8 Martie Muncitoresc = PURIM jidovesc = Mascru initiat de o tarfa

SPUNE-MI CE SĂRBĂTOREŞTI, CA SĂ-ŢI SPUN CINE EŞTI !

Comunismul a trecut, sărbătorile i-au rămas! Nu ştiu dacă e vorba de inerţiile româneşti (“Aşa am apucat”) sau faptul se constată şi la alte meridiane. Cert este că la noi, cu complicitatea populistă a autorităţilor, 8 Martie sau 1 Mai se ţin ca nişte sărbători nevinovate şi vechi de cînd lumea. Mai nimeni nu pare să se sinchisească de originile şi de înţelesurile lor propagandistice, moştenite din recuzita ideologică a celui mai criminal şi mai anti-creştin regim din istorie! Dacă-i vorba de o zi liberă în plus, adică de încă un prilej de “chiul” îngăduit, “uşurătatea” naţională exultă fără scrupule, mereu gata să mai pună de-un “chef”. Ce-i drept, mulţi o fac şi din totala ignorare a substratului acestor “sărbători” (care s-ar fi cuvenit să iasă din istorie pe uşa din dos, o dată cu revoluţionarismul ateu şi materialist, dacă noi nu ne-am fi pervertit şi descreştinat în ultima jumătate de secol mai mult decît vrem s-o recunoaştem).

Între Mărţişor şi 8 Martie

Tradiţia românească oferă, în prag de primăvară, un bun prilej de sărbătorire a “sexului frumos”: 1 Martie, Ziua Mărţişorului. Nu-i o sărbătoare bisericească, dar nici n-are în ea nimic tendenţios sau pervers. Mamele, logodnicele, soţiile, fiicele sau colegele noastre au şi acest prilej în plus de a ne simţi dragostea şi preţuirea (care altminteri, fie vorba între noi, s-ar cuveni să fie mai puţin “ocazionale”). Piepturile înflorite de mărţişoare ar trebui să ne aducă aminte, simbolic, de frumuseţea şi regenerarea lumii lui Dumnezeu, de armonia care se cade să existe în(tre) toate cele ale Firii, de la ghiocelul plăpînd şi pînă la inima omului. Ne bucurăm de alteritatea ce ne-a fost dată dintru început (“Nu e bine să fie omul singur”) şi de minunea perpetuă a vieţii (căci Eva e “mama tuturor celor vii”).
De ce mai e oare nevoie să supralicităm, o săptămînă mai tîrziu, printr-o “sărbătoare” ideologică a femeii, văzute ca instrument al “luptei de clasă”, din perspectiva dizolvantă a “feminismului” militant şi a idiosincraziilor “proletare”?!

Pe urmele tovarăşei Clara Zetkin

Toată lumea s-ar cădea să cunoască adevărata poveste a zilei de 8 martie (demagogic numită “internaţională”, căci n-au sărbătorit-o oficial, după modelul Sovietelor, decît ţările din fostul “lagăr socialist”, iar în restul lumii numai anumite cercuri de stînga, marxiste sau marxizante). Propunerea instituirii unei Zile a Femeii a fost făcută şi aprobată în 1910, la aşa-numita Conferinţă a Femeilor Socialiste de la Copenhaga, prima ei sărbătorire în mediile respective avînd loc în anul următor. Autoarea propunerii a fost militanta revoluţionară Clara Zetkin (1857-1933), o evreică născută la Wiederau (Saxonia) şi moartă la Arhanghelskoie, în fosta U.R.S.S. (unde şi-a văzut împlinit visul “tinereţii revoluţionare” şi a propăşit pe linia bolşevismului stalinist).
De ce tocmai ziua de 8 martie? Unul dintre motive (şi cel mai invocat) este că în această zi avuseseră loc mai multe demonstraţii revendicative ale “femeilor muncitoare”, începînd cu o grevă a ţesătoarelor new-yorkeze din 1857 (ce-i drept, reprobabil de aspru reprimată de autorităţile “capitaliste” ale vremii).

Sub semnul sîngeroasei Estera

Ar mai fi însă un motiv important, asupra căruia atrage atenţia, de pildă, un mare teolog şi duhovnic rus contemporan, diac. prof. dr. Andrei Kuraev: pornind de la originea etnică a Clarei Zetkin, autorul este de părere că ea “n-a putut să nu se gîndească” la populara sărbătoare evreiască de Purim (foarte apropiată calendaristic de data de 8 martie), care rememorează anual un cumplit masacru (după tradiţie, 75.000 de morţi – bărbaţi, femei şi copii) întreprins asupra poporului persan de către iudeii aflaţi în exil. Personajul-cheie al evenimentului este tocmai o femeie, viclena şi sîngeroasa Estera, devenită întruchipare biblică a “eroismului” feminin evreiesc.
Dacă e aşa sau nu, cert rămîne că, prin realele sau doar posibilele ei origini mentale, ziua de 8 Martie reprezintă o convenţie festivă cu totul străină şi de tradiţia noastră folclorică, şi de spiritul creştinismului, astfel încît o conştiinţă naţională şi religioasă creştină nu şi-o poate asuma fără a se trăda esenţial pe sine însăşi.

Nu una, ci multe zile de cinstire!

Din păcate, pe cît de greu ne despărţim de sărbătorile “roşii” (8 Martie, 1 Mai, 23 August), pe atît de uşor ne lăsăm ispitiţi să maimuţărim sărbătorile la fel de descreştinate ale altora (St. Valentine, Halloween etc.). Numai la tradiţia noastră bisericească uităm să apelăm, deşi ea ne oferă, alături de tradiţia folclorică, suficiente prilejuri de a ne manifesta, în lumina credinţei, cele mai nobile sentimente şi aspiraţii.
Haideţi să vedem împreună cîte alte prilejuri semnificative de cinstire a femeii, întreţesute în ordinea şi firescul vieţii creştine, ne oferă chiar calendarul bisericesc. Şi dacă ţinem atît de mult la luna inaugurală a primăverii, să ne aducem aminte că poate cea mai de seamă “ofertă festivă” creştină de cinstire a femeii şi a “eternului feminin” este marele praznic al Bunei Vestiri (25 martie), cînd Sf. Maria – icoană sublimă a feminităţii, reunind tainic în sine însăşimaternitatea şi fecioria – este înştiinţată de îngerul Domnului că va naşte pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu, iar ea se smereşte voii de sus şi rosteşte marele fiat al umanităţii răscumpărate: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău!”.
Dar zile potrivite de cinstire a femeii nu lipsesc nici în restul anului bisericesc. Dacă vrem să ne arătăm dragostea, admiraţia, respectul faţă de femeie (dincolo de comportamentul delicat de fiecare zi), o putem face cu precădere şi în Duminica Mironosiţelor (a treia după Paşti), şi de Sf. Maria mare (15 august), şi de Sf. Maria mică (8 septembrie), şi de Naşterea Domnului (25 decembrie), căci toate sîntapoteoze sfinte ale feminităţii.
Iată deci că nu prilejurile festive ne lipsesc, ci uitarea şi îndărătnicia noastră ne fac să ne îndulcim mai degrabă spre cele ale lumii decît spre cele ale lui Dumnezeu...

Răzvan CODRESCU




Cartea Esterei
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Capitolul 9
1. În luna a douăsprezecea, adică în luna Adar, în a treisprezecea zi, când a sosit timpul aducerii la îndeplinire a poruncii regelui şi a decretului lui; în ziua aceea, când nădăjduiau duşmanii Iudeilor să-i biruiască, s-a dovedit dimpotrivă că Iudeii şi-au arătat puterea asupra duşmanilor lor;
2. Atunci Iudeii s-au adunat în toate cetăţile lor, prin toate ţările lui Artaxerxe, ca să pună mâna pe cei ce le doreau răul şi nimeni n-a putut sta împotriva feţei lor, pentru că frica de Iudei apăsa asupra tuturor popoarelor.
3. Toate căpeteniile ţărilor, satrapii, guvernatorii şi slujitorii regelui au sprijinit pe Iudei, de teama lui Mardoheu,
4. Căci Mardoheu era mare în casa regelui şi renumele lui se lăţise în toate ţările, deoarece omul acesta, Mardoheu, devenise tot mai puternic.
5. Atunci au stârpit Iudeii pe toţi duşmanii lor, ucigând cu sabia, omorând, pierzând şi făcând cu duşmanii lor după voia lor.
6. În cetatea Suza, au ucis Iudeii cinci sute de oameni.
7. Între aceştia au ucis şi pe Parşandata, pe Dalfon, pe Aspata,
8. Pe Porata, pe Adalia, pe Aridata,
9. Pe Parmaşta, pe Arisai, pe Aridai şi pe Iezata,
10. Adică pe cei zece feciori ai lui Aman, fiul lui Hamadata, vrăjmaşul Iudeilor; dar ei nu i-au prădat de averile lor.
11. În acea zi s-a adus la cunoştinţă regelui numărul celor ucişi în cetatea Suza.
12. Atunci regele a zis către regina Estera: "În cetatea Suza, au ucis Iudeii cinci sute de oameni şi pe cei zece fii ai lui Aman. Ce vor fi făcut ei în celelalte ţări ale regelui? Care este dorinţa ta? Ea ţi se va împlini. Şi ce dorinţă mai ai? Că ea îţi va fi împlinită".
13. Estera a răspuns: "De binevoieşte regele, să se îngăduie Iudeilor celor din Suza să facă acelaşi lucru şi mâine, pe care l-au făcut astăzi, iar pe cei zece fii ai lui Aman să-i spânzure".
14. Şi a poruncit regele să se facă aşa; s-a dat poruncă în Suza şi pe cei zece fii ai lui Aman i-au spânzurat.
15. Şi s-au adunat Iudeii cei din Suza şi în ziua a paisprezecea a lunii lui Adar şi au omorât trei sute de oameni, dar la jaf nu şi-au întins mâinile.
16. Iar ceilalţi Iudei care se aflau în ţările regelui s-au adunat ca să-şi apere viaţa lor şi să fie netulburaţi de vrăjmaşii lor. Aceştia au omorât din duşmanii lor şaptezeci şi cinci de mii, iar la jaf nu şi-au întins mâinile.
17. Aceasta s-a petrecut în treisprezece ale lunii lui Adar. În ziua de paisprezece a aceleiaşi luni s-au liniştit şi au făcut-o zi de ospăţ şi de veselie.
18. Iudeii însă, care se aflau în Suza, s-au adunat în ziua de treisprezece şi de paisprezece ale lunii lui Adar, iar în cincisprezece ale ei s-au liniştit şi au făcut-o zi de ospăţ şi de veselie.
19. De aceea Iudeii din provincie, care locuiesc în sate neîntărite, petrec ziua de paisprezece ale lunii Adar în veselie şi ospeţe, ca zi de sărbătoare, trimiţându-şi daruri unii altora; iar cei ce trăiesc în oraşe petrec şi ziua de cincisprezece ale lunii Adar în mare veselie, trimiţând daruri vecinilor.
20. După aceea Mardoheu a scris toate întâmplările acestea şi a trimis scrisori tuturor Iudeilor care erau în ţările regelui Artaxerxe, la cei de aproape şi la cei de departe,
21. Ca să sărbătorească acele zile bune în fiecare an, în ziua de paisprezece şi de cincisprezece ale lunii Adar,
22. Întrucât acestea sânt zilele în care Iudeii au fost lăsaţi în pace de vrăjmaşii lor şi întrucât aceasta este luna în care întristarea lor s-a prefăcut în bucurie şi tânguirea în zi de sărbătoare. Să facă dar din ele zile de petrecere şi de veselie, trimiţându-şi unii altora daruri şi dând milostenie la săraci.
23. Şi au primit Iudeii cele ce le scrisese Mardoheu:
24. Cum Aman, fiul lui Hamadata, din ţara Agag, vrăjmaşul tuturor Iudeilor, se gândise să-i ucidă şi aruncase Pur, adică sori, pentru pierderea lor;
25. Cum Estera a străbătut până la rege şi cum regele a poruncit prin scrisoare nouă, ca uneltirea cea rea a lui Aman, pe care o plănuise el asupra Iudeilor, să se întoarcă asupra capului lui şi să-l spânzure pe el şi pe fiii lui.
26. De aceea s-au şi numit aceste zile Purim, de la numirea Pur. Deci, potrivit cu toate cuvintele scrisorii şi cu toate cele ce ei văzuseră şi cu cele ce se petrecuseră la ei,
27. Iudeii au stabilit şi au primit pentru ei şi pentru urmaşii lor şi pentru cei ce li se vor alătura, ca să sărbătorească fără abatere aceste două zile în fiecare an după rânduială,
28. Şi ca zilele acestea ale Purimului să fie pomenite şi prăznuite din neam în neam, în fiecare familie, la Iudei, în fiecare ţară şi în fiecare cetate.
29. Regina Estera, fiica lui Abihail şi Mardoheu Iudeul au scris a doua oară în chip stăruitor cele ce au făcut ei, ca să întărească scrisoarea despre Purim,
30. Şi au trimis scrisori tuturor Iudeilor din cele o sută douăzeci şi şapte de ţări ale regatului lui Artaxerxe cu cuvinte de pace şi de credincioşie,
31. Ca ei să păzească cu tărie aceste zile ale Purimului la vremea lor, precum le statorniciseră Mardoheu Iudeul şi regina Estera, pentru ei şi pentru urmaşii lor cu post şi tânguire.
32. Şi porunca Esterei întări aşezarea sărbătorii Purimului scriind-o în carte.


Deşi feminismul, idee de sorginte iluminist-masonică, îşi găsea temeiuri în Constituţia de la 1793 (printre altele, se cerea, pentru prima oară, recunoaşterea divorţului, practicarea de către femei a meseriilor masculine, abolirea pedepsei pentru adulter), după sângeroasa revoluţie atee de la 1789 din Franţa, în Ţările Române nu prinsese rădăcini nici la finalul veacului al XIX-lea, decât, prin excepţie, la unele femei ce proveneau din elita intelectuală boierească sau princiară. Creuzetul feminismului a fost Occidentul, SUA, Anglia, Franţa, Ţările de Jos, apoi Germania şi Austria unde au luat fiinţă organizaţii sindicale feminine, celule socialiste şi comuniste cu departamente pentru femei, grupări intelectuale exclusiviste, reviste şi cluburi pentru femei. Cine a ales emanciparea raţiunii de credinţă, a omului de Dumnezeu, a neamului de monarhie, a credincioşilor de parohie, a dus lucrarea şi mai departe pentru distrugerea cuplului familial, rânduit de Dumnezeu, prin dezbinarea femeii de bărbat. Iluminism, marxism, socialism, comunism, feminism, liberalism, anarhism, avangardism, modernism, umanism, postmodernism, acestea din urmă ca faze finale ale nihilismului, toate şi încă multe, multe altele constituie trepte spre moartea duhovnicească, lucrări succesive ale apostaziei. În toate aceste curente operează otrava ideologică a negării lui Dumnezeu şi înlocuirea acestuia cu omul care, automat, intră sub înrâurirea şi puterea demonilor.
Aceste gânduri amare ne-au fost inspirate de frenezia cu care, la 8 martie, 2007, românii, femei şi bărbaţi, au petrecut nebuneşte, aflându-se în a treia săptămână a Postului Mare. Acesta este postul Jertfei pe Cruce şi al Învierii Mântuitorului, etapă esenţială de pregătire pentru urmarea lui Hristos în veşnicie, de înfrânare a poftelor şi abţinere de la păcate, iar noi ne-am întrecut în a face daruri scumpe, felurite flori, ne-am aprins simţurile şi afectele, am mâncat carnea cea mai bună, am băut alcool fără oprelişte, am dănţuit, am desfrânat, am vorbit toate măscările şi răutăţile posibile, am chiuit şi ne-am bucurat. Televiziunile comerciale anunţau cu o săptămână înainte că, pentru ziua de 8 martie, toate locurile în restaurante şi locarne au fost deja reţinute prin precomenzi. Eram în plin post şi noi am acontat toate, absolut toate locurile pierzării! Aţi mai văzut cumva creştini îmbrăcaţi în sac şi cu cenuşă pe cap?!! Dar păgâni, dezmărginiţi în orgii, aţi văzut?
Oare, cu un veac în urmă, românii reacţionau la fel de pătimaş, mânaţi parcă de un magnetism demonic, pentru călcarea postului şi sfidarea lui Dumnezeu? Nici vorbă! Nici măcar nu auziseră de 8 martie. Mişcări feministe se înregistrau în SUA pe la 1908, iar ziua de 8 martie este întemeiată în 1910, de Clara Zetchin (născută Asser), la Conferinţa Femeilor Socialiste de la Copenhaga. Era o mutare importantă pe care o făcea Internaţionala Socialistă, prin crearea unei sărbători pentru femeia-revoluţionar. Comuniştii, revoltaţi împotriva lui Dumnezeu şi a rânduielilor puse de Acesta în lume, voiau să înroleze alături de ei şi femeile. Întâi de toate le-au oferit o zi a feminităţii păgâne, o sărbătoare bună pentru dezlimitarea patimilor şi slăvirea femeii, adică a făpturii, negându-l pe Creator. De la bun început, această sărbătoare a fost anticreştină, antihristică, apostată, antisocială, pierzătoare de suflete. Prin propagandă insistentă privind dreptul la vot dar mai ales „drepturile” anticreştine, precum şi prin adunări sfidătoare, prin ziare şi cărţi, mişcarea feministă s-a impus în conştiinţa cât mai multor oameni. În Vest, după al doilea Război Mondial, din feminism au izbucnit revoluţia sexuală, lesbianismul, mişcările protestatare ale tinerilor hippy, cu consecinţe dezastruoase privind pruncuciderea (legea dreptului la avort), homosexualitatea, concubinajul şi distrugerea familiei. În Est, a lucrat bolşevismul satanist, prin organizaţiile de femei şi tineret care au impus rânduieli noi, joia tineretului, regina balului, 8 Martie, deturnată în mod fals către „ziua mamei”, implicându-i astfel şi pe copii, apoi discoteca şi concursurile de miss au înlocuit tradiţiile morale şi creştine ale românilor. Privind înapoi cu amărăciune, observăm că vrăjmaşii nevăzuţi, dar şi cei văzuţi au făcut cu noi exact ceea ce au vrut. S-au bizuit pe păcatele şi patimile noastre, pe naivitatea şi neştiinţa noastră, pe slaba credinţă şi pe slăbiciunile noastre şi ne-au spălat creierele, după care le-au „remobilat” cu ideile, opiniile, obiceiurile şi năravurile lor. Le-au fost suficiente două generaţii, cel mult trei, pentru ca să ne preschimbe din creştini în păgâni sadea.
Oare noi ştim ce sărbătorim la 8 Martie? Un mare teolog rus, diaconul Andrei Kuraev, a cercetat această problemă şi a ajuns la concluzia că, pe lângă originea comunistă, pe lângă păgânismul ei, pe lângă închinarea la idolul frumuseţii (mitul Afroditei face astăzi ravagii prin aceea că el reprezintă, în realitate, pe diavolul plăcerilor şi desfrânărilor fără frontiere, demon ce domină lumea), sărbătoarea de la 8 martie mai are un sens, ceva mai adânc şi bine ascuns. Autorul, evocat mai înainte, susţine, cu argumente, că iniţiatoarea sărbătorii, Clara Zetchin i-a dedicat această zi femeii revoluţionar şi a ales-o pe Estera din Vechiul Testament. Ba chiar este posibil ca, în anul 1910, sărbătoarea Purimului să fi căzut chiar pe 8 martie. Cine doreşte să se lămurească în detaliu, să revadă cartea Estera, din care va afla că, în luna Adar, a douăsprezecea a anului, ziua 13, din porunca regelui Artaxerxe, evreii au măcelărit 75.000 de perşi din elită, pe care îi considerau duşmani personali. A doua zi, au sărbătorit cu mare veselie această ucidere. Părintele Andrei Kuraev se întreabă: „Cum se poate sărbători o zi de măcel? Nici un popor din lume nu serbează o asemenea zi cu bucurie. Purimul - sărbătoare în special pentru copii ( unde se cântă, se joacă, iar Talmudul recomandă celor maturi chiar să bea băuturi spirtoase până nu mai deosebesc diferenţa dintre expresiile “blestemat fie Aman” şi “binecuvântat este Mardoheu”) este comemorarea unui masacru în care au murit poate mii de copii. Nu a fost o bătălie (cum încearcă unii să explice), în care şi evreii şi perşii să se lupte cu armele în mână, ci anume un măcel. [...] Internaţionala a avut scopuri mondiale. Ea a avut ce spune lumii: că Purimul e sărbătoarea nimicirii duşmanilor, iar duşmanii Revoluţiei bineînţeles au fost nu numai capitaliştii, ci şi Biserica. În acest caz e lipsită oare de motivaţie presupunerea că în conştiinţa liderilor evrei ai Internaţionalei, mişcarea revoluţionară feminină se asocia cu Estera, iar 8 Martie - din obişnuinţă cu sărbătoarea Purim?” (Ce sărbătorim, de fapt, la 8 Martie?, pe site-ul Altermedia, la pagina postată pe 8. 03. 2007).
Câţi dintre români s-au gândit vreodată, dar mai ales în aceste vremuri de aşa zisă libertate, că celebrează „creştineşte”, în Postul Mare, cu jocuri, spirtoase, daruri, dezmăţ şi culpabilă bucurie, o sărbătoare străină, pătată cu sânge din belşug? Fac acest lucru fără să conştientizeze nici unul din sensurile sărbătorii respective. Sfântul Episcop Nicolae Velimirovici ne avertizează că această slăvire a frumuseţii feminine, cum ne amăgim noi că facem la 8 martie, este o grea cădere: „Dintre toate ispitele cu care omul are a se măsura în sine însuşi, frumuseţea este, oricum, cea mai anevoie de biruit. […] Căci frumuseţea este un gheţar de pe care se alunecă sigur în adâncul de foc” iar „concursurile moderne de Miss sunt […] în fapt, un comerţ abil disimulat cu prostituate” (Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Sophia, Buc., 2002, p. 227). Că e frumuseţe revoluţionară, adică supradesfrânată, larg mediatizată şi comercializată, că e manipulare sentimentală, camuflată sub „ziua mamei” (mamele creştine nu s-au identificat niciodată cu feministele, nici sfintele muceniţe, nici cuvioasele care împodobesc calendarul creştin), că e profund păgână, că e străină şi antihristică, această neghină amară şi neagră, numită 8 Martie, face mult rău credinţei noastre ortodoxe. Care sunt duşmanii comuniştilor (deghizaţi în spirite postmoderne, în internaţionalişti democraţi etc.), ai ateilor şi apostaţilor contemporani? Hristos şi Biserica Lui. Noi, creştinii ortodocşi, am luat locul perşilor de altă dată. Şi dacă nu suntem măcelăriţi cu săbiile, în mod sigur suntem ucişi sufleteşte, lucru făptuit cu neegalată râvnă în comunism şi continuat în prezent cu mijloace sofisticate. Culmea prostiei noastre e şi culmea vicleniei duşmanilor noştri: ne-au format reflexe condiţionate, precum câinilor lui Pavlov, aşa încât, cum se apropie 8 Martie, dăm iama în magazine, florării şi restaurante, ni se dezlănţuiesc patimile trupeşti, facem foarte urât, precum păgânii bestializaţi. Ne secătuim postul, curăţirea sufletească, veselindu-ne de propria înfrângere, de propria nimicire. 8 Martie e un ritual cumplit în care, jucând, ne călcăm în picioare propriile suflete, slăvim moartea pe care ne-o administrează subtil vrăjmaşii noştri. Feminismul, ca vlăstar otrăvit al masono-iluminism-comunismului, e un fel de magie a ielelor pătrunsă în mintea femeilor creştine, năucind, prin contaminare, şi mintea bărbaţilor creştini, aşa de rău, încât toţi, de-a valma, îl uită pe Hristos, se dezbracă de viaţa veşnică şi se aruncă, robi, în braţele Satanei. Moşii noştri de acum un veac nu ar fi făcut aşa ceva nici dacă ar fi fost ameninţaţi cu moartea. Noi, însă, de bunăvoie şi cu plăcere beteagă, ridicăm imne Satanei prin discoteci, taverne şi birturi. Numai biciul lui Hristos ne mai poate trezi! Doamne, atinge-ne acum, ca să ne mai rămână timp de revenire!

Obiceiurile primaverii-8 Martie-o sarbatoare necrestina-urari de 8 martie-ziua femeii
Obiceiurile primaverii
Folclorul roman s-a dezvoltat la confluenta a doua mari regiuni ale civilizatiei europene: vestul si sudul Europei. De-a lungul secolelor, romanii si-au cristalizat propria lor cultura. Aceasta cultura reprezinta nevoia de comunicare a omului cu natura si a omului cu alti oameni. Spiritualitatea romaneasca a fost in perfecta armonie cu pozitia geografica a tarii noastre si cu practicile populare ale romanilor.
Cultura romaneasca prezerva cu grija memoria stramosilor ei, astfel ca printre cele patru mituri importante ale romanilor il vom intalni alaturi de “Miorita” si pe cel al “Babei Dochia”, ultimul fiind in stransa legatura cu data de 1 Martie si cu martisorul.
Romanii sarbatoresc venirea primaverii intr-un mod unic, la inceputul lunii martie.
1 Martie este in calendarul ortodox ziua Evdochiei, o femeie martir, numita si Dochia. Sarbatoarea este de fapt apriori timpurilor crestine, iar Dochia este un personaj pagan.
Traditia martisorului este o mostenire de la stramosii nostrii romani. Cuvantul “martisor” are origini latine si este numele popular al lunii martie.
Acest stravechi obicei al primaverii este specific poporului roman si isi are originea in credintele si practicile agrare. Sarbatoarea lui are loc in prima zi a lui martie, considerata ca prima luna a primaverii. La Roma, inceputul anului nou se sarbatorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al campului si al turmelor, zeu care personifica renasterea naturii.

La vechii traci aceleasi atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul sau fiind legat de glia materna si de vegetatie. Lui ii erau consacrate sarbatorile primaverii, ale florilor si fecunditatii naturii.
In multe sapaturi arheologice din Romania s-au gasit martisoare cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la gat. Culoarea rosie, data de foc, sange si soare, era atribuita vietii, deci femeii. In schimb, culoarea alba, conferita de limpezimea apelor, de albul norilor era specifica intelepciunii barbatului. De altfel snurul martisorului exprima impletirea inseparabila a celor doua principii ca o permanenta miscare a materiei. El semnifica schimbul de forte vitale care dau nastere viului, necurmatul ciclu al naturii. Culorile alb si rosu au ramas pana in zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regasite si la bradul de nunta si inmormantare.
Cand venea primavara, oamenii obisnuiau sa lege de copacii funii albe si rosii, cu scopul de a alunga duhurile rele. Aceasta masura de precautie era luata pentru a preintampina orice fel de posibil dezastru care s-ar fi putut abate asupra florilor copacilor si i-ar fi putut impiedica sa rodeasca.
La originile martisorului a stat o moneda de aur la care se atasa o sfoara facuta din doua parti rasucite, una rosie si alta alba, pe care copiii obisnuiau sa o poarte la gat. Exista credinta, conform careia, acesta amuleta aducea noroc si fericire. Fetele purtau martisorul pana cand infloreau copacii, moment in care, legau martisorul de trunchiul unui copac iar cu moneda isi cumparau branza, pentru a avea o fata alba si frumoasa tot anul.
Dupa un timp, margele frumos colorate au luat locul monedei. In unele parti ale tarii, martisorul este purtat la incheietura mainii, toata luna martie. Dupa care, inainte de rasaritul soarelui, fetele il innoada de trunchiul unui copac sau il pun intr-un arbust de trandafiri, cu convingerea ca toate dorintele lor se vor implini.
Simbolul snurului realizat din cele doua parti rasucite, una alba si cealalta rosie, a fost initial folosit de daci inainte ca romanii sa-i cucereasca. Pe acea vreme snurul era alcatuit din alte doua culori: alb si negru. Culoarea neagra reprezenta lana neagra data de Baba Dochia nurorii sale, si simboliza intunericul iernii. Partea alba simboliza lumina primaverii. Lana s-a schimbat, conform legendei, din negru in alb prin sacrificiul fetei. Din aceasta cauza partea rosie din martisor reprezinta sangele si sacrificiul. In final, primavara si martisorul vor fi mai puternici decat intunericul cu ajutorul lui Isus Cristos.
In zilele noastre, martisorul este un simbol al primaverii care va sa vina, iar realizarea lui a devenit o adevarata opera de arta. Oamenii ofera cu multa placere de 1 Martie martisoare celor pe care ii iubesc, ca simbol al admiratiei lor, ca respect si stima speciala pentru doamne si domnisoare.
MARTISORUL LA VECINII NOSTRII
Daca mergi pe strazile Bulgariei, pe data de 1 Martie, vei intalni numeroase figuri fericite. Dar in primul rand, ochii tai vot fi capturati de martisoare. Toata lumea isi decoreaza hainele cu ele. Mai mult, poti sa observi martisoare purtate chiar de caini si pisici. In satele mici din munti, oamenii isi aranjeaza si animalele domestice din ograda (miei, cai, capre etc) cu astfel de podoabe. Casele au si ele, de asemenea, propriul lor martisor.
Te-ai putea intreba de unde provine acest obicei. In timpurile vechi, “matenitsa” cum sunt denumite martisoarele in limba bulgara, au fost acceptate ca un semn de ritual, ca o amuleta creata special pentru a te proteja de spiritele rele. In zilele noastre, aproape toate aceste simboluri au fost uitate, ramanand doar cel legat de venirea primaverii. Dar si acum, bulgarii cred ca, vor fi sanatosi tot timpul anului daca poarta “martenitsa” in luna martie. Exista o zicala din batrani care spune ca “daca nu porti martisor, Baba Marta va aduce spiritele rele in casa ta”. Caracterul mitic Baba Marta personifica primavara si soarele care poate cu usurinta sa arda fetele sensibile ale oamenilor. Conform credintei nationale, Baba Marta este o batrana neputincioasa. Acesta este motivul pentru care are tot timpul la ea un bat de fier in care se spijina. Bulgarii cred ca, temperamentul batranei este foarte instabil. Astfel ca, atunci cand Marta zambeste, soarele staluceste pe cer, iar atunci cand este suparata pe cineva, vremea urata isi face simtita prezenta. Majoritatea ritualurilor aveau ca obiectiv principal multumirea batranei. Baba Marta nu va vizita decat casele curate si bine ingrijite. Din acest motiv, in fiecare an, la sfarsitul lui februarie, bulgarii obisnuiesc sa-si faca curatenie generala in case. Este de fapt un simbol al curatarii de tot ceea ce s-a adunat rau de-a lungul anului, de toate lucrurile vechi si nefertile, si de care trebuie sa te debarasezi odata cu venirea primaverii, pentru a te putea purifica.
Baba Marta are cerinte specifice pentru cei cu care se va intalni la inceputul lui martie. Astfel ca, batranii nu trebuie niciodata sa iasa prea devreme din casa in aceste zile pentru ca batrana doreste sa intalneasca doar fete tinere si femei. Doar asa vremea va fi tot anul frumoasa si calduroasa. Trebuie de asemenea sa poriti “martenitsa”.
Toata lumea poarta “martenitsa” in Bulgaria, inclusiv necuvantatoarele. Martisoarele bulgarilor sunt asemanatoare celor din Romania. Sunt facute din doua bucati de matase, una alba si cealalta rosie, rasucite intre ele, la care se ataseaza monede, par din coada de cal, margele, usturoi, carcase de melci etc. Impreuna formeaza amuleta.
In anumite regiuni din Bulgaria martisoarele sunt purtate in functie de statutul social al persoanelor in cauza. Astfel, fetele nemaritate vor purta martisorul in partea stanga a rochiei, in vreme ce fetele batrane il vor purta pe degetul mic al mainii stangi. Barbatii casatoriti poarta “martenitsa” la soseta dreapta.
Martisoarele se poarta o perioada de timp bine determinata, dupa care se agata in copacii care urmeaza sa infloreasca. Procesul scoaterii martisoarelor a fost legat de paracticile de previziune a vremii. In sud, spre exemplu, oamenii cred ca ar trebui sa-ti dai jos martisorul doar atunci cand vei observa un stol de berze. In alte regiuni acest lucru se intampla la vederea unei lebede, existand credinta ca, vei fi tot anul la fel de gratios precum respectiva pasare. Fetele nemaritate isi pun martisorul sub o piatra mare si incearca sa ghiceasca care le va fi ursitul.
Scoaterea martisorului, conform ritualurilor, are un scop bine intemeiat: sa marcheze astfel tranzitia dintre sfarsitul iernii si noul anotimp care incepe.
Martenitsa, aceasta amuleta magica, mostenita de la predecesori, este primul semn al venirii primaverii. El simbolizeaza credinta fiecaruia ca toate vor fi mai bune in anul ce va sa vina.
8 Martie - o sarbatoare necrestina
De ce oare, la 15 ani de la prabusirea comunismului, noi ne incapatanam parca sa-i perpetuam sarbatorile straine si mincinoase? Ne prefacem ca 8 Martie sau 1 Mai ar fi niste sarbatori nevinovate si vechi de cand lumea, bucurandu-ne cu naivitate de cate-o “zi libera” sau de cate un cadru festiv artificial, fara sa ne mai sinchisim de originile si intelesurile acestor “sarbatori” mostenite din recuzita propagandistica a celui mai criminal si mai anti-crestin regim din istorie! O facem din inertie (”Asa am apucat!”) si din dorinta impura de a inmulti cu orice pret prilejurile de chef lumesc si de “chiul” ingaduit. Dar multi o fac poate si din totala ignorare a substratului acestor false sarbatori… (R. C.)
Intre Martisor si 8 Martie

Traditia romaneasca ofera, in prag de primavara, un bun prilej de sarbatorire a “sexului frumos”: 1 Martie, Ziua Martisorului. Nici aceasta nu-i o sarbatoare bisericeasca, dar nici n-are in ea nimic tendentios sau pervers. Mamele, logodnicele, sotiile, fiicele sau colegele noastre au si acest prilej in plus de a ne simti dragostea si pretuirea (care altminteri, fie vorba intre noi, s-ar cuveni sa fie mai putin “ocazionale”). Piepturile inflorite de martisoare aduc aminte, simbolic, de frumusetea si regenerarea lumii lui Dumnezeu, de armonia care se cade sa existe in(tre) toate cele ale Firii, de la ghiocelul plapand si pana la inima omului. Ne bucuram de alteritatea ce ne-a fost data dintru inceput (”Nu e bine sa fie omul singur”) si de minunea perpetua a vietii (caci Eva e “mama tuturor celor vii”). De ce mai e nevoie sa supralicitam, o saptamana mai tarziu, printr-o “sarbatoare” ideologica a femeii (vazute ca instrument al “luptei de clasa”)?!
Pe urmele tovarasei Clara Zetkin…

Am mai spus si altadata povestea instituirii zilei de 8 martie (demagogic numita “internationala”, caci n-au sarbatorit-o oficial decat anumite cercuri conspirationiste si tarile din fostul “lagar socialist”). Propunerea a fost facuta si aprobata in 1910, la asa-numita Conferinta a Femeilor Socialiste de la Copenhaga, prima ei sarbatorire in mediile respective avand loc in anul urmator. Autoarea propunerii a fost militanta revolutionara Clara Zetkin (1857-1933), o intelectuala evreica nascuta la Wiederau (Saxonia) si moarta la Arhanghelskoie, in fosta U.R.S.S. (unde a propasit pe linia partidului). De ce tocmai ziua de 8 martie? Unul dintre motive (si cel mai invocat) este ca in aceasta zi avusesera loc mai multe demonstratii revendicative ale “femeilor muncitoare”, incepand cu o greva a tesatoarelor new-yorkeze din 1857.
… si in umbra sangeroasei Estera

Ar mai fi insa un motiv important, asupra caruia atrage atentia, de pilda, un mare teolog si duhovnic rus contemporan, diac. prof. dr. Andrei Kuraev (din pacate, lungul sau expozeu pe aceasta tema, primit in traducere romaneasca, depaseste spatiul limitat al revistei noastre): pornind de la originea etnica a Clarei Zetkin, autorul e de parere ca ea n-a putut sa nu se gandeasca la sarbatoarea de Purim (foarte apropiata calendaristic de data de 8 martie), care rememoreaza anual un cumplit masacru (dupa traditie, 75.000 de morti - barbati, femei si copii) intreprins asupra poporului persan de iudeii aflati in exil. Personajul-cheie al evenimentului este tocmai o femeie, viclena si sangeroasa Estera, devenita intruchipare biblica a “eroismului” feminin evreiesc. Daca e asa sau nu, cert ramane ca, prin realele sau doar posibilele ei origini mentale, ziua de 8 Martie reprezinta o conventie festiva cu totul straina de spiritul crestinismului, pe care o constiinta ortodoxa nu si-o poate asuma fara se trada pe sine insasi.

CLARA ZETKIN


De ce oare, la 15 ani de la prabusirea comunismului, noi ne incapatanam parca sa-i perpetuam sarbatorile straine si mincinoase? Ne prefacem ca 8 Martie sau 1 Mai ar fi niste sarbatori nevinovate si vechi de cand lumea, bucurandu-ne cu naivitate de cate-o œzi libera sau de cate-un cadru festiv artificial, fara sa ne mai sinchisim de originile si intelesurile acestor œsarbatori mostenite din recuzita propagandistica a celui mai criminal si mai anti-crestin regim din istorie! O facem din inertie (Asa am apucat!) si din dorinta impura de a inmulti cu orice pret prilejurile de chef lumesc si de œchiul ingaduit. Dar multi o fac poate si din totala ignorare a substratului acestor false sarbatori (care s-ar fi cuvenit sa iasa din istorie o data cu revolutionarismul ateu si materialist, daca noi nu ne-am fi descrestinat in ultima jumatate de secol mai mult decat vrem s-o recunoastem).

Intre Martisor si 8 Martie

Traditia romaneasca ofera, in prag de primavara, un bun prilej de sarbatorire a "sexului frumos" 1 Martie, Ziua Martisorului. Nici aceasta nu-i o sarbatoare bisericeasca, dar nici n-are in ea nimic tendentios sau pervers. Mamele, logodnicele, sotiile, fiicele sau colegele noastre au si acest prilej in plus de a ne simti dragostea si pretuirea (care altminteri, fie vorba intre noi, s-ar cuveni sa fie mai putin œocazionale). Piepturile inflorite de martisoare aduc aminte, simbolic, de frumusetea si regenerarea lumii lui Dumnezeu, de armonia care se cade sa existe in(tre) toate cele ale Firii, de la ghiocelul plapand si pana la inima omului. Ne bucuram de alteritatea ce ne-a fost data dintru inceput (Nu e bine sa fie omul singur) si de minunea perpetua a vietii (caci Eva e œmama tuturor celor vii).

De ce mai e nevoie sa supralicitam, o saptamana mai tarziu, printr-o œsarbatoare ideologica a femeii (vazute ca instrument al œluptei de clasa, din perspectiva œfeminismului dizolvant, in care un Nae Ionescu avea dreptate sa vada tocmai semnul œlipsei de feminitate)?!

Pe urmele tovarasei Clara Zetkin

Am mai spus si altadata in Puncte cardinale adevarata poveste a instituirii zilei de 8 martie (demagogic numita œinternationala, caci n-au sarbatorit-o oficial decat anumite cercuri conspirationiste si tarile din fostul œlagar socialist). Propunerea a fost facuta si aprobata in 1910, la asa-numita Conferinta a Femeilor Socialiste de la Copenhaga, prima ei sarbatorire in mediile respective avand loc in anul urmator. Autoarea propunerii a fost militanta revolutionara Clara Zetkin (1857-1933), o evreica nascuta la Wiederau (Saxonia) si moarta la Arhanghelskoie, in fosta U.R.S.S. (unde si-a vazut implinit visul œtineretii revolutionare si a propasit pe linia bolsevismului stalinist).

De ce tocmai ziua de 8 martie? Unul dintre motive (si cel mai invocat) este ca in aceasta zi avusesera loc mai multe demonstratii revendicative ale œfemeilor muncitoare, incepand cu o greva a tesatoarelor new-yorkeze din 1857 (ce-i drept, cam aspru reprimata de autoritatile œcapitaliste).
Sub semnul sangeroasei Estera

Ar mai fi insa un motiv important, asupra caruia atrage atentia, de pilda, un mare teolog si duhovnic rus contemporan, diac. prof. dr. Andrei Kuraev: pornind de la originea etnica a Clarei Zetkin, autorul este de parere ca ea n-a putut sa nu se gandeasca la populara sarbatoare evreaisca de Purim (foarte apropiata calendaristic de data de 8 martie), care rememoreaza anual un cumplit masacru (dupa traditie, 75.000 de morti “ barbati, femei si copii) intreprins asupra poporului persan de catre iudeii aflati in exil. Personajul-cheie al evenimentului este tocmai o femeie, viclena si sangeroasa Estera, devenita intruchipare biblica a œeroismului feminin evreiesc.

Daca e asa sau nu, cert ramane ca, prin realele sau doar posibilele ei origini mentale, ziua de 8 Martie reprezinta o conventie festiva cu totul straina si de traditia noastra folclorica, si de spiritul crestinismului, astfel incat o constiinta nationala si ortodoxa nu si-o poate asuma fara a se trada pe sine insasi.
Razvan CODRESCU