Oamenii lui Cocos curata vamile
Incredintari directe pentru parteneri si fini
Miercuri , 17 Ianuarie
Firme detinute de fosti parteneri de afaceri sau fini ai celebrului Dorin Cocos, sotul si mai celebrei Elena Udrea, presteaza de ani buni servicii de dezinfectie si salubrizare in sapte din vamile patriei. O activitate ce aduce profituri de miliarde obtinuta in cele mai multe cazuri prin incredintare directa. Cei ce au beneficiat si inca beneficiaza de taxele transportatorilor sau de bugetele publice locale sunt Ioan Gheorghe si Emil Hotaran. Acestia si-au impartit intre ei firmele G&E Invest 2003, Credinvest USA, Custom Serv Arad. Legatura lor cu lumea buna o reprezinta Dorin Cocos. Acesta ii este nas lui Ioan Gheorghe, iar cu Hotaran a impartit firma Clamari Trading.
Firmele celor doi au obtinut in anii 2004, 2005 si 2006 contracte de dezinfectie sau salubrizare in special pe vamile din vest. Astfel, G&E Invest 2003 si-a deschis puncte de lucru la Nadlac, Varsand, Turnu si Moravita. Firma Credinvest USA a luat Salonta, Portile de Fier, iar Custom Serv a intarit afacerile deja detinute in Turnu si Varsand. Pentru a nu pierde miliardele transportatorilor, cele trei firme au mai jonglat contractele intre ele. Afacerile le-au mers din plin, cat timp doar in Arad Garda Financiara a reclamat un prejudiciu de peste 155 miliarde lei vechi.
Recentul scandal declansat de transportatori in vama Nadlac a scos la lumina afaceri care se derulau fara probleme de ani de zile si care au adus prejudicii serioase statului. Un control al Garzii Financiare Arad efectuat la vamile aradene in 2006 arata ca bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 155 miliarde de lei vechi in urma modului cum s-au realizat si gestionat aceste activitati.
La intrarea in Nadlac dinspre Arad, la un ghiseu se platea o taxa de 20 RON, iar la intrarea in Nadlac dinspre Ungaria, 28 RON. Transportatorii spun ca taxele incasate sunt ilegale si ca de fapt firma care incasa una dintre aceste taxe era controlata de sotul Elenei Udrea, Dorin Cocos. Primarul din Nadlac, Vasile Ciceac, a negat ca in spatele respectivei firme s-ar afla Elena Udrea. Asupra afirmatiilor primarului Ciceac planeaza un semn de intrebare cat timp se stie ca Dorin Cocos este nasul lui Ioan Gheorghe iar Emil Hotaran este asociat in firma Clamari Trading cu acelasi Cocos. De altfel, chiar Dorin Cocos a recunoscut ca ii cunoaste foarte bine pe Hotaran si Gheorghe, dar sustine ca nu i-a vazut de mult timp si nu are afaceri cu ei. Dincolo de afirmatiile si legaturile celor implicati, Garda Financiara Arad a efectuat la sfarsitul anului trecut un control tematic la firmele care salubrizau si ecologizau vamile. Aceleasi firme care au functionat atunci in vami erau prezente si la inceputul acestui an. Ele se reprofilasera, trecand de la dezinfectie la ecologizare si salubrizare. In urma controlului, au fost sesizate ANAF si DNA.
Contracte fara licitatie
Comisarul Sorin Cirti, seful Garzii Financiare Arad, a spus ca a sesizat ANAF in vederea efectuarii unui control de fond pentru stabilirea in intregime a daunelor. "Sunt singurii care pot stabili un prejudiciu cert", a spus Cirti. Tot in urma controlului, a fost sesizat si DNA. "Am sesizat DNA pentru ca ei sunt singurii abilitati sa verifice organizarea licitatiilor. In cazul de fata, nu au fost organizate licitatii", a explicat acesta. In sesizarea catre DNA, este explicat totul de catre comisari: "Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Arad, la data de 8.11.2004, la 9.11.2004 si 21.10.2006, concesioneaza activitatea de dezinfectie a mijloacelor de transport rutiere, serviciu public de interes national, de la punctele pentru trecerea frontierei de stat (PCTF) Varsand, Nadlac, Turnu si Curtici catre Custom Serv Arad - PCTF Varsand (contract preluat ulterior de catre Best Business Invest), Directia Judeteana pentru Protectia Plantelor si alte Servicii din cadrul CJ Arad - PCTF Nadlac (contract preluat, prin asociere in participatiune, ulterior, de G&E Invest 2003) si ELIT DDD A&C Arad - PCTF Turnu si Curtici, fara a organiza licitatie publica si fara a intocmi caietul de sarcini si a solicita aprobarea Guvernului".
ANAF, chemata in control
ANAF a fost sesizata sa efectueze un control de fond in acest caz. In actul inaintat ANAF se arata ca au fost incalcate mai multe reglementari, inclusiv cele privind tarifele de dezinfectie. Mai mult, Directia Sanitar-Veterinara Arad nu putea sa concesioneze activitatea. "Cu exceptia DSVSA Arad, nici unul dintre agentii economici mentionati nu putea desfasura legal activitatea de dezinfectie, intrucat la data incheierii contractelor (si ulterior) nu exista cadrul legal pentru concesionarea, inchirierea sau achizitia terenurilor aflate in punctele de trecere a frontierei de stat, a cladirilor si bazei materiale necesare", spun comisarii.
Bani pentru curatenie in vami
Printre firmele care faceau salubrizarea in vami se regasesc o parte din cele care efectuau si dezinfectia. Consiliul Judetean Arad primea 20% din incasari. In urma cu un an, 90 de miliarde de lei au fost deblocati de catre Ministerul Finantelor si transferati catre aradeni. De aici rezulta cam ce sume erau incasate de respectivele firme.
Dorin Cocos: "Nu mai am nici o legatura cu ei de sase-sapte ani"
"Pe domnul Hotaran nu l-am mai vazut cred ca de vreo sase ani. Nu am nici o legatura cu domnul Hotaran si nici cu ce afaceri face dansul. Nici pe domnul Gheorghe nu l-am mai vazut de o gramada de vreme. Am auzit de ce fac ei pe acolo, pe granita de vest. Am auzit lucrurile astea. Eu nu am insa nici o problema. Nu am nici o legatura de afaceri cu ei de cel putin sase-sapte ani. Deci nu sunt implicat in afacerile lor cu salubrizari. De foarte mult timp nu ne-am mai vazut. Asta nu inseamna ca nu-i cunosc. Ii cunosc."
Firma bucuresteana pentru salubrizarea vestului tarii
Firma bucuresteana G&E Invest 2003 SRL este societatea care se ocupa de salubrizarea principalelor orase din Arad. Dupa ce s-a ocupat cu dezinfectia in vamile aradene, firma a ramas sa salubrizeze in continuare zona. La Pecica, oras de care apartine si Vama Turnu, primarul Iustin Cionca a explicat situatia. Contractul de salubrizare pentru Vama Turnu l-a preluat de la Consiliul Judetean Arad, iar personalul care incasa taxa din vama era angajat al Consiliului Judetean prin Directia de Protectie a Plantelor. "Contractul s-a prelungit pana la sfarsitul anului, pentru ca nu mai aveam timp sa organizez o licitatie", a spus Cionca. A preluat contractul, insa nu definitiv. Conform legii, a organizat o licitatie si s-au prezentat trei firme: doua din Arad si G&E Invest 2003. Primarul din Pecica a spus ca una dintre firmele aradene a intarziat la licitatie, deci a fost descalificata din start, iar cealalta avea preturi duble fata de G&E Invest 2003. Insa chiar de la preluarea contractului, G&E Invest 2003 nu a mai incasat banii in mod direct. Angajatii Primariei incasau banii, care ajungeau in bugetul local. Platile catre G&E Invest se faceau pe baza de comanda dupa efectuarea lucrarilor.
La Nadlac, aceeasi firma salubrizeaza orasul si s-a ocupat chiar si de vama pentru cateva zile. Aceeasi situatie este si la Pilu, comuna de care apartine si Vama Varsand.
Castiguri simbolice la Moravita
Tot G&E Invest 2003 este societatea care asigura serviciile de salubrizare si in zona localitatii Moravita. Interesant este ca pentru munca prestata atat la nivelul comunei, cat si in satele apartinatoare societatea se multumeste cu castiguri aproape simbolice. Primarul comunei, Ion Fistea, spune ca serviciile prestate de aceasta firma nu au nici o legatura cu taxa de salubritate din frontiera, zona in care opereaza societatea limitandu-se pana la bariera din Vama Moravita. Edilul a mai precizat ca contractul de salubrizare s-a incheiat inca din 1995, in baza unei hotarari de Consiliu Local data de alesii de atunci. Costurile pe care le implica serviciile prestate de G&E Invest 2003 sunt de circa 1,6 milioane de lei vechi, suma care era platita din taxele de salurizare percepute pana de curand. "Daca ar fi sa platim din bugetul local aceste servicii, am renunta cu siguranta, pentru ca avem bani putini si nu ne permitem nici o cheltuiala de acest gen", a mai declarat primarul. Pe de alta parte, prefectul de Timis, Ovidiu Draganescu, a demarat deja procedurile de atac in contencios administrativ impotriva hotararii Consiliului Local Moravita prin care se stipuleaza perceperea unei taxe de salubrizare in Vama Moravita, conditii in care localitatea si satele apartinatoare ar putea renunta la serviciile firmei G&E Invest 2003 din lipsa de bani.
Se afișează postările cu eticheta minciuna / adevar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta minciuna / adevar. Afișați toate postările
miercuri, 30 decembrie 2009
Democratie si iluzii
Sfârşitul programat al democraţiei
categorie: Antiglobalizare | autor: Aciduzzul
11 Decembrie 2009
traducere Alina Antonia
1.Puterea a trecut în alte mâini
Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci conducătorii grupurilor multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor instituţiilor internaţionale „opace” (FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale). Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleşi în mod democratic, în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei. Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor e limitată la o dimensiune naţională. De altfel ponderea societăţilor multinaţionale în fluxurile financiare a depăşit-o de mult pe cea a statelor.
La dimensiune transnaţională, mai bogate decât statele şi reprezintând principalele surse de finanţare ale partidelor politice de orice orientare în majoritatea ţărilor, aceste organizaţii se situează de fapt mai presus de legi şi de puterea politică, mai presus de democraţie.
Iată lista cifrelor de afaceri ale unor organizaţii multinaţionale, comparate cu PIB-ul statelor. Ea spune multe despre puterea planetară pe care aceste societăţi sunt în curs s-o capete. O putere tot mai mare, datorată accelerării fuziunii între organizaţiile multinaţionale.
Cifre de afaceri sau PIB, în miliarde de dolari
General Motors 178,2 Singapore 96,3
Danemarca 161,1 Toyota 95,2
Tailanda 157,3 Israel 92
Ford 153,5 General Electric 90,8
Norvegia 153,4 Filipine 83,1
Mitsui & Co 142,8 IBM 78,5
Polonia 135,7 NTT 77
Africa de Sud 129,1 Axa – UAP 76,9
Mitsubishi 129 Egipt 75,2
Royal Dutch Shell 128,1 Cile 74,3
Itoshu 126,7 Irlanda 72
Arabia Saudita 125,3 Daimler-Benz 71,5
Exxon (Esso) 122,4 British Petroleum 71,2
Wall Mart 119,3 Venezuela 67,3
Ford 100,1 Groupe Volkswagen65,3
Grecia 119,1 Noua Zeelanda 65
Finlanda 116,2 Unilever 43,7
Marubeni 11,2 Pachistan 41,9
Sumimoto 109,3 Nestle 38,4
Malaezia 97,5 Sony 34,4
Portugalia 97,4 Egipt 33,5
Singapore 96,3 Nigeria
Ansamblul celor mai mari 5 firme din lume 526,1
Orientul Apropiat si Africa de Nord 454,5
Asia de Sud 297,4
Africa Sub-Sahariana 269,9
Cifrele datează din 1999.
Surse: Banca Mondială (World Development Rapport 1998-1999), Forbes, The Nation, Institutul de Cercetare al Naţiunilor Unite pentru dezvoltare socială (Statele Disarray, Geneva, 1995), Le Courier National, Le Monde Diplomatique.
2.Iluzia democraţiei
Democraţia a încetat deja să mai fie o realitate.
Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e informat în ceea ce priveşte deciziile lor.
Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai redusă datorită existenţei unor acorduri economice internaţionale în privinţa cărora care cetăţenii n-au fost nici consultaţi, nici informaţi.
Toate aceste tratate elaborate în ultimii cinci ani (GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop unic: transferul puterii statelor către organizaţii non-alese, cu ajutorul unui proces numit “globalizare”.
Suspendarea proclamată şi explicită a democraţiei n-ar fi exclus să provoace o revoluţie. Acesta e motivul pentru care s-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere.
Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conţinut. Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai deţin practic adevărata putere. Tot astfel, deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de “dreapta” şi de “stânga” au ajuns să se asemene atât de mult în toate ţările occidentale.
Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi s-o consumăm se numeşte “noul sclavagism”, asezonat cu sos picant – de dreapta – sau dulce acrişor – de stânga.
3. Dispariţia informaţiei
De la începutul anilor ’90 informaţia a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public.
Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost golite de conţinut.
Un jurnal televizat conţine maxim 2-3 minute de informaţie reală. Restul este constituit din subiecte “de revistă”, din reportaje anecdotice, din fapte diverse, din mici bârfe şi reality-show-uri.
Analizele jurnaliştilor specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape în totalitate eliminate.
Informaţia se reduce de acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o minoritate de persoane.
Dispariţia informaţiei este semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat deja natura.
4. Strategii şi obiective pentru controlul lumii
Responsabilii puterii economice provin aproape în totalitate din aceleaşi cercuri, din aceleaşi medii sociale. Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtăşesc aceleaşi idei şi aceleaşi interese.
Deci în mod natural ei toţi împărtăşesc aceeaşi viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea viitoare ideală (pentru ei).
În consecinţă este firesc ca ei să cadă de acord în privinţa unei strategii şi să-şi sincronizeze respectivele acţiuni către obiective comune, inducând situaţii economice favorabile realizării obiectivelor lor. Iată câteva elemente ale strategiei lor:
Slăbirea statelor şi a puterii politice. Destabilizare. Privatizarea serviciilor publice.
Dezangajarea totală a statelor din economie, incluzând aici sectoarele educaţiei, cercetării, şi la un moment dat al poliţiei şi al armatei, destinate să devină sectoare exploatabile de către întreprinderi private.
Îndatorarea statelor cu ajutorul corupţiei, a lucrărilor publice inutile, a subvenţiilor date întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se acumulează un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare şi la desfiinţarea serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai mult sub controlul “Stăpânilor lumii”, cu atât mai mult el trebuie să mărească datoria ţării sale.
Sărăcirea angajaţilor şi menţinerea unui nivel de şomaj ridicat, întreţinut prin dislocarea şi mondializarea pieţei muncii. Aceasta măreşte presiunea economică asupra salariaţilor, care sunt atunci gata să accepte orice salariu şi orice condiţii de muncă.
Reducerea ajutoarelor sociale, pentru a creşte motivaţia şomerilor de a accepta orice muncă pentru orice salariu. Ajutoare sociale prea ridicate împiedică şomajul să facă presiune în mod efectiv asupra pieţii muncii.
Împiedicarea creşterii revendicărilor salariale în Lumea a Treia, menţinând aici regimuri totalitare sau corupte. Dacă lucrătorii din Lumea a Treia ar fi mai bine plătiţi, acest lucru ar contraveni principiului însuşi al dislocării şi al pârghiei pe care ei îl exercită asupra pieţei muncii şi al societăţii în Occident. Acesta este deci o cheie strategică esenţială care trebuie păstrată cu orice preţ. Faimoasa “criză asiatică” din 1998 a fost declanşată cu scopul de a păstra această cheie.
5. Artibutele puterii
Organizaţiile multinaţionale private se dotează în mod progresiv cu toate atributele puterii statelor: armate (1), reţele de comunicaţii, satelite (2), servicii de informaţii, fişiere ale indivizilor (3), instituţii judiciare (stabilite de OMC şi AMI, acord conform căruia o astfel de organizaţie multinaţională va putea să târască un stat în faţa unei curţi de justiţie internaţionale speciale).
Etapa următoare – şi ultima – pentru aceste organizaţii ar fi să obţină puterea poliţienească şi militară care corespunde noii lor puteri, creând propriile lor forţe armate, deoarece armatele şi poliţiile naţionale nu sunt adaptate pentru apărarea intereselor acestor organizaţii în lume.
La un moment dat, armatelor li se va solicita să devină întreprinderi private, prestatoare de servicii, lucrând pe bază de contract cu statul, ca şi cu orice alt client privat capabil să le plătească serviciile. Dar, în etapa ultimă a planului, aceste armate particulare vor servi intereselor marilor organizaţii multinaţionale şi vor ataca statele care nu se vor plia pe regulile noii ordini economice.
Deocamdată acest rol este asumat de armata Statelor Unite, ţara cea mai bine controlată de societăţile multinaţionale.
Note:
1 – Armate particulare
Armatele particulare există deja în Statele Unite. Este vorba de societăţile DynCorp, CACI şi MPRI, prototipuri ale viitoarelor armate particulare. DynCorp a acţionat în numeroase regiuni unde Statele Unite doreau să intervină din punct de vedere militar, fără a purta responsabilitatea directă (în America de Sud, în Sudan, în Kuweit, în Kosovo, în Irak…).
La sfârşitul anului 2002 DynCorp a fost răscumpărat de către Computer Sciences Corporation, una dintre cele mai importante societăţi americane de servicii de informatică. În mai 2004, DynCorp şi MPRI au fost implicate în torturarea prizonierilor irakieni. Armatele particulare (numite “antreprenori” de către Pentagon) reprezintă 10% din efectivele americane trimise în Irak.
2 – Sateliţi
Microsoft a renunţat în final la proiectul său Teledesic, o reţea de 288 sateliţi de comunicaţie care trebuiau să constituie o urzeală în jurul întregii planete. Dar alte companii multinaţionale se pregătesc să creeze reţele similare de sateliţi de comunicaţie. De asemenea, sateliţi de observaţie particulari sunt gata instalaţi. Două societăţi comercializează imagini de rezoluţie mare din orice loc de pe planetă susceptibil de a-i interesa pe cumpărători.
3 – Fişiere individuale
Numeroase societăţi fondate în aceşti ultimi ani (în principal în Statele Unite) sunt specializate în colectarea informaţiilor individuale, oficial cu scopuri comerciale. Dar aceste fişiere private încep să reunească milioane de profile individuale foarte exacte ale consumatorilor repartizaţi în zona ţărilor occidentale. Informaţiile din aceste fişiere sunt vândute oricui doreşte să le cumpere.
6. Adevărata realitate a banilor
Banii sunt astazi în mod esential virtuali. Ei au ca singura realitate un sir de 0 si 1 în computerele bancilor. Marea majoritate a comertului mondial are loc fara bani fizici si doar 10% din tranzactiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în “lumea reala”.
Pietele financiare ele însele constituie un sistem de creatie a banilor virtuali, a unui profit care nu se bazeaza pe crearea unei adevarate bogatii. Gratie jocului pietelor financiare (care permite transformarea în beneficii a oscilatiilor cursurilor bancare), investitorii avizati pot fi declarati mai bogati , printr-o simpla circulatie a electronilor în computere.
Aceasta creatie de bani fara a crea o bogatie economica corespunzatoare este însasi definitia crearii artificiale a banilor. Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani si ceea ce ortodoxia economica liberala interzice statelor este deci posibil si legal pentru un numar restrâns de beneficiari.
Daca dorim sa întelegem ce este în mod real banul si la ce serveste el, e sufiecient sa inversam vechea zicala: “ timpul înseamna bani”.
Banii înseamnă timp
Banii reprezinta ceea ce permite cumpararea timpului altora, timp care a fost necesar sa se creeze produse sau servicii de consum.
Banii, Timpul si Sclavii
Din punct de vedere tehnic banii reprezinta o unitate de calcul intermediara pentru schimbul timpului contra timp, fara a fi posibila compararea directa a timpului unora cu al altora. Deoarece fiecare conversie între bani si timp se face pe baza unei estimari subiective, care variaza în functie de raportul fortei economice si informationale între cumparator si vânzator.
În practica acest raport de forte este întotdeauna defavorabil consumatorului – salariat.
Când un individ dintr-o categorie medie cumpara un produs el plateste timpul care a fost necesar pentru a fabrica acest produs la un pret mai ridicat decât salariul care îi este lui platit pentru o fractiune echivalenta din propriul lui timp.
De exemplu, daca o masina este produsa în 2 ore de 20 de salariati (întelegându-se aici munca comerciantilor si munca depusa pentru echipamentele de productie folosite), salariul fiecarui salariat pentru aceste doua ore ar trebui sa fie egal cu 1/20 din pretul masinii, adica 500 E daca masina a costat 10000 E. Ceea ce înseamna un salariu orar teoretic de 250 E (1600FF). Pentru cea mai mare parte a salariatilor, suntem foarte departe de aceasta socoteala.
Când un salariat occidental presteaza 10 ore din timpul lui, el primeste numai echivalentul unei ore. Pentru un salariat din Lumea a Treia, raportul scade la 1000 contra unu.
Acest sistem este versiunea moderna a sclavagismului.
Beneficiarii timpului furat salariatilor sunt întreprinderile, precum si statele atâta timp cât banii preluati prin impozite si taxe nu sunt utilizati în interesul general.
7. Punctul de non–retur ecologic va fi depăşit
Este evident că începem să ne izbim de limitele ecologice în activitatea economică.
Un sistem economic liberal, al cărui scop este căutarea profitului pe termen scurt pentru interese particulare, nu poate să ia în considerare costurile pe termen lung cum ar fi degradarea mediului.
Modelele economice actuale sunt totodată incapabile să estimeze la justa sa valoare “producţia” naturii, indispensabilă supravieţuirii noastre: producţia de oxigen, fixarea gazului carbonic de către păduri şi ocean, reglarea temperaturii, protecţia împotriva razelor solare, reciclarea chimică, repartiţia ploilor, producerea apei potabile, producerea alimentelor etc.
Dacă modelele economice ar integra costul real al distrugerii naturii, al poluării, al modificărilor climatice, aceasta ar schimba în mod radical estimarea noastră în legătură cu ceea ce este “rentabil ” şi ce nu.
Producţia naturii a fost evaluată la 55.000 miliarde de dolari pe an de către un grup de oameni de ştiinţă al Institutului pentru Economii Ecologice al Universităţii din Maryland în 1997.
8. Distrugerea naturii se face intenţionat
Dispariţia naturii este inevitabilă, deoarece distrugerea naturii este dorită de noua putere economică. De ce? Din trei motive:
1- Dispariţia naturii şi creşterea poluării vor face individul încă şi mai dependent de sistemul economic şi va da naştere unor noi profituri (datorită mai ales unui consum în creştere de medicamente şi de prestări medicale…)
2- De altfel natura reprezintă o referinţă într-o altă ordine, cea a universului. Contemplarea frumuseţii şi a perfecţiunii naturii este subversivă pentru această nouă putere economică: ea o ameninţă prin aceea că individul poate respinge urâţenia medilor urbanizate şi pune la îndoială ordinea socială care în concepţia ei trebuie să rămână singura referinţă. Urbanizarea mediului permite plasarea populaţiei într-un spaţiu totalmente controlat, supravegheat şi în care individul este total scufundat într-o proiecţie a ordinii sociale.
3- În sfârşit, contemplarea naturii incită la visare şi intensifică viaţa interioară a indivizilor, dezvoltându-le propria sensibilitate şi deci liberul lor arbitru. Ei încetează din acest moment să mai fie fascinaţi de mărfuri, ei refuză programele televizate destinate să-i abrutizeze şi să le controleze spiritele. Eliberaţi de lanţurile lor, ei încep să-şi imagineze o altă societate posibilă, fondată pe alte valori decât profitul material.
Tot ceea ce poate să determine indivizii să gândească şi să trăiască prin ei-înşişi este în mod potenţial subversiv pentru această nouă putere economică. Cel mai mare pericol pentru ordinea socială este spiritualitatea, deoarece ea îi bulversează individului sistemul de valori şi deci comportamentul, în detrimentul valorilor şi comportamentelor precedente induse de condiţionările sociale.
Pentru stabilitatea “noii ordini sociale”, tot ceea ce poate stimula trezirea spiritulală se doreşte a fi eliminat.
9. Alternativele ultimei şanse
Pentru a nu fi total excluse din joc, contra-puterile acestei puteri economice (sindicate, asociaţiile de consumatori, mişcările ecologiste) trebuie să răspundă plasându-se pe acelaşi nivel de organizare, la nivel mondial şi nu naţional ca până acum, unificându-şi şi sincronizându-şi acţiunile, la scara grupurilor de state apăsând o greutate suficientă în fluxurile economice mondiale.
Le rămâne puţin timp pentru a acţiona, deoarece toate mijloacele de control necesare unei viitoare dictaturi mondiale sunt deja instalate.
10. 2000 de ani de istorie
În timpul acestor ultime două milenii, civilizaţia a trecut prin patru epoci succesive marcând patru forme de putere politică:
1 – Epoca triburilor
Puterea exercitată prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere)
2 - Epoca imperiilor şi a regatelor
Putere ereditară. Naşterea noţiunii de stat.
3 - Epoca statelor-naţiune
Epocă deschisă de monarhia parlamentară în Marea Britanie în 1689, de către revoluţia franceză din 1789 şi prin fondarea Statelor Unite.
Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară ci exercitată de către conducătorii ce se consideră că reprezintă poporul şi desemnaţi prin alegeri (stat-naţiune democratic), sau printr-un sistem de cooptare în sânul unui partid unic (stat-naţiune totalitar).
4 - Epoca conglomeratelor economice
Eră iniţiată începând cu 1954, pusă în practică în cursul anilor 70 şi 80 şi operaţională total începând cu anii 90. Puterea nu mai este de tip reprezentativ sau electiv şi nu mai este nici localizată din punc de vedere geografic (contrar triburilor, regatelor, statelor-naţiune).
Ea este exercitată direct de către cei care controlează sistemul financiar şi producerea mărfurilor. Instrumentele acestei puteri sunt controlul asupra tehnologiei, al energiei, al banilor şi al informaţiei.
Ca orice putere nouă, ea se erijează în a înlocui puterea precedentă, menită dispariţiei.
În sfârşit, această nouă putere este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici supape. Ea constitue un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism.
Rezolvarea marilor probleme ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv instaurarea unei strategii sau a unei forme de putere globale. De asemenea, unificarea lumii prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o cauză nobilă: a face imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar însemna sfârşitul civilizaţiei.
Dar chestiunea este de a şti în serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această nouă putere, prin cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie echilibrată şi controlată.
Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. În mod potenţial ea poate să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor. Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea non-liberală actuală, ea nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii, forme inedite de robie.
categorie: Antiglobalizare | autor: Aciduzzul
11 Decembrie 2009
traducere Alina Antonia
1.Puterea a trecut în alte mâini
Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci conducătorii grupurilor multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor instituţiilor internaţionale „opace” (FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale). Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleşi în mod democratic, în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei. Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor e limitată la o dimensiune naţională. De altfel ponderea societăţilor multinaţionale în fluxurile financiare a depăşit-o de mult pe cea a statelor.
La dimensiune transnaţională, mai bogate decât statele şi reprezintând principalele surse de finanţare ale partidelor politice de orice orientare în majoritatea ţărilor, aceste organizaţii se situează de fapt mai presus de legi şi de puterea politică, mai presus de democraţie.
Iată lista cifrelor de afaceri ale unor organizaţii multinaţionale, comparate cu PIB-ul statelor. Ea spune multe despre puterea planetară pe care aceste societăţi sunt în curs s-o capete. O putere tot mai mare, datorată accelerării fuziunii între organizaţiile multinaţionale.
Cifre de afaceri sau PIB, în miliarde de dolari
General Motors 178,2 Singapore 96,3
Danemarca 161,1 Toyota 95,2
Tailanda 157,3 Israel 92
Ford 153,5 General Electric 90,8
Norvegia 153,4 Filipine 83,1
Mitsui & Co 142,8 IBM 78,5
Polonia 135,7 NTT 77
Africa de Sud 129,1 Axa – UAP 76,9
Mitsubishi 129 Egipt 75,2
Royal Dutch Shell 128,1 Cile 74,3
Itoshu 126,7 Irlanda 72
Arabia Saudita 125,3 Daimler-Benz 71,5
Exxon (Esso) 122,4 British Petroleum 71,2
Wall Mart 119,3 Venezuela 67,3
Ford 100,1 Groupe Volkswagen65,3
Grecia 119,1 Noua Zeelanda 65
Finlanda 116,2 Unilever 43,7
Marubeni 11,2 Pachistan 41,9
Sumimoto 109,3 Nestle 38,4
Malaezia 97,5 Sony 34,4
Portugalia 97,4 Egipt 33,5
Singapore 96,3 Nigeria
Ansamblul celor mai mari 5 firme din lume 526,1
Orientul Apropiat si Africa de Nord 454,5
Asia de Sud 297,4
Africa Sub-Sahariana 269,9
Cifrele datează din 1999.
Surse: Banca Mondială (World Development Rapport 1998-1999), Forbes, The Nation, Institutul de Cercetare al Naţiunilor Unite pentru dezvoltare socială (Statele Disarray, Geneva, 1995), Le Courier National, Le Monde Diplomatique.
2.Iluzia democraţiei
Democraţia a încetat deja să mai fie o realitate.
Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e informat în ceea ce priveşte deciziile lor.
Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai redusă datorită existenţei unor acorduri economice internaţionale în privinţa cărora care cetăţenii n-au fost nici consultaţi, nici informaţi.
Toate aceste tratate elaborate în ultimii cinci ani (GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop unic: transferul puterii statelor către organizaţii non-alese, cu ajutorul unui proces numit “globalizare”.
Suspendarea proclamată şi explicită a democraţiei n-ar fi exclus să provoace o revoluţie. Acesta e motivul pentru care s-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere.
Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conţinut. Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai deţin practic adevărata putere. Tot astfel, deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de “dreapta” şi de “stânga” au ajuns să se asemene atât de mult în toate ţările occidentale.
Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi s-o consumăm se numeşte “noul sclavagism”, asezonat cu sos picant – de dreapta – sau dulce acrişor – de stânga.
3. Dispariţia informaţiei
De la începutul anilor ’90 informaţia a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public.
Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost golite de conţinut.
Un jurnal televizat conţine maxim 2-3 minute de informaţie reală. Restul este constituit din subiecte “de revistă”, din reportaje anecdotice, din fapte diverse, din mici bârfe şi reality-show-uri.
Analizele jurnaliştilor specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape în totalitate eliminate.
Informaţia se reduce de acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o minoritate de persoane.
Dispariţia informaţiei este semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat deja natura.
4. Strategii şi obiective pentru controlul lumii
Responsabilii puterii economice provin aproape în totalitate din aceleaşi cercuri, din aceleaşi medii sociale. Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtăşesc aceleaşi idei şi aceleaşi interese.
Deci în mod natural ei toţi împărtăşesc aceeaşi viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea viitoare ideală (pentru ei).
În consecinţă este firesc ca ei să cadă de acord în privinţa unei strategii şi să-şi sincronizeze respectivele acţiuni către obiective comune, inducând situaţii economice favorabile realizării obiectivelor lor. Iată câteva elemente ale strategiei lor:
Slăbirea statelor şi a puterii politice. Destabilizare. Privatizarea serviciilor publice.
Dezangajarea totală a statelor din economie, incluzând aici sectoarele educaţiei, cercetării, şi la un moment dat al poliţiei şi al armatei, destinate să devină sectoare exploatabile de către întreprinderi private.
Îndatorarea statelor cu ajutorul corupţiei, a lucrărilor publice inutile, a subvenţiilor date întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se acumulează un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare şi la desfiinţarea serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai mult sub controlul “Stăpânilor lumii”, cu atât mai mult el trebuie să mărească datoria ţării sale.
Sărăcirea angajaţilor şi menţinerea unui nivel de şomaj ridicat, întreţinut prin dislocarea şi mondializarea pieţei muncii. Aceasta măreşte presiunea economică asupra salariaţilor, care sunt atunci gata să accepte orice salariu şi orice condiţii de muncă.
Reducerea ajutoarelor sociale, pentru a creşte motivaţia şomerilor de a accepta orice muncă pentru orice salariu. Ajutoare sociale prea ridicate împiedică şomajul să facă presiune în mod efectiv asupra pieţii muncii.
Împiedicarea creşterii revendicărilor salariale în Lumea a Treia, menţinând aici regimuri totalitare sau corupte. Dacă lucrătorii din Lumea a Treia ar fi mai bine plătiţi, acest lucru ar contraveni principiului însuşi al dislocării şi al pârghiei pe care ei îl exercită asupra pieţei muncii şi al societăţii în Occident. Acesta este deci o cheie strategică esenţială care trebuie păstrată cu orice preţ. Faimoasa “criză asiatică” din 1998 a fost declanşată cu scopul de a păstra această cheie.
5. Artibutele puterii
Organizaţiile multinaţionale private se dotează în mod progresiv cu toate atributele puterii statelor: armate (1), reţele de comunicaţii, satelite (2), servicii de informaţii, fişiere ale indivizilor (3), instituţii judiciare (stabilite de OMC şi AMI, acord conform căruia o astfel de organizaţie multinaţională va putea să târască un stat în faţa unei curţi de justiţie internaţionale speciale).
Etapa următoare – şi ultima – pentru aceste organizaţii ar fi să obţină puterea poliţienească şi militară care corespunde noii lor puteri, creând propriile lor forţe armate, deoarece armatele şi poliţiile naţionale nu sunt adaptate pentru apărarea intereselor acestor organizaţii în lume.
La un moment dat, armatelor li se va solicita să devină întreprinderi private, prestatoare de servicii, lucrând pe bază de contract cu statul, ca şi cu orice alt client privat capabil să le plătească serviciile. Dar, în etapa ultimă a planului, aceste armate particulare vor servi intereselor marilor organizaţii multinaţionale şi vor ataca statele care nu se vor plia pe regulile noii ordini economice.
Deocamdată acest rol este asumat de armata Statelor Unite, ţara cea mai bine controlată de societăţile multinaţionale.
Note:
1 – Armate particulare
Armatele particulare există deja în Statele Unite. Este vorba de societăţile DynCorp, CACI şi MPRI, prototipuri ale viitoarelor armate particulare. DynCorp a acţionat în numeroase regiuni unde Statele Unite doreau să intervină din punct de vedere militar, fără a purta responsabilitatea directă (în America de Sud, în Sudan, în Kuweit, în Kosovo, în Irak…).
La sfârşitul anului 2002 DynCorp a fost răscumpărat de către Computer Sciences Corporation, una dintre cele mai importante societăţi americane de servicii de informatică. În mai 2004, DynCorp şi MPRI au fost implicate în torturarea prizonierilor irakieni. Armatele particulare (numite “antreprenori” de către Pentagon) reprezintă 10% din efectivele americane trimise în Irak.
2 – Sateliţi
Microsoft a renunţat în final la proiectul său Teledesic, o reţea de 288 sateliţi de comunicaţie care trebuiau să constituie o urzeală în jurul întregii planete. Dar alte companii multinaţionale se pregătesc să creeze reţele similare de sateliţi de comunicaţie. De asemenea, sateliţi de observaţie particulari sunt gata instalaţi. Două societăţi comercializează imagini de rezoluţie mare din orice loc de pe planetă susceptibil de a-i interesa pe cumpărători.
3 – Fişiere individuale
Numeroase societăţi fondate în aceşti ultimi ani (în principal în Statele Unite) sunt specializate în colectarea informaţiilor individuale, oficial cu scopuri comerciale. Dar aceste fişiere private încep să reunească milioane de profile individuale foarte exacte ale consumatorilor repartizaţi în zona ţărilor occidentale. Informaţiile din aceste fişiere sunt vândute oricui doreşte să le cumpere.
6. Adevărata realitate a banilor
Banii sunt astazi în mod esential virtuali. Ei au ca singura realitate un sir de 0 si 1 în computerele bancilor. Marea majoritate a comertului mondial are loc fara bani fizici si doar 10% din tranzactiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în “lumea reala”.
Pietele financiare ele însele constituie un sistem de creatie a banilor virtuali, a unui profit care nu se bazeaza pe crearea unei adevarate bogatii. Gratie jocului pietelor financiare (care permite transformarea în beneficii a oscilatiilor cursurilor bancare), investitorii avizati pot fi declarati mai bogati , printr-o simpla circulatie a electronilor în computere.
Aceasta creatie de bani fara a crea o bogatie economica corespunzatoare este însasi definitia crearii artificiale a banilor. Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani si ceea ce ortodoxia economica liberala interzice statelor este deci posibil si legal pentru un numar restrâns de beneficiari.
Daca dorim sa întelegem ce este în mod real banul si la ce serveste el, e sufiecient sa inversam vechea zicala: “ timpul înseamna bani”.
Banii înseamnă timp
Banii reprezinta ceea ce permite cumpararea timpului altora, timp care a fost necesar sa se creeze produse sau servicii de consum.
Banii, Timpul si Sclavii
Din punct de vedere tehnic banii reprezinta o unitate de calcul intermediara pentru schimbul timpului contra timp, fara a fi posibila compararea directa a timpului unora cu al altora. Deoarece fiecare conversie între bani si timp se face pe baza unei estimari subiective, care variaza în functie de raportul fortei economice si informationale între cumparator si vânzator.
În practica acest raport de forte este întotdeauna defavorabil consumatorului – salariat.
Când un individ dintr-o categorie medie cumpara un produs el plateste timpul care a fost necesar pentru a fabrica acest produs la un pret mai ridicat decât salariul care îi este lui platit pentru o fractiune echivalenta din propriul lui timp.
De exemplu, daca o masina este produsa în 2 ore de 20 de salariati (întelegându-se aici munca comerciantilor si munca depusa pentru echipamentele de productie folosite), salariul fiecarui salariat pentru aceste doua ore ar trebui sa fie egal cu 1/20 din pretul masinii, adica 500 E daca masina a costat 10000 E. Ceea ce înseamna un salariu orar teoretic de 250 E (1600FF). Pentru cea mai mare parte a salariatilor, suntem foarte departe de aceasta socoteala.
Când un salariat occidental presteaza 10 ore din timpul lui, el primeste numai echivalentul unei ore. Pentru un salariat din Lumea a Treia, raportul scade la 1000 contra unu.
Acest sistem este versiunea moderna a sclavagismului.
Beneficiarii timpului furat salariatilor sunt întreprinderile, precum si statele atâta timp cât banii preluati prin impozite si taxe nu sunt utilizati în interesul general.
7. Punctul de non–retur ecologic va fi depăşit
Este evident că începem să ne izbim de limitele ecologice în activitatea economică.
Un sistem economic liberal, al cărui scop este căutarea profitului pe termen scurt pentru interese particulare, nu poate să ia în considerare costurile pe termen lung cum ar fi degradarea mediului.
Modelele economice actuale sunt totodată incapabile să estimeze la justa sa valoare “producţia” naturii, indispensabilă supravieţuirii noastre: producţia de oxigen, fixarea gazului carbonic de către păduri şi ocean, reglarea temperaturii, protecţia împotriva razelor solare, reciclarea chimică, repartiţia ploilor, producerea apei potabile, producerea alimentelor etc.
Dacă modelele economice ar integra costul real al distrugerii naturii, al poluării, al modificărilor climatice, aceasta ar schimba în mod radical estimarea noastră în legătură cu ceea ce este “rentabil ” şi ce nu.
Producţia naturii a fost evaluată la 55.000 miliarde de dolari pe an de către un grup de oameni de ştiinţă al Institutului pentru Economii Ecologice al Universităţii din Maryland în 1997.
8. Distrugerea naturii se face intenţionat
Dispariţia naturii este inevitabilă, deoarece distrugerea naturii este dorită de noua putere economică. De ce? Din trei motive:
1- Dispariţia naturii şi creşterea poluării vor face individul încă şi mai dependent de sistemul economic şi va da naştere unor noi profituri (datorită mai ales unui consum în creştere de medicamente şi de prestări medicale…)
2- De altfel natura reprezintă o referinţă într-o altă ordine, cea a universului. Contemplarea frumuseţii şi a perfecţiunii naturii este subversivă pentru această nouă putere economică: ea o ameninţă prin aceea că individul poate respinge urâţenia medilor urbanizate şi pune la îndoială ordinea socială care în concepţia ei trebuie să rămână singura referinţă. Urbanizarea mediului permite plasarea populaţiei într-un spaţiu totalmente controlat, supravegheat şi în care individul este total scufundat într-o proiecţie a ordinii sociale.
3- În sfârşit, contemplarea naturii incită la visare şi intensifică viaţa interioară a indivizilor, dezvoltându-le propria sensibilitate şi deci liberul lor arbitru. Ei încetează din acest moment să mai fie fascinaţi de mărfuri, ei refuză programele televizate destinate să-i abrutizeze şi să le controleze spiritele. Eliberaţi de lanţurile lor, ei încep să-şi imagineze o altă societate posibilă, fondată pe alte valori decât profitul material.
Tot ceea ce poate să determine indivizii să gândească şi să trăiască prin ei-înşişi este în mod potenţial subversiv pentru această nouă putere economică. Cel mai mare pericol pentru ordinea socială este spiritualitatea, deoarece ea îi bulversează individului sistemul de valori şi deci comportamentul, în detrimentul valorilor şi comportamentelor precedente induse de condiţionările sociale.
Pentru stabilitatea “noii ordini sociale”, tot ceea ce poate stimula trezirea spiritulală se doreşte a fi eliminat.
9. Alternativele ultimei şanse
Pentru a nu fi total excluse din joc, contra-puterile acestei puteri economice (sindicate, asociaţiile de consumatori, mişcările ecologiste) trebuie să răspundă plasându-se pe acelaşi nivel de organizare, la nivel mondial şi nu naţional ca până acum, unificându-şi şi sincronizându-şi acţiunile, la scara grupurilor de state apăsând o greutate suficientă în fluxurile economice mondiale.
Le rămâne puţin timp pentru a acţiona, deoarece toate mijloacele de control necesare unei viitoare dictaturi mondiale sunt deja instalate.
10. 2000 de ani de istorie
În timpul acestor ultime două milenii, civilizaţia a trecut prin patru epoci succesive marcând patru forme de putere politică:
1 – Epoca triburilor
Puterea exercitată prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere)
2 - Epoca imperiilor şi a regatelor
Putere ereditară. Naşterea noţiunii de stat.
3 - Epoca statelor-naţiune
Epocă deschisă de monarhia parlamentară în Marea Britanie în 1689, de către revoluţia franceză din 1789 şi prin fondarea Statelor Unite.
Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară ci exercitată de către conducătorii ce se consideră că reprezintă poporul şi desemnaţi prin alegeri (stat-naţiune democratic), sau printr-un sistem de cooptare în sânul unui partid unic (stat-naţiune totalitar).
4 - Epoca conglomeratelor economice
Eră iniţiată începând cu 1954, pusă în practică în cursul anilor 70 şi 80 şi operaţională total începând cu anii 90. Puterea nu mai este de tip reprezentativ sau electiv şi nu mai este nici localizată din punc de vedere geografic (contrar triburilor, regatelor, statelor-naţiune).
Ea este exercitată direct de către cei care controlează sistemul financiar şi producerea mărfurilor. Instrumentele acestei puteri sunt controlul asupra tehnologiei, al energiei, al banilor şi al informaţiei.
Ca orice putere nouă, ea se erijează în a înlocui puterea precedentă, menită dispariţiei.
În sfârşit, această nouă putere este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici supape. Ea constitue un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism.
Rezolvarea marilor probleme ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv instaurarea unei strategii sau a unei forme de putere globale. De asemenea, unificarea lumii prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o cauză nobilă: a face imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar însemna sfârşitul civilizaţiei.
Dar chestiunea este de a şti în serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această nouă putere, prin cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie echilibrată şi controlată.
Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. În mod potenţial ea poate să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor. Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea non-liberală actuală, ea nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii, forme inedite de robie.
Holocaustul la valahi
Raport holocaust
Comisia pentru Studierea Holocaustului şi-a prezentat concluziile
Concluziile raportului Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului in Romania arată că în ţara noastră, în timpul celui de al doilea război mondial, a avut loc Holocaust, acesta devenind posibil ca urmare a "antisemitismului cu rădăcini adînci în istoria politică şi culturală a ţării", informează Mediafax. Concluziile raportului Comisiei conduse de laureatul Premiului Nobel Ellie Wiesel au fost prezentate pe 11 noiembrie la Palatul Cotroceni, în prezenta membrilor comisiei, a preşedintelui Ion Iliescu, a ambasadorilor SUA şi Israelului in Romania.
Potrivit concluziilor raportului, ordinele care au dus la degradarea civică şi nimicirea evreilor şi a instituţiilor evreieşti au fost date de cele mai înalte autorităţi române. "Autorităţile civile şi militare române sînt responsabile de moartea unui numar cuprins intre 280.000 şi 380.000 de evrei români şi ucraineni din Romania şi teritoriile aflate sub administraţie românească", se arată în document. Aproximativ 340.000 de evrei români au supravieţuit datorită faptului că Guvernul a suspendat deportările în anul 1943, cu 16 luni înainte ca Romania să iasă din alianţa cu Germania nazistă şi să se alăture Naţiunilor Unite, conchide raportul. Conform documentului, peste 25.000 de romi au fost, de asemenea, deportaţi în timpul Holocaustului, iar dintre aceştia mai mult de 11.000 şi-au pierdut viaţa, ceea ce a dus la dispariţia unor colectivităţi de romi vechi de secole.
Probe concludente
Implicarea personală a lui Ion Antonescu în deportarea şi lichidarea evreilor şi romilor, sub jurisdicţie româna, "este probată in mod concludent de vastul material documentar existent", se mai arată în document.
Aceeaşi sursă susţine că aproximativ 132.000 de evrei din nordul Transilvaniei, aflat sub administraţie ungară, şi alţi5000 de evrei români care trăiau în afara ţării au fost ucişi în Holocaust.
"Negarea Holocaustului in timpul regimului comunist, precum şi in perioada postcomunistă, a fost şi rămîne răspîndită şi este îngrijorătoare", susţine raportul.
Conform aceluiaşi comunicat, Comisia a înaintat Guvernului României un set de recomandări, respectiv stabilirea Zilei Naţionale de Comemorare a Holocaustului la 9 octombrie, comemorată pentru prima dată în acest an; înfiinţarea unui memorial naţional şi a unui muzeu în Bucuresti pentru comemorarea victimelor Holocaustului; identificarea şi înregistrarea victimelor Holocaustului în România; crearea unui grup special de lucru care să analizeze, să corecteze şi să redacteze programa şi manualele şcolare referitoare la Holocaust.
Comisia a recomandat şi introducerea educaţiei privind Holocaustul în cadrul curriculei scolare universitare şi pregătirea de programe pentru grupuri profesionale şi asociaţii; înfiinţarea unui centru arhivistic şi a unei fundaţii dedicate educaţiei şi cercetării Holocaustului; anularea deciziilor de reabilitare a unor criminali de război, inclusiv a celor pronunţate în ultimii 15 ani.
Raportul conţine aproximativ 500 de pagini şi prezintă istoria Holocaustului în Romania, precum şi concluziile şi recomandările Comisiei în legătură cu modul în care Guvernul poate contribui la conştientizarea şi cultivarea memoriei Holocaustului, ca şi la stimularea cercetării şi educaţiei în acest domeniu în ţara noastră. Raportul urmează să fie tipărit in limbile română, franceză şi engleză.
Asumarea responsabilităţii
Preşedintele Ion Iliescu a declarat, la prezentarea concluziilor Comisiei "Wiesel", că statul român işi asuma responsabilitatea privind atrocităţile săvîrşite în România in timpul celui de al II-lea război mondial. El a arătat că raportul reprezintă doar începutul unui lung proces ce-şi propune să schimbe percepţii şi reprezentări eronate, printr-o informare cît mai completă, corectă, obiectivă, să atace locurile comune induse în mentalul colectiv de anii de propagandă la care opinia publică din ţară a fost supusă după instaurarea comunismului.
Iliescu a precizat că raportul reprezintă un instrument de lucru fundamental pentru oricine studiază istoria contemporană a României, în particular perioada participării statului roman la al II-lea război mondial. Echilibrul şi obiectivitatea sa, efortul documentar ce îl susţine şi calitatea analizei pe care o efectuează îl recomandă drept "un punct de plecare obligatoriu" în efortul de reconsiderare a istoriei recente a Romaniei, de "asumare a ei aşa cum a fost", a afirmat Ion Iliescu.
Holocaustul a reprezentat una dintre acele probleme grave ale istoriei, a cărei abordare a fost evitată, atît în timpul regimului comunist, cît şi după dispariţia acestuia, a subliniat el. În opinia sa, această reconciliere cu trecutul trebuie să aibă loc cît mai curînd şi că, de aceea, a socotit înfiinţarea Comisiei ca "un act necesar şi oportun".
Adevărul pentru tinerele generaţii
"Nu este vorba doar de a afla - şi, mai ales, pentru tinerele generaţii, acest lucru este imperativ - adevărul despre tragedia zguduitoare a sute de mii de cetăţeni români în timpul celui de-al II-lea război mondial, care au fost nevoiţi s-o traverseze doar pentru simplul fapt că erau evrei sau ţigani, tragedia pentru care statul roman şi institutiile sale de atunci poartă principala răspundere", a declarat seful statului.
El a apreciat că pentru ca astfel de tragedii să nu mai fie posibile este necesară o vastă operă de educaţie civică, istorică şi politică a întregii societăţi, a tinerilor în special. "Adevărul istoric, cunoaşterea istoriei noastre şi a celei universale aşa cum au fost, constituie unul dintre instrumentele de prim ordin ce stă la dispoziţia noastră pentru înfăptuirea celor ce ne-am propus. Lor li se adaugă valori precum multiculturalismul, toleranţa, deschiderea către lume şi acceptarea deosebirilor, a specificului", a mai spus preşedintele Iliescu.
Seful statului a arătat că promovarea acestora, a spiritului european şi consolidarea valorilor circumscrise societăţii democratice reprezintă cele mai puternice arme în combaterea antisemitismului, extremismului, xenofobiei, exclusivismului, şovinismului şi a negaţionismului.
Ambasadorii SUA, Jack Dyer Craouch, şi Israelului în Romania, Rodica Radian Gordon, prezenţi la prezentarea documentului, au salutat înfiinţarea Comisiei şi publicarea raportului. Ambasadorul Israelului, Rodica Radian Gordon a prezentat mesajul ministrului israelian de Externe, care salută realizarea raportului, in care sunt detaliate persecuţiile, deportările şi uciderea a sute de mii de evrei in Romania, "cu colaborarea activa" a Guvernului Romaniei de la acea vreme, condus de Ion Antonescu. Şeful diplomaţiei israeliene a apreciat că existenţa statului Israel reprezintă o "garanţie" ca orori precum Holocaustul, fenomen unic în istoria omenirii prin atrocităţile sale, nu vor mai lovi evreii. El mai spune că faptele istorice privind Holocaustul trebuie să facă parte integrantă din învăţămîntul românesc şi să constituie subiect de dezbateri publice.
Preşedintele Comisiei, Ellie Wiesel, a precizat că, înainte de începutul studiului Comisiei, nu a ştiut că a fost atît de multă brutalitate, că au existat oameni care au putut face asemenea lucruri altor oameni.
"Am decis să investigăm fără teamă, fără prejudecăţi, doar să aflăm adevărul", a precizat Wiesel. El a mai spus că nu toate victimele au fost evrei, dar că toti evreii au fost victime. Wiesel a apreciat ca astfel de comisii ar trebui înfiinţate şi în alte ţări, cum ar fi Franţa şi Germania.
Sursa: MEDIAFAX
Comisia pentru Studierea Holocaustului şi-a prezentat concluziile
Concluziile raportului Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului in Romania arată că în ţara noastră, în timpul celui de al doilea război mondial, a avut loc Holocaust, acesta devenind posibil ca urmare a "antisemitismului cu rădăcini adînci în istoria politică şi culturală a ţării", informează Mediafax. Concluziile raportului Comisiei conduse de laureatul Premiului Nobel Ellie Wiesel au fost prezentate pe 11 noiembrie la Palatul Cotroceni, în prezenta membrilor comisiei, a preşedintelui Ion Iliescu, a ambasadorilor SUA şi Israelului in Romania.
Potrivit concluziilor raportului, ordinele care au dus la degradarea civică şi nimicirea evreilor şi a instituţiilor evreieşti au fost date de cele mai înalte autorităţi române. "Autorităţile civile şi militare române sînt responsabile de moartea unui numar cuprins intre 280.000 şi 380.000 de evrei români şi ucraineni din Romania şi teritoriile aflate sub administraţie românească", se arată în document. Aproximativ 340.000 de evrei români au supravieţuit datorită faptului că Guvernul a suspendat deportările în anul 1943, cu 16 luni înainte ca Romania să iasă din alianţa cu Germania nazistă şi să se alăture Naţiunilor Unite, conchide raportul. Conform documentului, peste 25.000 de romi au fost, de asemenea, deportaţi în timpul Holocaustului, iar dintre aceştia mai mult de 11.000 şi-au pierdut viaţa, ceea ce a dus la dispariţia unor colectivităţi de romi vechi de secole.
Probe concludente
Implicarea personală a lui Ion Antonescu în deportarea şi lichidarea evreilor şi romilor, sub jurisdicţie româna, "este probată in mod concludent de vastul material documentar existent", se mai arată în document.
Aceeaşi sursă susţine că aproximativ 132.000 de evrei din nordul Transilvaniei, aflat sub administraţie ungară, şi alţi5000 de evrei români care trăiau în afara ţării au fost ucişi în Holocaust.
"Negarea Holocaustului in timpul regimului comunist, precum şi in perioada postcomunistă, a fost şi rămîne răspîndită şi este îngrijorătoare", susţine raportul.
Conform aceluiaşi comunicat, Comisia a înaintat Guvernului României un set de recomandări, respectiv stabilirea Zilei Naţionale de Comemorare a Holocaustului la 9 octombrie, comemorată pentru prima dată în acest an; înfiinţarea unui memorial naţional şi a unui muzeu în Bucuresti pentru comemorarea victimelor Holocaustului; identificarea şi înregistrarea victimelor Holocaustului în România; crearea unui grup special de lucru care să analizeze, să corecteze şi să redacteze programa şi manualele şcolare referitoare la Holocaust.
Comisia a recomandat şi introducerea educaţiei privind Holocaustul în cadrul curriculei scolare universitare şi pregătirea de programe pentru grupuri profesionale şi asociaţii; înfiinţarea unui centru arhivistic şi a unei fundaţii dedicate educaţiei şi cercetării Holocaustului; anularea deciziilor de reabilitare a unor criminali de război, inclusiv a celor pronunţate în ultimii 15 ani.
Raportul conţine aproximativ 500 de pagini şi prezintă istoria Holocaustului în Romania, precum şi concluziile şi recomandările Comisiei în legătură cu modul în care Guvernul poate contribui la conştientizarea şi cultivarea memoriei Holocaustului, ca şi la stimularea cercetării şi educaţiei în acest domeniu în ţara noastră. Raportul urmează să fie tipărit in limbile română, franceză şi engleză.
Asumarea responsabilităţii
Preşedintele Ion Iliescu a declarat, la prezentarea concluziilor Comisiei "Wiesel", că statul român işi asuma responsabilitatea privind atrocităţile săvîrşite în România in timpul celui de al II-lea război mondial. El a arătat că raportul reprezintă doar începutul unui lung proces ce-şi propune să schimbe percepţii şi reprezentări eronate, printr-o informare cît mai completă, corectă, obiectivă, să atace locurile comune induse în mentalul colectiv de anii de propagandă la care opinia publică din ţară a fost supusă după instaurarea comunismului.
Iliescu a precizat că raportul reprezintă un instrument de lucru fundamental pentru oricine studiază istoria contemporană a României, în particular perioada participării statului roman la al II-lea război mondial. Echilibrul şi obiectivitatea sa, efortul documentar ce îl susţine şi calitatea analizei pe care o efectuează îl recomandă drept "un punct de plecare obligatoriu" în efortul de reconsiderare a istoriei recente a Romaniei, de "asumare a ei aşa cum a fost", a afirmat Ion Iliescu.
Holocaustul a reprezentat una dintre acele probleme grave ale istoriei, a cărei abordare a fost evitată, atît în timpul regimului comunist, cît şi după dispariţia acestuia, a subliniat el. În opinia sa, această reconciliere cu trecutul trebuie să aibă loc cît mai curînd şi că, de aceea, a socotit înfiinţarea Comisiei ca "un act necesar şi oportun".
Adevărul pentru tinerele generaţii
"Nu este vorba doar de a afla - şi, mai ales, pentru tinerele generaţii, acest lucru este imperativ - adevărul despre tragedia zguduitoare a sute de mii de cetăţeni români în timpul celui de-al II-lea război mondial, care au fost nevoiţi s-o traverseze doar pentru simplul fapt că erau evrei sau ţigani, tragedia pentru care statul roman şi institutiile sale de atunci poartă principala răspundere", a declarat seful statului.
El a apreciat că pentru ca astfel de tragedii să nu mai fie posibile este necesară o vastă operă de educaţie civică, istorică şi politică a întregii societăţi, a tinerilor în special. "Adevărul istoric, cunoaşterea istoriei noastre şi a celei universale aşa cum au fost, constituie unul dintre instrumentele de prim ordin ce stă la dispoziţia noastră pentru înfăptuirea celor ce ne-am propus. Lor li se adaugă valori precum multiculturalismul, toleranţa, deschiderea către lume şi acceptarea deosebirilor, a specificului", a mai spus preşedintele Iliescu.
Seful statului a arătat că promovarea acestora, a spiritului european şi consolidarea valorilor circumscrise societăţii democratice reprezintă cele mai puternice arme în combaterea antisemitismului, extremismului, xenofobiei, exclusivismului, şovinismului şi a negaţionismului.
Ambasadorii SUA, Jack Dyer Craouch, şi Israelului în Romania, Rodica Radian Gordon, prezenţi la prezentarea documentului, au salutat înfiinţarea Comisiei şi publicarea raportului. Ambasadorul Israelului, Rodica Radian Gordon a prezentat mesajul ministrului israelian de Externe, care salută realizarea raportului, in care sunt detaliate persecuţiile, deportările şi uciderea a sute de mii de evrei in Romania, "cu colaborarea activa" a Guvernului Romaniei de la acea vreme, condus de Ion Antonescu. Şeful diplomaţiei israeliene a apreciat că existenţa statului Israel reprezintă o "garanţie" ca orori precum Holocaustul, fenomen unic în istoria omenirii prin atrocităţile sale, nu vor mai lovi evreii. El mai spune că faptele istorice privind Holocaustul trebuie să facă parte integrantă din învăţămîntul românesc şi să constituie subiect de dezbateri publice.
Preşedintele Comisiei, Ellie Wiesel, a precizat că, înainte de începutul studiului Comisiei, nu a ştiut că a fost atît de multă brutalitate, că au existat oameni care au putut face asemenea lucruri altor oameni.
"Am decis să investigăm fără teamă, fără prejudecăţi, doar să aflăm adevărul", a precizat Wiesel. El a mai spus că nu toate victimele au fost evrei, dar că toti evreii au fost victime. Wiesel a apreciat ca astfel de comisii ar trebui înfiinţate şi în alte ţări, cum ar fi Franţa şi Germania.
Sursa: MEDIAFAX
Abonați-vă la:
Postări (Atom)