Despre SPAGA

Aspecte ale dinamicii lexicale în limbajul presei de azi. Despre cuvântul „şpagă”
NISTOR BARDU
Universitatea „Ovidius”, Constanţa
Cercetătorii care au ca obiect de studiu limba română contemporană, ca şi alţi lingvişti apropiaţi de acest domeniu, au semnalat cu promptitudine, în articole şi studii de specialitate, uneori şi în intervenţii publice, noutăţile din lexicul românesc de astăzi datorate transformărilor din societatea postdecembristă. Au fost remarcate noutatea reală a unor împrumuturi specifice economiei de piaţă din domeniul informaticii, telecomunicaţiilor, politicii, presei etc. precum management, a procesa, e-mail, lobby, a mediatiza1 etc., dar şi noutatea aparentă a unor termeni cu implicaţii sociale cum sunt accize, dividend, jandarm, prefect etc., care, de fapt, au fost readuşi în uz din fondul pasiv, unde intraseră în urma unei alte răsturnări politico-sociale, dar în sens invers, petrecută după al doilea război mondial2.
Pe lângă asemenea elemente, lingviştii au evidenţiat numeroase aspecte privind dinamica sensurilor în româna actuală, care a avut drept rezultat îmbogăţirea lexico-semantică a limbii naţionale3.
A fost remarcată schimbarea radicală a conotaţiei unor termeni ca bolşevic, comunism, marxism4, care au suferit o adevărată degradare semantică, în timp ce anticomunism, capitalism, concurenţă, proprietate particulară etc. au avut parte de reabilitări conotative5 sau de adevărate înnobilări semantice6.
Unele neologisme, existente în limbă până în 1989 şi apaţinând unor limbaje specializate, în special stilului tehnico-ştiinţific, precum a emana, a dezamorsa, a asana, a gira etc. au căpătat sensuri noi, necunoscute înainte7.
În analizele lor, specialiştii s-au bazat cu preponderenţă pe materialul lingvistic oferit de presă, mai cu seamă de presa scrisă8, noutatea cuvintelor şi sensurilor fiind evidenţiată prin raportare la dicţionarele existente: DLR, DEX, DN, DCR9 etc.
Comentând schimbările semantice din limba română de azi din perspectiva noului şi vechiului, Valeria Guţu Romalo10, Mioara Avram11 şi alţi cercetători au remarcat, între altele, prezenţa în discursul public scris sau vorbit a elementelor din limbajul familiar şi argotic. Urmărind cu orice preţ persuasiunea, o receptare cât mai favorabilă din partea cititorilor/ ascultătorilor/ telespectatorilor, ziariştii întrebuinţează în textele lor „elemente stilistic discordante, depăşind chiar şi limitele ale exprimării îngrijite”12.
Dacă până la un punct, prezenţa elementelor lexicale şi frazeologice specifice variantelor stilistice orale este justificată de intenţia persuasivă a articolelor respective, prin abuzul de asemenea elemente, ziariştii în cauză demonstrează, în cel mai fericit caz, absenţa „sentimentului distincţiilor stilistice care cer adecvarea exprimării la condiţiile de comunicare”13. De cele mai multe ori, însă, este vorba de lipsa de cultură, în general, şi de lipsa de cultură lingvistică, în special, ceea ce a condus la exacerbarea vulgarităţii şi în consecinţă la „ţigănirea” limbii române14 într-o bună parte a presei.
În cele ce urmează ne vom limita la câteva consideraţii în legătură cu prezenţa foarte frecventă a unui termen familiar în limbajul ziarului „Adevărul”, unul din cele mai citate cotidiene din România de azi. Este vorba de cuvântul şpagă urmărit de noi în toate cele 27 de numere din luna iulie 2002 ale ziarului în discuţie.
Cu sensul curent de „bacşiş, mită, şperţ”15, cuvântul şpagă, pl. şpăgi şi derivatul său şpăgar s-au aflat incluşi în 9 titluri şi/sau antetitluri şi subtitluri de articole, după cum urmează:
1. Ca să nu „abuzeze politic”
Ministerul Muncii nu cere Procuraturii o anchetă în cazul şpăgilor
Ministrul Marian Sârbu declară că are deplină încredere în şpăgarii săi,
A, nr. 3738, 1 iul. 2002, p.1
2. În vreme ce în scandalul „Mită la AJOFM Bihor” capetele de acuzare se înmulţesc Ministrul Muncii spune ca directorii şpăgari sunt victimele unui accident,
A, nr. 3739, 2 iul. 2002, p. 1, 18
3. La Braşov, în loc de dosare penale
Poliţiştii şpăgari – mustraţi cu prelegeri despre corectitudine,
A, nr. 3744, 8 iul. 2002, p. 11
4. Bacalaureatul la final:
Zeci de candidaţi demască şpaga dată pentru „îmbunarea” examinatorilor,
A, nr. 3747, 11 iul. 2002, p. 1, 15
5. Şpaga de la AJOFM Bihor urcă spre oficialii de la Bucureşti,
A, nr. 3752, 17 iul. 2002, p.13
6. În cazul şpăgarilor din Ministerul Muncii premierul vorbeşte singur
Ministerul Muncii n-are de gând să demareze nici o anchetă,
A, nr. 3753, 18 iul. 2002, p. 1
7. Şpăgarii de la Ministerul Muncii – puşi oficial sub acuzare,
A, nr. 3758, 24 iul. 2002, p.1
8. Cazul „şpagă” – MMPS
R.Purde şi S. Mecu – interogaţi pentru prima oară ca urmăriţi penal,
A, nr. 3759, 25 iul. 2002, p. 14
9. La Ministerul Muncii
Purde şi Mecu se jură că n-au luat şpagă, A, 3761, 27-28 iul. 2002, p. 1.
În cazul articolului Ministerul Solidarităţii în corupţie, A, nr. 3756, 22 iul. 2002, p.1, termenul nu apare în titlu, dar se află în text, alături de cuvântul ţepe, pluralul de la ţeapă, un alt termen din limbajul familiar şi argotic intrat în limbajul presei.
Calculată pe zile, frecvenţa medie a lui şpagă şi/sau a derivatului său şpăgar în paginile ziarului, din perioada menţionată, este de 1/3, adică o dată la trei zile (33,33%).
Pentru analiza frecvenţei din interiorul unui articol, din cele citate supra l-am ales pe primul, intitulat Ministerul Muncii nu cere Procuraturii o anchetă în cazul şpăgilor. Textul articolului cuprinde 431 de cuvinte în sens jurnalistic („grup de litere aflat între două spaţii tipografice albe/blancuri”)16. Dintre acestea, 6 sunt forme ale lui şpagă sau şpăgar. Dacă le adăugăm şi pe cele din titlu şi subtitlu, atunci numărul este de 8, ceea ce înseamnă o frecvenţă de 2,41%.
Nu am remarcat conotaţii semantice deosebite, în toate contextele fiind vorba despre „bacşiş, mită, şperţ” pentru şpagă şi de „beneficiar de bacşiş, mită, şperţ” pentru şpăgar. Iată câteva exemple:
„Nici unul din cei suspendaţi duminică (!) nu este acuzat că ar fi luat vreun ban şpagă”;
„... asocierea şpăgarilor cu numele celor doi funcţionari a avut un strat politic...”;
„Din lista şpăgarilor...”;
„Marian Sârbu a explicat că nu ia măsuri în scandalul şpăgarilor”.
Credem că aspectele semnalate supra, ca şi cifrele statistice sunt deosebit de elocvente pentru practica socială din România de azi. Poate că ziarul „Adevărul”, pe care îl considerăm un ziar echilibrat, exagerează uneori în uzitarea termenilor familiari şi argotici, în general, şi a lui
şpagă, în special, dar intenţia periodicului respectiv de a atrage atenţia opiniei publice asupra aspectelor negative din societatea românescă nu poate fi pusă la îndoială. Când nu cad în vulgaritate – şi în cazul „Adevărului” nouă ni se pare că nu cad – asemenea exagerări le găsim justificate pentru că vizează producerea unei reacţii a societăţii civile la adresa răului social materializat în lipsa de responsabilitate a funcţionarilor publici, corupţie, mizerie morală.
De când datează?
Lazăr Şăineanu, 1896, nu înregistrează şpagă cu sensul „bacşiş, mită, şperţ”, ci omonimul şpagă, cu sensul „spadă, baionetă” şi varianta fonetică spangă, comparat cu rus. Špaga17.
Nici Candrea-Adamescu, 1931, nu înregistrează şpagă cu sensul „bacşiş, mită, şperţ”.
În DLRLC, 1958, vol. IV, şpagă apare cu glosa: „s.f. (ieşit din uz). Bacşiş, mită, şperţ” şi cu exemplul din romanul lui Cezar Petrescu Întunecare, vol. II, 1928, p. 199: „Nu pune la dispoziţie vagoane decât cu <şpagă> la personalul din staţii”.
Pe lângă acest exemplu în contextul DLR, 1978, include un alt exemplu, din romanul Risipitorii (ediţia a III-a, 1969) al lui Marin Preda: „Oţelarii... nu susţin că şeful cu aprovizionarea ar lua <şpagă> direct de la cei de la cuptorul cinci”. În cadrul aceluiaşi articol se fac trimiteri şi la ALR 1, 453/552, 1, 454/450, Lexic regional 32. De asemenea, alături de alţi autori, este citat Iorgu Iordan cu lucrarea Stilistica limbii române, pentru articolul dedicat cuvântului şpagă cu sensul lexical „bacşiş, mită, câştig ilicit” (mai ales despre funcţionari)18.
În lucrarea citată, Iorgu Iordan arată că şpagă a fost „foarte răspândit o bucată de vreme, după războiul din 1916-1918” şi că „în ultimii ani a fost înlocuit prin şperţ, care pare mai expresiv (din cauza scurtimii şi a sunetelor)”19.
În legătură cu etimologia termenului în discuţie, Iordan, 1975, 338, consideră pe şpagă identic cu şpa(n)gă: „sabie, suliţă” şi dă următoarea explicaţie: „gândindu-mă la faptul că controlul mărfurilor venite din străinătate se făcea cu ajutorul unui fel de suliţă, pe care funcţionarul vamal o vâra în balot, spre a vedea ce conţine: de aici s-a ajuns, printr-o metonimie uşor explicabilă, la denumirea cu acelaşi cuvânt a bacşişului pe care negustorii îl ofereau vameşilor, pentru ca aceştia să renunţe la control. În cursul lecturilor mele n-am dar peste şpagă (şi nici peste derivatul şpagagiu). În schimb, pe şperţ (cu bogata-i familie: şperţar, şperţărie, şperţuri) l-am întâlnit adesea...”20.
În ceea ce ne priveşte, credem, împreună cu autorii DLR că şpagă trebuie pus în legătură cu rus. špag, scr. špag „buzunar”21 mult mai apropiat de sensul cu care a circulat în trecut şi circulă şi azi termenul în cauză.
Intrat, aşadar, în limba română după primul război mondial, şpagă a cunoscut în perioada comunistă şi mai cu seamă în perioada postdecembristă o întrebuinţare extraordinară.
NOTE:
____________________________
1 Avram, 1997, 3-5.
2 Idem, 1998, 31-35. Un inventar al cuvintelor recente în limba română îl găsim la Dimitrescu, 1997.
3 Ibidem, 31. Vezi şi Guţu Romala, 1997, 7.
4 Guţu Romalo loc. cit.
5 Cf. Bidu-Vrănceanu, 1995, 38-45; idem, 1998, 34-44; Preda, 1992-1993, 483-490, 541-548, 19-28.
6 Preda, 1992-1993, 484.
7 Ibidem. Despre alunecări, deplasări, extensii, restrângeri, înnobilări şi degradări de sens produse asupra cuvintelor în diacronie, vezi şi Hristea, 1984, 18-21.
8 Preda, 1992-1993, 485, precizează că a parcurs, analizat şi excerptat intensiv un număr de 30 de periodice. Bidu-Vrânceanu, 1998, 39, a avut în vedere exemple repetabile în situaţii-tip, multe din mass-media orale,
„cu şansă se a impune un sens nou în limbă, pe care să le aibă în vedere ediţiile viitoare ale dicţionarelor”. Dimitrescu, 1997, 12, ilustrează sensurile înregistrate în dicţionarul său cu exemple din presă.
9 Vezi Bibliografia.
10 Guţu Romalo, 1997, 8.
11 Avram, 1997 şi 1998.
12 Guţu Romalo, loc. cit.
13 Ibidem.
14 Constatarea s-a făcut după monitorizarea posturilor România 1, TVR2, Antena 1, PRO TV, PRIMA, TL7abc, OTV şi România Actualităţi, Radio XXI, Europa FM, PRO FM, Contact, Uniplus, Total, România Tineret şi Atomic, cf. Popescu şi Aurelian, 2002, 4
15 Cf. DEX, 1984 s.v.
16 DSL, 2001, s.v. cuvânt.
17 Şăineanu, 1986, s.v. şpagă.
18 DLR, 1978, s.v. şpagă.
19 Iordan, 1975, 338.
20 Ibidem.
21 Vezi supra, nota 17.
Bibliografie şi abrevieri:
Avram, 1997 = AVRAM, Mioara, Vocabularul actual al limbii române, LLR, XXVI, 1997, nr, 3, p. 3-5;
Avram, 1998 = AVRAM, Mioara, Noutăţi reale şi noutăţi aparente în vocabularul românesc actual, LL, XLIII, 1998, vol.I, p. 31-3;
Bidu-Vrănceanu, 1995 = Bidu-Vrănceanu Angela, Dinamica vocabularului românesc după 1989. Sensuri „deviate” ale termenilor tehnico-ştiinţifici, LL, XL, 1995, vol I, p. 38-45;
Dimitrescu, 1997 = DIMITRESCU, Florica, Dicţionar de cuvinte recente, ediţia a II-a, Bucureşti, 1997;
Guţu Romalo, 1997 = GUŢU ROMALO, Valeria, Nou şi vechi în limba română actuală, LL, XLII, 1997, vol III-IV, p. 5-9;
Hristea, Sinteze = HRISTEA, Theodor (coord.), Sinteze de limba română, Bucureşti, 1984;
Iordan, 1975 = IORDAN, Iorgu, Stilistica limbii române, Editura Ştiinţifică, 1975;
Popescu şi Aurelian, 2002 = POPESCU, Diana, GHEORGHIŢĂ, Aurelian, Limba română s-a ţigănit, Adevărul, Nr. 3730, 21 iunie 2002, p. 4;
Preda, 1992-1993 = PREDA, Irina, Îmbogăţirea lexico-semantică a limbii române actuale (Cu privire specială la perioada postdecembristă), LR, XLI, 1992, nr. 9, p. 483-490; nr. 10, p. 541-548; nr. 11-12, p. 585-595; XLII, 1993, nr. 1, p. 19-28;
Şăineanu, 1896 = ŞĂINEANU, Lazăr, Dicţionarul universal al limbii române, Bucureşti, 1896;
Sigle:
A = „Adevărul”
DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Editura Academiei, 1984
DLR = Dicţionarul limbii române (DLR), Serie nouă. Tomul XI. Partea I. Litera ş. Bucureşti, Editura Academiei, 1978
DLRLC, 1958 = Dicţionarul limbii române literare contemporane, vol. IV, Bucureşti, 1958
DSL, 2001 = Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, 2001
LL = Limbă şi literatură
LR = Limba română
Résumé
Après quelques considérations introductives sur la dynamique lexicale du langage de la presse roumaine actuelle, l’auteur présente l’utilisation très fréquente du mot şpagă dans le journal „Adevărul”, le plus lu dans la société roumaine d’aujourd’hui. Consideré un mot représentatif pour l’état des choses concernant les fonctionnaires publics roumains du présent, l’auteur donne aussi quelques informations sur l’histoire et l’étymologie du terme respectif.