invatamant romanesc........

În marginea fostei dezbateri despre învăţămîntul din România



Le-am cerut studenţilor mei, anul III Română-Engleză, să comenteze, în engleză, un poem englez din secolul XIX, la alegere.

Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX şi nici o poezie. (Au studiat în anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatru Romeo şi Julieta (numită alternativ "roman", novel, ori poem). Restul de cinsprezece din şaizeci, care şi-au amintit totuşi o poezie, au scris totuşi în engleză. Am corectat mai jos greşelile lor :

Pluralul lui viu nu e vi, ci vii. verbul a lua nu se scrie i-au. obijnuit e incorect. Îi nu se scrie despărţit, î-i.

să de-a e incorect (corect e să dea). Nu se zice propiu, ci propriu.



them nu poate înlocui their. No se poate spune them mother în loc de their mother.

intitulated nu există în engleză (cf. Merriam-Webster).

combinated nu există în engleză.

to enjoy of life e incorect ( verbul to enjoy e tranzitiv).

writted e incorect în loc de wrote.

poetry nu e identic cu poem.

lirycs nu e ortografiat corect, şi cu siguranţă nu înseamnă textul unei poezii, ci versurile unui cîntec.

roman nu există în engleză, corect e novel.

disapointness nu există, corect e disappointment.

beautifuly thing e incorect.

tryed e incorect.

gaves nu există (give sau gave).

tooked place e incorect.

tabloul Gioconda nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci.

Romeo and Juliet nu e un roman.

Romeo and Juliet nu e un poem.

Shackspear nu se scrie astfel.



Dacă se dădea admitere la facultate ei ar fi căzut la admitere.Toţi aceşti tineri vor deveni profesori de limba engleză şi română peste trei luni.



Îmi este inexplicabil cum asemenea studenţi pot deveni profesori, cînd în orînduirea veche, bolşevică şi totalitaristă, ei n-ar fi putut nici măcar trece admiterea. Cum s-a ajuns în această situaţie ? Puţin după Revoluţie, prin 1995, cred, au apărut locurile cu taxă la Universităţi. Ceva mai tîrziu s-a suprimat concursul de admitere. Astfel, Universităţile au dat de gustul banilor. Studenţii deveneau intangibili. Devreme ce plăteau, prezenţi sau nu, trebuiau să treacă examenele, trebuiau să capete diplome. După diplome, dădeau concursul de titularizare, pe care nu-l luau, rămîneau suplinitori, şi titulari negăsindu-se, tot suplinitorii predau.

Primii studenţi pe bani au terminat prin 2000. Primii lor elevi au terminat liceul prin 2004. După implementarea programului Bologna, studenţii au terminat în trei ani în loc de patru sau cinci, cu lucrări de licenţă de şaizeci de pagini, nu de o sută sau două sute. Lucrările scurte pot fi cumpărate sau descărcate contra cost de pe Internet, de pe situri specializate (o sută de lei bucata).

Liceenii intră pe bani la Universitate, fără admitere, termină în trei ani, devin profesori suplinitori, iar elevii lor sînt prost pregătiţi, mai prost pregătiţi decît precedenţii. Paradoxal, se face mai multă şcoală la liceu decît la Universitate : la liceu, profesorii pot încă să lase repetenţi elevii care nu învaţă, fiindcă liceul e gratuit, iar profesorii nu sînt plătiţi după numărul de elevi. Studenţii sînt mai prost pregătiţi decît elevii de liceu.

Le-am cerut celor şaizeci de studenţi ai mei referate. Din şaizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (control paste) de pe un sit internet, www.referate.ro.

O vină pentru situaţie o are aşa-numitul învăţămînt axat pe competenţe. În noul sistem, elevii, vezi doamne, nu mai tocesc date seci, ci dobîndesc competenţe. Mare este confuzia din capetele pedagogilor de şcoală nouă ! Există materii axate pe competenţe (a învăţa engleză, franceză ori muzică înseamnă să ştii vorbi engleza, franceza, respectiv să cînţi, fluieri sau fredonezi melodii). Există materii bazate pe cunoştinţe (istoria, geografia, anatomia şi zoologia, de pildă). Există materii intermediare, ca biologia şi chimia, în care competenţele şi cunoştinţele sînt complementare. Cultura generală e alcătuită doar din cunoştinţe. Educaţia axată pe competenţe naşte monştri, fiindcă a şti cine a pictat Gioconda e o cunoştinţă, nu o competenţă. O altă studentă, tot de anul III Litere, mă înştiinţează că poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem Mistreţul cu colţi de argint. Pe vremea mea, a numi pe cineva “autorul meu preferat” presupunea măcar să-i fi poţi identifica poeziile. Se presupune că un absolvent de engleză ştie după trei ani că în engleză, romanul se numeşte novel.



Universitatea zulusă



Este imperativ necesar, e indispensabil ca să se revină la Universitatea gratuită cu concurs de admitere şi cu număr limitat de locuri. E suficient că s-a închis un cerc vicios, că absolvenţii de universităţi fast-food au virusat învăţămîntul gimnazial şi liceal, şi trimit universităţilor liceeni care nu ştiu nimic. Conform cu situl QS, Quaquarelli Symonds, Israelul, ţară mică, cu suprafaţa Moldovei, are trei universităţi pe locurile 102, 114 şi 132 din lume. Carolina din Praga e pe locul 230 în lume. Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta e pe locul 400. Universitatea Bucureşti e pe locul 500, lîngă Universitatea din Szeged, (populaţie 166 000 locuitori) universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh, Kazahstan şi Sri Lanka. Universitatea din Liubliana e pe locul 400. Universitatea Iagelonă din Polonia e pe locul 302. Universitatea Ben Gurion, din deşertul Neghev, e pe locul 323.

Universitatea Babeş-Bolyai este după locul 600, lîngă nişte universităţi saudite, srilankeze şi kazahe (nisip, junglă, nisip). Situl ARWU al Institutului de Pedagogie al Universităţii Jiao Tong se opreşte la primele cinci sute de universităţi din lume, unde pe la coadă se află Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana şi cea din Wellington, Noua Zeelandă. Universitatea din Bucureşti are de ajuns din urmă universitatea zulusă din Durban, cea slovenă (Liubliana, 280 000 locuitori) şi cea din Wellington (386 000 locuitori, la capătul lumii, în largul Pacificului).



Am expus în Observatorul cultural, numărul 296 din 2005, cazul unui profesor universitar de latină. Greşelile de traducere pe care le făcea demonstrau o cunoaştere precară a limbii latine.

(Solilocviile lui Augustin) Aliud est enim exhausta pestis, aliud consopita. Una este o epidemie terminată, altceva e o epidemie care mocneşte.

Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 60: „…una sînt secăturile molimei, şi alta scufundările în somn adînc“.

(Etica lui Abelard) Poenitentia est commissa deflere et flenda non commitere. Căinţa înseamnă să deplîngi cele săvîrşite şi să nu săvîrşeşti lucruri de deplîns.

Dan Negrescu, Etica lui Abelard, p. 81: „Căinţa a fost dată spre a plînge, dar nu înseamnă ca plînsul o şi face eficientă“.

(Solilocviile lui Augustin) Hoc ergo unum superius praetermiseras. Trecuseşi cu vederea acest lucru mai sus. Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 82 : „Aşadar, acest lucru îl pui mai presus“.

(Toma de Aquino, De ente et essentia) sicut diaphaneitas de aëre…“ – …ca transparenţa la aer…

Dan Negrescu, traducere, p. 85: „… starea diafană în aramă…“.



Un om care confundă a neglija cu a pune mai presus, şi care confundă transparenţa aerului cu opacitatea aramei, prevedeam în acel articol, va deveni în curînd conducător de doctorate în limba şi literatura latină.

Profeţia mi s-a adeverit. Din 2009, profesorul dr. Dan Negrescu, de la Facultatea de Litere din Timişoara, conduce doctorate în limba şi literatura latină.

Învăţămîntul românesc e prăbuşit cu totul. Predau profesori care fac greşeli de clasa a şasea. Absolvă cu diplomă studenţi care acum cinsprezece ani ar fi căzut la admitere. Conduc doctorate oameni total necalificaţi. Comisia centrala de acreditare a titlurilor universitare face conducători de doctorat în glumă.

Sînt un excelent prooroc.

Nu se mai mire nimeni că n-avem universităţi remarcabile cu cercetători remarcabili, cînd înşişi conducătorii de doctorat se fac din carton lipit cu aracet.



Coda

Am cunoscut din mers, pe stradă, în aprilie 2010, un domn, Chira, din Bistriţa ori Dej. De meserie făcea garduri de fier. Ca studii, isprăvise liceul cu vreo patruzeci de ani în urmă. Am stat cu de vorbă despre Eugen Barbu, Ivasiuc, Blaga, Esenin, Petru Culianu, Cioran, I. D. Sîrbu şi Art Nouveau. Citise imens.

Am stat de vorbă la Sasca Montană cu un bătrînel sărman, Mircea Bragea, despre navarhii de la Arginuse, Hannah Arendt, Parinteasca dimîndari, poeziile lui Dinescu, Ernest Renan, despre depozite cuaternare porfiroblastice, marnocalcare triasice şi Ben-et-Nash, prima stea din Ursa Mare. Ca studii, avea cinsprezece ani de temniţă grea după 1950.

Cînd universităţile româneşti vor fi în stare să cultive intelectuali de talia absolvenţilor de liceu din vremea lui Dej, de talia puşcăriaşilor din vremea lui Groza, fiţi amabili şi treziţi-mă.



Problema universităţilor din România nu e să ajungă din urmă cine ştie ce universităţi vestice. Problema universităţilor noastre e să ajungă din urmă nivelul liceelor româneşti din 1988. Şi atunci mai vorbim.

Educaţia e singurul domeniu în care nu se vorbeşte de greaua moştenire a comunismului. Regimul de debandadă, numit democraţie şi miniştrii incapabili şi iresponsabili au transformat învăţămîntul românesc într-un haos.

Din toţi olimpicii internaţionali români de anul trecut, unul singur s-a înscris de nevoie la Universitatea din Bucureşti, fiindcă nu ştia engleză, ca să devină bursier la o Universitate străină.

Fac încă patru profeţii :

Peste cinci ani nici un liceean olimpic nu se va înscrie student în vreo universitate română.

Peste zece ani, nivelul de analfabetism al studenţilor români va fi acelaşi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.

Peste zece ani nici o universitate românească nu va intra în lista primelor cinci sute de universităţi din lume, iar kazahii, saudiţii, srilankezii şi zuluşii ne vor privi ca şi acum, de sus.

Nici peste zece ani ministerul educaţiei nu-şi va decupa din presă un articol despre starea învăţămîntului român, ca să-l aibe la îndemînă.