţă vor şti să aplice şi să preţuiască însemnătatea acestei combinaţii. Trebuie să mărim prin toate mijloacele cu putinţă însemnătatea Guvernului nostru Suprem, înfăţişându-l ca pe ocrotitorul şi răsplătitorul tuturor celor care i se supun de buna voie. Nobilimea creştinilor, în ceea ce priveşte puterea ei politică, a dispărut. Nu ne mai temem de ea; dar ca proprietara de bunuri teritoriale, ea ne poate dăuna în măsura în care izvoarele ei de câştig pot fi independente de noi. Trebuie deci, cu orice preţ, să-i luam din stăpânire pământurile. Cel mai bun mijloc pentru acest scop este de a mări impozitele pe proprietate funciară, pentru a îndatora prin aceasta pământul. Aceste măsuri inteligente vor ţine proprietatea funciară într-o stare de supunere desăvârşită. [Aceleaşi măsuri a aplicat şi ciocoimea liberală pentru a despuia pe boieri de pămînturi]. Aristocraţia creştinilor, din tată în fiu, neştiind să se mulţumească cu puţin, va fi uşor de ruinat. În acelaşi timp trebuie să ocrotim negoţul şi industria cu multă putere şi mai ales să promovăm speculaţia, al cărei rol serveşte de contra-greutate industriei. Fără speculaţie industria ar înmulţi capitalurile particulare, ar îmbunătăţi agricultura, eliberând pământurile de datoriile create prin împrumuturile băncilor funciare. Trebuie ca industria să răpească pământului roadele muncii sale ca şi ale capitalului şi, prin speculaţie, să ne pună la dispoziţie noua banii lumii întregi. [De asemenea politică au avut parte ţăranii români de cînd s-a înfiinţat statul ciocoilor numit România şi pînă în prezent]. Fiind astfel aruncaţi în rândurile proletarilor, toţi creştinii se vor pleca înaintea noastră pentru a obţine cel puţin dreptul de a trai modest. Pentru a nimici industria creştinilor vom mări speculaţia, gustul luxului, al acelui lux inutil care înghite totul. Vom face să se mărească salariile, care totuşi nu vor aduce nici un folos muncitorilor, deoarece vom face să apară în acelaşi timp şi o scumpire a bunurilor de prima necesitate, datorită (vom spune noi) decăderii agriculturii şi a crescătorilor de vite. Mai mult chiar, vom submina cu dibacie şi în profunzime temeliile productiei, obişnuind pe muncitori cu anarhia şi cu băuturile spirtoase, în vreme ce vom lua toate măsurile cu putinţă pentru a îndeparta de pe pamânturile si întreprinderile lor pe creştinii inteligenţi. [Aceste ticăloşii au făcut cazarii în vestul Rusiei, Ucraina, Galiţia şi Basarabia timp de vreo trei sute de ani fiind şi principalul motiv al pretinselor prigoniri suferite – băştinaşii le cereau să se lase de năravurile lor parşive şi să pună mîna pe muncă pentru că palmele lor nu aveau niciodată bătături. Cînd au năvălit în valuri în România după 1860 s-au ţinut de aceleaşi apucături stricăcioase, în sprijinul afirmaţiei putem invoca zeci de mărturii româneşti dar şi străine. Şi aceste idei dovedesc autenticitatea textului protocoalelor]. Pentru ca situaţia să nu fie văzută prea devreme sub adevarata ei lumină, vom ascunde adevăratele noastre intenţii sub masca pretinsei dorinţe de a răspândi şi face accesibil lumii marile principii economice pe care le învăţăm astăzi. [Tocmai pentru că i-aţi considerat pe creştini nişte proşti, ei s-au prins de şmecherie şi v-au croit de atîtea ori la mir]. Protocoalele II CAPITOLUL VII Pentru ce trebuie de fapt să fie sporite mereu armamentele. Nemulţumiri, discordii, duşmănii care există în lumea întreagă. Constrângerea unei eventuale opoziţii a "creştinilor" prin războiul general. Presa ca mijloc important de influenţă în masa şi modul în care este influenţată opinia publică. Tunurile americane, japoneze si chineze. Înmulţirea înarmărilor şi a personalului poliţienesc este o întregire necesară a planului ce l-am expus. În toate Statele trebuie ca, în afară de noi, să nu se găsească decât masele de proletari, câţiva milionari devotaţi nouă, poliţişti şi soldaţi. În întreaga Europa, ca si pe celelalte continente, trebuie să întreţinem agitaţia, suspiciunea, neînţelegerea şi ura. Câştigul atunci ne este îndoit. Pe de o parte, prin aceasta ţinem în frâu toate ţările, care vor şti că noi putem, după bunul nostru plac, să provocăm dezordinea sau să stabilim ordinea: toate aceste ţări se vor obişnui astfel, la un moment dat, să ne considere ca o sarcină trebuincioasă. Pe de alta parte, uneltirile noastre ascunse vor încurca toate corzile care vor fi întinse în cabinetele de Stat, şi toate acestea se vor realiza de către noi cu ajutorul politicii, al contractelor economice şi al datoriilor financiare. Pentru a ne atinge în întregime scopul, va trebui să dăm dovadă de o mare viclenie în cursul tratativelor şi a negocierilor; dar în ceea ce se cheamă "limba (atitudinea) oficiala" noi vom urmări o tactică opusă şi vom părea a fi cinstiţi şi concilianţi. În acest fel, popoarele şi guvernele creştinilor, pe care le-am obişnuit să nu privească decât acea faţă a lucrurilor pe care le-o arătăm noi, ne vor lua încă o dată drept binefăcătorii şi mântuitorii neamului omenesc. La orice împotrivire, va trebui să fim în stare să-i facem pe vecini să declare război ţării care ar îndrăzni să ne stea în cale; iar dacă şi aceşti vecini s-ar gândi să se întovărăşească împotriva noastră va trebui să-i înfrângem repede pe toţi într-un război universal (mondial) al lumii întregi.[Să amintesc aici cum a fost încolţită România în vara anului 1919 de armata bolşevicilor cazari care îşi spuneau unguri şi de cei conduşi de Lenin care îşi spuneau ruşi, ambele urdii urmărind dezmembrarea statului român. Pentru că nu au reuşit, au aşteptat ceva timp pînă au aruncat într-un măcel fără seamăn întreaga Europă şi odată cu ea lumea toată aşa cum a fost planificat în minţile sataniştilor bolşevici]. Cea mai sigură cale a noastră spre succes în politică este secretul, tăinuirea iniţiativelor: cuvântul diplomatului francmason nu trebuie să se potrivească deloc cu faptele sale. Va trebui chiar să silim guvernele creştine să lucreze dupa planul nostru amplu alcătuit şi care în curând va fi aproape de ţel. La aceasta ne va ajuta opinia publică, această opinie publică pe care "marea putere", presa, a pus-o deja pe ascuns în mâinile noastre. Într-un cuvânt, pentru a rezuma sistemul nostru de constrângere eficientă a guvernelor creştine ale Europei, îi vom dovedi unuia dintre ele puterea noastra prin atentate, adica prin teroare; iar tuturor, daca cumva aproape toate se vor revolta împotriva noastră, le vom raspunde prin glasul tunurilor americane, chinezesti ori japoneze. [Într-adevăr, după planul vostru satanist aţi umplut Europa de atentate şi teroare: 1917 –lovitura de stat în Rusia urmată de marea teroare lansată de Lenin şi Troţki; 1919 teroarea din Ungaria declanşată de hoardele criminale ale grupării cazare condusă de Bela Kun ; atentatul de la Senatul României din 1920, atentatele din Bulgaria şi Germania din 1923 şi cîteva sute de atentate executate asupra persoanelor fizice]. CAPITOLUL VIII Utilizarea intenţionat echivocă a dreptului juridic de către francmasoni. Colaboratorii apropiaţi ai regimului francmason. Şcolile particulare ca mijloc de educaţie superioară cu totul specială. Economişti şi milionari. Cui ar trebui să fie încredinţate toate posturile de răspundere în Guvern? Trebuie să ne însuşim în întregime toate armele pe care le-ar putea întrebuinţa duşmanii împotriva noastră. Va trebui să găsim în subtilităţile şi tertipurile limbii juridice o îndreptăţire pentru cazul când vom fi siliţi să dăm pedepse care ar putea părea prea îndrăzneţe şi nedrepte, deoarece este nevoie ca acestea să fie exprimate în termeni care să aibă aerul că sunt nişte maxime morale foarte înalte, având totodată şi o înfăţişare legala. Stăpânirea noastră trebuie să se înconjoare de toate puterile civilizaţiei, în mijlocul cărora va trebui să lucreze. Ea va aduna în jurul său publicişti, juristconsulţi experimentaţi, administratori, diplomaţi şi, în sfârşit, oameni pregătiţi printr-o educaţie superioară în şcoli speciale. Aceşti oameni vor cunoaste toate tainele vieţii sociale, vor cunoaste toate felurile de a vorbi întrebuintând litere şi cuvinte politice, vor avea cunoştinţă despre toate dedesubturile firii omeneşti, despre toate corzile simţitoare, pe care va trebui să ştie a cânta. Asemenea corzi sunt, de pildă, înfăţişarea spiritului creştinilor, tendinţele lor înnăscute, lipsurile, viciile şi caracteristicile lor, apoi particularităţile de clasă şi de condiţie. Este de la sine înţeles că aceşti sprijinitori geniali ai guvernământului nostru nu vor fi aleşi dintre creştini care sunt obişnuiţi să-şi facă munca administrativa fără a se îngriji de utilitatea ei. Administratorii blazaţi ai creştinilor semnează hârtiile fără a le citi; ei servesc din interes sau din ambiţie Vom înconjura guvernul nostru cu o întreagă mulţime de economişti. Iată de ce trebuie ca francmasonii să înveţe în primul rând ştiinţele economice. Vom fi de asemenea înconjuraţi de o ceata întreagă de bancheri, industriaşi, capitalişti şi mai ales de milionari, deoarece, în fond, totul va fi hotărât cu ajutorul cifrelor. Un anumit timp, până ce va sosi momentul când nu va fi deloc primejdios să încredinţăm posturile de răspundere ale Statelor fraţilor noştri mozaici, le vom încredinţa unor indivizi a căror trecut şi caracter vor fi de asemenea natură încât să existe o prăpastie între ei si popor; unor astfel de oameni le vom da puterea, cărora în caz de abatere de la ordinele noastre să nu le rămână altceva de aşteptat decât condamnarea sau exilul, pentru că ei să fie siliţi să ne apere plini de devotament interesele până la ultima suflare. [Să amintesc ocupaţia bolşevică şi zelul cu care i-au slujit bandele de cazari şi care au făcut în România un adevărat genocid cultural dar şi o distrugere a fiinţei neamului românesc. După ce au umblat cu ceva trădări în dauna comunismului şi în favoarea lui Eretz Israel, bolşevicii dar şi mioriticii autohtoni au început să se uite strîmb la ei. Fără a avea dureri de cap pentru crimele şi monstruozităţile făcute pe seama românilor, şi-au pus coada pe spinare şi…duşi au fost]. CAPITOLUL IX Aplicarea atenta a principiilor francmasonice secrete în scopul de a reface educaţia popoarelor. Cuvântul tainic de ordine francmason. Importanţa nebănuită a antisemitismului. Din nou despre teroare. Ce îi aşteaptă pe cei care servesc francmasoneria. Forţa cea "inteligentă" şi forţa cea "oarbă" a regatelor creştine. Împărţirea aparentă a puterii cu poporul. Misterele arbitrarului liberal. Uzurparea gradată a instrucţiunii şi a educaţiei. Interpretarea diferita a legilor. ,,Metropolitanele”. Aplicând în practica principiile noastre, trebuie să fiţi cu luare aminte la caracterul poporului în mijlocul căruia vă veţi găsi şi veţi lucra; aplicarea generală, uniformă, a acestor principii, înainte de a fi făcută educaţia poporului, nu poate avea pentru noi succes. Dar, punându-le cu tenacitate în practică, n-or să treacă zece ani fără ca să se fi schimbat chiar şi caracterul cel mai îndărătnic şi fără ca să avem la dispoziţie un popor foarte mult supus nouă. Când va veni domnia noastră planetară, vom înlocui liberalul nostru cuvânt de ordine: Libertate, Egalitate, Fraternitate, nu cu un alt cuvânt de ordine, ci cu aceleaşi cuvinte reduse la rangul lor de idei. Vom zice: Dreptul la libertate, Datoria egalităţii, Idealul fraternităţii. Vom apuca astfel taurul de coarne. De fapt, am distrus deja toate guvernele afară de cel al nostru, deşi de drept există multe. Dacă astăzi câteva state îşi ridica glasul împotriva noastră, aceasta o fac numai de formă, uneori la dorinţa şi ordinul nostru, deoarece ne este folositor antisemitismul, pentru a guverna în siguranţă pe fraţii noştri mai mici. [Fără urmă de jenă, în categoria turmei care trebuie controlată şi mulsă de stăpînire, intră şi ,,fraţii lor mai mici” adică mulţimea de mozaici prăpădiţi şi sărăciţi chiar de către iluminaţii lor înţelepţi. Spre dreaptă cumpătare amintesc faptul că Israelul s-a constituit ca stat mozaic, prin migrarea a 3,5 milioane de săraci din estul şi centrul Europei, din SUA şi Canada au venit 96000 de iubitori de Iahwe dintr-o populaţie de peste 6 milioane iar din Europa de vest au migrat aproape 500000]. În realitate nu mai avem nici o piedică înaintea noastră. Guvernul nostru Suprem exista deja în conditii extra-legale, care de obicei sunt cuprinse în cuvântul puternic şi energic - dictatură. [Statul bolşevic format de către cazari în locul imperiului ţarist se intitula un stat al dictaturii proletariatului mondial, în realitate era un stat creat pe concepte terorist-criminale]. Pot spune cu deplină convingere că astăzi noi suntem legislator. Noi dăm hotărâri judecătoreşti, noi osândim la moarte şi noi graţiem. Suntem comandanţii tuturor trupelor noastre[Acelaşi lucru spunea Lenin în anul 1919 după înfiinţarea Cominternului, despre armata lui de complotişti, spioni, sabotori şi criminali răspînită în toată lumea care aştepta numai semnalul de insurecţie], încălecaţi pe calul generalului sef. Vom guverna mereu cu o mână de oţel, deoarece ţinem în mâini rămăşiţele unui partid altadata puternic, astazi subjugat noua. Tinem în mâini şi îi dominăm pe toţi prin pofte nemăsurate, lăcomii arzătoare, răzbunări nemiloase, uri neîmblânzite. De la noi porneşte teroarea care a cotropit totul. Avem în slujba noastră oameni din toate orientările şi din toate doctrinele: restauratori de monarhii, demagogi, socialişti, comunişti şi tot soiul de utopişti. Am înhămat pe toata lumea la lucru: fiecare sapă hotărât la locul lui ultimele rămăşite ale puterii şi, fără să-şi dea seama ce face, se sileşte să dărâme tot ce mai stă în picioare. Toate Statele, în urma acestor uneltiri abile, cer linişte, sunt gata să jertfească totul pentru pace, dar noi nu le vom da pace atâta timp cât ele nu vor recunoaste deschis şi cu umilinţă Guvernul nostru Suprem. Poporul a început deja să strige că trebuie să se rezolve problema socială cu ajutorul înţelegerii internaţionale. Împărţirea poporului în partide i-a pus pe toţi la dispoziţia noastră deoarece, pentru a susţine o lupta pentru putere, trebuiesc bani, iar banii sunt toţi sub controlul nostru. Ne-am putea teme numai de înţelegerea dintre puterea înţeleaptă a persoanelor domnitoare şi puterea oarbă a poporului, dar am luat toate măsurile cu putinţă împotriva unei asemenea eventualităţi. Între aceste două puteri am ridicat un zid, adică o teroare reciproca. În acest chip puterea oarbă a poporului ramâne sprijinul nostru, iar noi îi vom fi singurii călăuzitori; din această cauză noi vom şti să o îndreptăm cu abilitate spre ţelul nostru. [De această manipulare s-a folosit Lenin pentru a uzurpa puterea în Rusia iar după ce a format CEKA – serviciul secret al poliţiei politice bolşevice – l-a pus şi pe tovarăşul popor cu botul pe labe]. Pentru ca mâna orbului să nu se poate lepăda de conducerea şi ghidarea noastră, trebuie că, din când în când, să intrăm în legătură directă cu el, dacă nu personal, cel puţin prin fraţii noştri cei mai credincioşi. Când vom fi o putere unanim recunoscută, vom vorbi noi în persoană cu poporul în pieţele publice şi vom da învăţături despre afacerile politice, dar în înţelesul care ne va fi nouă folositor. Cum ar putea ei verifica ceea ce-i vom învăţa noi în şcolile de la sate? [O spunem noi care am trăit 45 de ani sub teroarea acestei ideologii criminale. Nu poţi contrazice cu probe nebuniile comuniste pentru că accesul la alte forme de informare decît cele dogmatice a fost interzis iar curajoşilor sau curioşilor li s-a oferit prilejul obligatoriu să mediteze la puşcărie] Iar ceea ce va spune trimisul Guvernului sau persoana domnitoare ea însăşi, nu va întârzia să fie cunoscut îndată de Statul întreg, deoarece se va răspândi repede prin gura poporului. Pentru a nu nimici înainte de vreme fundaţiile creştinilor, noi ne-am atins de ele cu o mâna prevăzătoare, am luat în mâini resorturile mecanismelor lor. Aceste resorturi erau asezate într-o ordine neclintită, dreaptă; noi am înlocuit-o cu o dezordine arbitrară. Ne-am preocupat astfel în secret de jurisdicţie, de alegeri, de presă, de libertatea individuala şi mai ales de învăţământ şi educaţie, care sunt reazemul vieţii libere. [Şi calea sigură spre îndobitocirea absolută!]. Am înşelat, demoralizat, năucit şi corupt tineretul creştin printr-o educaţie greoaie şi inutilă bazată pe învăţăminte şi teorii pe care noi demult le ştim că sunt false, fiind născocite şi răspândite chiar de către noi. Rămânând deasupra legilor existente, fără a le schimba în esenţa lor, dar desfigurându-le numai, prin interpretări contradictorii, am obţinut repede rezultate minunate pentru noi. Aceste rezultate au constat mai întâi prin faptul ca aceste comentarii năucitoare au mascat legile şi, mai târziu, le-au ascuns în întregime dinaintea ochilor guvernelor incapabile să se mai orienteze într-o legislaţie atât de încurcată. De aici s-a născut teoria tribunalului conştiinţei. Unii spun că lumea se va răscula împotriva noastră cu armele în mâini, daca va descoperi prea repede despre ce este vorba. Pentru acest caz noi avem, în ţările din Occident, o arma atât de îngrozitoare, încât chiar şi cele mai îndrăzneţe suflete vor tremura înaintea ei: metrourile, care vor fi introduse pâna atunci în toate capitalele, care împreuna cu tunelele lor vor fi folosite de noi pentru a azvârli astfel în aer toate organizaţiile şi toate sediile duşmanilor noştri din toate ţările lumii. CAPITOLUL X Forţa tainică a lucrurilor în politică. "Genialitatea” diabolică a josniciei. Ce modificări promite după aceea lovitura de stat francmasonică. De ce apreciază francmasonii sufragiul universal. Stima de sine însuţi. Şefii francmasoni şi promovarea lor. Conducătorul cel genial al francmasoneriei. Instituţiile statului şi funcţiile lor. Otrava cea puternica a liberalismului. Constituţia este totdeauna şcoala neînţelegerilor ce apar între partide. Noua era republicana. Preşedinţii statelor sunt aproape totdeauna creaturi "de paie" ale francmasoneriei. Responsabilitatea limitata a presedintilor statelor. "Panamaua". Rolul important al camerei deputaţilor şi al preşedintelui statului. Francmasoneria este totodată şi o forţă legislativă. Noua constituţie republicană şi rolul acesteia. Trecerea ulterioara la "autocraţia" francmasonica. Momentul secret al proclamării "regelui universal". Inocularea criminala cu microbi si virusi ale diferitelor boli precum si alte fapte malefice ale francmasoneriei. Încep astăzi repetându-va ceea ce v-am mai spus anterior şi va rog să vă aduceţi aminte că guvernele şi popoarele nu văd decât aparenţa, înfăţişarea de la suprafaţă a lucrurilor. Cum ar putea ele să descurce înţelesul ascuns al lucrurilor şi situaţiilor când reprezentanţii lor se gândesc mai mult la petreceri înainte de orice? Este foarte important pentru politica noastră să cunoaştem acest amănunt. Ne va fi de folos când vom trece la discuţia diviziunii puterii, a libertăţii cuvântului, a presei, a libertăţii de conştiinţă, a dreptului de asociere, a egalităţii înaintea legii, a inviolabilităţii proprietăţii şi a locuinţei, a impozitului şi, în sfârşit, la discuţia retrospectivă a legilor. Toate aceste probleme sunt de o asemenea natură încât nu trebuie să te atingi de ele de-a dreptul şi pe faţă, înaintea poporului. În cazul când suntem siliţi să luăm contact cu ele, nu trebuie să fie înşirate una câte una, ci trebuie să declarăm în bloc că principiile dreptului modern sunt respectate şi recunoscute de către noi. Însemnătatea acestei omiteri constă în aceea că, un principiu căruia nu i-ai spus pe nume, ne lasă libertatea de a exclude din el câte ceva fără ca aceasta să se observe, pe când, dacă le-am enumera tot ceea ce vrem să excludem, toate acestea ar putea fi primite cu rezervă. Poporul credul şi prost are o deosebită şi o mare stimă pentru geniile politice şi răspunde tuturor actelor de violenţă ale acestora prin cuvinte: "E ticălos, grozav de ticălos, dar cât de dibaci! Iată aici este numai un joc abil, dar cât de viclean este jucat, cât este de obraznic!" Noi socotim că este necesar să atragem toate naţiunile la zidirea unui noi edificiu fundamental al cărui plan îl avem acum gata. Iată de ce trebuie că, înainte de toate, să dăm dovada de aceasta îndrăzneală şi de aceasta putere a minţii care, prin persoana influentă a actorilor noştri, va sfărâma în scurt timp toate piedicile din calea noastră.Când undeva vom fi dat, atunci când este cazul, lovitura noastra de Stat, vom spune si vom repeta popoarelor: "totul merge îngrozitor de rău, toţi au suferit mai mult decât poate răbda un om. Noi vom îndepărta acum pricinile suferinţelor voastre, adică naţionalităţile, graniţele şi diversitatea banilor. Bineînţeles că sunteţi liberi de a ne jura sau nu credinţă, însă puteţi voi oare face aceasta pe bună dreptate, daca o faceţi înainte de a fi văzut ceea ce vă oferim noi?" [Desfiinţarea naţiunilor şi formarea poporului sovietic împreună cu omul nou este o continuare a misticii sioniste a poporului evreu – cuvînt care se referă la religie nu la etnie – şi a omului nou, sminteală ce a apărut în partea a doua a secolului XlX. Tot comuniştii strigau că doresc să formeze Federaţia Statelor Sovietice unde nu vor mai fi graniţe iar tartorii vor stăpîni lumea din Moscova]. Atunci ei ne vor slavi si ne vor purta în triumf într-o însufleţire înnebunită de nădejdi. Votul public, din care am făcut arma ridicării noastre la putere şi cu care i-am obişnuit pe oameni prin diferite uniuni şi tovărăşii (până şi unităţile cele mai mici ale membrilor omenirii), îşi va juca o ultimă dată rolul, pentru a exprima dorinţa întregii omeniri de a ne cunoaşte mai de aproape înainte de a ne judeca. Iată de ce trebuie să împingem toată lumea la votul public, fără deosebire de clasă şi de cens electoral, pentru a putea întrona absolutismul majorităţii, pe care nu-l poţi obţine de la clasele censitare inteligente. Dupa ce vom fi obişnuit în acest chip toata lumea cu ideea propriei sale valori, vom nimici însemnătatea familiei creştine şi valoarea ei educaţională, de asemenea nu vom lăsa să se ridice individualităţile, cărora mulţimea, călăuzita de noi, nu le vor îngădui să iasă la iveală şi nici chiar să vorbească. [Aşa a fost în timpul coicoismului liberal, aşa a fost în comunismul de cazarmă şi aşa este în prezent între graniţele statului mafiot, un veşnic circ al nulităţilor, lichelelor, proştilor, hoţilor şi ambiţioşilor iar oamenii de valoare sunt îngropaţi de vii în uitare şi derizoriu]. Ea va fi pentru aceasta obişnuită să nu asculte decât pe noi, care îi plătim supunerea şi atenţia. În acest fel vom face din popor o forţă atât de oarbă, încât nu va fi în stare să se mişte în nici o parte, fără a fi călăuzită de agenţii noştri, puşi în locul conducătorilor săi. El se va supune acestui regim, deoarece va şti că de aceşti noi conducători vor depinde câştigurile sale, darurile gratuite şi tot felul de privilegii pe care le va avea. [Model perfect pentru actualele generaţii de români ieşiţi din clocitoarele comuniste puse la cale de voi]. Un plan unic de guvernare trebuie să iasă dintr-un singur cap, deoarece ar fi incoerent şi fără legătură, dacă mai multe minţi şi-ar împărţi sarcina de a-l stabili. De aceea, noi trebuie să cunoaştem acest plan de acţiune, dar nu trebuie să-l discutăm decât noi între noi, pentru a nu-i distruge caracterul genial, legătura dintre părţile sale, puterea practică şi înţelesul tainic al fiecăruia dintre punctele sale. Dacă este discutat şi schimbat prin votul public, atunci planul nostru va păstra urma tuturor concepţiilor false ale minţilor care nu vor putea pătrunde adâncimea şi legătura scopurilor urmărite. Planurile noastre trebuie să fie secrete, puternice şi bine concepute. De aceea noi nu trebuie să aruncăm munca genială a conducătorului nostru la picioarele mulţimii şi, de asemenea, nu trebuie niciodată să o încredinţăm nici măcar unei societăţi restrânse. Aceste planuri nu urmăresc deocamdată răsturnarea instituţiilor moderne şi a statelor existente. Ele le vor schimba numai economia şi, prin urmare, toată dezvoltarea lor, care astfel va ajuta mult realizarea planurilor noastre. Structuri aproape identice există, sub diferite denumiri, în toate ţările: Reprezentanta, Ministerele, Senatul, Consiliul de Stat, Corpul Legislativ si Corpul Executiv. Nu trebuie să vă explic acum mecanismul legăturilor dintre aceste instituţii, deoarece îl cunoaşteţi prea bine. Observaţi numai că fiecare din aceste instituţii corespunde unei anumite funcţii importate a Statului şi vă rog să mai observaţi că ceea ce este foarte important este nu instituţia, ci funcţia. Aşadar funcţia şi nu instituţiile sunt importante. Instituţiile şi-au împărţit toate funcţiile guvernamentale: funcţii administrative, legislative, executive. De aceea ele lucrează în organismul Statului ca şi organele în corpul omenesc. Daca stricăm complet o anumită parte a maşinii Statului, aceasta va cădea bolnava, şi la fel ca în cazul corpului omenesc mai devreme sau mai târziu Statul va muri. Când am introdus în organismul Statului otrava liberalismului, toată construcţia sa politică s-a schimbat; Statele au căzut bolnave de o boala mortală: descompunerea sângelui lor vital şi nu ne mai rămâne acum decât să aşteptăm sfârşitul agoniei lor. Din liberalism s-au născut guvernele constituţionale care au înlocuit, pe seama credulităţii creştinilor, autocraţia salvatoare cu Constituţia care, dupa cum ştiţi, nu este altceva decât o şcoală de discordii, de neînţelegeri, de discuţii, de deosebiri de vederi şi de frământări sterpe ale partidelor. Într-un cuvânt aceasta este şcoala a tot ce face ca un Stat să îşi piardă individualitatea şi personalitatea. Atât tribuna cât şi presa a condamnat pe conducători la inactivitate şi la slăbiciune. Ea a făcut astfel din ei nişte elemente puţin necesare, nefolositoare. Prin aceasta se explică uşurinţa cu care se va realiza răsturnarea lor. Epoca republicană a devenit atunci posibilă, fiindcă am înlocuit pe guvernator cu o caricatură a guvernului, cu un presedinte luat din mulţime, din mijlocul creaturilor noastre, al sclavilor noştri. Aici se află fundamentul minei săpate de către noi sub poporul creştinilor, sau mai bine zis sub popoarele creştinilor. Într-un viitor apropiat vom întemeia în acelaşi mod responsabilitatea preşedinţilor de republica. Atunci vom putea introduce fără teamă anumite schimbări ce ne vor fi favorabile nouă, de care nu va răspunde decât aceasta creatură a noastră care va fi o marioneta. Ce ne pasa nouă dacă rândurile celor ce aleargă după putere vor deveni mai rare sau dacă se vor produce, în lipsa de preşedinţi, încurcături capabile de a dezorganiza în întregime tara? Pentru a ajunge la acest rezultat, care ne avantajează, vom unelti şi manevra alegerea de preşedinţi care au în trecutul lor o pată ascunsă, vreo ,,panama” oarecare. Teama de o asemenea descoperire, dorinţa proprie fiecărui om odată ajuns la putere de a-şi menţine privilegiile, foloasele şi onorurile legate de noua sa condiţie, vor face din aceştia servitorii credincioşi ai poruncilor noastre. Camera deputaţilor va acoperi, va apăra, va alege preşedinţi, dar noi îi vom retrage dreptul de a propune legi sau de a le schimba. Acest drept va fi dat în realitate numai preşedintelui responsabil, care va fi o jucărie în mâinile noastre. Puterea guvernului va deveni astfel fără îndoială ţinta tuturor atacurilor. Noi îi vom da, pentru a se apăra, dreptul de a apela la hotărârea poporului, fără sa mai treacă prin intermediarul reprezentanţilor săi, cu alte cuvinte îi vom da dreptul de a recurge la serviciul nostru ca un orb ce apelează la majoritate. Afara de acestea, vom da preşedintelui dreptul de a declara război. Vom motiva acest drept spunând că preşedintele, ca şef al întregii armate a ţării, trebuie să o aibă la dispoziţia sa, pentru a apăra noua Constituţie republicană, al cărei reprezentant direct răspunzător va fi. În aceste împrejurări, şeful guvernului unui stat va fi în mâinile noastre şi nimeni, în afară de noi, nu va mai conduce indirect puterea legislativă. Vom retrage de asemeni Camerei, introducând noua Constituţie republicana, dreptul de interpelare, sub pretext de a apăra secretul politic. Vom restrânge prin noua Constituţie numărul reprezentanţilor la minimum, aspect care va avea drept urmare de a micşora cu atât mai mult pasiunile politice şi pasiunea pentru politica. Dacă, contrar oricăror aşteptări ale noastre, ele totuşi se trezesc chiar în situaţia acestui mic numar de reprezentanţi, îl vom reduce la minimum printr-un apel la majoritatea poporului. De preşedintele republicii va depinde numirea preşedinţilor şi a vicepreşedinţilor Camerei şi ai Senatului. În locul sesiunilor parlamentare constante, vom margini şedinţele Parlamentelor la câteva luni. Mai departe, vom acţiona astfel ca preşedintele, ca şef al puterii executive, să aibă dreptul de a convoca sau dizolva Parlamentul şi, în cazul dizolvării, de a amâna momentul unei noi convocări. Dar pentru ca urmarile tuturor acestor actiuni, în realitate inegale, să nu cadă asupra responsabilităţii, stabilite de către noi, a preşedintelui (lucru care ar fi daunator planurilor noastre), vom îndemna pe miniştri şi pe ceilalţi funcţionari care înconjoară pe preşedinte să treacă peste hotărârile acestuia, prin măsuri nejuste luate pe propria lor răspundere; în acest chip, ei vor fi vinovaţi şi răspunzători în locul său. Noi vă sfătuim de a încredinţa acest rol mai ales Senatului, Consiliului Miniştrilor, mai bine decât unui singur individ. Preşedintele-marionetă va interpreta dupa voinţa noastră legile existente, care dupa cum se ştie pot fi interpretate în mai multe feluri. El le va anula când îi vom spune noi că trebuie şi va avea dreptul de a propune legi provizorii şi chiar o noua schimbare a Constituţiei, sub pretextul binelui suprem al Statului. Aceste măsuri stabilite aici şi puse în practică ne vor da putinţa de a nimici încetul cu încetul, pas cu pas, tot ceea ce vom fi fost siliţi să introducem în Constituţiile Statelor, înainte de apucarea frânelor puterii; vom trece astfel pe nesimţite la suprimarea oricarei Constituţii, când va fi sosit timpul de a grupa toate guvernele sub autocratia noastra. Recunoaşterea autocraţiei noastre poate sosi şi înainte de suprimarea Constituţiei, dacă popoarele, obosite de neorânduielile şi caracterul uşuratic al conducătorilor lor, vor ajunge sa strige: "Alungaţi-i şi daţi-ne un rege universal, care să ne poată uni pe toţi şi să distrugă cauzele neînţelegerilor noastre: graniţele naţiunilor, religiile, calculele Statelor; un rege care să ne dea acea pace şi acea siguranţă pe care nu o putem obţine de la conducătorii şi reprezentanţii noştri." Ştiţi foarte bine că, pentru a face posibile asemenea dorinţe, trebuie să tulburăm în asemenea mod neîntrerupt, în toate ţările, legăturile dintre popor şi guvern pentru a ajunge să obosim întreaga lume prin dezbinare, duşmănie, ură şi chiar prin martiraj, foamete, răspândirea bolilor, pentru ca creştinii să nu vadă alta scăpare decât aceea de a recurge la suveranitatea noastră absolută şi întreagă. [Aşa au instaurat bolşevismul în Rusia iar în celelalte ţări europene l-au înstăpînit cu forţa armelor. Exportul de comunism a fost stipendiat cu sume uriaşe]. Daca dăm poporului timp să răsufle, momentul prielnic nu va veni poate niciodată. CAPITOLUL XI Programul tainic al noii Constituţii. Câteva amănunte secrete asupra loviturii de stat plănuită. Creştinii sunt în general naivi, prosti si mici. Francmasoneria secreta din umbra si lojile sale exterioare de "faţada". Consiliul de Stat va fi menit să sprijine părerea guvernului. Sub înfăţişarea unui corp legiuitor, el nu va fi în realitate decât un comitet de redactare a legilor şi decretelor guvernatorului. [După acest program a fost condusă România timp de 45 de ani în care cuvîntul român era cuvînt de ocară iar românii erau robii unei puteri prezente dar nevăzute]. Iată care este programul noii Constituţii pe care noi o pregătim: vom crea Legea, Dreptul si Tribunalul: 1) sub forma de propuneri ale corpului legislativ; 2) prin decrete ale Preşedintelui (republicii) sub forma de ordine generale, prin acte ale Senatului şi prin decizii ale Consiliului de Stat, sub forma de ordine ministeriale; 3) în cazul când vom găsi că este folositor,sub forma de lovitura de Stat. Acum, dupa ce am stabilit în mod aproximativ acest modus agendi (modalitate de acţiune), să ne ocupăm cu amănuntele măsurilor care ne vor servi să terminăm transformarea Statului în înţelesul pe care l-am expus. Vreau să zic că ne vom ocupa cu mai multă atenţie de libertatea presei, de dreptul de asociaţie, de libertatea conştiinţei, de principiul electiv şi de multe alte lucruri care vor trebui să dispară din repertoriul omenirii şi care urmează să fie cu desăvârşire schimbate de îndată ce noua Constituţie a noastră va fi proclamată. Numai în acest moment vom putea publica nestânjeniţi toate ordinele noastre. Mai târziu, orice schimbare considerabilă va fi primejdioasă. [Mentalitatea tipică a dogmatismului şi fanatismului mozaic şi justificările comportamentului tiranic explicat mai jos]. Dacă această schimbare se face în sensul unei asprimi care nu poate fi îndurată, ea poate atrage dupa sine o deznădejde foarte mare pricinuită de teama de noi schimbări de acelaşi fel. Daca, dimpotrivă, schimbarea se îndeplineşte în sensul unor îngăduinţe ulterioare, se va zice că noi înşine ne-am recunoscut greşelile, iar acest lucru va întuneca faima înaltei inteligenţe, a puterii noastre, sau se va zice că ne-a fost teamă şi că am fost siliţi să facem concesii, pentru care nimeni nu ne va mulţumi, deoarece toţi vor crede că de fapt au avut dreptul la ele. Atât una cât şi cealaltă din aceste eventualităţi, ar fi deci păgubitoare pentru noua noastră Constituţie. Noi vrem ca, din ziua proclamării ei, când popoarele vor fi năucite de lovitura de Stat, care se va fi operat, când încă vor fi sub puterea terorii şi a nedumeririi, noi vrem ca din acel moment să recunoască cu toţii că noi suntem atât de puternici, atât de invulnerabili, atât de tari, încât nu vom sta în nici un caz la tocmeală cu dânşii; că, nu numai că nu vom da nici o însemnătate părerilor şi dorinţelor lor, [aşa aţi făcut ucigaşilor peste tot pe unde aţi înfipt steagul roşu satanist] dar că suntem gata şi că avem posibilitatea să înăbuşim cu o forţă şi cu o autoritate indiscutabilă orice încercare, orice manifestare a acestor dorinţe şi păreri; că am ştiut să punem mâna dintr-o singură lovitură pe tot ceea ce ne era necesar, şi că nu vom împărţi în nici un caz puterea noastră cu ei. [Acesta a fost planul după care aţi procedat cînd aţi dat lovitura de stat în Rusia, după ce i-aţi folosit pe soldaţii ruşi în scopurile criminale ţinute în ascuns, şi aţi înfiinţat CEKA să puteţi controla ţara prin teroare, le-aţi închis gura tuturor celor care s-au dezmeticit din nebunia cazară. Imediat aţi scos la mezat dar tot în lumea voastră, comorile de patrimoniu ale ruşilor iar cu banii strînşi aţi continuat consolidarea puterii sataniste cît şi finanţarea altor revoluţii prin Europa. Totul trebuia transformat într-un uriaş pîrjol aşa cum aţi făcut în Basarabia şi Bucovina în vara anului 1941]. Atunci resemnaţi ei îşi vor închide ochii şi vor aştepta desfăşurarea ulterioară a evenimentelor. Creştinii naivi sunt ca nişte oi iar noi suntem pentru ei nişte lupi. Sunt convins că ştiţi ce păţesc oile când pătrund lupii în staul. Deoarece resemnaţi ei vor închide ochii înaintea oricarui lucru, spre a-i păcăli le vom promite că le înapoiem toate libertăţile luate, dar aceasta numai când duşmanii păcii vor fi potoliţi, iar partidele existente reduse la neputinţă. Nu mai trebuie să vă spun că, în realitate, ei vor aştepta mult şi zadarnic această întoarcere spre trecut. Pentru ce altceva am fi oferit şi inspirat creştinilor toată această politică, fără a le da în realitate putinţa de a o pătrunde, dacă nu doar penru a câştiga pe ascuns, ceea ce noi fără acest mod de a proceda nu puteam câştiga pe faţă? Acest aspect fundamental a servit mereu ca bază organizării francmasoneriei noastre secrete, care nu este cunoscută şi ale căror planuri nu sunt nici măcar bănuite de dobitoacele creştine, atrase de noi în organizaţia vizibila a francmasoneriei, pentru a îndepărta astfel de la noi privirile bănuitoare ale fraţilor lor. Dumnezeu ne-a dat nouă, poporul său ales, răspîndirea pe întreg glob al Pămîntului, dar din această slăbiciune a rasei noastre, s-a născut puterea care ne-a adus pe pragul dominaţiei universale. Nu ne-a mai rămas decît puţin de zidit pe aceste teme. [Cînd au fost publicate Protocoalele, textul lor dovedeşte că planul de a porni o acţiune sălbatică asupra Rusiei era terminat şi se lucra la punerea lui în practică. Evenimentele istorice dovedesc cu prisosinţă acest lucru]. CAPITOLUL XII Interpretarea masonică secretă a cuvântului "libertate". Viitorul diferit al presei în timpul domniei planetare a francmasonilor. Controlul strict şi total al presei atunci. Agenţiile corespondenţilor. Ce este în realitate progresul pentru francmasoni? Solidaritatea francmasonilor aşa cum se manifestă ea în presa moderna. Aţâţarea şi întreţinerea pretenţiilor "sociale" provinciale. Infailibilitatea noului regim. Cuvântul libertate, care poate fi tălmăcit în diferite feluri, noi îl vom defini astfel: "Libertatea este dreptul de a face numai ceea ce permite legea". O astfel de tălmăcire a acestui cuvânt, făcută la timpul potrivit, va pune toată libertatea în mâinile noastre, deoarece legile vor nimici sau vor face cu putinţă ceea ce o să ne fie nouă plăcut, urmărind punerea în practică a programului de mai sus. Ce rol joacă astăzi presa? Ea serveşte adeseori la aţâţarea patimilor şi la întreţinerea egoismelor de partid. Ea este plină de deşertăciune, nedreptăţi şi minciuni, iar cea mai mare parte a oamenilor nu-i înţeleg deloc menirea. Noi mai întâi o vom subjuga şi îi vom pune oprelişti puternice, iar apoi vom face la fel şi cu celelalte lucrări tipărite, căci la ce ne-ar servi subjugarea presei, dacă nu ne vom pune la adăpost şi de focul aţâţător al broşurii şi al cărţii? Vom transforma publicitatea, care ne costa astăzi foarte scump, deoarece numai prin ea putem cenzura ceea ce se scrie în ziare, într-un izvor de venit pentru Statul nostru. Vom înfiinţa un impozit special asupra presei. Vom sili să se plătească o garanţie atunci când se înfiinţează ziare sau tipografii. Astfel sperăm că va fi scutit guvernul nostru francmasonic de orice atac din partea presei, iar când se va ivi vreun prilej, vom da amenzi fără milă. Timbrele, garanţiile şi amenzile, toate acestea vor aduce Statului nostru venituri uriaşe. Este drept că ziarele de partid ar putea trece uşor peste asemenea pierderi băneşti şi de aceea pe acestea le vom desfiinţa, îndată ce ne vor fi atacat a doua oară. Nimeni nu se va putea atinge nepedepsit de aureola atotputernicului guvern al nostru. Pretextul pentru a desfiinţa un ziar va fi că aţâţă la revoltă şi destabilizează Statul fără motiv şi fără dreptate. Va rog să nu va surprindă că printre ziarele care ne vor ataca, vor fi şi cele întemeiate de noi, dar ele fiind ghidate de noi din umbră vor ataca numai acele puncte ale căror schimbări le vom dori. Nimic nu va putea fi adus la cunoştinţa lumii fără supravegherea noastră. Acest rezultat este deja atins din zilele noastre prin faptul că toate ştirile şi noutăţile sunt primite de către mai multe agenţii care le adună din toate părţile lumii. Aceste agenţii vor fi atunci fără deosebire numai ale noastre şi nu vor publica decât ceea ce le vom îngădui noi. Dacă deja de pe acum am ştiut să câştigăm de partea noastră pe membrii societatilor creştine în aşa măsură, încât aproape toti privesc întâmplările lumii prin sticla cu anticipaţie colorată a ochelarilor pe care chiar noi i-am pus pe nas, daca deja de pe acum nu mai există pentru noi uşi zăvorâte care să ne împiedice cunoaşterea acelor lucruri pe care creştinii le numesc prosteşte secrete de Stat, ce va fi atunci când vom fi stapânii recunoscuţi ai acestei planete şi vom conduce prin persoana Marelui Suveran? Atunci oricine va voi să fie editor, bibliotecar sau proprietar de tipografie ori să se ocupe de industria tipografică, va trebui să primească o diplomă, care, în cazul că posesorul ei se va face vinovat de vreo nelegiuire oarecare împotriva noastră, va fi luata numaidecât înapoi. Cu asemenea măsuri, instrumentul gândirii de masă - presa - va deveni un mijloc de manipulare şi educaţie în mâinile noastre, care nu va mai îngădui gloatelor, poporului să bată câmpii asupra binefacerilor progresului. Care dintre noi nu ştie oare că aceste binefaceri sunt închipuite şi multe dintre ele duc de-a dreptul la nişte aspiraţii care pentru noi sunt absurde? Din aceste aspiraţii şi vise s-au născut atât raporturile anarhice ale oamenilor între ei cât şi cu stăpânirea, deoarece progresul sau mai bine zis ideea progresului, a dat naştere ideilor tuturor emanciparilor, fără a le face deloc cu putinţă realizarea. Toţi acei pe care noi îi numim liberali sunt de fapt anarhişti, dacă nu în fapte cel puţin în gândurile lor. Fiecare dintre ei urmăreşte ideea libertăţii şi până la urmă toţi cad în anarhie, protestând din simpla plăcere de a protesta. Dar să revenim acum la presă. O vom îngreuna, ca şi tot ce se tipăreşte, cu impozite şi preţuri foarte mari pentru fiecare foaie tipărită cât şi cu alte garanţii. Cărţile cu mai puţin de 30 de pagini vor fi taxate dublu. Le vom înregistra în categoria broşurilor pentru ca, pe de o parte, vom reuşi prin aceasta să reducem numărul revistelor care sunt pentru noi otrava cea mai primejdioasă, iar pe de alta parte, această măsură îi va sili pe scriitori să producă lucrări atât de lungi, încât vor fi puţin citite, mai ales din cauza preţului lor foarte mare. Dimpotrivă, ceea ce vom edita şi tipări noi pentru călăuzirea minţilor în direcţia pe care o vom stabili, va fi ieftin şi astfel va fi citit de către toata lumea. Impozitul foarte mare va înăbuşi dorinţa multora de a scrie, iar teama de pedeapsă va face pe literaţi să atârne de noi. Dacă totuşi se vor găsi unele persoane care doresc să scrie împotriva noastră nu se va găsi în schimb nimeni să le tipărească scrierile. Înainte de a accepta o lucrare pentru tipărit, editorul va trebui să meargă la autorităţi pentru a obţine încuviinţarea scrisă de a o face. În acest chip vom cunoaşte dinainte cursele care ni se întind şi le vom zadarnici dând dinainte lămuriri asupra subiectului tratat în care suntem atacaţi. Literatura şi ziaristica sunt cele doua forte educative mai însemnate, de aceea guvernul nostru va trebui să fie proprietarul celor mai multe ziare. Prin aceasta, înrâurirea dăunătoare nouă a presei private va fi îndepărtată, iar noi vom câstiga o influenţă uriaşă asupra majorităţii minţilor. Dacă încuviinţăm să apară 10 ziare noi, îndată vom întemeia 30 de ale noastre şi aşa mai departe. Publicul cititor este naiv şi nu va bănui nimic. Toate ziarele ediate de noi vor fi în aparenţă de tendinţe şi opinii total opuse, lucru care va trezi în cazul majorităţii credule încrederea în ele şi astfel va antrage în jurul lor pe duşmanii noştri nebănuiţi. Astfel ei vor cădea în cursă şi vor fi făcuţi inofensivi prin diferite mijloace pe care le ştim. Publicaţiile cu caracter oficial vor sta în rândul întâi. Ele vor veghea întotdeauna interesele noastre şi de aceea influenţa lor, care ne va fi favorabila nouă, va rămâne uriaşă. În rândul al doilea vor sta publicaţiile oficioase, ale căror rol va fi de a atrage pe nepăsători şi pe cei fără vlaga. În al treilea rând vom pune aşa numita opoziţie a noastră. Cel puţin un ziar din acestea va fi cu desavârsire potrivnic ideilor noastre. Duşmanii noştri vor lua pe acest fals opozant drept un tovarăş de luptă şi astfel ne vor descoperi toate uneltirile lor datorită acestui tertip. Ziarele noastre vor fi de toate tendinţele: unele aristocratice, altele republicane, altele revoluţionare sau chiar anarhiste, bineînţeles atât timp cât va dăinui Constituţia. Ele vor manifesta în multiple moduri influenţa noastră şi vor avea, ca zeul Vishnu, o sută de mâini, care fiecare va grăbi schimbarea societăţii după cum urmărim noi. Aceste mâini vor călăuzi prin sugestii adecvate opinia în direcţia care duce la scopul nostru, deoarece un om foarte întărâtat pierde putinţa de a raţiona şi cade cu uşurinţă sub puterea sugestiei.Neghiobii manipulaţi care vor crede că repetă opinia ziarului partidului lor vor repeta şi răspândi de fapt părerea noastră, ori aceea care ne va place nouă să se spună. Ei îşi vor închipui, datorită naivităţii, că urmează planul partidului lor, pe când în realitate nu vor servi decât steagul pe care îl vom ridica pe ascuns chiar noi pe seama lor. Pentru a conduce în această direcţie armata noastră de ziarişti va trebui să organizăm cu deosebită grija instituţia aceasta. Sub numele de Birou Central al Presei vom pune la cale şedinţe literare, în care agenţii noştri vor da cuvântul secret de ordine şi cu diferitele semnale cunoscute numai de francmasoni, fără ca cineva să poată să bage de seamă. Discutând şi în aparenţă contrazicând iniţiativa noastră, dar în mod superficial, fără a intra în miezul lucrurilor, ziarele noastre vor susţine o polemică prefăcută cu organele oficiale, pentru a ne da prin aceasta putinţa de a ne pronunţa şi mai limpede decât am putea-o face în primele noastre declaraţii oficiale, întărind astfel sugestiile făcute de noi. Aceste atacuri înscenate de noi vor face ca supusii noştri să creadă că pot vorbi liber; iar pe de altă parte agenţii noştri vor putea spune pretutindeni, că organele care se declară împotriva noastră nu fac decât să clevetească în mod prostesc deoarece nu pot găsi pricini adevărate pentru combaterea serioasă a măsurilor noastre. Prin aceste mijloace abile de manipulare nebănuite şi nevăzute de către opinia publică, dar foarte sigure, vom câstiga în orice situaţie atenţia şi încrederea publică. Prin ele, dupa caz, vom întărâta sau vom linişti, după cum avem nevoie, spiritele în probleme politice, le vom convinge sau le vom amăgi, scoţând de sub tipar când adevărul, când minciuna, când ambele abil combinate, adeverind sau dezminţind faptele, dupa înrâurirea pe care urmărim ca acestea să o aibă asupra publicului, pipăind totdeauna cu mare prudenţă şi grija locul, înainte de a pune cu fermitate piciorul pe el. Acţionând astfel îi vom învinge pe duşmanii noştri fără doar şi poate, deoarece ei nu vor avea la dispoziţie publicaţii prin care să-şi poată spune cuvântul până la sfârşit sau denigrând nu le vom permite să dea nici o replică în ziar în urma măsurilor pe care le-am arătat. Astfel, prin campanii mincinoase lansate contra duşmanilor noştri nici nu va mai trebui să-i combatem cu temeinicie. În caz de nevoie îi vom combate cu tărie prin ziarele noastre oficiale recurgând chiar la calomnii distrugătoare ce vor fi lansate prin presa noastră din categoria a treia. Încă de pe acum, cel puţin în cadrele presei, există o puternică solidaritate francmasonică. Toate organele presei sunt legate între ele prin secret profesional. Ca şi străvechii auguri, nici unul dintre membrii ei nu destăinuie secretul şi cunoştinţele sale dacă nu i se porunceşte. Nici un ziarist nu se va încumeta să trateze public şi să divulge această taină, deoarece nici unul dintre ei nu va fi primit în rândul scriitorilor dacă nu are vreo pată ruşinoasă în trecutul său, care să poată fi îndată făcută publică în caz de trădare sau necredinţă. Atâta vreme cât aceste păcate sunt păstrate în taină de către anumiţi oameni, scriitorul, prin faima sa, poate atrage şi focaliza în jurul lui admiraţia şi simpatia majorităţii ţării, care îl va urma cu însufleţire. Socotelile noastre în ceea ce priveşte recrutarea de noi francmasoni se întind cu deosebire asupra provinciei. Acolo noi trebuie să aţâţăm nădejdi şi dorinţe potrivnice celor din capitala careia îi vom spune că acestea sunt nădejdile şi dorinţele adevărate ale provinciilor, deşi este lesne de înteles că izvorul central al dezbinărilor nu porneşte decât de la noi. Să ştiţi că, atâta timp cât nu ne vom bucura încă de o putere deplină va fi adesea nevoie de a înăbuşi glasul capitalelor prin acela al majorităţii, al poporului din provincii, care va fi cu abilitate aţâţat de către agenţii noştri. Va trebui ca, în momentul psihologic stabilit de noi, capitalele să nu mai aibă nici un cuvânt de spus asupra faptului împlinit, din simplul motiv că acesta va fi deja primit cu mult mai repede de către majoritatea poporului, prin intermediul oraşelor din provincie. Când vom intra în noua orânduire de Stat care va pregăti domnia noastră asupra întregii planete, nu vom putea lăsa să se mai descopere prin presă necinstea publică. Va trebui să se creadă atunci că noua noastră stăpânire a mulţumit atât de bine pe toata lumea, încât au dispărut chiar şi crimele. Cazurile de izbucnire a criminalităţii nu vor trebui atunci să fie cunoscute decât de victimele lor şi de martori întâmplători. CAPITOLUL XIII Nevoia pâinii zilnice. Chestiunile politice care apar. Chestiunile industriale. Petrecerile ca mijloc de deviere. Casele poporului. Adevărul este unul. Marile probleme care survin. Nevoia pâinii zilnice îi face pe creştini să tacă şi să fie servitorii noştri umili. Agenţii noştri din presă vor discuta, la porunca noastră, măsurile şi schimbările pe care ne-ar fi cam greu să le dăm publicităţii dintr-odată, pe neaşteptate. Noi, în acest timp, folosindu-ne de zgomotul pricinuit de aceste discuţii, vom înfăptui măsurile dorite şi le vom prezenta publicului ca pe un fapt împlinit. Nimeni nu va avea îndrăzneala să ceară nimicirea celor hotărâte, mai ales că vor fi prezentate ca fiind un real progres. De altfel, presa va face atunci un joc util nouă şi va atrage îndată atenţia publicului spre chestiuni senzaţionale noi (căci, dupa cum ştiţi, noi am obişnuit oamenii de a căuta totdeauna ceva nou şi schimbător). Câţiva neghiobi, închipuindu-şi că sunt uneltele sorţii, se vor năpusti asupra acestor noi chestiuni fără a şti că ei nu înteleg nimic din ceea ce noi vrem în realitate să se discute. Chestiunile politicii nu sunt deschise nimănui, în afară de aceia care i-au dat naştere, încă înainte cu multe veacuri şi care o conduc chiar şi acum în taină. Din toate acestea puteţi vedea că, prefăcându-ne uneori că cerem părerea mulţimii, noi nu facem altceva decât să ne uşurăm înfăptuirea planurilor noastre. De asemenea puteţi observa că noi căutăm totdeauna aprobarea nu a faptelor, ci a cuvintelor noastre rostite la cutare prilej. Noi trebuie să spunem pretutindeni şi totdeauna că, în toate măsurile noastre ne ghidăm după speranţa unită cu siguranţa de a fi folositori binelui tuturor. Pentru a abate cu abilitate atenţia oamenilor prea îngrijoraţi de problemele politice, vom scoate la iveală problemele economice senzaţionale înainte de aşa zisele probleme politice noi. Îi vom lăsa atunci pe toti să-şi descarce furiile lor asupra acestui subiect. Gloatele se vor învoi să rămână liniştite, să se odihnească după închipuita lor activitate politică (cu care i-am obişnuit noi înşine, pentru ca să putem lupta prin mijlocirea lor cu guvernele creştine), cu condiţia de a avea noi distracţii şi ocupaţii. În aceste noi distracţii şi ocupaţii îi vom îndrepta apoi aproape pe aceleaşi căi politice. Vom face aceasta pentru ca aceste gloate ale poporului să nu ajungă la nimic profund prin cugetare. Eventual îi vom opri eficient de la gândire prin petreceri şi sport, prin jocuri, prin desfătări vicioase, prin înlănţuiri de patimi şi prin case de toleranţă publice. Îndată vom pune apoi prin presă concursuri banale de arte şi tot felul de sporturi. Aceste preocupări de masa vor îndepărta pentru totdeauna spiritele de la chestiunile elevate unde am avea mult de luptat cu ele. Oamenii, dezobişnuindu-se din ce în ce mai mult să gândească spontan şi independent numai prin ei înşişi vor ajunge sa vorbească datorita propagandei noastre tocmai aşa cum gândim noi.Datorită superficialităţii şi a lenei lor de a gândi noi vom fi singurii care vom da impulsuri şi îndrumări cugetării mai ales prin intermediul anumitor persoane care, bineînteles, nu vor fi deloc bănuite de a avea legături strânse cu noi. Rolul utopiştilor liberali va fi pentru totdeauna sfârsit, atunci când va fi recunoscut regimul nostru francmasonic planetar. Până atunci vor aduce multe foloase nouă. De aceea, adeseori îi vom îndemna mult mai mult pe oameni să născocească tot felul de teorii complet ireale şi fantastice, considerate noi, sau aşa zise progresiste, căci astfel vom suci cu o mare uşurinţă capetele acestor creştini, cu ajutorul cuvântului progres. Nu găsiţi aproape nici unul printre ei care să înţeleagă că sub acest cuvânt se ascunde o greşeală, afara de cazurile când este vorba de descoperiri materiale, deoarece adevărul este numai unul singur şi neschimbat, şi nu poate prin urmare să progreseze. Progresul, ca o idee greşită, serveşte la întunecarea adevărului, pentru ca nimeni să nu-l cunoască, în afara de noi aleşii lui Dumnezeu care suntem păzitorii lui. Când domnia noastră planetară va fi sosit, oratorii noştri vor vorbi cu patos poporului despre marile probleme misterioase care au frământat omenirea pentru a o duce, în sfârşit, la regimul nostru mântuitor. Nimeni nu va bănui atunci că toate aceste probleme au fost născocite de către noi, după un plan politic pe care nimeni nu l-a ghicit în tot cursul lungilor veacuri. [Mai va mişeilor, că v-a sunat şi vouă ceasul, iar planul criminal pe care l-aţi clocit a fost ,,mirosit” şi demascat] CAPITOLUL XIV Religia cea noua a viitorului. Sclavia viitorului. Imposibilitatea de a cunoaşte misterele religiei viitorului. Pornografia necesara si viitorul cuvântului tipărit. Când va fi sosit domnia noastră planetară, nu vom recunoaşte nici o altă religie afara de aceea a Dumnezeului nostru unic, de care ne este legat destinul, deoarece noi suntem poporul ales prin care acest destin este unit cu soarta lumii. Din acest motiv va trebui să nimicim toate credinţele. Faptul că prin această nimicire a credinţei se sporeşte numărul ateilor din zilele noastre, nu ne va stânjeni străduinţele, ci din contră va servi drept pilda generaţiilor care vor asculta predicile noastre asupra religiei lui Moise, al cărei sistem stoic conceput de noi va izbuti să cucerească toate popoarele. Vom spune atunci tuturor că în această constă adevărul ei mistic, în care zace toată forţa ei educatoare. Atunci vom publica la toate prilejurile articole în care vom asemăna regimul nostru mântuitor cu cele ale trecutului. Binefacerile unei odihne câştigate după veacuri de frământări vor scoate la iveala însuşirile plăcute ale stăpânirii noastre. Greşelile administratorilor creştini vor fi zugrăvite de noi în culorile cele mai vii. Vom da naştere la o aşa de mare scârbă faţă de aceste administraţii, încât popoarele vor prefera odihna robiei în locul drepturilor mult trâmbiţatei libertăţi care i-a zăpăcit atât de mult şi care le-a răpit mijloacele de trai făcându-i să fie exploataţi de către o ceată de aventurieri, neştiutori de ceea ce fac. Nefolositoarele schimbări de guvern, la care îi îndemnăm noi pe creştini atunci când voim să săpăm temeliile lor de guvernământ, vor obosi în această vreme atât de mult popoarele, încât ele vor prefera să îndure orice din partea noastră, numai să scape de noi frământări. Vom arăta atunci cu stăruinţă greşelile istorice ale guvernelor creştine care, în lipsa adevăratului bine, au ameţit omenirea în cursul atâtor veacuri, urmărind un bine social iluzoriu, fără a-şi da seama că planurile lor înrăutăţesc, în loc să îmbunătăţească, condiţiile vieţii omeneşti pe această planetă. Filozofii noştri vor discuta toate greşelile credinţelor creştine, dar nimeni niciodată nu va discuta religia noastră sub adevărata ei înfăţişare, deoarece nimeni nu o va cunoaste cu adevărat, afară de cei ai noştri, care nu vor îndrăzni niciodată să-i descopere tainele. [Minciuna, furtul şi impostura nu au taine ci numai conjuncturi de perpetuare. Atît conducerea bisericii catolice cît şi cea greco-ortodoxă au avut interes să se continue această monstruozitate. Dar sigur va veni vremea adevărului şi atunci se va cutremura lumea de ce se ascunde în spatele pretinselor revelatii si a scrierilor sfinte mozaice şi creştine]. În ţările zise înaintate, am dat deja naştere unei literaturi nebune, murdare, mârşave. Aceasta o vom răspândi câtva timp, chiar şi după ce am ajuns la putere, pentru a scoate mai mult la iveală deosebirea dintre discursurile, dintre programele noastre şi aceste nemernicii ale creştinilor. Iniţiaţii noştri, crescuţi pentru a conduce pe creştini, vor alcătui discursuri, planuri, memorii, articole care ne vor da înrâurirea deplină asupra acestor oameni şi ne vor îngădui să-i îndreptăm către ideile şi cunoştinţele pe care vom voi atunci ca ei să le însuşească. CAPITOLUL XV Viitoarea lovitură de stat mondială. Condamnările la moarte. Soarta viitoare a tuturor francmasonilor creştini. Caracterul legendar şi mistic al puterii. Înmulţirea rapida a lojilor francmasonice. Administraţia centrala Înţelepţilor. Tainica afacere Azeff. Francmasoneria este călăuza tuturor societăţilor secrete. Importanta tainica a succesului public. Colectivismul inerent. Victimele. Condamnarea la moarte a francmasonilor. Prăbuşirea prestigiului legilor şi al autorităţii. De ce suntem noi un popor ales? Scurtimea Şi limpezimea exemplara a legilor care vor fi promulgate. Supunerea faţă de autorităţi. Măsuri împotriva abuzului de putere. Cruzimea pedepselor. Limita de vîrstă pentru cei judecători. Liberalismul judecătorilor şi al puterii vor dispare. Absolutismul francmasoneriei. Dreptul de casaţie. "Aspectul" patriarhal al viitorului "guvern". Îndumnezeirea srtăpînirii noastre. Dreptul celui mai tare este singurul drept. Regele lui Israel va fi patriarhul lumii. Cînd vom începe în sfîrşit să luăm puterea în mînă cu ajutorul loviturilor de Stat - pregătite în aceeaşi zi - şi după ce vom fi hotărît desfiinţarea tuturor guvernelor existente (iar pînă atunci va mai trece multă vreme), vom căuta să împiedicăm uneltirile şi comploturile împotriva noastră. În acest scop, vom osîndi la moarte pe toţi aceia care vor întîmpina venirea noastră la putere cu armele în mîini. [Rădăcinile stăpînirii Europei prin mai multe lovituri de stat de către grupările criminale şi teroriste ale fanatismului mozaic – bolşevic, se găsesc în acest plan. El a fost pus în practică timp de aproape 50 de ani şi chiar atunci cînd s-a dovedit cu probe de netăgăduit complicitatea lor la impunerea comunismului, propaganda de intoxicare şi manipulare a funcţionat perfect mai ales că ei şi-au stabilit noul sediu după 1920 în SUA şi de acolo au influenţat pînă în prezent soarta unor ţări. Aşa cum şi-au propus, toţi cei care s-au opus comunismului au fost trimişi la moarte iar numărul lor se apropie de 38 milioane în toată Europa, ori pentru acest genocid împotriva neamului omenesc nimeni nu are curajul să le ceară socoteală]. De asemenea orice înfiinţare de noi societăţi secrete, va fi pedepsită cu moartea. Acelea care există în zilele noastre şi care ne sunt cunoscute, ori care ne-au servit şi ne servesc încă, vor fi desfiinţate, iar rămăşiţele trimise în continente depărtate de Europa. La fel ne vom purta cu toţi masonii creştini, care au ajuns să ştie prea multe lucruri, aceia pe care îi vom cruţa pentru un motiv oarecare, vor trăi sub o veşnică ameninţare a surghiunului. [Aceste rînduri arată că textul Protocoalelor este compus de o organizaţie ocultă mozaică de tipul Frăţiei de la Qumran iar masonii creştini sunt numai nişte maimuţoi pentru a face faţa lor, dar după preluarea puterii vor fi şi aceştia executaţi. Clar ca lumina zilei, există o masonerie de faţadă a creştinilor şi o masonerie – sau organizaţie ocultă necunoscută dar foarte puternică a mozaicilor care prin Protocoale şi-a propus să distrugă religia, cultura şi statele creştine ale Europei iar de aici, prin comunism să domine întreaga lume. Acţiunea propusă a fost cu bătaie lungă -,,dar pînă atunci va mai trece ceva vreme” – realizată cu fanatism şi sălbăticie fără margini]. Vom publica o lege care va sili pe toti foştii membri ai societăţilor secrete, să părăsească Europa, centrul stăpînirii noastre. Hotărîrile noastre vor fi definitive şi fără drept de apel. În societăţile creştine în care am vîrît aşa de adînci rădăcini de neînţelegere şi protestantism, nu poate fi restabilită atitudinea decît prin măsuri nemiloase, doveditoare a unei puteri neclintite; nu trebuie să luăm în seamă jertfele căzute pentru binele viitor. Rolul fiecărui guvern care recunoaşte că există, nu este numai de a culege roadele privilegiilor sale, ci şi de a-şi îndeplini datoriile, pentru a ajunge la înfăptuirea anumitor scopuri, fie chiar cu preţul celor mai mari jertfe. Pentru ca un guvern să ajungă să fie neclintit, trebuie să-şi mărească la maximum aureola puterii sale, iar aceasta aureolă nu se cîştigă decît printr-o măreaţă inflexibilitate a puterii, care trebuie să poarte semnele unei atotputernicii mistice ale alegerii lui Iahwe. Aşa era, pînă în vremurile din urmă, autocraţia rusească - singurul nostru duşman din întreaga lume alături de Papalitate. Aduceţi-vă aminte de pilda Italiei înecate în sînge, care totuşi nu s-a atins de nici un fir de păr al lui Sylla, cel care a vărsat acest sînge. Sylla, prin puterea sa uluitoare, s-a ridicat pînă la cea mai înaltă treaptă în ochii poporului chinuit şi jertfit chiar de către el, iar întoarcerea lui îndrăzneaţă în Italia, l-a făcut şi mai inviolabil. Poporul nu se atinge niciodată de acela care-l hipnotizează prin îndrăzneala şi tăria voinţei lui. Asteptînd însă venirea noastră la putere, vom înfiinţa şi vom înmulţi societăţile francmasonice în toate tarile din lume, vom atrage în ele pe toti aceia care sunt sau pot fi nişte buni agenţi. [În Rusia aceste organizaţii oculte au distrus societatea şi statul pregătind terenul pentru lovitura de stat din octombrie 1917, dar practica aceasta au continuat-o bolşevicii prin fel de fel de asociaţii, fundaţii şi organizaţii toate subordonate Cominternului adică NKVD.].Aceste grupări, aceste "loji" vor fi centrul nostru principal de informaţii şi manipulare a maselor ignorante, fiindcă ele vor rămîne mijlocul cel mai eficient al activităţii noastre. [Aşa a fost ucigaşilor iar istoria confirmă în totalitate aceste idei şi felul cum au fost ele puse în practică de către cazarii bolşevici]. Vom centraliza toate aceste societăţi [noi cei de astăzi ştim şi denumirea ocultei numită Comintern] cunoscută numai de noi şi condusă de înţelepţii noştri. Lojile vor avea fiecare cîte un reprezentant numit de noi, în dosul căruia se va ascunde administraţia de care am vorbit, iar acest reprezentant va fi acela care va da cuvîntul de ordine şi va alcătui programul de muncă. [Prin muncă trebuie să înţelegem acţiuni de spionaj, atentate, sabotaj, diversiune, zvonuri, teroare]. Vom face din aceste societăţi furnicarul tuturor elementelor revoluţionare şi liberale. Ele vor fi alcătuite din oameni care vor proveni din toate straturile societăţii. Planurile politice cele mai secrete ne vor fi astfel aduse nouă totdeauna la cunoştinţă şi vor cădea în mîna şi sub conducerea noastră din prima zi a apariţiei lor. Printre membrii acestor loji vor fi cuprinşi aproape toţi agenţii poliţiei naţionale şi internaţionale, deoarece serviciile lor sunt de neînlocuit pentru noi, avînd în vedere că poliţia poate nu numai să ia măsuri rapide împotriva nesupuşilor, dar să şi acopere faptele noastre, să găsească pretexte de nemulţumiri etc… Aceia care intră în societăţile secrete sunt de obicei nişte ambiţioşi sau aventurieri şi în general oameni uşuratici, cu care nu ne va fi greu să ne înţelegem pentru înfăptuirea planurilor noastre. Dacă se nasc dezordini într-un Stat, aceasta înseamnă că a fost nevoie ca noi să-l tulburăm, pentru a nimici o solidaritate prea mare. Dacă se va pune la cale un complot în sînul său, conducătorul acestei uneltiri va fi unul dintre cei mai credincioşi servitori ai noştri. [Vezi cazul lui Ana Rabinshon/Pauker care în anul 1920 a aruncat în aer Senatul României şi a reuşit să fugă din ţară iar în anul 1936 cînd a fost judecată, puhoaie de pretinşi intelectuali – toţi trădători de neam şi ţară – au dat năvală să apere lifta cazară fără onorariu. Din toamna anului 1944 pînă în 1952 ea a fost regina neîncoronată a Guberniei bolşevice România]. Este absolut firesc ca noi singuri, fără amestecul altora, sa fim aceia care conduce francmasoneria, pentru că numai noi ştim unde mergem şi cunoaştem scopul final al fiecărei fapte, în vreme ce creştinii nu ştiu nimic nici chiar rezultatul imediat; [Încă odată organizaţia ocultă mozaică repetă că masoneria creştină este numai paravanul după care sioniştii îşi fac de cap chiar şi atunci cînd unii creştini cred că le-au plesnit tărtăcuţele de atîta înţelepciune]. Ei se mulţumesc de obicei cu un succes momentan, de amor propriu, în înfăptuirea planurilor lor, fără a observa că acest plan nu porneşte din iniţiativa lor ci le este sugerat de către noi. . Protocoalele III Creştinii se înscriu în loji din curiozitate sau cu nădejdea de a gusta din praznicul public cu ajutorul lor, iar unii chiar numai pentru a-şi putea expune înaintea unui public visurile lor irealizabile, care în realitate nu se sprijină pe nimic: sunt însetaţi de emoţia succesului şi al aplauzelor cu care noi nu suntem niciodată zgîrciţi. Noi le dăm acest succes pentru a ne folosi ulterior de mulţumirea de sine care este legata de el, şi datorită căreia oamenii primesc foarte uşor sugestiile noastre fără a băga de seamă, fiind în acelaşi timp convinşi că exprimă fără greş ideile proprii şi că ei nici nu ar putea fi în stare să şi le însuşească pe ale altora. Nici nu va puteţi închipui cît de uşor şi cum pot cădea chiar şi cei mai inteligenţi oameni care se află şi rămîn într-o stare de naivitate plină de inconştienţă, cu condiţia de a-i face să fie cît mai mulţumiţi de ei înşişi. În acelaşi timp doar noi ştim cît este de uşor să-i descurajezi prin cel mai mic insucces, fie chiar numai prin încetarea aplauzelor, şi astfel să-i robeşti unei supuneri slugarnice numai pentru a putea obţine mai mereu noi succese. Pe cît de mult dispreţuiesc ai noştri succesul, pentru ca în schimb să-şi poată impune planurile, pe atît de mult sunt gata creştinii să-şi jertfească toate planurile, numai pentru a obţine succes. Acest fel de a vedea, ne uşurează foarte mult sarcina de a-i conduce. Aceşti tigri la înfăţişare au în realitate sufletul unei turme de oi, iar capetele cu desăvîrşire goale. Le-am dat drept cal de bătaie, aşa cum dai unui copil o jucările, visul absorbirii complete a individualităţii omeneşti de catre unitatea simbolică a colectivismului. Încă n-au ajuns să înţeleagă şi nici nu vor înţelege curînd ca această jucărie le-a absorbit deocamdată cu totul atenţia. Este aici o încălcare a celei mai importante legi a naturii care, din prima zi a Creaţiei, a făcut pe fiecare fiinţă deosebită de cealaltă, tocmai pentru a-si afirma în mod creator individualitatea. Faptul că i-am orbit în aşa măsură nu ne dovedeşte oare deosebit de limpede cît de puţin dezvoltat este spiritul lor faţă de al noastră? Acest lucru este cea mai importanta garanţie a succesului nostru. Cît de clarvăzători erau înţelepţii noştri spunînd că, pentru a atinge un scop nu trebuie să te opreşti în faţa mijloacelor şi nu trebuie să-ţi precupeţeşti numărul victimelor jertfite! Noi n-am numarat jertfele dobitoacelor creştine şi cu toate că am sacrificat mulţi dintre ai noştri, am dat poporului nostru pe acest pământ o putere pe care n-ar fi îndrăznit să o viseze vreodată.. Jertfele noastre relativ puţine, l-au scăpat de la pieire. Moartea este sfîrşitul de neînlăturat al fiecăruia. Mai bine să grăbim moartea acelora care se opun operei noastre, decît să murim noi, cei care am dat naştere acestei opere. Noi osîndim la moarte şi executăm pe francmasoni aşa, încît nimeni afară de fraţii lor,[încă o dovadă că este vorba de două francmasonerii, una creştină şi una mozaică] nu poate să bănuiască ceva, nici chiar victimele condamnării noastre, ei mor toţi, cînd trebuie, ca moarte naturală…Ştiind acestea, ceilalţi tovarăşi nu îndrăznesc să protesteze. Aceste masuri au înlăturat din sînul francmasoneriei orice urmă de împotrivire şi nesupunere. Tot predicînd creştinilor liberalismul, noi ţinem poporul evreiesc şi pe agenţii noştri într-o supunere desăvîrşită. Prin înrîurirea noastră, executarea legilor creştine e redusă la minimum posibil. Prestigiul şi tăria legilor sunt zdruncinate de interpretările liberale, pe care le-am introdus noi în ele. La cazurile şi chestiunile de politică şi de principiu, tribunalele hotărăsc aşa cum le prescriem noi, văd lucrurile sub lumina în care le arătăm noi. Noi ne servim pentru aceasta de persoanele pentru care se crede că nu avem nimic în comun, de opinia ziarelor şi încă de alte mijloace. Înşişi senatorii şi administraţia superioară primesc orbeşte sfaturile noastre. Spiritul cu desăvîrşire animalic al creştinilor, nu e capabil de analiză şi observaţie, şi cu atît mai puţin e în stare să prevadă la ce sfîrşit poate să ducă un anumit fel de a prezenta chestiunile. În această deosebire între felul nostru de a cugeta şi cel al creştinilor, se poate vedea limpede însuşirea noastră de popor ales şi semnul care ne deosebeşte de ceilalţi oameni. Spiritul creştinilor e instinctiv animalic. Ei văd dar nu prevăd şi nu inventează decît lucruri materiale. Din aceasta se vede uşor că însăşi natura ne-a sortit să conducem şi să îndrumăm lumea. Cînd va sosi vremea stăpînirii noastre, şi cînd vom putea arăta binefacerile guvernării noastre, vom schimba toate legile: ele vor fi scurte, limpezi, neclintite, fără comentarii, aşa că oricine le va putea înţelege uşor. Trăsătura de căpetenie al acestor legi va fi supunerea totală faţă de stăpînire, împinsă pînă la măreţie. Atunci vor înceta toate abuzurile, în urma responsabilităţii tuturor pînă la cel din urmă, înaintea autorităţii superioare a reprezentantului puterii. Abuzurile de putere ale funcţionarilor inferiori vor fi pedepsite atît de aspru, încît fiecăruia îi va pieri cheful de a-şi încerca puterile. Vom pîndi cu ochii neclintiţi orice act de administraţie, de care depinde mersul maşinii guvernamentale, deoarece necinstea din administraţie dă naştere tuturor celorlalte nelegiuiri; toate cazurile de ilegalitate, orice abuz or fi pedepsite aşa ca să formeze o pildă. Sustragerile de bani, complicitatea solidară între funcţionarii administraţiei, vor înceta după cele dintîi exemple de pedepse rodnice, adică crude, pentru cea mai mică încălcare a legilor, deoarece orice asemenea încălcare a legii pătează bunul nume al stăpînirii. Osînditul, dacă va fi prea aspru pedepsit pentru greşeala sa, va fi un soldat căzut pe cîmpul de luptă administrativ, pentru Autoritate, Principii şi Lege, nu pot îngădui ca interesul particular să covîrşească funcţia publică, chiar din partea acelora care conduc mersul societăţii. Judecătorii noştri vor şti că, vrînd să se laude cui o prostească milă, ei încalcă legile dreptăţii, care au fost făcute pentru a întări pe oameni pedepsindu-le greşelile, iar nu pentru ca judecătorii să-şi arate bunătatea inimii lor. E îngăduit să se folosească oamenii de aceste însuşiri în viaţa particulară, dar nu pe teren public, care e temelia educaţiei omeneşti. Judecătorii noştri nu vor servi decît pînă la vîrsta de cincizeci de ani, deoarece, mai întîi, bătrînii ţin cu prea mare încăpăţînare la părerile lor vechi şi sunt mai puţin gata de a se supune noilor ordine, şi apoi, vom putea pe calea aceasta să reînnoim personalul mai uşor, acela care va voi să-şi păstreze slujba, va trebui să asculte orbeşte pentru a merita această favoare. În general, judecătorii noştri vor fi aleşi de către noi dintre aceia care ştiu prea bine că sarcina lor e de a pedepsi şi de a aplica legile, iar nu de a face liberalism în dauna statului, cum fac astăzi creştinii. Mutările vor contribui şi ele la slăbirea solidarităţii colective a colegilor, şi îi vor lega pe toţi de interesele guvernelor de care va depinde soarta lor. Noua generaţie de judecători va fi crescută în aşa fel, încît va socoti ca admisibile abuzurile care ar putea aduce vreo atingere ordinii stabilite între legăturile dintre supuşii noştri. [Să ne amintim ce au făcut mulţi judecători în perioada comunistă şi faptul că orice candidat la facultatea de drept trebuia să aibă avizul Securităţii altfel îi era respins dosarul. Iar după 1990, în democraţia noastră originală şi a capitalismului de codru, judecătorii au devenit cei mai fideli susţinători ai jafului şi corupţiei prin legalizarea acelor acte criminale în baza deciziilor care le-au dat, încălcînd orice principiu de drept. În România domniei ciocoimii roşii, abuzul a devenit normă de drept iar şpaga singura dovadă în faţa căreia toţi se pleacă]. În zilele noastre judecătorii creştini, neavînd o idee exactă despre menirea lor, arată milă pentru toate crimele, deoarece stăpînitorii de azi, numindu-i pe judecători nu-şi iau grija de a le inspira simţămîntul datoriei şi conştiinţa operei pe care sunt chemaţi a o îndeplini. Ca acele animale care îşi trimit puii în căutarea prăzii, tocmai aşa fac creştinii dîndu-le supuşilor posturi aducătoare de bun cîştig, fără a se îngriji să le explice cu ce scop a fost întemeiat acest post. Iată de ce se nimicesc guvernele creştine prin propriile lor puteri, prin faptele propriei lor administraţii. Să scoatem aşadar, din rezultatele acestor fapte, o lecţie mai mult pentru viitoarea noastră stăpînire. Vom expulza liberalismul din toate posturile de căpetenie ale administraţiei noastre, de care va atîrna educarea celor mai mici în vederea ordinii noastre sociale. Nu vor fi îngăduiţi a ocupa aceste posturi decît acei pe care îi vom fi crescut noi înşine pentru guvernămîntul administrativ. [Principiul a fost aplicat cu sălbăticie de către liftele cazare bolşevice dar şi de către nemernicii români începînd cu anii 1945 şi a funcţionat pînă după 1965. Cel care nu avea origine sănătoasă – nu era sărac lipit, turnător şi ticălos – nu putea ocupa un post de decizie la stat, pentru unii erau închise orice posturi de birou]. Nu se poate spune însă că concedierea foştilor funcţionari va costa mult vistieria. Răspundem, că mai întîi, li se va găsi dinainte un serviciu particular pentru a-l înlocui pe acela cel pierd; în ai doilea rînd, toţi banii din lume fiind strînşi în mîinile noastre, guvernămîntul nostru nu va trebui să se teamă vreodată de cheltuieli prea mari. Absolutismul nostru va fi consecvent în toate. Iată de ce marea noastră voinţă va fi respectată şi împlinită fără murmur, ori de cîte ori vom porunci ceva. Ea nu va ţine seamă de nici o împotrivire, de nici o nemulţumire; va înăbuşi orice revoltă prin pedepse exemplare. Vom desfiinţa dreptul de casaţie, de care vom dispune noi singuri, conducătorii, deoarece nu trebuie să lăsăm să se nască în popor gîndul că o judecată nedreaptă ar putea fi dată de către judecătorii numiţi de noi. Dacă totuşi s-ar întîmpla ceva semănător, vom casa noi înşine sentinţa, dar vom pedepsi totodată atît de straşnic pe judecătorul care nu şi-a cunoscut datoria şi menirea, încît asemenea cazuri nu se vor mai repeta. Stăruiesc în a vă spune încă odată că noi vom cunoaşte fiecare pas al administraţiei noastre, care e de ajuns să fie astfel supravegheată, pentru ca poporul să fie mulţumit de noi, deoarece el are dreptul să ceară de al un bun guvernămînt un bun funcţionar. Guvernămîntul nostru va avea înfăţişarea unui scut părintesc, patriarhal, din partea stăpînitorului nostru. Poporul şi supuşii vor vedea în el un părinte care se îngrijeşte de toate necazurile, de toate faptele, de toate legăturile dintre supuşii săi, ca şi de legăturile lor cu stăpînirea. Atunci se vor pătrunde atît de mult de gîndul că le este peste putinţă de a se lipsi de acest scut şi de această îndrumare, dacă vor să trăiască în pace şi bună înţelegere, încît vor recunoaşte autocraţia domnitorului nostru ca o veneraţie apropiată de adorare, mai ales cînd vor ajunge să se convingă că funcţionarii noştri nu-i înlocuiesc puterea lui cu a lor, ci nu fac altceva decît să ducă orbeşte la îndeplinire poruncile sale. Ei vor fi foarte mulţumiţi că am orînduit totul în viaţa lor, cum fac părinţii înţelepţi, care vor să-şi crească copiii în simţămîntul datoriei şi al supunerii. Căci popoarele, faţă de tainele politicii noastre, sunt ca nişte copii veşnic minori, atît ele cît şi conducătorii lor de acum… După cum vedeţi, eu bazez despotismul nostru pe drept şi datorie, dreptul de a pretinde îndeplinirea datoriei e cea dintîi datorie a unei stăpîniri, care e un părinte pentru supuşii săi. Această stăpînire are în mîinile ei dreptul celui mai tare, şi trebuie să se folosească de el pentru a conduce omenirea către ordinea stabilită de natură, către supunere. Totul se supune în această lume, dacă nu oamenilor, cel puţin împrejurărilor sau propriei sale naturi, şi în orice caz, celui mai tare. Să fim dar noi cei mai tari în vederea binelui. Va trebui să ştim să jertfim, fără şovăire cîţiva indivizi izolaţi, care vor fi păcătuit împotriva ordinii stabilite, căci pedepsirea exemplară a răului are în sine o mare putere educatoare. Cînd regele lui Israel îşi va pune pe capul sfinţit, coroana pe care i-o va Europa, atunci va deveni patriarhul lumii. [Pasarea malai viseaza si calicul praznic!]Jertfele necesare făcute de el, din cauza utilităţii lor, nu vor atinge niciodată numărul celor jertfiţi în cursul veacurilor, din pricina nebuniei măririlor, de către rivalitatea guvernelor creştine. Regele nostru va fi într-o veşnică înţelegere cu poporul; îi va adresa cuvîntări de la tribună, pe care renumele le va purta odată peste tot cuprinsul Pămîntului. [Să ne luminăm şi noi cum vin treburile, mozaicii în totalitatea lor vor fi goarna acestui rigă scos tot de sub antereul întunecaţilor şi-i vor împrăştia neghiobiile în cele patru zări]. CAPITOLUL XVI Universităţile reduse la neputinţă. Înlocuirea clasicismului. Educaţia şi profesiunea. Proslăvirea autorităţii ,,guvernatorului" în scoli. Desfiinţarea învăţământului liber. Noile teorii. Independenta gândirii. Învăţămîntul prin imagini. [Acest program a fost aplicat în România cînd a fost ocupată de armata rusă şi de uneltele lor ticăloase – cazarii bolşevici.] Cu scopul de a nimici toate forţele colective în afară de ale noastre, vom desfiinţa Universităţile, prima etapă a colectivismului şi vom întemeia altele, într-un nou spirit. Conducătorii şi profesorii lor vor fi pregătiţi în taină pentru munca lor, prin programe de acţiuni secrete şi amănunţite, de la care nu se vor putea abate întru nimic. Vor fi numiţi cu o deosebită băgare de seamă şi vor fi în întregime dependenţi de guvernămînt. [Aşa au procedat cînd au ocupat România iar acum fel de fel de nemernici ne vorbesc de faimoasa cultură din perioada comunistă dar toată ieşită din ţăcăliile netoate ale acestor gunoaie vorbitoare]. Ideea greşită pe care o au cei mai mulţi oameni despre chestiunile politice, dă naştere la utopişti şi la cetăţeni răi; puteţi vedea voi înşivă ce au făcut din creştini educaţia lor generale. [De parcă fanatismul fariseic şi turbarea comunistă nu au fost tot nişte utopii care au costat numai Europa zeci de milioane de morţi]. A trebuit să introducem în educaţia lor toate acele principii care au slăbit atît de mult ordinea lor socială. Atunci însă cînd vom veni noi la putere, vom înlătura din educaţie toate obiectele din învăţămînt care pot pricinui frămîntări şi vom face din tineret nişte copii care ascultă de autorităţi, iubind pe acei care-i îndrumă, ca pe un sprijin şi o nădejde de pace şi linişte. Vom înlocui clasicismul, ca şi orice studiu al istoriei vechi, care cuprinde mai multe pilde rele decît bune, rpin studiul programului viitorului. Vom şterge din amintirea oamenilor toate faptele vremurilor apuse, care nu ne sunt plăcute, nepăstrînd decît pe acelea care zugrăvesc greşelile guvernelor creştine. [Aşa aţi făcut întunecaţilor după lovitura de stat din Rusia şi înfiinţarea statului bolşevic. Odată cu extinderea ciumei roşii peste alte meleaguri şi modelul social s-a întins ca o înfiorătoare molimă. Chiar înainte de a ajunge bolşevicii să ne transforme în turmă comunistă, s-au găsit printre noi destui trădători care, pentru bani au scris în dauna neamului român. În anul 1913 apare postum lucrarea lui N. Densuşianu Dacia preistorică, care are la bază mii de texte cercetate de autor, toate din izvoare greceşti latine şi bizantine. El dovedeşte, cu informaţiile posibile la acea vreme, că suntem autohtoni pe acest pământ şi limba pe care o vorbim este limba strămoşilor geţi. În anul 1923, Iosef Bercovitz, publică la Paris, lucrarea lui de doctorat intitulată Chestiunea israeliţilor în România unde lifta cazară spune despre români că sunt un neam străin pămîntului pentru că populaţia băştinaşă a fost exterminată de către armatele Romei. Zice el, că noi cei de azi suntem urmaşii colonilor romani aduşi să populeze noile teritorii ale imperiului roman, precum şi din veteranii care s-au stabilit în Dacia. Iar în aceste categorii de pripăşiţi pe meleagurile mioritice, au fost puzderie de iudei! Este o aiureală să mai comentezi după atîţea ani asemenea ticăloşii. În anul 1926, Vasile Pîrvan care se pretindea cel mai mare istoric al românilor, publică marea lui plăsmuire numită Getica un fel de evangheliar al minciunii după sfîntul Tomaschek. Nemernicul nu suflă un cuvînt despre falsificarea istoriei românilor de către cazarul Iosef Bercovitz şi se aruncă plin de ură asupra scrierii lui Densuşianu. Folosind minciuna şi falsul pentru a denigra lucrarea Dacia preistorică, trădătorul de neam şi ţară Vasile Pîrvan susţine în totalitate ticăloşiile mişelului cazar: dacii au fost nimiciţi pînă la ultimul de către romani şi în locul lor au fost aduse alte populaţii. Cartea lui Pîrvan a apărut la Fundaţia Cultura Naţională finanţată de trustul bancar Marmorosch-Blank. Ca să înţelegem cît de naţională era această fundaţie şi mai ales ce cultură promova, am să citez dinProtocoalele înţelepţilor Sionului tradusă din germană de Ioan Moţa şi tipărită în anul 1923, comentarii la capitolul XVl: ,,Cum se manifestă aceleaşi tendinţă de a jidovi cultura română? Din fericire jidanii nu au ajuns la noi să stăpînească învăţămîntul ca în Franţa; dar caută prin toate mijloacele să-şi atragă simpatiile tineretului, cum a făcut Banca Marmorosch-Blank, aducînd înlesniri de trai şi studenţilor români de la Paris; caută prin toate mijloacele să atragă intelectuali, profesori universitari, academicieni, de partea lor, făcîndu-le reclamă care satisface vanitatea, dar adoarme conştiinţa de român, punîndu-i în consiliile de administraţie ale diferitelor bănci şi mai ales la societatea aşa zisă Cultura Naţională finanţată de Blank”. Pîrvan a fost cîţiva ani buni directorul Institutului de Arheologie din Bucureşti înainte de a muri în 1927, unde erau ascunse tăbliţele de plumb ale geţilor descoperite la Sinaia în 1875. S-a manifestat ca un fanatic împotriva publicării oricărei informaţii asupra tăbliţelor iar pe cei care i-a bănuit că ar avea ceva gînduri rebele, i-a ameninţat că îi va desfiinţa sau distruge profesional dacă vor scrie despre acest subiect. În contextul informaţiilor arătate mai sus şi a minciunilor şi falsurilor oribile din – Getica – plăsmuirea lui cu iz ticălos, Pîrvan a fost unealta criminală a sioniştilor folosită împotriva românilor. Textul Protocoalelor Înţelepţilor Sionului copiat aici de mine, este după cartea tipărită de Ioan Moţa în anul 1923]. Viaţa practică a ordinii sociale naturale, legăturile oamenilor dintre ei, obligaţia de a ocoli pildele rele şi egoiste, care seamănă sămînţa răului, şi alte asemenea chestiuni pedagogice vor sta în fruntea programului de învăţămînt, deosebit pentru fiecare meserie şi care nu va generaliza învăţămîntul fără nici un rost. Acest fel de a pune chestiunile are o însemnătate deosebită. Fiecare clasă socială trebuie să fie crescută într-o aspră îngrădire, după menirea şi lucrul care o aşteaptă. Întîmplătoarele genii au ştiut totdeauna să se strecoare din clasa lor într-o clasă mai înaltă; însă a lăsa liberă trecerea tuturor nechemaţilor, dintr-o clasă în alta, a îngădui acestora să ocupe locuri care aparţin prin naştere şi profesiuni altei clase mai sus puse, numai de dragul prevenirii nedreptăţii geniilor, e o adevărată nebunie. Ştiţi prea bine la ce sfîrşit au ajuns creştinii prin această absurditate. Pentru ca stăpînirea să ocupe locul ce i se cuvine în inimile şi sufletele supuşilor săi, va trebui tot timpul să se arate întregului popor, în şcoli şi în pieţele publice, care-i este însemnătatea, care-i sunt datoriile şi întrucît aduce activitatea ei binele poporului. Vom desfiinţa orice învăţămînt liber. Studenţii vor avea dreptul de a se întruni, împreună cu părinţii lor, ca la club, în aşezămintele şcolare; în timpul acestor adunări, în zilele de sărbătoare, profesorii vor ţine conferinţe aşa zise libere, asupra legăturilor care trebuie să-i unească pe oameni între ei, asupra legilor imitaţiei, asupra nenorocirilor pricinuite de concurenţa neînfrînată şi în sfîrşit asupra filozofiilor noilor teorii, necunoscute încă lumii. [Vezi art. 35 din Instrucţiunile NKVD]. Vom face din aceste teorii o dogmă şi ne vom servi de ea pentru a-i converti pe oameni la credinţa noastră. [Dogma s-a numit comunismul bolşevic şi prin ea au vrut să cucerească lumea prin foc şi sabie lăsînd în urma lor munţi de oameni morţi şi civilizaţii distruse sau grav mutilate. Acesta a fost din totdeauna mozaicul, un tiran care a urît cu fanatism tot ce nu era de neamul sau religia lui]. Cînd voi fi sfîrşit expunerea programului nostru de lucru pentru zilele de acum şi pentru viitor, o să vă arăt şi baza acestor teorii. Într-un cuvînt, ştiind, prin experienţa mai multor veacuri, că oamenii trăiesc şi se conduc după idei, şi că aceste idei nu sunt semănate în minţile oamenilor decît cu ajutorul educaţiei, dar cu un egal succes la toate vîrstele – vom absorbi şi vom întrebuinţa în folosul nostru ultimele licăriri de cugetare independentă, pe care de altfel le îndreptăm deja demult spre materiile şi ideile care ne trebuie. Sistemul înăbuşirii gîndirii e deja în vigoare, în aşa numitul învăţămînt prin imagini, care are menirea de a transforma pe oameni în animale blînde, care nu cugetă ci aşteaptă reprezentarea în imagini a lucrurilor pentru a le înţelege…În Franţa, unul din cei mai buni agenţi ai noştri, Bourgeois, a proclamat deja noul program de educaţie prin imagini. CAPITOLUL XVII Baroul. Inrîurirea preoţilor creştini. Libertatea conştiinţei. Regele mozaicilor va fi simultan Patriarh şi Papă.Mijloacele de lupta împotriva bisericii de astăzi. Problemele presei contemporane. Organizarea poliţiei. Politia voluntara. Spionajul şi turnatoria după modelul aceluia al societăţii jidoveşti. Abuzurile de putere. Baroul, cariera de avocat, dă naştere la oameni reci, cruzi, încăpăţînaţi, fără principii, care stau la orice prilej pe un teren impersonal. Sunt obişnuiţi a suci toate lucrurile în folosul apărării, iar nu în acela al binelui social. De obicei ei nu refuză nici o apărare, se străduiesc să obţină achitarea cu orice preţ, agăţîndu-se de subtilităţile juristprudenţei, prin aceasta demoralizează tribunalul. Iată de ce, nepermiţînd această presiune decît în limite scrîmte, vom face din membrii ei funcţionari executivi. Avocaţii ca şi judecătorii vor fi lipsiţi de dreptul de a comunica cu pîrîţii, ei vor primi cauzele de la tribunal, le vor cerceta după memoriile şi documentele rapoartelor judecătoreşti şi îşi vor apăra clienţii după interogarea lor în faţa tribunalului, odată ce faptele au fost limpezite. Ei vor primi onorarii independente de calitatea apărării. În acest chip vom avea o apărare cinstită şi imparţială, călăuzită nu de interese, ci de convingere. Aceasta va duce să înceteze între altele, corupţia actuală a asesorilor, care vor înceta de a mai scăpa de pedeapsă pe aceia care îi plătesc. Ne-am îngrijit deja să discredităm clasa preoţilor creştini şi să le dezorganizăm astfel misiunea, care ne-au putea astăzi stînjeni mult. [După ce aţi ajuns stăpîni pe Rusia primul lucru a fost interzicerea religiei creştine şi a învăţămîntului teologic, dar mozaismul era liber să se dezvolte şi să înflorească. Bisericile le-aţi transformat în magazii, săli de dans, cluburi pentru tîmpiţi, obiectele de cult le-aţi vîndut ca să puteţi finanţa revoluţia mozaicilor satanişti iar pe preoţii care nu aţi avut timp să-i împuşcaţi i-aţi trimis în puşcării pentru restul vieţii. Aşa aţi procedat şi în celelalte ţări cînd le-aţi adus în robia comunist-satanistă]. Astăzi libertatea conştiinţei e pretutindeni proclamată. Prin urmare nu mai e decît un anumit număr de ani care ne desparte de căderea religiei creştine[istoria ne arată că erau vreo 16 ani]; celelalte religii le vom dărîma şi mai uşor, dar e încă prea devreme să vorbim despre aceasta. Vom aşeza puterea bisericească şi preoţimea, în nişte cadre atît de strîmte, încît înrîurirea lor va fi nulă faţă de aceea pe care a avut-o altă dată.. Cînd va veni momentul de a distruge pe veşnicie curtea papală, atunci degetele unei mîini nevăzute va arăta popoarelor această curte. Dar cînd popoarele se vor azvîrli asupra ei, noi vom apărea ca apărători ai acestei curţi, pentru a nu îngădui vărsarea de sînge. Prin această diversiune vom pătrunde înăuntrul cetăţii papale, din care nu vom mai ieşi pînă ce nu o vom fi nimicit în întregime. Regele mozaicilor va fi adevăratul stăpîn al lumii, patriarhul bisericii internaţionale. [Prea rau v-ati pus poalele in cap si vi se vede toata uriciunea puturoasa si odioasa] Dar atîta timp cît nu vom fi crescut tineretul în noile credinţe de tranziţie, şi apoi în a noastră, nu ne vom atinge pe faţă de Bisericile existente, ci vom lupta împotriva lor prin critică, arătînd neînţelegerile. În general, presa noastră contemporană va dezvălui afacerile de stat, religiile, neputinţa creştinilor şi toate acestea în termenii cei mai necinstiţi, cu scopul de a le înjosi în toate felurile, cum numai rasa noastră de geniu o ştie face. [Că vă consideraţi nu numai ,,poporul ales de Satana” dar şi rasă superioară o spune nelegiuitul vostru Isak Blumchen în Le droit de la rase superieure – Dreptul rasei superioare, Cracovia 1914, pag. 4]. Regimul nostru va fi apologia stăpînirii lui Vishnu, care îi serveşte de simbol; cele o sută de mîini ale noastre, vor ţine fiecare un resort al maşinii sociale. Noi vom vedea totul, fără ajutorul poliţiei oficiale, care, aşa cum am alcătuit-o noi pe seama creştinilor, împiedică vederea guvernelor de astăzi. În programul nostru, o treime a supuşilor va supraveghea pe ceilalţi numai din sîmţămîntul datoriei, pentru a servi de bună voie statul. [La noi turnătoria comunistă nu a cuprins chiar o treime dar sigur mai bine de 10% din populaţie iar simţămîntul datoriei se plătea în lei].Atunci nu va mai fi deloc ruşinos să fii spion şi denunţător, dimpotrivă, va fi demn de laudă. Agenţii noştri, vor fi aleşi atât din înalta societate, cît şi din clasele de jos din mijlocul clasei administrative, apoi dintre editori, tipografi, librari, comercianti, muncitori, birjari, etc. Această politie lipsită de drepturi, neautorizată de a acţiona prin ea însăşi, şi prin urmare fără putere, nu va face altceva decît să dovedească şi să denunţe; verificarea mărturisirilor şi arestărilor vor depinde de un grup responsabil de controlori ai afacerilor poliţiei, iar arestările însăşi vor fi făcute de corpul jandarmilor şi al poliţiei municipale. Acela care nu-şi va fi făcut raportul asupra celor auzite şi văzute de el în legătură cu chestiunile de politică, va fi considerat tot atît de vinovat de tăinuire şi complicitate, ca şi cum ar fi săvîrşit el însuşi aceste crime. [Textul este năucitor pentru cei care cunosc istoria comunismului, în el se găsesc ideile care au stat la baza terorii bolşevice declanşată de Lenin şi Troţki după ce le-a reuşit lovitura de stat din octombrie 1917 şi înfiinţarea CEKA, precum şi a Marii Terori declanşată de Stalin după 1937. Ce dovezi mai trebuie aduse privind autenticitatea textului ştiind că cei care au dat lovitura de stat în Rusia şi au confiscat statul pentru interesul unui grup criminal, au fost cazarii bolşevici finanţaţi de neamul lor din toată Europa şi SUA] După cum astăzi fraţii noştri sunt obligaţi, sub propria lor responsabilitate, să-şi denunţe comunităţii pe renegaţii lor, [practică amintită la iudei de către Josephus Flavius şi menţionată cu putere de lege în textele manuscriselor descoperite la Marea Moartă. Serghei Nilus nu putea să născocească asemenea trăsnăi pentru că el nu a pătruns în întunericul întunecaţilor lumii, ceea ce dovedeşte că textele sunt autentice. O altă confirmare în acest sens privind statul sui generis al mozaicilor indiferent unde îşi aveau popasul, este scrierea lui Giorgio Del Vecchio - filozof juridic, evreu botezat – pe care creştinii nu au luat-o în serios pentru că propaganda sionistă a mers perfect. Pretutindeni, comunităţile mozaice apar ca un stat în stat, sub forma de ,,comunitate” sau religie ori sinagogă], sau pe persoanele care întreprind ceva împotriva comunităţii – tot astfel în regatul nostru universal, va fi obligatoriu pentru toţi supuşii noştri să servească Statul în acest fel. [De aceea v-aţi numit organizaţia voastră ocultă: Alianţa Universală Israelită, ca să înţeleagă tot natul care nu umblă cu părul în ochi că voi, fiii Satanei, aţi pus de o dominaţie mondială]. O asemenea organizaţie va înlătura abuzurile puterii, ale corupţiei, şi tot ceea ce sfaturile şi teoriile noastre asupra drepturilor supraomeneşti au introdus în obiceiurile creştinilor. Dar cum am fi putut ajunge pe altă cale la înmulţirea cauzelor de dezordine în administraţie? Prin ce alte măsuri?.. Unul dintre cele mai importante mijloace de felul acesta, sunt agenţii însărcinaţi cu restabilirea ordinei. Acestora li se va lăsa putinţa de a arăta şi desfăşura capriciile şi pornirile lor rele, de a abuza de putere şi mai ales de a primi mită. CAPITOLUL XVIII Masurile de siguranţă. Supravegherea conspiratorilor. O pază pe faţă ruinează puterea. Paza regelui mozaicilor. Prestigiul mistic al puterii. Arestarea la cea dintîi bănuială. Când vom simţi necesitatea de a întări măsurile de apărare poliţienească – care ruinează atît de repede prestigiul puterii - vom pune la cale dezordini fără nici un rost, manifestări de nemulţumire aţîţate de către buni oratori. Cei ce vor nutri aceleaşi sentimente ca şi noi, se vor alătura lor. Aceasta ne va servi de motiv pentru a pune la cale percheziţii şi supravegheri făcute de către agenţii pe care îi avem în poliţia creştină. Cum cea mai mare parte dintre conspiratori lucrează din dragoste pentru artă, din dragoste pentru flecării, nu-i vom tulbura înainte de a înfăptui ceva din planul lor, ne vom mulţumi de a introduce în mijlocul lor elemente de supraveghere. Nu trebuie să uităm că prestigiul puterii scade dacă se descoperă adesea comploturi împotriva sa, aceasta atrage după sine o mărturisire a neputinţei sale, sau, ceea ce e şi mai rău, a nedreptăţii propriei sale cauze. Voi ştiţi prea bine că noi am nimicit prestigiul, bunul nume al domnitorilor creştini, prin dese atentate puse la cale de către agenţii noştri,miei orbi din turma noastră; e foarte uşor, cu ajutorul a cîtorva fraze liberale, să instigi pe creştini la crimă, cu condiţia numai să-i dai o culoare politică. Îi vom sili pe conducători să-şi recunoască neputinţa prin măsurile făţişe de siguranţă luate pe faţă, iar cu acest mijloc vom izbuti să ruinăm prestigiul puterii. Guvernul nostru va fi apărat de către o gardă aproape nevăzută, deoarece noi nu îngăduim nici măcar gîndul că ar putea exista vreo uneltire, contra căreia n-ar fi în stare să lupte şi să-l silească să se ascundă. Dacă am îngădui acest gând, cum au făcut-o şi o fac încă creştinii, am iscăli o sentinţă de moarte, dacă nu însuşi aceea a suveranului nostru, atunci cel puţin aceea a dinastiei sale dintr-un viitor apropiat. După aparenţele strict observate, guvernul nostru nu se va folosi de puterea sa decît în vederea binelui poporului, iar nicidecum pentru foloasele lui personale ori dinastice. Iată de ce , observînd această înscenare, puterea lui va fi respectată şi păzită chiar de către supuşii săi; va fi adorat de către poporul care va avea credinţa că bunăstarea fiecărui cetăţean depinde de le, căci de el va depinde ordinea din economia socială. A păzi pe rege pe faţă, înseamnă a recunoaşte slăbiciunea organizaţie guvernamentale. Regele nostru, când va fi în mijlocul poporului, va fi totdeauna înconjurat de o ceată de bărbaţi şi de femei care vor fi luaţi drept nişte simpli curioşi, ocupînd ca din întîmplare, primele rînduri din jurul său şi care vor împiedica şi potoli rîndurile celor din urmă, ca pentru a face să se respecte ordinea cuvenită. Prin aceasta vor da o pildă de stăpînire de sine. Dacă se va găsi în popor vreunul care se sileşte să aducă regelui o jalbă, deschizîndu-şi un drum prin mulţime, primele rînduri vor trebui să primească această plîngere şi, sub ochii celor ce-au adus-o, s-o dea regelui, pentru ca toţi să ştie că ceea ce i se adresează ajunge la destinaţie, şi că există prin urmare un control făcut de însuşi regele. Aureola puterii pretinde ca poporul să-şi poată zice: ,,Dacă ar şti regele, sau Regele o va şti”. Înfiinţînd garda de pază oficială, dispare prestigiul mistic al puterii, fiecare om îndrăzneţ, va crede că e temut şi că este stăpîn pe această putere, peste a cărei pază el se crede în stare de a trece, uneltitorul cunoscîndu-şi forţa şi dibăcia, pîndeşte prilejul de a săvîrşi un atentat împotriva acestei puteri. Cu toate că noi nu propovăduim printre creştini asemenea fapte totuşi vedem la ce rezultate au dus măsurile de apărare luate în văzul tuturor… Vom aresta pe criminali la cea mai mică bănuială, mai mult ori mai puţin fondată; teama de a ne înşela nu poate fie un motiv pentru a da putinţa de a fugi oamenilor bănuiţi de un delict sau de o crima politica faţă de care vom fi cu adevărat nemiloşi. Dacă în crime obişnuite s-ar putea, forţînd puţin înţelesul lucrurilor, să se admită cercetarea motivelor care au împins la săvîrşirea lor – nu poate fi în schimb nici un fel de îngăduinţă pentru persoanele care se ocupă de chestiuni pe care nimeni, afară de guvern, nu le poate înţelege cîtuşi de puţin. Chiar mai mult: adevărata politică nu sunt capabile de a înţelege toate guvernele. CAPITOLUL XIX Dreptul de a prezenta cereri şi proiecte. Uneltirile revoluţionare. Crimele politice judecate de către tribunale. Reclama pentru crimele politice. Dacă noi nu îngăduim ca fiecare să se ocupe direct de politică, vom încuraja în schimb orice raport, orice cerere care ar ruga guvernul să îmbunătăţească starea poporului: aceasta ne va permite să vedem lipsurile şi închipuirile supuşilor noştri, cărora le vom răspunde fie cu îndeplinirea cererilor făcute, fie cu o respingere bine cugetată, care va urmări totodată să dovedească greşeala de judecata a celor ce le-au alcătuit. Uneltirile revoluţionare cel mai adesea nu sunt altceva decât lătratul unui căţeluş împotriva unui elefant. Pentru un guvern care este bine organizat nu atât din punct de vedere poliţienesc, ci social, lătratul acestui căţeluş n-are însemnătate şi se produce numai pentru că dobitocul nu-şi cunoaşte de fapt nici locul şi nici însemnătatea lui. Va fi de-ajuns să se dovedească, printr-un exemplu sugestiv, atât importanţa unuia cât şi a celuilalt, pentru ca aceşti căţei să înceteze de a mai lătra şi să înceapă să dea din coada de îndată ce zăresc elefantul. Pentru a răpi crimei politice faima ei de faptă vitejească, vom avea grijă să o punem înaintea judecatorilor pe aceeaşi treaptă cu furtul, omorul şi împreună cu orice altă nelegiuire mârşavă şi josnică. Atunci opinia publică va confunda în gândul ei această categorie de crime cu ruşinea tuturor celorlalte, şi va sfârşi prin a le privi cu acelaşi dispreţ. Noi ne-am propus şi într-o anumită măsură credem că am izbutit să-i împiedicam pe creştini de a lupta împotriva uneltirilor noastre revoluţionare. În acest scop, atât prin presă, cât şi prin cuvântările noastre publicate, în manuale de istorie bine alcătuitei, am făcut reclama pentru aşa zisa jertfire de sine care a fost sau este făcută de către cei răzvrătiţi în vederea binelui obştesc. Această reclamă a mărit numărul liberalilor şi a aruncat mii de creştini în rândurile turmei noastre. CAPITOLUL XX Program financiar. Impozitul progresiv. Perceperea progresiva în timbre. Casa de fonduri a hîrtiilor de valoare şi stagnarea banilor. Curtea de conturi. Desfiinţarea formalităţilor de reprezentare. Stagnarea capitalurilor. Emisiunea banilor. Schimbul aurului. Schimbul costului muncii. Bugetul. Împrumuturile statului. Seria de hârtii cu interese de 1%. Hârtiile industriale. Conducătorii creştinilor: favoriţii. Agenţii francmasonilor. Astăzi vom vorbi despre programul financiar pe care l-am păstrat pentru sfârşitul raportului, ca fiind punctul cel mai greu, culminant şi hotărîtor al planurilor noastre. Începând să vă vorbesc despre el, vă voi aduce mai întâi aminte ceea ce v-am mai spus odată, sub forma de aluzie, că, suma actelor noastre se rezolva printr-o chestiune de cifre. Când vom pune mâna pe putere, guvernul nostru absolut se va feri în interesul său propriu de a încărca prea mult poporul cu dări; el nu va uita atunci să pozeze cu multă abilitate în rolul său de părinte şi apărător. Dar, cum organizaţia guvernamentală costă scump, va trebui totuşi să găsim mijloace de întreţinere a ei. Iată de ce trebuie pregătit echilibrul financiar cu o deosebită grijă. În guvernămîntul nostru, regele ales va avea ficţiunea legală şi proprietăţii legale a tot ceea ce se găseşte în statul său - lucru uşor de înfăptuit - el va putea, dacă recurge la confiscarea legală a tuturor sumelor de bani pe care el va crede necesare pentru a regulariza circulaţia bănească statului. Se vede din aceasta că impunerea va trebui să consiste mai întîi dintr-un impozit progresiv asupra proprietăţii. În acest fel impozitele vor fi încasate fără greutate şi fără a ruina pe cetăţeni, într-o proporţie la sută relativă cu posesiunea. Cei bogaţi trebuie să înţeleagă că datoria este de a pune o parte din belşugul lor, la dispoziţia statului, de vreme ce acesta le garantează siguranţa asupra restului şi dreptul unui cîştig cinstit – zic al unui cîştig cinstit deoarece controlul asupra proprietăţii va înlătura un jaf legal. Această reformă socială trebuie să pornească de sus, deoarece ia- sosit vremea şi e necesară, ca o garanţie a păcii. Impozitul asupra omului sărac, e o sămînţă de revoluţie şi e dăunătoare statului, care pierde venituri mari pentru a alerga după cîştiguri mici. Afară de aceea, impozitul asupra capitaliştilor va micşora creşterea bogăţiilor persoanelor particulare, în mîinile cărora le-am îngrămădit astăzi pentru a contrabalansa forţa guvernamentală a creştinilor, adică finanţele statelor. Un impozit progresiv va aduce un venit cu mult mai mare decît impozitul proporţional de astăzi, care nu ne foloseşte decît la provocarea de tulburări şi de nemulţumiri printre creştini. Puterea pe care se va sprijini regele nostru, va consta în echilibrul şi garanţia păcii. Capitaliştii trebuie să jertfească o mică parte din veniturile lor, pentru a asigura funcţionarea maşinilor guvernamentale. Lipsurile statului trebuie acoperite de către aceia cărora bogăţiile lor le îngăduie să o facă fără greutate. Această măsură va nimici ura celui sărac împotriva bogatului, în care el va vedea o putere financiară folositoare statului, un sprijin al păcii şi al bunăstării. Pentru ca bogaţii care vor trebui să facă aceste plăţi noi, să nu fie prea nemulţumiţi, li se va da cîte o dare de seamă asupra destinaţiei acestor sume, afară, bineînţeles, de sumele care vor fi împărţite pentru trebuinţele tronului şi ale aşezămintelor administrative. Regele nu va avea proprietăţi personale de vreme ce toată averea din stat este a lui, dacă nu, ar contrazice pe cealaltă; veniturile personale ar anula dreptul de proprietate asupra posesiunilor tuturor. Rudele persoanei domnitoare, în afară de moştenitorii săi, care sunt şi ei întreţinuţi pe cheltuiala statului, trebuie să se aşeze în rîndurile simplilor servitori ai statului, sau să lucreze pentru a cîştiga dreptul de proprietate: prilejul de a face parte din familia regală nu trebuie să servească de pretext pentru a jefui vistieria. Cumpărarea unei proprietăţi, primirea unei moşteniri, vor fi impuse cu un drept de timbru progresiv. Transmiterea unei proprietăţi în bani sau în alte, nedeclarată prin acest drept de timbru, care trebuie să fie nominal, va fi îngreunată de o impunere de atîta la sută în socoteala vechiului proprietar, începînd de la data transmiterii pînă în ziua depunerii fraudei. Titlurile de transmitere vor trebui să fie prezentate în fiecare săptămînă la vistieria din localitate, cu indicarea pronumelui, a numelui de familie şi a domiciliului noului şi vechiului proprietar. Această înregistrare nu va fi impusă decît cu începere de al o anumită sumă fixă, depăşind cheltuielile normale de cumpărare şi vînzare a lucrului, celelalte neavînd de suportat decît un drept de timbru destul de mic pentru fiecare unitate. Socotiţi cu cît vor întrece impozitele acestea veniturile de astăzi ale statelor creştine.. Casa fondurilor statului va trebui să conţină un anumit capital de rezervă, iar tot ceea ce va depăşi acest capital, va trebui pus din nou în circulaţie. Se vor organiza cu aceste rezerve lucrări publice. Iniţiativa lucrărilor venind din partea statului, va lega puternic clasa muncitoare de interesele statului şi de persoanele domnitoare. O parte a acestei sume va fi întrebuinţată la acordarea de prime pentru invenţii şi producţie. În afară de sumele fixate, nu trebuie să se reţină nici un ban în casele statului, deoarece banii sunt făcuţi pentru a circula şi orice strangulare a lor are repercusiuni primejdioase asupra mecanismelor statului, ale cărei roţi sunt meniţi a le unge încontinuu: lipsa unsorii poate opri mersul regulat al mecanismului. Înlocuirea unei părţi a banilor cu hîrtii de valoare, a produs tocmai o asemenea stagnare. Urmările acestui lucru sînt îndeajuns deja simţite. Vom avea de asemenea şi o Curte de Conturi în care guvernul nostru va găsi totdeauna o dare de seamă completă despre veniturile şi cheltuielile statului, cu excepţia contului încă neîncheiat al lunii curente şi a contului încă nepredat al lunii precedente. Singura persoană care nu are interes de a jefui banii statului, e proprietarul lor, stăpînul nostru. Iată de ce, controlul său va face cu neputinţă pierderea şi risipa. Puterea lui nu va mai stat la bunul plac al favoriţilor care înconjoară tronul pentru a-i da strălucire şi măreţie, şi pentru a-şi satisface interesele lor şi nu pe acelea ale statului. Crizele economice ale creştinilor au fost produse de noi, cu scopul de a retrage bani din circulaţie. Uriaşele capitaluri stătea pe loc, sustrăgându-se banii statului, care era obligate să se adreseze tot acestor capitaluri pentru a dispune iarăşi de bani. Aceste împrumuturi îngreunează finanţarea statelor prin plata intereselor, ele le robeau capitalului. Concentrarea industriei în mâinile creştinilor, care au ucis mica industrie, a supt toate puterile poporului ci în acelaşi timp pe acelea ale statului. Emisiunea actuală a banilor nu corespunde în general cifrei pe care o reprezintă consumaţia tuturor locuitorilor, şi prin urmare nu poate îndestula toate trebuinţele muncitorilor. Emisiunea banilor trebuie să fie în raport cu creşterea populaţiei, şi trebuie trecuţi în această socoteală şi copiii, deoarece aceştia consumă şi costă de îndată ce se nasc. Revizuirea emisiunilor monetare este o chestiune de căpetenie pentru toată lumea. Ştiţi prea bine că schimbul aurului a fost primejdios pentru statele care l-au primit, deoarece el nu poate îndestula consumaţia de bani, cu deosebire de cînd am început noi să retragem din circulaţie cît am putut mai mult aur. Trebuie să introducem o monedă creată asupra muncii, indiferent că va fi de hîrtie roi de lemn. Vom face o emisiune de bani după trebuinţele oricărui supus, mărind această cantitate la fiecare naştere şi micşorînd-o la fiecare deces. Fiecare judeţ, fiecare municipiu îşi va face socoteli în acest scop. Pentru ca să nu se întîmple întîrzieri la înmînarea banilor pentru trebuinţele statului, sumele şi dat plăţii lor vor fi stabilite printr-un decret al guvernului; cu acest mijloc se va înlătura protectoratul ministerului de finanţe, care nu va putea favoriza o regiune în dauna alteia. Aceste reforme plănuite de noi le vom scoate la iveală în aşa fel, încît să nu alarmeze pe nimeni. Vom dovedi necesitatea reformelor noastre prin încurcătura la care au ajuns creştinii din pricina dezordinii financiare de pe vremea lor. Cea dintîi dezordine, vom zice noi, constă în aceea că ei stabilesc un simplu buget care însă creşte din an în an din motivul următor: se cheltuieşte acest buget pînă la jumătatea anului; se cere apoi un buget rectificat, care e risipit în trei luni şi pe urmă trebuie să se ceară un buget suplimentar, iar toate acestea se sfîrşesc cu un buget de lichidare. Iar cum bugetul anului viitor e stabilit după totalul bugetului general, deosebirea anuală normală e tocmai de 50%, adică bugetul se triplează la fiecare zece ani. Mulţumită unor asemenea procedee, tolerate de nepăsarea statelor creştine, casele acestora sunt totdeauna goale. [Expunerea acestui plan de reformă economică şi fiscală arată că profesorul Serghei Nilus ori era un mare specialist în acest domeniu ori protocoalele sunt autentice prin însăşi conţinutul lor care nu poate proveni de la un profesor sau de la agenţi ţarişti]. Împrumuturile care au urmat au înghiţit resturile şi au împins toate statele la bancrută. Fiecare împrumut dovedeşte slăbiciunea statului şi neînţelegerea drepturilor sale. Împrumuturile stau permanent deasupra capetelor guvernanţilor precum o sabie a lui Damocles, în loc să ia ceea ce trebuie de la supuşii lor, printr-un impozit vremelnic, vin cu mâna întinsă să ceară pomană de la bancherii noştri. Împrumuturile externe sunt întocmai ca nişte lipitori care nu se mai pot dezlipi de pe trupul statului dacă nu cad singure sau dacă statul nu le leapădă cu hotărîre. Dar statele creştine nu numai că nu şi le smulg jos, ci continuă să-şi pună altele, tot mai multe, aşa încît vor trebui să moară în urma acestor sîngerări de bună voie. [Situaţie caracteristică României de după 1990 cînd a încăput pe mîna tîlharilor de drumul mare şi a trădătorilor de ţară, care au înrobit-o finanţelor străine]. Într-adevăr, ce alt înţeles să aibă oare împrumutul şi mai ales împrumutul extern?.. Împrumutul e o emitere de poliţe, din partea guvernului, conţinînd o obligaţie cu un anumit procent proporţional cu suma capitalului împrumutat. Dacă împrumutul e taxat cu 5%, în douăzeci de ani statul va plăti fără nici un folos interese egale cu împrumutul, în patruzeci de ani o sumă dublă, în şaizeci de ani o sumă triplă iar datoria rămîne tot o datorie neplătită. Din acestea se poate vedea că sub forma unui impozit individual, statul ia ultimii bani ai cetăţenilor săraci, pentru a-i plăti unor bogătaşi străini, de la care a împrumutat banii, în loc de a-şi strînge bogăţiile pentru trebuinţele sale, fără de a plăti dobînzile. [Treziţi-vă români din somnul prostiei şi puneţi mîna pe ghioagă altfel vor fi robi şi nepoţii voştri!]. Atîta vreme cât împrumuturile au rămas interne, creştinii nu făceau decît să treacă banii din punga săracului în cea a bogatului, toţi din aceeaşi ţară.. Dar de cînd am cumpărat pe oamenii care ne trebuiau, pentru a transpune împrumuturile pe un teren străin, de atunci toate bogăţiile statelor trec în pungile noastre şi toţi creştinii începură să ne plătească un tribut de supunere. Dacă nechibzuinţa conducătorilor creştini în ceea ce priveşte afacerile statului, dacă corupţia miniştrilor şi nepriceperea financiară a celorlalţi conducători, au încărcat ţările lor cu datorii pe care nu le mai pot plăti caselor noastre de unde le-au împrumutat - trebuie să înţelegeţi cîţi bani şi cîte oboseli ne-au costat toate acestea… Nu vom lăsa ca banii să stagneze, de aceea nu vor exista obligaţiuni asupra statului, afară de o serie de obligaţiuni de 1%, pentru ca plata intereselor să nu dea putinţă lipitorilor să stoarcă vlaga statului. Dreptul de a emite valori va fi rezervat în mod exclusiv asociaţiilor industriale., care vor putea plăti uşor interesele din beneficiile lor, căci statul nu scoate din banii împrumutaţi nici un cîştig, din vreme ce el împrumută pentru a cheltuii iar nu pentru a face operaţii productive. Hârtiile industriale – acţiunile - vor fi cumpărate chiar de stat, care, din tributar de impozite - cum este astăzi -, va deveni un împrumutător pentru cîştig. O asemenea măsura va face să înceteze stagnarea banilor, parazitismul şi presa care ne erau folositoare atât timp cât creştinii erau independenţi, dar care nu sunt de dorit sub domnia noastră. Cît de bine de vede de aici lipsa de judecată a creierilor pur animalice ale creştinilor! Ei împrumutau de la noi cu dobînzi fără a se gîndi că vor trebui să scoată chiar aceşti bani, plus dobînzile, tot din buzunarele statului, pentru a se achita faţă de noi! Din faptul că am ştiut să le prezentăm noi, se vor deosebi prin limpezimea şi siguranţa lor, şi vor arăta tuturor îndeajuns folosul schimbărilor făcute de noi. Se vor pune capăt abuzurilor, mulţumită cărora ţinem noi pe creştini în mîini, dar care nu pot fi tăgăduite în regatul nostru. Vom pune baze atît de sănătoase sistemului nostru de conturi, încît nici guvernatorul, nici cel mai mic funcţionar, nu vor putea abate vreo sumă oricît de mică de la destinaţia ei, fără să se bage în seamă, nici să o îndrepte spre o altă destinaţie decît aceea care a fost indicată odată pentru totdeauna în planul nostru de acţiune. Nu se poate guverna fără un plan stabilit. Înşişi eroii care urmează o cale sigură, însă fără rezerve bine socotite, pier de acum. Conducătorii creştinilor, cărora le dădeam noi sfatul de a se mai odihni de grija ce le dădea conducerea statului, prin participarea la recepţiile reprezentative, de etichetă, şi prin alte petreceri – nu erau decît nişte paveze în dosul cărora se ascundea stăpînirea noastră. Dările de seamă ale favoriţilor, care îi înlocuiau pe conducători, erau făcute pentru aceştia de către agenţii noştri şi mulţumea întotdeauna spiritele puţin clarvăzătoare prin promisiuni că viitorul va aduce cu sine economii şi îmbunătăţiri... Economii de ce anume?.. ar fi putut întreba, dar nu întrebau niciodată aceia care citeau dările de seamă şi proiectele noastre…Ştiţi la ce rezultate i-a adus o asemenea nepăsare, la ce dezordine financiară au ajuns, cu toată activitatea admirabilă a popoarelor lor. CAPITOLUL XXI Împrumuturile interne. Pasivul şi impozitele. Conversiile. Casele de economii şi renta. Suprimarea bursei fondurilor publice. Taxarea valorilor industriale. Voi mai adăuga la cele ce vi le-am spus în capitolul precedent, o explicare amănunţită a împrumuturilor interne. Despre împrumuturile externe n-o să vă mai spun nimic, deoarece acestea umpleau casele noastre cu banii naţionali ai creştinilor, iar pentru statul nostru viitor nu vor mai exista străini, adică nu va mai fi nimic extern. [Şi organizaţia lor ocultă se numeşte Alianţa Universală Israelită, adică peste tot Pămîntul iar dacă se poate şi în ceruri să fie numai al lor]. Noi ne-am folosit de corupţia administratorilor şi de neglijenţa conducătorilor, pentru a primi sume duble, triple şi uneori chiar şi mai mari, împrumutînd guvernele creştine bani de care statele lor nu aveau nevoie deloc. Cine oare ar putea face acelaşi lucru ca noi? Iată de ce nu voi vorbi în amănunt decît despre împrumuturile interne. Cînd fac un împrumut statele deschid o subscripţie pentru cumpărarea obligaţiilor lor. Pentru ca acestea să poată fi cumpărate de oricine, se tipăresc astfel de hîrtii de la o sută pînă la o mie, în acelaşi timp se face o reducere pentru subscrierea celor dintîi. A doua zi are loc o ridicare de preţuri artificială, pentru că toată lumea se aruncă asupra lor. Cîteva zile mai tîrziu, casele trezoreriei sunt, zice-se pline, şi nici nu se mai ştie unde să se pună atîţea bani. Subscripţiile întrec de multe ori emisiunea împrumutului, atît de mare e încrederea în poliţele guvernului. Dar cu ce comedia s-a jucat, statul se trezeşte în faţa unui pasiv, a unui pasiv foarte greu. Pentru a plăti dobînzile, trebuie să se recurgă la noi împrumuturi care nu absorb şi măresc numai datoria principală. [Vezi situaţia României adusă în această robie a datoriei publice interne şi externe de bandele securisto-comuniste în frunte cu I. Iliescu şi A. Năstase]. Cînd creditul e epuizat, trebuie, prin noi impozite, să se acopere nu împrumutul în sine ci numai dobînzile împrumutului. Aceste impozite sînt un pasiv, întrebuinţat pentru a acoperi un alt pasiv. .Vine apoi vremea conversiunii, a preschimbărilor, care nu fac altceva decît să micşoreze plata intereselor/dobînzilor, dar nu acoperă datoriile, şi care, ce-l mai grav, nu pot fi făcute fără învoirea împrumutătorilor; anunţînd o preschimbare a titlurilor, se oferă a se plăti banii celor ce nu se învoiesc să-şi preschimbe valorile. Dacă toţi şi-ar arăta dorinţa de a-şi lua înapoi banii, guvernele ar fi prinse în propriile lor laţuri, şi s-ar găsi în imposivbilitatea de a plăti banii pe care îi oferă. Din fericire, supuşii guvernelor creştine, puţin pricepuţi în afacerile financiare[eu cred că mai puţin pricepuţi în minciună şi furt], au preferat totdeuna oarecare pierdere asupra cursului şi o micşorare a intereselor, riscului unor noi investiri a banilor, iar prin aceasta au dat adesea putinţă guvernelor de a scăpa de un pasiv de mai multe milioane. Cu datoriile externe, creştinii nu îndrăznesc însă să facă tot aşa, deoarece ştiu că noi ne-am cere toţi banii. De asemenea, o bancnotă recunoscută, va dovedi odată pentru totdeauna statelor, lipsa de legătură dintre interesele popoarelor şi acelea ale guvernelor de astăzi. Vă atrag atenţia asupra acestui lucru, subliniind următoarele: astăzi toate împrumuturile interne sînt consolidate prin datorii numite flotante, adică prin datorii al căror scadenţe sînt mai mult ori mai puţin apropiate. Aceste datorii sînt banii depuşi la tezaurele de rezervă. Cum aceste fonduri rămîn multă vreme în mîinile guvernului, ele se evaporează pentru a se plăti cu ele interesele împrumuturilor externe, şi în locul lor se pune o sumă echivalentă de depuneri de rentă. Acestea din urmă umplu toate golurile din tezaurile statului creştin. [Comentariile de strictă specialitate economică privind impozitul individual şi cel progresiv, întocmirea bugetelor, emisiunile de bani, manipularea bursei şi crizele economice, revizuirea emisiunilor monetare, hîrtiile de valoare, introducerea monedei avînd ca bază bunurile materiale şi munca eliminînd aurul ca unic etalon, împrumuturile interne şi externe precum şi efectele lor asupra populaţiei, toate acestea dovedesc faptul că sunt parte componentă a unui amplu plan ce viza situaţie Europei şi nu numai. Doar tîmpiţii pot crede că asemenea dezbateri de strictă specialitate şi de un nivel profesional atît de ridicat la care ajunseseră în acele timpuri foarte puţine persoane, le putea face un anonim profesor – Serghei Nilus – sau nişte agenţi ai ohranei ţariste]. Cînd ne vom urca pe tronul lumii, toate aceste învîrteli financiare vor fi desfiinţate fără a lăsa vreo urmă, deoarece ele corespund intereselor noastre, vom desfiinţa de asemenea toate bursele de efecte publice, deoarece nu vom îngădui ca prestigiul puterii să ne fie clătinat prin variaţia preţurilor valorilor. Ele vor fi declarate prin lege la preţul valorii lor complete, fără vreo fluctuaţie posibilă.. Vom înlocui bursele prin nişte mari stabilimente de credit special a căror menire va fi de a taxa valorile industriale după vederile guvernului. Aceste aşezăminte vor fi în stare să arunce zilnic pe piaţă valori de cîte cinci sute de milioane. În felul acesta, toate întreprinderile industriale vor depinde de noi. Vă puteţi închipui ce putere cîştigăm prin aceasta. CAPITOLUL XXII Taina viitorului. Răul secular este temelia binelui viitor. Aureola puterii şi adorarea ei misticã. În tot ceea ce v-am expus pînă aici, m-am străduit să vă arăt secretul întîmplărilor din trecut şi de astăzi; ele anunţă un viitor deja aproape de a se înfăptui. V-arătat secretul legăturilor noastre cu creştinii şi al operaţiunilor noastre financiare. Îmi mai rămîn puţine lucruri de spus în legătură cu acestea. Noi avem în mîini cea mai mare putere modernă, aurul: îl putem scoate în două zile din depozitele noastre în ce cantitate ne va plăcea. Mai trebui oare să dovedim că stăpînirea noastră e predestinată de Iahwe? Oare nu vom dovedi că prin o asemenea bogăţie că tot răul pe care am fost siliţi să-l facem în cursul atîtor veacuri, a contribuit în sfîrşit la adevăratul bine, la punerea în ordine a tuturor lucrurilor?… Iată confuzia dintre noţiunile binelui şi răului. Ordinea va fi restabilită, cu oarecare violenţă, dar va fi restabilită. Vom şti dovedi că suntem nişte binefăcători, noi cei care am redat lumii chinuite adevăratul bine, libertatea omului care se va putea bucura de odihnă, de demnitatea raporturilor, cu condiţia bineînţeles, de a se supune legilor stabilite de către noi. În acelaşi timp vom explica oamenilor că libertate nu înseamnă desfrîu şi drept la destrăbălare; de asemenea demnitatea şi puterea omului nu înseamnă dreptul fiecăruia de a proclama principii distructive[numai ei au avut dreptul de a proclama comunismul ca religie universală şi să tîrască în acest iad sute de milioane de oameni fără ca aceşti să fi avut dreptul de a se opune!!!], cum ar fidreptul conştiinţei, dreptul egalităţii şi altele asemănătoare, şi iarăşi nici dreptul omului nu constă în dreptul de a se aţîţa pe sine şi de aţîţa pe alţii, făcînd paradă cu talentele sale oratorice în adunări zgomotoase. Adevărata libertate constă în inviolabilitatea persoanei care se supune cu cinste şi exactitate tuturor legilor în comun, demnitatea omenească constă în conştiinţa drepturilor pe care le are şi totodată în aceea a drepturilor pe care nu le are individul, iar nu în singura desfăşurare după bunul său plac a temei eului său. Puterea noastră va fi glorioasă, deoarece va fi mare, va stăpîni şi îndruma, şi nu se va lăsa tîrîtă de şefi de partide şi de oratori care zbiară cuvinte nebune, pe care le numesc principii înalte, dar care nu sunt la drept vorbind, decît nişte utopii. Puterea noastră va fi stăpîna ordinii din care se va naşte toată fericirea lumii. Aureola acestei puteri îi va cîştiga o adoraţie mistică şi veneraţia poporului. Adevărata forţă nu stă la tîrguială cu nici un fel de drept, nici chiar cu cel divin, de aceea nimeni nu îndrăzneşte să o atace şi să-i răpească nici cea mai mică părticică a puterii ei. CAPITOLUL XXIII Reducerea producţiei obiectelor de lux. Mica industrie. Şomajul. Oprirea beţiei. Condamnarea la moarte a societăţii vechi, pentru o învia sub o lată formă. Alesul lui Dumnezeu. Pentru ca popoarele să se obişnuiască cu supunerea, trebuie să fie obişnuite la un moment dat cu modestia şi tocmai pentru aceasta trebuie să fie micşorată atunci producţia obiectelor de lux. Prin aceasta vom îmbunătăţi moravurile stricate de rivalitatea luxului. Vom restabili mica industrie, care va aduce atingere capitalurilor particulare fabricanţilor. Acest lucru e trebuincios şi pentru motivul că marii fabricanţi conduc, adesea fără a o ştie ce-i drept, avântul maselor împotriva guvernului. Un popor care se ocupa cu mica industrie nu cunoaşte şomajul, lipsa de lucru e legată de ordinea existentă şi prin urmare de puterea stăpînirii. Şomajul este lucru cel mai periculos guvern. Pentru noi, însemnătatea lui va pieri de îndată ce puterea va trece în mîinile noastre. Beţia va fi de asemenea oprită prin lege şi pedepsită ca o crimă împotriva omenirii, deoarece oamenii care cad în ea sunt transformaţi în dobitoace sub influenţa alcoolului. Supuşii, o repet încă odată, nu se supun decît unei mîini hotărîte, cu desăvîrşire independente de ie, în care văd o sabie care-i apără şi un sprijin împotriva nenorocirilor sociale…Ce nevoie este să vadă în regele lor un suflet generos? Ei trebuie să vadă în el întruparea puterii şi a tăriei. Domnitorul care va lua locul guvernelor de astăzi, care îşi tîrăsc viaţa în mijlocul societăţilor demoralizate de către noi, care au tăgăduit chiar puterea lui Iahwe, şi în sînul cărora se ridică din toate părţile focul anarhiei, acest domnitor va trebui înainte de toate să stingă această flacără mistuitoare. De asemenea el va trebui să osîndească la moarte asemenea societăţi, chiar dacă ar trebui să le înece în propriul lor sînge, pentru a învia sub forma unei armate bine organizate, luptînd cu conştiinţă împotriva oricărei infecţii capabile de a îmbolnăvi trupul statului. [Cînd românii i-au deportat în anul 1941 pe cazarii din Basarabia şi Bucovina care au atacat trupele române în anul 1940, aceştia îi ameninţau pe militari şi jandarmi cu expresiile: ,,astăzi voi ne beţi sîngele cu linguriţa dar mîine o să vi-l bem noi pe al vostru cu polonicul” sau ,,acum ne călcaţi voi lacrimile în pământ dar în curînd noi o să vă amestecăm sîngele vostru cu pămînt”, după ce ruşii au ocupat România, ei şi-au dus la îndeplinire proorocirile sataniste]. Acest ales al lui Iahwe e numit de sus, pentru a sfărîma puterile nesăbuite, mişcate de instincte iar nu de raţiune, de bestialitate iar nu de umanitate. Aceste puteri triumfă astăzi, jefuiesc, săvîrşesc tot felul de violenţe, sub pretextul libertăţii şi al unor drepturi. Ele au nimicit orice ordine în societate pentru a ridica peste aceste dărîmături, tronul regelui lui Israel, dar rolul lor va fi încheiat în momentul ridicării pe tron a regelui nostru. Atunci vom putea spune popoarelor: mulţumiţi lui Iahwe şi plecaţi-vă înaintea aceluia care poartă pe faţa lui semnul acelei predestinări, spre care însuşi Iahwe i-a îndreptat steaua, pentru că nimeni, afară de el, să nu vă poată descătuşa din lanţurile tuturor volnicilor şi ale tuturor relelor. [Intunecatilor, cultul lui Iahwe se bazeaza numai pe minciuna, viclenie, lacomie si violenta si ati reusit cu ceasta monstruozitate numai datorita romanilor si grecilor care v-au luat jucarica si au pus-o in capul supusilor imperiului roman iar voua v-a tras un pumn in cap si un sut in cur si cu asemenea stimulente ati ajuns la arabi unde ati clocit o noua revolutie!] CAPITOLUL XXIV Întărirea rădăcinilor regelui David. Pregătirea regelui. Îndepărtarea moştenitorilor direcţi. Regele şi cei trei iniţiatori ai săi. Regele destin. Curăţenia obiceiurilor exterioare ale regelui evreilor. Acum vom trece la mijloacele asigurării rădăcinii dinastice ale regelui. Aceleaşi principii ne vor conduce, care au dat pînă acum Înţelepţilor noştri tainele tuturor treburilor lumii. Noi vom îndruma gîndirea întregii omeniri. [Numai sceleratii si canaliile au putut gandi asemenea aberatii si mai ales au urmarit sa le puna in capul unor popoare. Dar cum voi cazarii sunteti un popor mancurtizat, nu mai are nimeni cu ce sa va frece ridichea!] Mai mulţi membri ai rasei lui David[din acest neam sunt numai ivriţii/iudeii/sefarzi iar cazarii/aşchenazii sunt mozaicii cu părul roşu sau blond şi pielea albă, baştina lor fiind pe cursul inferior al fluviului Volga, etnia lor este germanică, limba vorbită - idish este un idiom german cu multe cuvinte din limba gotă] vor pregăti pe regi cît şi pe moştenitorii lor, alegînd nu după dreptul ereditar, ci după însuşirile lor strălucite, îi vor iniţia în tainele ascunse ale politicii, în planurile de guvernămînt, cu condiţia totuşi ca nimeni să nu cunoască aceste secrete. Scopul acestui fel de a lucra este ca toată lumea să ştie că conducerea nu poate fi încredinţată celor care nu sunt iniţiaţi în misterele artei sale. Numai aceste persoane vor putea învăţa aplicarea planurilor politice, învăţămintele experienţei veacurilor, toate observaţiile noastre asupra legilor politico-economice şi asupra ştiinţelor sociale într-un cuvînt întregul spirit al acestor legi, pe care natura însăşi le-a făcut neclintite, pentru a egaliza raporturile dintre oameni. Moştenitorii vor fi adesea înlăturaţi de la tron, dacă în timpul lor de studii, dau dovadă de uşurinţă, de blîndeţe şi de alte însuşiri primejdioase pentru putere, care îl fac incapabil de guvernare, şi care sunt dăunătoare funcţiunii regale. Numai acei care sunt absolut capabili de guvernare hotărîtă, neînduplecată pînă la cruzime, vor putea primi frîiele de la Înţelepţii noştri. În caz de boală care ar pricinui slăbirea voinţei, regii vor trebui să remită frîiele stăpînirii după cum spune legea, în alte mîini care vor fi capabile. Planurile de acţiune ale regelui, planurile sale imediate, nu vor fi cunoscute nici chiar de aceia care vor purta numele de prim-sfetnici ai tronului. Singurul regele şi cei trei Înţelepţi ai săi vor cunoaşte viitorul. În persoana regelui, stăpîn pe sine însuşi şi pe omenire, mulţumită unei voinţe neclintite, toţi vor crede că văd destinul cu căile lui necunoscute. Nimeni nu va şti ce vrea să atingă regele prin poruncile sale, şi de aceea nimeni nu va îndrăzni să se pună de-a curmezişul drumului necunoscut. Trebuie, bineînţeles, ca inteligenţa regelui să corespundă planului de guvernămînt care-i este încredinţat. Iată pentru ce nu se va putea urca pe tron decît după ce îi va fi fost pusă la încercare de către Înţelepţi despre care am vorbit. Pentru ca poporul să-şi cunoască şi să-şi iubească regele, trebuie ca acesta să vorbească poporului în pieţele publice. Aceasta dă naştere unirii necesară celor două forţe, pe care astăzi le-am despărţit prin teroare. Această teroare ne-a fost indispensabilă cîtva timp, pentru ca aceste două forţe să cadă, separat, sub influenţa noastră. Regele din neamul lui David, nu trebuie să stea sub puterea patimilor, şi mai ales sub puterea voluptăţii: el nu trebuie să dea prin nici o latură a caracterului său întîietate instinctelor asupra inteligenţei. Voluptatea lasă înrîuriri primejdioase asupra facultăţilor intelectuale şi asupra limpezimii vederilor, întorcînd gîndurile omului asupra părţii celei mai rele şi mai animalice a activităţii omeneşti. Stîlpul omenirii – în persoana regelui universal din sămînţa sfîntă a lui David – trebuie să jertfească poporului toate gusturile sale personale. Suveranul nostru trebuie să fie de o corectitudine exemplară. Pe internet sunt puse mai multe variante ce se pretind toate a fi Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Unele sunt trunchiate rău iar altele după ce au fost hăcuite, nişte pricepuţi au rescris în parte textul înlăturat prin care să-i convingă pe neştiutori că aceste scrieri ar veni de la masoneria creştină şi nu de la o organizaţie ocultă mozaică aşa cum dovedeşte fără putinţă de tăgadă textul tradus şi publicat de Ioan Moţa în anul 1923 şi scris de mine mai sus. Sfanta minciuna I "Cine trăieşte prin minciună de minciună va pieri. Cine-şi vicleneşte moşia şi neamul mai rău decît ucigaşii de părinţi să se certe”. Vasile Lupu, domn al Moldovei Holocaustul din România, o escrocherie de 20 miliarde dolari! Datele statistice pot fi folosite atît pentru manipulare cît si pentru aflarea adevărului! Ca unic iubitor al adevărului, al aproapelui şi al umanităţii ,,poporul ales” prin înţelepţii lui din Kneset, parlamentul israelian, în iunie 1991 a propus să se ceară ţării noastre cîte 50.000 de dolari despăgubire pentru fiecare din cei 400.000 de evrei ,,omorîţi" în Regatul României în perioada 1941-1944, adică să ştim dinainte că ,,afacerea” ne va costa 20 miliarde $! Varianta Dr. Eugen M. Kullisher Acest doctor pripăşit de pe meleagurile Moldovei carpatice(culişer în Amintirile lui I. Creangă înseamnă făcăleţ, melesteu), în toamna anului 1943 din bîrlogul lui din Montreal, ne-a pus de o cloceală drăcească cum numai ucenicii Satanei sînt în stare scriind pre limba altora ,,The displacement of population in Europe” că românii sînt măcelarii istoriei pentru că au căsăpit cu mare ură şi patimă 400000 de neprihăniţi ai lui Iahwe numai pentru faptul că erau mozaici! Şi pleacă în argumentaţia - plăsmuire de la o realitate pe care o stabileşte el ca fiind singurul adevăr spunînd că în Regatul României la începutul războiului erau 355972 de evrei(după neam) scăpaţi numai prin grija lui Iahwe de blestemul şi urgia mioriticilor canibalizaţi şi însetaţi de sînge nevinovat. Pentru a dovedi că socoata iese din cifre şi nu de sub freza lui înveninată, ne mai spune doctorul în plăsmuiri pentru luminarea posterităţii şi a posteriorului că în România dupa recensămîntul din anul 1930, s-au găsit ca practicanţi ai religiei mozaice 756930 de iahviţti(dupa religie). Scăzîndu-i pe cei găsiţi de doctor în anul 1943 că păzeau încă adevarata credinţă pe plaiurile mioritice din totalul recensămîntului din anul 1930 avem incredibila cifră de 400958(53%) dispăruţi din lumea aceasta! Chiar dacă cifra nu are nici o legătură cu realitatea fiind un fals ordinar ce îl poate dovedi oricine are cunoştinţe minime în domeniul statisticii, de atunci a rămas pentru organizaţiile sioniste ca adevăr sacru ce nu poate fi pus vreodată în discuţie pentru că se insultă memoria victimelor crimelor în masă de care se fac vinovaţi românii în general şi România ca stat care prin instituţiile sale - armată şi jandarmerie – a participat la aceste masacre! În anul 1930 potrivit recensămîntului efectuat în luna decembrie în Romania erau după neam 728115(4%) evrei după etnie; practicanţi ai mozaismului erau 756930(4,2%) persoane iar după limba vorbită – idiş erau 518754(2,9%) din totalul populaţiei. Cifra de 400000 de victime după cum a stabilit-o magistrul Kullisher in anul 1943 cînd războiul încă nu era încheiat a devenit cifră cabalică, ceea ce dovedeşte că acest complot împotriva Romaniei are rădăcini foarte vechi în căpăţînele sioniştilor şi cred că are legătură cu planul de exterminare a jumătate din poporul german pus la cale de aceştia în anul 1943 şi început a fi executat de americani şi englezi unde şi românii aveau porţia lor de măcel! Varianta Dr. S. Mănuilă – dr. W. Filderman Povestea plină de trăsnăi, de inepţii şi de falsuri a fost prezentată la Stockholm(8-15 august 1957) şi tipărită la New York în anul 1958, de către cele doua ilustre căpăţîni la Institutul International de Statistica(Documentul există în limba romană la Institutul Central de Statistică Bucureşti). Primul, doctor, ,,român verde” dar negru în cerul gurii ca toţi patrioţii negustori, a fost director al Institutului Central de Statistică a României, membru corespondent al Academiei României, membru al Academiei de Medicina şi al Academiei de Ştiinţe, membru al Institutului International de Statistică. Al doilea, doctor, sionist sadea şi mincinos aşijderea, fost Preşedinte al Uniunii Evreilor din România, Preşedinte al Federatiei Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România, Preşedinte al Comitetului ,,Joint Distribution” pentru România, membru de mai multe ori al Parlamentului României în perioada interbelică, adică atunci cînd românii nu puteau trage aer în piept dacă nu lingeau ceva sînge de ,,popor ales”. Chiar de la începutul raportului autorii-plăsmuitori ne spun că datorită greutăţilor reale de apreciere a datelor statistice, a mutaţiilor repetate de graniţe şi de populaţii, au dus la o modificare radicală a populaţiei evreieşti din România. Se spune in raport că ,,la recensămîntul din 1930 au fost un număr de 756930 evrei(dupa etnie spun ei, dar cifra reprezintă după recensămîntul din 1930 practicanţii cultului mozaic). Cifra lor a fost calculată la sfirşitul războiului(1945) la 355972 pentru teritoriul de azi al României[gugumănia fiind preluată de la ticălosul Kullisher]. La ultimul recensămînt(28 noiembrie 1956) cifra lor a fost găsită la 144 198 persoane. Cele trei cifre denotă clar tendinţa spre declinul numeric al evreilor din România ca urmare a condiţiunilor politice din ultimele două decenii. Scăderea de la cifra recensămîntului din 1930 la cifra postbelică se datorează în mod principal schimbărilor de graniţă. Din populaţia calculată din 1945, un însemnat număr au emigrat in Israel. Numai in anii 1948-1952(august) ,,Statistical Bulletin of Israel” (Vol. 3 octombrie-aprilie 1953) raportează 128609 noi sosiţi din Romania. Numărul evreilor emigraţi clandestin de pe teritoriul de azi al României nu poate fi stabilit, dar se urcă la o cifră considerabilă, dat fiind câ eşirea din ţară s-a făcut în toate direcţiile şi în timp destul de îndelungat…. Aceste teritorii cuprinde întreaga Basarabie, Bucovina de Nord şi regiunea Herţa din judeţul Dorohoi cedat Rusiei la 28 iunie 1940. Teritoriul acesta a avut în anul 1930 o populaţie de 275419 evrei(calculaţi după apartenenţa etnică). (Analele Institutului Central de Statistica, Bucureşti, 1942, pag. 348-349)…Cînd armatele germano-române au reocupat aceste teritorii în vara anului 1941, o parte a populaţiei evreieşti a fost evacuată de Soviete şi o parte a evreilor s-a refugiat din propria iniţiativă în Rusia Sovietica. Aceşti evacuaţi şi refugiaţi s-au răspîndit în toate direcţiile. Astfel într-o notă din arhiva W. Filderman citim: <<În 1947 un delegat RPR care a fost la Moscova, întors la Bucureşti a cerut ajutor pentru cei 100000 de Evrei Români, care se găsesc în Rusia. Dr. Filderman a intervenit imediat in favoarea lor la ,,Joint Distribution Committee, dar din motive de tehnicitate, nu s-a putut realiza nimic>>….O parte a evreilor din Basarabia şi Bucovina au fost deportaţi în Siberia. Dr. Bickel citează relaţiile date de United Press din Berlin, care evaluează cifra evreilor deportaţi în Siberia la 10000. Pentru a putea urmări evoluţia numerica a evreilor din Romania este necesar să reţinem schimbările produse prin cedările de teritorii din preajma războiului ll mondial. (După naţionalitate etnica, 1930). Cedaţi Rusiei Sovietice (Basarabia, Bucovina si regiunea Herţa) …..……...................275419(37,9%) Cedaţi Ungariei(Transilvania de Nord)……… ………………………............................…..138917(19,1%) Cedaţi Bulgariei(Dobrogea de Sud) ………………………………..................................……….807(0,1%) Rămaşi în România ………………………………………………….................................... ….312972(42,9%) Total ..........................................................................................................728115(100%) (Vezi Analele l. c. pag. 340-341) În rezumat, majoritatea, adică exact 57,1% a evreilor au fost detaşaţi de Romania prin evenimentele din preajma războiului ll mondial. Mulţi dintre aceştia nu au mai avut contact cu statul roman. Acest fapt important trebuie avut in vedere ori de cîte ori se discuta şi evoluţia numerică a evreilor din România. La recensămintul din 1948 (25 ianuarie), nu s-a înregistrat nici neamul etnic, nici religia, ci numai limba!. In total s-au înregistrat 97566 persoane cu limba materna idiş. ….Pierderile suferite din cauzele directe ale războiului au fost evaluate de organizaţiile evreieşti din Romania conduse de dr. W. Filderman la 15000. Aceasta cifra cuprinde pierderile în jurul a 3000 de vieţi în timpul guvernării scurte a Gărzii de Fier şi 3-4000 victimele represaliilor din Iaşi. De asemenea cuprinde pierderile populatiei deportata în Transnistria. Numărul celor deportaţi a fost de aproximativ 40000 din care 30000 s-au reîntors. Din cele 10000 care nu s-au reîntors o parte au pierit în Transnistria sau în cursul transportului. Cifra totala a evreilor morţi <> este dată de dr. W. Filderman ca fiind de 15000. Cifra evreilor din Basarabia, Bucovina şi reg, Herţa calculată pentru anul 1930 a fost de 275419. Din această populaţie, 100000 s-au retras din fata armatelor germano-romane în interiorul Rusiei Sovietice în anul 1941. În raportul prin care dr. cere ajutor la Joint Commitee pentru evreii români din Rusia, cifra lor este dată de asemenea de 100000.La recensămintul din anul 1941, făcut dupa reocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a regiunii Herţa din Dorohoi, s-au găsit 126000 evrei. Diferenţa este de 49419.(Totalurile sînt obţinute prin totalizarea cifrelor calculate pe baza recensămîntului făcut în 1941). Aceasta este cifra probabila a evreilor dispăruţi, parte din refugiu parte prin suprimare. Din cei 126000 de evrei recenzaţi, au fost la rîndul lor deportaţi în Transnistria 109000 din care 54500(50%) au pierit. Din aceste evaluări ale organelor de conducere evreişti din Romania rezultă că pierderile de vieţi evreieşti din regiunile Basarabia, Bucovina şi regiunea Herţa sînt de 103919 suflete(49419 + 54500). Aceasta este cifra evreilor de a căror existenţă nu se poate găsi urma, majoritatea lor fiind suprimată iar o parte care nu poate fi desigur evaluată, s-a retras în interiorul Rusiei majorînd cifra de 100000 dată de dr. E. Kulisher şi dr. W. Filderman. Cifra actuală a populaţiei evreieşti din Basarabia, Bucovina de Nord şi regiunea Herţa, după calculele de mai sus ar trebui să fie de 71000, la care probabil se adaugă cei 100000 de refugiaţi din timpul razboiului, dînd un total de 171500 în loc de 275419 cît a fost în 1930. Rapoartele recente de presă arată insă că numărul evreilor în oraşele din Basarabia, Bucovina şi regiunea Herţa este cel cu numărul lor din preajma razboiului. Prin decizia Hitler-Mussolini din Viena, 1940, Transilvania de Nord a fost detaşată de la România şi cedată Ungariei. Pe acest teritoriu au trăit în anul 1930, 138917 evrei. Recensămîntul maghiar din 21 ianuarie 1941 a găsit 151125 evrei în Transilvania de Nord. În Transilvania de Sud au rămas 54538. Evreii din Transilvania de Nord au fost deportaţi în Germania sau în tabere de muncă de către Guvernul Szalasi, cu excepţia unui număr de 14000. S-au reîntors în Romania şi s-au aflat în lagăre la sfirsitul războiului în total 44000. Deci au supravieţuit 58000 şi au pierit 90295 sau 60,9% din total”. Deşi Mănuilă a fost director al Institutului Naţional de Statistică din Bucureşti, el nu prezintă cifrele în acest raport actualizate la timpul critic – anii 1940, 1941, 1944 şi 1948 – eludînd documentele oficiale ale ţării, unele fiind întocmite chiar de instituţia pe care a condus-o cum este recensămîntul făcut în ianuarie 1941 care a găsit 328958 mozaici în Vechiul Regat iar în urma deportărilor celor care se declarau comunişti la sfîrşitul anului 1944 au mai rămas 323000 persoanei la care trebuie adăugaţi cei 58000 de mozaici reveniţi din Ardealul de Nord fiind un total de 381000 de suflete. Pentru anul 1948 ei folosesc cifrele falsificate ale recensămîntului din 1948, ori ei aveau cifrele corecte chiar de la mozaicii din România prin lucrarea ,,Congresul Mondial Evreiesc, Secţiunea din România – Aşezările Evreieşti din România, Memento Statistic” Bucureşti 1947, unde găsim trăitori în ţara noastră un număr de 383606 suflete la care trebuie să-i adăugăm pe cei 58000 din Ardealul de Nord dînd un total de peste 441000 persoane. În bunele deprinderi sionist-sataniste liftele mint de îngheaţă apele. Dar documentul trebuia să fie o dovadă statistică a ,,holocaustului” din România pe care statul român nu l-a denunţat niciodată, chiar dacă este o uriaşă plăsmuire. Deşi raportul din 1957 se vrea un studiu statistic, niciodată datele recensămîntului din 1930 nu au fost actualizate pentru anul 1940 făcandu-se comparaţii idioate unde se vede caracterul lor intenţionat. Se lucrează cu mărimi diferite, populaţie după religie, după etnie, dupa limba ca şi cum am spune că merele, perele şi prunele sînt frunte şi atit amestecindu-le cum vrem. S. Manuila – licheaua trădătoare - precizează fara nici o ruşine in raport: ,,din aceste evaluări ale organelor de conducere evreieşti din Romania” ca şi cum statul roman şi Institutul Central de Statistică erau un closet unde se putea uşura oricînd banda iudeo-bolşevică iar informaţiile oficiale pe care le deţineau trebuiau eludate in totalitate pentru că alta era cauza sioniştilor! Mai adaug aici faptul că ei vorbesc de ,,evrei români” ce umblau aiurea prin Rusia ori aceştia nu putea fi decît cei 150000 de trădători ce au trecut Prutul în vara anului 1940 după ocuparea Basarabiei şi Bucovinei pentru că numai ei putea să se pretindă născuţi în România, ceilalţi fiind născuţi în teritorii care se considerau că ar aparţine imperiului bolşevic. In concluzie acest raport este o plăsmuire primejdioasa care îl precede cu 50 de ani pe cel al ,,hienei turbate” – Ellie Wiesel! Varianta Moses Rosen La începutul anilor 1990, rabinul sef din Romania, Moses Rosen, guguştiuc sionist şi colonel în Securitatea cazarilor din România în buna tradiţie a lichelismului descris de faimosul său predecesor Josephus Flavius, ne-a turnat iarăşi povestea cu cele 420000 de suflete iahviste mistuite de canibalismul romanesc pe la 1940-1944 care nu ies la răbojul Stăpînului lor şi care ar fi fost omorîţi de statul roman. Tot de existenţa acestei lifte se leagă mazilirea la sfirsitul anului 1947 a rabinului sef Alexandru Safran, care fără o para in buzunar i s-a refuzat întrarea în Israel. Motivul a fost că Safran nu a dorit să participe la marea crimă pe care o puneau la cale bandele iudeo-bolşevice privind pretinsul holocaust din România şi distrugerea fizică şi spirituală a românilor! Varianta Rodica Radian Gordon La începutul lunii iulie 2004, ministrul Inculturii Răzvan Teodorescu a dezvelit pe zidul Templului Coral din Bucuresti o placă în memoria celor 400000 de evrei, victime ale regimului legionar fascist condus de mareşalul Ion Antonescu din anii 1940! La începutul lunii august 2004, la TVR 1, ora 20 , sionista Rodica Radian Gordon, ambasadorul statului Israel la Bucureşti, asistată de acad. Dan Berindei – istoric şi acad. C. Bălăceanu Stolnici – medic, timp de o ora ne-a turnat cu neruşinare în obraz că regimul lui Antonescu a ucis 400000 de evrei numai pentru faptul că erau …evrei! Şi a spus sinistra sionista că în România în vara anului 1940 erau 800000 evrei(corect!) din care au emigrat 400000(iarăşi adevărat)iar 400000 sînt dispăruţi(minciună!), adică au pierit masacrate sau deportate de trupele române! Cele două maimuţe ticăloase şi trădătoare care asistau la dezmăţul sionistei au aprobat cu senilitate această monstruozitate fără seamăn! Precizez că ambele lifte sînt în conducerea masoneriei romane iar C. Bălăceanu Stolnici a fost turnător cu acte al Securităţii iudeo-comuniste! Recensamintul general al populatiei Romaniei – decembrie 1930, volumul ll, pag. XXlV şi urm., arată că ţara avea o populaţie de 18057028 locuitori din care 728113 cazari şi ivriţi sefarzi. În iunie 1940 înainte de ocuparea Basarabiei şi Bucovinei de către armatele bolşevice, populaţia României era de 20312080 locuitori din care798286 evrei după etnie. Se poate observa că organizaţiile sioniste lucrează cu datele din recensămintele noastre dar după căpăţinile lor! În Moldova dintre Carpaţi, Nistru şi graniţele Poloniei în iunie 1940 erau 502150(63%) evrei dintre care 301584 au rămas pentru totdeauna în teritoriile ocupate de bolşevici(Basarabia şi Bucovina).În septembrie 1940, Ungaria a ocupat partea de nord-vest a Transilvaniei de unde a deportat 137000 evrei în lagărele naziste după afirmaţiile sioniştilor. Sa socotim acum si după mintea noastră folosind numai datele statistice pe care le recunosc şi grupările sioniste coroborate cu afirmaţiile lor: 798286 evrei trăitori în România în iunie 1940 – 301584 evrei rămaşi în Basarabia şi Bucovina aflate şi în prezent în afara graniţelor româneşti – 137000 evrei deportaţi de unguri = 359702 evrei care trebuiau să fie în Romania după terminarea razboiului. Cum din ţară au emigrat 400000 de evrei pînă în 1990 iarcam 75000-100000 au murit în România de moarte naturală, rezultă că la sfîrşitul războiului erau în ţară cel puţin475000 de mozaici aşa cum voi dovedi mai jos. La aceştia trebuie adăugaţi cam 30000 care au migrat din România în perioada 1940-1945. Datele prezentate dovedesc escrocheria sionistă pusă la cale cu sprijinul unor trădători de neam şi ţară din Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia Romaniei şi a unor canalii care şi-au vîndut mai înainte prietenii, rudele iar acum au ajuns să-şi vîndă neamul(dacă or fi români!) şi ţinutul strămoşilor. Autorul acestei crime de înaltă trădare este Adrian Năstase, fost Prim-ministru al României în acea perioadă, care cu puţin timp de a ne da sinistra sionistă această lecţie de istorie mincinoasă, a făcut o vizită în SUA la Eretz Israel, unde a închinat ţara cătreB’nai B’rith iar cînd s-a întors acasă ne-a trîntit o lege cu care să ne lege la cap şi gură cu această făcătură. Tare bine ar fi să avem curajul să-i numărăm acestui trădător de neam şi ţară cîte ouă a primit pentru vînzarea odioasă a memoriei poporului şi strămoşilor! Varianta Comisiei Ellie Wiesel Această comisie a prezentat preşedintelui României Ion Iliescu, la datat de 11 noiembrie 2004 un raport[vezi articolul Raport holocaust din ,,Arhiva"] care pretinde că este publicat în limba română şi limbi de circulaţie internaţională, dar eu nu l-am găsit în bibliotecile din Iaşi, Bucureşti, Timişoara şi Cluj, privind holocaustul evreilor în România. Spun ei că au fost ucişi 280000-380000 de evrei din România dar şi din teritoriile ucrainene administrate de trupele române(este vorba de Transnistria). Mai spun ei că aproximativ 340000 de evrei din Romania au supravieţuit holocaustului, datorita faptului că mareşalul Antonescu a renunţat la munca forţată în vara anului 1943. Amintesc şi faptul că 132000 de evrei şi-au pierdut viata sub ocupaţia ungurilor din nord-vestul Transilvaniei iar 5000 de evrei aflaţi in afara graniţelor româneşti au murit datorita cruzimilor indurate! Să purcedem la drum dar tot cu documentele statistice de atunci menţionate mai sus şi din prezent. Anuarul demografic al României 2006, pag. 2-15 şi cap. l, pag. 7 ne prezintă populaţia României după etnie, începînd cu anul 1930 dar în graniţele stabilite in 1945, adică fără Basarabia, Bucovina şi jud. Caliacra şi Durostor. Pentru problema analizată aceste doua judeţe nu au importantă pentru că aveau o populaţie evreiască de 884 suflete în anul 1940. În anul 1930, raportat la actualul teritoriu(fără Basarabia, Bucovina şi Cadrilaterul), România avea o populaţie de 14280729 persoane din care evrei erau 451892. În anul 1940 aveam o populaţie de 15907256 din care evrei erau 494822. Din această cifră trebuie să scădem 137000 de evrei care pretind sioniştii că au murit sub ocupaţia ungară din Transilvania de vest, rămînînd 357822. Ei spun ca la sfirşitul războiului erau aproximativ 340000 de evrei dovedind că şi în aceasta variantă liftele sioniste şi trădătorii de neam şi ţară au consultat datele statistice româneşti ca să-şi clocească monstruozitatea împotriva românilor şi adevărului istoric. Pentru calcularea populaţiei evreieşti pentru perioada 1930-1940 am folosit indicele de creştere de 9,5% aşa cum este precizat in raportul Mănuilă-Filderman prezentat la Stockholm în 1957, iar pentru creşterea populaţiei totale a Romaniei în aceeaşi perioadă am folosit indicele de creştere de 11,25%cum rezulta din Anuarul demografic elaborat în anul 2006. Acestea sînt date ale unor recensăminte şi nu minciuni sioniste cum au arătat ei în faţa preşedintelui Ion Iliescu care le-a acceptat ca un tîmpit făcătura! Spun canaliile pline de venin că evreii au fost deportaţi în teritoriile administrate de români în Ucraina adică în Transnistria şi acolo s-a produs cea mai mare parte din nenorocire. Aceste informaţii dovedesc fără putinţă de tăgadă că pretinsul holocaust al evreilor din România este o mare crimă făcută împotriva istoriei şi adevărului pentru că astfel recunoscută de statul roman(cum a făcut-o Ion Iliescu!) să se poată pretinde de către organizaţiile sioniste suma de 20 miliarde de dolari. În anul 2002, ,,hiena turbata a sionismului mondial” Ellie Wiesel, fiind decorat in plenul Academiei Române si căftănit ca doctor, a mulţumit de onoarea ce i s-a făcut astfel: «România a participat la Holocaust. România a ucis, a ucis, a ucis. România trebuie să răspundă pentru faptele sale”. In acelaşi ton putem si noi striga: evreii au ucis zeci de mii de militari şi funcţionari români in Basarabia si Bucovina, evreii au trădat, au trădat, au trădat tara care le-a dat casă şi masă iar cînd s-au întors iudeo-bolşevicii au ocupat Romania şi in perioada 1945-1960 au participat la asasinarea a peste 187000 de romani, au trecut prin locurile de reprimare 1250000 de persoane si au produs genocidul cultural asupra romanilor! Sioniştii bolşevici trebuie să răspundă pentru faptele lor! Sioniştii şi alte tîrîturi îi prezintă pe Bonaparte şi Hitler drept întruchiparea lui Antihrist dar niciodată nu suflă un cuvînt de tătucu Satalin şi mai ales de tartorul Lenin şi cinul lui de criminali care au fost întruchiparea răului absolut şi fii ai Satanei chiar dacă ei se considerau fiii lui Israel! Franţuzul şi neamţul sînt nişte nevinovaţi pe lîngă clica lui Lenin şi zecile de milioane de crime făcute de ei împotriva neamului omenesc. Cînd ruşii s-au înstăpînit peste noi, trădătorii ne învăţau să ne maimuţărim cu zicerea: ,,Stalin şi poporul rus fericire ne-a adus”, acum după ce ne-au vîndut gangsterilor sionişti ne tîmpesc cu profeţia: ,,Wiesel şi cazarii lui, bucurie neamului”! Varianta Jean Ancel, profesor la Universitatea din Tev Aviv, născut în Basarabia, personajul ce ne scrie o istorie plină de minciuni şi născociri sioniste intitulată Transnistria pe care o publică editura Atlas, pe banii noştri, adică ai fraierilor, în anul 1998. Face descrierea regiunii şi spune că după recensămîntul din 1926, în Transnistria erau 3000000 de locuitori, majoritatea ucraineni dintre care aproximativ 300000 de mozaici cazari/jidani, 290000 români şi 125000 germani. Vedem că deşi a avut recensămîntul făcut de bolşevici, el ne prezintă nişte date aproximative – care trebuie să le privim cu mare grijă – şi nici nu le actualizează pentru anul 1940 cum ar fi fost normal precizînd că numai în Odesa locuiau peste 150000 de mozaici dintr-o populaţie de peste 600000 locuitori. La pagina 11 spune că după ce au pătruns în Transnistria armatele germano-române, ,,populaţia evreiască totaliza aproape 300000 de oameni, cifră care urma să fie tragic confirmată de datele referitoare la numărul crimelor şi la numărul supravieţuitorilor ”… Pentru a fi ferm în ticăloşiile lui revine la pagina 75 cu cifra cutremurătoare de 300000 de jidani din Transnistria ucişi de români şi zice: ,,De la sfîrşitul lunii iulie 1941 pînă în primăvara anului 1943, aproximativ 300000 de evrei atît localnici cît şi cetăţeni români, au fost deplasaţi în convoaie de colo, colo prin Transnistria…”. Pentru a-i dovedi mişelului că i-am dat de vicleşug şi ştiu mai multe despre făcăturile lui decît ştie el despre români îi pun în bot zicerile lui Mănuilă şi Filderman jidani curaţi ca şi el, primul fiind mai bine de 16 ani, pînă în anul 1946 director al Institutului Naţional de Statistică din Bucureşti iar al doilea Preşedintele Federaţiilor Comunităţilor Evreieşti din România pînă în anul 1947, şi care au prezentat la Stockholm în anul 1957 la Institutul Internaţional de Statistică, dar nu în numele statului român ei fiind refugiaţi în S.U.A. un raport din care dau următorul tras: ,,…Cînd armatele germano-române au reocupat aceste teritorii în vara anului 1941, o parte a populaţiei evreieşti a fost evacuată de Soviete şi o parte a evreilor s-a refugiat din propria iniţiativă în Rusia Sovietica. Aceşti evacuaţi şi refugiaţi s-au răspîndit în toate direcţiile” şi arăt eu după documentelearmatei române că au găsit doar puţin peste 60000 de mozaici – 13% dintr-un total de 451000 persoane dupa datele din recensamint sau 483000 dupa datele reale din anul 1939. Situaţia a fost identică şi in Transnistria pentru că cifrele de care dispun arată că românii au deportat cam 32000 de mozaici pentru că nu au găsit mai mulţi – 10%, dintr-un total de 300000 cum pretinde Satancel că ar fi existat în acest ţinut în anul 1941. Dar ordinul dat de Stalin la începutul lunii iunie 1941 pentru evacuarea tuturor evreilor din faţa trupelor germane masate pe graniţa dintre aceste imperii de la Marea Baltică la Marea Neagră – şi să fie duşi în Kazahstan, Uzbekistan şi alte republici din Asia Centrală, scăpîndu-i de la moarte sigură – se găseşte menţionat în cartea mozaicului Isaac Deutcher, Esai sur le probleme juif, apărută la Paris, Payot în anul 1968, pagina 98-99. Şi un document din arhiva armatei române din 1 august 1941 confirmă ordinul lui Stalin. ,,Telegramă Domnului General Ion Antonescu Cernăuţi… Dificultatea o am din motivul că Germanii din ordinul Comandamentului Arm. Germ. din Polonia, au primit dispoziţiuni să treacă peste Nistru în Bucovina pe evreii ce au fugit odată cu armatele sovietice, că aceşti evrei vor trebui însoţiţi pînă la Cernăuţi de un ofiţer sau subofiţer german…” Este vorba de 35000 de evrei aduşi plocon pe capul ,,sîngeroşilor” români să-i păzească şi să le asigure hrana . Mai dau un document care dovedeşte că majoritatea jidanilor din Basarabia şi Bucovina au plecat cu armata bolşevică. O notă informativă din 28 iunie 1941 a Secţiei ll ne dă unele lămuriri despre dezmăţul cazarilor făcut pe seama românilor în timpul ocupaţiei bolşevice. ,,Mişcarea comunistă şi foştii membri de seamă ai acestei mişcări şi care în majoritate erau evrei, au plecat odată cu armatele roşii, iar puţinii care au rămas, neavînd nici un fel de legături cu organele de conducere sînt dezorientaţi şi paralizaţi…Se lucrează în continuare la identificarea celor care, după retragerea armatelor române din Basarabia la 28 iunie 1940, s-au manifestat public contra statului nostru, au adus prejudicii morale şi materiale românilor rămaşi sub stăpînire bolşevică, persecutîndu-i, luîndu-le bunurile şi contribuind la deportarea şi executarea acestora în urma denunţurilor făcute”. Gangsterii sionişti spun că au fost ucişi fără judecată 25000 de cazari de către armata română în Basarabia numai din setea de sînge nevinovat, acuzaţie pe care o voi infirma mai jos. Informaţiile de mai sus arată cu ce bande de trădători şi asasini a avut a se socoti armata română! Este o caracteristică a gangsterilor sionişti de a pretinde gugumăniile lor drept singurele adevăruri ce trebuie să fie puse în istorie aşa cum ne-a făcut Adrian Năstase prin legea dată pentru cinstirea minciunii sioniste a holocaustului. Ne mai spune întunecatul că ,,un număr rămas necunoscut de tineri au fost înrolaţi în armata sovietică, majoritateta lor ajungînd la unităţile unde au fost repartizaţi. În plus, acei evrei care au primit ordin de evacuare s-au conformat,alături de funcţionari, de personalul fabricilor, al spitalelor şi al instituţiilor partidului comunist”. Să ne lămurim cum vine zicerea acestui gunoi vitriolic, tinerii s-au înrolat în armata bolşevică – în România nu sufereau cătănia fiindcă nu luptau pentru cauza Satanei – iar cea mai mare parte a cazarilor s-au retras cu armatele ale căror comisari erau unii dintre ei iar cei mai mulţi au fost încadraţi în administraţia din Basarabia şi Bucovina pe timpul ocupaţiei de un an refugiindu-se cu ocupantul alungat, adică Armata Roşie. Aveau ei mare boală cu culorarea roşie şi steaua satanistă cu cinci colţuri, vechiul lor simbol religios pe care l-au cinstit pînă prin secolul V al erei creştine! Dacă nu vrem să ne lăsăm păcăliţi de acest nemernic, atunci trebuie să concluzionăm că chiar gura păcătosului spune adevărul căutat de noi, adică cea mai mare parte a jidanilor din Basarabia şi Bucovina s-au retras cu armata bolşevică. Dar în arhivele Transnistriei pe care spune că le-a cercetat există un recensămînt făcut de armata română la sfîrşitul lunii septembrie - Ordonanţa nr. 16/25 septembrie 1941 – cu privire la populaţia pe care a găsit-o în acest teritoriu pe etnii precum şi bunurile materiale pe care le poseda. Îl întreb pe Jean Satancel cel roşu de ură împotriva românilor de ce nu a dat acest document ca să ştim şi noi pe unde se hîrjoneşte Dracul? Mai spune el că aici au fost deportaţi din Basarabia şi Bucovina cam 200000 de evrei după informaţiile din Cartea Neagră scrisă de propagandiştii Cominfernului – Ilya Ehrenburg, V. Grosman, L. Ozerov V. Lidin toţi jidan, dintre cei mai ticoloşi şi fanatici bolşevici, făcătură apărută în limba română în 1946 iar fanteziile acestora sînt capetele de acuzare împotriva românilor. El scrie la pagina 91 că au trecut în Transnistria după ,,Datele româneşti oficiale arată că în toamna şi în iarna anului 1941, prin cele cinci puncte de traversare a Nistrului au trecut 118847”. La sfîrşitul lunii septembrie 1941 un număr de 598 de comunişti evrei doritori de ,,repatriere” în imperiul bolşevic, au fost deportaţi din România la Mostovoi, jud. Berezovca. Ne mai spune plăsmuitorul că la 1 august 1942 numărul jidanilor comunişti deportaţi din Regatul României în Transnistria era de 12588 persoane care sînt incluşi în cifra de 118847 iar după această dată s-au oprit deportările în Transnistria! Pe de o parte el dă unele date reale privind deportarea cazarilor comunişti din România, Basarabia şi Bucovina în Transninstria în număr de 118847 şi care, ajungînd acolo îi urcă la 200000 ca să iasă genocidul şi exterminarea aranjate pentru marea escrocherie ce au pus-o ei pe roate începînd cu anul 1943 – industria holocaustului.Un raport al jandarmeriei din Transnistria din septembrie 1942 spune că pînă la acea dată au trecut Nistrul 119065 evrei iar aceste cifre nu mai pot fi falsificate fiind incluşi şi mozaicii deportaţi din Regat României, adică cei 12588 şi cei 598 de comunişti înroşiţi de ură de clasă. Vedem că diferenţa între cele două cifre este de 221 persoane şi vine dintr-o eroare de calcul. Sfanta minciuna II În procesul intentat de armata bolşevică, profesorului Alesianu care a fost guvernatorul Transnistriei, acesta declara în anul 1946: ,,…Cînd prima coloană de evrei a ajuns în Golta şi a trecut Bugul în număr de 1000, germanii i-au omorît…Cum timpul se stricase şi faţă de această situaţie ce intervenea am dat ordin să se oprească pe loc în satele în care se găseau toate coloanele de evrei pînă va hotărî Mareşalul Antonescu, căruia i-am comunicat acest lucru şi care a admis ca evreii să rămînă în Transnistria pînă ce va stabili cu germanii modalitatea trecerii lor în Ucraina. Astfel au rămas în Transnistria cam 130000 de evrei care au trecut în sarcina administraţiei şi care au rămas în viaţă”. Cum deportarea din Basarabia începuse la mijlocul lunii septembrie 1941 iar Alexianu spune că vremea s-a stricat trebuie să tragem concluzia că la începutul lui decembrie 1941, în Transnistria erau cam 130000 de mozaici, cazaţi în diferite tabere de muncă iar peste 16000 erau chiar în Odesa, reşedinţa regiunii. Ori această cifră îl umileşte pînă la desfiinţare pe Satancel – gunoiul vitriolat al satanismului cazar – dar deocamdată plăsmuirea lui este pusă în bibliotecile din România şi din alte zări iar adevărul şade îngropat în această uriaşă conspiraţie sionistă! Cifra amintită mai sus include pe evreii deportaţi din Basarabia 60467 persoane şi Bucovina 45538 persoane în total 106005 evrei, cei 12588 de jidani comunişti deportaţi din România şi evreii locali din care trebuie scăzuţi cei răpuşi de tifos care făcea mare prăpăd printre cei veniţi din dreapta Nistrului. Tot el ne ajută să-i demascăm minciuna unde la pagina 156 vol. l, aminteşte de raportul trimis la data de 15 noiembrie 1941 de Isopescu prefectul judeţului Golta unde era lagărul Bogdanovka, către Alexianu spunînd: ,,astăzi a venit primarul cu şeful de sovhoz disperaţi, căci li s-a spus că mai sînt în drum încă vreo 40000 de jidani din direcţia Odesa” Pe 30 noiembrie 1941 Isopescu mai trimite o telegramă lui Alexianu spunînd că la Bogdabovka nu mai poate primi alţi evrei avînd probleme de cazare şi cu cei pe care îi are dar nici un cuvînt despre cei 40000 de evrei plecaţi din Odesa! Zvonul a apărut în urma unor discuţii care au precedat hotărîrea din 5 decembrie 1941 devenind obligatorie prin Ordonanţa 35 din 2 ianuarie 1942 şi privea pe toţi evreii din oraşul Odesa şi împrejurimi, adică mozaicii din Transnistria ce urmau să fie deportaţi pe malul drept al Bugului. De la începutul lunii februarie pînă la sfîrşitul lunii martie 1942 Satancel precizează la pagina 85, vol. ll că au fost deportaţi – cu trenul în mai multe transporturi – din Odesa şi judeţele vecine 32643 de mozaici pe malul Bugului. Îl întreb pe ticălos de ce pentru această deportare există date atît de exacte luate din documentele administraţiei române iar celelalte mişcări ale deportaţilor sînt prezentate toate numai după urechea lui de liftă sionistă? Această cifră confirmă zvonul ce circula din noiembrie în judeţul Golta privind deportarea celor 40000 de evrei locali din Transnistria iar cifra amintită de Alexianu cu privire la deportaţii din decembrie 1941 este reală, la acest adevăr ajutîndu-ne să ajungem chiar mincinosul Jean Ancel care nu este atent deloc în falsurile lui de felul cum mînueşte datele statistice! La începutul lunii decembrie 1941, mareşalul Antonescu autorizează trimiterea de ajutoare inclusiv bani şi medicamente deportaţilor din Transnistria de către Centrala Comunităţilor Evreieşti din România. Cele mai frecvente cuvinte folosite în această carte de către autor – are două volume – sînt genocid, holocaust, exterminări în masă, măceluri şi jandarmii români ca autori ai acestor monstruozităţi. Citind cartea cu toate valurile de venin şi minciună pe care le revarsă acest gunoi vitriolic asupra poporului român, ai senzaţia că naziştii au fost nişte îngeri pe lîngă fioroşii jandarmi mioritici. Dar tot el spune că românii au terminat de preluat adminstrarea regiunii la începutul lunii decembrie 1941, de la poliţia ucraineană înfiinţată de trupele germane în iulie 1941, aici nu mai funcţionează logica. Parcă avînd ceva remuşcări pentru atîta minciună spune la pagina 33, vol l, că ,,Evreii şi neevreii care nu se supunea ordinelor noii administraţii erau internaţi în lagăre de muncă şi închisori special înfiinţate în acest sens. S-a creat astfel o situaţie paradoxală, referitoare la sutele de mii de evrei care fuseseră deportaţi în Transnistria – aparent deportarea nu reprezenta pedeapsa maximă…atitudinea populaţiei faţă de armata de ocupaţie a fost în mod clar prietenoasă, întrucît oamenii suferiseră cumplit sub guvernarea comunistă”, regim pe care l-au instalat cazarii bolşevici adică jidanii pe care autorul îi plînge cu valuri de minciuni şi plăsmuiri. Să ne fie clar că şi sub nasul românilor ei încă mai cloceau la cazanul bolşevismului. Ne spune plăsmuitorul cazaro-satanist că băştinaşii ucraineni îi urau de moarte pe jidani dar săracul nu ştie pentru ce şi nici nu caută un răspuns! Îşi aminteşte ceva ceţos şi zice la pagina 212, volumul l următoarele: ,,Sub guvernul sovietic unii dintre comunişti luaseră parte la politica de mare teroare a guvernămîntului sovietic din anii ’30, care a dus la înfometarea şi moartea a milioane de ucraineni”. Eu precizez că aceşti comunişti nevinovaţi care au trimis la moarte milioane de ucraineni erau în mare parte jidani pentru că ei conduceau la acea vreme imperiul bolşevic-satanist inclusiv gubernia Ucraina. Recunoaşterea chiar şi în surdină a unor orori înspăimîntătoare făcute de cazarii comunişti, este consemnată atît în documentele române cît şi în cele germane şi au ca explicaţie iadul bolşevic adus de comuniştii jidani care ocupau toate funcţiile de putere din statul comunist şi au dus la moartea a 7000000 de ucraineni, fiind consideraţi în propria ţară de veneticii cazari ca adevăraţi robi aşa cum am ajuns şi noi după cîţiva ani iar lupta lui Antonescu a fost tocmai de a izbăvi poporul român de asemenea nenorocire! Îşi plînge consîngenii la pagina 64 că ,,În Trnasnistria, genocidul a fost efectuat în etape, mai întîi de unităţile din Einsatzgruppe D, sub conducerea colonelului Otto Ohlendorf…Numărul exact al evreilor masacraţi de Einsatzgruppe este necunoscut. Conform declaraţiilor lui Ohlendorf, ar fi vorba despre cîteva zeci de mii poate chiar 100000…Ohlendorf a fost silit să-şi abandoneze cartierul general din Ananiev, la începutul lunii septembrie 1941, fără să fi terminat operaţiunea de exterminare a evreilor din Transnistria şi Podolia” trupele lui s-au deplasat către Odesa. Dacă neamţul a ucis în Transnistria 100000 de evrei pentru români nu mai puteau rămîne decît 200000 de persoane după regulile aritmetice sau poate există şi o aritmetică sionistă deosebită de cea pe care o cunoaştem noi! Pentru a ne împinge şi mai rău în ceaţă spune la pagina 75: ,,De la sfîrşitul lunii iulie 1941 pînă în primăvara anului 1943, aproximativ 300000 de evrei atît localnici cît şi cetăţeni români, au fost deplasaţi în convoaie de colo, colo prin Transnistria…”, adică nu mai erau 500000 de persoane – 200000 deportaţi din Basarabia şi Bucovina şi 300000 populaţia mozaică din Transnistria – ci mult mai puţini chiar după calculele lui mincinoase. Ei erau strînşi în tabere de muncă organizate potrivit Ordonanţei 23 din 11 noiembrie 1941 Primele deportări din Basarabia şi Bucovina au ajuns în Transnistria la sfîrşitul lunii septembrie 1941 iar odată cu ele şi jandarmii români aşa că ar fi trebuit să o lase mai moale cu măcelurile făcute de aceştia în lunile de vară cînd ei nici nu erau în Transnistria, acolo avînd atribuţii poliţia ucraineană creată de germani cu 4 luni înainte! Prea pute rău povestea. Dar să dau una chiar puturoasă rău la propriu. Satancel cel mincinos spune la pagina 93, vol. l că în oraşul Moghilov fiinţa o tabără de muncă a deportaţilor stabilită în fostele clădiri ale cazarmei bolşevice care erau: ,,lipsite de toalete şi canalizare, dormitoarele se umpleau cu fecale şi cu murdărie degajînd un miros perceptibil de la kilometri”. Adică mozaicii se răhăţeau de pe marginea patului unde dormeau? De aceea toate zicerile lor put de la kilometri iar noi trebuie să credem că soldaţii ruşi se căcau în pumn, puneau puturoşenia în ţeava puştii şi trăgeau către cer? Mai dau un exemplu despre buna credinţă a acestui individ cu pretenţii de istoric. La pagina 206 vol. l ne spune că un alt lagăr era situat în Domanovka pe strada Lenin – strada principală a orăşelului – unde deportaţii au fost înghesuiţi în ,,două grajduri” fără canalizare şi apă şi în nişte cocine. Te ia cu ameţeli cînd citeşti asemenea aiureli, ruşii îşi ţineau porcii şi vacile în centrul oraşului iar ei trăiau în cîmp?! Dar cu o pagină înainte ne spune că o parte din evrei au fost înghesuiţi în mai multe case dintr-o margine a Domanovcăi. Halal adevăr! Documentele româneşti spun că aceste colonii erau formate în satele sau tîrgurile stabilite de armată unde evreii se puteau caza în casele părăsite sau în spaţiile disponibile existente la localnici. Pentru a înţelege cît de mult au fost şi sînt în stare să mintă jidanii sionişti dau un citat din Cartea Neagră care este o adevărată zicere divină pentru Satancel ce reproduce următoarele grozăvii la pagina 211 vol. l şi puse de el şi tartorul Ehrenburg în cîrca românilor. ,,În Domanovca, românii rupeau copii în două, s-au îi apucau de picioare şi-i izbeau cu capul de bolovani. Le tăiau sînii femeilor. Îngropau de vii familii întregi sau le ardeau pe rug”. Mai rău ca fioroşii inchizitori! Dar îi întreb pe aceşti profesionişti ai minciunii, dacă românii întreceau chiar şi fiarele turbate în bestialităţi şi grozăvii, de ce ucrainenii şi chiar ruşii i-au primit cu bucurie pe soldaţii români, erau şi aceştia popoare de fiare turbate sau jidanii comunişti în ura lor fără margini au fost adevăratele fiare pentru toţi cei din jurul lor? Odesa a fost cucerită pe 16 oct. 1941 iar pe 17 oct. Armata română a început un recensămînt al populaţie din oraş pe etnii şi a bunurilor materiale. Recensămîntul a fost terminat în luna noiembrie 1941 fiind găsiţi în Odesa 35000 de evrei, dar Alexianu ştiind de la populaţia băştinaşă că mulţi mozaici se ascund sub identităţi false sau stau în catacombele oraşului împreună cu partizanii, a ordonat un alt recensămînt în decembrie despre care nu am informaţii. Procentul de cazari rămaşi la casele lor în Transnistria este foarte apropiat de cel al populaţiei mozaice găsită de români în Basarabia şi Bucovina. Jean Ancel Satancel a văzut acest recensămînt precum şi alte documente referitoare la aprecierea exactă a populaţiei dar ne vinde minciuna cu 300000 de mozaici existenţi prin Transnistria – cifră socotită de el fără nici o acoperire documentară – pentru a ieşi povestea holcaustului. În seara zilei de 22 cot. 1941 o aripă a clădirii Comandamentului militar Român a fost aruncată în aer murind 16 ofiţeri superiori români inclusiv comandantul armatei lV române, 4 ofiţeri superiori germani, şi 46 de subofiţeri şi civili. Ca represalii imediate, generalul Trestioreanu a ordonat spînzurarea cîtorva sute de comunişti şi terorişti. Antonescu a ordonat ca pentru fiecare ofiţer român, funcţionar sau german să fie executaţi 200 de comunişti iar pentru soldaţi ucişi sau răniţi cîte o sută de comunişti fiind executaţi un număr de 417 comunişti luaţi din puşcăria oraşului. Satancel spune că în urma acestui ordin au fost executaţi 18000 de evrei, cifră scoasă din pălăria lui Hocus-Pocus!! De ce evrei şi nu comunişti cum scrie în telegramă, falsul trebuie să îl căutăm în mintea acestui nelegiuit sionist care şi-a propus să mintă la fel ca predecesorii lui Ehrenburg, Saul şi Flavius. Dar chiar telegrama pe care ruşii au prezentat-o la procesul mareşalului Antonescu este un fals grosolan făcut de un ageamiu în stilul probatoriilor staliniste din Rusia. Mai pretinde că la Dalnic, localitate la cîţiva kilometri de Odesa, românii însetaţi de sînge nevinovat au executat 22000 de jidani, toţi fii ai lui Israel după miros şi nărav! Cu cîteva zile înainte de atentatul de la Odesa ruşii au executat la Saratov pe Volga 15000 de prizonieri români pretinzînd că sînt răzbunare pentru cazarii ucişi de români ca represalii. Născocirea a fost scoasă în presa europeană din acele vremuri şi de atunci noi trebuie să fim cu ciocul mic în faţa mîrşăviei jidoveşti. Pentru a verifica securitatea clădirilor să nu fie minate de bolşevici, timp de 10 zile de la 23 octombrie pînă pe 3 noiembrie o mare parte a evreilor au fost obligaţi să plece din Odesa in satul din apropiere Slobodca după care femeile, copii şi bătrînii au revenit la casele lor iar bărbaţii între 18 şi 50 ani au fost trimişi la închisoare şi spune Satancel la pagina 56, vol. ll că au murit mii de persoane fiindcă: ,,Temperaturile scădeau, erau furtuni de zăpadă şi îngheţul a provocat mii de morţi”. Mai născoceşte alte masacre făcute de români ca răzbunare pentru atentatul din 22 octombrie, cifrele adunate ajungînd la 100000 de morţi şi toţi numai evrei ca act al urii de rasă. Vedem că individul stă rău cu meteorologia locului pretinzînd că la sfîrşitul lunii octombrie erau furtuni de zăpadă şi temperaturi de crăpau pietrele!!! Mai bine i-ar crăpa căpăţîna lui de liftă sionistă! Satancel cel veninos spune de mai multe ori în carte că reconstituirea iadului prin care au trecut evreii din Transnistria este imposibilă pentru că jandarmii români nu au ţinut evidenţa convoaielor şi a populaţiei din ghetouri pentru că nu-i considerau oameni. Însă la pagina 215 vol. ll precizează: ,,Arhivele judeţului Berezovca conţin se pare toate rapoartele jandarmeriei precum şi alte informaţii în legătură cu lichidarea majorităţii evreilor din Odesa, dar o examinare minuţioasă a colecţiei ar necesita foarte mult timp. Colecţia(2316) cuprinde aproximativ 650 dosare, fiecare conţinînd 300-450 pagini. Documentele privind exterminarea evreilor prin diferite metode sînt amestecate printre zeci de mii de paginipentru că uciderea evreilor nu a fost considerată o crimă care să necesite o clasificare separată”. Adică tot ce spune el în carte este rodul imaginaţiei lui criminale şi ticăloase. Autorul pretinde că a examinat 35 de dosare din această colecţie. În patru dintre acestea a descoperit documente legate de uciderea evreilor sau de lagărele şi ghetourile în care aceştia erau ţinuţi. Dar ordonanţa de înfiinţare a coloniilor de muncă în Transnistria din noiembrie 1941 prevede special o evidenţă foarte clară a fiecărei persoane din colonie cu elementele necesare de identificare. Te uimeşte obrăznicia jidovească, pe de o parte spune că nu sînt documente, dar pe de altă parte aminteşte de 650 de dosare ce formează arhiva Transnistria aflată în cea mai mare parte la Odesa – dar şi la Nicolaev cîteva zeci de dosare – şi răsfoind el cîteva dosare a ajuns să probeze toate minciunile pe care ni le prezintă ca adevăruri de necontestat. La sfîrşitul lunii ianuarie 1944, populaţia mozaică din lagărele de muncă este retrasă toată în sudul Transnistriei – fapt amintit şi de satanistul sionist fără a preciza ce s-a întîmplat cu ea, fiind adusă în România – eveniment trecut sub tăcere de istoricul cazar şi de istoricii români care nu se deosebesc prea mult de acest gunoi vitriolat. Citind această carte cu pretenţii de document istoric rămîi uimit de imaginaţia bolnavă a acestei lifte cazare, care născoceşte fapte şi date astfel ca pe baza lor să poată incrimina armata română şi statul român de masacrarea a 500000 de mozaici în Basarabia şi Transnistria. Nu există istoric român care să fi îndrăznit să contrazică cu probe scrise –existente din belşug în arhivele acestei regiuni dar şi în cele româneşti precum şi datele statistice – toate minciunile şi acuzaţiile sataniste ale liftelor cazare sau comuniste şi ale gangsterilor sionişti. Alexandr Werth, jurnalist britanic care a vizitat Rusia de mai multe ori în timpul războiului şi cunoştea bine limba, după eliberarea Odesei a întrebat un tînăr despre aceste evenimente şi a primit răspunsul: ,,Se putea trăi. Românii nu prea s-au amestecat în viaţa oamenilor. Exista suficientă mîncare în magazine şi soldaţii români aveau totdeauna ceva de vînzare”(Russia at War Londra 1965, p. 256. Într-un interviu la TVR de la începutul anului 2005 Jean Ancel recunoştea plin de supărare că a fost rău urecheat şi batjocorit de către organizaţiile sioniste din Israel şi S.U.A. pentru că nu a scris în cartea lui ,,adevărul despre cei 400000 de evrei ucişi de români în Transnistria”, adică nu a minţit destul de convingător pentru industria holocaustului! Pînă la urmă aceşti mafioţi şi-au găsit slujitori zeloşi ai minciunii chiar printre conducătorii românilor –Adrian Năstase şi Răzvan Teodorescu – care au pus pe peretele Templului Coral din Bucureşti şi într-o lege această cifră ca adevăr de necontestat iar trădarea lor de neam şi ţară este privită ca o faptă eroică! Varianta Cartea Neagră vine din această scriere de propagandă sionistă şi bolşevică prin care gangsterii minciunii urmăreau să dovedească faptul că în al doilea război mondial au fost măcelăriţi 6000000 de mozaici numai pentru faptul că împărtăşeau această religie şi erau ,,poporul ales” de Iahwe adică îşi tăiau moţul vînjoşeniei pentru care fericire îi invidiau toţi masculicii din lume. De făcătură s-au ocupat ofiţerii NKVD Ilya Ehrenburg, V. Grosman, L. Ozerov V. Lidin,lucrare apărută în limba română în 1946. Un volum a fost scris şi publicat tot în anul 1946 de Matatias Carp, fostul secretar al Federaţiilor comunităţilor evreişti din România. În aceste plăsmuiri găsim minciuni dintre cele mai gogonate dar care nu au revoltat pe nici un român verde sau patriot. Spun ei că la recensămîntul din 29.12.1930 erau în Romania 756930 evrei; după septembrie 1940 erau 607990 evrei; (recensămîntul făcut din ordinul lui Antonescu în ianuarie 1941 a găsit 328959 mozaici) la 20.05.1942 mai erau 292149 evrei, şi uită să spună că în 1947 erau în România 441000 de mozaici. De aici rezultă după plăsmuirea lor, că au dispărut numai de pe teritoriul României peste 300000 de evrei, la care trebuie să adăugăm 200000 ucişi în Basarabia şi Bucovina şi 280000 în Transnistria. Iar aceste minciuni adunate cu altele la fel de neruşinate au dat cifra cabalică de 6000000 de martiri mozaici măcelăriţi de fasciştii germani, români şi unguri doar pentru faptul că se rugau tot timpul la Iahwe şi umblau cu Tora în jeb! Mari secături şi mai ales pline de ură şi de venin împotriva neamului omenesc. Cum sioniştii şi comuniştii au fost învingătorii marelui măcel din anii 1939-19445 dar pentru a cărui provocare au o mare răspundere, şi-au luat şi dreptul de a scrie istoria după propria vrere iar noi am rămas cu durerea. ,,Pogromul de la Iaşi” Cînd vorbesc despre ,,pogromul de la Iaşi” toti mozaicii susţin că oraşul Iaşi avea o populaţie evreiasca in anul 1940 de 50000 de persoane de origine cazară ce reprezentau jumătate din totalul locuitorilor. Faptele sînt următoarele; în nopţile de 25 şi 26 iunie, Iaşul a fost supus unor bombardamente care au făcut victime în rîndurile armatei germane şi române. Suficiente informaţii au dus la concluzia că atacul a fost semnalizat de la sol iar piloţii de pe avioanele doborîte de antiaeriană, erau tineri evrei plecaţi la ruşi în urmă cu un an. După ce s-au instruit cum să se ouă în capul nostru au venit chiar să arate ce meserie ştiu. Dar şi la unii spioni s-au descoperit adrese de contact al unor evrei din Iaşi. Asemenea jocuri pline de ură nu veneau bine armatelor române şi germane ce se deplasau masiv în Basarabia pentru a nimici frontul bolşevic din acest ţinut iar in noaptea de 28 iunie 1941 s-a tras cu arme automate asupra trupelor in marş. În realitate a fost o înscenare făcută de cîţiva legionari în colaborare cu serviciile secrete germane, trăgînd cu gloanţe oarbe. Unele indicii arată că ar fi pe acolo şi o mînuţă comunistă tot aşa cum s-a întîmplat cu rebeliunea legionară din Bucureşti cu cinci luni mai devreme. Pentru că fapta s-a petrecut intr-o zonă locuită de evrei iar aceştia prin trădarea în masă din vara anului 1940 au dovedit că mulţi sînt comunişti fanatici, autorităţile germane peste capul celor române au hotărit să aresteze pe bărbaţii evrei de peste 15 ani şi cu sprijinul unor legionari şi a unor jandarmi i-au adunat la Chestură. Pe drum au ucis mai mulţi evrei despre care documentele româneşti nu spun numărul exact iar pe cei astfel strînşi i-au urcat in două trenuri cu destinaţia Ialomiţa. Foarte mulţi din cei urcaţi cu forţa în aceste trenuri, au murit datorită căldurii, susţininmdu-se de către evrei cifra de 25000 de victime, alţii mai reţinuţi spun că s-au prăpădit 12000 de persoane, cei mai precauţi spun că au murit 7000 de persoane iar şeful lor din acele vremuri, W. Filderman menţionează 3000 de morţi. Guvernul de atunci intr-un comunicat afirmă că au fost executaţi 500 de iudeo-comunişti pentru că în noaptea de 28 iunie au tras în armată! Spun sioniştii că din gura lor iese numai adevăr - tot aşa cum Satana iubeşte crucea – şi nimeni nu poate contesta cifra de 25000 de persoane care au murit in această acţiune criminală a romanilor împotriva neprihăniţilor evrei. Tot ei spun iar liftele trădătoare care îi susţin repetă fanatic această minciună, că în Iaşi erau in vara anului 1941 50000 de evrei care reprezentau 50% din populaţie! Am să le pun şi de data aceasta oglinda adevărului in faţa lor hidoasă. Judeţul Iaşi avea in anul 1930, potrivit recensămîntului din acel an un numar de 46028 evrei iar în anul 1940 erau50386 suflete(şi aceasta este o dovadă că au consultat recensamintul cînd şi-au pus la cale crima împotriva romanilor!). Oraşul Iaşi avea in anul 1930 potrivit aceluiaşi recensămînt, un număr de 34662 de evrei la o populaţie de 106435 locuitori, adică 30,7% (capitolul: Populaţia statornică in anul 1930 după neam şi limba maternă, pag. 246), in anul 1940 erau 37955, la o populaţie de 117593 persoane, dar o parte dintre ei au trecut Prutul în iulie 1940 la ocupantul rus al Basarabiei considerîndu-se ,,repatriaţi” adică iubitori de ceva trădare. Memento Statistic prezentat de ei la Bucureşti în anul 1947 făcut după evidenţele din registrele comunităţilor, pentru anul 1941 în judeţul Iaşi spun că erau 37472 mozaici, dovedind ,,cu marfa clientului” că s-au ,,repatriat” peste Prut la bolşevici un grup de 12914 trădătoridin tot judeţul. Dacă aplicăm acelaşi coeficient de plecări peste Prut şi mozaicilor din Iaşi atunci în iulie 1941 mai erau în oraş un număr de 28227 evrei. Raţionamentul este foarte corect iar documentele serviciilor secrete spun că în gara Iaşi aşteptau în 28 iunie 1940, mii de evrei ca să treacă Prutul la ruşi, chiar dacă povestea pute rău a trădare, mozaicii trebuie să se înveţe că minciuna ca şi trădarea duhnesc tare rău, chiar şi ei fiind obligaţi să şi le asume. Inspectoratul de Jandarmi Iaşi, Biroul lll Poliţie prin raportul nr. 4157 din 6 iulie 1941 spune că primul transport care număra 2530 de persoane, a fost trimis la Roman şi de acolo întors la Podu-Iloaie unde trenul a fost golit. Au murit 1194 persoane iar cei vii au fost găzduiţi de evreii din localitate, ulterior aceştia revenind în Iaşi. Al doilea transport a fost de 1974 persoane dintre care 650 au decedat pînă la gara Tg-Frumos iar alţi 313 au decedat între Tg-Frumos şi Roman unde au şi fost îngropaţi, ajungînd la Călăraşi vii 1011 persoane. După 9 săptămîni evreii ajunşi la Călăraşi s-au reîntors la Iaşi fără a mai avea decedaţi. Din cele 4504 persoane îmbarcate în cele două trenuri, au scăpat cu viaţă 2347 şi au murit 2154 de mozaici, la care trebuie să adăugăm cca 200 de persoane ucise de germani pe unele străzi ale oraşului. Acestea informaţii se pot proba cu documente iar dacă ei se mai obrăznicesc cu cei 25000 de morţi îi poftesc să dovedească cum a încăput atîta lume în două trenuri şi să ne arate ţidule altfel va trebui să-i pocnit peste bot pentru că urlă a pustiu! Ca să nu le pară o ghiduşie tot ce spun am să aduc de martor lucrărica lor intitulată Memento Statistic prezentată la Bucureşti în anul 1947, unde pentru decembrie 1941 totalul pe ţară ne dă 311082 de evrei iar pentru judeţul Iaşi avem cifra de 37472 persoane. La recensămîntul făcut la 1 ianuarie 1941 din ordinul mareşalului Antonescu, s-au găsit 328968 evrei, din care în partea a doua a anului au fost deportaţi în Transnistria 12588 mozaici, rămînînd în regat 316380. Prin Decretul Lege nr 3145 din 16 decembrie 1941 a fost dizolvată Federaţia Uniunilor Comunităţilor Evreieşti din România şi s-a înfiinţat Centrala Evreilor din România, organism cu buget propriu unde erau înregistraţi toţi cetăţenii evrei din ţara noastră în urma recensămîntului făcut la acea dată şi arătat în lucrarea de mai sus. Diferenţa de 5298 evrei rezultată din 316380 persoane, cifra oficială şi 311092 evrei cifra din registrele comunităţilor evreieşti, reprezintă pierderea de populaţie mozaică dintre 1 ianuarie şi 16 decembrie 1941 cînd a fost făcut al doilea recensămînt. Această sumă se compune din cei ucişi la Iaşi şi persoanele plecate din ţară în număr de 748 persoane ce s-au şi stabilit în Palestina iar cam 20% adică 150 persoane au plecat în alte direcţii de aici şi avem un total de 900 persoane ieşite din România pentru anul 1941. Datele se găsesc în lucrarea Din istoria imigrărilor în Israel 1882 – 1995 Carol Biniş, editura Haseffer, 1998, p. 211. La cei peste 300000 de evrei, au murit de moarte naturală în anul 1941 micşorînd sporul populaţiei cam cu 1000 persoane. Din 5298 persoane scădem 900 persoane plecate legal din ţară şi ajunse în Palestina, 750 persoane plecate cu vasul Struma în primele zile ale lunii decembrie 1941 pe care l-au scufundat ruşii, 311 persoane executate de ostaşii români în vară la Cîrlig – Iaşi şi 1000 persoane decedate din moarte naturală, obţinem suma de 2278 persoane dispărute şi care se pot identifica în cele două cauze; decedate în trenurile plecate din Iaşi şi executate de germani pe străzile oraşului. Cifra este apropiată de cea menţionată în documentele române şi aruncă în aer plăsmuirea gangsterilor sionişti şi a lichelelor cazare ce au ca scop să ne afunde cît mai adînc în mocirla minciunilor lor. Pentru morţii îngropaţi la Podul – Iloaiei şi Tîrgu – Frumos s-au emis certificate de deces despre care nu pomeneşte nici un sionist negru pe creier. Îl poftesc pe tovarăşul Aurel Vainer – preşedintele comunităţilor mozaice din România – să se uite pe registrele comunităţii evreieşti din Iaşi din anul 1941 şi să ne spună el cîţi morţi sînt trecuţi acolo legat de acest eveniment nenorocit. Prea eşti ticălos tovarăşe Vainer, ai datele exacte după registrele pe care le ţii bine la popreală şi ne vinzi cîte un cal sur cu doba la cur în fiecare an! Ai ajuns om bătrîn şi ai rămas tot în acea mocirlă oribilă a minciunii şi făcăturii, cu asemenea fapte te duci la Iahwe să-ţi dea colanul Marelui Satan? Dar sioniştii au susţinători fanatici ai acestor născociri într-o parte a angajaţilor de la postul public de radio Iaşi. În data de 29 iunie 2008, la ora 8, amintitul post de radio la emisiunea Ştiri ne lumina cu următoarea monstruozitate:,,Se împlinesc 67 de ani de cînd a avut loc pogromul de la Iaşi unde au murit sute de mii de evrei….” Pe banii noştri ei ne aruncă în obraz că sîntem o turmă de dobitoace cuvîntătoare iar adevărul îl putem afla numai din goarnă sionistă care suflă şi răsuflă în dealul Copoului. Dar nu este singurul beteşug al acestor lichele. Mai au în ziua de luni o emisiune intitulată Comunităţi etnice şi primii sînt prezentaţi ,,evreii” ori aceştia sînt o comunitate religioasă motiv pentru care a fost mare scandal în anul 1943 între Filderman şi Gingol, cazar de religie catolică ce conducea Centrala Evreilor. Ar trebui să vorbească despre cazari pentru că aceştia ne-au năpădit cîtă frunză şi iarbă după 1850 şi ne-au făcut atîta rău cît s-au pripăşit printre noi. Dar mai este faptul că mozaicii sînt în Moldova cîteva sute fiind daţi în fiecare săptămînă iar minorităţi etnice adevărate de mii sau zeci de mii de persoane nu se aud cu lunile Ce să mai vorbim despre soarta românilor din Basarabia şi Bucovina despre care nu auzi nimic luni de zile. Acest subiect este interzis de discutat aşa cum jidanul Iarrow l-a interzis la Europa Liberă. Se mai fudulesc aceste secături că ar fi singurul post media din ţară care promovează valorile iudaismului. Eu mă cutremur cînd aud de asemenea valori iar postul amintit a trecut de la o ocultare a oricărei valori ce ar aminti de români ca identitate spirituală la o adevărată apologie a iudeo-sionismului. Şi televiziunea publică duce o politică de ocultare totală a valorilor tradiţionale pentru că scoţînd din circuitul informaţional anumite date poţi oricînd afirma că ele de fapt nu există! Mai amintesc lipsa de cultură a multor redactori care se bîlbîie, se repetă ca nişte tîmpiţi, se fîsîie, înlocuind cuvintele româneşti cu anglicisme pentru a arăta ce culţi sînt iar toate acestea nu fac decît să ne dovedească faptul că sînt ,,cu totul şi cu totul” proşti. Principalii autori ai manipulării sioniste sînt A. Aciobăniţei şi directorul N. Tomescu, culturnic din propaganda comunistă care prin limbajul de lemn şi minciunile vehiculate este un adevărat pericol ce otrăveşte minţile multor români. Clocesc ei un nou plan Poexotto? Sfanta minciuna III Date statistice şi documente[vezi articolul Retragerea din Basarabia din ,,Arhiva"] Ca sa ne putem apropia cat mai mult de adevăr şi să înţelegem dimensiunea tragediilor din acele vremuri, ura şi violenţa care stăpînea mari mase de oameni indusă de bolşevici dar şi ura sioniştilor din ziua de azi, voi încerca reconstituirea populatiei Romaniei pe anumite perioade in funcţie de schimbările de graniţă care au avut loc in acea perioadă, precum şi teritoriile înstrăinate. Recensamintul general al populatiei Romaniei – decembrie 1930, volumul ll, pag. XXlV şi urm., a găsit o populaţie de 18057028 locuitori din care 728113 evrei după neam. In iunie 1940 înainte de ultimatumul sovietic, Romania avea o populaţia de 20312080 locuitori din care 798286 evreidupa etnie. În continuare voi lucra numai cu populaţia după etnie sau neam. Iunie-septembrie 1940, prin acţiunile de rapt ale vecinilor am pierdut următoarele teritorii: - către Rusia bolşevică, Basarabia, Bucovina de Nord si ţinutul Herţa(partea de nord a fostului judeţ Dorohoi) cu o populaţie de 4078933 din care 301584 evrei. - către Bulgaria, judeţele Caliacra şi Durostor cu o populaţie de 425593 locuitori dintre care 884 evrei. - către Ungaria, Transilvania de Nord cu o populaţie de 2487054 locuitori dintre care 152114 evrei. Ungurii au făcut un recensamint al populaţie în ianuarie 1941 şi au găsit 151125 evrei. - tot în perioada iulie – septembrie 1940 la cererea Rusiei s-a făcut un schimb de populaţii intre cei din dreapta şi din stinga Prutului. Din Moldova rămasă în Regatul Romaniei au trecut la ruşi 150000 (una sută cincizeci mii) evrei spunînd că ,,se repatriază” iar din Basarabia au trecut cca. 26000 persoane dintre care cei mai mulţi au fost funcţionari ai statului care nu au reuşit să treacă graniţa in cele 72 de ore cît a durat ultimatumul. Pe aceşti 150000 de trădători îi găsim amintiţi de raportul Filderman-Manuilă care spune că au dat în 1947 prin străfundurile Rusiei de peste 100000 de ,,evrei români” doritori să treacă Prutul în România. Ori se cunoaşte o singură trecere a evreilor la ruşi şi aceasta a avut loc în iulie-august 1940 iar documentele NKVD spun că au fost 150000 de cazari pur sînge mari iubitori de comunism şi satanism. În continuare voi reconstitui populaţia provinciilor româneşti şi Transnistria dar şi mişcările ce au avut loc pentru anii 1940-1945 după datele disponibile pînă în prezent. Vechiul Regat la anul 1941 care includea Regatul României înainte de 1918 şi partea din Transilvania ce nu a fost ocupată de unguri în septembrie 1940. După datele recensămîntului din 1930, actualizat pentru anul 1940 trebuiau să fie195590 mozaici, sumă ce rezultă scăzînd din total mozaici de 798286 persoane pe cei rămaşi în Basarabia şi Bucovina301584 persoane, în Ungaria 151112 persoane şi cei 150000 care s-au ,,repatriat” peste Prut în vara anului 1940, după ce acest ţinut a fost ocupat de ruşi. Aceasta trebuia să fie populaţia cazară după datele statistice din anul 1930, actualizate pentru anul 1940. La l ianuarie 1941, din ordinul mareşalului Antonescu s-a făcut un recensămînt al populaţiei României care avea 11380000 români, 536000 unguri, 525000 germani, 328968 evrei, 75000 ruşi şi ruteni, 17000 bulgari, 450000 alţii, total 13311968. (Arhiva Statului, Bucureşti, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar nr. 397/1940, f. 34). La răboj au ieşit cu peste 130000 de mozaici în plus faţă de documentele statistice ale lui Manuilă şi gaşca de jidani măsluitori de profesie ce învîrteau cifrele cum le cerea interesul lor. Un alt recensămînt făcut în toamna anului 1942 a găsit un număr de 294149 suflete ale lui Iahwe, dovedind că în România a existat o poartă deschisă tot timpul pentru mozaicii care puteau pleca în Palestina, (Evreii din România în perioada 1940-1944, vol l, p. XXVl, apărut în 1993), iar în Bucureşti erau 110000 mozaici. Dar pentru populaţia mozaică avem şi alte informaţii care arată că ei au falsificat în România datele statistice după propria poftă. Într-un raport al Ministerului pentru Minorităţi din 1939 se precizează: ,,Cu ocazia revizuirii cetăţeniilor, statistica judiciară a Ministerului de Justiţie a stabilit că s-au înregistrat 208217 cereri de revizuire,reprezentînd tot atîţea capi de familii evreieşti care cereau revizuirea pentru 962270 de evrei – membri ai familiei lor… Avem astăzi pe teritoriul ţării între 200000 şi 250000 de evrei intraţi în România şi încetăţeniţi în mod fraudulos”. Dacă comparăm cu datele rezultate din recensămîntul din 1930, actualizat pentru anul 1940, avem un plus de jidani de peste 160000. Dar documentul se referă numai la persoanele care aveau cetăţenie şi au depus cerere pentru că mai erau cam 20000 de mozaici refugiaţi din Germania, Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia şi cîteva zeci de mii de conspiratori comunişti care făceau naveta peste Nistru la sediile NKVD unde se pregăteau cum să bolşevizeze România. Numărul lor real în anul 1940 înainte de ocuparea unei mari părţi a României de către unguri şi bolşevici, era de peste un milion! Că le falsificau şi altora datele statistice pentru a-şi ascunde imigrările ilegale o spune şi Henry Ford în lucrarea amintită unde găsim la pagina 9 următoarele: ,,Cîţi jidani sînt în Statele Unite? Nimeni nu ştie. Cifrele adevărate sînt cunoscute numai de către autorităţile jidoveşti. [Aşa a fost şi la noi cît ei ne-au stat după cap] Guvernul Statelor Unite poate să facă statistici asupra tot ce priveşte populaţia. Dar, imediat ce încearcă să stabilească sistematic numărul jidanilor care imigrează şi al acelora care locuiesc de mai multă vreme în ţară, atunci intervine celălalt guvern, jidovesc, din Washington, împiedică o asemenea lucrare. Aceasta se întîmplă de vreo cîţiva ani încoace: pînă acum celălalt guvern, jidovesc, s-a arătat mult mai tare decît guvernul oficial”.şi continuă la pagina 10. ,,Ei sînt în Statele Unite, conducătorii organizaţiilor de lucrători, care se închină la steagul roşu şi cîntă internaţionala comunistă”. Plin de amărăciune autorul spune la pagina 132 că deşi s-a încercat oprirea imigraţiei evreilor din Polonia în SUA printr-o lege specială, totuşi efectele ei au fost anulate de manifestaţiile zgomotoase ale jidanilor care au făcut scandal în faşa Congresului. Aşa cum a păţit şi guvernul Goga-Cuza!! Dar Institutul Naţional de Statistică spune că la 17 noiembrie 1939 erau în România 842618 evrei dintre care au pierdut cetăţenia 225222 persoane(M.O partea l, nr. 273 din 24 noiembrie 1939). Cifra lor este mai mică cu 120000 persoane faţă de cea publicată de Ministerul pentru Minorităţi luată după numărul de cereri depuse iar la datele falsificate de această instituţie unde era un cuib de lifte comuniste protejate de Samuel Manuilski – cunoscut şi sub numele de Manuilă - voi mai reveni. Dacă din cifra de 962270 de mozaici scădem 328958 cîţi au fost găsiţi în Regat la 1 ianuarie 1941 şi pe cei 151112 rămaşi la unguri, vedem că au rămas în Basarabia şi Bucovina la bolşevici ori ,,s-au repatriat” adică au trădat ţara cu fruntea sus, un număr de 482200 persoane iar după datele statistice trebuiau să fie 301584 evrei. Din cei 328958 mozaici rămaşi în Regat, au fost deportaţi în Transnistria 12588 între septembrie1941 şi iunie 1942 pentru că le-a fost dovedită apartenenţa la partidul comunist – organizaţie criminală scoasă în afara legii în România – şi cei 598 de comunişti înroşiţi de ură de clasă care au cerut ,,repatrierea” în imperiul satanist al bolşevicilor cazari. Dintre cei 12588 deportaţi în Transnistria, 7000 au fost aduşi înapoi în România la sfîrşitul anului 1942, făcînd obiectul ,,cazului Dorohoi”. Ar mai trebui scăzuţi 2500 de nefericiţi care au căzut victime în 28 iunie 1941 în Iaşi. La sfîrşitul anului 1944, pe acest teritoriu, trebuiau să fie după datele statistice româneşti un număr de 320272 mozaici. Lucrarea ,,Congresul Mondial Evreiesc, Secţiunea din România – Aşezările Evreieşti din România, Memento Statistic” Bucureşti 1947, pe lîngă multe informaţii false care să susţină industria holocaustului pornită de gangsterii sionişti cu patru ani în urmă, găsim şi ceva informaţii adevărate şi de mare folos în trebuşoara pusă la cale. Studiul se referă numai la teritoriul Regatului României aşa cum era în anul 1941 – fără Basarabia, Bucovina, ţinutul Herţa şi Ardealul de Nord. În acest recensămînt[vezi articolul Recensamint evrei din ,,Arhiva"] al mozaicilor făcut însă după registrele comunităţilor – documentele cele mai bune pentru a afla cîţi evrei au fost în România în perioada 1939-1945, dar necercetate de vreun istoric român – dau cifrele populaţiei evreieşti din România dar fără provinciile menţionate mai sus astfel: 1930 – 329748 evrei; 1941 – 315003 evrei; 1942 – 275068 evrei; 1947 – 383606 evrei. Ei publică această situaţie şi pe judeţe unde apar diferenţe majore pentru anul 1941 şi care arată că ne-au păcălit de cîte ori au vrut. La cifra de 383606 mozaici dacă adunăm 58000 de fii ai lui Iahwe scăpaţi de urgia ungurilor din Ardealul de Nord după raportul Mănuilă – Filderman, avem 441606 persoane existente pe actualul teritoriu al României către sfîrşitul anului 1947. În lucrarea Din istoria imigrărilor în Israel 1882 – 1995 apărută la editura Haseffer în anul 1998, autorul Carol Bineş spune la pagina 50 că între 1939-1944 au migrat din România cu vapoarele 26697 persoane iar la pagina 51 completează că în anii 1945-1946 au migrat 5740 persoane şi la paginile 54, 55 precizează că în perioada 1946- aprilie 1948 au migrat din România peste 31000 de mozaici, deci un total de 63437 persoane. La acest total care reprezintă numai 80% din emigranţi rămaşi, trebuie adăugaţi 15900 de persoane care au intrat în Palestina dar s-au îndreptat spre alte destinaţii, dînd o sumă de 79337 persoane. Această cifră a emigranţilor pentru perioada 1939 – aprilie 1948 trebuie să o adunăm la 441606 persoane cîte erau către sfîrşitul anului 1947 şi avem un total de 520947 mozaici existenţi în România în timpul critic – decembrie 1944. Ori după documentele oficiale româneşti nu puteau fi decît 378272 de mozaici, sumă ce rezultă din adunarea celor 320272 din Vechiul Regat şi 58000 din Ardealul de Nord. De unde vine diferenţa în plus de 143000 de mozaici pe teritoriul României acolo unde liftele sionist-sataniste pretind că a avut loc un holocaust? Nimeni în istoria scrisă şi orală nu suflă o vorbă despre deportaţii dinTransnistria care erau în viaţă în număr de 75000 în ianuarie 1944 şi au fost aduşi toţi în România!!! Un raport din decembrie 1943 al Ministerului de Externe britanic ne spune: ,,Fracţiunea Europeană a Congresului Mondial al Evreilor afirmă că este foarte îngrijorată de posibila deportare a evreilor de către armata germană în retragere – în special din România – a deportaţilor care par a fi concentraţi în prezent în Transnistria. Cifrele în cauză variază între 75000 şi 150000. Ei cer să se ia măsuri pentru salvarea acestor oameni, lucru pe care îl consideră posibil deoarece Congresul Evreiesc din New York îl consideră pe Antonescu conciliator”. După ce Antonescu a salvat de la moarte sigură peste 450000 de mozaici aceeaşi sionişti îl acuzau pe mareşal de masacrarea a peste 400000 de evrei numai pentru faptul că erau evrei adică erau tăiaţi împrejur şi se rugau ca nişte neprihăniţi lui Iahwe!!! Odioase minciuni şi odios neam care trăieşte din asemenea apucături mîrşave. În ianuarie 1944 un raport al Jandarmeriei informa că mai erau în viaţă în Transnistria 75000 de evrei dintre care 20000 localnici. Cifra trebuie luată ca apropiată de realitate pînă se va cerceta arhiva Transnistriei, fiind menţionată şi de sioniştii care insistau pe lîngă englezi să-l îmbuneze pe ,,conciliatorul” Antonescu. Cît priveşte abureala lui Satncel care pretinde că a spus numai adevărul istoric, totul este numai o năuceală pentru funcţionarea la foc continuu a industriei holocaustului. Diferenţa de 68000 de mozaici apăruţi în plus la răboj în decembrie 1944 este armata ultra secretă Pauker-Chişinevschi a cazarilor comunişti adusă de către ocupantul rus pentru a bolşeviza România. Din acest puhoi de lepădături, urmaşii prăşiţi pe meleaguri mioritice ne învaţă astăzi cum trebuie să fim români şi de ce sîntem un popor de gunoaie iar toate aceste nemernicii sînt făcute cu sprijinul direct al conducătorilor români trădători pe care turma de proşti îi alege într-o behăială generală. La recensămintul din 25 ianuarie 1948, jidanii/cazarii bolşevici stăpînii absoluţi ai României au falsificat datele astfel ca să le iasă de un holocaust, desfiinţînd determinarea populaţiei după apartenenţa etnică şi înregistrîndu-se numai după limba vorbită, ei au găsit …97566 persoane cu limba materna idiş din cei peste 441000 aflaţi atunci printre români!!! Cînd au avut nevoie să născocească un martir aşa cum pretinde că a fost în cartea Primejdii, încercări, miracole, apărută la Hasefer în anul 1991, chiar şef rabinul Moses Rosen, autorul lucrării, atunci spun adevărul despre numărul mozaicilor din anul 1948 existenţi în România, pretinzînd că el i-a salvat de la dispariţie. Pe supracopertă stă scrierea aceasta: ,,Dr. Moses Rosen este şef rabin al României de 42 de ani. În anul 1948, el a fost ales de către Congresul Rabinilor şi Preşedinţilor de Comunităţi ai celor peste 400000 de evrei, supravieţuitori ai Holocaustului, care se aflau atunci în ţară. În pofida totalei şi categoricei opoziţii a regimului comunist, din toţi acei ani, el a reuşit ….organizarea educaţiei religioase şi cultural iudaică a zeci de mii de copii şi tineri evrei pe de o parte şi a împlinit Alia, adică plecarea spre ,,Ţara Făgăduinţei” a patru sute de mii de evrei din România, care reclădesc acolo, alături de fraţii lor din lumea întreagă…” Textul trebuie clarificat cu cîteva informaţii; pînă la sfîrşitul anului 1947, şef rabin al României pentru cazarii neologi a fost Alexandru Şafran, alungat de confraţii lui comunişti la instigarea lui Rosen. Noul rabin şef, nu văd cum a luptat în draci împotriva comuniştilor cînd toată puterea în România era deţinută de neamul lui – cazarii bolşevici – iar el era colonel în Securitate, organul terorii comuniste. Iar salvarea evreilor din România se datorează numai mareşalului Ion Antonescu şi guvernului său care nu i-a predat germanilor, deşi aceştia au cerut de mai multe ori să fie trimişi în Germania! Ştiu că pentru mozaici, minciuna este cel mai mare şi singurul miracol pe care-l pot ei accepta.Adevărul nu are nici o relevanţă. Aşa ne-au falsificat ei istoria de cîte ori au vrut iar toată această monstruozitate a avut şi are complicitatea unor trădători români ajunşi în funcţii de decizie şi de nenorocire a memoriei strămoşeşti şi a distrugerii neamului. Dau mai jos locurile unde au murit evrei asasinaţi de cetăţeni sau soldaţi români: - 54 morţi în incidentul de la Dorohoi din 1 iulie 1940 fiind împuşcaţi de soldaţii români, o nenorocire care a avut loc atît stării de spirit a soldaţilor ce se întorceau din ţinutul Herţa fiind hărţuiţi permanent de către jidanii ce au ucis comandantul regimentului cît şi a instigărilor legionarilor locali care şi-au activat năravurile şi apucăturile în contextul istoric dat. - 200 morţi în incidentul de la Galaţi din 29 iunie 1940, despre care nu există din surse româneşti informaţii, el fiind menţionat doar de către sionişti. - 125 morţi în rebeliunea legionară din ianuarie 1941 în Bucureşti - 1000 morţi în Transnistria din ,,cazul Dorohoi” - 2154 morţi la sfîrşitul lunii iunie 1941 în cele două trenuri trimise din Iaşi către judeţul Ialomiţa la care mai trebuie adăugaţi cca 50-200 morţi executaţi de germani pe străzile oraşului. - 311 morţi la Sculeni(Cîrlig) în apropiere de Iaşi, deshumaţi în 1946 dintr-o groapă comună. Basarabia şi Bucovina. Cînd bolşevicii au ocupat aceste ţinuturi, după datele statistice româneşti, au rămas în afara statului un număr de 4078933 persoane dintre care 301584 mozaici la care trebuie să-i mai adăugăm pe cei 150000 de cazari trădători care au trecut Prutul în lunile iulie şi august 1940 pentru a fi în împărăţia comunismului satanist rezultînd un total de 451584 persoane dar după datele Ministerului de Justiţie din noiembrie 1939, erau trecuţi la bolşevici 482200 persoane. Cînd românii i-au alungat pe ruşi în iulie 1941 şi au făcut un recensămînt în septembrie 1941 au mai găsit o populaţie de 3525008 persoane (Arhv. M.Ap.N., fond 3467, dosar nr. 41/1941, Recensămîntul f. 9-12) dintre care 109850 cazari – cifră pe care am calculat-o adunînd mozaicii care au fost deportaţi în Transnistria cu cei rămaşi locului. În această cifră a cazarilor prinşi în răboj de români sînt incluşi şi cele două mari grupuri găsite de germani prin Ucraina la începutul lunii august 1941 şi trimişi pe capul românilor, primul cu un număr de 13000 persoane a fost internat la Chişinău prin înfiinţarea lagărului din marginea oraşului iar al doilea cu un număr de 35000 de persoane au fost internaţi la Cernăuţi. Aceste informaţii infirmă şi făcătura lui Satancel cum că germanii îi ucideau pe mozaici pe unde îi găseau şi făceau baie în sînge de evreu ca să devină invincibili. Întoarcerea refugiaţilor înapoi în Basarabia şi Bucovina a fost sursa tifosului care peste cîteva luni va face ravagii în Transnistria. Dacă germanii nu ar fi găbuit aceste grupuri de refugiaţi cazari, românii ar mai fi găsit în cele două ţinuturi ceva mai mult de 60000 de mozaici faţă de aproximativ 483200 cu un an înainte. Dar ciudat este faptul că mulţi dintre cei care nu au reuşit să fugă în interiorul imperiului bolşevic – satanist, nu ştiau româneşte şi nu s-au găsit în arhivele româneşti că ar fi primit vreodată cetăţenia Regatului România. După ocuparea Basarabiei şi Bucovinei din iunie 1940, bolşevicii au procedat la o deportare masivă a populaţiei româneşti. În septembrie 1940 Pravda anunţa deportarea a 135000 de muncitori – se înţelege români – în diferite colţuri ale URSS. Aceste deportări s-au făcut pe baza listelor întocmite de uneltele criminale cazare dar şi cu sprijinul unor ruşi, ucraineni şi chiar vreo cîteva secături mioritice. În februarie 1941 alţi 48000 de români au fost deportaţi în imperiul roşu. În locul românilor au fost aduşi jidani, fanatici bolşevici instruiţi în luptele de partizani care au rămas în spatele frontului să-i scurteze de zile pe cîţi mai mulţi români, iar documentele militare dovedesc fără putinţă de tăgadă aceste fapte. Cei mai mulţi însă au abandonat bărbăţia satanist – bolşevică şi s-au resemnat în faţa sorţii. Dacă facem un calcul să vedem genocidul care l-a făcut în Basarabia şi Bucovina ocupantul rus şi uneltele lui criminale - jidanii/cazarii bolşevici – vedem o scădere a populaţiei provinciei cu 553925 persoane(4078933 în iunie 1940 - 3525008 în iulie 1941). Această sumă se compune din cei cca 350000 de mozaici care s-au retras cu armata rusă,183000 români deportaţi de ocupantul rus şi cca 20000 de ruşi şi ucraineni care s-au dat în stambă cu noul stăpîn pe seama românilor. Aceste informaţii trebuie corectate cu recensămîntul populaţiei Basarabiei şi Bucovinei făcut de ocupantul rus în septembrie 1940 şi astfel vom şti exact ce număr de mozaici erau sub ocupaţia rusească şi cîţi au şters-o cu tartorii lor întru ticăloşii precum şi dezastrul care s-a abătut asupra românilor numai pentru faptul că ei vedeau în comunism iadul adus pe pămînt. Pînă la sfîrşitul lunii octombrie 1941, cazarii din Basarabia şi Bucovina au fost deportaţi în Transnistria, rămînînd locului numai ceva mai mult de 3000. Transnistria, este regiunea unde spun liftele cazare şi gangsterii sionişti, marii proprietari ai industriei holocaustului, că românii ar fi ucis cu sînge rece sau cald, sute de mii de fii ai lui Israel, doar pentru vina că se rugau numai la Iahwe. Putem dovedi cu fapte din istoria recentă că foarte mulţi dintre aceştia se rugau lui Satalin iar isprăvile lor erau crime împotriva umanităţii, crime de înaltă trădare, diversiune, spionaj, atentate, acţiuni teroriste şi tot ce mai intră în arsenalul unui bolşevic internaţionalist – satanist pus pe distrus întreg neamul omenesc dacă nu se închină la steaua roşie cu cinci colţuri şi nu îl venerează pe marele Satana – cunoscut de ei sub numele de Iahwe sau Stalin. De la cei aproape 500000 de mozaici pretinşi a fi masacraţi în Basarabia şi Transnistria şi plînşi de Ehrenburg şi Satancel înveninatul pînă la cei care se cam ruşinează de această făcătură şi temîndu-se că odată scos la iveală adevărul vor trebui şi ei să răspundă pentru monstruozitatea făcută asupra memoriei colective europene, cale lungă a parcurs minciuna. Spun aceşti moderaţi că în Transnistria ar fi murit de boli şi reaua administrare a situaţiei de către români dar şi datorită unor execuţii samavolnice făcute de ucraineni şi germani cu acordul jandarmilor români, cam 50000-80000 de suflete. Sînt de acord cu această moderaţie dar mai cer ca lumina să pătrundă în întunecimea creată de minţi criminale şi gangstereşti ce urmăresc să scoată de pe moartea atîtor nefericiţi, zeci de miliarde de dolari ca să-şi îngroaşe pungile lor nesăţioase. Şi alături să fie puse toate acţiunile criminale ale evreilor din Basarabia şi Bucovina făcute împotriva armatei şi administraţiei române precum şi a populaţiei româneşti. Ştim cu exactitate că au fost deportaţi din Basarabia şi Bucovina în Transnistria 105889 cazari, din Regat au fost deportaţi în septembrie 1941 încă 588 mozaici şi pînă în primăvara anului 1942 s-a ajuns la un număr de 12588 persoane, după care Antonescu a oprit orice deportare. Un raport al jandarmeriei din Transnistria din septembrie 1942 spune că pînă la acea dată au trecut Nistrul 119065 evrei. Din această sumă trebuie să scădem cei7000 de evrei care formau ,,cazul Dorohoi” întorşi la vetrele lor la sfîrşitul anului 1942. La sfîrşitul anului 1941, profesorul Alexianu spunea că avea în Transnistria, internaţi în mai multe tabere de muncă 130000 de mozaici. Ori această cifră trebuie să îi includă şi pe evreii din Transnistria care au fost obligaţi să se refugieze satele din jurul Odesei pentru a nu se molipsi de tifos de la cei veniţi din Basarabia şi Bucovina. În februarie – martie 1942, au fost internaţi în lagăre un număr de 32643 mozaici din care 16258 din Odesa şi diferenţa din satele şi tîrgurile din apropiere. Caraiţii din Odesa nu au fost consideraţi mozaici şi au rămas la casele lor. Acestea sînt cifre care pot fi dovedite cu documente şi acceptate chiar de Ancel atunci cînd făcea referire la documente, iar pentru bazaconiile sioniştilor şi cazarilor înfocaţi de pe la noi sau de aiurea pe care ni le pun în cîrcă, ar trebui să-i cinstim cu cîte o ţeapă sau o cravată de cînepă. Din însumarea acestor cifre avem un total de aproximativ 144000 persoane care au fost internate în acest ţinut al nenorocirii unde bolile, lipsa de igienă, degradarea sub toate formele, cruzimea şi gerul au făcut să moară mulţi dintre cei obligaţi să suporte asemenea tratamente. Prăpădul cel mai mare a fost în perioada septembrie 1941 – aprilie 1942 cînd s-au înregistrat peste 55000 de victime în cea mai mare parte datorate tifosului. Mareşalul Antonescu a dat ordin în ianuarie 1944 ca evreii din Transnistria să fie evacuaţi în sud în localitatea Vijniţa de unde au ajuns în România, fiind salvaţi de la o moarte sigură pe care au avut-o evreii din Polonia, Bielorusia sau Ucraina. Un raport al Jandarmeriei din ianuarie 1944 informa că mai erau în viaţă în Transnistria 75000 de evrei dintre care 20000 localnici, adică au murit 69000 de persoane dintre cei deportaţi din Bucovina, Basarabia şi din Transnistria. Raportul Mănuilă – Filderman spune că în Transnistria au murit 54500 persoane dintre mozaicii deportaţi din Basarabia şi Bucovina iar această cifră coroborată cu cea din raportul Jandarmeriei indică faptul că au murit cam 12000 de cazari dintre cei localnici, adică un total de 66500 de decedaţi. Din cei 144000 de mozaici internaţi în taberele de muncă din Transnistria, scădem morţii după raportul Mănuilă – Filderman coroborat cu cel al Jandarmeriei ne rămîn 77500 persoane ce au scăpat cu viaţă din acest iad, cifra fiind foarte aproape de cea din documentele româneşti. Faptul în sine dovedeşte că mozaicii din România au ştiut totdeauna situaţia reală din Transnistria dar au minţit cu neruşinare pentru că minciuna uciderii celor 400000 de jidani de către sîngeroşii români era plăsmuită încă din anul 1943 cînd nu se ştia soarta războiului. Ca să dezvăluim lumii această ticăloşie jidovească privind holocaustul din România – localizat la început pe actualul teritoriu românesc dar pentru că faptele nu se legau deloc l-au dus în Transnistria fiindcă acolo era şi este foarte mult întuneric – trebuie făcută o cercetare completă a arhivelor din Odesa şi Nicolaev şi atunci le vom pregăti ştreangul tuturor jidanilor şi gangsterilor sionişti ce lucrează de zor în industria holocaustului să scoată de la fraieri sau proşti zeci sau sute de miliarde de dolari. Acolo vom găsi documentele privind numărul exact al cazarilor locali ce au fost internaţi în taberele de muncă şi cîţi au fost aduşi în România în ianuarie 1944 dar vom descoperi prin calcul matematic şi cîţi criminali au venit din imperiul roşu sub comanda Pauker – Chişinevschi să bolşevizeze România. Adevăratele motive ale deportării lor în Transnistria le voi arăta în continuare. Ceva istorie Încă de la sfîrşitul secolului XlX, cazarii din România au scris cîteva cărţi prin care ne ,,dovedeau” fără nici un argument că geţii au fost masacraţi în totalitate, teritoriul fiind colonizat cu scursuri din tot imperiul roman care s-au tot plodit pînă au zămislit mulţimi de sălbăticiuni ce-şi spun astăzi români, adică urmaşii romanilor. Dar mai rasaţi şi neîntinaţi cu restul acestor venituri au fost vitejii ivriţi ca fii ai lui Israel, şi s-au stabilit pe acest teritoriu făcînd parte din trupele romane ce au trecut prin foc şi sabie tot neamul get. Pe la anul 1879 nişte profesionişti ai minciunii din neamul cazarilor precum Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler. Bluntschli s-au zorit în plăsmuirea lor intitulată Statul român şi situaţia juridică a Evreilor în România să ne lumineze că: "Fără îndoială că un număr mare de familii israelite au venit în provincia dunăreană Dacia, încă sub domnia vechilor împăraţi romani. Aceste familii vechi israelite s-au conservat aici şi sînt cel puţin tot aşa de vechi pământene ca şi naţiunea română... Ele formează şi sâmburele populaţiei evreieşti de astăzi din România". Ei aş haimanale jegoase aduse de vînt şi sabie! Nimeni nu vă întrece în minciună şi ură împotriva celorlalţi. Aţi ajuns în mizeria voastră fără seamăn să-i faceţi pe chinezi că ar fi urmaşii nu ştiu cui trib semit, adică ieşiţi şi ei din mădularul vînjos al lui Abraham, ba aţi mai adăstat pe la indieni să le spune şi lor că tot la voi îşi au obîrşia, neamul paştunilor din Pakistan este numai sămînţă cuartă din Iuda şi Israel, cazarii de pe Volga, caraiţii tătari din Crimeea şi falaşii din Etiopia, toţi sînt sămînţa curată a lui Abraham împrăştiată în cele patru zări ca să stăpînească pămîntul. Aţi copiat modelul însămînţătorului de neamuri Hercule cu care alţi smintiţi se lăudau că neamul omenesc a început cu ei după ce focosul s-a pus să-şi lase vlaga prin fel de fel de cuiburi ştiute numai de ei. Cu astfel de golănii aţi venit să ne scrieţi istoria. Scrierea lui Bluntschli a avut un caracter politic pentru că ei ne turnau pe la curţile Europei că nu le dăm drepturi egale cu ale băştinaşilor la tot puhoiul de venituri scurs peste români după 1850. Minciuna pretinşilor istorici mozaici arătaţi mai sus este o golănie fără seamăn pentru că milităroşii ivriţi de fapt erau nişte izmenari cu crupe la spate care şi-au cumpărat de la Cezar în anul 56 î.e.n. scutirea de a presta serviciul militar iar cînd zeloţii s-au hotărît să treacă Neamurile prin foc şi sabie în anul 70 şi romanii au venit să-i vadă cît sînt de viteji, pentru apărarea Ierusalimului s-au găsit numai 18500 de ivriţi – din cei peste un milion existenţi în oraş cum minte iudeul Josephus Flavius – hotărîţi să mînuiască o sabie restul au mînuit aur năimind pe idumeeni să-i apere de duşman. Dar mai este spurcarea ce ar fi îndurat-o mozaicii dacă se înhăitau cu romanii, pentru că erau obligaţi să participe la venerarea idolilor divinităţilor latine şi ale împăraţilor ori în guşa lor aurită de înţelepciune iahvistă nu putea merge asemenea blasfemie. Nici o urmă arheologică, informaţie istorică sau lingvistică nu există în această direcţie. Spre exemplificare am să dau o zicere proaspătă a unei secături cazare care mai vine prin România şi chiar spune că este un bun român. ,,Originea evreilor datează din vremurile cele mai îndepărtate ale istoriei româneşti. Există documente[de ce nu ne luminezi şi pe noi cu ele] care atestă prezenţa lor în epoca dacilor iar Decebal le-ar fi atribuit Thalmus(Tălmaci) aproape de Turnu Roşu, în Transilvania. După cucerirea romană, mulţi evrei s-au adăugat celor care se găseau de-acum în ţară. În Dacia romană existau evrei la Sarmisegetuza(capitala lui Decebal), vechiul tîrg Gărdiştea din regiunea Hunedoara, la Apulum(Alba - Iulia), Ampelum(Zlatna), Tibiscum(aproape de Caransebeş)”. Evreii din România 1866-1971, De la excludere la emancipare Carol Iancu. Tel Aviv 1994. Nici un istoric român nu i-a pregătit o ţeapă acestei ciuhle cazare şi cred că nu se poate întîmpla la noi o asemenea minune. Pe undeva pe aproape îl avem pe Jean Ancel care în lucrarea Antonescu şi evreii Tel Aviv 1990 spune despre ,,sentimentele antiiudaice ce au acompaniat naşterea identităţii naţionale colective şi au persistat şi după eliberarea şi unificarea tuturor provinciilor ţării” sau ,,întreaga structură politică a României era pervertită de bigotism antisemit”. Uite cîtă sinceritate pe profesionistul minciunii care s-a dat în cele mai împuţite leagăne să scoată 500000 de jidani ucişi în Transnistria de sălbaticii români. De ce aţi năvălit peste noi cete aducătoare de rele, dacă nu ne-aţi fost dragi niciodată şi o ştiaţi foarte bine? Au credeţi că tot neamul mioritic este tîmpit iar numai voi aveţi moţ şi sus şi jos! Prezenţa mozaicilor pe teritoriile locuite de români este de dată recentă dovedind că acest neam de înveninaţi vrea să trăiască numai din minciună, viclenie şi ticăloşie. Iar documentele vremii folosite şi de N. Iorga pentru a le potoli obrăznicia neostoită, ne ajută să ştim ceea ce ei nu vreau să ştim. În anul 1913, cercetînd toate documentele în care este menţionată prezenţa unor evrei pe teritoriul Ţării Româneşti şi al Moldovei, răspunzând de fapt lucrării L'histoire des Israelites roumains et le droit d'intervention (Paris 1913) a evreului Bernard Stambler, istoricul român ajunge la următoarea concluzie: "Astfel am ajuns la [anul] 1600 fără a găsi menţiunea unui element evreiesc aşezat în părţile noastre": Dar să vedem ce spun şi alţii care au avut nefericirea să vă suporte ceva vreme şi care nu s-au sfiit să vă arate minciunile voastre cu pretenţii de adevăruri sacre. Johan Schiltberger din Munchen l-a însoţit pe nobilul Lienhard Reichertinger din Bavaria la războiul ce l-a purtat craiul ungurilor Sigismund împotriva turcilor la anul 1394. Se întoarce la baştină în anul 1427 după ce colindă prin imperiul turc şi pe la arabi. Aceste călătorii sînt povestite într-o carte care a apărut în anul 1814 la Műnchen. Aici găsim prima menţionare prin apropierea noastră a cazarilor şi ivriţilor locuind împreună. ,,Caffa, pe ţărmurile Mării Negre, are două cetăţi încungiurătoare laolaltă. În preajma întîie, se numără şase mii, în a doua patruzeci de mii de locuitori, creştini şi mahomedani. Creştinii sînt italieni, greci, armeni, români şi maroniţi. Aici îşi au reşedinţa trei vlădici, catolic, grecesc şi armean. Mahomedanii au o deosebită moschee. Afară de aceştia, mai sînt aici două feluri de jidovi, avîndu-şi şi două sinagogi. În stăpînirea ăstui oraş mai sînt patru altele tot pe ţărmul mării. În mahalaua unde şed jidovii se numără patru mii de locuitori”. În Ţările Române au migrat începînd cu mijlocul secolului XVll grupuri mici de cazari de neam germanic din imperiul ţarist şi foarte puţini ivriţi – adevăraţii semiţi ce au venit mai ales din imperiul otoman, formînd mici comunităţi. Acest fenomen a apărut după anul 1648 cînd cazacii ucraineni s-au pus cu zavistie şi sabie pe obrazul polonezilor iar cazarii ca unelte ale stăpînirii şleahticilor, au luat-o rău pe coajă. După aceste fapte groaznice, grupuri mici s-au aciuat şi în Moldova mai cu seamă pentru că le era mai aproape. În a doua jumătate a anului 1648 hanul Crimeii scria domnitorului MoldoveiVasile Lupu că ,,de pe pămîntul lituanian au fugit la el în Moldova mulţi jidani cu toate averi lor” cerînd predarea acestora solilor tătărăşti. La care sîngerosul domn antisemit a răspuns ,,că în Moldova sînt puţini jidani, negustori, dar aceştia nu pot fi predaţi”. Însemnarea este făcută de către Nathan Hanover şi el refugiat din calea urgiei, într-o cronică apărută în Veneţia la 1653. Pe atunci încă nu apăruse nebunia sionistă şi comunismul cazar care au generat turbarea lor de a se duce în Palestina ,,ţara lor de baştină” şi a spune că toate mişeliile făcute în dauna altor neamuri, nu sînt decît biecuvîntări şi milostenii ale lui Iahwe iar aceştia au răspuns cu urgii şi sabie adică pre limba de astăzi a mozaicilor - antisemitism. Sfanta minciuna IV Cea mai veche informaţie pe care o avem despre negustorii ivriţi aşezaţi în capitala Ţării Româneşti este din 15 mai 1678 unde găsim un document prin care ,,Cristea Vistierul dă lui Isaac Jidovul şi soţiei sale Saria un loc sterp în uliţa hanului Şerban vodă ca să facă prăvălii şi case pe el plătind chirie pe ani taleri…Şi să stăpînească Isaac şi urmaşii lui plătind chirie’’, iar cea mai veche piatră de mormînt din cimitirele din Bucureşti este datată în anul 1682, dar ei în neobrăzarea caracteristică neamului strigă că au o existenţă multimilenară pe plaiurile româneşti. Comunitatea mozaicilor în Bucureşti era formată din sefarzii veniţi din imperiul otoman, iar cu partea a doua a secolului XVll se alătură acestora mozaicii aşchenazi sau jidanii/cazarii veniţi din Galiţia ori din imperiul rus. Hrisoavele de întemeiere a tîrgurilor din Moldova de la sfîrşitul secolului XVlll şi începutul secolului XlX începeau cu formula ,,noi locuitorii tîrgoveţi creştini, jidovi şi armeni” dovedind că ei au venit aici împinşi de nevoi şi de un trai mai bun şi nu chemaţi de pămînteni cum latră liftele sioniste şi le ţin hangul istoricii români internaţionalişti şi pupincurişti. Pînă la 1800 numărul mozaicilor din Ţările Române nu depăşea cîteva mii de suflete. Documentele de întemeiere erau considerate de ambele părţi ca inviolabile pe perioada stabilită avînd consacrată formula de încheiere: ,,această aşezare cuprinsă prin arătatele mai sus ponturi, se va păzi cu nestrămutare” şi aşa s-a păstrat pînă după 1859 cînd ţinuturile româneşti au fost supuse unei adevărate invazii cazare iar jidovii pămînteni de care vorbesc hrisoavele noastre s-au dat repede după urdia năvălitoare cerînd drepturi egale cu românii care albiseră săracii cîmpiile cu oasele moşilor şi strămoşilor lor. Pînă la Unirea Principatelor din anul 1859, jidovul prins fără ţidulă care să-i dovedea dreptul de şedere pe tărîm mioritic, era înşfăcat de gulerul caftanului şi izgonit fără cîrctire peste graniţă. Cînd masonii au pus mîna pe frîiele neamului românesc după ce ne-au tămîiat cu ,,libertate, egalitate, fraternitate”, au deschis uşa încetişor şi pe furiş acestor năvălitori moderni care într-o sută de ani au ajuns pe plaiurile noastre de la cîteva mii la peste un milion!!! Un scoţian spune despre jidanii din Moldova în lucrarea Povestirea misiunii de cercetări printre evrei a bisericii scoţiene în anul 1839 apărută la Edinbourgh 1843 următoarele: ,,…Jidanii sînt priviţi de stat ca o comunitate…Ei nu se socotesc prigoniţi de guvern. Toţi vorbesc un jargon corupt din nemţeşte”. Consulul Prusiei la Iaşi, C.A. Kuch, pe la 1855 ne relatează despre originea celor aşezaţi printre români şi spune: ,,…populaţia jidovească din Iaşi este venită din ţări străine, iar o mare parte chiar cu supuşenie străină…”, la care adevăr ar trebui să zăbovească orice cazar sau ivrit ce bate cîmpii şi minţile oamenilor cu originea lor ancestrală pe pămîntul românesc. Tot această mărturisire ce nu poate fi pusă la îndoială, ne ajută să înţelegem de ce unii români cu dragoste de glia străbună s-au opus din toate puterile lor, împămîntenirii mozaicilor la grămadă aşa cum cereau ei pe la toate porţile Europei iar oculta liberală a trădătorilor de neam şi ţară le-a pus obrăznicia într-un proiect de lege, anulat cu mare greutate de opoziţie în octombrie 1879. Cartea lui N. Iorga, Istoria evreilor în ţările române apărută în anul 1913, a fost scoasă de la vînzare pentru că istoricul român a îndrăznit să spună adevărul despre invazia cazarilor/jidanilor în partea a doua a secolului XlX în Regatul României, venirea lor creind mari probleme ţăranilor prin cîrciumărit dar şi sectorului comercial care a fost confiscat de ei. Dau în continuare cîteva citate din lucrare. La pagina 18 aminteşte de un studiu făcut de generalul austriac Enzenberg în anul 1783, despre evreii din Bucovina răpită neamului românesc: ,,Sînt neamul ce-l mai de-a dreptul stricat, dedat trîndăviei, se hrăneşte fără jenă din sudoarea creştinilor muncitori”. Aşa îi vedeau cei care deveniseră peste noapte stăpînii lor şi pentru care mozaicii erau dispuşi totdeauna să dea din coadă. O comisie care funcţiona în anul 1781, arată că în Bucovina: ,,Jidanii obişnuiesc să cumpere ţăranului, dinainte puiul în ou, şi mielul în pîntecele mamei, pe un preţ mic, şi prin această camătă, obişnuiesc a suge cu totul pe locuitori, şi a-i aduce la sărăcie, aşa încît ţăranii împovăraţi cu astfel de datorii şi pentru viitor, nu au alt mijloc de mîntuire decît să fugă din ţară; cu acest chip evreii dau aici prilej de emigraţie şi sînt deci primejdioşi poporaţiei şi agriculturii. Evreii de aici se hrănesc mai mult cu cîrciumile şi dau prilejul poporului să bea şi să se strice, prin expulzarea lor ar fi hrana mai ieftină, beţiile s-ar mai opri, înşelătoria în negoţul cu mărfurile ar înceta, preţul arenzilor ar scădea şi satele s-ar păstra”. Dar şi alţi străini care au trecut pe meleagurile noastre după ceva ani au găsit o situaţie asemănătoare cum scrie francezul Desjardins în cartea sa Le juifs de Moldavie, care a făcut o călătorie prin Moldova în anul 1867, descrie la paginile 39-40 că a întîlnit o populaţie asiatică ,,străină ţării prin naştere, ca şi prin voinţă, moravuri, spirit şi limbă…acaparînd tot micul negoţ prin industria sa, iar banul prin dibăcia şi economia sa, popor străin în ţară a cărei sevă o storc, alcătuind un Stat în Stat în mare parte fugari din Rusia, calici, corupători care cumpărau o patrie provizorie şi cucereau un adăpost în Canaonul cametei – Moldova – unde intri totdeauna cu punga în mînă… Nu vreau să fie soldaţi şi cu toate că şcolile şi spitalele le erau deschise – cum fireasca favorizare a elementului indigen le sînt şi astăzi – se îndărătniceau a se păstra şi în această privinţă ca popor izolat”. Într-un articol publicat în Revue de deux Mondes mai 1868 autorul recunoaşte că: ,,numărul evreilor a crescut mult în Moldova – după revoluţia polonă şi urmările ei – ei tot vin zilnic din Galiţia şi din Rusia, numărul lor e socotit la 400000…Urgenţa unor măsuri de prezervaţie era aşa de mare, încît aceia care, în 1868, dădu ordin să nu se lase aşezarea cîrciumarilor în sate, fuKogălniceanu însuşi, idealistul tovarăş al lui Vodă Cuza idealistul, şi el apără cu elocvenţă, faţă de ameninţătoarea presiune străină, dreptul României de a cruţa micul avut şi sănătatea primejduită a sătenilor săi, puterea cea adevărată a statului şi a naţiei”. Este vorba de revolta polonezilor din anii 1863-1864 împotriva dominaţiei ţariste, care a avut centrul la Cracovia şi a fost înăbuşită în sînge. Pentru a înţelege cum de cazarii au venit în puhoaie peste români şi a distruge mitul ,,dezvoltării şi înfloririi” atît de drag acestor lifte am să dau cifrele dintr-un Memoriu adresat la 12 martie 1939 de către Guvernul Regatului României, ţărilor din vestul Europei care plîngeau de mila cazarilor jupuiţi şi masacraţi de sălbaticii români unde se prezintă o analiză sinoptică a invazie cazare: ,,În România veche, la începutul secolului al XlX-lea, de abia se constată prezenţa a vreo trei mii de familii evreieşti[dacă luăm o medie de 5 membri de familie erau cam 15000 de suflete]. În 1820 acest număr de abia ajunge la 4855[adică aproape 25000 de suflete]. Din acest moment teritoriul românesc devine teatrul unei adevărate invazii. În 1859 numărul lor a atins deja cifra de118922 persoane. În 1899 el s-a dublat din nou, atingînd cifra de 269000 persoane. În mai puţin de un secol, prin urmare, elementul evreiesc din Vechiul Regat a sporit cu peste două mii la sută şi aceasta nu printr-o creştere normală a populaţiei ci printr-un aflux neîncetat de imigranţi”. Recensămîntul din anul 1930 a găsit în Vechiul Regat – Moldova, Muntenia, Oltenia şi Dobrogea – un număr de 252066 persoane. Dar cea mai mare parte a cazarilor s-au aşezat în Moldova dintre Carpaţi şi Prut care ne dezvăluie cum s-au ,,dezvoltat şi au înflorit” numai pe seama românilor: în 1803 erau 12732 evrei la 1000000 de creştini, 1859 erau 137574 la 1206906 creştini, în 1899 erau 195887 la o populaţie de 1630219 locuitori, cu o creştere de 18 de ori în aproape o sută de ani!! În timp ce românii au sporit cu 60% într-o sută de ani, cazarii au crescut cu 1539% în acelaşi interval de timp. Minciuna voastră poate fi dovedită oricînd dacă se vrea. O situaţie asemănătoare a fost în Basarabia dar românii de acolo erau sub stăpînire rusească ce încuraja acest fenomen. Cînd ruşii au ocupat ţinutul în anul 1812 era cam 20000 de cazari, în anul 1836 erau 43000 persoane,în anul 1867 erau 94500 persoane, iar în 1897 erau 228000 de persoane. Şi în acest teritoriu locuit de români avem pentru acelaşi interval de timp o creştere de 1140 % dovedind că în acest interval de timp a avut loc o adevărată invazie cazară peste pămînturile locuite de români dar năvălirea făcea parte dintr-un plan diabolic pe care îl voi arăta mai încolo. Fiind obligaţi la anul 1804 de ţarul Rusiei Alexandru l să se stabilească în terenurile nelocuite din vestul imperiului şi să participe la un amplu program de reforme sociale, economice, religioase şi culturale susţinut cu fonduri publice, cazarii sub îndrumarea rabinilor au refuzat să-şi schimbe comportamentul boicotînd acţiunea. Drept pedeapsă în anul 1815 ţarul le-a redus zona unde ei puteau umbla brambura, poftindu-i să-şi caute alte locuri sub soare dacă nu vreau să-şi schimbe năravurile. După această dată cazarii din imperiul ţarist au început o migrare amplă către centrul şi vestul Europei iar teritoriile vizate au fost imperiul german şi imperiul austriac şi după 1850 în Ţările Române. În anul 1930 din totalul populaţie de 2864402 persoane în Basarabia, românii erau 1610757 iar cazari 204858. Gangsterii sionişti şi comisarii minciunii lui Moşe spun că această migraţiune era un drept natural şi divin al lor pentru că ei erau stăpînii lumii învestiţi de tartorul Iahwe iar românii nu au decît să-şi dea puchii jos de la ochi şi să citească cu mare grijă plăsmuirea fariseilor numită Septuaginta sau Biblia. Chiar dacă răcneau în cele patru colţuri ale Europei şi lumii că românii îi jupoaie de vii, totuşi valul de năvălitori a tot curs peste spinarea poporului nostru pînă în anul 1945 cînd ne-au adus şi comunismul de cazarmă iar după cîţiva ani de ciumă roşie, cei mai mulţi şi-au pus coada pe spinare şi au plecat în Palestina. Dar în partea a doua a secolului XlX nu toţi românii au fost legaţi la ochi să nu vadă realitatea iar unii chiar au luat atitudine împotriva fenomenului de năvălire a cazarilor peste ţinuturile locuite de români şi în special în Principatul României. În articolul Jidovii din Iaşi publicat în ziarul Dreptatea din 31 iulie 1869, Bogdan Petriceicu Haşdeu ia poziţie faţă de invazia cazarilor în Moldova şi arată rolul lor nefast asupra economiei şi sănătăţii populaţiei româneşti. ,,Foaia săptămînală de aici, Curierul de Iaşi din 27 iulie, publică un act oficial, din care se vede că numărul jidanilor vagabonzi se suie la cinci mii!” Punem şi noi sub ochii publicului acest document. Referatul domnului secretar al Comitetului Permanent către domnul Prefect al judeţului Iaşi din 21 iulie 1869: Astăzi expirînd termenul de 10 zile ce ne-aţi defipt pentru a vă prezenta tabloul populaţiunii israelite din comuna Iaşi, cu onoare îl şi prezint în aprecierea d. voastre. Elementele de care m-am servit pentru a-l forma sînt următoarele: Recensămîntul Primăriei comunei Iaşi din anul 1867, în care am găsit numărul de 20775 suflete. Creşterea populaţiunii istraelite de 30 la sută după calcularea actelor stării civile de la 1867-1869, în sumă de 6000 suflete. Israeliţi vagabonzi rămaşi în Iaşi de la 1867-1869 în sumă de 5000 suflete. După aceste cifre s-a format tabloul. Aceste cifre, să fie ele cît de neexacte, totuşi arată faptul înspăimîntător că mai bine de a 6-a parte din populaţiunea jidovească din Iaşi se compune din vagabonzi; 5000 dintr-un total de 31775 suflete, este un ce de îngrijat foarte! Imigraţiunea jidanilor covîrşind peste măsură chiar numărul jidanilor de loc, a făcut şi mai grea pentru jidanii înşişi, chestiunea şederii lor în ţară. Şi apoi, cînd mai gîndeşte omul că tocmai jidanii imigranţi sînt acei se au pretensiuni mai mari, ar trebui să înţeleagă toţi românii că vorba nu este de toleranţă religioasă…” Vom adăuga din parte-ne o serie de rugăminţi la adresa direcţiunii Oficiului Statistic de lîngă Ministerul de Interne. Se ştie oare, numărul total al israeliţilor din România? Cîţi anume dintr-înşii sînt supuşi austro-maghiari? Cîţi clasificaţi pe districte? Cîţi intraţi după 10 mai 1866?” El continuă această temă şi în alte articole publicate în anii 1870 făcînd o analiză economică a fenomenului imigraţionist. ,,Concurenţa între naţiuni este o armă de apărare pentru cei puternici şi o cursă de sclavie pentru cei neputincioşi….Ce-i de făcut? Iacă întrebarea pe care erau datori să şi-o adreseze pretinşii noştri oameni politici, demni a fi consideraţi numai doară ca nişte expeditori oameni de afaceri, căci de la 1856 pînă astăzi, într-un deceniu şi jumătate de perpetuă agitaţiune în autonomie, nici o idee fecundă n-a mişcat creierii acestor economişti de contrabandă(articolul Ocnele în România 1871)”. ,,În privinţa oricărei naţiuni, evreii sînt un obstacol contra concurenţei, nu numai ca străini, dar anume ca nişte inamici cuirasaţi pînă în creştet. Ceea ce-i deosebeşte de toate neamurile, făcîndu-i una din cauzele dezordinei economice a ţărilor, in inima cărora se furişează, este hidoasa cununie a trei calităţi negative: 1. tendinţa de a cîştiga fără muncă; 2. lipsa simţului de demnitate; 3. vrăjmăşia contra tuturor popoarelor. În toate societăţile civilizate, agricultura, manufactura şi comerţul cel mare sînt principalele izvoare ale bogăţiei naţionale. Cîteştrele cer multă muncă. Cîteştrele produc mult, adică dau naştere multor lucruri care astfel n-ar exista sau ar trebui aduse de departe. Dar omul mai are încă unele trebuinţe secundare. Avînd nevoie de bani, se întreabă unde să-i găsească. Avînd nevoie de marfă el n-ar vrea să o caute la capătul oraşului sau în sat ori la fabrică; ci ar dori să şi-o poată procura de aproape, în cartierul şi chiar în strada unde locuieşte. Pentru îndestularea acestor două trebuinţe, fiinţează negoţul banilor sau zaraflîc şi negoţul de prăvălie. Zaraful şi prăvăliaşul nu produc mai nemica ci sînt simpli samsari. Zaraful şi prăvăliaşul nu muncesc mai nemica ci speculează un product deja gata al unei munci anterioare. Însă oamenii în genere sînt laborioşi; lenea este o excepţiune. Astfel, francezii, germanii, italienii, englezii, românii, slavii nu se aruncă cu grămada în zaraflîc şi nu se fac prăvăliaşi din singura lăcomie de a cîştiga fără muncă. Ei lasă această sarcină la un număr foarte restrîns de indivizi, deajuns pentru a mulţumi tocmai confortul societăţii. O naţiune este agricolă sau e manufacturieră, ori se distinge prin comerţul cel mare; deşi cîteştrele aceste ramuri cîştigul e însoţit de multă muncă. Naţiunile muncesc mult dar produc mult. Din toate popoarele europene numai evreii ne prezintă spectacolul unui neam de zarafi şi prăvăliaşi. Ei mai nu muncesc. Ei mai nu produc. Dar ei cîştigă. În acest mod, dindată ce iudaismul se strecoară într-o naţiune, negoţul banilor şi negoţul de prăvălie iau nişte proporţiuni cu totul în dezarmonie cu dezvoltarea celorlalte ramuri industriale. Peste puţin timp evreii se înavuţesc, fiind lesne a se înavuţi pentru cine cîştigă lesne, pe cînd industria naţională urmează a merge cu greu, căci păşeşte muncind. În fine, ţara se metamorfozează în următorul tablou: Pe plan dentîi: Cei mulţi – leneşi, Cei leneşi – bogaţi, Cei bogaţi – evreii, Pe planul al doilea: Cei puţini – muncitori. Cei muncitori – săraci, Cei săraci – naţiunea! Dar trîndăvia colectivă nu este singura trăsătură caracteristică a iudaismului. Toţi oamenii doresc a merita respectul altora. Acest stimul de virtute face ca industriaşul francez, german, englez, italian, român, ba încă şi turc, să fie onest, supus legilor şi opiniunii publice, păstrînd buna cuviinţă exterioară, permiţîndu-şi din cînd în cînd unele plăceri modeste, potrivite cu punga-i sau cu poziţiunea socială. Numai evreilor e necunoscută ruşinea, gingaşa oglindă a simţului de demnitate. Bătîndu-şi joc de respectul altora, jidanul introduce frauda în toate, rachiul e otrăvit, măsura e falsă, marfa e putredă. Bătîndu-şi joc de respectul altora, jidanul se îngraşă în specule, oprite de legislator sau dezaprobate de conştiinţa popoarelor; uzură, contrabandă, prostituţiune… Bătîndu-şi joc de respectul altora, jidanul împrăştie în juru-i seminţele corupţiunii: bancrută, spionaj, mită… Bătîndu-şi joc de respectul altora, jidanul se usucă în zgîrcenie şi mucezeşte în murdărie!… Şi-apoi administraţiunile, chiar cele mai bune, sînt neputincioase contra perfidiei iudaice, căci legile pot pedepsi pe unii indivizi criminali, dar crima unui popor – niciodată. Să ne aducem aminte cu toţii timpul ştrengăriilor noastre de şcoală; cînd păcăleam pe vreun profesor grec sau pe un pedagog, oare nu ne încurajam atunci unul pe altul, în speranţă, că lesne vom scăpa de carcere fiind mulţi? Dar ceea ce face absolut imposibilă orice concurenţă între evrei şi neevrei, este nu numai avuţiile lor dobîndite prin trîndăvie şi lipsa cea completă a simţului de pudoare; dar încă formidabila unire, care leagă pe toţi membrii iudaismului într-o singură asociaţiune de ajutor mutual contra tuturor celorlalţi oameni. Un industriaş francez, spaniol, german, englez, italian, slav – dacă nu se deznaţionalizează el însuşi în ţară străină, care-i dete ospitalitate; cel puţin se vor deznaţionaliza fii şi nepoţii săi, devenind cu timpul pămînteni tot aşa de buni, ca şi acei de viţă, şi uitînd cu desăvîrşire primitiva lor origine. Numai jidanul nu se mai face patriot! Numai jidanul nu-şi uită sîngele! Numai jidanul repetă în toate locurile, invocînd numele lui Iahwe, ingrata rugăciuue sinagogală: ,,la anul viitor d’aş fi în Ierusalim”. Numai jidanul, socoteşte ţara din pîinea căreia se hrăneşte, ca o simplă staţiune de călătorie, unde se opreşte pe o zi sau două, pînă cînd despoaie pe inocenta gazdă, şi-apoi îşi urmează înainte drumul, vînînd după o altă pradă mai ne-ncepută.” Acest comportament al cazarilor faţă de băştinaşii pe unde se oploşesc, se observă în scrierile de epocă din Polonia, Ucraina, Ungaria, Boemia, Austria, Germania şi la noi aşa că zicerile lor pline de venin şi minciună nu sînt decît o dovadă clară că acolo unde arde focul şi iese fum, în urmă rămîne cenuşă! Dar adevărata faţă a invaziei cazare din secolul XlX asupra Principatului României a ieşit la iveală abia după 100 de ani, iar informaţiile sînt spuse doar în şoaptă printre scrîşnituri de dinţi şi la vreme de ură Planul Poexotto de dezmembrare a Principatului România. În anul 1867 domnitorul Carol l primeşte o scrisoare de la Cremieux prin care ministrul francez cu freză de mozaic sadea, cere ultimativ excluderea lui I. Brătianu din guvern pentru că nu vreau să susţină chestiunea evreiască, adică împămîntenirea puhoiului de venituri din imperiul ţarist sau austriac. În 1870 prinţul moştenitor al Prusiei scria rubedeniei sale ajunsă în fruntea mioriticilor: ,,Veşnicele agitaţii de la tine din ţară sînt o adevărată calamitate, ştiu bine, îndeobşte cum evreul trebuie deosebit de evreul vagabond din România şi de aceea mă supăr totdeauna din nou, cînd vin ştiri de tumulturi levitice, în contra cărora puterile garante din afară ridică protest”. Domnitorul Carol l, la 29 iunie 1872 îl informează pe tatăl său despre scandalul făcut de mozaici: ,,N-am decît o teamă, ca evreii să nu sfredelească şi să stăruiască atît de mult pe lîngă puteri spre a căpăta drepturi politice pentru coreligionarii lor din România, încît să ne silească a li le da…Acum cîteva luni izraeliţii se mai bucurau de simpatii în unele cercuri, dar de cînd au făcut atîta tămbălău în Europa, de cînd presa evreiască din toate ţările atacă cu înverşunare România şi vrea să obţină cu sila emanciparea evreilor, ei n-au nimic de sperat aici deocamdată”. Acesta nu a fost decît începutul! În anul 1870, Cremieux trece prin Parlamentul Franţei o lege prin care şi evreii din Algeria au aceleaşi drepturi ca şi cei din Franţa chiar dacă ei nu au cerut acest lucru. Drept urmare, în Algeria a avut loc o adevărată revărsare de mozaici din statele vecine, ceea de a determinat guvernul în anul 1871, după ce Cremieux a pierdut puterea să anuleze acea lege. În ,,Journal officiel de la Republique Française” din iulie 1871 publică expunerea de motive: ,,Numărul izraeliţilor au sporit considerabil în regenţa Algeria după cucerire, ei au venit din ţările vecine pentru a-şi pune bunurile şi persoanele lor sub garanţia unui guvern regular. În dealtmiterea ei au păstrat obiceiurile şi instituţiile tradiţionale, care au permis rasei lor, de a trece prin veacuri fără a se confunda cu celelalte rase şi în genere ei nu se privesc ca făcînd parte din comunitatea politică. Interesele cu care se ocupă le permit de a rămîne într-un chip străini de această comunitate şi nu-i leagă de fel de pămîntul ţării în care se aşază cu mai multă sau mai puţină stabilitate…” Ori tocmai acestea sînt fundamentele sionismului publicate de tartorul Cremieux în faimosul Apel către toţi mozaicii din lume în anul 1860 de a se uni într-o organizaţie ocultă care să lupte împotriva creştinilor şi să aibă ca scop crearea statului mozaic. Henry Ford în lucrarea Jidanul Internaţional apărută în anul 1921, ne spune legat de evenimentele din timpul lui Carol l la pagina 84 că: ,,Istoria diplomatică a Statelor Unite în ultimii 70 de ani este bogată în dovezi despre activitatea organizaţiei jidoveşti B’nai B’rith – care şi-a împărţit lumea în 11 districte, avînd pînă în prezent 426 de organizaţii în subordine. Dintre aceste districte 7 sînt în America, iar celelalte 4 în Berlin, Viena, Bucureşti, Constantinopol. În 1870 un membru al acestei organizaţii, Poexotto, a fost numit consul al Statelor Unite la Bucureşti, cu scopul special de a ameliora starea jidanilor crud persecutaţi în România. Aceste persecuţii au constat în apărarea ţăranilor români contra celui mai rău dintre duşmanii lor: basamacul – rachiul – jidovesc şi arendaşul mozaic. Numirea a avut loc după propunerea făcută de B’nai B’rith, iar tratativele au fost conduse de membrul Simon Wolf. Acest Simon Wolf a fost de 50 de ani în Washinton reprezentantul permanent şi oficial al pretenţiilor jidoveşti. Dacă ar voi, ar putea să scrie o istorie plină de învăţăminte asupra legăturilor dintre B’nai B’rith şi numirile din diplomaţie”. Nu va fi o mare surpriză să aflăm că jidanii s-au folosit de toate tertipurile pentru a umili şi domina pe români prin acţiunile lor antiromâneşti reclamate de valurile de gunoieri care vagabondau prin România şi nimeni nu-i putea zvîrli peste graniţă înapoi de unde au venit. În lucrarea Radio ,,Europa Liberă” şi exilul românesc scrisă de René Al. de Flers şi apărută la editura Saeculum în anul 2005, la pagina 201 găsim afirmaţii năucitoare despre scopul invaziei cazarilor după anul 1850 în ţinuturile locuite de români. Free Europe Committee, care aviza finanţarea portului de radio din banii americanilor, avea un vicepreşedinte pe nume Yarrow, jidan din Basarabia ce le-a interzis românilor să vorbească vreodată despre ţinuturile româneşti ocupate de ruşi în anul 1940. Făcînd pe neştiutorul, franţuzul care a scris aceste amintiri, îl întreabă pe cazarul ce făcuse o vizită la sediul portului de radio în anii 1962, de ce nu-i dă pe goarnă pe bolşevici cu această problemă. Roşu de furie cazarul s-a răstit la de Flers că nu este treaba lui iar ,,Basarabia n-a fost niciodată românească şi nici ruşii n-au dreptul la ea”. Autorul cărţii ne dezvăluie un punct de vedere al cazarilor din istoria lor secretă cu privire la aceste teritorii ale românilor ce ar trebui să pună pe gînduri pe orice român cu mintea acasă. S. U. Grant preşedintele S.U.A. trimite în Principatul României, aşa cum arată mai sus şi Ford, ca reprezentant diplomatic pe mozaicul Benjamin Franklin Poexotto sau Peixoto cum apare menţionat de autorul francez. După ce se instalează bine la Bucureşti în primăvara anului 1871, începe să-i cerceteze pe cazarii ce au invadat România şi continuau să se scurgă fără oprire în aceste locuri şi să le plîngă de milă că sînt prigoniţi şi persecutaţi fiindcă ,,antisemiţii” români nu primesc cu pîine şi sare cîrdurile de vagabonzi şi cerşetori mozaici intraţi clandestin în ţară. Aceste plimbări de documentare la faţa locului prin Moldova şi Basarabia, şi culegerile de informaţii dar numai din surse jidoveşti le pune după ce şi-a terminat misiunea diplomatică, într-o cărticică numită Istoria misiunii mele în România unde găsim zicerea: ,,Se consideră ca un fapt istoric că România n-a fost locuită 600 de ani înaintea erei creştine şi că evreii au intrat şi s-au aşezat în ţară scurt timp după distrugerea primului Templu[a fost dărîmat în anul 582 î.e.n. de către caldeeni]… Fie că acest fapt este exact sau nu, există dovezi că un mare număr de evrei s-au stabilit în ţară după distrugerea celui de-al doilea Templu[în anul 70 de către romani]. Cărţi vechi arată că au trăit evrei în Dacia după şi înainte de era creştină…Fără a examina mai îndeaproape chestiunea primei apariţii a evreilor în România, nu ezit, după o cercetare îngrijită şi minuţioasă a numeroaselor izvoare istorice şi examinarea celor mai recunoscute autorităţi, a spune că evreii s-au aşezat în principate din timpurile cele mai vechi şi chiar scriitori români au recunoscut că ei erau deja în ţară pe timpul lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul cei doi mari domni ai Moldovei şi Valahiei…Puţin timp după primirea mea oficială, mă hotărîi să fac o călătorie prin ţară şi, anunţînd această intenţiune prinţului, el îmi oferi o escortă pentru acest scop, declinai însă această amabilă propunere pentru că doream să văd cu proprii mei ochi, iar nu prin ochii oficialilor, sau a funcţionarilor publici, adevărata condiţiune şi situaţiune a evreilor”. Aceste idei au apărut în foiţa mozaică Viitorul nostru la Paris în anul 1947, în limba română şi franceză. Luat de valul acestor trăsnăi cu pretenţii de adevăr istoric, redactorul publicaţiei cazarul S. Podoleanu filozofează cu revelaţii atît de specifice smintelii mozaice: ,,Basarabia a fost de asemenea un loc de stabilire a acestor evrei sau convertiţi la iudaism (caraiţii şi cazarii din neamul cărora făcea şi el parte). Istoricii evrei, originari din Basarabia, ne spun că aşezarea evreilor între Nistru şi Prut datează din ”. Obrăznicia acestor secături nu ar fi periculoasă dacă noi românii n-am tot ţine-o cu măcelărirea dacilor de către romani şi dispariţia acestui neam de eroi pe cînd ei ne spun de la obraz că dacii nu au existat niciodată ca popor iar mulţime de cărţi şi documente – neprecizate de ilustrele căpăţîni criminale – dovedesc aceste valuri de ură şi antiromânism cu care ne ung ei mintea şi sufletul. Aceste idei clocite în întunericul satanist de la B’nai B’rith sînt şi astăzi fundamentele ideologiei cazare care este parte din mozaismul şi sionismul actual şi ne obligă să fim foarte atenţi cine ne trece pragul ţării pentru că minciuna şi bunele tîlhării meşteşugite în afaceri au fost totdeauna darurile mozaicilor. Textul de sus coroborat cu cele ce le voi da mai jos, dovedeşte că încă de la mijlocul secolului XlX, cazarii - prin migratii masive din Rusia si Polonia - au urmărit să creeze un stat mozaic la est de Carpaţi care să cuprindă Galiţia, Bucovina, Maramureşul, Moldova şi Basarabia.