Rabinul Reichhorn
Archived Posts from this Category
Mar 24 Mar 2009
Discursul rabinului Reichhorn!
Posted by smbro under Rabinul Reichhorn
No Comments
La 20 octombrie 1920, ziarul La Vieille France publica in numarul 195 un articol scris de un autor rus, din care citam: “Este o asemanare izbitoare intre Protocoalele Maestrilor Francmasoneriei si discursul rabinului Reichhorn pronuntat la Praga in 1869 la inmormantarea marelui rabin Simeon-ben-Iehuda si publicat de Readcliffe, care a fost asasinat pentru ca l-a publicat. Sonol, care-l adusese pe Readcliffe la funerariile la care a vorbit Reichhorn, a fost ucis intr-un duel, la scurt timp dupa aceea. Ideile generale formulate de rabin sunt gasite pe larg in Protocoale.” La 10 martie 1921, in numarul 214, ziarul a publicat apoi discursul rabinului Reichhorn. Nu stim cine a scris Protocoalele Maestrilor Francmasoni (se presupune ca sunt note luate dupa discursuri tinute de dr. Theodore Herzl), dar stim cine a fost marele rabin Simeon-ben-Iehuda si cine a fost rabinul Reichhorn. Iata discursul rabinului Reichhorn:
“1. Noi, inteleptii francmasoni, avem obiceiul sa ne intrunim in Sanhedrin la fiecare suta de ani ca sa trecem in revista progresul realizat in munca de stapanire a lumii pe care ne-a promis-o Iehova, si victoriile noastre impotriva dusmanului nostru, crestinismul.
2. Anul acesta, reuniti la mormantul veneratului nostru Simeon-ben-Ihuda, ne putem mandri ca secolul care s-a scurs ne-a adus foarte aproape de tel si ca acest tel va fi in curand atins.
3. Aurul a fost si va fi intotdeauna o putere irezistibila. Manuit de experti, va fi totdeauna cel mai util instrument pentru cei ce-l au si obiectul invidiei celor ce nu-l au. Cu aur poti cumpara cele mai nestapanite constiinte, poti fixa valoarea tuturor lucrurilor, pretul tuturor produselor, poti finanta imprumuturi catre state si apoi ai statele la dispozitie.
4. Deja principalele banci, bursele intregii lumi, creditele tuturor guvernelor, sunt in mainile noastre.
5. Cealalta mare forta este presa. Repetand fara intrerupere anumite idei, presa reuseste ca in cele din urma sa le impuna de parca ar fi fapte reale. Teatrul ne aduce servicii asemanatoare. Pretutindeni, presa si teatrul asculta ordinele noastre. (Putem adauga televizorul care nu se inventase inca).
6. Laudand intr-una DEMOCRATIA, ii vom diviza pe crestini in partide politice, le vom distruge unitatea nationala, vom semana peste tot discordie. Redusi la neputinta, se vor prosterna in fata LEGII BANCILOR NOASTRE, caci noi suntem totdeauna uniti si totdeauna fideli cauzei noastre.
7. Ii vom impinge pe crestini la razboi exploatand mandria si prostia lor. Se vor masacra reciproc si vor face loc unde sa ne punem oamenii nostri.
8. Mosia totdeauna a insemnat influenta si putere. Vom faramita marile domenii teritoriale in numele dreptatii sociale si a egalitatii; vom imparti fragmentele la tarani, care le doresc din tot sufletul si care curand ne vor fi datornici, ca urmare a costului de productie. Capitalul nostru ne va face stapanii lor. Atunci noi vom deveni marii latifundiari si stapanirea asupra pamantului ne va consolida puterea.
9. Sa incercam sa inlocuim circulatia aurului cu bani de hartie. Cuferele noastre vor inghiti aurul si noi vom dirija valoarea hartiilor care ne vor face stapani pe toate pozitiile. (Nota: rezerva de aur de la Fort Knox a Statelor Unite a fost transferata in bancile particulare dominate de casa Rothschild; Statele Unite nu mai au, la drept vorbind, tezaur).
10. Intre noi sunt multi oratori buni, capabili sa se prefaca entuziasti si sa convinga gloata. Ii vom imprastia printre popoare ca sa anunte schimbari care vor aduce fericire speciei umane. Cu aur si cu linguseli vom castiga proletariatul care se va angaja singur sa distruga capitalismul crestin. Le vom promite muncitorilor salarii pe care nici nu le-au visat, dar vom ridica si pretul celor necesare pentru trai, astfel incat profitul nostru va fi si mai mare.
11. Astfel vom pregati revolutii pe care le vor face crestinii si ale caror fructe le vom culege noi.
12. Atacandu-i si batjocorindu-i, le vom face preotii mai intai ridicoli, apoi odiosi si le vom face religia la fel de ridicola si odioasa ca preotii. Atunci noi vom fi stapani pe sufletele lor, pe baza atasamentului pios pentru propria noastra religie si a superioritatii sufletului nostru.
13. Ne-am instalat oamenii nostri in toate pozitiile importante. Trebuie sa ne straduim sa le furnizam goimilor neevrei (literal, cuvantul ebraic GOI -plural: GOIM- inseamna “animal”, aceasta reflectand deosebit de clar atitudinea satanica, antiumana pe care o are francmasoneria fata de umanitate) avocati si medici: avocatii cunosc toate interesele; doctorii, odata patrunsi in casa, devin confesorii si directorii constiintelor. (Nota: dam un exemplu de pe vremea cand au fost rostite aceste cuvinte: in 1919, in Polonia si Rusia evreii reprezentau 14% din populatie, dar detineau 84% din intreprinderi, erau 20% din scriitori, 51% din profesori, si 24% din doctori. Cuvintele rabinului au avut ecou: de atunci proportia lor in aceste domenii a crescut mult).
14. Dar mai presus de orice sa monopolizam invatamantul. Acesta va fi mijlocul prin care vom raspândi idei care ne sunt utile si vom forma mintile copiilor dupa cum ne convine noua.
15. Daca vreunul dintre ai nostri cade cumva pe mana justitiei crestinilor trebuie sa-i sarim in ajutor; gasiti cati martori puteti ca sa-l salvati de judecatori pana cand vom fi doar noi judecatorii.
16. Umflati de ambitie si vanitate, regii crestinilor se inconjoara cu lux si armate. Le vom pune la dispozitie toti banii de care are nevoie nebunia lor si astfel ii vom duce de capastru.
17. Sa nu impiedicam casatoriile tinerilor nostri cu fete crestine, caci prin ele vom pune piciorul in cele mai inchise cercuri. Daca fiicele noastre se casatoresc cu goimi va fi la fel de bine pentru interesul nostru, caci copiii mamelor evreice sunt ai nostri. Sa propavaduim ideea amorului liber, ca sa distrugem atasamentul femeilor crestine pentru principiile si practicile religiei lor.
18. Timp de secole in trecut fiii Israelului, dispretuiti si persecutati, au muncit ca sa-si deschida drum spre putere. Acum au ajuns la tinta. Acum ei au in mana lor viata economica a blestematilor de crestini; si influenta lor determina politica si moravurile.
19. La ora potrivita, dinainte stabilita, vom dezlantui revolutia, care, ruinand toate clasele crestinismului, ii va inrobi definitiv pe crestini noua. Astfel se va infaptui promisiunea pe care Dumnezeu a facut-o poporului sau.” (Conform numerologiei masonice, “ora potrivita” reprezinta anul 2010, anul instaurarii puterii absolute a guvernului mondial )
miercuri, 30 decembrie 2009
Putina istorie
In scopul realizării concrete a miticei promisiuni făcute evreilor (că sunt “Poporul Ales” peste popoare) de către Iehova prin metafizicul Legământ sau Alianţă, “legământ” pe care noi, creştinii, îl numim generic şi Vechiul Testament, evreii sionişti s-au organizat în societăţi mondiale secrete de tip masonic, ermetic şi cu caracter oligarhic. Dintre aceste organizaţii secrete evreieşti, cea mai puternică a fost şi este B’nai B’rith International (sau Uniunea Lojilor B’nai B’rith), înfiinţată de 12 evrei sionişti la New York (SUA), în 13 octombrie 1843, şi structurată ca lojă masonică. În prezent, B’nai B’rith International îşi are sediul central la Washington D.C. (1640, Rhode Island Avenue-NW, în umbra Casei Albe, cu care are legături privilegiate, oricare ar fi preşedintele) şi numără în Statele Unite şi în alte 47 de ţări mai mult de 600.000 de membri, exclusiv israeliţi (evrei).
B’nai B’rith (Fiii Alianţei sau Fiii Legământului) a fost şi mai este implicată în toate acţiunile secrete din lume pentru crearea unei oligarhii mondiale, a unui guvern mondial unic, care să fie din start confiscat în mod ocult de către evrei, prin pretinsul drept sacru de “popor ales de Dumnezeu”. Încă de la înfiinţare, B’nai B’rith şi-a afirmat idealul programatic ca fiind acela de “unire a Israelitilor în munca de promovare a înaltelor lor interese şi acelea ale umanităţii”. Care ar putea fi însă interesele “umanităţii” din punctul de vedere al unor naţionalişti evrei (sionişti), decât acela de a afirma şi confirma în practică dreptul metafizic al Israelitilor de “popor ales”?
Cele 99 de grade de iniţiere ale B’Nai B’rith sunt în realitate triplarea celor 33 de grade ale ritului masonic cel mai consacrat în lume, cel mai important şi cel mai cunoscut, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, cunoscut vulgar şi ca “masoneria americană”. Cu toate acestea organizaţia evreiască nu şi-a declarat aproape niciodată public caracterul ocult sau masonic.
SIONISMUL şi COMUNISMUL. În prezent, a fost extrem de mediatizată situaţia că apariţia comunismului a fost strâns legată de evreul Karl Marx (pe numele său real, evreiesc, Mordechai), autor al primului Manifest Comunist, care în acţiunile sale a fost determinat de faptul că era membru al lojei masonice israelite, Alianţa Drepţilor, filială a puternicei B’nai B’rith.
Focar de conspiraţie şi nucleu în care se frământau ideile cele mai îndrăzneţe venite de la centrul lojilor B’nai B’rith, Alianţa Drepţilor propovăduia mai ales în Germania, răsturnarea totală a civilizaţiei creştine, uneltind pentru comunizarea averilor şi fluturând în faţa proletariatului european, spectrul unei dictaturi în care ei, muncitorii, ar fi domnit peste averile burgheziei. Spre deosebire de celelalte scrieri ale lui Marx, nimic economic în Manifestul Comunist, nimic social. Deşi în prefaţa celei de a doua ediţii a Manifestului Comunist (Londra 1872), Marx şi Engels recunosc în ceea ce priveşte documentul publicat, că au fost însărcinaţi cu redactarea şi publicarea unui program teoretic şi practic al comunismului de către societatea secretă numită Liga Comuniştilor, din scrierile autorilor socialişti şi comunişti din epocă, rezultă că Liga Comuniştilor nu era decât o altă firmă pentru Alianţa Drepţilor, şi pe cale de consecinţă principiile «Manifestului Comunist», înainte de a apare de sub condeiul lui Marx fuseseră deja elaborate la Hamburg, unde îşi avea sediul Supremul Consiliu Patriarhal al Lojilor B’nai B’rith.
Alianţa Drepţilor a mai înfiinţat la Londra, în 1864, Internaţionala I Comunistă sub conducerea lui Karl Marx, având drept program Manifestul Comunist.
Odată comunismul instalat în lume, acesta, după câteva zeci de ani, a scăpat din mâna evreilor sionişti, cel mai celebru caz fiind trădarea lui Stalin. De aceea, la un moment dat, comunismul a trebuit distrus, în acest scop, în Rusia (Uniunea Sovietică) fiind folosiţi ca marionete manipulate Gorbaciov şi Elţîn. Strategia mondială sionistă a fost schimbată cu ceea ce cunoaştem acum ca fenomen de globalizare economică mondială.
IUDEO-MASONERIA. Tendinţa evreilor sionişti de la B’nai B’rith a fost permanent aceea de a subordona sau acapara în folosul neamului Israeliţilor tot ceea ce are valoare şi eficienţă în direcţia acţiunii discrete sau secrete, a controlului societăţii umane. Aşa s-a întâmplat cu masoneria (sau francmasoneria), a cărei organizare a fost subordonată direct şi total ritului B’nai B’rith încă din anul 1874. Era desăvârşirea operei evreilor khazari, a căror prezenţă în Europa a determinat o puternică influenţă cu elemente iudaice, kabbalistice asupra ocultismului modern, ca şi asupra riturilor şi doctrinelor lojilor masonice. Chiar şi precursorii primelor loji masonice apărute la 1717 în Anglia, Rosacrucienii (Rose-Croix), ale căror cărţi, precum Fama Fraternitatis, au fost publicate la 1614, se revendică de la tradiţia ocultă evreiască, Kabballah, mai exact din lucrarea De arte cabalistica a lui J. Reuchlin (1455-1522).
Chiar şi denumirea de “mason” (constructor, zidar – engleză) face o trimitere expresă la tradiţiile evreieşti, deoarece derivă din legenda arhitectului-constructor Hiram, cel care a construit Templul evreiesc al lui Solomon, motiv al Sionului.
Toate simbolurile masonice sunt legate de meseria constructorilor, precum echerul şi compasul, iar divinitatea este concepută ca Mare Arhitect. Masonii nu numără anii de la naşterea lui Iisus Hristos, precum creştinii în mijlocul cărora trăiesc, ci se află în acelaşi an cu poporul evreu.
Iată declaraţia din 1905, strict autentică, a unui fancmason, Jean Bidegain, în faţa lojei masonice a Marelui Orient al Franţei:
“Evreii, atât de remarcabili prin instinctul lor de dominaţie şi prin ştiinţa lor de a guverna, au creat Franc-Masoneria ca să înroleze într-însa oameni care, neaparţinând neamului lor se angajează totuşi să-i ajute în faptele lor, să colaboreze cu ei la stabilirea domniei lui Israel printre oameni”.
Chiar dacă această părere ni se poate pare exagerată, ea totuşi surprinde o realitate incontestabilă: evreii au contribuit şi la apariţia masoneriei, şi la fundamentarea doctrinei, şi la idealurile programatice ale acesteia.
Dar cum a preluat efectiv B’nai B’rith-ul, în veacul 19, conducerea masoneriei? Răspunsul este simplu: prin ceea ce bancherii evrei experimentaseră şi învăţaseră de sute de ani asupra modului de control al lumii, banii.
Pike (Maestru Suprem al ritului scoţian) au înfiinţat în total secret Loja Înaltei Francmasone fii Universale, menită a conduce prin influenţa sa întreaga masonerie universală, Pike devenind Suveranul Pontif al Masoneriei Universale, iar Mazzini Suveran Şef de Acţiune Politică. Sediile noii loji masonice, numite Directorii Centrale au fost stabilite în număr de patru: la Washington (pentru America de Nord), la Montevideo (pentru America de Sud), la Napoli (pentru Europa) şi la Calcutta (pentru Asia-Oceania). Sediul central (Suveran Directoriu Administrativ) s-a stabilit mai târziu la Berlin. Foarte repede, Înalta Francmasonerie Universală, respectiv Albert Pike, a reuşit să controleze aproape întreaga masonerie mondială prin aceea ca a recrutat (afiliat) în secret membrii celorlalte loji masonice pentru a le putea conduce astfel.
Pasul următor a constat în acea că, Consiliul Suprem al Lojilor B’nai B’rith, cu sediul la Hamburg, încheie cu Suveranul Pontif al Masoneriei Universale, Albert Pike, un “Act de Concordat” (Convenţie) prin care evreii aduceau sume imense masoneriei:
«ACT DE CONCORDAT, între subsemnaţii:
Pe de o parte, Prea Ilustrul, Prea Puternicul şi Prea Divin Luminatul Frate Limmud Ensoph (Albert Pike), Mare Maestru Păstrător al Palladului Sfânt, Suveran Pontif al Francmasoneriei Universale, în calitate de şef suprem al ordinului, însă după ce a avut asentimentul unanim al Serenissimului Mare Colegiu al Masonilor Emeriţi;
Pe de altă parte, Prea Ilustrul, Curajosul şi Perfectul Frate Nathanael-Kelup-Abiackaz (Armand Levy) Locotenent Mare Asistent şi Suveran Delegat al Marelui Directoriu Central din Neapole, Membru de onoare ad vitam al Sublimului Consistoriu Federal de B’nai B’rith din Germania, în calitate de mandatar general, atât al acestui Consistoriu, cât şi al acelora din America şi din Anglia, Federaţiunile B’nai B’rith dându-i depline puteri, aceste puteri fiind examinate şi recunoscute.
S-a stabilit un acord definitiv, în numele înaltei Masonerii a Perfectei Iniţieri, Sfântul nume al Divinului Nostru Stăpân invocat, ţinându-se seama de propunerile dintr-o parte şi din alta, prin prezentul act de concordat, după cum urmează:
- Supremul Directori» al Francmasoneriei Universale va recunoaşte Lojile Israelite aşa cum există acum, în principalele ţări;
- Se va constitui o Confederaţie Generală a lojilor iudaice, în care vor fuziona Atelierele americane, engleze şi germane, adepte ale ritului B’nai B’rith;
- Sediul central al Confederaţiei, va fi stabilit la Hamburg, iar Autoritatea Suverană va lua titlul de “Suveran Consiliu Patriarhal”;
- Lojile Israelite îşi vor păstra autonomia şi nu vor depinde decât de “Suveranul Consiliu Patriarhal” din Hamburg;
- Pentru a fi membru al acestor loji, nu este necesar a face parte dintr-un [alt] rit masonic oficial;
- Secretul existenţei Confederaţiei va trebui să fie riguros păstrat de membrii înaltei Masonerii Universale, cărora Supremul Directoriu Dogmatic va crede util a li-l face cunoscut;
- “Suveranul Consiliu Patriarhal” din Hamburg, va trimite direct Supremului Directoriu Dogmatic o contribuţie de 10% din cotizaţiile personale ale membrilor Lojilor Israelite, sau un sfert din sumele centralizate la Hamburg, în folosul propagandei generale a Confederaţiei, fără ca tezaurul din Charleston să poată stabili vreodată un impozit suplimentar asupra drepturilor de iniţiere;
- Ritualurile Confederaţiei vor fi redactate de către o comisie numită din sânul Lojilor Israelie nr.1 din Neiu York şi supus examinării Suveranului Consiliu Patriarhal, ales prin delegaţiile Lojilor Israelite acum existente; Ritualurile nu vor fi definitive decât după aprobarea lor de către Supremul Directoriu dogmatic; [...]
- Nici un frate mason din riturile oficiale, ce nu este israelit, nu va putea pretinde intrarea într-o Lojă Israelită, oricare ar fi gradul său. Daar Magii Aleşi gr.3 al Ritului Suprem, aparţinând unuia din Perfectele Triunghiuri ale aceluiaşi oraş, vor avea acces de drept ca vizitatori în Loja Israelită. Numărul vizitelor lor nu va putea fi limitat… La “Suveranul Consiliu Patriarhal” oricare Mag Ales şi oricare Maestră Templieră Suverană vor putea intra ca vizitatori, nu de drept, ci ca oaspeţi, în urma unei cereri adresate Suveranului Patriarh.
Semnat la Supremul Orient din Charleston sub ochiul Prea Puternicului Divin Stăpân, I-a zi a lunii Thischri (a 12-a zi a lunii a 7-a), anul 874 al Adevăratei Lumini (12 Septembrie 1874).»
Armand Levy, evreu francez care a semnat în numele B’nai B’rith “Concordatul” cu Masoneria Universală, nu a făcut decât să releve masonilor o realitate deja existentă, organizarea unei structuri (loji, ateliere) de tip masonic a israeliţilor, sub obedienţa B’nai B’rith, el fiind deja din 1860 membru al Alianţei Israelite, cea care a făcut o puternică presiune internaţională, la 1878, împotriva recunoaşterii independenţei României.
Odată Pactul încheiat, Consiliul Lojilor B’nai B’rith a avut cale liberă în a-şi aservi masoneria, conform unor acţiuni de o rigurozitate diabolică. Prima acţiune a fost înfiinţarea unui Suveran Directoriu Administrativ, cu sediul la Berlin, mutat ulterior în Elveţia, care centraliza imensele fonduri ale masoneriei. Următorul pas a constat în numirea ca trezorier a evreului Bleichroeder, om aparţinând lojilor israelite.
La 2 Aprilie 1891, Marele Pontif al înaltei Masonerii Universale, Albert Pike, a încetat din viaţă. B’nai B’rith a ştiut să folosească această împrejurare pentru a transfera sediul suprem de la Charleston la Roma, şi pentru a-l susţine la această funcţie pe evreul Adriano Lemni.
Unul dintre marile avantaje conferite de titlul de Mare Pontif (şef suprem) pe care îl deţinuse Albert Pike, este acela că deţinătorul funcţiei nu este obligat să justifice faţă de casieria centrală decât un sfert din fondurile ce i-au fost puse la dispoziţie.
În acel timp, Lemni era Comandor al Ritului Scoţian şi al Înaltei Masonerii pentru Europa, ca şi membru al B’nai B’rith. Cincizeci de mii de masoni, majoritatea recrutaţi de lojile israelite, au impus de la nivelul lojilor în care activau, convocarea Serenisimului Mare Colegiu (un congres) la Roma, pentru a se discuta alegerea unui nou Mare Pontif, în locul lui Georges Mackey, care îi succedase la funcţie lui Albert Pike.
Pentru organizarea Marelui Colegiu (Congres), Lemni a închiriat Palatul Borghese din Roma, construit de papa Paul al V-lea. Fondurile puse la dispoziţie de B’nai B’rith şi-au spus cuvântul, în urma agitatelor alegeri, Serenisimul Mare Colegiu al Masonilor Eremiţi şi-a mutat sediul suprem de la Charleston la Roma, iar Adriano Lemni, evreu italian, a fost ales Mare Pontif. De la acea dată, sionismul evreu a pus mâna efectiv pe conducerea forurilor masonice, pe care oricum le influenţase şi controlase şi anterior. Această situaţie a făcut ca de atunci, mai mulţi autori să definească fenomenul conspirativ mondial cu numele generic de “iudeo-masonerie”.
George L. Packard, în lucrarea Cine conduce America? arată că puterea masoneriei americane tradiţionale – considerată moştenitoarea Constituţiilor lui Anderson – este întărită de influenţa enormă a Ordinului (masonic) Internaţional B’nai B’rith. Asemenea celorlalte formaţiuni masonice anglo-saxone, ea se prezintă drept o organizaţie filantropică, dar participă în taină la viaţa politică. De ea sunt legaţi mai mulţi senatori şi deputaţi, fie ca membri, fie ca simpatizanţi. Se ştiu puţine lucruri despre organizarea B’nai B’rith, pentru că este o asociaţie încă şi mai discretă decât masoneriile clasice, iar “renegaţii” apar doar în cazuri excepţionale.
Principal susţinător al Israelului în Statele Unite ale Americii, B’nai B’rith-ul conduce cea mai mare parte dintre organizaţiile şi mişcările sioniste care acţionează pe teritoriul S.U.A., în aşa mare măsură încât putem considera că centrul mondial al deciziei sioniste se găseşte la New York. Acest lucru explică în parte diferenţele notabile care există uneori între guvernul israelian şi marile organizaţii sioniste americane.
Colectori de fonduri şi susţinători ai pretenţiilor financiare ale statului Israel – aflat în permanent deficit bugetar în ciuda sumelor fabuloase vărsate de Germania cu titlu de despăgubiri – marile organizaţii evreieşti americane impun, cel mai adesea punctul lor de vedere în politica internă a statului Israel. Dacă într-o zi problema palestiniană ar fi, în sfârşit, reglată, acest lucru s-ar întâmpla din cauza intereselor grupurilor de presiune sioniste din Statele Unite ale Americii, precum B’nai B’rith şi aliaţii săi. Dar se pare că până acum nu s-a dat nici o indicaţie Israelului să elibereze teritoriile palestiniene ocupate de un sfert de secol.
Ca şi pentru francmasoneria tradiţională, puterea B’nai B’rith rezidă în reţeaua de asociaţii, grupuri şi cercuri, ai căror conducători şi animatori sunt afiliaţi lojelor, dar publicaţiile israelite din Statele Unite ale Americii sunt foarte discrete în ceea ce priveşte activitatea B’nai B’rith.
Pe ici, pe colo, câteva articolaşe strecurate în presă sau unele comunicate oficiale difuzate de mass-media ne confirmă că B’nai B’rith posedă agenţi infiltraţi în înalta conducere a American Jewish Committee, American Jewish Congress, Conferinţa preşedinţilor principalelor organizaţii evreieşti americane şi World Jewish Congress, care controlează la rândul lor cea mai mare parte dintre organizaţiile evreieşti sau sioniste americane.
Aşa cum se arată în capitolul România, Ţintă Sionistă, apropierea României de pactul militar Nord Atlantic a avut loc în împrejurările masonice a apariţiei prealabile a Lojilor Bazelor NATO la Bucureşti. “Masonii români afirmă ca au intrat în lojile masonice ale bazelor NATO, încă din 1993!”, scria presa romanească în februarie 1997. Ştirea apăruse şi în 1993: “Una din Lojile Bazelor NATO şi Supremul Consiliu Mama al Jurisdicţiei de Sud al S.U.A., în 7 mai 1993 şi-au trimis mai mulţi reprezentanţi în România, la Bucureşti”. Aceştia erau Fred Klienknecht, “Suveranul Mare Comandor al Lumii”, şi adjunctul său, evreul Arnold Hermann, agent B’nai B’rith.
Apariţia blocului militar NATO, însăşi, coincide cu perioada în care masoneria americană (dominată la rândul ei de către B’nai B’rith) a cunoscut cea mai puternică influenţă asupra armatei. Toţi generalii următori au fost masoni. Este cazul generalului George C. Marshall (părintele celebrului “plan Marshall” pentru Europa occidentală), apoi al lui Douglas McArthur – comandantul forţelor militare ale S.U.A. din Japonia, al generalului Harold K.Johnson – şeful statului major al armatei S.U.A., al amiralului Arleigh A. Burke – şeful forţelor navale S.U.A., al generalului Curtis E. Lemay – comandant al armatei aerului S.U.A., al generalului Bruce C. Clark – şeful armatei S.U.A. staţionate în Europa occidentală după al doilea război mondial, şi în fine al generalului evreu Lyman L. Lemnitzer, fost şef al statului major al forţelor NATO. Aceste personalităţi masonice şi militare sunt fondatori ai “Lojilor bazelor NATO” practicante ale ritului scoţian vechi şi acceptat.
[Alţi mari şefi militari masoni cunoscuţi au fost: generalul William C. Baker, şeful forţelor S.U.A. din Europa; generalul Loyd L. Wergeland; vice-amiralul William F. Raborn Jr., adjunctul şefului operaţiunilor navale, apoi director al C.I.A.. în armata americană din Vietnam unul dintre cei mai reputaţi masoni era locotenentul-general Herman Nickerson Jr., din corpul Marinei, care a comandat Forţa amfibie a III-a.]
B’NAI B’RITH în ROMÂNIA. Atenţia B’nai B’rith asupra României datează încă de la înfiinţarea acestui ordin masonic israelit (1843), având în vedere colonizarea discretă, dar masivă, a României cu evreii veniţi din Polonia şi Ucraina. Scopul acestei atenţii era “împământenirea” evreilor în România şi dominarea de către aceştia a întregii vieţi economico-financiare a ţării.
Prima rezidenţă permanentă din România a B’nai B’rith a fost înfiinţată în 1870 de către consulul american Benjamin Peixotto. Tradiţia infiltrării în România a agenţilor B’nai B’rith prin înalţi diplomaţi ai Statelor Unite ale Americii a continuat până în prezent (a se vedea mai departe cazul ambasadorului S.U.A. Alfred Moses, care a activat şi în timpul regimului socialist al lui Ceauşescu).
Principala influenţă pe care B’nai B’rith a desfăşurat-o în România, până în anul 1948, a fost desfăşurată îndeosebi prin manipularea lojilor masonice penetrate de evrei, ceea ce a împărţit practic masoneria română în două curente importante şi rivale: primul naţional, al doilea cosmopolit şi dominat de evrei. Curentul masonic naţional, a fost reprezentat sporadic de Marea Lojă Naţională din România şi de Ordinul Masonic Român (care reuneau câteva zeci de loji masonice), fiind condus foarte multă vreme de maiorul patriot Constantin Moroiu, care s-a implicat de multe ori în favoarea marilor interese naţionale ale României la nivel masonic mondial. Pe de altă parte, curentul cosmopolit (evreiesc) a fost reprezentat de lojile masonice româneşti obediente masoneriei americane, de lojile de limbă germană sau de lojile obediente Marelui Orient al Franţei. Mai multe încercări de instalare a unei Puteri Masonice Naţionale controlate de evrei a fost încununată de succes abia în 1929, sub regimul pro-evreiesc al regelui Carol al II-lea. Numele acestei “puteri naţionale” a fost acela de Marele Orient al României, iar încercările constituirii sale datează de la l mai 1879. Curentul masonic cosmopolito-evreiesc a urmărit mai mult promovarea interesele economice şi politice ale alogenilor, ori s-a subordonat intereselor străine ţării. El a fost controlat, direct sau indirect, de către B’nai B’rith prin lojile evreieşti, americane sau “germane”, de obedienţă directă la masoneria italiană sau franceză. Ca şi astăzi, se poate spune – a se vedea declaraţiile venerabilului Dan Amedeo Lăzărescu, în capitolul România, Ţintă Sionistă – tot Marele Orient al Franţei, format de evrei, se opunea intereselor României.
Odată cu acapararea masoneriei universale de către B’nai B’rith, în anul 1874, în România începe o perioadă de frământări în cadrul lojilor masonice, existând o adevărată rezistenţă naţională masonică faţă de ofensiva israeliţilor. Iată un calendar al evenimentelor.
LA 18/30 APRILIE 1874. S-a inaugurat noul Templu al lojii Înţelepţii din Heliopolis (pe calea Mogoşoaiei, în Pasajul Roman la nr.7). Cu acest prilej, printre alte discursuri, profesorul Ştefan C. Mihăilescu vorbeşte despre “Dreptul la cetăţenie”, subiect la ordinea zilei, pledând pentru sprijinirea demersurilor de naturalizare a evreilor în România. Ştefan C. Mihăilescu susţinea că “s-a dovedit până la evidenţă că francmasonii cei mai buni sunt apţi pentru dreptul la cetăţenie nu numai în Patria lor, dar şi în tot Universul”. Pledoaria lui St. C. Mihăilescu îi privea de fapt, în România, pe evreii care cereau naturalizarea şi obţinerea cetăţeniei române.
7/19 IUNIE 1875. Banchetul prilejuit de serbarea solstiţiul de vară este organizat în comun, la propunerea lojei Zur Bruderlichkeit, de cele 4 loji bucureştene: Înţelepţii din Heliopolis, Egalitatea şi Armonia. Din multitudinea de discursuri omagiale ocazionale s-au desprins două propuneri: a evreului Iacob Cobilovitz (Cobilovici), privind fondarea Marelui Orient al României (controlat de B’nai B’rith), şi aceea a ridicării (prin emiterea de acţiuni) a unui Templu Masonic în capitala ţării “pentru cultul virtuţii şi al verităţii”. Despre cât de români erau iniţiatorii controlului masoneriei române, rezultă din lista demnitarilor lojii pentru exerciţiul 1875/1876 (din arhiva lojii Zur Bruderlichkeit/Fraternitatea din Bucureşti – lojă de limba germană – publicată în nr. 7-8 iul. – aug.1875 al revistei Mistria): de Fialla, venerabil onorific; Edgar de Herz, venerabil titular; Gustav Rietz, venerabil deputat; Iuliuz Szekulisz şi Josef Latenier supraveghetori; Emanuel Grunwald, orator, Israel Johan Preciado, tezaurar; Franz Gunter, maestru de ceremonii; Iulius Schein, secretar; Johann Weiss, preparator; Heinrich Topler, arhitect; dr. Eduard Ludwig, bibliotecar şi arhivar; Cocio Cohen, ospitalier.
OCTOMBRIE 1875. Marele Orient al Franţei autorizează constituirea lojii Paix et Union (Pace şi Unire) la Iaşi, cu Templul în str. Săulescu, formată numai din evrei, dar având, mai întâi ca venerabil un pictor grec, iar, mai apoi, un general român de jandarmerie.
1875. Membrii lojii Înţelepţii din Heliopolis din Bucureşti îşi aleg demnitarii: Ştefan C. Mihăilescu, secretar; Iacob Cobilovitz, secretar adjunct, dr. Dimitrescu-Severeanu, mare expert; dr. Sigismund Steiner, maestru de ceremonii, Tavernier, tezaurar; C. Naiman, bibliotecar. În iunie 1876, ca urmare a demisiei lui Anton Costiescu din funcţia de venerabil, alegerile în loja Înţelepţii din Heliopolis din Bucureşti au condus la supremaţia evreilor: dr. Sigismund Steiner, venerabil, Alexandru Tavernier şi I. Dumitrescu, supraveghetori; Ştefan C. Mihăilescu, orator; dr. Dianu, orator adjunct; Moscu Ascher, secretar; George Rosenzweig, secretar adjunct; Adolf Deutsch, mare expert; C. Naiman, tezaurar; A. Berger, ospitalier; Kessler, maestru de ceremonii; El. Butoianu, custode; H.A. Levy, arhitect.
3 MAI 1877. Masonii îl scot pe Dumnezeu din templu. Îndelung dezbătută problemă a modificării art. l alin. 2 din Constituţia Masonică: “Masoneria are de principiu existenţa lui Dumnezeu şi nemurirea sufletului”, s-a soldat în loja Înţelepţii din Heliopolis din Bucureşti cu un vot ce solicita suprimarea acestui articol, pe considerentul “proclamării principiului libertăţii conştiinţei, al toleranţei şi al caracterului progresist al masoneriei, care urmăreşte cu stăruinţă căutarea adevărului ce nu poate fi stabilit decât prin ştiinţă”.
1 MAI 1879. Anton Costiescu şi Basile-Constatin Livianu promulgă Constituţia Masonica Română încercând prin unirea a şapte loji cosmopolite, să constituie Marele Orient al României (controlat de evrei) ca “Putere Suverană naţională şi independentă”, încercarea nu a durat decât un an, şi nu a reuşit din cauza lojilor “româneşti”, care rămâneau pe dinafară. Fuseseră reunite lojile: Înţelepţii din Heliopolis (o fracţiune) şi Egalitatea, de sub obedienţa Marelui Orient al Italiei, Zur Bruderlichkeit din obedienta Marii Loji Simbolice din Ungaria, şi o lojă din Bârlad (nu se specifică obedienţa).
1880. Apare Buletinul Marei Loji Zion nr.9, România, aparţinând lojilor masonice pur evreieşti de pe teritoriul ţării (Districtul IX – România), cu o ierarhie depinzând de centrul mondial de la Chicago (U.S.A.).
1881. Este recunoscut doar de către Marele Orient al Italiei un Mare Orient din Moldova şi Valahia, contestat de Marea Lojă Naţională din România ca antinaţional prin nerecunoaşterea denumirii din acea vreme a statului român (România), având sub obedienţa sa câteva loji din Moldova, considerate de C.M. Moroiu, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, “numai o fabrică de masoni evrei, care nu erau acceptaţi în lojile din Roman, Piatra şi Bacău”.
7 OCTOMBRIE 1881. Este trimisă o scrisoare de către masonul evreu Radu Emil Scrob lui A. Grimaux la Paris cu valoare documentară pentru istoria masoneriei româneşti, ce va fi publicată în Le monde maçonnique în 1882. În 1882, continuă disputa dintre Constantin M.Moroiu, ca reprezentant al Marii Loji Naţionale din România şi unii francmasoni, cu sau fără funcţii, din lojile moldovene care nu recunosc obedienta Marii Loji Naţionale din România şi continuă să se subordoneze Marelui Orient de Roma (Italia), în context, cum rezultă din aceeaşi scrisoare a lui R.E. Scrob către Grimaux publicată de Le monde maçonnique (Paris), cauza o constituie faptul că Marca Loja Naţională şi “atelierele” sale refuză indirect de a admite israeliţi.
MAI 1882. Marele Maestru Constantin M. Moroiu, aflat ca ofiţer în garnizoana Mangalia, se îngrijeşte de constituirea aici a lojei Steaua Sudului. C.M. Moroiu mulţumeşte jurnalului La Confederazione latina (Roma) pentru apărarea drepturilor româneşti, într-o scrisoare a direcţiunii ziarului se spune, printre altele, “Confederazione latina este unicul ziar care întâi la Macerata, în 1871, şi în anii următori, până azi la Roma, cu colaboraţiunea celor mai distinşi filozofi, propagă interesele României în raporturile ei cu Orientul şi Occidentul, ale Transilvaniei în raporturile cu ungurii, şi românilor din Macedonia în raporturile cu grecii”.
8 OCTOMBRIE 1882. “Capitolul” şi loja Steaua Dunării (Bucureşti) îl “radiază” pentru “conduită necorectă” pe dentistul bucureştean Radu Emil Scrob, gr. 18. Cu puţin timp înainte fusese suspendat “pentru conduită nedemnă în lumea profană” şi poetul evreu Carol Scrob, membru al lojii Progresul din Craiova. Excluderea celor doi poate fi considerată o victorie personală a conducătorului lojilor naţionale, C-tin Moroiu.
20-21 DECEMBRIE 1882. Are loc Congresul masonic “evreiesc” de la Roman al lojilor din România aflate sub obedienţa Marelui Orient de Roma (Italia) în disidenţă faţă de Marea Loja Naţională din România. Au participat, de asemenea, şi alte loji “româneşti” (de fapt cosmopolite) aflate sub obedienţă franceză şi portugheză.
1882-1883. Lojile cosmopolite, preponderent evreieşti, din afara obedienţei Marii Loji Naţionale din România, încearcă din nou, fără rezultat, de data aceasta cu sprijinul Marelui Orient al Franţei, prin coordonarea lojei Discipolii lui Pitagora (aflată sub obedienţă franceză) să formeze o aşa-zisă Confederaţie Masonică Română ca putere masonică naţională(!)
18 FEBRUARIE 1883. Dr. St. Corvin, venerabilul lojii Farul (Constanţa) adresează lui I. Dănescu de la “capitolul” Steaua Moldovei (Roman) un răspuns public la scrisoarea acestuia. Dr. Corvin constată că I. Dănescu s-a făcut “avocatul” lui Meiltz & Co. (doi evrei masoni pe nume Noel-Meiltz – Victor şi Didier -, primul profesor din loja Discipolii lui Pitagora din Galaţi, al doilea venerabil al lojii Ştefan cel Mare din Roman) care nu au alt scop decât de a-l sili pe Marele Maestru C-tin. M. Moroiu să demisioneze. Doctorul Corvin subliniază că “este nedemn pentru orice român liber, într-un stat liber, d-a se încatena singur şi a se face tributar străinilor” (evreilor).
1903. Loja Progresul a B’nai B’rith din Roman desfăşura o puternică campanie de strângere de fonduri pentru cauza israelită.
1906. Cu prilejul Marii Expoziţii Jubiliare “40 de ani de domnie a Regelui Carol”, Constantin M. Moroiu prezintă Secţiunii de Istorie lucrările Marii Loji Naţionale din România cuprinse în trei volume “ce conţineau acte referitoare la diferite chestiuni naţionale: revoluţia de la 1848, Unirea Moldovei cu Muntenia, chestiunea Basarabiei la 1878, chestiunea Dunării, chestiunea românilor din Ardeal, chestiunea românilor din Macedonia, corespondenţa secretă dintre primul ministru Ion C. Brătianu cu Ilustrul Frate Mare Maestru Constantin Moroiu relativă la însărcinările şi misiunile secrete ce le avusese cel din urmă după însărcinarea celui dintâi faţă de Marile Oriente Străine”.
29 APRILIE 1910. Ziarul Universul anunţă şedinţa comună a lojilor România (Bucureşti), de sub obedienţa Marelui Orient al Italiei şi Zur Bruderlichkeit (Bucureşti), de sub obedienta Lojii Zur Sonne din Bayreuth (Germania), ceea ce arată, de fapt, o revigorare a activităţii masonilor evrei.
22 APRILIE 1911. Constituirea lojii de limba germană Sapientia, pusă sub obedienţa Marii Loji din Prusia Royal York zur Freunschaft. Demnitari aleşi (evrei): Josef Hennenvogel, negustor, venerabil; Adolf Schwarz (directorul Fabricii de Hârtie) şi Herman Sherzer (negustor) supraveghetori; A. Dobrovici (funcţionar) secretar; Jos. Posmantir (procurist la puternica bancă evreiască Marmorosch Blank & Co.) orator; O.F. Brandt (director al fabricii Kaiser deutscher Vizekons din Ploieşti) maestru de ceremonii; Jos. Haffner (funcţionar bancar) tezaurar; Carl Weinstein (procurist la fabrica Alfred lowcnbach & Co.) arhitect, Jacob Haffner (funcţionar) ospitalier. În 22 Aprilie 1912, la un an de la constituirea Sapientia (Bucureşti) aceasta avea 33 de membri (28 gr. l, 3 gr. 2 şi 2 gr. 3).
1912. Cu prilejul noilor alegeri din loja România (Bucureşti) venerabil devine (în locul lui Ştefan M. Şoimescu) J.J. Rigani. Au mai fost aleşi: Toma Plăiaşu şi Wilhelm Zimmermann (supraveghetori), Cristea Berider (secretar); Leon Ruzicka (orator) Alfred M. Elias (tezaurar-casier), Philipp Lustgarten (ospitalier); Max Gotea (orator adj.), Gustav Davys (secretar adj.), Mauriciu Fain (maestru de ceremonii); Eftimie Ionescu (preparator), A. Goldenberg (custode) şi Marcel Porn (port stindard). În comisia financiară Paul Speier, Isidor Josef şi Ernst Porn; în Comisia de drept: Ştefan M. Şoimescu, Gustav Schmidt şi Carl Reschofsky; iar în Comisia de binefaceri: Philip Lustgarden, Jakob Feyns şi Francisc Russel. Avem deci de a face cu o lojă evreiască numită… România.
1 IULIE 1919. Marcel Huart, venerabilul lojii Ernest Renan din Paris, îl anunţă pe Al. Vaida-Voievod, membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris, că audierea sa şi a colegilor săi, membri ai delegaţiei transilvane (Voicu Niţescu, Mihai Şerban, dr. Gh. Crişan, Traian Vuia şi Caius Brediceanu), care au făcut cerere de primire în francmasonerie, va avea loc în ziua de 7 iulie, în faţa Comitetului de admitere al Lojii, din 16 rue Cadet, în clădirea Marelui Orient al Franţei, controlat de evrei.
Al. Vaida-Voievod nota că intrarea în masonerie a făcut-o “în interesul paralizării propagandei”, împotriva activităţii delegaţiei guvernamentale române la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, condusă de primul ministru I.I.C. Brătianu pentru recunoaşterea României Mari în graniţele ei fireşti. A doua menţiune a lui Al. Vaida-Voievod se referă la faptul că intrarea în masonerie (ce făcea parte dintr-o acţiune diplomatică de apropiere de cercurile masonice franceze, avea scopul capacitării acestora faţă de interesele politice româneşti) s-a făcut cu acordul primului ministru (”Brătianu a aprobat”). Realitatea acestei înregimentări masonice era îndulcirea atitudinii evreilor împotriva României Mari, încercare nereuşită.
1920-1922. Noi isprăvi evreieşti! Un evreu, Charles Blumenthal, fondează la Bucureşti loja masonică Jacob Schriff nr.7 şi dispare cu fondurile acesteia. Mai întâi Bercovici (J. Bercovitz), apoi Bernard Hornston, translator la Legaţia americană din Bucureşti, vor încerca refacerea ei, schimbându-i numele în loja McBlain Thompson nr.l şi punând-o sub obedienţa lui American Federation of Freemasonery din Salt Lake City, fără prea mult succes. Loja trece apoi într-o obedienţă independentă sub denumirea de Marea Lojă Francmasonică Americano-Română (controlată din umbră de B’nai B’rith) reuşind în scurt timp să reunească peste 150 de membri. Printre conducătorii lojii îi aflăm pe Adolf Stern, W. Filderman, şi I. Peltz, evrei.
În 1922, însă, însuşi fondatorul lojii este radiat pentru necinste şi la rândul său, chiar patronul american, Mc. Blain Thompson, are probleme la el în U.S.A. Loja va fi reorganizată în 1922, după vizita la Bucureşti a lui Ossian Lang, delegatul Marii Loji din New York, stabilind sediul templului în str. Nicolae Golescu nr. 1. “Marea Lojă” capătă o structură nouă, formată din trei loji: Română nr. l, Steaua Dunării nr. 2 şi Redeşteptarea nr. 3. Cu prilejul acestei vizite, Ossian Lang a studiat şi situaţia lojilor masonice din Transilvania de după unirea cu România, în vederea raportării la New York.
15 MARTIE 1922. Jean Pangal, V. Roată şi I. Arapu fac o vizită lojii Unirea (Bucureşti), aflată sub obedienţa Marelui Orient al Franţei şi obţin ca şedinţele “atelierelor” Supremului Consiliu de 33 al României Mari să fie ţinute în Templul acesteia (Convenţia este semnata de Jean Pangal, Peretz şi Arapu). În August 1922, în cadrul unei întâlniri de la Capşa, se stabileşte lansarea carierei masonice a lui Jean Pangal, care urma să demareze iniţieri masonice “în numele Marelui Orient al Franţei, în loja Unirea din Bucureşti”, urmând ca apoi să fie aleasă în fruntea Supremului Consiliu de 33 al României Mari “o personalitate demnă de toată stima şi regulat iniţiată”. Era un nou atac asupra lojilor naţionale neevreieşti, îndeosebi asupra lui C-tin Moroiu.
1922. În bătălia pentru subordonarea lojilor din Transilvania (recent alipită de România Mare), intens abordate de lojile cosmopolite şi evreieşti, Zwiedinek, aghiotant regal, din ordinul reginei Maria intră în componenţa unei loji din Braşov “care avea conducerea lojilor din Ardeal” cu misiunea “să încerc dacă lojile minoritare din Ardeal se pot uni cu [Marea] Lojă Naţionala din ţară”, împlinindu-şi misiunea, Zwiedinek va demisiona mai apoi din masonerie, după semnarea Tratatului de unificarea a Marii Loji Simbolice din Braşov cu Marea Lojă Naţională de la Bucureşti, în 1931, (demisia probabil a intervenit şi la cererea expresă a ministrului Armatei, generalul Cihovski, care ordonase o anchetă privind apartenenţa ofiţerilor superiori la masonerie).
3 IANUARIE 1923. Întoarcere de 180° în Supremul Consiliu de 33 din România, care, denunţând angajamentele prealabile ale lui Jean Pangal, hotărăşte prin decret federalizarea lojilor de pe teritoriul României, în Marea Lojă Naţională, “putere absolut autonomă şi suverană pentru gradele simbolice 1-3″. Sediul Marii Loji Naţionale din România va fi stabilit în str. Câmpineanu nr. 45. De aceea, la 11 ianuarie 1923, Supremul Consiliu de 33 din România notifică Marelui Orient al Franţei că “numai el poate administra gradele înalte pe întreg teritoriul românesc” poziţie care va duce la răcirea relaţiilor dintre cele două “puteri masonice suverane”. Mai mult, în martie, Supremul Consiliu de 33 din România se uneşte cu Marea Lojă Naţională.
1923. Reacţie a lojilor cosmopolite şi evreieşti. Pentru o scurtă perioadă de timp, lojile româneşti din obedienţa Marelui Orient al Franţei, grupate în jurul lojei Unirea din Bucureşti, s-au constituit în Federaţia Lojilor Marelui Orient al Franţei în România, în scopul făţarnic al “asigurării mersului dezvoltării normale a Francmasoneriei în România”. Totodată, se constituie o Comisie Consultativă a lojilor din obedienţa americană din România, la conducerea căreia se afla evreul Marcel Davidovici. Ossian Lang, însoţit de fostul mare maestru al Marii Loji Americane din New York, evreul Scudder-Townsed, face o nouă vizită în România pentru a acorda “recunoaşterea deplină organizării lojilor de sub obedienţa americană” unui număr de 7 loji din România, recent constituite în Marea Lojă Districtuală a Marii Loji din New York, moment în care şi-a încetat activitatea Comisia Consultativă.
2 FEBRUARIE 1924. Consiliul Federal al Marii Loji Naţionale din România protestează împotriva calomniilor cuprinse în “Buletinul Asociaţiei Masonice Internaţionale” de la Geneva (Raportul Lang-Scudder), iar la 12 Aprilie 1924, Consiliul Federal, sub preşedinţia Marelui Maestru Zamfir C. Arbore ia act de răspunsurile primite de la diferite ordine masonice, ca urmare a protestului din februarie 1924 la “Raportul Lang-Scudder” (publicat în “Buletinul Asociaţiei Masonice Internaţionale” de la Geneva, nr. 9/1923) şi hotărăşte publicarea atât a documentelor româneşti, cât şi a ecourilor primite din străinătate.
MAI-IUNIE 1924. Unii membri ai Lojii Române nr. 1, din obedienţa americană (deci evreiască) au trimis prin intermediul delegaţiilor Marii Loji din New York, Ossian Lang şi Scudder-Towsend, un “Memoriu” în care pledează împotriva unirii lojilor din Vechiul Regat (numite “române”) cu cele din Transilvania (numite “maghiare”), considerându-le, pe acestea din urmă, superioare ca număr de loji şi membri, “superioare însă şi ca putere de înţelegere a circumstanţelor politice de după război, ca putere de înţelegere a raporturilor internaţionale, ca forţă de voinţă”.
30 OCTOMBRIE 1924. În cuvântul său la Conventul anual al Marii Loji Naţionale din România, Jean Pangal (convertit pe moment la “cauza naţională”, în fapt el se va dovedi un măr otrăvit printre masonii români) arată că aceasta “are un singur scop, acela de a consolida statul unitar naţional român şi că ea (Marea Loja) se pune prin urmare în serviciul ţării în mod necondiţionat”. Se referă apoi la “activitatea lojilor de sub obedienţa americană şi maghiară de pe teritoriul României care caută să provoace discordia şi ura acolo unde noi luptăm pentru unificarea sufletească, tentativele lor vor rămâne deşarte şi într-un viitor foarte apropiat aceste organizaţii vor pieri sub dispreţul unanim al poporului nostru”. Pangal îşi uitase poziţia din urmă cu doi ani, când se auto-punea sub obedienţa Marelui Orient al Franţei, controlat de evrei şi ostil României. Poziţia sa duplicitară se va manifesta, însă, de-a lungul întregii cariere masone, el însuşi fiind evreu. Cu aceeaşi ocazie, el mai afirma, machiavelic, că “un român care stă sub o obedienţă masonică străină, atunci când în ţară există o Masonerie Naţională, se face în mod conştient sau inconştient unealta străinătăţii şi a intereselor străine de neam”. Era exact ceea ce credeau masonii români şi aşteptau să audă de la un lider al lor. Totodată, astfel, Pangal şi-a câştigat încrederea politicienilor naţionalişti români, de care avea nevoie pentru a-l sprijini pe prinţul Carol al II-lea (şi evreimea din jurul său) să preia Coroana României şi conducerea statului român.
MAI-IUNIE 1929. Masonul evreu Mihail Negru, secretar de redacţie la ziarul Universul recrutează pentru iniţiere numeroşi ofiţeri, cu deosebire din aviaţie şi marină, care apoi “sunt luaţi în primire şi convinşi la ideea că prinţul Carol trebuie să vină în ţară, că sunt datori să lucreze camarazii spre a-i câştiga acestei idei întrucât starea rea de lucruri actuală nu poate fi înlăturată decât de un rege major şi energic care nu poate fi decât prinţul Carol”.(…) “Zilele trecute comandorul Bucholzer, din Şcoala navală din Constanţa, a luat parte la o întrunire a membrilor lojii (Steaua Polara) cu care ocazie a ţinut un discurs înflăcărat pentru prinţul Carol”.(…) “Sunt mulţi evrei în această lojă şi convingerea (informatorului care relatează Serviciului de informaţii) este că evreii sunt aceia care au pus la cale totul pentru aducerea prinţului Carol, întrucât sunt siguri de el că-i va proteja în orice împrejurare şi că în caz că ar izbucni mişcarea violentă de răsturnare a bolşevicilor, evreii care vor cădea cei dintâi victime ai pogromurilor ce vor avea loc [în Rusia] vor fi toleraţi a se refugia în masă în România”.
5 SEPTEMBRIE 1929. Ofensivă deplină a evreilor masoni. Prin sentinţa nr. 78/1929 a Tribunalului Ilfov, Secţia I Civilă (dos. 3425/1929), rămasă definitivă, s-a recunoscut personalitate juridică Asociaţiei Marelui Orient al României, cu sediul în Bucureşti, str. Lipscani nr. 21, şi s-a dispus înscrierea ei în Registrul persoanelor juridice. Conducerea declarată era formată din: dr. Gh. Gheorghian (preşedinte), general Gh. Solacolu (vicepreşedinte), Iosif Posmantir (casier evreu), dr. Leo Salzmann (secretar evreu), Dumitru Vasilescu, Alfred Paucher, Hugo Humulescu, Alfred Nehuta (membri). În 1930, alegerea Consiliului Ordinului Marelui Orient al României îi propulsează pe St. Brănişteanu (Braunstein), vicepreşedinte activ; Leo Salzmann, mare secretar permanent; S. Feldmman, prim mare veghetor; Marcel Solacolu, prim mare veghetor adjunct, ş.a.
2 DECEMBRIE 1933. Marea Loja Naţională din România votează, în cadrul Conventului anual, o Moţiune prin care masoneria să susţină regimul carlisto-evreiesc, să facă “un zid de nepătruns în jurul Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea, Marele nostru Protector, aşa încât el să poată, în linişte, lucra la propăşirea statului şi a ţării” !
OCTOMBRIE 1936 – FEBRIARIE 1937. Conflictul intern din loja Lumina din Constanţa s-a extins şi în celelalte “ateliere” din acest oraş; el avea drept obiect cererea masonilor români de a fi excluşi din loji masonii “supuşi” (străini) şi, în special, evreii. O altă revendicare (imediat aprobată) a fost aceea de a se pune în templu portretul Suveranului (regele Carol al II-lea), în scopul de a atenua o ripostă dură din partea regelui. Putem conchide că după ce l-au scos pe Dumnezeu din Constituţia Masoneriei Române, masonii români l-au pus la loc de cinste în Templu pe amantul regal al evrecei Grunberg.
B’nai B’rith (Fiii Alianţei sau Fiii Legământului) a fost şi mai este implicată în toate acţiunile secrete din lume pentru crearea unei oligarhii mondiale, a unui guvern mondial unic, care să fie din start confiscat în mod ocult de către evrei, prin pretinsul drept sacru de “popor ales de Dumnezeu”. Încă de la înfiinţare, B’nai B’rith şi-a afirmat idealul programatic ca fiind acela de “unire a Israelitilor în munca de promovare a înaltelor lor interese şi acelea ale umanităţii”. Care ar putea fi însă interesele “umanităţii” din punctul de vedere al unor naţionalişti evrei (sionişti), decât acela de a afirma şi confirma în practică dreptul metafizic al Israelitilor de “popor ales”?
Cele 99 de grade de iniţiere ale B’Nai B’rith sunt în realitate triplarea celor 33 de grade ale ritului masonic cel mai consacrat în lume, cel mai important şi cel mai cunoscut, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, cunoscut vulgar şi ca “masoneria americană”. Cu toate acestea organizaţia evreiască nu şi-a declarat aproape niciodată public caracterul ocult sau masonic.
SIONISMUL şi COMUNISMUL. În prezent, a fost extrem de mediatizată situaţia că apariţia comunismului a fost strâns legată de evreul Karl Marx (pe numele său real, evreiesc, Mordechai), autor al primului Manifest Comunist, care în acţiunile sale a fost determinat de faptul că era membru al lojei masonice israelite, Alianţa Drepţilor, filială a puternicei B’nai B’rith.
Focar de conspiraţie şi nucleu în care se frământau ideile cele mai îndrăzneţe venite de la centrul lojilor B’nai B’rith, Alianţa Drepţilor propovăduia mai ales în Germania, răsturnarea totală a civilizaţiei creştine, uneltind pentru comunizarea averilor şi fluturând în faţa proletariatului european, spectrul unei dictaturi în care ei, muncitorii, ar fi domnit peste averile burgheziei. Spre deosebire de celelalte scrieri ale lui Marx, nimic economic în Manifestul Comunist, nimic social. Deşi în prefaţa celei de a doua ediţii a Manifestului Comunist (Londra 1872), Marx şi Engels recunosc în ceea ce priveşte documentul publicat, că au fost însărcinaţi cu redactarea şi publicarea unui program teoretic şi practic al comunismului de către societatea secretă numită Liga Comuniştilor, din scrierile autorilor socialişti şi comunişti din epocă, rezultă că Liga Comuniştilor nu era decât o altă firmă pentru Alianţa Drepţilor, şi pe cale de consecinţă principiile «Manifestului Comunist», înainte de a apare de sub condeiul lui Marx fuseseră deja elaborate la Hamburg, unde îşi avea sediul Supremul Consiliu Patriarhal al Lojilor B’nai B’rith.
Alianţa Drepţilor a mai înfiinţat la Londra, în 1864, Internaţionala I Comunistă sub conducerea lui Karl Marx, având drept program Manifestul Comunist.
Odată comunismul instalat în lume, acesta, după câteva zeci de ani, a scăpat din mâna evreilor sionişti, cel mai celebru caz fiind trădarea lui Stalin. De aceea, la un moment dat, comunismul a trebuit distrus, în acest scop, în Rusia (Uniunea Sovietică) fiind folosiţi ca marionete manipulate Gorbaciov şi Elţîn. Strategia mondială sionistă a fost schimbată cu ceea ce cunoaştem acum ca fenomen de globalizare economică mondială.
IUDEO-MASONERIA. Tendinţa evreilor sionişti de la B’nai B’rith a fost permanent aceea de a subordona sau acapara în folosul neamului Israeliţilor tot ceea ce are valoare şi eficienţă în direcţia acţiunii discrete sau secrete, a controlului societăţii umane. Aşa s-a întâmplat cu masoneria (sau francmasoneria), a cărei organizare a fost subordonată direct şi total ritului B’nai B’rith încă din anul 1874. Era desăvârşirea operei evreilor khazari, a căror prezenţă în Europa a determinat o puternică influenţă cu elemente iudaice, kabbalistice asupra ocultismului modern, ca şi asupra riturilor şi doctrinelor lojilor masonice. Chiar şi precursorii primelor loji masonice apărute la 1717 în Anglia, Rosacrucienii (Rose-Croix), ale căror cărţi, precum Fama Fraternitatis, au fost publicate la 1614, se revendică de la tradiţia ocultă evreiască, Kabballah, mai exact din lucrarea De arte cabalistica a lui J. Reuchlin (1455-1522).
Chiar şi denumirea de “mason” (constructor, zidar – engleză) face o trimitere expresă la tradiţiile evreieşti, deoarece derivă din legenda arhitectului-constructor Hiram, cel care a construit Templul evreiesc al lui Solomon, motiv al Sionului.
Toate simbolurile masonice sunt legate de meseria constructorilor, precum echerul şi compasul, iar divinitatea este concepută ca Mare Arhitect. Masonii nu numără anii de la naşterea lui Iisus Hristos, precum creştinii în mijlocul cărora trăiesc, ci se află în acelaşi an cu poporul evreu.
Iată declaraţia din 1905, strict autentică, a unui fancmason, Jean Bidegain, în faţa lojei masonice a Marelui Orient al Franţei:
“Evreii, atât de remarcabili prin instinctul lor de dominaţie şi prin ştiinţa lor de a guverna, au creat Franc-Masoneria ca să înroleze într-însa oameni care, neaparţinând neamului lor se angajează totuşi să-i ajute în faptele lor, să colaboreze cu ei la stabilirea domniei lui Israel printre oameni”.
Chiar dacă această părere ni se poate pare exagerată, ea totuşi surprinde o realitate incontestabilă: evreii au contribuit şi la apariţia masoneriei, şi la fundamentarea doctrinei, şi la idealurile programatice ale acesteia.
Dar cum a preluat efectiv B’nai B’rith-ul, în veacul 19, conducerea masoneriei? Răspunsul este simplu: prin ceea ce bancherii evrei experimentaseră şi învăţaseră de sute de ani asupra modului de control al lumii, banii.
Pike (Maestru Suprem al ritului scoţian) au înfiinţat în total secret Loja Înaltei Francmasone fii Universale, menită a conduce prin influenţa sa întreaga masonerie universală, Pike devenind Suveranul Pontif al Masoneriei Universale, iar Mazzini Suveran Şef de Acţiune Politică. Sediile noii loji masonice, numite Directorii Centrale au fost stabilite în număr de patru: la Washington (pentru America de Nord), la Montevideo (pentru America de Sud), la Napoli (pentru Europa) şi la Calcutta (pentru Asia-Oceania). Sediul central (Suveran Directoriu Administrativ) s-a stabilit mai târziu la Berlin. Foarte repede, Înalta Francmasonerie Universală, respectiv Albert Pike, a reuşit să controleze aproape întreaga masonerie mondială prin aceea ca a recrutat (afiliat) în secret membrii celorlalte loji masonice pentru a le putea conduce astfel.
Pasul următor a constat în acea că, Consiliul Suprem al Lojilor B’nai B’rith, cu sediul la Hamburg, încheie cu Suveranul Pontif al Masoneriei Universale, Albert Pike, un “Act de Concordat” (Convenţie) prin care evreii aduceau sume imense masoneriei:
«ACT DE CONCORDAT, între subsemnaţii:
Pe de o parte, Prea Ilustrul, Prea Puternicul şi Prea Divin Luminatul Frate Limmud Ensoph (Albert Pike), Mare Maestru Păstrător al Palladului Sfânt, Suveran Pontif al Francmasoneriei Universale, în calitate de şef suprem al ordinului, însă după ce a avut asentimentul unanim al Serenissimului Mare Colegiu al Masonilor Emeriţi;
Pe de altă parte, Prea Ilustrul, Curajosul şi Perfectul Frate Nathanael-Kelup-Abiackaz (Armand Levy) Locotenent Mare Asistent şi Suveran Delegat al Marelui Directoriu Central din Neapole, Membru de onoare ad vitam al Sublimului Consistoriu Federal de B’nai B’rith din Germania, în calitate de mandatar general, atât al acestui Consistoriu, cât şi al acelora din America şi din Anglia, Federaţiunile B’nai B’rith dându-i depline puteri, aceste puteri fiind examinate şi recunoscute.
S-a stabilit un acord definitiv, în numele înaltei Masonerii a Perfectei Iniţieri, Sfântul nume al Divinului Nostru Stăpân invocat, ţinându-se seama de propunerile dintr-o parte şi din alta, prin prezentul act de concordat, după cum urmează:
- Supremul Directori» al Francmasoneriei Universale va recunoaşte Lojile Israelite aşa cum există acum, în principalele ţări;
- Se va constitui o Confederaţie Generală a lojilor iudaice, în care vor fuziona Atelierele americane, engleze şi germane, adepte ale ritului B’nai B’rith;
- Sediul central al Confederaţiei, va fi stabilit la Hamburg, iar Autoritatea Suverană va lua titlul de “Suveran Consiliu Patriarhal”;
- Lojile Israelite îşi vor păstra autonomia şi nu vor depinde decât de “Suveranul Consiliu Patriarhal” din Hamburg;
- Pentru a fi membru al acestor loji, nu este necesar a face parte dintr-un [alt] rit masonic oficial;
- Secretul existenţei Confederaţiei va trebui să fie riguros păstrat de membrii înaltei Masonerii Universale, cărora Supremul Directoriu Dogmatic va crede util a li-l face cunoscut;
- “Suveranul Consiliu Patriarhal” din Hamburg, va trimite direct Supremului Directoriu Dogmatic o contribuţie de 10% din cotizaţiile personale ale membrilor Lojilor Israelite, sau un sfert din sumele centralizate la Hamburg, în folosul propagandei generale a Confederaţiei, fără ca tezaurul din Charleston să poată stabili vreodată un impozit suplimentar asupra drepturilor de iniţiere;
- Ritualurile Confederaţiei vor fi redactate de către o comisie numită din sânul Lojilor Israelie nr.1 din Neiu York şi supus examinării Suveranului Consiliu Patriarhal, ales prin delegaţiile Lojilor Israelite acum existente; Ritualurile nu vor fi definitive decât după aprobarea lor de către Supremul Directoriu dogmatic; [...]
- Nici un frate mason din riturile oficiale, ce nu este israelit, nu va putea pretinde intrarea într-o Lojă Israelită, oricare ar fi gradul său. Daar Magii Aleşi gr.3 al Ritului Suprem, aparţinând unuia din Perfectele Triunghiuri ale aceluiaşi oraş, vor avea acces de drept ca vizitatori în Loja Israelită. Numărul vizitelor lor nu va putea fi limitat… La “Suveranul Consiliu Patriarhal” oricare Mag Ales şi oricare Maestră Templieră Suverană vor putea intra ca vizitatori, nu de drept, ci ca oaspeţi, în urma unei cereri adresate Suveranului Patriarh.
Semnat la Supremul Orient din Charleston sub ochiul Prea Puternicului Divin Stăpân, I-a zi a lunii Thischri (a 12-a zi a lunii a 7-a), anul 874 al Adevăratei Lumini (12 Septembrie 1874).»
Armand Levy, evreu francez care a semnat în numele B’nai B’rith “Concordatul” cu Masoneria Universală, nu a făcut decât să releve masonilor o realitate deja existentă, organizarea unei structuri (loji, ateliere) de tip masonic a israeliţilor, sub obedienţa B’nai B’rith, el fiind deja din 1860 membru al Alianţei Israelite, cea care a făcut o puternică presiune internaţională, la 1878, împotriva recunoaşterii independenţei României.
Odată Pactul încheiat, Consiliul Lojilor B’nai B’rith a avut cale liberă în a-şi aservi masoneria, conform unor acţiuni de o rigurozitate diabolică. Prima acţiune a fost înfiinţarea unui Suveran Directoriu Administrativ, cu sediul la Berlin, mutat ulterior în Elveţia, care centraliza imensele fonduri ale masoneriei. Următorul pas a constat în numirea ca trezorier a evreului Bleichroeder, om aparţinând lojilor israelite.
La 2 Aprilie 1891, Marele Pontif al înaltei Masonerii Universale, Albert Pike, a încetat din viaţă. B’nai B’rith a ştiut să folosească această împrejurare pentru a transfera sediul suprem de la Charleston la Roma, şi pentru a-l susţine la această funcţie pe evreul Adriano Lemni.
Unul dintre marile avantaje conferite de titlul de Mare Pontif (şef suprem) pe care îl deţinuse Albert Pike, este acela că deţinătorul funcţiei nu este obligat să justifice faţă de casieria centrală decât un sfert din fondurile ce i-au fost puse la dispoziţie.
În acel timp, Lemni era Comandor al Ritului Scoţian şi al Înaltei Masonerii pentru Europa, ca şi membru al B’nai B’rith. Cincizeci de mii de masoni, majoritatea recrutaţi de lojile israelite, au impus de la nivelul lojilor în care activau, convocarea Serenisimului Mare Colegiu (un congres) la Roma, pentru a se discuta alegerea unui nou Mare Pontif, în locul lui Georges Mackey, care îi succedase la funcţie lui Albert Pike.
Pentru organizarea Marelui Colegiu (Congres), Lemni a închiriat Palatul Borghese din Roma, construit de papa Paul al V-lea. Fondurile puse la dispoziţie de B’nai B’rith şi-au spus cuvântul, în urma agitatelor alegeri, Serenisimul Mare Colegiu al Masonilor Eremiţi şi-a mutat sediul suprem de la Charleston la Roma, iar Adriano Lemni, evreu italian, a fost ales Mare Pontif. De la acea dată, sionismul evreu a pus mâna efectiv pe conducerea forurilor masonice, pe care oricum le influenţase şi controlase şi anterior. Această situaţie a făcut ca de atunci, mai mulţi autori să definească fenomenul conspirativ mondial cu numele generic de “iudeo-masonerie”.
George L. Packard, în lucrarea Cine conduce America? arată că puterea masoneriei americane tradiţionale – considerată moştenitoarea Constituţiilor lui Anderson – este întărită de influenţa enormă a Ordinului (masonic) Internaţional B’nai B’rith. Asemenea celorlalte formaţiuni masonice anglo-saxone, ea se prezintă drept o organizaţie filantropică, dar participă în taină la viaţa politică. De ea sunt legaţi mai mulţi senatori şi deputaţi, fie ca membri, fie ca simpatizanţi. Se ştiu puţine lucruri despre organizarea B’nai B’rith, pentru că este o asociaţie încă şi mai discretă decât masoneriile clasice, iar “renegaţii” apar doar în cazuri excepţionale.
Principal susţinător al Israelului în Statele Unite ale Americii, B’nai B’rith-ul conduce cea mai mare parte dintre organizaţiile şi mişcările sioniste care acţionează pe teritoriul S.U.A., în aşa mare măsură încât putem considera că centrul mondial al deciziei sioniste se găseşte la New York. Acest lucru explică în parte diferenţele notabile care există uneori între guvernul israelian şi marile organizaţii sioniste americane.
Colectori de fonduri şi susţinători ai pretenţiilor financiare ale statului Israel – aflat în permanent deficit bugetar în ciuda sumelor fabuloase vărsate de Germania cu titlu de despăgubiri – marile organizaţii evreieşti americane impun, cel mai adesea punctul lor de vedere în politica internă a statului Israel. Dacă într-o zi problema palestiniană ar fi, în sfârşit, reglată, acest lucru s-ar întâmpla din cauza intereselor grupurilor de presiune sioniste din Statele Unite ale Americii, precum B’nai B’rith şi aliaţii săi. Dar se pare că până acum nu s-a dat nici o indicaţie Israelului să elibereze teritoriile palestiniene ocupate de un sfert de secol.
Ca şi pentru francmasoneria tradiţională, puterea B’nai B’rith rezidă în reţeaua de asociaţii, grupuri şi cercuri, ai căror conducători şi animatori sunt afiliaţi lojelor, dar publicaţiile israelite din Statele Unite ale Americii sunt foarte discrete în ceea ce priveşte activitatea B’nai B’rith.
Pe ici, pe colo, câteva articolaşe strecurate în presă sau unele comunicate oficiale difuzate de mass-media ne confirmă că B’nai B’rith posedă agenţi infiltraţi în înalta conducere a American Jewish Committee, American Jewish Congress, Conferinţa preşedinţilor principalelor organizaţii evreieşti americane şi World Jewish Congress, care controlează la rândul lor cea mai mare parte dintre organizaţiile evreieşti sau sioniste americane.
Aşa cum se arată în capitolul România, Ţintă Sionistă, apropierea României de pactul militar Nord Atlantic a avut loc în împrejurările masonice a apariţiei prealabile a Lojilor Bazelor NATO la Bucureşti. “Masonii români afirmă ca au intrat în lojile masonice ale bazelor NATO, încă din 1993!”, scria presa romanească în februarie 1997. Ştirea apăruse şi în 1993: “Una din Lojile Bazelor NATO şi Supremul Consiliu Mama al Jurisdicţiei de Sud al S.U.A., în 7 mai 1993 şi-au trimis mai mulţi reprezentanţi în România, la Bucureşti”. Aceştia erau Fred Klienknecht, “Suveranul Mare Comandor al Lumii”, şi adjunctul său, evreul Arnold Hermann, agent B’nai B’rith.
Apariţia blocului militar NATO, însăşi, coincide cu perioada în care masoneria americană (dominată la rândul ei de către B’nai B’rith) a cunoscut cea mai puternică influenţă asupra armatei. Toţi generalii următori au fost masoni. Este cazul generalului George C. Marshall (părintele celebrului “plan Marshall” pentru Europa occidentală), apoi al lui Douglas McArthur – comandantul forţelor militare ale S.U.A. din Japonia, al generalului Harold K.Johnson – şeful statului major al armatei S.U.A., al amiralului Arleigh A. Burke – şeful forţelor navale S.U.A., al generalului Curtis E. Lemay – comandant al armatei aerului S.U.A., al generalului Bruce C. Clark – şeful armatei S.U.A. staţionate în Europa occidentală după al doilea război mondial, şi în fine al generalului evreu Lyman L. Lemnitzer, fost şef al statului major al forţelor NATO. Aceste personalităţi masonice şi militare sunt fondatori ai “Lojilor bazelor NATO” practicante ale ritului scoţian vechi şi acceptat.
[Alţi mari şefi militari masoni cunoscuţi au fost: generalul William C. Baker, şeful forţelor S.U.A. din Europa; generalul Loyd L. Wergeland; vice-amiralul William F. Raborn Jr., adjunctul şefului operaţiunilor navale, apoi director al C.I.A.. în armata americană din Vietnam unul dintre cei mai reputaţi masoni era locotenentul-general Herman Nickerson Jr., din corpul Marinei, care a comandat Forţa amfibie a III-a.]
B’NAI B’RITH în ROMÂNIA. Atenţia B’nai B’rith asupra României datează încă de la înfiinţarea acestui ordin masonic israelit (1843), având în vedere colonizarea discretă, dar masivă, a României cu evreii veniţi din Polonia şi Ucraina. Scopul acestei atenţii era “împământenirea” evreilor în România şi dominarea de către aceştia a întregii vieţi economico-financiare a ţării.
Prima rezidenţă permanentă din România a B’nai B’rith a fost înfiinţată în 1870 de către consulul american Benjamin Peixotto. Tradiţia infiltrării în România a agenţilor B’nai B’rith prin înalţi diplomaţi ai Statelor Unite ale Americii a continuat până în prezent (a se vedea mai departe cazul ambasadorului S.U.A. Alfred Moses, care a activat şi în timpul regimului socialist al lui Ceauşescu).
Principala influenţă pe care B’nai B’rith a desfăşurat-o în România, până în anul 1948, a fost desfăşurată îndeosebi prin manipularea lojilor masonice penetrate de evrei, ceea ce a împărţit practic masoneria română în două curente importante şi rivale: primul naţional, al doilea cosmopolit şi dominat de evrei. Curentul masonic naţional, a fost reprezentat sporadic de Marea Lojă Naţională din România şi de Ordinul Masonic Român (care reuneau câteva zeci de loji masonice), fiind condus foarte multă vreme de maiorul patriot Constantin Moroiu, care s-a implicat de multe ori în favoarea marilor interese naţionale ale României la nivel masonic mondial. Pe de altă parte, curentul cosmopolit (evreiesc) a fost reprezentat de lojile masonice româneşti obediente masoneriei americane, de lojile de limbă germană sau de lojile obediente Marelui Orient al Franţei. Mai multe încercări de instalare a unei Puteri Masonice Naţionale controlate de evrei a fost încununată de succes abia în 1929, sub regimul pro-evreiesc al regelui Carol al II-lea. Numele acestei “puteri naţionale” a fost acela de Marele Orient al României, iar încercările constituirii sale datează de la l mai 1879. Curentul masonic cosmopolito-evreiesc a urmărit mai mult promovarea interesele economice şi politice ale alogenilor, ori s-a subordonat intereselor străine ţării. El a fost controlat, direct sau indirect, de către B’nai B’rith prin lojile evreieşti, americane sau “germane”, de obedienţă directă la masoneria italiană sau franceză. Ca şi astăzi, se poate spune – a se vedea declaraţiile venerabilului Dan Amedeo Lăzărescu, în capitolul România, Ţintă Sionistă – tot Marele Orient al Franţei, format de evrei, se opunea intereselor României.
Odată cu acapararea masoneriei universale de către B’nai B’rith, în anul 1874, în România începe o perioadă de frământări în cadrul lojilor masonice, existând o adevărată rezistenţă naţională masonică faţă de ofensiva israeliţilor. Iată un calendar al evenimentelor.
LA 18/30 APRILIE 1874. S-a inaugurat noul Templu al lojii Înţelepţii din Heliopolis (pe calea Mogoşoaiei, în Pasajul Roman la nr.7). Cu acest prilej, printre alte discursuri, profesorul Ştefan C. Mihăilescu vorbeşte despre “Dreptul la cetăţenie”, subiect la ordinea zilei, pledând pentru sprijinirea demersurilor de naturalizare a evreilor în România. Ştefan C. Mihăilescu susţinea că “s-a dovedit până la evidenţă că francmasonii cei mai buni sunt apţi pentru dreptul la cetăţenie nu numai în Patria lor, dar şi în tot Universul”. Pledoaria lui St. C. Mihăilescu îi privea de fapt, în România, pe evreii care cereau naturalizarea şi obţinerea cetăţeniei române.
7/19 IUNIE 1875. Banchetul prilejuit de serbarea solstiţiul de vară este organizat în comun, la propunerea lojei Zur Bruderlichkeit, de cele 4 loji bucureştene: Înţelepţii din Heliopolis, Egalitatea şi Armonia. Din multitudinea de discursuri omagiale ocazionale s-au desprins două propuneri: a evreului Iacob Cobilovitz (Cobilovici), privind fondarea Marelui Orient al României (controlat de B’nai B’rith), şi aceea a ridicării (prin emiterea de acţiuni) a unui Templu Masonic în capitala ţării “pentru cultul virtuţii şi al verităţii”. Despre cât de români erau iniţiatorii controlului masoneriei române, rezultă din lista demnitarilor lojii pentru exerciţiul 1875/1876 (din arhiva lojii Zur Bruderlichkeit/Fraternitatea din Bucureşti – lojă de limba germană – publicată în nr. 7-8 iul. – aug.1875 al revistei Mistria): de Fialla, venerabil onorific; Edgar de Herz, venerabil titular; Gustav Rietz, venerabil deputat; Iuliuz Szekulisz şi Josef Latenier supraveghetori; Emanuel Grunwald, orator, Israel Johan Preciado, tezaurar; Franz Gunter, maestru de ceremonii; Iulius Schein, secretar; Johann Weiss, preparator; Heinrich Topler, arhitect; dr. Eduard Ludwig, bibliotecar şi arhivar; Cocio Cohen, ospitalier.
OCTOMBRIE 1875. Marele Orient al Franţei autorizează constituirea lojii Paix et Union (Pace şi Unire) la Iaşi, cu Templul în str. Săulescu, formată numai din evrei, dar având, mai întâi ca venerabil un pictor grec, iar, mai apoi, un general român de jandarmerie.
1875. Membrii lojii Înţelepţii din Heliopolis din Bucureşti îşi aleg demnitarii: Ştefan C. Mihăilescu, secretar; Iacob Cobilovitz, secretar adjunct, dr. Dimitrescu-Severeanu, mare expert; dr. Sigismund Steiner, maestru de ceremonii, Tavernier, tezaurar; C. Naiman, bibliotecar. În iunie 1876, ca urmare a demisiei lui Anton Costiescu din funcţia de venerabil, alegerile în loja Înţelepţii din Heliopolis din Bucureşti au condus la supremaţia evreilor: dr. Sigismund Steiner, venerabil, Alexandru Tavernier şi I. Dumitrescu, supraveghetori; Ştefan C. Mihăilescu, orator; dr. Dianu, orator adjunct; Moscu Ascher, secretar; George Rosenzweig, secretar adjunct; Adolf Deutsch, mare expert; C. Naiman, tezaurar; A. Berger, ospitalier; Kessler, maestru de ceremonii; El. Butoianu, custode; H.A. Levy, arhitect.
3 MAI 1877. Masonii îl scot pe Dumnezeu din templu. Îndelung dezbătută problemă a modificării art. l alin. 2 din Constituţia Masonică: “Masoneria are de principiu existenţa lui Dumnezeu şi nemurirea sufletului”, s-a soldat în loja Înţelepţii din Heliopolis din Bucureşti cu un vot ce solicita suprimarea acestui articol, pe considerentul “proclamării principiului libertăţii conştiinţei, al toleranţei şi al caracterului progresist al masoneriei, care urmăreşte cu stăruinţă căutarea adevărului ce nu poate fi stabilit decât prin ştiinţă”.
1 MAI 1879. Anton Costiescu şi Basile-Constatin Livianu promulgă Constituţia Masonica Română încercând prin unirea a şapte loji cosmopolite, să constituie Marele Orient al României (controlat de evrei) ca “Putere Suverană naţională şi independentă”, încercarea nu a durat decât un an, şi nu a reuşit din cauza lojilor “româneşti”, care rămâneau pe dinafară. Fuseseră reunite lojile: Înţelepţii din Heliopolis (o fracţiune) şi Egalitatea, de sub obedienţa Marelui Orient al Italiei, Zur Bruderlichkeit din obedienta Marii Loji Simbolice din Ungaria, şi o lojă din Bârlad (nu se specifică obedienţa).
1880. Apare Buletinul Marei Loji Zion nr.9, România, aparţinând lojilor masonice pur evreieşti de pe teritoriul ţării (Districtul IX – România), cu o ierarhie depinzând de centrul mondial de la Chicago (U.S.A.).
1881. Este recunoscut doar de către Marele Orient al Italiei un Mare Orient din Moldova şi Valahia, contestat de Marea Lojă Naţională din România ca antinaţional prin nerecunoaşterea denumirii din acea vreme a statului român (România), având sub obedienţa sa câteva loji din Moldova, considerate de C.M. Moroiu, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, “numai o fabrică de masoni evrei, care nu erau acceptaţi în lojile din Roman, Piatra şi Bacău”.
7 OCTOMBRIE 1881. Este trimisă o scrisoare de către masonul evreu Radu Emil Scrob lui A. Grimaux la Paris cu valoare documentară pentru istoria masoneriei româneşti, ce va fi publicată în Le monde maçonnique în 1882. În 1882, continuă disputa dintre Constantin M.Moroiu, ca reprezentant al Marii Loji Naţionale din România şi unii francmasoni, cu sau fără funcţii, din lojile moldovene care nu recunosc obedienta Marii Loji Naţionale din România şi continuă să se subordoneze Marelui Orient de Roma (Italia), în context, cum rezultă din aceeaşi scrisoare a lui R.E. Scrob către Grimaux publicată de Le monde maçonnique (Paris), cauza o constituie faptul că Marca Loja Naţională şi “atelierele” sale refuză indirect de a admite israeliţi.
MAI 1882. Marele Maestru Constantin M. Moroiu, aflat ca ofiţer în garnizoana Mangalia, se îngrijeşte de constituirea aici a lojei Steaua Sudului. C.M. Moroiu mulţumeşte jurnalului La Confederazione latina (Roma) pentru apărarea drepturilor româneşti, într-o scrisoare a direcţiunii ziarului se spune, printre altele, “Confederazione latina este unicul ziar care întâi la Macerata, în 1871, şi în anii următori, până azi la Roma, cu colaboraţiunea celor mai distinşi filozofi, propagă interesele României în raporturile ei cu Orientul şi Occidentul, ale Transilvaniei în raporturile cu ungurii, şi românilor din Macedonia în raporturile cu grecii”.
8 OCTOMBRIE 1882. “Capitolul” şi loja Steaua Dunării (Bucureşti) îl “radiază” pentru “conduită necorectă” pe dentistul bucureştean Radu Emil Scrob, gr. 18. Cu puţin timp înainte fusese suspendat “pentru conduită nedemnă în lumea profană” şi poetul evreu Carol Scrob, membru al lojii Progresul din Craiova. Excluderea celor doi poate fi considerată o victorie personală a conducătorului lojilor naţionale, C-tin Moroiu.
20-21 DECEMBRIE 1882. Are loc Congresul masonic “evreiesc” de la Roman al lojilor din România aflate sub obedienţa Marelui Orient de Roma (Italia) în disidenţă faţă de Marea Loja Naţională din România. Au participat, de asemenea, şi alte loji “româneşti” (de fapt cosmopolite) aflate sub obedienţă franceză şi portugheză.
1882-1883. Lojile cosmopolite, preponderent evreieşti, din afara obedienţei Marii Loji Naţionale din România, încearcă din nou, fără rezultat, de data aceasta cu sprijinul Marelui Orient al Franţei, prin coordonarea lojei Discipolii lui Pitagora (aflată sub obedienţă franceză) să formeze o aşa-zisă Confederaţie Masonică Română ca putere masonică naţională(!)
18 FEBRUARIE 1883. Dr. St. Corvin, venerabilul lojii Farul (Constanţa) adresează lui I. Dănescu de la “capitolul” Steaua Moldovei (Roman) un răspuns public la scrisoarea acestuia. Dr. Corvin constată că I. Dănescu s-a făcut “avocatul” lui Meiltz & Co. (doi evrei masoni pe nume Noel-Meiltz – Victor şi Didier -, primul profesor din loja Discipolii lui Pitagora din Galaţi, al doilea venerabil al lojii Ştefan cel Mare din Roman) care nu au alt scop decât de a-l sili pe Marele Maestru C-tin. M. Moroiu să demisioneze. Doctorul Corvin subliniază că “este nedemn pentru orice român liber, într-un stat liber, d-a se încatena singur şi a se face tributar străinilor” (evreilor).
1903. Loja Progresul a B’nai B’rith din Roman desfăşura o puternică campanie de strângere de fonduri pentru cauza israelită.
1906. Cu prilejul Marii Expoziţii Jubiliare “40 de ani de domnie a Regelui Carol”, Constantin M. Moroiu prezintă Secţiunii de Istorie lucrările Marii Loji Naţionale din România cuprinse în trei volume “ce conţineau acte referitoare la diferite chestiuni naţionale: revoluţia de la 1848, Unirea Moldovei cu Muntenia, chestiunea Basarabiei la 1878, chestiunea Dunării, chestiunea românilor din Ardeal, chestiunea românilor din Macedonia, corespondenţa secretă dintre primul ministru Ion C. Brătianu cu Ilustrul Frate Mare Maestru Constantin Moroiu relativă la însărcinările şi misiunile secrete ce le avusese cel din urmă după însărcinarea celui dintâi faţă de Marile Oriente Străine”.
29 APRILIE 1910. Ziarul Universul anunţă şedinţa comună a lojilor România (Bucureşti), de sub obedienţa Marelui Orient al Italiei şi Zur Bruderlichkeit (Bucureşti), de sub obedienta Lojii Zur Sonne din Bayreuth (Germania), ceea ce arată, de fapt, o revigorare a activităţii masonilor evrei.
22 APRILIE 1911. Constituirea lojii de limba germană Sapientia, pusă sub obedienţa Marii Loji din Prusia Royal York zur Freunschaft. Demnitari aleşi (evrei): Josef Hennenvogel, negustor, venerabil; Adolf Schwarz (directorul Fabricii de Hârtie) şi Herman Sherzer (negustor) supraveghetori; A. Dobrovici (funcţionar) secretar; Jos. Posmantir (procurist la puternica bancă evreiască Marmorosch Blank & Co.) orator; O.F. Brandt (director al fabricii Kaiser deutscher Vizekons din Ploieşti) maestru de ceremonii; Jos. Haffner (funcţionar bancar) tezaurar; Carl Weinstein (procurist la fabrica Alfred lowcnbach & Co.) arhitect, Jacob Haffner (funcţionar) ospitalier. În 22 Aprilie 1912, la un an de la constituirea Sapientia (Bucureşti) aceasta avea 33 de membri (28 gr. l, 3 gr. 2 şi 2 gr. 3).
1912. Cu prilejul noilor alegeri din loja România (Bucureşti) venerabil devine (în locul lui Ştefan M. Şoimescu) J.J. Rigani. Au mai fost aleşi: Toma Plăiaşu şi Wilhelm Zimmermann (supraveghetori), Cristea Berider (secretar); Leon Ruzicka (orator) Alfred M. Elias (tezaurar-casier), Philipp Lustgarten (ospitalier); Max Gotea (orator adj.), Gustav Davys (secretar adj.), Mauriciu Fain (maestru de ceremonii); Eftimie Ionescu (preparator), A. Goldenberg (custode) şi Marcel Porn (port stindard). În comisia financiară Paul Speier, Isidor Josef şi Ernst Porn; în Comisia de drept: Ştefan M. Şoimescu, Gustav Schmidt şi Carl Reschofsky; iar în Comisia de binefaceri: Philip Lustgarden, Jakob Feyns şi Francisc Russel. Avem deci de a face cu o lojă evreiască numită… România.
1 IULIE 1919. Marcel Huart, venerabilul lojii Ernest Renan din Paris, îl anunţă pe Al. Vaida-Voievod, membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris, că audierea sa şi a colegilor săi, membri ai delegaţiei transilvane (Voicu Niţescu, Mihai Şerban, dr. Gh. Crişan, Traian Vuia şi Caius Brediceanu), care au făcut cerere de primire în francmasonerie, va avea loc în ziua de 7 iulie, în faţa Comitetului de admitere al Lojii, din 16 rue Cadet, în clădirea Marelui Orient al Franţei, controlat de evrei.
Al. Vaida-Voievod nota că intrarea în masonerie a făcut-o “în interesul paralizării propagandei”, împotriva activităţii delegaţiei guvernamentale române la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, condusă de primul ministru I.I.C. Brătianu pentru recunoaşterea României Mari în graniţele ei fireşti. A doua menţiune a lui Al. Vaida-Voievod se referă la faptul că intrarea în masonerie (ce făcea parte dintr-o acţiune diplomatică de apropiere de cercurile masonice franceze, avea scopul capacitării acestora faţă de interesele politice româneşti) s-a făcut cu acordul primului ministru (”Brătianu a aprobat”). Realitatea acestei înregimentări masonice era îndulcirea atitudinii evreilor împotriva României Mari, încercare nereuşită.
1920-1922. Noi isprăvi evreieşti! Un evreu, Charles Blumenthal, fondează la Bucureşti loja masonică Jacob Schriff nr.7 şi dispare cu fondurile acesteia. Mai întâi Bercovici (J. Bercovitz), apoi Bernard Hornston, translator la Legaţia americană din Bucureşti, vor încerca refacerea ei, schimbându-i numele în loja McBlain Thompson nr.l şi punând-o sub obedienţa lui American Federation of Freemasonery din Salt Lake City, fără prea mult succes. Loja trece apoi într-o obedienţă independentă sub denumirea de Marea Lojă Francmasonică Americano-Română (controlată din umbră de B’nai B’rith) reuşind în scurt timp să reunească peste 150 de membri. Printre conducătorii lojii îi aflăm pe Adolf Stern, W. Filderman, şi I. Peltz, evrei.
În 1922, însă, însuşi fondatorul lojii este radiat pentru necinste şi la rândul său, chiar patronul american, Mc. Blain Thompson, are probleme la el în U.S.A. Loja va fi reorganizată în 1922, după vizita la Bucureşti a lui Ossian Lang, delegatul Marii Loji din New York, stabilind sediul templului în str. Nicolae Golescu nr. 1. “Marea Lojă” capătă o structură nouă, formată din trei loji: Română nr. l, Steaua Dunării nr. 2 şi Redeşteptarea nr. 3. Cu prilejul acestei vizite, Ossian Lang a studiat şi situaţia lojilor masonice din Transilvania de după unirea cu România, în vederea raportării la New York.
15 MARTIE 1922. Jean Pangal, V. Roată şi I. Arapu fac o vizită lojii Unirea (Bucureşti), aflată sub obedienţa Marelui Orient al Franţei şi obţin ca şedinţele “atelierelor” Supremului Consiliu de 33 al României Mari să fie ţinute în Templul acesteia (Convenţia este semnata de Jean Pangal, Peretz şi Arapu). În August 1922, în cadrul unei întâlniri de la Capşa, se stabileşte lansarea carierei masonice a lui Jean Pangal, care urma să demareze iniţieri masonice “în numele Marelui Orient al Franţei, în loja Unirea din Bucureşti”, urmând ca apoi să fie aleasă în fruntea Supremului Consiliu de 33 al României Mari “o personalitate demnă de toată stima şi regulat iniţiată”. Era un nou atac asupra lojilor naţionale neevreieşti, îndeosebi asupra lui C-tin Moroiu.
1922. În bătălia pentru subordonarea lojilor din Transilvania (recent alipită de România Mare), intens abordate de lojile cosmopolite şi evreieşti, Zwiedinek, aghiotant regal, din ordinul reginei Maria intră în componenţa unei loji din Braşov “care avea conducerea lojilor din Ardeal” cu misiunea “să încerc dacă lojile minoritare din Ardeal se pot uni cu [Marea] Lojă Naţionala din ţară”, împlinindu-şi misiunea, Zwiedinek va demisiona mai apoi din masonerie, după semnarea Tratatului de unificarea a Marii Loji Simbolice din Braşov cu Marea Lojă Naţională de la Bucureşti, în 1931, (demisia probabil a intervenit şi la cererea expresă a ministrului Armatei, generalul Cihovski, care ordonase o anchetă privind apartenenţa ofiţerilor superiori la masonerie).
3 IANUARIE 1923. Întoarcere de 180° în Supremul Consiliu de 33 din România, care, denunţând angajamentele prealabile ale lui Jean Pangal, hotărăşte prin decret federalizarea lojilor de pe teritoriul României, în Marea Lojă Naţională, “putere absolut autonomă şi suverană pentru gradele simbolice 1-3″. Sediul Marii Loji Naţionale din România va fi stabilit în str. Câmpineanu nr. 45. De aceea, la 11 ianuarie 1923, Supremul Consiliu de 33 din România notifică Marelui Orient al Franţei că “numai el poate administra gradele înalte pe întreg teritoriul românesc” poziţie care va duce la răcirea relaţiilor dintre cele două “puteri masonice suverane”. Mai mult, în martie, Supremul Consiliu de 33 din România se uneşte cu Marea Lojă Naţională.
1923. Reacţie a lojilor cosmopolite şi evreieşti. Pentru o scurtă perioadă de timp, lojile româneşti din obedienţa Marelui Orient al Franţei, grupate în jurul lojei Unirea din Bucureşti, s-au constituit în Federaţia Lojilor Marelui Orient al Franţei în România, în scopul făţarnic al “asigurării mersului dezvoltării normale a Francmasoneriei în România”. Totodată, se constituie o Comisie Consultativă a lojilor din obedienţa americană din România, la conducerea căreia se afla evreul Marcel Davidovici. Ossian Lang, însoţit de fostul mare maestru al Marii Loji Americane din New York, evreul Scudder-Townsed, face o nouă vizită în România pentru a acorda “recunoaşterea deplină organizării lojilor de sub obedienţa americană” unui număr de 7 loji din România, recent constituite în Marea Lojă Districtuală a Marii Loji din New York, moment în care şi-a încetat activitatea Comisia Consultativă.
2 FEBRUARIE 1924. Consiliul Federal al Marii Loji Naţionale din România protestează împotriva calomniilor cuprinse în “Buletinul Asociaţiei Masonice Internaţionale” de la Geneva (Raportul Lang-Scudder), iar la 12 Aprilie 1924, Consiliul Federal, sub preşedinţia Marelui Maestru Zamfir C. Arbore ia act de răspunsurile primite de la diferite ordine masonice, ca urmare a protestului din februarie 1924 la “Raportul Lang-Scudder” (publicat în “Buletinul Asociaţiei Masonice Internaţionale” de la Geneva, nr. 9/1923) şi hotărăşte publicarea atât a documentelor româneşti, cât şi a ecourilor primite din străinătate.
MAI-IUNIE 1924. Unii membri ai Lojii Române nr. 1, din obedienţa americană (deci evreiască) au trimis prin intermediul delegaţiilor Marii Loji din New York, Ossian Lang şi Scudder-Towsend, un “Memoriu” în care pledează împotriva unirii lojilor din Vechiul Regat (numite “române”) cu cele din Transilvania (numite “maghiare”), considerându-le, pe acestea din urmă, superioare ca număr de loji şi membri, “superioare însă şi ca putere de înţelegere a circumstanţelor politice de după război, ca putere de înţelegere a raporturilor internaţionale, ca forţă de voinţă”.
30 OCTOMBRIE 1924. În cuvântul său la Conventul anual al Marii Loji Naţionale din România, Jean Pangal (convertit pe moment la “cauza naţională”, în fapt el se va dovedi un măr otrăvit printre masonii români) arată că aceasta “are un singur scop, acela de a consolida statul unitar naţional român şi că ea (Marea Loja) se pune prin urmare în serviciul ţării în mod necondiţionat”. Se referă apoi la “activitatea lojilor de sub obedienţa americană şi maghiară de pe teritoriul României care caută să provoace discordia şi ura acolo unde noi luptăm pentru unificarea sufletească, tentativele lor vor rămâne deşarte şi într-un viitor foarte apropiat aceste organizaţii vor pieri sub dispreţul unanim al poporului nostru”. Pangal îşi uitase poziţia din urmă cu doi ani, când se auto-punea sub obedienţa Marelui Orient al Franţei, controlat de evrei şi ostil României. Poziţia sa duplicitară se va manifesta, însă, de-a lungul întregii cariere masone, el însuşi fiind evreu. Cu aceeaşi ocazie, el mai afirma, machiavelic, că “un român care stă sub o obedienţă masonică străină, atunci când în ţară există o Masonerie Naţională, se face în mod conştient sau inconştient unealta străinătăţii şi a intereselor străine de neam”. Era exact ceea ce credeau masonii români şi aşteptau să audă de la un lider al lor. Totodată, astfel, Pangal şi-a câştigat încrederea politicienilor naţionalişti români, de care avea nevoie pentru a-l sprijini pe prinţul Carol al II-lea (şi evreimea din jurul său) să preia Coroana României şi conducerea statului român.
MAI-IUNIE 1929. Masonul evreu Mihail Negru, secretar de redacţie la ziarul Universul recrutează pentru iniţiere numeroşi ofiţeri, cu deosebire din aviaţie şi marină, care apoi “sunt luaţi în primire şi convinşi la ideea că prinţul Carol trebuie să vină în ţară, că sunt datori să lucreze camarazii spre a-i câştiga acestei idei întrucât starea rea de lucruri actuală nu poate fi înlăturată decât de un rege major şi energic care nu poate fi decât prinţul Carol”.(…) “Zilele trecute comandorul Bucholzer, din Şcoala navală din Constanţa, a luat parte la o întrunire a membrilor lojii (Steaua Polara) cu care ocazie a ţinut un discurs înflăcărat pentru prinţul Carol”.(…) “Sunt mulţi evrei în această lojă şi convingerea (informatorului care relatează Serviciului de informaţii) este că evreii sunt aceia care au pus la cale totul pentru aducerea prinţului Carol, întrucât sunt siguri de el că-i va proteja în orice împrejurare şi că în caz că ar izbucni mişcarea violentă de răsturnare a bolşevicilor, evreii care vor cădea cei dintâi victime ai pogromurilor ce vor avea loc [în Rusia] vor fi toleraţi a se refugia în masă în România”.
5 SEPTEMBRIE 1929. Ofensivă deplină a evreilor masoni. Prin sentinţa nr. 78/1929 a Tribunalului Ilfov, Secţia I Civilă (dos. 3425/1929), rămasă definitivă, s-a recunoscut personalitate juridică Asociaţiei Marelui Orient al României, cu sediul în Bucureşti, str. Lipscani nr. 21, şi s-a dispus înscrierea ei în Registrul persoanelor juridice. Conducerea declarată era formată din: dr. Gh. Gheorghian (preşedinte), general Gh. Solacolu (vicepreşedinte), Iosif Posmantir (casier evreu), dr. Leo Salzmann (secretar evreu), Dumitru Vasilescu, Alfred Paucher, Hugo Humulescu, Alfred Nehuta (membri). În 1930, alegerea Consiliului Ordinului Marelui Orient al României îi propulsează pe St. Brănişteanu (Braunstein), vicepreşedinte activ; Leo Salzmann, mare secretar permanent; S. Feldmman, prim mare veghetor; Marcel Solacolu, prim mare veghetor adjunct, ş.a.
2 DECEMBRIE 1933. Marea Loja Naţională din România votează, în cadrul Conventului anual, o Moţiune prin care masoneria să susţină regimul carlisto-evreiesc, să facă “un zid de nepătruns în jurul Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea, Marele nostru Protector, aşa încât el să poată, în linişte, lucra la propăşirea statului şi a ţării” !
OCTOMBRIE 1936 – FEBRIARIE 1937. Conflictul intern din loja Lumina din Constanţa s-a extins şi în celelalte “ateliere” din acest oraş; el avea drept obiect cererea masonilor români de a fi excluşi din loji masonii “supuşi” (străini) şi, în special, evreii. O altă revendicare (imediat aprobată) a fost aceea de a se pune în templu portretul Suveranului (regele Carol al II-lea), în scopul de a atenua o ripostă dură din partea regelui. Putem conchide că după ce l-au scos pe Dumnezeu din Constituţia Masoneriei Române, masonii români l-au pus la loc de cinste în Templu pe amantul regal al evrecei Grunberg.
despre anti----------------
Mişcarea comunistă europeană şi evreii
Publicat de Jethro | Etichete: Jethro, nazism, originile antisemitismului, Protocoalele Inteleptilor, stalinism
Am analizat într-o serie de trei articole publicată sub titlul «Mişcarea comunistă europeană şi evreii» principalele componente ale teoriei fasciste a complotului iudeo-masonic-bolşevic împotriva întregii «omeniri creştine». Absurdităţile evidente scoase în evidenţă cu acest prilej nu mai lasă loc nici unei posibile contraargumentari care ar pretinde că analizează ştiinţific problema, lăsând în acelaşi timp sub semnul ridicolului teoriile fasciste, care de altfel nici nu pretind a avea dovezi atunci când se lansează într-o astfel de polemică. Comunismul este o doctrină care s-a format în mijlocul civilizaţiei europene, având numeroase influenţe în structura sa şi împrumutând o parte din trăsăturile principalelor curente de gândire din epocă. Primele teorii comunist-utopice închegate apar în perioada formării capitalismului, ca o expresie a aspiraţiilor maselor ţărăneşti şi ale sărăcimii oraşelor către o societate echitabilă, dreaptă şi lipsită de exploatare. Principalii socialişti şi comunişti utopici au fost, în perioada Renaşterii, Th. Morus (termenul «socialism utopic» provine de la titlul cărţii Utopia, în care Th. Morus descria viitoarea societate ideală) şi Campanella, în sec. 17-18, Meslier, Mably, Morelly, Babeuf în Franţa, Winstanley în Anglia.
După revoluţiile burgheze, în perioada postrevoluţionară, a evidenţierii contradicţiilor capitalismului, s-au afirmat cei trei mari socialişti utopişti: Saint-Simon, Charles Fourier şi Robert Owen, precum şi Dézamy, Cabet etc. Dezvoltarea ideilor acestora a fost facută ulterior în operele a doi mari gânditori: Karl Marx şi Friedrich Engels. Aceştia au mai fost influenţaţi în teoria lor şi de dialectica lui Hegel, filosofia lui Immanuel Kant, materialismul lui Ludwig Feuerbach, economia politică clasică engleză (Adam Smith şi David Ricardo) dar şi de evoluţionismul lui Charles Darwin. O influenţă importantă au avut-o ideile lui Jean-Jacques Rousseau şi teoriile lui Pierre-Joseph Proudhon.
Revoluţionarii socialişti, social-democraţi (deşi social-democraţii nu sunt tocmai revoluţionari), comunişti şi anarhişti au militat consecvent de-a lungul timpului împotriva oricăror forme de discriminare, pentru progres şi pentru egalitatea oamenilor, ideile de stânga situându-se întotdeauna în avangarda procesului de modernizare au fost astfel o sursă de inspiratie pentru numeroase personalităţi remarcabile precum: Romain Rolland, Anatole France, Emile Zola, George Bernard Shaw, H.G. Wells, Herbert Marcuse, Jean-Paul Sartre, John Steinbeck, Pablo Neruda, Oscar Wilde, Jack London, Gabriel Garcia Marquez, Pablo Picasso, André Malraux sau Albert Einstein. Militanţii de origine evreiască s-au alăturat mişcării revoluţionare din rândul popoarelor în care trăiau, participând împreună cu acestea la încercările de schimbare a regimurilor politice şi sociale cu speranţa că un nou tip de societate şi de guvernare le vor oferi o viaţă mai bună şi mai onorabilă.
În Rusia, de exemplu, evreii au fost o minoritate persecutată. Ei au îndurat o formă de segregare rasială fiind obligaţi să se limiteze după 1791 la aşa-numita Regiune de Colonizare Evreiască (Черта постоянной еврейской оседлости), în engleză «Pale of the Settlement», precum si prin pogromurile sporadice. În perioada 1881 - 1920, mai mult de două milioane de evrei au părăsit Rusia. La fel şi în România - într-o scrisoare a PCR redactată după rebeliunea legionară către Internaţionala a III-a se descriu astfel de manifestări îngrozitoare: «Legionarii au jefuit în voie Văcăreşti, Oţeşti şi alte raioane. Pe strada (bulevd.) Domniţei legionarii au organizat o orgie. În mijlocul legionarilor care dansau ca nişte turbaţi a fost aruncat un grup de evrei şi evreice şi astfel „dansând” legionarii îi omorau pe aceşti oameni cu drugi de fier. La abator evreii au fost atârnaţi în cârlige în care se atârnau şi tăiau vitele. Avem unele fotografii pe care vi le trimitem.» A.C. Cuza, de exemplu, «specializat» de multe decenii în «problema evreiască», dădea adesea interviuri sau făcea declaraţii în care clama imperativul unei «SOLUŢII UNITARE», de genul colonizării evreilor într-un spaţiu extra-european (Uganda, Madagascar, Rodesia, Palestina).
Ca o reacţie în faţa acestor fenomene, dar şi datorită dorinţei de integrare a acestei minorităţi în viaţa socială şi politică a României şi aspiraţiilor ei de emancipare, unii reprezentanţi ai minorităţii evreieşti s-au alaturat mişcărilor de stânga. Cu toate acestea, evreii nu au reprezentat niciodată majoritatea printre comunişti, iar in comunitatea evreiească, evreii comunişti erau o minoritate. Marea masă de evrei a fost atrasă in principal de mişcări politice mai conformiste, convenţionale sau «mainstream» (liberale, conservatoare, democrate, etc.), în măsura în care acestea li s-au adresat, în mod asemănător cu majoritatea locuitorilor ţărilor în care trăiau. În 1933, în România, comunitatea evreiască avea 750.000 de persoane dintre care doar 303 erau comunişti. Aceşti 303 reprezentau 18,22% din totalul de 1665 de membri, câţi număra atunci PCR. În Rusia, în ajunul Revoluţiei din Februarie, partidul bolşevic avea aproximativ 10.000 de membri, dintre care doar 364 erau de etnie evrei, iar potrivit recensământului din cadrul partidului din 1922, erau 19.564 membri evrei, adică 5,21% din total. Walter Laqueur spunea în cartea sa Faţa schimbătoare a antisemitismului: De la începuturi şi până în prezent: «Faptul că alte minorităţi au fost, de asemenea, disproporţionat de puternic reprezentate, nu a contat foarte mult (…). De asemenea, nu a contat că evreii erau la fel de puternic reprezentaţi şi în alte partide de stânga anti-comuniste, cum ar fi menşevicii şi Socialiştii Revoluţionari, sau că opoziţia anti-stalinistă a fost într-o măsură considerabilă de origine evreiască.»
Pornit ca o mişcare radicală de stânga cu ţeluri generoase, comunismul a degenerat în URSS, teroarea stalinistă care a urmat acestei perioade a eliminat, practic, toţi evreii din poziţiile guvernamentale de nivel înalt din interiorul Uniunii Sovietice. În anii ‘30, a existat o singură persoană de origine evreiască în Biroul Politic: Lazar Kaganovici. (S-ar mai putea menţiona Oblastul Autonom Evreiesc înfiinţat în 1934 de Stalin sub pretextul că orice grup naţional are dreptul la un teritoriu, dar în realitate acesta a fost înfiinţat în estul îndepărtat al Rusiei pentru a-i menţine pe evrei cât mai departe de centrele puterii.) În acest timp însă, presa fascistă de la noi şi de pretutindeni tuna şi fulgera cum că «pentru evreii din România, raiul bolşevic constituie un mare punct de atracţie, foarte mulţi evrei au trecut în Basarabia; aşa că sub dominaţie bolşevică Chişinăul ajunsese să aibă aproape un milion de locuitori». Realităţile însă erau cu totul altele. Populaţia evreiască a avut de suferit de pe urma ocupării Basarabiei şi Bucovinei în vara anului 1940 de către armata şi administraţia sovietică. Regimul opresiv stalinist a deportat un număr de 1468 de persoane, dintre care 32,62% erau evrei. (În HISTORIA nr. 93, dr. Petre Ţurlea citează din arhivele Inspectoratului General al Jandarmeriei, pentru a arăta că din documentele strânse până în vara lui 1941 reiese că, în ciuda imaginii vehiculate în ţară, potrivit căreia cei care i-au sprijinit pe bolşevici au fost doar evrei, un număr foarte mare de etnici români din teritoriile ocupate au intrat în această categorie, unii cu funcţii importante: judecători, avocaţi, consilieri, un fost deputat ţărănist, iar printre cei 71 de români care au comis atentate împotriva armatei române se numără un fost prefect şi deputat din Socola!)
Asemenea date clare, care demonstrează fără drept de apel inexistenţa unui complot între evrei şi regimul stalinist, nu erau însă pe placul promotorilor fascismului în România. Crimele stalinismului nu s-au extins numai asupra populaţiei evreieşti sau asupra duşmanilor politici , ci chiar şi asupra comuniştilor. Un exemplu de proces instrumentat de stalinişti pentru a-şi consolida dominaţia a fost cel al lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Stalinismul a fost o doctrină criminală, care a avut foarte puţine în comun cu ideile originale care au inspirat stânga politică de-a lungul timpului. Stalinismul a fost opusul libertaţii şi al egalităţii pe care le promovau primii socialişti.
În cele trei articole pe care le-am prezentat sub denumirea de «Mişcarea comunistă europeană şi evreii» am urmărit originile teoriei care pretinde că evreii s-ar afla în mijlocul unui complot împotriva intregii omeniri. Am dedicat aşadar partea întâi Portocoalelor Înţeleptilor Sionului. Aceasta broşură, creată în laboratoarele ohranei ţariste din Paris, a fost una din principalele surse de inspiraţie atât pentru Teroarea Albă din Rusia, cât şi pentru nazism şi legionarism. Un fals notoriu, Protocoalele subzistă ca o formă de cultură populară în anumite segmente ale populaţiei, rămânând în general în afara oricarei analize critice sau logice. Asemenea profeţiilor lui Nostradamus, Protocoalele nu pot să prezică nimic pentru viitor, ci se pretează numai la o reinterpretare a trecutului (o cosmetizare a istoriei cu textul protocoalelor in faţă). Ele sunt scrise voit într-o manieră care lasă loc pentru interpretari şi sunt pline de platitudini care permit mularea pe orice evenimente istorice. Un fapt relevant este că nu conţin informatii concrete.
Originile antisemitismului merg însă mult mai departe de aici. Le găsim în scrierile «tradiţionaliştilor » catolici care cred că evreii sunt «dușmanii lui Cristos» şi că protestantismul a fost finanţat de evrei ca să distrugă catolicismul. Aceste teze sunt cunoscute si aprecitate si de catre ortodocșii fanatici de pe plaiurile carpato-danubiano-pontice, mari amatori de legionarism. Ei sunt cei care cred ca Protocoalele Înțelepților Sionului semnifică „dovada” majoră că există conspirații împotriva lor şi condamnă şi comunismul ca pe o invenţie masonică. Nu este însă foarte clar care este legatura comuniştilor cu masoneria, de vreme ce aceasta este interzisă de către regimul comunist începand din 1948! Astfel de «detalii» însă nu ocupă minţile celor fanatizaţi fie de legionarism fie de teoriile conspiraţioniste propovăduite de la amvon de popi.
În încheiere, concluzia Raportului final al Comisiei Internaţionale asupra Holocaustului în România mi se pare relevantă: «Aspectele analizate susţin ideea că „iudeo-bolşevismul” sau „iudeo-comunismul”, departe de a fi repere conceptuale pentru a clarifica şi evalua geneza şi transformările comunismului ca mişcare, partid sau putere politică în România, au reprezentat în epocă şi sunt şi astăzi expresii ale propagandei antisemite, totalitare şi naţionaliste. Cei doi termeni au ajuns instrumente banale în panoplia naţionaliştilor şovini, prin care se urmăreşte deturnarea de la probleme reale, politice sau economice, spre un mental primitiv încorsetat de prejudecăţi etnice şi rasiale.»
Publicat de Jethro | Etichete: Jethro, nazism, originile antisemitismului, Protocoalele Inteleptilor, stalinism
Am analizat într-o serie de trei articole publicată sub titlul «Mişcarea comunistă europeană şi evreii» principalele componente ale teoriei fasciste a complotului iudeo-masonic-bolşevic împotriva întregii «omeniri creştine». Absurdităţile evidente scoase în evidenţă cu acest prilej nu mai lasă loc nici unei posibile contraargumentari care ar pretinde că analizează ştiinţific problema, lăsând în acelaşi timp sub semnul ridicolului teoriile fasciste, care de altfel nici nu pretind a avea dovezi atunci când se lansează într-o astfel de polemică. Comunismul este o doctrină care s-a format în mijlocul civilizaţiei europene, având numeroase influenţe în structura sa şi împrumutând o parte din trăsăturile principalelor curente de gândire din epocă. Primele teorii comunist-utopice închegate apar în perioada formării capitalismului, ca o expresie a aspiraţiilor maselor ţărăneşti şi ale sărăcimii oraşelor către o societate echitabilă, dreaptă şi lipsită de exploatare. Principalii socialişti şi comunişti utopici au fost, în perioada Renaşterii, Th. Morus (termenul «socialism utopic» provine de la titlul cărţii Utopia, în care Th. Morus descria viitoarea societate ideală) şi Campanella, în sec. 17-18, Meslier, Mably, Morelly, Babeuf în Franţa, Winstanley în Anglia.
După revoluţiile burgheze, în perioada postrevoluţionară, a evidenţierii contradicţiilor capitalismului, s-au afirmat cei trei mari socialişti utopişti: Saint-Simon, Charles Fourier şi Robert Owen, precum şi Dézamy, Cabet etc. Dezvoltarea ideilor acestora a fost facută ulterior în operele a doi mari gânditori: Karl Marx şi Friedrich Engels. Aceştia au mai fost influenţaţi în teoria lor şi de dialectica lui Hegel, filosofia lui Immanuel Kant, materialismul lui Ludwig Feuerbach, economia politică clasică engleză (Adam Smith şi David Ricardo) dar şi de evoluţionismul lui Charles Darwin. O influenţă importantă au avut-o ideile lui Jean-Jacques Rousseau şi teoriile lui Pierre-Joseph Proudhon.
Revoluţionarii socialişti, social-democraţi (deşi social-democraţii nu sunt tocmai revoluţionari), comunişti şi anarhişti au militat consecvent de-a lungul timpului împotriva oricăror forme de discriminare, pentru progres şi pentru egalitatea oamenilor, ideile de stânga situându-se întotdeauna în avangarda procesului de modernizare au fost astfel o sursă de inspiratie pentru numeroase personalităţi remarcabile precum: Romain Rolland, Anatole France, Emile Zola, George Bernard Shaw, H.G. Wells, Herbert Marcuse, Jean-Paul Sartre, John Steinbeck, Pablo Neruda, Oscar Wilde, Jack London, Gabriel Garcia Marquez, Pablo Picasso, André Malraux sau Albert Einstein. Militanţii de origine evreiască s-au alăturat mişcării revoluţionare din rândul popoarelor în care trăiau, participând împreună cu acestea la încercările de schimbare a regimurilor politice şi sociale cu speranţa că un nou tip de societate şi de guvernare le vor oferi o viaţă mai bună şi mai onorabilă.
În Rusia, de exemplu, evreii au fost o minoritate persecutată. Ei au îndurat o formă de segregare rasială fiind obligaţi să se limiteze după 1791 la aşa-numita Regiune de Colonizare Evreiască (Черта постоянной еврейской оседлости), în engleză «Pale of the Settlement», precum si prin pogromurile sporadice. În perioada 1881 - 1920, mai mult de două milioane de evrei au părăsit Rusia. La fel şi în România - într-o scrisoare a PCR redactată după rebeliunea legionară către Internaţionala a III-a se descriu astfel de manifestări îngrozitoare: «Legionarii au jefuit în voie Văcăreşti, Oţeşti şi alte raioane. Pe strada (bulevd.) Domniţei legionarii au organizat o orgie. În mijlocul legionarilor care dansau ca nişte turbaţi a fost aruncat un grup de evrei şi evreice şi astfel „dansând” legionarii îi omorau pe aceşti oameni cu drugi de fier. La abator evreii au fost atârnaţi în cârlige în care se atârnau şi tăiau vitele. Avem unele fotografii pe care vi le trimitem.» A.C. Cuza, de exemplu, «specializat» de multe decenii în «problema evreiască», dădea adesea interviuri sau făcea declaraţii în care clama imperativul unei «SOLUŢII UNITARE», de genul colonizării evreilor într-un spaţiu extra-european (Uganda, Madagascar, Rodesia, Palestina).
Ca o reacţie în faţa acestor fenomene, dar şi datorită dorinţei de integrare a acestei minorităţi în viaţa socială şi politică a României şi aspiraţiilor ei de emancipare, unii reprezentanţi ai minorităţii evreieşti s-au alaturat mişcărilor de stânga. Cu toate acestea, evreii nu au reprezentat niciodată majoritatea printre comunişti, iar in comunitatea evreiească, evreii comunişti erau o minoritate. Marea masă de evrei a fost atrasă in principal de mişcări politice mai conformiste, convenţionale sau «mainstream» (liberale, conservatoare, democrate, etc.), în măsura în care acestea li s-au adresat, în mod asemănător cu majoritatea locuitorilor ţărilor în care trăiau. În 1933, în România, comunitatea evreiască avea 750.000 de persoane dintre care doar 303 erau comunişti. Aceşti 303 reprezentau 18,22% din totalul de 1665 de membri, câţi număra atunci PCR. În Rusia, în ajunul Revoluţiei din Februarie, partidul bolşevic avea aproximativ 10.000 de membri, dintre care doar 364 erau de etnie evrei, iar potrivit recensământului din cadrul partidului din 1922, erau 19.564 membri evrei, adică 5,21% din total. Walter Laqueur spunea în cartea sa Faţa schimbătoare a antisemitismului: De la începuturi şi până în prezent: «Faptul că alte minorităţi au fost, de asemenea, disproporţionat de puternic reprezentate, nu a contat foarte mult (…). De asemenea, nu a contat că evreii erau la fel de puternic reprezentaţi şi în alte partide de stânga anti-comuniste, cum ar fi menşevicii şi Socialiştii Revoluţionari, sau că opoziţia anti-stalinistă a fost într-o măsură considerabilă de origine evreiască.»
Pornit ca o mişcare radicală de stânga cu ţeluri generoase, comunismul a degenerat în URSS, teroarea stalinistă care a urmat acestei perioade a eliminat, practic, toţi evreii din poziţiile guvernamentale de nivel înalt din interiorul Uniunii Sovietice. În anii ‘30, a existat o singură persoană de origine evreiască în Biroul Politic: Lazar Kaganovici. (S-ar mai putea menţiona Oblastul Autonom Evreiesc înfiinţat în 1934 de Stalin sub pretextul că orice grup naţional are dreptul la un teritoriu, dar în realitate acesta a fost înfiinţat în estul îndepărtat al Rusiei pentru a-i menţine pe evrei cât mai departe de centrele puterii.) În acest timp însă, presa fascistă de la noi şi de pretutindeni tuna şi fulgera cum că «pentru evreii din România, raiul bolşevic constituie un mare punct de atracţie, foarte mulţi evrei au trecut în Basarabia; aşa că sub dominaţie bolşevică Chişinăul ajunsese să aibă aproape un milion de locuitori». Realităţile însă erau cu totul altele. Populaţia evreiască a avut de suferit de pe urma ocupării Basarabiei şi Bucovinei în vara anului 1940 de către armata şi administraţia sovietică. Regimul opresiv stalinist a deportat un număr de 1468 de persoane, dintre care 32,62% erau evrei. (În HISTORIA nr. 93, dr. Petre Ţurlea citează din arhivele Inspectoratului General al Jandarmeriei, pentru a arăta că din documentele strânse până în vara lui 1941 reiese că, în ciuda imaginii vehiculate în ţară, potrivit căreia cei care i-au sprijinit pe bolşevici au fost doar evrei, un număr foarte mare de etnici români din teritoriile ocupate au intrat în această categorie, unii cu funcţii importante: judecători, avocaţi, consilieri, un fost deputat ţărănist, iar printre cei 71 de români care au comis atentate împotriva armatei române se numără un fost prefect şi deputat din Socola!)
Asemenea date clare, care demonstrează fără drept de apel inexistenţa unui complot între evrei şi regimul stalinist, nu erau însă pe placul promotorilor fascismului în România. Crimele stalinismului nu s-au extins numai asupra populaţiei evreieşti sau asupra duşmanilor politici , ci chiar şi asupra comuniştilor. Un exemplu de proces instrumentat de stalinişti pentru a-şi consolida dominaţia a fost cel al lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Stalinismul a fost o doctrină criminală, care a avut foarte puţine în comun cu ideile originale care au inspirat stânga politică de-a lungul timpului. Stalinismul a fost opusul libertaţii şi al egalităţii pe care le promovau primii socialişti.
În cele trei articole pe care le-am prezentat sub denumirea de «Mişcarea comunistă europeană şi evreii» am urmărit originile teoriei care pretinde că evreii s-ar afla în mijlocul unui complot împotriva intregii omeniri. Am dedicat aşadar partea întâi Portocoalelor Înţeleptilor Sionului. Aceasta broşură, creată în laboratoarele ohranei ţariste din Paris, a fost una din principalele surse de inspiraţie atât pentru Teroarea Albă din Rusia, cât şi pentru nazism şi legionarism. Un fals notoriu, Protocoalele subzistă ca o formă de cultură populară în anumite segmente ale populaţiei, rămânând în general în afara oricarei analize critice sau logice. Asemenea profeţiilor lui Nostradamus, Protocoalele nu pot să prezică nimic pentru viitor, ci se pretează numai la o reinterpretare a trecutului (o cosmetizare a istoriei cu textul protocoalelor in faţă). Ele sunt scrise voit într-o manieră care lasă loc pentru interpretari şi sunt pline de platitudini care permit mularea pe orice evenimente istorice. Un fapt relevant este că nu conţin informatii concrete.
Originile antisemitismului merg însă mult mai departe de aici. Le găsim în scrierile «tradiţionaliştilor » catolici care cred că evreii sunt «dușmanii lui Cristos» şi că protestantismul a fost finanţat de evrei ca să distrugă catolicismul. Aceste teze sunt cunoscute si aprecitate si de catre ortodocșii fanatici de pe plaiurile carpato-danubiano-pontice, mari amatori de legionarism. Ei sunt cei care cred ca Protocoalele Înțelepților Sionului semnifică „dovada” majoră că există conspirații împotriva lor şi condamnă şi comunismul ca pe o invenţie masonică. Nu este însă foarte clar care este legatura comuniştilor cu masoneria, de vreme ce aceasta este interzisă de către regimul comunist începand din 1948! Astfel de «detalii» însă nu ocupă minţile celor fanatizaţi fie de legionarism fie de teoriile conspiraţioniste propovăduite de la amvon de popi.
În încheiere, concluzia Raportului final al Comisiei Internaţionale asupra Holocaustului în România mi se pare relevantă: «Aspectele analizate susţin ideea că „iudeo-bolşevismul” sau „iudeo-comunismul”, departe de a fi repere conceptuale pentru a clarifica şi evalua geneza şi transformările comunismului ca mişcare, partid sau putere politică în România, au reprezentat în epocă şi sunt şi astăzi expresii ale propagandei antisemite, totalitare şi naţionaliste. Cei doi termeni au ajuns instrumente banale în panoplia naţionaliştilor şovini, prin care se urmăreşte deturnarea de la probleme reale, politice sau economice, spre un mental primitiv încorsetat de prejudecăţi etnice şi rasiale.»
despre anti----------------
Mişcarea comunistă europeană şi evreii
Publicat de Jethro | Etichete: Jethro, nazism, originile antisemitismului, Protocoalele Inteleptilor, stalinism
Am analizat într-o serie de trei articole publicată sub titlul «Mişcarea comunistă europeană şi evreii» principalele componente ale teoriei fasciste a complotului iudeo-masonic-bolşevic împotriva întregii «omeniri creştine». Absurdităţile evidente scoase în evidenţă cu acest prilej nu mai lasă loc nici unei posibile contraargumentari care ar pretinde că analizează ştiinţific problema, lăsând în acelaşi timp sub semnul ridicolului teoriile fasciste, care de altfel nici nu pretind a avea dovezi atunci când se lansează într-o astfel de polemică. Comunismul este o doctrină care s-a format în mijlocul civilizaţiei europene, având numeroase influenţe în structura sa şi împrumutând o parte din trăsăturile principalelor curente de gândire din epocă. Primele teorii comunist-utopice închegate apar în perioada formării capitalismului, ca o expresie a aspiraţiilor maselor ţărăneşti şi ale sărăcimii oraşelor către o societate echitabilă, dreaptă şi lipsită de exploatare. Principalii socialişti şi comunişti utopici au fost, în perioada Renaşterii, Th. Morus (termenul «socialism utopic» provine de la titlul cărţii Utopia, în care Th. Morus descria viitoarea societate ideală) şi Campanella, în sec. 17-18, Meslier, Mably, Morelly, Babeuf în Franţa, Winstanley în Anglia.
După revoluţiile burgheze, în perioada postrevoluţionară, a evidenţierii contradicţiilor capitalismului, s-au afirmat cei trei mari socialişti utopişti: Saint-Simon, Charles Fourier şi Robert Owen, precum şi Dézamy, Cabet etc. Dezvoltarea ideilor acestora a fost facută ulterior în operele a doi mari gânditori: Karl Marx şi Friedrich Engels. Aceştia au mai fost influenţaţi în teoria lor şi de dialectica lui Hegel, filosofia lui Immanuel Kant, materialismul lui Ludwig Feuerbach, economia politică clasică engleză (Adam Smith şi David Ricardo) dar şi de evoluţionismul lui Charles Darwin. O influenţă importantă au avut-o ideile lui Jean-Jacques Rousseau şi teoriile lui Pierre-Joseph Proudhon.
Revoluţionarii socialişti, social-democraţi (deşi social-democraţii nu sunt tocmai revoluţionari), comunişti şi anarhişti au militat consecvent de-a lungul timpului împotriva oricăror forme de discriminare, pentru progres şi pentru egalitatea oamenilor, ideile de stânga situându-se întotdeauna în avangarda procesului de modernizare au fost astfel o sursă de inspiratie pentru numeroase personalităţi remarcabile precum: Romain Rolland, Anatole France, Emile Zola, George Bernard Shaw, H.G. Wells, Herbert Marcuse, Jean-Paul Sartre, John Steinbeck, Pablo Neruda, Oscar Wilde, Jack London, Gabriel Garcia Marquez, Pablo Picasso, André Malraux sau Albert Einstein. Militanţii de origine evreiască s-au alăturat mişcării revoluţionare din rândul popoarelor în care trăiau, participând împreună cu acestea la încercările de schimbare a regimurilor politice şi sociale cu speranţa că un nou tip de societate şi de guvernare le vor oferi o viaţă mai bună şi mai onorabilă.
În Rusia, de exemplu, evreii au fost o minoritate persecutată. Ei au îndurat o formă de segregare rasială fiind obligaţi să se limiteze după 1791 la aşa-numita Regiune de Colonizare Evreiască (Черта постоянной еврейской оседлости), în engleză «Pale of the Settlement», precum si prin pogromurile sporadice. În perioada 1881 - 1920, mai mult de două milioane de evrei au părăsit Rusia. La fel şi în România - într-o scrisoare a PCR redactată după rebeliunea legionară către Internaţionala a III-a se descriu astfel de manifestări îngrozitoare: «Legionarii au jefuit în voie Văcăreşti, Oţeşti şi alte raioane. Pe strada (bulevd.) Domniţei legionarii au organizat o orgie. În mijlocul legionarilor care dansau ca nişte turbaţi a fost aruncat un grup de evrei şi evreice şi astfel „dansând” legionarii îi omorau pe aceşti oameni cu drugi de fier. La abator evreii au fost atârnaţi în cârlige în care se atârnau şi tăiau vitele. Avem unele fotografii pe care vi le trimitem.» A.C. Cuza, de exemplu, «specializat» de multe decenii în «problema evreiască», dădea adesea interviuri sau făcea declaraţii în care clama imperativul unei «SOLUŢII UNITARE», de genul colonizării evreilor într-un spaţiu extra-european (Uganda, Madagascar, Rodesia, Palestina).
Ca o reacţie în faţa acestor fenomene, dar şi datorită dorinţei de integrare a acestei minorităţi în viaţa socială şi politică a României şi aspiraţiilor ei de emancipare, unii reprezentanţi ai minorităţii evreieşti s-au alaturat mişcărilor de stânga. Cu toate acestea, evreii nu au reprezentat niciodată majoritatea printre comunişti, iar in comunitatea evreiească, evreii comunişti erau o minoritate. Marea masă de evrei a fost atrasă in principal de mişcări politice mai conformiste, convenţionale sau «mainstream» (liberale, conservatoare, democrate, etc.), în măsura în care acestea li s-au adresat, în mod asemănător cu majoritatea locuitorilor ţărilor în care trăiau. În 1933, în România, comunitatea evreiască avea 750.000 de persoane dintre care doar 303 erau comunişti. Aceşti 303 reprezentau 18,22% din totalul de 1665 de membri, câţi număra atunci PCR. În Rusia, în ajunul Revoluţiei din Februarie, partidul bolşevic avea aproximativ 10.000 de membri, dintre care doar 364 erau de etnie evrei, iar potrivit recensământului din cadrul partidului din 1922, erau 19.564 membri evrei, adică 5,21% din total. Walter Laqueur spunea în cartea sa Faţa schimbătoare a antisemitismului: De la începuturi şi până în prezent: «Faptul că alte minorităţi au fost, de asemenea, disproporţionat de puternic reprezentate, nu a contat foarte mult (…). De asemenea, nu a contat că evreii erau la fel de puternic reprezentaţi şi în alte partide de stânga anti-comuniste, cum ar fi menşevicii şi Socialiştii Revoluţionari, sau că opoziţia anti-stalinistă a fost într-o măsură considerabilă de origine evreiască.»
Pornit ca o mişcare radicală de stânga cu ţeluri generoase, comunismul a degenerat în URSS, teroarea stalinistă care a urmat acestei perioade a eliminat, practic, toţi evreii din poziţiile guvernamentale de nivel înalt din interiorul Uniunii Sovietice. În anii ‘30, a existat o singură persoană de origine evreiască în Biroul Politic: Lazar Kaganovici. (S-ar mai putea menţiona Oblastul Autonom Evreiesc înfiinţat în 1934 de Stalin sub pretextul că orice grup naţional are dreptul la un teritoriu, dar în realitate acesta a fost înfiinţat în estul îndepărtat al Rusiei pentru a-i menţine pe evrei cât mai departe de centrele puterii.) În acest timp însă, presa fascistă de la noi şi de pretutindeni tuna şi fulgera cum că «pentru evreii din România, raiul bolşevic constituie un mare punct de atracţie, foarte mulţi evrei au trecut în Basarabia; aşa că sub dominaţie bolşevică Chişinăul ajunsese să aibă aproape un milion de locuitori». Realităţile însă erau cu totul altele. Populaţia evreiască a avut de suferit de pe urma ocupării Basarabiei şi Bucovinei în vara anului 1940 de către armata şi administraţia sovietică. Regimul opresiv stalinist a deportat un număr de 1468 de persoane, dintre care 32,62% erau evrei. (În HISTORIA nr. 93, dr. Petre Ţurlea citează din arhivele Inspectoratului General al Jandarmeriei, pentru a arăta că din documentele strânse până în vara lui 1941 reiese că, în ciuda imaginii vehiculate în ţară, potrivit căreia cei care i-au sprijinit pe bolşevici au fost doar evrei, un număr foarte mare de etnici români din teritoriile ocupate au intrat în această categorie, unii cu funcţii importante: judecători, avocaţi, consilieri, un fost deputat ţărănist, iar printre cei 71 de români care au comis atentate împotriva armatei române se numără un fost prefect şi deputat din Socola!)
Asemenea date clare, care demonstrează fără drept de apel inexistenţa unui complot între evrei şi regimul stalinist, nu erau însă pe placul promotorilor fascismului în România. Crimele stalinismului nu s-au extins numai asupra populaţiei evreieşti sau asupra duşmanilor politici , ci chiar şi asupra comuniştilor. Un exemplu de proces instrumentat de stalinişti pentru a-şi consolida dominaţia a fost cel al lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Stalinismul a fost o doctrină criminală, care a avut foarte puţine în comun cu ideile originale care au inspirat stânga politică de-a lungul timpului. Stalinismul a fost opusul libertaţii şi al egalităţii pe care le promovau primii socialişti.
În cele trei articole pe care le-am prezentat sub denumirea de «Mişcarea comunistă europeană şi evreii» am urmărit originile teoriei care pretinde că evreii s-ar afla în mijlocul unui complot împotriva intregii omeniri. Am dedicat aşadar partea întâi Portocoalelor Înţeleptilor Sionului. Aceasta broşură, creată în laboratoarele ohranei ţariste din Paris, a fost una din principalele surse de inspiraţie atât pentru Teroarea Albă din Rusia, cât şi pentru nazism şi legionarism. Un fals notoriu, Protocoalele subzistă ca o formă de cultură populară în anumite segmente ale populaţiei, rămânând în general în afara oricarei analize critice sau logice. Asemenea profeţiilor lui Nostradamus, Protocoalele nu pot să prezică nimic pentru viitor, ci se pretează numai la o reinterpretare a trecutului (o cosmetizare a istoriei cu textul protocoalelor in faţă). Ele sunt scrise voit într-o manieră care lasă loc pentru interpretari şi sunt pline de platitudini care permit mularea pe orice evenimente istorice. Un fapt relevant este că nu conţin informatii concrete.
Originile antisemitismului merg însă mult mai departe de aici. Le găsim în scrierile «tradiţionaliştilor » catolici care cred că evreii sunt «dușmanii lui Cristos» şi că protestantismul a fost finanţat de evrei ca să distrugă catolicismul. Aceste teze sunt cunoscute si aprecitate si de catre ortodocșii fanatici de pe plaiurile carpato-danubiano-pontice, mari amatori de legionarism. Ei sunt cei care cred ca Protocoalele Înțelepților Sionului semnifică „dovada” majoră că există conspirații împotriva lor şi condamnă şi comunismul ca pe o invenţie masonică. Nu este însă foarte clar care este legatura comuniştilor cu masoneria, de vreme ce aceasta este interzisă de către regimul comunist începand din 1948! Astfel de «detalii» însă nu ocupă minţile celor fanatizaţi fie de legionarism fie de teoriile conspiraţioniste propovăduite de la amvon de popi.
În încheiere, concluzia Raportului final al Comisiei Internaţionale asupra Holocaustului în România mi se pare relevantă: «Aspectele analizate susţin ideea că „iudeo-bolşevismul” sau „iudeo-comunismul”, departe de a fi repere conceptuale pentru a clarifica şi evalua geneza şi transformările comunismului ca mişcare, partid sau putere politică în România, au reprezentat în epocă şi sunt şi astăzi expresii ale propagandei antisemite, totalitare şi naţionaliste. Cei doi termeni au ajuns instrumente banale în panoplia naţionaliştilor şovini, prin care se urmăreşte deturnarea de la probleme reale, politice sau economice, spre un mental primitiv încorsetat de prejudecăţi etnice şi rasiale.»
Publicat de Jethro | Etichete: Jethro, nazism, originile antisemitismului, Protocoalele Inteleptilor, stalinism
Am analizat într-o serie de trei articole publicată sub titlul «Mişcarea comunistă europeană şi evreii» principalele componente ale teoriei fasciste a complotului iudeo-masonic-bolşevic împotriva întregii «omeniri creştine». Absurdităţile evidente scoase în evidenţă cu acest prilej nu mai lasă loc nici unei posibile contraargumentari care ar pretinde că analizează ştiinţific problema, lăsând în acelaşi timp sub semnul ridicolului teoriile fasciste, care de altfel nici nu pretind a avea dovezi atunci când se lansează într-o astfel de polemică. Comunismul este o doctrină care s-a format în mijlocul civilizaţiei europene, având numeroase influenţe în structura sa şi împrumutând o parte din trăsăturile principalelor curente de gândire din epocă. Primele teorii comunist-utopice închegate apar în perioada formării capitalismului, ca o expresie a aspiraţiilor maselor ţărăneşti şi ale sărăcimii oraşelor către o societate echitabilă, dreaptă şi lipsită de exploatare. Principalii socialişti şi comunişti utopici au fost, în perioada Renaşterii, Th. Morus (termenul «socialism utopic» provine de la titlul cărţii Utopia, în care Th. Morus descria viitoarea societate ideală) şi Campanella, în sec. 17-18, Meslier, Mably, Morelly, Babeuf în Franţa, Winstanley în Anglia.
După revoluţiile burgheze, în perioada postrevoluţionară, a evidenţierii contradicţiilor capitalismului, s-au afirmat cei trei mari socialişti utopişti: Saint-Simon, Charles Fourier şi Robert Owen, precum şi Dézamy, Cabet etc. Dezvoltarea ideilor acestora a fost facută ulterior în operele a doi mari gânditori: Karl Marx şi Friedrich Engels. Aceştia au mai fost influenţaţi în teoria lor şi de dialectica lui Hegel, filosofia lui Immanuel Kant, materialismul lui Ludwig Feuerbach, economia politică clasică engleză (Adam Smith şi David Ricardo) dar şi de evoluţionismul lui Charles Darwin. O influenţă importantă au avut-o ideile lui Jean-Jacques Rousseau şi teoriile lui Pierre-Joseph Proudhon.
Revoluţionarii socialişti, social-democraţi (deşi social-democraţii nu sunt tocmai revoluţionari), comunişti şi anarhişti au militat consecvent de-a lungul timpului împotriva oricăror forme de discriminare, pentru progres şi pentru egalitatea oamenilor, ideile de stânga situându-se întotdeauna în avangarda procesului de modernizare au fost astfel o sursă de inspiratie pentru numeroase personalităţi remarcabile precum: Romain Rolland, Anatole France, Emile Zola, George Bernard Shaw, H.G. Wells, Herbert Marcuse, Jean-Paul Sartre, John Steinbeck, Pablo Neruda, Oscar Wilde, Jack London, Gabriel Garcia Marquez, Pablo Picasso, André Malraux sau Albert Einstein. Militanţii de origine evreiască s-au alăturat mişcării revoluţionare din rândul popoarelor în care trăiau, participând împreună cu acestea la încercările de schimbare a regimurilor politice şi sociale cu speranţa că un nou tip de societate şi de guvernare le vor oferi o viaţă mai bună şi mai onorabilă.
În Rusia, de exemplu, evreii au fost o minoritate persecutată. Ei au îndurat o formă de segregare rasială fiind obligaţi să se limiteze după 1791 la aşa-numita Regiune de Colonizare Evreiască (Черта постоянной еврейской оседлости), în engleză «Pale of the Settlement», precum si prin pogromurile sporadice. În perioada 1881 - 1920, mai mult de două milioane de evrei au părăsit Rusia. La fel şi în România - într-o scrisoare a PCR redactată după rebeliunea legionară către Internaţionala a III-a se descriu astfel de manifestări îngrozitoare: «Legionarii au jefuit în voie Văcăreşti, Oţeşti şi alte raioane. Pe strada (bulevd.) Domniţei legionarii au organizat o orgie. În mijlocul legionarilor care dansau ca nişte turbaţi a fost aruncat un grup de evrei şi evreice şi astfel „dansând” legionarii îi omorau pe aceşti oameni cu drugi de fier. La abator evreii au fost atârnaţi în cârlige în care se atârnau şi tăiau vitele. Avem unele fotografii pe care vi le trimitem.» A.C. Cuza, de exemplu, «specializat» de multe decenii în «problema evreiască», dădea adesea interviuri sau făcea declaraţii în care clama imperativul unei «SOLUŢII UNITARE», de genul colonizării evreilor într-un spaţiu extra-european (Uganda, Madagascar, Rodesia, Palestina).
Ca o reacţie în faţa acestor fenomene, dar şi datorită dorinţei de integrare a acestei minorităţi în viaţa socială şi politică a României şi aspiraţiilor ei de emancipare, unii reprezentanţi ai minorităţii evreieşti s-au alaturat mişcărilor de stânga. Cu toate acestea, evreii nu au reprezentat niciodată majoritatea printre comunişti, iar in comunitatea evreiească, evreii comunişti erau o minoritate. Marea masă de evrei a fost atrasă in principal de mişcări politice mai conformiste, convenţionale sau «mainstream» (liberale, conservatoare, democrate, etc.), în măsura în care acestea li s-au adresat, în mod asemănător cu majoritatea locuitorilor ţărilor în care trăiau. În 1933, în România, comunitatea evreiască avea 750.000 de persoane dintre care doar 303 erau comunişti. Aceşti 303 reprezentau 18,22% din totalul de 1665 de membri, câţi număra atunci PCR. În Rusia, în ajunul Revoluţiei din Februarie, partidul bolşevic avea aproximativ 10.000 de membri, dintre care doar 364 erau de etnie evrei, iar potrivit recensământului din cadrul partidului din 1922, erau 19.564 membri evrei, adică 5,21% din total. Walter Laqueur spunea în cartea sa Faţa schimbătoare a antisemitismului: De la începuturi şi până în prezent: «Faptul că alte minorităţi au fost, de asemenea, disproporţionat de puternic reprezentate, nu a contat foarte mult (…). De asemenea, nu a contat că evreii erau la fel de puternic reprezentaţi şi în alte partide de stânga anti-comuniste, cum ar fi menşevicii şi Socialiştii Revoluţionari, sau că opoziţia anti-stalinistă a fost într-o măsură considerabilă de origine evreiască.»
Pornit ca o mişcare radicală de stânga cu ţeluri generoase, comunismul a degenerat în URSS, teroarea stalinistă care a urmat acestei perioade a eliminat, practic, toţi evreii din poziţiile guvernamentale de nivel înalt din interiorul Uniunii Sovietice. În anii ‘30, a existat o singură persoană de origine evreiască în Biroul Politic: Lazar Kaganovici. (S-ar mai putea menţiona Oblastul Autonom Evreiesc înfiinţat în 1934 de Stalin sub pretextul că orice grup naţional are dreptul la un teritoriu, dar în realitate acesta a fost înfiinţat în estul îndepărtat al Rusiei pentru a-i menţine pe evrei cât mai departe de centrele puterii.) În acest timp însă, presa fascistă de la noi şi de pretutindeni tuna şi fulgera cum că «pentru evreii din România, raiul bolşevic constituie un mare punct de atracţie, foarte mulţi evrei au trecut în Basarabia; aşa că sub dominaţie bolşevică Chişinăul ajunsese să aibă aproape un milion de locuitori». Realităţile însă erau cu totul altele. Populaţia evreiască a avut de suferit de pe urma ocupării Basarabiei şi Bucovinei în vara anului 1940 de către armata şi administraţia sovietică. Regimul opresiv stalinist a deportat un număr de 1468 de persoane, dintre care 32,62% erau evrei. (În HISTORIA nr. 93, dr. Petre Ţurlea citează din arhivele Inspectoratului General al Jandarmeriei, pentru a arăta că din documentele strânse până în vara lui 1941 reiese că, în ciuda imaginii vehiculate în ţară, potrivit căreia cei care i-au sprijinit pe bolşevici au fost doar evrei, un număr foarte mare de etnici români din teritoriile ocupate au intrat în această categorie, unii cu funcţii importante: judecători, avocaţi, consilieri, un fost deputat ţărănist, iar printre cei 71 de români care au comis atentate împotriva armatei române se numără un fost prefect şi deputat din Socola!)
Asemenea date clare, care demonstrează fără drept de apel inexistenţa unui complot între evrei şi regimul stalinist, nu erau însă pe placul promotorilor fascismului în România. Crimele stalinismului nu s-au extins numai asupra populaţiei evreieşti sau asupra duşmanilor politici , ci chiar şi asupra comuniştilor. Un exemplu de proces instrumentat de stalinişti pentru a-şi consolida dominaţia a fost cel al lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Stalinismul a fost o doctrină criminală, care a avut foarte puţine în comun cu ideile originale care au inspirat stânga politică de-a lungul timpului. Stalinismul a fost opusul libertaţii şi al egalităţii pe care le promovau primii socialişti.
În cele trei articole pe care le-am prezentat sub denumirea de «Mişcarea comunistă europeană şi evreii» am urmărit originile teoriei care pretinde că evreii s-ar afla în mijlocul unui complot împotriva intregii omeniri. Am dedicat aşadar partea întâi Portocoalelor Înţeleptilor Sionului. Aceasta broşură, creată în laboratoarele ohranei ţariste din Paris, a fost una din principalele surse de inspiraţie atât pentru Teroarea Albă din Rusia, cât şi pentru nazism şi legionarism. Un fals notoriu, Protocoalele subzistă ca o formă de cultură populară în anumite segmente ale populaţiei, rămânând în general în afara oricarei analize critice sau logice. Asemenea profeţiilor lui Nostradamus, Protocoalele nu pot să prezică nimic pentru viitor, ci se pretează numai la o reinterpretare a trecutului (o cosmetizare a istoriei cu textul protocoalelor in faţă). Ele sunt scrise voit într-o manieră care lasă loc pentru interpretari şi sunt pline de platitudini care permit mularea pe orice evenimente istorice. Un fapt relevant este că nu conţin informatii concrete.
Originile antisemitismului merg însă mult mai departe de aici. Le găsim în scrierile «tradiţionaliştilor » catolici care cred că evreii sunt «dușmanii lui Cristos» şi că protestantismul a fost finanţat de evrei ca să distrugă catolicismul. Aceste teze sunt cunoscute si aprecitate si de catre ortodocșii fanatici de pe plaiurile carpato-danubiano-pontice, mari amatori de legionarism. Ei sunt cei care cred ca Protocoalele Înțelepților Sionului semnifică „dovada” majoră că există conspirații împotriva lor şi condamnă şi comunismul ca pe o invenţie masonică. Nu este însă foarte clar care este legatura comuniştilor cu masoneria, de vreme ce aceasta este interzisă de către regimul comunist începand din 1948! Astfel de «detalii» însă nu ocupă minţile celor fanatizaţi fie de legionarism fie de teoriile conspiraţioniste propovăduite de la amvon de popi.
În încheiere, concluzia Raportului final al Comisiei Internaţionale asupra Holocaustului în România mi se pare relevantă: «Aspectele analizate susţin ideea că „iudeo-bolşevismul” sau „iudeo-comunismul”, departe de a fi repere conceptuale pentru a clarifica şi evalua geneza şi transformările comunismului ca mişcare, partid sau putere politică în România, au reprezentat în epocă şi sunt şi astăzi expresii ale propagandei antisemite, totalitare şi naţionaliste. Cei doi termeni au ajuns instrumente banale în panoplia naţionaliştilor şovini, prin care se urmăreşte deturnarea de la probleme reale, politice sau economice, spre un mental primitiv încorsetat de prejudecăţi etnice şi rasiale.»
Bolsevicii
Mitul iudeo-bolşevismului
Publicat de Jethro | Etichete: aspecte teoretice, iudeo-bolsevism, Jethro, originile antisemitismului,Protocoalele Inteleptilor
Fragmente traduse din articolul "Jewish Bolshevism" publicat pe en.wikipedia.org
Bolsevismul evreiesc, iudeo-bolsevismul si iudeo-comunismul sunt stereotipuri peiorative bazate pe ideea ca evreii sunt forta motrice a miscarii comuniste moderne, in special bolsevicii rusi.
Expresia a fost titlul unui pamflet, “Bolsevismul evreiesc”, si a fost folosita curent dupa Revolutia din Octombrie (1917) din Rusia, ocupand un loc important in propaganda anti-comunista a fortelor Albe din timpul razboiului civil rus. S-a raspândit la nivel mondial, in 1920, o data cu publicarea si circulatia Protocoalelor Sionului, creand o problema din originea evreiasca a unor lideri bolsevici (mai ales Leon Trotki) in timpul si dupa Revolutia din Octombrie. Daniel Pipes spune ca "in primul rând prin Protocoalele Sionului, “Albii” au raspandit aceste acuze unui public international". James Webb scrie: "este dificil sa gasesti o sursa anti-semita dupa 1917 care nu se datoreaza analizei “Albilor” asupra revolutiei".
Eticheta "iudeo-bolsevismului" a fost utilizat in Germania nazista pentru a arata echivalenta comunistilor cu evreii ceea ce presupunea ca miscarea comunista a servit interesele evreiesti si/sau ca toti evreii erau comunisti. In Polonia, inainte de Al Doilea Razboi Mondial, Żydokomuna a fost folosita in acelasi mod pentru a pretinde ca evreii au conspirat cu URSS-ul pentru a captura Polonia. Aceasta acuza este folosita chiar si in vremurile noastre in publicatiile si site-urile antisemite.
Rusia
Evreii au fost o minoritate persecutata in Imperiul Rus. Ei au indurat o forma de segregare rasiala fiind obligati să se limiteze la aşa-numitul Teritoriu – Pale of the Settlement, precum si prin pogromurile sporadice. In perioada 1881 - 1920, mai mult de doua milioane de evrei au parasit Rusia.
Potrivit lui Berel Wein:
Expulzarile, deportarile, arestarile, bataile au devenit povara de zi cu zi a evreilor, nu doar pentru clasele inferioare, dar si a clasei de mijloc si a intelectualitatii evreiesti. Guvernul lui Alexandru al III-lea a dus o campanie de razboi impotriva cetatenilor sai evrei... Evreii au fost haituiti si emigrarea parea sa fie singura scapare de sub tirania teribila a Romanovilor.
In consecinta, evreii, s-au alaturat diferitelor curentele ideologice in numar relativ mare incurajand schimbari graduale sau revolutionare in cadrul Imperiului Rus. Aceste miscari au variat de la extrema stânga (anarhisti, Bundisti, bolsevici, mensevici) pâna la stânga moderata (Trudovicii) si partidele constitutionaliste (Partidul Democratilor Constitutionali).
In ajunul Revolutiei din Februarie, partidul bolsevic avea aproximativ 10.000 de membri, dintre care 364 erau de etnie evrei.
Bolsevicii evrei
Un procent ridicat de evrei, in comparatie cu procentul din totalul populatiei, a avut un rol activ in miscarea bolsevica si in conducerea revolutionara inainte de revolutie si in anii de dupa aceasta. Majoritatea acestor evrei au fost ostili fata de cultura traditionala evreiasca si fata de partidele politice evreiesti, si au fost dornici de a-si dovedi loialitatea fata de ateismul Partidului Comunist si internationalismul proletar si s-au angajat sa elimine orice semn al "particularitatii culturii evreiesti".
Din cei 21 de membri ai Comitetului Central (CC) al partidului bolsevic, in aprilie 1917, trei au fost de etnie evrei: Lev Kamenev, Grigory Zinoviev si Iakov Sverdlov. Din cei treispreceze membri ai comisiei care, in cursul reuniunii istorice din 10 octombrie 1917, au cazut de acord supra necesitatii revolutiei armate (care a dus la Revolutia din Octombrie), sase au fost evrei: Zinoviev, Kamenev, Leon Trotsky, Moisei Uritsky Sverdlov, si Grigori Sokolnikov - desi Kamenev si Zinoviev s-au opus revolutiei si Trotki s-a abtinut). Vladimir Lenin, seful comisiei si liderul Revolutiei Bolsevice, asemeni multor rusi, avea radacini etnice foarte amestecate, avand deopotriva sange rusesc, german si calmuc. Vladimir Ulianov (Lenin) a fost botezat în ritul bisericii ortodoxe ruse.
Dintre cei 25 de bolsevici care au lucrat alaturi de Lenin in calitate de membri si membri supleanti ai Biroului Politic al Comitetului Central din august 1917 pana la 5 martie 1918 (intre congresul al VI-lea si congresul al VII-lea) erau sase etnici evrei: Adolph Joffe, Kamenev, Sokolnikov, Trotki, Uritsky, si Zinoviev. Totodata, au fost unsprezece rusi (Bubnov, Buharin, Kiseleff, Krestinsky, Milyutin, Oppokov Preobrajenschi, Sergeyev, Stasova si Yakovleva), doi letoni (Berzin si Smilga), doi ucraineni (Muranov si Skrypnyk ), doi georgieni (Dzhaparidze si Stalin), un polonez (Dzerjinski), finlandeza de origine ruso-ucraineana Alexandra Kollontai si armeanul Shahumyan.
Din cei 22 de bolsevici din Biroul Politic care au lucrat alaturi de Lenin, incepând cu 8 martie 1918 pana la 17 martie 1919 (intre congresul al VII-lea si al VIII-lea) in calitate de membri sau membri supleanti au existat sapte evrei: Joffe, Mihail Lashevich, Sokolnikov, Sverdlov, Trotki, Uritsky, si Zinoviev. Totodata, au fost noua rusi (Buharin, Kiseleff, Krestinsky, Oppokov, Sergeyev, Alexander Shlyapnikov, Vasili Shmidt, Stasova si Mihail Vladimirsky), trei letoni (Berzin, Smilga, si Stuchka), un ucrainean (Petrovsky), un polonez (Dzerjinski) si un georgian (Stalin).
Decretul celui de-al Doilea Congres al Muncitorilor, Soldatilor si Deputatilor Poporului prin care s-a creat Consiliul Comisarilor Poporului, din 17 octombrie 1917, a instituit narkomatii sau Comisarii Poporului. Narkomatele au fost coordonate de catre un organism central - Consiliul Comisarilor Poporului sau efectiv cabinetul guvernului bolsevic. Pe lânga Lenin in calitate de presedinte al Consiliului si Gorbunov in calitate de secretar, acesta urma sa fie compus din paisprezece posturile ministeriale. Acestea au fost ocupate de cincisprezece functionari numiti Comisarii Poporului (sau Narkomati) - dintre care doar Trotki era evreu. (Pozitia de Comisar al Poporului pentru Probleme Militare a fost ocupata de doua persoane in acelasi timp, Vladimir Antonov An-Ovseyenko si Nikolai Krylenko, in timp ce pentru moment nu exista un Comisar al Poporului pentru Cai Ferate.)
Dupa moartea lui Lenin, titlul de presedinte al Narkomatului a trecut la Alexei Rikov, un etnic rus. Printre cei 23 de narkomati intre 1923 si 1930, au fost treisprezece rusi (inclusiv Rikov), cinci evrei, doi georgieni (Stalin si Ordzhonikidze), un polonez, un moldovean (Frunze) si un leton (Rudzutak). In anii 1930, a existat o singura persoana de origine evreiasca, in Biroul Politic: Lazar Kaganovici .
Potrivit recensamântului din cadrul partidului din 1922, erau 19564 membri evrei adica 5.21% din total. In acelasi an, raportat la cei 44148 de membri ai partidului bolsevic care s-au alaturat inainte de luna octombrie 1917 - vechea garda, asa cum ii numea Lenin, care ii includea pe cei care au aderat la Partidul Bolsevic in timpul fazei de crestere masiva intre februarie si octombrie 1917 - erau 7,1% de etnie evrei . 65% au fost etnici rusi.
Printre membri ai Comitetului Executiv Central al Uniunii Sovietice (paralel cu Comitetul Central al Partidului Comunist), in 1929, erau 402 rusi, 95 ucraineni, 55 evrei, 26 letoni, 13 polonezi si 12 germani - reprezentarea evreiasca a scazut de la 60 de membri in 1927.
Din cei 417 comunistii care au constituit cercurile conducatoare a Uniunii Sovietice, la mijlocul anilor 1920 - ca membri ai Comitetului Executiv Central, Comitetului Central al partidului, Prezidiului Executiv al Sovietelor din URSS si ai Republicii Ruse, Comisarii Poporului si presedintele Comitetului executiv - numai 27, adica 6%, au fost evrei.
Numarul evreilor in pozitii importante a continuat sa scada in anii 1930 când Stalin a ordonat ca vechii sai tovarasi Kamenev si Zinoviev sa fie executati in puscarie dupa procesul fraudat din 1936.
Zinoviev si Kamenev au fost anterior indepartati, in octombrie 1927 si respectiv decembrie 1927, de la pozitiile de vârf pe care le-au avut impreuna cu Stalin in elita conducatoare sovietica. Leon Trotki a fost expulzat in acelasi timp din Uniunea Sovietica si apoi a fost asasinat in Ciudad de México in 1940, de catre un agent sovietic - catalanul Ramon Mercader.
Prin 1940, dupa apropierea de Germania lui Hitler, Stalin a eliminat, practic, toti evreii din pozitiile guvernamentale de nivel inalt din interiorul Uniunii Sovietice.
Walter Laqueur spunea in cartea sa “Fata schimbatoare a antisemitismului: De la inceputuri si pâna in prezent” :
“In ce masura a facut ca prezenta multor evrei in rândurile conducerii comuniste sa contribuie la antisemitism? Cu siguranta, a jucat un rol important in propaganda antisemita, si este de asemenea adevarat ca, in anii 1920 evreii au fost supra-reprezentati in rândurile partidului si a functionarilor de stat. Odata cu venirea la putere a lui Stalin, evreii au fost eliminati din pozitii cheie si de foarte multe ori "lichidati." Faptul ca alte minoritati au fost, de asemenea, disproportionat de puternic reprezentate, nu a contat foarte mult - nu a existat o traditie de anti-letonism in Rusia si nici nu s-au gasit multi letoni in pozitii foarte inalte. De asemenea, nu a contat ca evreii erau la fel de puternic reprezentati si in alte partide de stanga anti-comuniste, cum ar fi mensevicii si Socialistii Revolutionari sau ca opozitia anti-stalinista a fost intr-o masura considerabila de origine evreiasca.“
In cartea sa din 1938 «Protocoalele Inteleptilor Sionului: un fals dovedit», bazata pe marturia lui la procesul de la Berna, Vladimir Burtsev a scris:
"Antisemitii ... au refuzat sa recunoasca faptul important si incontestabil ca evreii care au participat la miscarile socialiste si anarhiste din intreaga lume, inclusiv evreii rusi, au fost renegati ai natiunii evreiesti si nu au avut nici o legatura cu istoria evreilor, nici cu religia evreilor, nici cu masele de evrei, fiind mai degraba exclusiv internationalisti, promovand ideile impartasite de socialistii de alte etnii si au fost ostili poporului evreu, in general."
CEKA
Potrivit cifrelor furnizate de Serviciul Federal de Securitate al Federatiei Ruse, au existat in total de 49,991 agenti CEKA incepând cu 1 octombrie 1921: 38648 rusi, 4564 evrei, 1770 letonii, 1559 ucraineni, 886 polonezi, 315 germani, 186 lituanienii, 152 estonieni, 102 armeni, si 1808 din alte grupuri etnice. Consiliul CEKA format din treisprezece functionari a fost compus din: trei rusi (Kedrov, Ksenofontov, si Mantsev), trei evrei (Messing, Unszlicht, si Yagoda), doi letonii (Latsis si Peters), doi polonezi (Dzerjinski si Menjinski), un ucrainean (Bokiy), un bielorus (Medved) si un armean (Avanesov).
Defalcarea structurii etnice de nivel mediu si superior a oficialilor din conducerea OGPU (agentie care a succedat CEKA in anii 1920) la 15 noiembrie 1923 a fost urmatoarea: 54 rusi, 15 evrei, 12 letoni, 10 polonezi si 4 de alte etnii.
Din 2402 functionari in aparatul central al OGPU existenti la 1 mai 1924, 204 erau evrei , 1670 rusi, 208 letoni, 90 polonezi, 80 din Belarus si 80 de ucraineni, cu functionari din alte grupuri etnice in proportie de 3.5%.
Politia secreta aflata sub supravegherea lui Yagoda a trecut cu vederea executiile lui Zinoviev si Kamenev, dar a cazut victima urmatorului val de epurari lansat de Stalin. In septembrie 1936, Yagoda a fost inlocuit de Nikolai Ejov, care nu era de origine evreiasca, pâna cand Ejov, la randul sau, a fost arestat si executat in martie 1937, fiind inlocuit cu Lavrenti Pavlovici Beria, un georgian ca Josef Stalin. Nici un evreu in afara de Yagoda nu a detinut o pozite la fel de inalta in Birocratia Sovietica a organizarii securitatii de stat. Sub Ejov, numarul evreilor a scazut rapid (la doar 6 persoane), in timp ce numarul rusilor in conducerea politiei secrete NKVD a crescut la 102 de persoane (67%) - si epurarile, la indemnul lui Stalin, au intrat in perioada lor cea mai sangeroasa (1937-1938) (a se vedea Marea Epurare).
Monografia lui Vadim Abramov, "Evreii din KGB" a demonstrat ca, desi evreii beneficiau de increderea autoritatilor comuniste din primii ani ai Republicii, deoarece ca fosti surghiuniti ai regimului Tarist era de asteptat ca acestia sa nu aiba nici un fel de loialitate fata de acesta, numarul lor in cadrul serviciilor secrete nu a fost niciodata mai mare de 9% si incepand cu 1927 nu a fost mai mare de 4%.
Walter Laqueur, in “Rusia si Germania, un secol de conflict” atribuie aceasta teorie a conspiratiei ideologului nazist si german, de origine baltica, Alfred Rosenberg:
"Referiri superficiale la Rusia si comunism se gasesc la Rosenberg in mituri si in nenumarate brosuri: bolsevismului este revolta raselor evreiesti, slave si mongole impotriva germanilor (arianilor) din Rusia; este revolta din stepa, a urii nomazilor fata de orice este maret, eroic, care vindeca rasa; toate lucrurile mari in istoria Rusiei au fost realizate de germani sau de cei cu sange germanic, dar revolutia din 1917 a exterminat elementul arian… Guvernul Sovietic evreiesc nu reprezinta poporul rus. Pentru ideologii nazisti, toti conducatorii sovietici erau evrei: Lenin si Trotki, Lunacearski si Rakovsky, Kuibyshev si Krasin, Kaganovici si Manuilsky printre ei. Cine nu a fost evreu a fost chinez. Rosenberg a dezvoltat o teorie complicata asupra rolului de lider al negustorilor de matase chineze in revolutia rusa. In timp ce alti observatori ai scenei sovietice s-au lansat in speculatii politice si analiza sociala, experti nazisti in probleme ruse au fost preocupati cu un alt fel de investigatie stiintifica, care cu greu le-a lasat timp pentru altceva. Ei au urmarit numele reale (evreiesti) ale tuturor liderilor sovietici; Lunacearski, de exemplu, a devenit Mondschein - pentru ca “luna” vine din latina. Aceste aspecte au fost in general nivelul la care s-a ridicat sovietologia nazista."
-Laqueur, Ibid., Pp.. 21-22
Germania nazista
In Germania nazista, acest termen (iudeo-bolsevismul n.n.) arata perceptia comuna prin care comunismul a fost o miscare inspirata si condusa de evrei care dorea sa obtina dominatia lumii. Termenii au fost popularizati in presa scrisa de jurnalistul german Dietrich Eckhart, autorul pamfletului "Der Bolschewismus von Moise bis Lenin" ("Bolsevismul de la Moise la Lenin"), la inceputul anilor 1920, legandu-i astfel pe Moise si Lenin, fiind amandoi atât comunisti cat si evrei. In editia din 1923 a Protocoalelor, Alfred Rosenberg "a dat falsului un impuls puternic". Aceasta a fost urmata de declaratia foarte acida a lui Hitler din Mein Kampf (1924): "In bolsevismul rus trebuie sa vedem efortul evreimii din secolul al 20-lea de a-si insusi lumea".
Potrivit lui Michael Kellogg, autor al cartii “Originile Ruse ale Nazismului : Emigrantii Albi si crearea National-Socialismului, 1917-1945 »:
"In 1939 in cartea sa revolutionara, “Apocalipsa timpurilor noastre: dedesubturile propagandei germane prin documente nepublicate” (L'Apocalypse de notre temps: Les dessous de la propagande allemande d'après documente des inédits), Henri Rollin a subliniat ca "hitlerismul" a reprezentat o forma de "contrarevolutie anti-sovietica", care a folosit “mitul unui misterios complot iudeo-masonic bolsevic". Rollin a investigat convingerile National-Socialiste, care au fost luate in primul rând de la Albii emigranti, cum ca marea conspiratie iudeo-masonica a provocat primul razboi mondial, a rasturnat imperiile Rus, German si Austro-Ungar si a dezlantuit bolsevismul dupa ce a subminat ordinea prin raspândirea insidioasa de idei liberale. Fortele germane au distrus cu promptitudine lucrarile lui Rollin in 1940, dupa ce au ocupat Franta si cartea a ramas in obscuritate de atunci."
O sursa importanta din anii 1930 si 1940 pentru propaganda despre bolsevismul evreiesc a fost agentia de presa pro-nazista si virulent antisemita Welt internationale de-Dienst / World-Service / Serviciul Mondial fondata in 1933 de Ulrich Fleischhauer.
Imaginea 1: A White propaganda poster depicting a demonic Leon Trotsky wearing a Satanic Star, sitting near a pile of skeletons. The caption reads "Peace and Freedom in Soviet Russia."
Sursa imaginii: en.wikipedia.org
Imaginea 2: Conditions in Russia (1924) A Census -Bolsheviks by Ethnicity
Sursa imaginii: en.wikipedia.org
Publicat de Jethro | Etichete: aspecte teoretice, iudeo-bolsevism, Jethro, originile antisemitismului,Protocoalele Inteleptilor
Fragmente traduse din articolul "Jewish Bolshevism" publicat pe en.wikipedia.org
Bolsevismul evreiesc, iudeo-bolsevismul si iudeo-comunismul sunt stereotipuri peiorative bazate pe ideea ca evreii sunt forta motrice a miscarii comuniste moderne, in special bolsevicii rusi.
Expresia a fost titlul unui pamflet, “Bolsevismul evreiesc”, si a fost folosita curent dupa Revolutia din Octombrie (1917) din Rusia, ocupand un loc important in propaganda anti-comunista a fortelor Albe din timpul razboiului civil rus. S-a raspândit la nivel mondial, in 1920, o data cu publicarea si circulatia Protocoalelor Sionului, creand o problema din originea evreiasca a unor lideri bolsevici (mai ales Leon Trotki) in timpul si dupa Revolutia din Octombrie. Daniel Pipes spune ca "in primul rând prin Protocoalele Sionului, “Albii” au raspandit aceste acuze unui public international". James Webb scrie: "este dificil sa gasesti o sursa anti-semita dupa 1917 care nu se datoreaza analizei “Albilor” asupra revolutiei".
Eticheta "iudeo-bolsevismului" a fost utilizat in Germania nazista pentru a arata echivalenta comunistilor cu evreii ceea ce presupunea ca miscarea comunista a servit interesele evreiesti si/sau ca toti evreii erau comunisti. In Polonia, inainte de Al Doilea Razboi Mondial, Żydokomuna a fost folosita in acelasi mod pentru a pretinde ca evreii au conspirat cu URSS-ul pentru a captura Polonia. Aceasta acuza este folosita chiar si in vremurile noastre in publicatiile si site-urile antisemite.
Rusia
Evreii au fost o minoritate persecutata in Imperiul Rus. Ei au indurat o forma de segregare rasiala fiind obligati să se limiteze la aşa-numitul Teritoriu – Pale of the Settlement, precum si prin pogromurile sporadice. In perioada 1881 - 1920, mai mult de doua milioane de evrei au parasit Rusia.
Potrivit lui Berel Wein:
Expulzarile, deportarile, arestarile, bataile au devenit povara de zi cu zi a evreilor, nu doar pentru clasele inferioare, dar si a clasei de mijloc si a intelectualitatii evreiesti. Guvernul lui Alexandru al III-lea a dus o campanie de razboi impotriva cetatenilor sai evrei... Evreii au fost haituiti si emigrarea parea sa fie singura scapare de sub tirania teribila a Romanovilor.
In consecinta, evreii, s-au alaturat diferitelor curentele ideologice in numar relativ mare incurajand schimbari graduale sau revolutionare in cadrul Imperiului Rus. Aceste miscari au variat de la extrema stânga (anarhisti, Bundisti, bolsevici, mensevici) pâna la stânga moderata (Trudovicii) si partidele constitutionaliste (Partidul Democratilor Constitutionali).
In ajunul Revolutiei din Februarie, partidul bolsevic avea aproximativ 10.000 de membri, dintre care 364 erau de etnie evrei.
Bolsevicii evrei
Un procent ridicat de evrei, in comparatie cu procentul din totalul populatiei, a avut un rol activ in miscarea bolsevica si in conducerea revolutionara inainte de revolutie si in anii de dupa aceasta. Majoritatea acestor evrei au fost ostili fata de cultura traditionala evreiasca si fata de partidele politice evreiesti, si au fost dornici de a-si dovedi loialitatea fata de ateismul Partidului Comunist si internationalismul proletar si s-au angajat sa elimine orice semn al "particularitatii culturii evreiesti".
Din cei 21 de membri ai Comitetului Central (CC) al partidului bolsevic, in aprilie 1917, trei au fost de etnie evrei: Lev Kamenev, Grigory Zinoviev si Iakov Sverdlov. Din cei treispreceze membri ai comisiei care, in cursul reuniunii istorice din 10 octombrie 1917, au cazut de acord supra necesitatii revolutiei armate (care a dus la Revolutia din Octombrie), sase au fost evrei: Zinoviev, Kamenev, Leon Trotsky, Moisei Uritsky Sverdlov, si Grigori Sokolnikov - desi Kamenev si Zinoviev s-au opus revolutiei si Trotki s-a abtinut). Vladimir Lenin, seful comisiei si liderul Revolutiei Bolsevice, asemeni multor rusi, avea radacini etnice foarte amestecate, avand deopotriva sange rusesc, german si calmuc. Vladimir Ulianov (Lenin) a fost botezat în ritul bisericii ortodoxe ruse.
Dintre cei 25 de bolsevici care au lucrat alaturi de Lenin in calitate de membri si membri supleanti ai Biroului Politic al Comitetului Central din august 1917 pana la 5 martie 1918 (intre congresul al VI-lea si congresul al VII-lea) erau sase etnici evrei: Adolph Joffe, Kamenev, Sokolnikov, Trotki, Uritsky, si Zinoviev. Totodata, au fost unsprezece rusi (Bubnov, Buharin, Kiseleff, Krestinsky, Milyutin, Oppokov Preobrajenschi, Sergeyev, Stasova si Yakovleva), doi letoni (Berzin si Smilga), doi ucraineni (Muranov si Skrypnyk ), doi georgieni (Dzhaparidze si Stalin), un polonez (Dzerjinski), finlandeza de origine ruso-ucraineana Alexandra Kollontai si armeanul Shahumyan.
Din cei 22 de bolsevici din Biroul Politic care au lucrat alaturi de Lenin, incepând cu 8 martie 1918 pana la 17 martie 1919 (intre congresul al VII-lea si al VIII-lea) in calitate de membri sau membri supleanti au existat sapte evrei: Joffe, Mihail Lashevich, Sokolnikov, Sverdlov, Trotki, Uritsky, si Zinoviev. Totodata, au fost noua rusi (Buharin, Kiseleff, Krestinsky, Oppokov, Sergeyev, Alexander Shlyapnikov, Vasili Shmidt, Stasova si Mihail Vladimirsky), trei letoni (Berzin, Smilga, si Stuchka), un ucrainean (Petrovsky), un polonez (Dzerjinski) si un georgian (Stalin).
Decretul celui de-al Doilea Congres al Muncitorilor, Soldatilor si Deputatilor Poporului prin care s-a creat Consiliul Comisarilor Poporului, din 17 octombrie 1917, a instituit narkomatii sau Comisarii Poporului. Narkomatele au fost coordonate de catre un organism central - Consiliul Comisarilor Poporului sau efectiv cabinetul guvernului bolsevic. Pe lânga Lenin in calitate de presedinte al Consiliului si Gorbunov in calitate de secretar, acesta urma sa fie compus din paisprezece posturile ministeriale. Acestea au fost ocupate de cincisprezece functionari numiti Comisarii Poporului (sau Narkomati) - dintre care doar Trotki era evreu. (Pozitia de Comisar al Poporului pentru Probleme Militare a fost ocupata de doua persoane in acelasi timp, Vladimir Antonov An-Ovseyenko si Nikolai Krylenko, in timp ce pentru moment nu exista un Comisar al Poporului pentru Cai Ferate.)
Dupa moartea lui Lenin, titlul de presedinte al Narkomatului a trecut la Alexei Rikov, un etnic rus. Printre cei 23 de narkomati intre 1923 si 1930, au fost treisprezece rusi (inclusiv Rikov), cinci evrei, doi georgieni (Stalin si Ordzhonikidze), un polonez, un moldovean (Frunze) si un leton (Rudzutak). In anii 1930, a existat o singura persoana de origine evreiasca, in Biroul Politic: Lazar Kaganovici .
Potrivit recensamântului din cadrul partidului din 1922, erau 19564 membri evrei adica 5.21% din total. In acelasi an, raportat la cei 44148 de membri ai partidului bolsevic care s-au alaturat inainte de luna octombrie 1917 - vechea garda, asa cum ii numea Lenin, care ii includea pe cei care au aderat la Partidul Bolsevic in timpul fazei de crestere masiva intre februarie si octombrie 1917 - erau 7,1% de etnie evrei . 65% au fost etnici rusi.
Printre membri ai Comitetului Executiv Central al Uniunii Sovietice (paralel cu Comitetul Central al Partidului Comunist), in 1929, erau 402 rusi, 95 ucraineni, 55 evrei, 26 letoni, 13 polonezi si 12 germani - reprezentarea evreiasca a scazut de la 60 de membri in 1927.
Din cei 417 comunistii care au constituit cercurile conducatoare a Uniunii Sovietice, la mijlocul anilor 1920 - ca membri ai Comitetului Executiv Central, Comitetului Central al partidului, Prezidiului Executiv al Sovietelor din URSS si ai Republicii Ruse, Comisarii Poporului si presedintele Comitetului executiv - numai 27, adica 6%, au fost evrei.
Numarul evreilor in pozitii importante a continuat sa scada in anii 1930 când Stalin a ordonat ca vechii sai tovarasi Kamenev si Zinoviev sa fie executati in puscarie dupa procesul fraudat din 1936.
Zinoviev si Kamenev au fost anterior indepartati, in octombrie 1927 si respectiv decembrie 1927, de la pozitiile de vârf pe care le-au avut impreuna cu Stalin in elita conducatoare sovietica. Leon Trotki a fost expulzat in acelasi timp din Uniunea Sovietica si apoi a fost asasinat in Ciudad de México in 1940, de catre un agent sovietic - catalanul Ramon Mercader.
Prin 1940, dupa apropierea de Germania lui Hitler, Stalin a eliminat, practic, toti evreii din pozitiile guvernamentale de nivel inalt din interiorul Uniunii Sovietice.
Walter Laqueur spunea in cartea sa “Fata schimbatoare a antisemitismului: De la inceputuri si pâna in prezent” :
“In ce masura a facut ca prezenta multor evrei in rândurile conducerii comuniste sa contribuie la antisemitism? Cu siguranta, a jucat un rol important in propaganda antisemita, si este de asemenea adevarat ca, in anii 1920 evreii au fost supra-reprezentati in rândurile partidului si a functionarilor de stat. Odata cu venirea la putere a lui Stalin, evreii au fost eliminati din pozitii cheie si de foarte multe ori "lichidati." Faptul ca alte minoritati au fost, de asemenea, disproportionat de puternic reprezentate, nu a contat foarte mult - nu a existat o traditie de anti-letonism in Rusia si nici nu s-au gasit multi letoni in pozitii foarte inalte. De asemenea, nu a contat ca evreii erau la fel de puternic reprezentati si in alte partide de stanga anti-comuniste, cum ar fi mensevicii si Socialistii Revolutionari sau ca opozitia anti-stalinista a fost intr-o masura considerabila de origine evreiasca.“
In cartea sa din 1938 «Protocoalele Inteleptilor Sionului: un fals dovedit», bazata pe marturia lui la procesul de la Berna, Vladimir Burtsev a scris:
"Antisemitii ... au refuzat sa recunoasca faptul important si incontestabil ca evreii care au participat la miscarile socialiste si anarhiste din intreaga lume, inclusiv evreii rusi, au fost renegati ai natiunii evreiesti si nu au avut nici o legatura cu istoria evreilor, nici cu religia evreilor, nici cu masele de evrei, fiind mai degraba exclusiv internationalisti, promovand ideile impartasite de socialistii de alte etnii si au fost ostili poporului evreu, in general."
CEKA
Potrivit cifrelor furnizate de Serviciul Federal de Securitate al Federatiei Ruse, au existat in total de 49,991 agenti CEKA incepând cu 1 octombrie 1921: 38648 rusi, 4564 evrei, 1770 letonii, 1559 ucraineni, 886 polonezi, 315 germani, 186 lituanienii, 152 estonieni, 102 armeni, si 1808 din alte grupuri etnice. Consiliul CEKA format din treisprezece functionari a fost compus din: trei rusi (Kedrov, Ksenofontov, si Mantsev), trei evrei (Messing, Unszlicht, si Yagoda), doi letonii (Latsis si Peters), doi polonezi (Dzerjinski si Menjinski), un ucrainean (Bokiy), un bielorus (Medved) si un armean (Avanesov).
Defalcarea structurii etnice de nivel mediu si superior a oficialilor din conducerea OGPU (agentie care a succedat CEKA in anii 1920) la 15 noiembrie 1923 a fost urmatoarea: 54 rusi, 15 evrei, 12 letoni, 10 polonezi si 4 de alte etnii.
Din 2402 functionari in aparatul central al OGPU existenti la 1 mai 1924, 204 erau evrei , 1670 rusi, 208 letoni, 90 polonezi, 80 din Belarus si 80 de ucraineni, cu functionari din alte grupuri etnice in proportie de 3.5%.
Politia secreta aflata sub supravegherea lui Yagoda a trecut cu vederea executiile lui Zinoviev si Kamenev, dar a cazut victima urmatorului val de epurari lansat de Stalin. In septembrie 1936, Yagoda a fost inlocuit de Nikolai Ejov, care nu era de origine evreiasca, pâna cand Ejov, la randul sau, a fost arestat si executat in martie 1937, fiind inlocuit cu Lavrenti Pavlovici Beria, un georgian ca Josef Stalin. Nici un evreu in afara de Yagoda nu a detinut o pozite la fel de inalta in Birocratia Sovietica a organizarii securitatii de stat. Sub Ejov, numarul evreilor a scazut rapid (la doar 6 persoane), in timp ce numarul rusilor in conducerea politiei secrete NKVD a crescut la 102 de persoane (67%) - si epurarile, la indemnul lui Stalin, au intrat in perioada lor cea mai sangeroasa (1937-1938) (a se vedea Marea Epurare).
Monografia lui Vadim Abramov, "Evreii din KGB" a demonstrat ca, desi evreii beneficiau de increderea autoritatilor comuniste din primii ani ai Republicii, deoarece ca fosti surghiuniti ai regimului Tarist era de asteptat ca acestia sa nu aiba nici un fel de loialitate fata de acesta, numarul lor in cadrul serviciilor secrete nu a fost niciodata mai mare de 9% si incepand cu 1927 nu a fost mai mare de 4%.
Walter Laqueur, in “Rusia si Germania, un secol de conflict” atribuie aceasta teorie a conspiratiei ideologului nazist si german, de origine baltica, Alfred Rosenberg:
"Referiri superficiale la Rusia si comunism se gasesc la Rosenberg in mituri si in nenumarate brosuri: bolsevismului este revolta raselor evreiesti, slave si mongole impotriva germanilor (arianilor) din Rusia; este revolta din stepa, a urii nomazilor fata de orice este maret, eroic, care vindeca rasa; toate lucrurile mari in istoria Rusiei au fost realizate de germani sau de cei cu sange germanic, dar revolutia din 1917 a exterminat elementul arian… Guvernul Sovietic evreiesc nu reprezinta poporul rus. Pentru ideologii nazisti, toti conducatorii sovietici erau evrei: Lenin si Trotki, Lunacearski si Rakovsky, Kuibyshev si Krasin, Kaganovici si Manuilsky printre ei. Cine nu a fost evreu a fost chinez. Rosenberg a dezvoltat o teorie complicata asupra rolului de lider al negustorilor de matase chineze in revolutia rusa. In timp ce alti observatori ai scenei sovietice s-au lansat in speculatii politice si analiza sociala, experti nazisti in probleme ruse au fost preocupati cu un alt fel de investigatie stiintifica, care cu greu le-a lasat timp pentru altceva. Ei au urmarit numele reale (evreiesti) ale tuturor liderilor sovietici; Lunacearski, de exemplu, a devenit Mondschein - pentru ca “luna” vine din latina. Aceste aspecte au fost in general nivelul la care s-a ridicat sovietologia nazista."
-Laqueur, Ibid., Pp.. 21-22
Germania nazista
In Germania nazista, acest termen (iudeo-bolsevismul n.n.) arata perceptia comuna prin care comunismul a fost o miscare inspirata si condusa de evrei care dorea sa obtina dominatia lumii. Termenii au fost popularizati in presa scrisa de jurnalistul german Dietrich Eckhart, autorul pamfletului "Der Bolschewismus von Moise bis Lenin" ("Bolsevismul de la Moise la Lenin"), la inceputul anilor 1920, legandu-i astfel pe Moise si Lenin, fiind amandoi atât comunisti cat si evrei. In editia din 1923 a Protocoalelor, Alfred Rosenberg "a dat falsului un impuls puternic". Aceasta a fost urmata de declaratia foarte acida a lui Hitler din Mein Kampf (1924): "In bolsevismul rus trebuie sa vedem efortul evreimii din secolul al 20-lea de a-si insusi lumea".
Potrivit lui Michael Kellogg, autor al cartii “Originile Ruse ale Nazismului : Emigrantii Albi si crearea National-Socialismului, 1917-1945 »:
"In 1939 in cartea sa revolutionara, “Apocalipsa timpurilor noastre: dedesubturile propagandei germane prin documente nepublicate” (L'Apocalypse de notre temps: Les dessous de la propagande allemande d'après documente des inédits), Henri Rollin a subliniat ca "hitlerismul" a reprezentat o forma de "contrarevolutie anti-sovietica", care a folosit “mitul unui misterios complot iudeo-masonic bolsevic". Rollin a investigat convingerile National-Socialiste, care au fost luate in primul rând de la Albii emigranti, cum ca marea conspiratie iudeo-masonica a provocat primul razboi mondial, a rasturnat imperiile Rus, German si Austro-Ungar si a dezlantuit bolsevismul dupa ce a subminat ordinea prin raspândirea insidioasa de idei liberale. Fortele germane au distrus cu promptitudine lucrarile lui Rollin in 1940, dupa ce au ocupat Franta si cartea a ramas in obscuritate de atunci."
O sursa importanta din anii 1930 si 1940 pentru propaganda despre bolsevismul evreiesc a fost agentia de presa pro-nazista si virulent antisemita Welt internationale de-Dienst / World-Service / Serviciul Mondial fondata in 1933 de Ulrich Fleischhauer.
Imaginea 1: A White propaganda poster depicting a demonic Leon Trotsky wearing a Satanic Star, sitting near a pile of skeletons. The caption reads "Peace and Freedom in Soviet Russia."
Sursa imaginii: en.wikipedia.org
Imaginea 2: Conditions in Russia (1924) A Census -Bolsheviks by Ethnicity
Sursa imaginii: en.wikipedia.org
Mihai Razvan Ungureanu
Mihai Razvan Ungureanu
categorie: Biografia saptamanii | autor: Aciduzzul
20 Martie 2009
BIOGRAFIA ROMANTATA
n.22 septembrie 1968, Iaşi este un istoric şi diplomat român, care a deţinut funcţia de ministru de externe al României între anii 2004-2007. În prezent este director al Serviciului de Informaţii Externe al României.
Cariera profesională
Mihai-Răzvan Ungureanu s-a născut la data de 22 septembrie 1968 în municipiul Iaşi, fiind fiul prof. dr. Ştefan Ungureanu, fost viceprimar al municipiului Iaşi (1996-2000). În perioada studiilor efectuate la Liceul de matematică-fizică “Costache Negruzzi” din Iaşi (pe care l-a absolvit ca şef de promoţie în anul 1987)[1], a fost membru supleant în C.C. al U.T.C.
„Eu unul nu mă asimilez categoriei de nomenclaturişti, dar dacă este cazul să demonstrăm că ororile comunismului încep de la 14 ani, o facem. (…) Nu fac un secret din faptul că am fost membru supleant al CC al UTC. Este exclusiv din cauza rezultatelor bune la învăţătură, la olimpiadele şcolare. Aşa am devenit, la vârsta de 15 ani, secretar UTC în liceu până la 18 ani, până la clasa a douăsprezecea. Iar pentru aproape doi ani, de la 16 până la 18, numele meu a fost trecut pe o listă şi votat printre membrii supleanţi ai UTC-ului. Ca obligaţie, acest lucru nu presupunea nimic” , spune Ungureanu.
.În anul 1988, a devenit student la Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi. Conform agenţiei de presă Amosnews, în timpul evenimentelor de la Iaşi, din 14 decembrie 1989, a monitorizat studenţii care aruncau manifeste în încercarea declanşării unei revolte anticomuniste în cămine.[3] În perioada cât a fost student, a deţinut poziţiile de membru al Senatului Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi (1990-1992) şi de Secretar executiv al Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor în Istorie, Budapesta – Bruxelles (1990-1993).
Mihai-Răzvan Ungureanu a absolvit în anul 1992 Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” din Iaşi. În anul 1993 a susţinut masteratul în Studii Ebraice la Oxford Centre for Hebrew and Jewish Studies din cadrul Universităţii Oxford, iar la 27 martie 2004 a obţinut doctoratul în istorie modernă la Facultatea de Istorie a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi, cu o teză cu tema “Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne”, avându-l ca îndrumător ştiinţific pe acad. prof. dr. Alexandru Zub.
După absolvirea Facultăţii în anul 1992, Mihai Răzvan Ungureanu a devenit pentru o scurtă perioadă profesor la Liceul de Filologie-Istorie “Mihai Eminescu” din Iaşi. Din acelaşi an, este angajat drept cadru didactic universitar de Istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, deţinând pe rând următoarele grade didactice: preparator (1992-1995), asistent (1995-1998), lector (1998-2004) şi apoi conferenţiar (2004-2006). În anul 2007, devine profesor universitar de Istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.
În paralel cu activitatea didactică, conf.dr. Mihai Răzvan Ungureanu a desfăşurat şi o bogată activitate ştiinţifică, fiind membru al Societăţii Române de Heraldicã, Sigilografie şi Genealogie a Academiei Române, filiala Iaşi (din 1993), membru al board-ului ştiinţific al Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă, Iaşi – Bucureşti (1996-1998), director al Centrului de Studii Româneşti din Iaşi al Fundaţiei Culturale Române (1996-1999), membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (din 1997), Senior Fellow al Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (din 1998), membru al Consiliului Institutului de Studii Genealogice şi Heraldică “Sever Zotta” din Iaşi (din 1998) etc.
În perioada 1998-2000, a deţinut şi funcţia de membru al Consiliului Naţional al Reformei Învãţãmântului din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. Din anul 2004, conduce, în calitate de director, Centrul de Studii Iudaice din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi.
Mihai-Răzvan Ungureanu a susţinut cursuri la o serie de instituţii de învăţământ superior din ţară şi de peste hotare: profesor invitat (Gast Wissenschaftler) la Departamentul de Istorie Europeană, Universitatea Albert-Ludwig din Freiburg im Breisgau, Germania (1993-1997), profesor asociat la Şcoala de Studii Slavone şi Est-Europene, Universitatea din Londra, Marea Britanie (1996-1998), lector la Şcoala NATO (SHAPE) din Oberammergau, Germania (din 2001), lector asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (din 2002), lector la Centrul de Studii de Securitate “George C. Marshall” din Garmish-Partenkirchen, Germania (din 2003). De asemenea, din anul 2005, este şi profesor asociat la Universitatea Naţională de Apărare.
Activitatea diplomatică
Mihai Răzvan Ungureanu şi Leonard Orban semnând Tratatul de Aderare al României la Uniunea Europeană, Luxemburg, 25 aprilie 2005.
În perioada 1998-2001, Mihai-Răzvan Ungureanu a îndeplinit funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Apoi, este numit în funcţia de director general – emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003) şi coordonator-adjunct al Iniţiativei de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI) (2003-2004), ambele cu sediul la Viena.
În paralel cu aceste atribuţii, a fost ales ca Preşedinte al Institutului Român pentru Studii Strategice din Bucureşti (din 2001), membru al board-ului administrativ al New Europe College din Bucureşti (din 2002) şi membru al board-ului ştiinţific al Centrului pentru Politici de Securitate din Szeged, Ungaria (din 2003). Mihai Răzvan Ungureanu deţine gradul diplomatic de Ministru consilier (din 2003). În anul 2004, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal.
Mihai-Răzvan Ungureanu a fost numit în funcţia de Ministru al Afacerilor Externe la data de 29 decembrie 2004, în Guvernul Tăriceanu.
El a demisionat din funcţia de ministru de externe în data de 4 februarie 2007, la două zile după ce premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut să-şi prezinte demisia, în urma situaţiei create de reţinerea a doi muncitori români (Nelu Ilie şi Adrian Gâncean) în Irak. Cei doi, care lucrau la o bază militară americană în calitate de subcontractori, fuseseră acuzaţi de spionaj, deoarece au făcut fotografii fără aprobare în interiorul bazei. Premierul a invocat în cererea de demisie adresată lui Ungureanu că el a aflat din presă, după trei luni, de arestarea în Irak a muncitorilor români, în timp ce preşedintele Băsescu fusese informat, la câteva zile după arestare.
Mihai Răzvan Ungureanu a recunoscut că nu l-a informat pe primul ministru cu privire la situaţia celor doi muncitori români arestaţi în Irak, întrucât s-a considerat că problema cădea exclusiv în sarcina Ministerului, fiind un caz de intervenţie consulară. El a declarat că i-a raportat situaţia preşedintelui Traian Băsescu, care era singurul în drept să decidă, în virtutea subordonării instituţionale, dacă aceştia erau o problemă consulară sau de altă factură.
El a afirmat că decizia de a renunţa la portofoliu este un gest de onoare, deşi îşi susţine punctul de vedere anterior.
„Răspunsul meu nu poate fi decât unul singur, este un răspuns de onoare, unul prin care îmi asum orice fel de vină şi de responsabilitate, validată sau nu.[4]”
—Mihai Răzvan Ungureanu
.
Într-un interviu acordat ziarului “Jurnalul Naţional”, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că intenţionează să îi propună lui Mihai Răzvan Ungureanu să fie cap de listă la alegerile pentru Parlamentul European. Vreau să spun public că Mihai Răzvan Ungureanu a reprezentat cu cinste Partidul Naţional Liberal, este un om în care am încredere şi a dat dovadă de verticalitate morală, asumându-şi vina pentru greşeala ministerului din subordine. O să vedeţi cum în perioada următoare Mihai Răzvan Ungureanu îşi va continua cariera politică. Mă gândesc să-i propun o responsabilitate în cadrul partidului, aceea de a conduce lista PNL pentru alegerile pentru PE, a declarat premierul.
Mihai Răzvan Ungureanu şi Condoleeza Rice
Pe 19 februarie 2007, la două săptămâni după demisia lui Ungureanu, Partidul Naţional Liberal a înaintat preşedintelui propunerea de revocare din funcţia de ministru de externe a lui Mihai-Răzvan Ungureanu şi numirea în acest post a senatorului Adrian Cioroianu.
Deşi conform art. 6 şi 8.1 din Legea 90/2001, preşedintele României, la propunerea primului ministru, trebuia să ia act de încetarea calităţii de membru al Guvernului şi să declare vacantă funcţia de ministru în maximum 15 zile de la data depunerii demisiei, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţie a lui Mihai-Răzvan Ungureanu, abia la 12 martie 2007. Cu toate acestea, preşedintele a refuzat să-l numească pe Adrian Cioroianu în funcţia de ministru.
La 14 martie 2007, Mihai Răzvan Ungureanu a prezentat într-o conferinţă de presă, bilanţul activităţii sale de doi ani în fruntea Ministerului Afacerilor Externe. El a apreciat că, în timpul mandatului său, politica externă a României s-a transformat dintr-o “o diplomaţie a camuflajului la una a sincerităţii, de la o diplomaţie a tăcerii la o voce clară, puternică”.
Printre punctele subliniate în bilanţul prezentat de Ungureanu pentru cei doi ani în care a fost ministru de externe, menţionăm următoarele:
• Numirile de ambasadori pe criterii politice au fost foarte puţine şi “nici din partea preşedintelui, nici din partea premierului nu a existat o presiune politică referitoare la numiri”. El a afirmat că a preferat să propună pentru posturile de ambasadori rămase vacante diplomaţi de carieră sau persoane provenind din mediul academic.
• În decursul mandatului său, s-a reuşit întinerirea personalului diplomatic. La momentul demisiei sale, 40 % dintre angajaţii MAE aveau între 25 şi 35 de ani, în timp ce în anul 2004 proporţia acestei grupe de vârstă era de 25 la sută.
• El a considerat că una dintre cele mai mari reuşite a politicii externe româneşti a fost că regiunea Mării Negre a devenit temă a politicii de vecinătate a UE şi obiectul unei strategii americane speciale.
• S-a imprimat un curs “stabil, previzibil şi de încredere” în dialogul politic cu Republica Moldova. El a propus deschiderea a două consulate româneşti la Cahul şi Bălţi, preşedintele Băsescu obţinând într-o vizită la Chişinău la mijlocul lunii ianuarie 2007, acceptul omologului său moldovean, Vladimir Voronin, de a înfiinţa cele două consulate temporare româneşti.
• S-au făcut eforturi pentru a ajunge la “relaţii clare, destinse” cu Ucraina, care nu au împiedicat însă România să aibă “o voce puternică” în diferendele cu Kievul legate de Insula Şerpilor şi Canalul Bîstroe.
• Îmbogăţirea experienţei Ministerului de Externe prin rezolvarea problemelor legate de criza ostaticilor din Irak, de repatrierea românilor din Liban, care au reprezentat situaţii imprevizibile şi noi.
• Pentru prima oară după 1948 Ministerul de Externe s-a dotat cu proprietăţi, obţinând dreptul de administrare asupra unui teren de 14.000 de metri pătraţi, situat în vecinătatea Clubului Diplomatic, teren pe care se intenţionează construirea unui nou sediu MAE. De asemenea, se intenţionează construirea a două blocuri de locuinţe de serviciu pentru personalul MAE.
La data de 21 martie 2007, premierul Călin Popescu Tăriceanu a prezentat un comunicat de presă al Guvernului României, în care a declarat că va prelua, pentru un timp limitat, cu titlu interimar, responsabilităţile ministrului de externe, până când se va rezolva starea de blocaj din Ministerul Afacerilor Externe. [7]
După demisia de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, Ungureanu s-a reîntors la funcţia deţinută înainte de a fi ministru, aceea de coordonator adjunct la Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), cu sediul la Viena (martie – decembrie 2007).
reprezentant al României.
Director al SIE
La data de 26 noiembrie 2007, preşedintele României, Traian Băsescu a înaintat Parlamentului propunerea de numire a lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, rămasă vacantă din martie 2007, în urma demisiei lui Claudiu Săftoiu.
În 5 decembrie 2007, Camerele reunite ale Parlamentului au validat numirea lui Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe, cu 295 de voturi pentru (dintr-un număr de 318 parlamentari prezenţi). El a declarat înainte de votul pentru validarea sa în Parlament, că, dacă va fi numit în funcţie, nu concepe să apere altceva decât interesele naţionale.
Mihai-Răzvan Ungureanu vorbeşte fluent limbile engleză, franceză şi germană şi la nivel satisfăcător limba maghiară. Este căsătorit şi are un fiu.
Activitatea publicistică
Mihai-Răzvan Ungureanu a deţinut funcţii de redactor sau redactor-şef la o serie de reviste istorice dintre care menţionăm:
• redactor şef la revista „Dialog“ a Universităţii “Al.I.Cuza”, din Iaşi (1988-1992);
• redactor la “Arhivă genealogică”, editată de Academia Română, Bucureşti (din 1993);
• redactor la “Revue des Etudes Roumaines”, editată de către Fundaţia Regală Carol II – Academia Română, Paris – Bucureşti (din 1994);
• redactor la “Revista de istorie socială” a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi (din 1996).
• Din anul 1998 este coordonator al colecţiei Historia a Editurii Polirom, Iaşi – Bucureşti.
El a publicat peste 80 articole ştiinţifice. Dintre cărţile sale menţionăm următoarele:
• Documente statistice privitoare la oraşul Iaşi (1755–1828), 2 vol. (Iaşi, 1997) – în colaborare cu prof. dr. Ioan Caproşu;
• Marea Arhondologie a boierilor Moldovei (Iaşi, 1998);
• Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne (Iaşi, 2004);
• Rumänien [România] – în colaborare cu Thede Kahl şi Michael Metzeltin (LIT: Wien, Münster, 2006), ISBN 3-8258-0069-5.
Premii şi distincţii obţinute
Pentru activitatea sa din domeniul culturii şi diplomaţiei, Mihai Răzvan Ungureanu a primit următoarele premii şi distincţii:
• 1992 – Premiul Naţional al Revistei “22”, Bucureşti
• 1996-1997 – Premiul “Felix Posen” al Universitãţii Ebraice din Ierusalim, Israel
• 1997-1998 – Premiul “Felix Posen” al Universitãţii Ebraice din Ierusalim, Israel
• 1998 – Premiul “Vasile Pogor” pentru cercetãrile ştiinţifice privitoare la istoria oraşului Iaşi, decernat de Primãria Municipiului Iaşi
• 1999 – Premiul “Corneliu Coposu” al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD pentru activitatea diplomatică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe
• 2000 – Premiul “Dimitrie Onciul” al Fundaţiei Culturale “Magazin Istoric” pentru editarea lucrării Relaţiile româno-sovietice. Documente 1917-1934, vol. I, Bucureşti, 1999 (în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse);
• 2000 – Mare Ofiţer al Ordinului Naţional “Pentru Merit”, România [9];
• 2000 – Comandor clasa I al Ordinului Regal Dannebrog, Danemarca;
• 2004 – Premiile Academiei Române – Premiul Mihail Kogălniceanu pentru lucrarea Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne (Iaşi, 2004);
• 2007 – Meritul Diplomatic în Grad de Mare Ofiţer, România.
Sursa: Wikipedia
BIOGRAFIA NEROMANTATA
Mihai Razvan Ungureanu de la CC UTC la Externe si SIE
De la sefia UTC, in capul diplomatiei romanesti si apoi al Serviciului de Informatii Externe
Dupa informatiile aparute in presa centrala , Mihai Razvan Ungureanu se trage dintr-o familie de evrei intelectuali din Iasi. Tatal sau Stefan Ungureanu a fost profesor de chimie-fizica la Universitatea din Iasi, viceprimar si mai apoi director la Agentia Locala de Conservare a Energiei.
Fiul, fost membru supleant al CC al UTC este doctor in istorie. Revolutia l-a prins la conducerea Uniunii Studentilor Comunisti din Romania, zdrobindu-i cariera de partid. In anii 90 tanarul Ungureanu a fost lansat in constiinta publica, drept o stea a intelectualitatii romanesti de regretatul Iosif Sava. Seria seratelor muzicale includea dialoguri purtate cu oameni politici, oameni de arta, filozofi, muzicieni, instrumentisti, care in ani 1990 erau la inceputul carierei. CV-ul istoricului M.R. Ungureanu este impresionant.
Presa a relatat ca studiile si cariera viitorului secretar de stat, apoi sef al diplomatiei romanesti sunt strans legate de organizatiile Soros si de cele iudaice ale magnatului Mark Rich. Apartenenta sa (ca lider) la organizatiile Soros din Romania, ca si la organizatiile iudaice, a facut ca, fara sa fi avut in nici un fel o viata politica activa (dupa cum singur marturiseste), sa fie chemat a fi ministru de externe al Romaniei in 2004, noteaza Cornel Dan Niculae in cartea sa intitulata Politica Filo-Sionista a Romaniei in fata Europei si a lumii.
Dealtfel, volumul trei al cartii este ilustrat pe coperta cu poza ministrului Ungureanu cu mainile pe Zidul Plangerii si cu chipa pe cap.Ofiter de-al nostru sau de-al lor? Cat a fost la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, Ungureanu a respectat intru-totul omerta securitatii. Nu s-a facut nici un fel de reforma in MAE, ba chiar mai mult, sub ministeriatul lui s-au petrecut evenimente ingrijoratoare. Rapirea din Irak si scandalul declansat de scrisoarea semnata de ambasadorul Cristian Colteanu sunt doar doua din evenimentele care au dovedit fidelitatea Ungureanului fata de presedinte.
Totul a culminat cu arestarea celor doi muncitori romani acuzati de spionaj intr-o baza americana din Irak, despre care premierul Tariceanu a aflat din… presa.
M.R. Ungureanu, prins in lupta dintre palate
Demisionatul Ungureanu parea o victima sigura, un soi de Petre Roman al peneleului surghiunit la Institutul de Studii Liberale. Ulterior, el s-a autosuspendat din calitatea de membru al PNL pentru a pleca la Viena ca reprezentant special la Initiativa de Cooperare in Sud-Estul Europei. Nimic altceva decat o scoala de securisti europeana si, in acelasi timp, prilejul unui nou scandal financiar de aceasta data. Surse din cadrul Serviciului de Informatii Externe ne-au relatat ca Mihai Razvan Ungureanu hoinarea in voie inca de cand era secretar de stat prin birourile Centralei SIE si prin unele case conspirative din jurul Ministerului Afacerilor Externe. Intrebat daca vreun secretar de stat sau ministru are dreptul sa se plimbe hai-hui prin cladirile SIE, fostul sef al spionilor externi, Catalin Harnagea s-a aratat extrem de surprins: Nici macar angajatii institutiei nu au voie sa se plimbe de capul lor prin birouri, iar, in ceea ce priveste casele conspirate, aceste sunt frecventate numai de agentii sub acoperire sau ofiterii care ii coordoneaza.
Prim-ministrul daca vine, isi anunta din timp vizita. Asadar, stapanul serviciilor Traian Basescu nu si-a lasat sluga din brate, din motive lesne de inteles. L-a propus pe Ungureanu la sefia spionajului extern.
Ungureanu si Episodul japonez
Directorul SIE cunoaste problemele grave cu care se confrunta diplomatia si spionajul extern romanesti, inca de pe vremea cand era secretar de stat MAE. In aceasta calitate, Ungureanu a avut parte in anul 1999 de o prima vizita oficiala in Japonia, unde a dat piept cu gerontocratia japoneza si cu mafia securista din cadrul Ambasadei Romaniei la Tokio.
O reprezentanta condusa la vremea aceea de generalul Marin Valcea, un greu al Securitatii comuniste. Desi avea datoria sa aranjeze toate detaliile vizitei, Valcea nu a miscat un deget. Presa centrala a comentat pe larg esecul vizitei. Japonezii sunt conservatori. Varsta inseamna o garantie a experientei si profesionalismului.
Pozitiile de top din diplomatia nipona sunt ocupate de persoane cu varste inaintate. Varsta si fizionomia lui Razvan Ungureanu nu le inspira competenta. Fara o pregatire prealabila, codul diplomatic japonez nu a fost respectat Japonezii nu au dat doi bani pe tanarul secretar de stat, care a stat umil prin ambasada. Securistul, doar s-a facut ca ii aranjeaza intalnirile tanarului diplomat. Ion Iliescu, venit in vizita oficiala in acelasi timp, a fost tratat imparateste, consulul onorific Kobaiashi functionand pe post de sponsor. Reteau generalilor din ambasada (Staicu {tefanel, Valeriu Ruset, Nicu Manolache) avea relatii excelente cu fostul presedinte Iliescu, dar si cu Traian Basescu. Valcea si niponul i-au aranjat fostului presedinte, conferinte de presa la universitati din Tokio si Yokohama. Ungureanu a zacut in ambasada. Desi a iesit sifonat din aceasta experienta, tanarul secretar de stat a avut parte de noi prieteni.
Domnisoara Anca Mantulescu (de care nu s-a mai lipsit nici cand a ajuns ministru de externe), traducatoare de limba japoneza in locul lui Petre Stoian si familia Neagu. Aurelian Neagu secretar II in ambasada se avea la cutite cu Marin Valcea, dar era prieten la catarama cu Basescu. Fostul sef MAE a evitat orice comentariu despre pataniile sale nipone.
Cuplul Basescu-Ungureanu l-au numit in 2005 ambasador in Japonia pe Aurelian Neagu, un individ care nu trecuse la data numirii in post de gradul de consilier MAE. Gabriela a ajuns sefa de directie in MAE. A fost mazilita odata cu protectorul ei, la inceputul anului 2007.
Sponsorii eminentului Mihai Razvan Ungureanu
Numele: Marc Rich. El este numitorul comun al oligarhilor rusi cu interese in Romania. Are tripla cetatenie: israeliana, spaniola si elvetiana. La cea americana a renuntat, fiind urmarit 18 ani de FBI, dupa ce in 1983 a fost acuzat de evaziune fiscala si „comert cu inamicul sovietic”S-a ridicat din tranzactii internationale tenebroase si este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. .Majoritatea firmelor anonime ale „elitei de carton” rusesti au fost infiintate in cantonul elvetian Zug.
Acesta este locul de unde, ca un paianjen, Rich si acolitii sai isi conduc operatiunile mondiale.Tot in Zug sunt inregistrate si companiile paravan prin care oligarhii rusi au preluat o felie din economia Romaniei ajutati de oligarhia tradatorilor din Romania. Rich a incercat sa obtina rafinaria Petromidia, plasata strategic: aproape de spatiul ex-sovietic, dar si de Orientul Mijlociu, zone foarte bogate in titei.
Liderul sindical Tancau: „Era prin 1993 cand s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei. A fost o afacere serioasa, Rich a vrut sa cumpere. Nu s-a ajuns fiindca n-au vrut sa vanda. S-a opus, din cate stiu eu, un secretar de stat pe domeniul petrochimic”. Petre Roman completeaza: „Rich nu a reusit sa cumpere fiindca guvernul Vacaroiu nu era atasat de ideea de privatizare in sine”.
Contra privatizarii au fost si sindicalistii lui Tancau, care se temeau ca isi vor pierde, multi dintre ei, locurile de munca. De la momentul acesta s-au acumulat pierderi imense, pana la privatizare, adauga fostul premier Roman. In iunie 1997, „gaura neagra” Petromidia avea datorii de 300 de milioane de dolari, fiind, practic, in sapa de lemn. In acelasi an, compania controlata din umbra de Rich, Glencore AG, face un parteneriat strategic in Romania.
Asociatii lui Rich erau Dan Voiculescu si Stefan Margineanu (fost ofiter DIE), patron in industria metalelor. La sediul companiei lui Voiculescu, „locotenentul” lui Rich, Willy R. Strothotte, anunta perfectarea consortiului Glencore-Grivco-Metanef (firma lui Margineanu). Trioul punea la bataie 650 de milioane de dolari pentru privatizari in Romania in petrol si metalurgie feroasa si neferoasa. Oficiosul PDSR „Dimineata” din 28 august 1997 consemna sec: „Nu a fost dezvaluit nici numele consortiului si nici aportul de capital, in procente, al celor trei societati”.
Voiculescu si paravanul lui Rich s-au inscris in cursa pentru Petromidia, rafinaria ravnita de magnat inca dupa Revolutie. De data aceasta, in perioada 1998-2000, escrocul international a pierdut cursa in fata Rompetrolului lui Dinu Patriciu. Glencore a pierdut si cursa pentru Petrom, care a revenit, in anul 2004, austriecilor de la OMV.
“Luati mana de pe controlul politic al tarii!” Aceasta a fost fraza cheie a unui mesaj public al presedintelui cu adresa directa catre Cartelul Oligarhiei. Cartelul burgheziei rosii, a oportunistilor si fostilor nomenclaturisti s-a constituit in cadrul Marelui Jaf National care a debutat sub patronajul lui Iliescu si Roman si a continuat neincetat pina astazi.
categorie: Biografia saptamanii | autor: Aciduzzul
20 Martie 2009
BIOGRAFIA ROMANTATA
n.22 septembrie 1968, Iaşi este un istoric şi diplomat român, care a deţinut funcţia de ministru de externe al României între anii 2004-2007. În prezent este director al Serviciului de Informaţii Externe al României.
Cariera profesională
Mihai-Răzvan Ungureanu s-a născut la data de 22 septembrie 1968 în municipiul Iaşi, fiind fiul prof. dr. Ştefan Ungureanu, fost viceprimar al municipiului Iaşi (1996-2000). În perioada studiilor efectuate la Liceul de matematică-fizică “Costache Negruzzi” din Iaşi (pe care l-a absolvit ca şef de promoţie în anul 1987)[1], a fost membru supleant în C.C. al U.T.C.
„Eu unul nu mă asimilez categoriei de nomenclaturişti, dar dacă este cazul să demonstrăm că ororile comunismului încep de la 14 ani, o facem. (…) Nu fac un secret din faptul că am fost membru supleant al CC al UTC. Este exclusiv din cauza rezultatelor bune la învăţătură, la olimpiadele şcolare. Aşa am devenit, la vârsta de 15 ani, secretar UTC în liceu până la 18 ani, până la clasa a douăsprezecea. Iar pentru aproape doi ani, de la 16 până la 18, numele meu a fost trecut pe o listă şi votat printre membrii supleanţi ai UTC-ului. Ca obligaţie, acest lucru nu presupunea nimic” , spune Ungureanu.
.În anul 1988, a devenit student la Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi. Conform agenţiei de presă Amosnews, în timpul evenimentelor de la Iaşi, din 14 decembrie 1989, a monitorizat studenţii care aruncau manifeste în încercarea declanşării unei revolte anticomuniste în cămine.[3] În perioada cât a fost student, a deţinut poziţiile de membru al Senatului Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi (1990-1992) şi de Secretar executiv al Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor în Istorie, Budapesta – Bruxelles (1990-1993).
Mihai-Răzvan Ungureanu a absolvit în anul 1992 Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” din Iaşi. În anul 1993 a susţinut masteratul în Studii Ebraice la Oxford Centre for Hebrew and Jewish Studies din cadrul Universităţii Oxford, iar la 27 martie 2004 a obţinut doctoratul în istorie modernă la Facultatea de Istorie a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi, cu o teză cu tema “Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne”, avându-l ca îndrumător ştiinţific pe acad. prof. dr. Alexandru Zub.
După absolvirea Facultăţii în anul 1992, Mihai Răzvan Ungureanu a devenit pentru o scurtă perioadă profesor la Liceul de Filologie-Istorie “Mihai Eminescu” din Iaşi. Din acelaşi an, este angajat drept cadru didactic universitar de Istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, deţinând pe rând următoarele grade didactice: preparator (1992-1995), asistent (1995-1998), lector (1998-2004) şi apoi conferenţiar (2004-2006). În anul 2007, devine profesor universitar de Istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.
În paralel cu activitatea didactică, conf.dr. Mihai Răzvan Ungureanu a desfăşurat şi o bogată activitate ştiinţifică, fiind membru al Societăţii Române de Heraldicã, Sigilografie şi Genealogie a Academiei Române, filiala Iaşi (din 1993), membru al board-ului ştiinţific al Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă, Iaşi – Bucureşti (1996-1998), director al Centrului de Studii Româneşti din Iaşi al Fundaţiei Culturale Române (1996-1999), membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (din 1997), Senior Fellow al Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (din 1998), membru al Consiliului Institutului de Studii Genealogice şi Heraldică “Sever Zotta” din Iaşi (din 1998) etc.
În perioada 1998-2000, a deţinut şi funcţia de membru al Consiliului Naţional al Reformei Învãţãmântului din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. Din anul 2004, conduce, în calitate de director, Centrul de Studii Iudaice din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi.
Mihai-Răzvan Ungureanu a susţinut cursuri la o serie de instituţii de învăţământ superior din ţară şi de peste hotare: profesor invitat (Gast Wissenschaftler) la Departamentul de Istorie Europeană, Universitatea Albert-Ludwig din Freiburg im Breisgau, Germania (1993-1997), profesor asociat la Şcoala de Studii Slavone şi Est-Europene, Universitatea din Londra, Marea Britanie (1996-1998), lector la Şcoala NATO (SHAPE) din Oberammergau, Germania (din 2001), lector asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (din 2002), lector la Centrul de Studii de Securitate “George C. Marshall” din Garmish-Partenkirchen, Germania (din 2003). De asemenea, din anul 2005, este şi profesor asociat la Universitatea Naţională de Apărare.
Activitatea diplomatică
Mihai Răzvan Ungureanu şi Leonard Orban semnând Tratatul de Aderare al României la Uniunea Europeană, Luxemburg, 25 aprilie 2005.
În perioada 1998-2001, Mihai-Răzvan Ungureanu a îndeplinit funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Apoi, este numit în funcţia de director general – emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003) şi coordonator-adjunct al Iniţiativei de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI) (2003-2004), ambele cu sediul la Viena.
În paralel cu aceste atribuţii, a fost ales ca Preşedinte al Institutului Român pentru Studii Strategice din Bucureşti (din 2001), membru al board-ului administrativ al New Europe College din Bucureşti (din 2002) şi membru al board-ului ştiinţific al Centrului pentru Politici de Securitate din Szeged, Ungaria (din 2003). Mihai Răzvan Ungureanu deţine gradul diplomatic de Ministru consilier (din 2003). În anul 2004, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal.
Mihai-Răzvan Ungureanu a fost numit în funcţia de Ministru al Afacerilor Externe la data de 29 decembrie 2004, în Guvernul Tăriceanu.
El a demisionat din funcţia de ministru de externe în data de 4 februarie 2007, la două zile după ce premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut să-şi prezinte demisia, în urma situaţiei create de reţinerea a doi muncitori români (Nelu Ilie şi Adrian Gâncean) în Irak. Cei doi, care lucrau la o bază militară americană în calitate de subcontractori, fuseseră acuzaţi de spionaj, deoarece au făcut fotografii fără aprobare în interiorul bazei. Premierul a invocat în cererea de demisie adresată lui Ungureanu că el a aflat din presă, după trei luni, de arestarea în Irak a muncitorilor români, în timp ce preşedintele Băsescu fusese informat, la câteva zile după arestare.
Mihai Răzvan Ungureanu a recunoscut că nu l-a informat pe primul ministru cu privire la situaţia celor doi muncitori români arestaţi în Irak, întrucât s-a considerat că problema cădea exclusiv în sarcina Ministerului, fiind un caz de intervenţie consulară. El a declarat că i-a raportat situaţia preşedintelui Traian Băsescu, care era singurul în drept să decidă, în virtutea subordonării instituţionale, dacă aceştia erau o problemă consulară sau de altă factură.
El a afirmat că decizia de a renunţa la portofoliu este un gest de onoare, deşi îşi susţine punctul de vedere anterior.
„Răspunsul meu nu poate fi decât unul singur, este un răspuns de onoare, unul prin care îmi asum orice fel de vină şi de responsabilitate, validată sau nu.[4]”
—Mihai Răzvan Ungureanu
.
Într-un interviu acordat ziarului “Jurnalul Naţional”, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că intenţionează să îi propună lui Mihai Răzvan Ungureanu să fie cap de listă la alegerile pentru Parlamentul European. Vreau să spun public că Mihai Răzvan Ungureanu a reprezentat cu cinste Partidul Naţional Liberal, este un om în care am încredere şi a dat dovadă de verticalitate morală, asumându-şi vina pentru greşeala ministerului din subordine. O să vedeţi cum în perioada următoare Mihai Răzvan Ungureanu îşi va continua cariera politică. Mă gândesc să-i propun o responsabilitate în cadrul partidului, aceea de a conduce lista PNL pentru alegerile pentru PE, a declarat premierul.
Mihai Răzvan Ungureanu şi Condoleeza Rice
Pe 19 februarie 2007, la două săptămâni după demisia lui Ungureanu, Partidul Naţional Liberal a înaintat preşedintelui propunerea de revocare din funcţia de ministru de externe a lui Mihai-Răzvan Ungureanu şi numirea în acest post a senatorului Adrian Cioroianu.
Deşi conform art. 6 şi 8.1 din Legea 90/2001, preşedintele României, la propunerea primului ministru, trebuia să ia act de încetarea calităţii de membru al Guvernului şi să declare vacantă funcţia de ministru în maximum 15 zile de la data depunerii demisiei, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţie a lui Mihai-Răzvan Ungureanu, abia la 12 martie 2007. Cu toate acestea, preşedintele a refuzat să-l numească pe Adrian Cioroianu în funcţia de ministru.
La 14 martie 2007, Mihai Răzvan Ungureanu a prezentat într-o conferinţă de presă, bilanţul activităţii sale de doi ani în fruntea Ministerului Afacerilor Externe. El a apreciat că, în timpul mandatului său, politica externă a României s-a transformat dintr-o “o diplomaţie a camuflajului la una a sincerităţii, de la o diplomaţie a tăcerii la o voce clară, puternică”.
Printre punctele subliniate în bilanţul prezentat de Ungureanu pentru cei doi ani în care a fost ministru de externe, menţionăm următoarele:
• Numirile de ambasadori pe criterii politice au fost foarte puţine şi “nici din partea preşedintelui, nici din partea premierului nu a existat o presiune politică referitoare la numiri”. El a afirmat că a preferat să propună pentru posturile de ambasadori rămase vacante diplomaţi de carieră sau persoane provenind din mediul academic.
• În decursul mandatului său, s-a reuşit întinerirea personalului diplomatic. La momentul demisiei sale, 40 % dintre angajaţii MAE aveau între 25 şi 35 de ani, în timp ce în anul 2004 proporţia acestei grupe de vârstă era de 25 la sută.
• El a considerat că una dintre cele mai mari reuşite a politicii externe româneşti a fost că regiunea Mării Negre a devenit temă a politicii de vecinătate a UE şi obiectul unei strategii americane speciale.
• S-a imprimat un curs “stabil, previzibil şi de încredere” în dialogul politic cu Republica Moldova. El a propus deschiderea a două consulate româneşti la Cahul şi Bălţi, preşedintele Băsescu obţinând într-o vizită la Chişinău la mijlocul lunii ianuarie 2007, acceptul omologului său moldovean, Vladimir Voronin, de a înfiinţa cele două consulate temporare româneşti.
• S-au făcut eforturi pentru a ajunge la “relaţii clare, destinse” cu Ucraina, care nu au împiedicat însă România să aibă “o voce puternică” în diferendele cu Kievul legate de Insula Şerpilor şi Canalul Bîstroe.
• Îmbogăţirea experienţei Ministerului de Externe prin rezolvarea problemelor legate de criza ostaticilor din Irak, de repatrierea românilor din Liban, care au reprezentat situaţii imprevizibile şi noi.
• Pentru prima oară după 1948 Ministerul de Externe s-a dotat cu proprietăţi, obţinând dreptul de administrare asupra unui teren de 14.000 de metri pătraţi, situat în vecinătatea Clubului Diplomatic, teren pe care se intenţionează construirea unui nou sediu MAE. De asemenea, se intenţionează construirea a două blocuri de locuinţe de serviciu pentru personalul MAE.
La data de 21 martie 2007, premierul Călin Popescu Tăriceanu a prezentat un comunicat de presă al Guvernului României, în care a declarat că va prelua, pentru un timp limitat, cu titlu interimar, responsabilităţile ministrului de externe, până când se va rezolva starea de blocaj din Ministerul Afacerilor Externe. [7]
După demisia de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, Ungureanu s-a reîntors la funcţia deţinută înainte de a fi ministru, aceea de coordonator adjunct la Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), cu sediul la Viena (martie – decembrie 2007).
reprezentant al României.
Director al SIE
La data de 26 noiembrie 2007, preşedintele României, Traian Băsescu a înaintat Parlamentului propunerea de numire a lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, rămasă vacantă din martie 2007, în urma demisiei lui Claudiu Săftoiu.
În 5 decembrie 2007, Camerele reunite ale Parlamentului au validat numirea lui Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe, cu 295 de voturi pentru (dintr-un număr de 318 parlamentari prezenţi). El a declarat înainte de votul pentru validarea sa în Parlament, că, dacă va fi numit în funcţie, nu concepe să apere altceva decât interesele naţionale.
Mihai-Răzvan Ungureanu vorbeşte fluent limbile engleză, franceză şi germană şi la nivel satisfăcător limba maghiară. Este căsătorit şi are un fiu.
Activitatea publicistică
Mihai-Răzvan Ungureanu a deţinut funcţii de redactor sau redactor-şef la o serie de reviste istorice dintre care menţionăm:
• redactor şef la revista „Dialog“ a Universităţii “Al.I.Cuza”, din Iaşi (1988-1992);
• redactor la “Arhivă genealogică”, editată de Academia Română, Bucureşti (din 1993);
• redactor la “Revue des Etudes Roumaines”, editată de către Fundaţia Regală Carol II – Academia Română, Paris – Bucureşti (din 1994);
• redactor la “Revista de istorie socială” a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi (din 1996).
• Din anul 1998 este coordonator al colecţiei Historia a Editurii Polirom, Iaşi – Bucureşti.
El a publicat peste 80 articole ştiinţifice. Dintre cărţile sale menţionăm următoarele:
• Documente statistice privitoare la oraşul Iaşi (1755–1828), 2 vol. (Iaşi, 1997) – în colaborare cu prof. dr. Ioan Caproşu;
• Marea Arhondologie a boierilor Moldovei (Iaşi, 1998);
• Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne (Iaşi, 2004);
• Rumänien [România] – în colaborare cu Thede Kahl şi Michael Metzeltin (LIT: Wien, Münster, 2006), ISBN 3-8258-0069-5.
Premii şi distincţii obţinute
Pentru activitatea sa din domeniul culturii şi diplomaţiei, Mihai Răzvan Ungureanu a primit următoarele premii şi distincţii:
• 1992 – Premiul Naţional al Revistei “22”, Bucureşti
• 1996-1997 – Premiul “Felix Posen” al Universitãţii Ebraice din Ierusalim, Israel
• 1997-1998 – Premiul “Felix Posen” al Universitãţii Ebraice din Ierusalim, Israel
• 1998 – Premiul “Vasile Pogor” pentru cercetãrile ştiinţifice privitoare la istoria oraşului Iaşi, decernat de Primãria Municipiului Iaşi
• 1999 – Premiul “Corneliu Coposu” al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD pentru activitatea diplomatică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe
• 2000 – Premiul “Dimitrie Onciul” al Fundaţiei Culturale “Magazin Istoric” pentru editarea lucrării Relaţiile româno-sovietice. Documente 1917-1934, vol. I, Bucureşti, 1999 (în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse);
• 2000 – Mare Ofiţer al Ordinului Naţional “Pentru Merit”, România [9];
• 2000 – Comandor clasa I al Ordinului Regal Dannebrog, Danemarca;
• 2004 – Premiile Academiei Române – Premiul Mihail Kogălniceanu pentru lucrarea Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne (Iaşi, 2004);
• 2007 – Meritul Diplomatic în Grad de Mare Ofiţer, România.
Sursa: Wikipedia
BIOGRAFIA NEROMANTATA
Mihai Razvan Ungureanu de la CC UTC la Externe si SIE
De la sefia UTC, in capul diplomatiei romanesti si apoi al Serviciului de Informatii Externe
Dupa informatiile aparute in presa centrala , Mihai Razvan Ungureanu se trage dintr-o familie de evrei intelectuali din Iasi. Tatal sau Stefan Ungureanu a fost profesor de chimie-fizica la Universitatea din Iasi, viceprimar si mai apoi director la Agentia Locala de Conservare a Energiei.
Fiul, fost membru supleant al CC al UTC este doctor in istorie. Revolutia l-a prins la conducerea Uniunii Studentilor Comunisti din Romania, zdrobindu-i cariera de partid. In anii 90 tanarul Ungureanu a fost lansat in constiinta publica, drept o stea a intelectualitatii romanesti de regretatul Iosif Sava. Seria seratelor muzicale includea dialoguri purtate cu oameni politici, oameni de arta, filozofi, muzicieni, instrumentisti, care in ani 1990 erau la inceputul carierei. CV-ul istoricului M.R. Ungureanu este impresionant.
Presa a relatat ca studiile si cariera viitorului secretar de stat, apoi sef al diplomatiei romanesti sunt strans legate de organizatiile Soros si de cele iudaice ale magnatului Mark Rich. Apartenenta sa (ca lider) la organizatiile Soros din Romania, ca si la organizatiile iudaice, a facut ca, fara sa fi avut in nici un fel o viata politica activa (dupa cum singur marturiseste), sa fie chemat a fi ministru de externe al Romaniei in 2004, noteaza Cornel Dan Niculae in cartea sa intitulata Politica Filo-Sionista a Romaniei in fata Europei si a lumii.
Dealtfel, volumul trei al cartii este ilustrat pe coperta cu poza ministrului Ungureanu cu mainile pe Zidul Plangerii si cu chipa pe cap.Ofiter de-al nostru sau de-al lor? Cat a fost la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, Ungureanu a respectat intru-totul omerta securitatii. Nu s-a facut nici un fel de reforma in MAE, ba chiar mai mult, sub ministeriatul lui s-au petrecut evenimente ingrijoratoare. Rapirea din Irak si scandalul declansat de scrisoarea semnata de ambasadorul Cristian Colteanu sunt doar doua din evenimentele care au dovedit fidelitatea Ungureanului fata de presedinte.
Totul a culminat cu arestarea celor doi muncitori romani acuzati de spionaj intr-o baza americana din Irak, despre care premierul Tariceanu a aflat din… presa.
M.R. Ungureanu, prins in lupta dintre palate
Demisionatul Ungureanu parea o victima sigura, un soi de Petre Roman al peneleului surghiunit la Institutul de Studii Liberale. Ulterior, el s-a autosuspendat din calitatea de membru al PNL pentru a pleca la Viena ca reprezentant special la Initiativa de Cooperare in Sud-Estul Europei. Nimic altceva decat o scoala de securisti europeana si, in acelasi timp, prilejul unui nou scandal financiar de aceasta data. Surse din cadrul Serviciului de Informatii Externe ne-au relatat ca Mihai Razvan Ungureanu hoinarea in voie inca de cand era secretar de stat prin birourile Centralei SIE si prin unele case conspirative din jurul Ministerului Afacerilor Externe. Intrebat daca vreun secretar de stat sau ministru are dreptul sa se plimbe hai-hui prin cladirile SIE, fostul sef al spionilor externi, Catalin Harnagea s-a aratat extrem de surprins: Nici macar angajatii institutiei nu au voie sa se plimbe de capul lor prin birouri, iar, in ceea ce priveste casele conspirate, aceste sunt frecventate numai de agentii sub acoperire sau ofiterii care ii coordoneaza.
Prim-ministrul daca vine, isi anunta din timp vizita. Asadar, stapanul serviciilor Traian Basescu nu si-a lasat sluga din brate, din motive lesne de inteles. L-a propus pe Ungureanu la sefia spionajului extern.
Ungureanu si Episodul japonez
Directorul SIE cunoaste problemele grave cu care se confrunta diplomatia si spionajul extern romanesti, inca de pe vremea cand era secretar de stat MAE. In aceasta calitate, Ungureanu a avut parte in anul 1999 de o prima vizita oficiala in Japonia, unde a dat piept cu gerontocratia japoneza si cu mafia securista din cadrul Ambasadei Romaniei la Tokio.
O reprezentanta condusa la vremea aceea de generalul Marin Valcea, un greu al Securitatii comuniste. Desi avea datoria sa aranjeze toate detaliile vizitei, Valcea nu a miscat un deget. Presa centrala a comentat pe larg esecul vizitei. Japonezii sunt conservatori. Varsta inseamna o garantie a experientei si profesionalismului.
Pozitiile de top din diplomatia nipona sunt ocupate de persoane cu varste inaintate. Varsta si fizionomia lui Razvan Ungureanu nu le inspira competenta. Fara o pregatire prealabila, codul diplomatic japonez nu a fost respectat Japonezii nu au dat doi bani pe tanarul secretar de stat, care a stat umil prin ambasada. Securistul, doar s-a facut ca ii aranjeaza intalnirile tanarului diplomat. Ion Iliescu, venit in vizita oficiala in acelasi timp, a fost tratat imparateste, consulul onorific Kobaiashi functionand pe post de sponsor. Reteau generalilor din ambasada (Staicu {tefanel, Valeriu Ruset, Nicu Manolache) avea relatii excelente cu fostul presedinte Iliescu, dar si cu Traian Basescu. Valcea si niponul i-au aranjat fostului presedinte, conferinte de presa la universitati din Tokio si Yokohama. Ungureanu a zacut in ambasada. Desi a iesit sifonat din aceasta experienta, tanarul secretar de stat a avut parte de noi prieteni.
Domnisoara Anca Mantulescu (de care nu s-a mai lipsit nici cand a ajuns ministru de externe), traducatoare de limba japoneza in locul lui Petre Stoian si familia Neagu. Aurelian Neagu secretar II in ambasada se avea la cutite cu Marin Valcea, dar era prieten la catarama cu Basescu. Fostul sef MAE a evitat orice comentariu despre pataniile sale nipone.
Cuplul Basescu-Ungureanu l-au numit in 2005 ambasador in Japonia pe Aurelian Neagu, un individ care nu trecuse la data numirii in post de gradul de consilier MAE. Gabriela a ajuns sefa de directie in MAE. A fost mazilita odata cu protectorul ei, la inceputul anului 2007.
Sponsorii eminentului Mihai Razvan Ungureanu
Numele: Marc Rich. El este numitorul comun al oligarhilor rusi cu interese in Romania. Are tripla cetatenie: israeliana, spaniola si elvetiana. La cea americana a renuntat, fiind urmarit 18 ani de FBI, dupa ce in 1983 a fost acuzat de evaziune fiscala si „comert cu inamicul sovietic”S-a ridicat din tranzactii internationale tenebroase si este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. .Majoritatea firmelor anonime ale „elitei de carton” rusesti au fost infiintate in cantonul elvetian Zug.
Acesta este locul de unde, ca un paianjen, Rich si acolitii sai isi conduc operatiunile mondiale.Tot in Zug sunt inregistrate si companiile paravan prin care oligarhii rusi au preluat o felie din economia Romaniei ajutati de oligarhia tradatorilor din Romania. Rich a incercat sa obtina rafinaria Petromidia, plasata strategic: aproape de spatiul ex-sovietic, dar si de Orientul Mijlociu, zone foarte bogate in titei.
Liderul sindical Tancau: „Era prin 1993 cand s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei. A fost o afacere serioasa, Rich a vrut sa cumpere. Nu s-a ajuns fiindca n-au vrut sa vanda. S-a opus, din cate stiu eu, un secretar de stat pe domeniul petrochimic”. Petre Roman completeaza: „Rich nu a reusit sa cumpere fiindca guvernul Vacaroiu nu era atasat de ideea de privatizare in sine”.
Contra privatizarii au fost si sindicalistii lui Tancau, care se temeau ca isi vor pierde, multi dintre ei, locurile de munca. De la momentul acesta s-au acumulat pierderi imense, pana la privatizare, adauga fostul premier Roman. In iunie 1997, „gaura neagra” Petromidia avea datorii de 300 de milioane de dolari, fiind, practic, in sapa de lemn. In acelasi an, compania controlata din umbra de Rich, Glencore AG, face un parteneriat strategic in Romania.
Asociatii lui Rich erau Dan Voiculescu si Stefan Margineanu (fost ofiter DIE), patron in industria metalelor. La sediul companiei lui Voiculescu, „locotenentul” lui Rich, Willy R. Strothotte, anunta perfectarea consortiului Glencore-Grivco-Metanef (firma lui Margineanu). Trioul punea la bataie 650 de milioane de dolari pentru privatizari in Romania in petrol si metalurgie feroasa si neferoasa. Oficiosul PDSR „Dimineata” din 28 august 1997 consemna sec: „Nu a fost dezvaluit nici numele consortiului si nici aportul de capital, in procente, al celor trei societati”.
Voiculescu si paravanul lui Rich s-au inscris in cursa pentru Petromidia, rafinaria ravnita de magnat inca dupa Revolutie. De data aceasta, in perioada 1998-2000, escrocul international a pierdut cursa in fata Rompetrolului lui Dinu Patriciu. Glencore a pierdut si cursa pentru Petrom, care a revenit, in anul 2004, austriecilor de la OMV.
“Luati mana de pe controlul politic al tarii!” Aceasta a fost fraza cheie a unui mesaj public al presedintelui cu adresa directa catre Cartelul Oligarhiei. Cartelul burgheziei rosii, a oportunistilor si fostilor nomenclaturisti s-a constituit in cadrul Marelui Jaf National care a debutat sub patronajul lui Iliescu si Roman si a continuat neincetat pina astazi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)